Sunteți pe pagina 1din 15

Dirinea Maria-Ștefania

LMA II GE

Capitolul 5

Politica de excludere? Reacţiile culturale japoneze şi


dorinţa guvernului de a dubla numărul turiştilor
străini care vizitează ţara
Malcolm Cooper, Radaslawa Jankowska si Jeremy Eades

Introducere
În secolul 21, Japonia va trebui să se confrunte cu multe provocări:economice,
politice şi sociale. Îmbătrânirea bine certificată a japonezilor şi a celorlalte societăţi
dezvoltate la nivel mondial este un astfel de fenomen social care va infleunța
puternic economia şi structura socială a Japoniei secolului 21 (Cooper & Eades,
2006). Cu toate acestea, în cazul Japoniei, există un alt factor social care va
influenţa, de asemenea, într-o mare măsură şi într-un mod negativ răspunsurile
acestei societăţi la tendiţa de îmbătrânire, tendiţă la fel de bine certificată pentru
japonezi pentru a exclude Gaijin(străinii) de la participarea deplină în
societate(Tsuda,2003). Pe de o parte, comunităţile locale sunt interesate în
potenţialul de turişti străini pentru a revitaliza economiile lor stagnante, pe de altă
parte, modalitatea de comportare cu vizitatorii străini este mai ambiguă. Semne ce
interzic accesul străinilor la onsen (spa), hoteluri şi restaurante tradiţionale, pot fi
găsite în întreagă ţară şi s-au dovedit a fi dificil de eliminat, în ciuda încercărilor de
succes în instanţele de judecată. Nu ar trebui să fie surprinzător faptul că raportul
Consiliului consultativ pentru turismul Japoniei (2003) privind încurajarea turismului
de intrare şi anunţul ulterior al Guvernului asupra unui obiectiv de 10 milioane de
turişti internaţionali până în 2010, a prilejuit dezbateri viguroase.
Mobilitatea forței de muncă si schimburile culturale sunt cele mai importante
resurse în plan mondial și pot fi obținute numai prin cooperarea cu alții. Japonia nu
prea pare dornică de astfel de schimburi și acest lucru poate fi simțit pe mai multe
nivele: național, local si individual. Momentan, această problemă nu este luată foarte
în serios, mai ales că numarul străinilor din Japonia este scăzut si până în prezent,
cererea economiei pentru resursele de muncă externe nu a fost ridicată.Cu toate
acestea, asta nu înseamnă că problema ar trebui sa fie ignorată și este deosebit de
important având in vedere intenția declarată a Guvernului de a atinge un obiectiv de
10 milioane de turiști internaționali până în anul 2010,dublu față de 2003. (Ministry of
Land, Infrastructure and Transport,2004a).
Scopul principal al acestui capitol este de a examina problema excluderii în
Japonia zilelor de astăzi şi modul în care acest lucru ar putea afecta turismul
receptor, dar, cum acest subiect este foarte amplu, multe aspecte trebuie să fie
lăsate pe dinafară.De exemplu, această experienţă a străinului zainichi ( rezident
permanent) este omisă, întrucât constituie un subiect , în sine, foarte mare şi separat
şi nu este direct legată de turismul intern. De asemenea, problema imigranţilor
clandestini în Japonia nu este discutată. Cu toate acestea, capitolul generalizează cu
privire la poziţia pe care o au străinii în Japonia, indiferent de statutul lor juridic sau
ţara de origine ,în măsură în care acest lucru indică impactul probabil al politicii de
excludere a turiştilor care sosesc în viitor.
Metodele utilizate pentru cercetarea acestui subiect au determinat în special
examinarea articolelor publicate deja existente, precum şi mass-media de actualitate.
Acest lucru a fost necesar atât pentru a înţelege cadrul discuţiei de excludere , cât şi
pentru a raporta cu precizie detaliile dezbaterii actuale privind dezvoltarea turismului
receptor în Japonia. Articolele au fost adunate încă de la începutul anului 2002. În
plus,întrucât toţi autorii sunt străini care trăiesc în Japonia într-un bine-cunoscut
oraş ,bazat pe turismul intern , unele observaţii şi date provin direct din propriile
noastre experienţe. Prin urmare, acest lucru este în curs de desfăşurare.

