Sunteți pe pagina 1din 3

Parcul Copou

Parcul Copou sau Grădina Copou este unul dintre simbolurile orașului Iași, alături de
Palatul Culturii, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Grădina Botanică și altele.

Parcul Copou este cel mai vechi parc din Iași, fiind situat pe dealul Copoului. Acesta se
întinde pe o suprafață de aproximativ 10 hectare.

Intrarea în parc se face prin intermediul celor 5 puncte de acces.

Parcul a fost amenajat, inițial, pentru domnitorul Grigore Ghica. Astfel, în secolul al
XVIII-lea, pe Bulevardul Copou, denumit atunci Podul Verde, datorită grădinilor elegante care îl
mărgineau, a apărut un foișor în stil turcesc, care servea pentru odihnă, în timpul după-amiezelor
de vară.

Ideea de grădină publică a prins contur în anul 1833, sub îndrumarea domnitorului Mihail
Sturdza.

O parte din terenul pe care se întinde astăzi Parcul Copou a fost donat de către Biserica
Catolică, însă, întrucât suprafața era prea mică, au mai fost cumpărate suprafețe de pământ de la
proprietarii terenurilor învecinate.

În anul 1835, a fost încheiat un contract cu antreprenorul Neculai Privileghie, acesta


angajându-se în amenajarea parcului. După 2 de la încheiere, rezultatele nu erau satisfăcătoare,
astfel că în 1839 contractul a fost desfăcut.

În 1846, grădinarul-șef Willhelm Rach, considerat unul dintre grădinarii de renume ai


parcului a solicitat plantarea a câteva mii de arbori, putând fi amintiți: tei, plopi, carpeni, ulmi,
stejari, cireși.

În 1850, au fost plantate aproximativ 1500 de exemplare de plante, cum ar fi: trandafiri
franțuzești, liliac, garoafe turcești.

În anul 1860, ministrul de interne, Mihail Kogălniceanu a dispus pentru prima dată
iluminatul parcului cu felinare.

Parcul nu a fost ferit de incidente. Astfel, în anul 1860, s-au descoperit oseminte omenești
aparținând unui fiu de boier executat în 1806 sub acuzația că devenise haiduc.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, parcul a funcționat temporar ca lagăr,
folosit de Armata Roșie.
În anul 2013, busturile de bronz ale lui Ciprian Porumbescu, Nicolae Gane și Barbu
Ștefănescu Delavrancea au fost furate, fiind înlocuite cu reproduceri contemporane.

Muzeul „Mihai Eminescu”

Muzeul este situat în zona centrală a parcului și a fost inaugurat cu ocazia implinirii a 100
de ani de la decesul marelui poet, Mihai Eminescu, la 15 iunie 1989.

Arhitectul construcției a fost Virgil Onofrei.

Acesta include expoziții dedicate operei eminesciene – fotografii originale, scrisori,


expozitii de pictură, piese de mobilier.

Obeliscul cu Lei

Denumit și Monumentul Regulamentului Organic, acesta a fost construit la propunerea


domnitorului Mihail Sturdza.

Monumentul a fost realizat de către inginerul Gheorghe Asachi

La 8 noiembrie 1834 a fost pusă piatra de temelie a Obeliscului cu lei.

Acesta este format dintr-un soclu masiv de piatră pe care sunt așezați patru lei care
reprezintau marile puteri europene care recunoscuseră independeța Țărilor Române.

Obeliscul are o înălțime de aproximativ 13,4 metri, este realizat în întregime din piatră de
Șcheia și figurează în lista monumentelor istorice din județul Iași.

Teiul lui Eminescu

Teiul lui Eminescu este un tei argintiu, aflat în centrul Parcului Copou. În ceea ce
privește vârsta acestuia, conform tabelelor Agenției Naționale pentru Protecția Mediului Iași,
acesta ar avea circa 458 de ani, însă în urma unei expertize apartinand biologului Ionel Lupu,
vârsta probabilă a teiului de aproximativ 540 de ani.

La 4 august 1950, arborele a fost distrus în mare parte de o furtună cu grindină. După 3
ani, acesta a fost curățat și a fost legat cu o serie de suporturi metalice. Au mai urmat alte două
tratamente, în 1990, respectiv, 2014.

În fața teiului se află un bust de bronz al poetului Mihai Eminescu, opera sculptorului Ion
Mateescu. De asemenea, în fața bustului sunt scrise versuri din poezia eminesciană, „Dorința”.
Aleea Junimea

Denumită și Aleea Scriitorilor sau a Junimiștilor, aceasta este străjuită de mai multe
busturi apartinând unor personalități culturale române asociate cu societatea literară Junimea.
Dintre acestea, pot fi amintite bustul lui Iacob Negruzzi, Nicolae Gane, Barbu Ștefănescu-
Delavrancea.

Tărgul Național de Ceramică „Cucuteni 5000”

În fiecare an, Parcul Copou găzduiește cel mai mare și cel mai vechi târg național de
ceramică, care aduce într-un loc cei mai talentați meșteri olari din țară, din Republica Moldova și
Ucraina. În anul 2017, Târgul Național de Ceramică „Cucuteni 5000” a ajuns la cea de-a XXXV-
a ediție.

S-ar putea să vă placă și