Sunteți pe pagina 1din 8

Rindurile urmatoare isi propun si o analiza a discursului politic care va urmari modul de realizare a

anumitor strategii discursive, aspecte legate de conventionalizarea comportamentului strategic la


nivelul comunicarii politice si o descriere a strategiilor comunicative bazate pe ambiguitate, pe
reglare, adaptare (reactiva) a semnificatiilor in functie de atitudinea receptorului (figuri de stil).
Retorica discursului politic va fi analizata din perspectiva identificarii unor strategii de persuasiune.
Problema stereotipului lingvistic prezent in discursul politic va fi analizata pe baza trasaturilor sale
identificatoare, de comunicare si caracterului cognitiv al acestuia. Se va urmari verificarea tezei 72
conform careia stereotipurile lingvistice pot influenta gandirea politica, dat fiind ca expresiile
limbajului dureaza mai mult decat continutul conceptual pe care-l exprima.
Numerosi autori 73 atrag atentia asupra importantei gandirii clare si logice asupr a evenimentelor
politice si a sistematicii rationale, atunci cand examinam idei, opinii si argumente. Prin explorarea
naturii termenilor politici se poate adesea identifica interesele ascunse pe care le reprezinta.
Termenul “discurs politic” acopera diferite moduri in care limbajul si datele politice pot fi folosite,
de la conversatiile obisnuite la prezentari formale ale sefilor de atat si de guverne, de la articole
jurnalistice la acte si legi ale Parlamentului, de la simple statistici in jurnale la analize complexe ale
agentiilor guvernamentale.

Analiza discursului politic poate oferi solutii pentru intelegerea problemelor, solutiilor, costurilor si
efectelor, care conduc la succesul sau la esecul actului politic.
Limbajul si datele politicului pot fi, uneori, foarte greu de evaluat din cauza faptului ca politica
reprezinta o activitate sociala marcata in cel mai inalt grad de conflicte, complexitate, ambiguitate si
partizanat. Nivelul conflictual, ar gumental, pasional si emotional tinde sa se situeze la cote maxime
in domeniul politic.
In societatile moderne, relatile politice sunt foarte complexe si adesea greu de inteles, reprezentand
relatii de intrepatrundere intre gru puri si actori individuali care desfid orice analiza sau chiar simpla
observare a faptelor (de la relatii cauza-efect la conturararea secventelor de evenimente de la inceput
la sfarsit). Aceasta face ca procesul politic sa fie ex trem de ambiguu iar un eveniment sa poata sa fie
interpretat in numeroase moduri (unele chiar contradictorii).
Politica este partizana iar actiunea politica isi are o riginea adesea in grupuri/indivizi care
incearca sa-si foloseaseasca pozitia impotriva altor grupuri. Actorii politici incearca sa influenteze
opinia publica deci, nu se poate vorbi de informatii obiective.

In fata obstacolele din calea intelegerii fenomenului politic, oamenii obisnuiti dar si analistii politici
incearca prin intoarcerea spre mituri, simboluri, ritualuri o solutie pentru a simplifica
intelegerea problemelor ( prin intermediul argumentelor bazate pe metafore si analogii).

1
“Miturile si metaforele permit oamenilor sa traiasca intr-o lume in care cauzele sunt simple si clare
iar remediile la indemana. In locul unei lumi empirice complicate, oamenii detin cateva mituri
arhetipale relativ simple, in care inamicul conspirator si eroul salvator atotputernic sunt personaje
principale. In consecinta, oamenii se simt linistiti de calauzire, siguranta si
incredere, mai degraba decat sa fie paralizati de teama, uluire si de o nedorita responsabilitate
personala in luarea deciziilor” aMurray Edelmani.