Context: Politica de excludere: stilul Japoniei

Fiindcă globalizarea, condusă de turism, continuă să se răspândească, au apărut


unele probleme (Meethan,2001). Una dintre acestea este faptul că oamenii care ar fi
putut fi izolaţi odinioară de lumea exterioară inalnesc din ce în ce mai mult străini şi
devin din ce în ce mai conştienţi de probabilitatea tot mai mare ca acest lucru să se
întâmple tot mai des. Această situaţie conduce adesea la un sentiment de discomfort
,întrucât oamenii se află în situaţii neobişnuite chiar şi în oraşele lor natale. Un bun
exemplu este Beppu, un faimos oraş balnear turistic intern situat în sudul insulei
Kyushu din Japonia, dar unul în care puţini străini au fost rezidenţi până în 2000 şi
foarte puţini turişti de intrare l-au vizitat. După deschiderea Universităţii Ritsumeikan
Asia Pacific în 2000, centrul oraşului a fost în curând aglomerat cu tineri din întreagă
lume (totalul este acum de 2000 de studenți sau aproximativ 45% din înscrierile
universitare din 2006), şi numărul turiştilor străini se ridică acum la aproximativ
140,000 pe an (Beppu Foreign Tourists Information Bureau,2006). Cu toate acestea,
nu toţi cetăţenii au fost mulţumiţi de aceste schimbări , deoarece se temeau de
posibilele consecinţe dintr-un conflict al culturilor (Prof Masakatsu Ogata, Septembrie
2003, comunicare personală). Dar, până în 2006, aceste temeri au dispărut în mare
parte întrucât studenţii şi serviciile pe care ei le atrag s-au mutat în economia locală
într-un mod destul de abrupt ,chiar şi în măsura preluării restaurantelor şi
introducerea unor noi tipuri de produse alimentare.
Această teamă faţă de străini şi faţă de noi boli, creşterea infracţiunilor,etc.,
este în forma sa extremă xenofobie sau în engleză xenophobia (e.g
Bourdieu,1999) , şi este exprimată cu tărie în părţi ale mass-media din Japonia şi în
declaraţiile oficiale “feriţi-va de străini” ale politicienilor remarcabili,cum ar fi actualul
guvernator din Tokyo, dar,în orice formă se află, aceasta este întotdeauna descrisă
printr-un puternic sentiment de noi împotriva lor. De asemenea, una dintre
caracteristicile sale centrale este că aceste sentimente au tendița de a deveni mai
puternice pe măsură ce numărul străinilor creşte , întrucât, conform logicii interne a
discuţiei , mai mulţi străini înseamnă chiar mai multe boli şi infracţiuni. De asemenea,
întâlnind mult mai des străini ,localnicii încep să se gândească mai degrabă ,destul
de des la posibilele probleme mai mult decât o făceau înainte, decât la cât de drăguţi
sunt aceşti străini defapt, mai ales în cazul în care rapoartele mass-media implică o
frecvenţă tot mai mare a infracţiunii străine sau impacturi similare cauzate de
prezenţa lor.
Etnocentrismul sau în engleză Ethnocentrism (Korostelina,2004) este un alt
aspect important al xenofobiei şi se referă la ideea că o cultură este superioară alteia
şi, mai mult decât atât, că are dreptul să impună propriile docrine unei alte culturi. De
obicei, acesta este legat de o tendinţa de a interpreta şi de a evalua comportamentul
altor persoane prin standardele proprii ale grupului în cauză (Carr,2003;
McKay,1994). Cu cât este o persoană sau o societate mai etnocentrică , cu atât mai
greu îi va fi să facă faţă unei noi situaţii de migraţie în masă de la oameni străini la
grupul cultural. Acest lucru este valabil şi pentru vizitatorii unui nou mediu cultural
(Boyle,2003,pp.225-256). În cazul în care ei sunt de asemenea foarte entocentrici,
va fi dificil pentru ei ,ca străini, să se obişnuiască cu noua situaţie, chiar dacă sunt
relativ deschişi la minte. Întrucât astfel de mişcări şi de interacţiuni ale oamenilor
formează cea mai mare parte a turismului , este important ca vizitatorii să se simtă
confortabil în noul mediu şi, de asemenea, în cazul în care aceştia îşi formează o
bună imagine asupra comunităţii-gazdă, ei pot oferi o bună reclamă când se întorc la
respectivele lor ţări de origine. Din acest motiv, atât comunitatea-gazdă cât şi
vizitatorul trebuie să fie cât mai relativist cultural posibil, ceea ce înseamnă că
membrii lor ar trebui să sisteze judecata şi să încerce să înţeleagă modul în care
culturile , fiind reunite prin turism, văd lumea (Carr,2003).
În cazul Japoniei, numărul rezidenţilor străini este relativ scăzut în comparaţie
cu celelalte ţări industriale de mare importanţă. Acest lucru s-a întâmplat din mai
multe motive, inclusiv izolarea geografică ,retragerea istorică îndelungată, şi, mai
recent, politici stricte de muncă şi imigrare. În 2004, numărul străinilor ce locuiesc în
Japonia era de doar 1,7% din populaţia totală sau aproximativ 2 milioane , dar chiar
şi această cifră modestă constă în principal din a două şi a treia generaţie de coreeni
şi chinezi ai căror strămoşi au fost aduşi în Japonia atunci când aceasta şi-a
menţinut colonii pe continentul Asiatic (Tabelul 5.1).

