Sunteți pe pagina 1din 2

Păcatele Limbii:

Metafore şi rime parlamentare de Rodica Zafiu

Există, în discursul politic actual, mai multe categorii de metafore, diferite în funcţie de gradul lor
de clişeizare, de specificitate politică, în funcţie de registrul stilistic căruia îi aparţin. Cele mai
interesante sînt, desigur, cele prin care se poate identifica un sistem conceptual, ideologic, o
anume viziune asupra realităţii politice. E, de pildă, semnificativă ideologic asocierea libertăţii cu
metafore ale bolii ("ne-am aflat adesea în faţa unor intoxicaţii cu libertate care au îmbolnăvit nu
puţini români" (Discurs în Parlamentul României, cu ocazia Sesiunii comune din 20 decembrie
2006, de comemorare a Revoluţiei din decembrie 1989; exemplele pe care le reproduc în
continuare provin din mai multe intervenţii din această şedinţă - notate: P 2006 - sau din şedinţa
comună similară, din 20 decembrie 2005 = P 2005, cf. www.cdep.ro). În schimb, o metaforă
precum cea a drumului ("drumul parcurs din după-amiaza tumultuoasă a lui 22 decembrie", P
2006) este relativ indiferentă ideologic, asociindu-se la fel de uşor cu mai multe perspective
politice, cu diverse idei şi ierarhii de valori. Metafora, la fel de răspîndită, a construcţiei are totuşi
afinităţi ideologice, apărînd în mod prototipic într-un discurs conservator, al stabilităţii şi al ordinii
("s-a ridicat mai apoi, cu multe greutăţi, dar şi cu multe satisfacţii, edificiul României post-
decembriste", P 2005), în nici un caz într-unul anarhist. În acelaşi cîmp ideologic conservator se
plasează metaforele militare; există chiar metafore care asociază ideea de construcţie şi paradigma
militară ("această citadelă a democraţiei", P 2005). Unele metafore aparţin limbajului politic
internaţional ("casa comună a tuturor popoarelor continentului", P 2006; "Nu am avut şansa unei
revoluţii de catifea", ibid.). Metaforele clişeizate şi pur ornamentale riscă adesea să intre în
coliziune, din cauza contradicţiei logice care se stabileşte între ele ("purtînd germenii unei viitoare
construcţii", P 2005).
În afara metaforelor conceptuale, prezente în orice tip de discurs, limbajul politic românesc - în
special cel parlamentar - alunecă uneori în acumulări metaforice, pur afective, urmînd modele
poetice destul de distonante, nepotrivite cu contextul: "În fiecare iarnă fulgii imaculaţi care se
aştern peste mormintele acestor fii ai neamului se transformă pe obrajii noştri în lacrimi de pioasă
aducere-aminte, recunoştinţă şi reculegere" (P 2006); "Orizonturi noi şi parcă cerul îşi deschise
bolţile albastre, vă cîntăm pe voi, eroi care aţi şters lacrima florilor în rouă, voi aţi dat istoriei alt
mers, voi care aţi deschis o eră nouă, de iubire" (ibid.). Modele şi convenţii literare diferite -
clasice sau moderniste - sînt actualizate într-un limbaj sentimental, solemn sau familiar. În unele
discursuri lanţul metaforic devine alegorie: "Hai să-mi fac un tramvai de vis, mi-aş fi zis, cu care
să cutreier măcar aşa, pe ascuns, rutele apocaliptice şi însîngerate ale unui decembrie nebun. (...)
Cineva şi-a dorit, oare, să demonteze şinele tramvaiului numit, pe scurt dorinţă?! Să deraieze
dorinţa de adevăr ?! (...) Ne deranjează, ba chiar trebuie să ne deranjeze, simplul fapt că, la un
moment dat, au demontat şinele tramvaiului nostru, zis dorinţă. Ne suflă în ceafă, iar noi mai
ezităm să punem cap la cap tot ce ne apasă pe suflet, pe umerii noştri, aclimatizaţi cu schimbările
de macaz"
(P 2005).
Excesul retoric produce serioase devieri faţă de normalitatea discursului politic modern. În spaţiul
cultural românesc, asemenea exerciţii stilistice confirmă prestigiul literaturii, nu şi competenţa
politică a oratorului. Se pare că oratoria politică românească, nu întru totul birocratizată, păstrează
o mai veche aplecare spre stilul ornat, chiar spre metaforismul liric. şi cu alte ocazii intervenţiile în
Parlament devin revărsări afective şi producţii lirice: "şi să nu se mai întîmple un astfel de incident
în care noi, iată, să tocăm timpul şi să împiedicăm alte legi să cadă precum fulgii de zăpadă" (CD,
10.02.2003). Se pot găsi, oricînd, în Parlament, momente poetice: "Aşteptările sunt mari, un
freamăt pare că se ridică spre cer, asemenea fuioarelor de ceaţă dintre brazii udaţi de ploaie" (CD,
30.09.2003).
La originea acestora stă probabil retorica de manual şcolar tradiţional ("treceţi pe caiet cuvintele
frumoase", "identificaţi metaforele din text"), precum şi stilul practicat în perioada comunismului,
în special în textele encomiastice, ca minimă variaţie permisă în interiorul limbii de lemn. E în
orice caz rezultatul unei educaţii pentru care "a vorbi frumos" înseamnă a folosi arhaisme, cuvinte
preţioase şi mai ales metafore.
Ciudata pasiune literară se poate observa, de altfel, şi în alte interferenţe textuale. Am mai vorbit
despre titlurile unor declaraţii parlamentare, adevărate pamflete jurnalistice, în totală contrazicere
cu solemnitatea oficială a actului de a declara. Ar fi interesant de văzut în cîte dintre parlamentele
europene se recită sau se citesc versuri; în cel al României, versificaţia e la ea acasă: folosită cu
seriozitate şi patos (A. Păunescu: "Doamne-al nostru, Eminescu, / A ne deroba de tine, / De la noi
pînă la tine, / Cu minciună vinovată / Numai carte sfărîmată, / Este ca şi cum ne-am naşte, / Numai
pierdere de sine" - vezi şi următoarele 7 strofe, în şedinţa Camerei Deputaţilor din 29.03.2005) sau
doar cu ironie epigramistică (Şt. Cazimir, "Onorat prezidiu şi stimaţi colegi, / Iscusiţi şi harnici
făurari de legi! / Spre a fi mai clare slabele-mi demersuri, / Cer îngăduinţa să vorbesc în versuri",
şedinţa Camerei Deputaţilor din 26.10.2004).