Etichete politice lingvistice


Politica poate fi interpretata si din perspectiva unei instante care aloca anumite resurse si impune un
set de valori sociale. Institutiile politice reprezinta organismele investite de societate cu valori pe care
societatea le respecta, cu evaluarea costurilor si a beneficiilor, cu stabilirea recompenselor si a
pedepselor sociale. O clasificare a resurselor politice releva distinctia dintre resursele tangibile ( care
pot fi direct observate si masurate - alimente, arme, bani etc. si a caror importanta deriva din
experienta, observarea, practica personala) si cele intangibile (care nu pot fi direct observate si
masurate, reprezentate, in special, prin valori ca putere, libertate, nationalism, respect, demnitate,
egalitate, drepturi, justitie etc.).
Importanta acestei distinctii apare clar daca se iau in considerare diferitele tipuri de simboluri
necesare pentru a face referire la aceste resurse. Dupa o definitie acceptata, simbolurile sunt elemente
grafice (inclusiv cuvinte) pe care oamenii le folosesc pentru a vorbi despre (si pentru a intelege)
valori abstracte despre care nu se poate vorbi eficient fara apel la forme simbolice
(de ex emplu, harti, steaguri, sigilii, embleme, sigle, fotografii ale liderilor, ale evenimentelor eroice
etc.).
M. Edelman observa ca, in mod obisnuit, se folosesc diferite tipuri de simboluri pentru tipuri diferite
de valori. acum ar fi simboluri concrete care tin locul sau trimit la lucruri care nu pot fi observate si
masurate direct; de exemplu, “Rusia foloseste mai multe tancuri decit
SUA”in loc de : “Rusia are o forta militara mai mare decat SUA”i.
Analiza politica trebuie sa beneficieze de strategii clare pentru a face distinctia dintre declaratiile
politice care se bazeaza pe terminologii concrete sau abstracte. Argumentele abstracte sunt mult mai
greu de dezaprobat decat cele concrete si adesea se recurge la folosirea lor (ca elemente emotionale
ale dezbaterii politice). Bertrand Russell observa ca
“Pozitiile aparate cu pasiune sunt intotdeauna cele care nu au pe ce se sustine”. Analiza politica este
adesea blocata in fata avalansei de cu vinte abstracte sau de declaratii emotionale.
Concepte politice precum putere, autoritate, legitimitate se sustrag sistematic unei analize
(riguroase) a discursului.

2
Mecanisme retorice : metafore si analogii

Folosirea metaforelor (implicite sau explicite) si a analogiilor reprezinta inca un element de


opacizare a discursului politic. Daca a influenta reprezinta ratiunea de a fi a clasei politice, folosirea
acestor figuri este expresia unui limbaj care isi propune intentionat mai degraba sa convinga decat sa
descrie o realitate.
Prin stabilirea unei legaturi de similaritate intre doua lucruri, aceste figuri de stil pot conduce
audienta la presupunerea ca, o data ce un lucru familiar este inteligibil si ceea ce este nefamiliar va
putea fi inteles daca este prezentat intr-o forma adecvata. Succesul unei metafore sau a unei analogii
consta atat in “prospetimea asocierii”, cat si in adecvarea la conceptul desemnat. aIstoria discursului
politic retine ca metafore care au determinat succesul actiunii pe care au descris-o in cel de-al doilea
razboi mondial, celebrele formulari ale lui

Churchill: Italia ca “Ulcerul sangerand al lui Hitler” sau “coastele Mediteranei” /“The soft underbelly
of Europe” Locul cel mai vulnerabil al Europei/pantecele moale al Europei” i.
A gandi prin analogii inseamna, in ultima instanta, a descrie un fenomen p rin referire la altul, a
substitui un fenomen cu altul (prin stabilirea unei legaturi intre ele).

Transferul imaginii prin asocieri reprezinta un mecanism prin care propaganda politica se raporteaza
cu veneratie la valori, categorii, institutii etc. respectate pentru prestigiul, autoritatea lor simbolica in
scopul asocierii imaginii proprii cu acestea. Aceasta asociere simbolica “transfera” o parte din
calitatile ideale ale valorilor asupra unor programe care nu au de cele mai multe ori decat capacitatea
de a contine termenii atribuiti acestor concepte.
Simbolurile nelingvistice sunt larg folosite in cadrul acestei tehnici (crucea pentru crestinism,
Uncle Sam pentru America, steagul pentru natiune etc.). Folosirea simbolurilor -lingvistice sau
nelingvistice- constituie o tehnica eficienta in manipularea emotionala a publicului.
Simbolurile sunt folosite adesea pentru a sustine sau a contracara idei, programe, actiuni etc. iar
sensul lor depinde de perspectiva spectrului politic din care sunt transmise mesajele.
Acesti termeni cu o deosebita valoare simbolica precum democratie, adevar, bine, interes national
pot aparea in diferite texte (in Constitutie de exemplu). Formulari de tipul
“democratie inseamna puterea poporului” sau “adevarul este mai presus de lege” reprezinta texte
care sunt reluate (la nesf arsit) in alte texte apartinind stilului politic, jurnalistic etc. De aceea, se
poate vorbi de o intertextualitate a discursului politic, in masura in care este vorba de cele mai multe
ori de “prezenta efectiva a unui text in altul”aG.Genettei. Acest tip de intertextualitate pare sa
reprezinte mai degraba forme ale aluziei culturale in care aceste fragmente sunt fixate in memoria