Tabelul 5.1: Numărul de rezidenți non-japonezi din Japonia,


în funcție de țară în 2004.

Fiindcă Gaijin rezidenţi cunosc totul prea bine, chiar şi imigranţii pe termen
lung se confruntă cu discriminări frecvente şi nu sunt acceptaţi ca japonezi get-beget
(Tsuda,2003). Imaginea generală pe care o are Japonia în afară ţării este că se află
foarte departe ,nu numai în ceea ce priveşte distanţa geografică , ci şi din punct de
vedere cultural. Cultura şi oamenii din Japonia sunt consideraţi diferiţi şi ciudaţi, în
principal din cauza faptului că japonezii înşişi cred în existenţa unor astfel de
diferenţe şi fac totul pentru a susţine această imagine prin accentuarea culturii lor şi
prin încercarea de a păstra căile lor tradiţionale de a face lucrurile intacte ,ca şi cum
ei sunt unici în lume (Hellyer,2002;Yoneyama,1999). Acest lucru duce la formarea
unei imagini a Japoniei şi a culturii sale ,plasată în exterior drept o ţară în care încă
există samurai şi gheişe ce se plimbă încoace şi încolo pe străzile mici printre tipurile
de case foarte tradiţionale văzute în filmele istorice. Problema cu această imagine
constă în faptul că este atât de departe de realitate încât nu este favorabilă pentru
construirea unui sejur deschis şi prietenos pentru turiştii care vin , deoarece pur şi
simplu nu oferă nici un punct de referinţă pentru a descrie cum să ajungeţi în jurul
Japoniei moderne,nici chiar pentru turiştii interesaţi de istoria ţării.
Doi factori majori au dus la sporirea acestei idei a deosebirii Japoniei. Unul
este istoric, cealalt este cultural. Cel istoric este legat de închiderea îndelungată a
frontierelor Japoniei faţă de comerţul European (dar nu la un număr de europeni sau
la ideile lor). Cauza culturală este , de asemenea, legată de cea istorică : pentru
occidentali, japonezii par a fi reci în comportamentul lor. Acest lucru este cauzat de
diferenţele în modul lor de comunicare şi, prin urmare, este o problema simplă a
comunicării interculturale. Întrucât japonezii comunica într-un mod care este văzut de
occidentali ca fiind indirect, dificil de înţeles şi aşa mai departe, imaginea acestora ca
fiind reci este formată cu uşurinţă. Acest lucru este ,de asemenea, în mod evident
rezultatul propriului mod de gândire etnocentric al occidentalilor, mai mult sau mai
puţin asemănător cu a spune “vorbesc într-un mod diferit , aşa că trebuie să fie
ciudaţi”. Din acelaşi motiv,din punctul de vedere al japonezilor , occidentalii pot părea
nepoliticoşi în comportamentul lor direct. Fireşte, acest lucru nu este neapărat cazul.
Cu toate acestea, există întrebări la care diferenţele culturale nu pot fi aplicate
ca o justificare a comportamentului. Una dintre cele mai importante este aspectul
moral al discriminării (Tsuda,2003). La nivelul informaţiilor şi serviciilor oferite sau în
tratamentul actual de zi cu zi, discriminarea nu poate fi ignorată doar prin a spune că
provine din cultura unei ţări. Acest lucru este valabil mai ales într-o perioada de
globalizare, când frontierele naţionale devin din ce în ce mai stinse. Totuşi,
discriminarea trebuie înţeleasă înainte de a fi vindecată, şi acest subiect a devenit de
o importanţă majoră în dezbaterea actuală privind creşterea oportunităţilor de turism
receptor pentru Japonia.

