Sunteți pe pagina 1din 2

Literatura Populară

Literatura oricărei naţii prezintă două componente fundamentale:


 Literatura cultă (scrisă) ;
 Literatura orala (folclor).
Termenul de folclor provine din englezescul folk = popor + lore = ştiină. Folclorul este latura
ce conţine principii, idei, concepţii, sentimente specifice întregii comunităţi. Literatura
populară are unele caracteristici definitorii:
 Caracterul oral: textele nu au cunoscut o variantă scrisă decânt în momentul culegerii
de către folclorişti, fiind transmise din generaţie în generaţie prin viu grai ;
 Caracterul anonim: spre deosebire de operele culte, la cele folclorice nu se cunoaşte cu
exactitate autorul ;
 Caracterul colectiv: textul iniţial a suferit modificări succesive legate de intervenţia
celor ce au asigurat circulaţia lor în timp. Procesul de cristalizare al operei are două
componente:
o componenta diacronică (creaţia mai multor generaţii de-a lungul timpului) ;
o componenta sincronică (pe o anumită falie temporala, la clăci, şezători, hore).
 Caracterul sincretic: la realizarea operei se îmbină diferite arte:
o interpretativă (recitativă sau cantabilă);
o dramatică ;
o mimica ;
o gesticulaţia ;
o coregrafia ;
o arta instrumentala.
 Caracterul popular: subsumează toate celelalte caractere prezentând anumite trăsături
comune:
o măsura de 7-8 silabe ;
o ritmul trohaic ;
o monorima sau rima împerecheată ;
o formă astrofică ;
o motivele ;
o temele ;
o imaginile artistice comune.
 Caracterul naţional: cuprinde elemente culturale şi creative specifice numai unui
anumit popor (caracter specific doinei).

Teme populare: natura, iubirea, satul, înstrăinarea, lucrările agrare, nunta, botezul, moartea.
Motivele literare: codrul, dorul, frunza, doina, mândria, jalea (sunt preluate din literatura
cultă).

Cele patru mituri fundamentale ale românilor

Orice popor are la baza culturii şi civilizeţiei sale unele mituri ce i-au grănit din vremuri
îndepărtate imaginaţia creativă. Astfel, George Călinescu delimita în secolul trecut patru
mituri fundamentale ale românilor:

 Mitul etnogenezei (al formării poporului român): Traian şi Dochia ;


 Mitul transhumanţei / Mitul mioritic (mitul obiceiurilor şi ocupţiilor de bază ce
au implicare în mentalitatea poporului, fiind totodată un mit al concepţiei despre
viaţă şi moarte): Mioriţa ;
 Mitul erotic (mitul concepţiei despre iubire; apare ca personaj fabulos
Sburătorul, fructificat şi în operele culte, mai ales de către I.H. Rădulescu sau de
Mihai Eminescu) ;
 Mitul estetic al creatiei (al concepţiei despre făurire şi făuritor, jertfă şi implicare
afectivă în procesul de creatie): Monastirea Argeşului.