3
publica acum ar fi de exemplu Muresan scutura lantul cu-a lui voce ruginita…/Preot desteptarii
noastre, semnelor vremii profet (Mihai Eminescu) care este o aluzie la versurile Desteapta-te romane
… din poezia lui Andrei Muresanu, Un rasunet, devenita imn al Romaniei, unul dintre simbolurile
nationalei.

METAFORA
Analizele traditionale asupra limbajului politic au acordat o mica importanta studiului metaforelor,
interpretate, de cele mai multe ori, ca ornamente retorice care reprezinta, in fond, o problema de stil
si un aspect superficial al discursului politic.
Noile perspective74 asupra discursului politic au incercat, din contra, sa supraevalueze rolul
metaforei, in special, din perspectiva absolutizarii observatiei potrivit careia “oamenii politici
isi aleg imaginile din domeniile care le sunt familiare sau care ii obsedeaza; jucandu-se cu cuvinte, ei
se descopera, se dezvaluie…” .
Metafora reprezinta o comparatie implicita. Pentru a o face ex plicita se folosesc diferite mijloace
lingvistice : “asemanator cu”, “ca” etc., fara ca prin aceasta sa i se afecteze sensul.
Studiul discursului unui actor politic trebuie sa stabileasca un “inventar ” al metaforelor folosite
pentru a evidentia un sistem mai mult sau mai putin organizat sau mai mult sau mai putin stabil de
imagini. Astfel, analiza metaforelor dintr-un discurs poate demonstra o preferinta a omului politic
pentru unul sau mai multe domenii (care tin de registre diverse cum ar fi cel militar, religios etc. sau
care selecteaza cu predilectie elemente cosmice, ale naturii etc.). Registrele care se plaseaza in prim-
planul imagistic se contureaza ca un domeniu coerent al discursului, atat ca importanta cantitativa,
cat si ca bogatie a semnificatiilor si complexitate a asociatiilor. Uneori se pun in evidenta registre
banale dar revelatorii pentru conceptia omului politic despre actiune si autoritate.

In concluzie, o metafora nu poate fi considerata izolat, ea trebuie integrata si interpretata in sistemul


din care face parte. O analiza sistematica a imaginilor folosite de un om politic dezvaluie o retea
semnificativa de teme, motive, asociatii stabile etc.
Pornind de la constatarea faptului ca discursul politic abunda in metafore, retorica clasica propune
trei explicatii posibile ale fenomenului:
1) Imaginile servesc la “a deghiza conceptele negative, ideile agresive, dezagreabile, triste sau care
contravin modestiei”75, deci, sunt folosite pentru disimularea propriilor conceptii politice.

4
2) Metafora poate suplini lipsurile lexicului, daca limbile nu au destule cuvinte pentru a ex prima
bogatia ideilor, conceptelor, sentimentelor etc. Imaginile reprezinta deci o necesitate a comunicarii si
o sursa a crestivitatii lexicale.
3) Dintr-o anumita perspectiva, retorica este considerata un element esential al limbajului si al
gindirii. Metaforele ar reprezenta deci, o maniera de a gandi analogic, un mijloc de cunoastere pe
care il utilizam constant si care face apel atat la imaginatie cat si la ratiune
(interpretare echivalenta cu considerarea metaforei epistemologice in discursul stiintific).