Nihonjinron

Această secţiune a capitolului se concentrează pe Nihonjinron (o teorie a identităţii


japoneze), deoarece are un rol important în această problemă a discriminării şi, prin
urmare, în cazurile de xenofobie raportate faţă de turiştii Gaijin din Japonia. În mod
evident, această discuţie poate fi doar parţială într-un capitol de această lungime ,
însă sperăm să oferim o privire de ansamblu asupra Nihonjinron, a diverselor sale
definiţii şi istorii şi , în mod paradoxal, cum ar putea fi folosit pentru a crea soluţii la
problemele foarte comportamentale cu care pare a fi asociat. Întregul concept poate
fi privit cu înţelegere , dispreţ sau o serie de alte emoţii; totuşi acest lucru nu-i
schimbă importanţa. Afectează o ţară influentă, deci nu poate fi ignorat, oricare ar fi
sentimentele observatorului faţă de el. Adepţii săi sunt consideraţi, de obicei,
xenofobi şi naţionalişti, în timp ce oponenţii săi sunt adesea văzuţi încercând să
impună comportamentul japonezilor derivat din surse străine care este nefiresc
pentru ei. Susţinătorii spun că Japonia nu ar trebui să se schimbe, fiindcă trebuie să
îşi menţină unicitatea. Oponenţii cred că Japonia nu se schimbă şi nu îşi doreşte asta
pentru motivele etnocentrice care sprijină Nihonjinron.
Există mai mulţi termeni alternativi pentru conceptul de Nihonjinron, cum ar fi
Nihon bunkaron, Nihon shakairon şi Nihonron (Befu, 2001, p. 2). Toate aceste noţiuni
se concentrează pe ideea de Japanese-ness şi în scopul acestei discuţii au fost
încadrate sub termenul Nihonjinron. Japonia şi poporul ei sunt portretizaţi în aceste
discuţii ca fiind unici şi ca fiind mai buni decât alte ţări, iar conceptul Nihonjinron este,
teoretic, o încercare de a justifica acest lucru. Există, de asemenea, o mare varietate
de definiţii ale termenului şi nici una dintre ele nu este universal acceptată. De
exemplu, Befu (2001) nu oferă o definiţie clară a conceptului , ci doar îl numeşte “
discursul de identitate dominant al Japoniei” (Befu,2001, p. ix), care este puţin
imprecis. McDonough îl numeşte “industria pseudo-ştiinţifică a unicităţii japoneze”
(McDonough, 1997). Asami îl defineşte drept “afirmarea unicităţii japoneze” (Asami,
1997). Dale îl denumeşte “ hrana intelectuală a natonalismului consumatorilor “ şi “
noţiunea comercializată a naţionalismului japonez modern” (Dale, 1990, pp.14-16).
Austin clasifică Nihonjinron ca o dezbatere nesfârşită despre “ ce este şi ce nu este
cu adevărat japonez” (Austin, 1996). Similară acestei idei este variaţia lui Ismail,
descriind Nihonjinron ca “ o discuţie a japonezilor” (Ismail, 1996). O altă definiţie
dată de Ismail explică parţial motivul pentru care nu există un consens cu privire la
semnificaţia lui Nihonjinron: el observă că “ Nihonjinron explică evenimentele de zi cu
zi şi stările actuale în ceea ce priveşte cultura sau etosul cultural considerat specific
japonezilor. Practic orice poate deveni (aşadar) subiect pentru Nihonjinron”. Prin
urmare, poate fi văzut în moduri total diferite de diverse grupuri de oameni .
În sensul prezentului capitol , Nihonjinron este definit ca un discurs viu,
popular despre identitatea japoneză , perceput în termeni de contrast pe care tinde
să îi atragă cu alte ţări şi făcând japonezii să pară unici. Importanţa sa constă în
măsură în care influenţează modul în care japonezii se raportează la lumea din
exteriorul Japoniei şi la străinii care locuiesc şi vizitează ţară. Există două nivele de
Nihonjinron; general şi individual. Acestea se influenţează reciproc tot timpul. De
exemplu,dacă o persoană îşi prezintă propriile idei pe un subiect şi acestea sunt
acceptate de grupul social,acest lucru poate schimba de asemenea şi punctul de
vedere general. Pe de altă parte,opiniile generale influenţează şi opinia individuală
cum că modelul persoanei Nihonjinron nu este unul static , ci se schimbă în mod
constant într-un fel de circuit de feedback , fiind revizuit în mod repetat pe măsură ce
creşte experienţa unei persoane şi cu expunere la mai multă literatură sau noi situaţii
relevante pentru formularea părerilor lor cu privire la poziţia Japoniei în lume (Befu,
2001, p. 77).
Fenomenul descris mai sus înseamnă că este important , dar şi posibil,să
schimbăm uzanţele populare ale lui Nihonjinron la nivel individual astfel încât să se
schimbe întregul mod în care japonezii interacţionează cu alte naţiuni. Ismail (1996)
observă că : “elitele gânditoare sunt percepute ca fiind producătorul activ de
cunoştinţe despre Nihonjinron şi japonezii obişnuiţi că fiind consumatori pasivi” în
explicaţiile oferite pentru succesul conceptului în societatea japoneză. Acest lucru
poate fi, desigur, periculos: elitele puternice ale societăţii pot schimba Nihonjinron
aşa cum doresc şi, astfel, influenţează oamenii obişnuiţi să accepte viziunea lor
asupra lumii. Ei îl pot transforma , spre exemplu, într-un naţionalism pur (Buruma,
1994). Pe de altă parte, ei îl pot transformă, de asemenea, într-un instrument de
ajutor cu astfel de probleme sociale, precum discriminarea împotriva străinilor (e.g.
Kawasaki,2004 ). Acest proces ,în mod firesc, depinde într-o mare măsură de
interesele elitei şi, în prezent, aceste interese par a fi îndreptate spre acceptarea mai
multor turişti din străinătate. (Japan Association of Travel Agents, 2004;
Kajimoto,2003 ).

Scopul lui Nihonjinron


Una dintre trăsăturile caracteristice ale lui Nihonjinron în comparaţie cu alte ţinte ale
căutărilor la nivel mondial pentru identitatea naţională , după cum insinuează Befu
(2001), este popularitatea sa. Rareori, alte ţări, în afară de Japonia , au atâtea
discuţii cu privire la unicitatea şi caracterul lor naţional în mass-media. Ele sunt
,eventual , mai precaute cu acest tip de discurs din cauza unei temeri de a fi
considerate xenofobe sau prea naţionaliste . O altă trăsătură a conceptului japonez
este cât de limitat priveşte Nihonjinron diferenţele dintre culturi; în alte ţări este în
general cunoscută şi acceptată existenţa unor culturi diverse , însă acest lucru nu
conduce, de regulă, la interpretarea acestui fapt ca o dovadă că ei înşişi sunt unici.
Deducţia mai obişnuită ce pleacă de la acest lucru este că fiecare cultură este unică
într-un fel oarecare. Un aspect suplimentar al acestui fapt este modul în care
utilizatorii Nihonjinron reflectează atunci când îşi stabilesc poziţiile. O metodă constă
în alegerea trăsăturilor naţionale : susţinătorii conceptului tind să aleagă pentru
comparaţie numai trăsături diferite de cele ale altor ţări pentru a contracara în mod
direct unicitatea Japoniei. (Dale, 1990).
Până în acest moment au fost discutate caracteristicile de bază ale
conceptului, dar există o întrebare importantă care rămâne în continuare fără
răspuns. Este vorba despre scopul lui Nijonjinron în societatea japoneză de astăzi.
Întrebarea este ce oferă conceptul astfel încât japonezii sunt atât de ataşaţi de el,
chiar până în punctul efectelor adverse observabile asupra turismului receptor ?
Potrivit lui Ismail (1996), există trei scopuri de bază ale Nihonjinron. Primul este să
recreeze identitatea japoneză împotriva ameninţării externe; în special în termeni
culturali. Asta însemană că, după ce cultura occidentală s-a impus , de exemplu, în
fiecare nivel al vieţii japoneze (îmbrăcăminte, mâncare, limbă, etc) de-a lungul anilor
1940-1950 şi propria identitate japoneză a fost aproape distrusă de asta ,
Nihonjinron a oferit naţiunii japoneze posibilitatea de a se restaura, chiar dacă într-o
formă puternic modificată. Astfel ar putea fi argumentat faptul potrivit căruia
conceptul a protejat astfel modul de viaţă şi de cultură japonez de a fi colonizat total
de către cultura occidentală, în principal americană .
A doua funcţie este de a explica succesul economic japonez pe parcursul
istoriei şi în special în anii 1950 şi 1960, atunci când Japonia a cunoscut un nivel de
creştere economică nemaivăzut până atunci în Asia. Propagatorii Nihonjinron
consideră că,dat fiind faptul că majoritatea ţărilor asiatice au pierdut multe războaie
de-a lungul istoriei lor şi au fost colonizate, Japonia era unică întrucât a pierdut un
singur război şi nu a fost niciodată colonizată. De asemenea, în alte ţări asiatice
încercările de a redobândi independenţa totală (incluzând controlul economic) după