Etichete si stereotipuri

Politicienii folosesc deseori metafore, analogii, asemanari referitoare la sfera semantica a amenintarii
( ca dezastre naturale, razboaie), ceea ce constituie un exemplu de folosirea
“dramatica” a limbajului in politica. Mai putin dramatica dar cu mai mare impact este insa folosirea
etichetelor, stereotipurilor si a altor simboluri in discursul politic ( cu scopul de a influenta actiunea
politica). Unul dintre cele mai rezistente mecanisme simbolice folosite de a lungul timpului l-a
constituit simbolul limitei teritoriale (frontiere internationale sau elemente topografice care separa
culturi au fost frecvent folosite in confruntari - armate sau economice).(Ramane de vazut ce
importanta va mai avea acest tip de simbol milenar in cadrul Europei unite).
Alte simboluri se concentreaza pe caracteristici transmise din generatie in generatie in cadre
culturale, care pot fi sociale (limba, religie, etnicitate) sau genetice (culoarea pieii, statura, rasa). Un
alt grup de simboluri se refera la anumite grupuri sociale (muncitori, tarani, industriasi etc.)
Elitele politice recurg adesea in discursul politic la simboluri pentru a influenta politicile publice.
Separarea umanitatii pe criterii etnice, teritoriale, de clasa, contribuie la
(re)distribuirea valorilor. Adesea, simbolurile sunt alese pentru a compensa psihologic lipsa
resurselor tangibile. Etichetele de grup constituie factori determinanti pentru conturarea deciziei
politice. Aceste simboluri de grup reprezinta ceea ce Charles Eliott numea
“confidence mechanisms ” (mecanismele increderii)- orice practica so ciala care permite distribuirea
inegala a resurselor intr-un mod discriminatoriu, dar o face intr-un mod in care pierzatorii sunt
convinsi ca sistemul este in esenta drept si ca au pierdut doar din cauza propriilor defecte. 76
Un alt grup de etichete este cel care poate fi responsabil, in mare masura, de instigarea la violenta
intre diferite grupuri . Termeni ca fascist, nigger, rrom etc., par a fi etichete lingvistice care implica
in sfera semantica a termenilor respectivi conotatii mai ales la nivelul trasaturii “±uman”.
5
Cuvintele mascheaza realitatea

Este interesant de urmarit in discursul politic felul in care limbajul influenteaza deciziile politice,
amorteste simturile, deghizeaza intentii si mascheaza costurile alegerilor politice etc.
In eseul “Politica si limba engleza/ Politics and the English Language”, George Orwell observa felul
in care cliseele si jargonul repetate mecanic in discursul politic ascund adevarul si contribuie la
“poleirea” ideilor celor mai comune. Prin folosirea unor fraze cu textura bogata - ritm, simetrie,
cadenta etc. - dar sarace, aride in semnificatii, oamenii politici pot masca natura sau impactul
deciziilor neplacute si al actiunilor politice dure. Prin folosirea frazelor lipsite de semnificatie pentru
a descrie diverse probleme, actorii politici cauta, de fapt, sa impiedice procesele rationale care
analizeaza, clarifica, evalueaza. Folosirea excesiva a limbajului figurat in discursul politic face
dificila analiza textelor. “Ceea ce audienta nu poate intelege, analistul politic 77 nu poate studia ( dar
merita sa incerce, cel putin pentru a surprinde repetabilitatea unor fenomene lingvistice si a contura o
“grila de interpretare” a acestora).

Propaganda. Tehnici speciale. Concepte universale

Motto : “all that glitters is not gold

Concepte universale care alcatuiesc un univers al valorilor pozitive, adanc inradacinate , in special
prin norme socio-culturale, in constiinta oamenilor sunt frecvent folosite in discursul politic. Acest
univers ideatic isi are corespondenta in categoria termenilor ce desemneaza abstracte de tipul
civilizatie, crestinism, bine, drept, democratie, patriotism, stiinta, medicina, sanatate, maternitate,
dragoste etc. Cuvinte cu o incarcatura simbolica exemplara - deoarece ex prima concepte pentru care
se traieste, se lupta sau se moare. Cuvinte care starnesc interesul audientei prin incarcatura lor
semantica intotdeauna vie, sugestiva, expresiva, emotionala.
Acesti termeni a caror sfera semantica acopera nivelul superlativului moral sunt adesea folositi in
propaganda in special pentru polisemantismul lor si pentru posibilitatea lor de integrare in contexte
extrem de diferite. Receptarea necritica a acestora de catre audienta este un reflex al “scaderii
rezistentei” in fata mesajelor construite pe edificiul acestor termeni.