perioada colonială, au durat mult mai mult decât în Japonia după ocupaţia
americană. Explicând motivele care stau la baza succesului Japoniei printr-un model
în mare parte etnocentric ar putea, prin urmare, să ofere un indicator care ar putea fi
folosit pentru a identifica importanţa Japoniei în alte ţări.
Cel de-al treilea scop al Nihonjinron , aşa cum îl observă Ismail (1996) , este
acela de a uni diferite grupuri care trăiesc împreună în Japonia. Aceasta este, însă, o
negare clară a imaginii omogene a Japoniei care este una dintre ideile de bază ale
conceptului. Potrivit lui Dale (1990) conceptul “presupune implicit că japonezii
constituie o entitate rasială omogenă din punct de vedere cultural şi social, a cărei
esenţă este practic neschimbată din perioada preistorică şi până în prezent” (Dale,
1990, Introduction), în sensul că ignoră existenţa unor grupuri precum Ainu sau
Okinawan, că să nu mai vorbim de sosirile mai recente ale coreenilor, chinezilor şi
ale altora. În conformitate cu această interpretare , japonezi se tem de diversitate
atât de mult încât promovează unicitatea pentru că naţiunea ca întreg să pară mai
omogenă şi mai prosperă.
Pe de altă parte, Befu (2001) crede că Nihonjinron este pur şi simplu un
înlocuitor al simbolurilor naţionale care şi-au pierdut semnificaţia după Războiul din
Pacific. El afirmă că, după ce cele mai importante simboluri naţionale ale japonezilor
au devenit de neconceput după 1945, aceştia aveau nevoie de ceva care să le
definească identitatea în contrast cu alte naţiuni. Precum Împăratul, drapelul naţional
şi imnul naţional, toate au avut probleme legate de interpretarea şi de semnificaţia
lor fundamentală ca urmare a imperialismului japonez la începutul secolului al XX-
lea, astfel încât au trebuit să găsească un nou simbol al identităţii naţionale. După
înfrângerea lor, teoria cum că Occidentul era mai bun, mai puternic şi mai influent a
fost confirmată şi a devenit evident că japonezii (incluziv Împăratul) nu erau
descendenţi ai zeilor şi ţara nu era naţiunea aleasă de “Dumnezeu”. De asemenea,
din cauza fricii față de naţionalismul reînnoit şi față de înfrângerile suplimentare, au
trebuit să găsească un alt mod de a-şi păstra identitatea şi de a da putere poporului
pentru a restaura ţara şi de a începe totul din nou de la cap fără a recurge la
naţionalism şi militarism. Nihonjinron este puternic tocmai acolo unde simbolurile
sunt slabe : şi anume, el defineşte în mod explicit identitatea naţională şi explică de
ce ar trebui să fim mândri de naţiunea cuiva (Befu, 2001, p.101 ). Prin urmare, în
interpretarea lui Befu, rolul lui Nihonjinron este să înlocuiască fostele simboluri
naţionale şi să devină un tot. Întrucât scopul simbolurilor naţionale este de a face o
naţiune distinctă faţă de alţii şi de a oferi un sentiment de unitate şi putere poporului
său, conceptul poate fi acceptat în aceşti termeni.

Nihonjinron si perspectiva viitoare a turismului

După cum s-a menţionat deja ,viitorul Japoniei în epoca globalizării şi


internaţionalizării depinde foarte mult de modul în care va relaţiona cu ceilalţi. Din
acest motiv este , de asemenea, important să se ia în considerare modul în care
Nihonjinron va influența modul în care japonezii se gândesc la turismul de intrare ,
deoarece este clar că a fost o forţă autoritară care a modelat modul japonez de a
interacţiona cu străinii, atât în străinătate, cât şi în Japonia. Ismail (1996) îl citează pe
Dr Kosako Yoshino, potrivit căruia “ globalizarea… poate avea consecinţă instinctivă
a promovării naţionalismului cultural”, aşa cum Nihonjinron vorbeşte despre japonezi
ca fiind diferiţi sau disctincti. Acest lucru se opune ideei principale a turismului
internaţional , care constă în găsirea punctelor comune, şi nu a celor de altă natură .
Prin urmare, există diferite puncte de vedere în Nihonjinron care ar putea
perturba kokusaika japoneză sau internaţionalizarea, în special în ceea ce priveşte
turismul de intrare. Unul este “ipoteza că modurile unice de gândire şi de
comportament ale japonezilor sunt de neînţeles pentru non-japonezi “ (Ismail,1996).
Dacă japonezii refuză să comunice cu străinii, în conformitate cu excepţia acestei
ipoteze,nu va exista sansă unui dialog adecvat. Şi fără dialog, nu va exista schimb
de informaţii sau cel puţin fluxul va fi unilateral: de la japonezi la străini. Influenţarea
comunicării în conformitate cu această ipoteză poate fi văzută în conversaţia extrem
de lentă a semnalelor, de la a fi exclusiv în limba japoneză la a fi multilingvă în
zonele în care se aşteaptă ca străinii să fie găsiţi sau să solicite un astfel de serviciu.
Celălalt punct important este chestiunea afirmării omogenităţii entice a
Japoniei. Ca aproape toate celelalte natiuni, Japonia nu a fost niciodată omogenă
din punct de vedere etnic, şi totuşi conceptul Nihonjinron implică faptul că este. Sub
acest aspect , conceptul pare periculos, de vreme ce Nihonjinron nu numai că
încearcă să convingă oamenii de acest lucru, dar implică, de asemenea, şi faptul că
Japonia a fost dintotdeauna o naţiune “pură”, trebuie să rămână astfel pentru
totdeauna şi să nu permită intruziunea străină. Prin schimbarea acestei ipoteze,
multe probleme ar putea fi rezolvate. Chiar dacă ipoteza trecutului (relativ) omogen al
Japoniei trebuie să fie acceptată şi numai afirmaţia că ,din acest motiv, Japonia
trebuie să rămână “pură” ,este respinsă, situaţia referitoare la Gaijin ar deveni mult
mai bună. De exemplu, experienţele străinilor care trăiesc în Japonia s-ar îmbunătăţi
consistent şi tratamentul oferit turiştilor s-ar îmbunătăţi, de asemenea.
Pe scurt, Nihonjinronul individual este modelat de cel al elitei şi, în acest caz,
această trăsătură poate fi atât nocivă, cât şi utilă, deoarece face posibilă modificarea
tonului discursului privind turismul receptor şi,prin această schimbare, atitudinile
majorităţii populaţiei. Odată ce concepţia predominantă este modificată, va fi mai
uşor să se promoveze schimbările prin programele educaţionale şi de schimb,
precum şi prin turismul de intrare, însă până atunci , astfel de măsuri vor avea un
efect redus în stimularea numărului turiştilor străini care viziteza ţară.

Turismul receptor: Planul de bun-venit 21 si Campanii de vizitare a


Japoniei

Că problema Nihonjinronului (dar şi utilitatea sa în promovarea schimbării) a fost