6
Strategiile propagandistice constau in folosirea acestor cuvinte pentru a determina aprobarea fara
rezerve si fara examinare a evid entelor. Aceste cuvinte sunt folosite adesea ca scut pentru mascarea
adevaratelor intentii ale oamenilor politici sau ale programelor lor. Receptarea necritica a mesajelor
propagandistice se bazeaza in special pe formarea unor convingeri extrem de solide in jurul acestor
concepte, in familie, in scoala sau prin religie. De aceea, un discurs politic axat pe enuntarea acestor
termeni va fi receptat din perspectiva semnificatiilor/definitiilor pe care ni le-am format despre aceste
concepte apartinand unei ordini ideale. Nu este mai putin adevarat ca un discurs politic nu poate evita
apelul la aceste valori.

2. Eufemisme

“Procedeu lexical constand din atenuarea expresiei unei idei prin substituire sau perifraza; in retorica,
figura de gandire bazata pe acest procedeu…eufemismul apare : a) pentru evitarea unor expresii
triviale, crude sau impudice…; b) in evitarea unor expresii insultatoare sau care ar putea fi
interpretate astfel; c) in tabù-urile sociale sau religioase, uneori cu valoare onomastica… Ca figura,
eufemismul este de cele mai multe ori utilizat ca rezultat al unui tabù, care duce la constructii
metaforice ori simbolice.79”
O strategie discursiva destul de frecv ent folosita in discursul politic al propagandei consta in
folosirea eufemismelor in scopul linistirii publicului sau al “cosmetizarii” unor fapte, evenimente etc.
neplacute. Anumite schimbari de perspectiva asupra unor concepte sau institutii atrag dupa sine
modificari terminologice care tind spre semnificatii neutre.
Astfel, Ministerele de Razboi se transforma in Ministere ale Apararii (prin actualizarea unei
componente a razboiului care reprezinta, cel putin la nivelul intentiilor, politica guvernelor in
domeniu). Tendinta spre neutralizarea conotatiei negative a razboiului este si un reflex al caderii in
desuetitudine a razboiului clasic (neinformational), desi evenimentele recente din
Iugoslavia par a infirma acest lucru. Francoise Thom sustinea in “Limba de lemn” ca aceeasi realitate
poate fi descrisa semantic, in functie de ideologia care o promoveaza, in moduri diferite : “a cunoaste
spatiul extraterestru” implica, in perioada divizarii lumii in doua blocuri militare, doua fatete
conceptuale - “a ex plora spatiul cosmic” (tendinta spre neutralitate lingvistica pentru americani) si
“a cuceri spatiul cosmic” pentru sovietici (ca expresie a unei ideologii “razboinice”).
Datorita conotatiilor negative ce insotesc “razboiul” pe plan terminologic se manifesta o tendinta de
“mascare” a evenimentelor din aceasta sfera prin diferite eufemisme, care duc la constructii
metaforice ori simbolice. “Deconectarea” de la realitatile neplacute se realizeaza printr-o
terminologie complexa, care cunoaste diferite realizari sinonimice. Aaron Delwiche descrie evolutia
termenului “trauma provocata de razboi” in acest secol, care, fara sa sufere o revolutie conceptuala a
7
primit diferite desemnari, de la “soc cauzat de explozie (shell shock)” in timpul primului razboi
mondial, la “oboseala provocata de lupta (combat fatigue)” in cel de-a doua conflagratie mondiala si,
pana la “afectiune datorata stressului posttraumatic (post traumatic stress disorder)” in timpul
Razboiului din Vietnam. Ultimul termen apare ca rezultat al unui tabù deoarece in structura sa nu se
mai regaseste nici un element evocator al razboiului.

Folosirea eufemismelor cu valoare onomastica poate reflecta uneori cinismul prost disimulat al unui
guvern pacificator care denumeste o racheta cu mare putere distructiva “Peace keeper”. Tot in
categoria eufemismelor onomastice intra si desemnarile “af ective” ale bombelor nucleare din al
doilea razboi mondial - “Little Boy” si “Fat Boy”. Inexactitatile terminologice din discursul politic
sunt preluate si raspandite cu generozitate de presa, ceea ce conduce in cele din urma la a considera
ca “a controla imaginea devine valoarea care calca totul in picioare”. Schimbarea perspectivelor
presupune existenta unor pseudosinonime a caror aplicabilitate tine seama de contextul
extralingvistic si de intentiile de comunicare adecvate acestuia. Astfel, in context de r azboi, “pierderi
civile“ este inlocuit cu “pagube colaterale” care apartine jargonului juridic-militar si, in consecinta,
are avantajul de a fi mai
“opac”.