recunoscută şi poate începe să fie modificată cel puţin la nivel politic , este evidenţiat
de faptul că, la sfârşitul anilor 1990, Japonia a abordat în mod serios problema
atragerii mai multor vizitatori străini pe ţărmurile sale (Kajimoto, 2003) . Campania
iniţială, cunoscută sub numele de Planul de bun-venit 21, a fost elaborată în 1996
(Ministry of Land , Infrastructure and Transport, 2004a,b). Noua campanie (Vizitaţi
Japonia -2003) include amenajarea unor gherete de informare la târgurile turistice şi
invitarea mass-mediei străine , a agenţilor de voiaj şi a altor părţi interesate în
Japonia. Este de aşteptat că acest lucru va promova ţara şi va contribui la crearea
excursiilor interne în colaborare cu sectorul privat (Kajimoto, 2003). Cu toate
acestea, există un drum lung de parcurs în promovarea turismului receptor în
Japonia , comparativ cu turismul emiţător (Tabelul 5.2). În 2003, destinaţiile turistice
de top din lume au fost Franţa, urmată de Spania şi Statele Unite. Între timp Japonia
s-a situat pe locul 32- plasându-se în spatele unor ţări precum Polonia şi Croaţia. În
2005, 17,4 milioane de japonezi au călătorit în străinătate, dar numai 6,8 milioane de
străini au vizitat Japonia (Japan Association of Travel Agents,2006), creând astfel un
deficit turistic internațional de peste 15 miliarde de dolari americani.
Cu toate acestea, deoarece politica turistică naţională japoneză era orientată
în totalitate spre exterior pentru turismul internaţional şi orientată pe plan intern până
cel puţin la sfârşitul anilor 1990 , aşteptările unei schimbări sunt încă puţine. De
asemenea, faptul că orientarea pe plan intern a fost puternic influențată de către
marii dezvoltatori de terenuri interesaţi doar de utilizarea unor astfel de forme de
turism ca vizite la parcurile tematice pentru a face bani pe marginea marilor centre
urbane (Hebbert, 1994), a însemnat că puţină consideraţie pentru turismul de intrare
la nivel local a precedat schimbarea în gândirea guvernului. De exemplu, în timp ce
evoluţiile în cadrul Legii dezvoltării cuprinzătoare a staţiunilor (Legea cu privire la
staţiuni), adoptată în 1987, au dus la o creştere uriaşă a atracţiilor locale în toată
Japonia, au apărut frecvent prea multe atracţii asemănătoare şi a fost acordată
puţină atenţie în ceea ce priveşte oportunitatea acestora pentru turismul de intrare.
Prin urmare, mai mult de 80% din aceste staţiuni nu mai există (Shiota, 199,p. 178) –
chiar dacă erau de înaltă calitate , obiective turistice precum Seagaia (Ocean Dome)
în Prefectura Miyazaki (Kyushu) , Huis Ten Bosch (Sasebo, Kyushu) şi Staţiunea
Owani în Prefectura Aomori (Nord Honshu) au fost falimentate , deoarece cheltuielile
de funcţionare au fost prea mari pentru ca piaţă turistică internă să fie susţinută.
Guvernele locale au construit, de asemenea, obiective turistice în zone defavorizate ,
care au devenit dificil de susţinut deoarece nu există o piaţă clară pentru astfel de
întreprinderi. În plus, mulţi dezvoltatori din zonele urbane şi campaniile operaţionale
au fost controlate de bănci şi , prin urmare, au suferit în recensiunea care a urmat
prăbuşirea economiei prospere sau în engleză bubble economy (NIRA, 2001). În
ciuda faptului că nu se pune prea mult accentul pe cunoaşterea modului de atragere
a turiştilor străini care plătesc taxe mari,s-a constatat în mod clar că sectorul intern
de unul singur nu poate să susțină o astfel de dezvoltare,cu excepţia oraşelor mari
precum Tokyo şi Osaka.

Provocări pentru dezvolatarea turismului de intrare

Exceptând problemele ridicate de Nihonjinron , dezvoltarea turismului japonez de


intrare se confruntă cu alte câteva dezavantaje. În primul rând, izolarea geografică
faţă de potenţialul imens al turismului intern al Europei necesită mai multe şi mai
ieftine rute de transport către Japonia. În al doilea rând, percepţia preţurilor interne
ridicate reprezintă un alt dezavantaj pentru turismul de intrare. Deşi această
percepţie nu este pe deplin corectă (Cooper & Lockyer,2005), mai ales dacă turistul
ştie unde să caute chilipirurile obişnuite care se găsesc în orice comunitate, valoarea
relativă a problemei yenului va fi greu de controlat numai de guvernul japonez ,dată
fiind dependenţă puternică a ţării faţă de termenii de comercializare externi pentru
bunurile fabricate şi materiile prime.
În al treilea rând , strategiile de marketing internaţional şi intern şi de
acceptare a vizitatorilor necesită atenţie.Planul de bun-venit 21 şi Campania “Vizitaţi
Japonia” sunt două dintre cele mai de success politici în comparaţie cu politicile
anterioare elaborate după ce Legea de Bază privind turismul (1964) a fost introdusă.
În ciuda acestui fapt, ele încă sunt mai puţin eficiente decât politicile ţărilor care se
bucură de fluxuri mult mai mari de vizitatori din turismul de intrare, din mai multe
motive. Prima problemă este bugetul- cheltuielile de promovare ale Organizaţiei
Naţionale de Turism din Japonia (JNTO) au fost de numai 440 milioane de yeni în
2002. Pe de altă parte, cheltuielile pentru Australia au fost de 5530 milioane de yeni
în 1999, pentru Franţa 5940 milioane de yeni în 2000 şi pentru Canada 9870
milioane de yeni în 2001 (Ministry of Land, Infrastructure and Transport, 2004a).
Nu numai că bugetul pentru promovare nu a fost suficient de-a lungul
timpului,dar resursele umane pentru turismul de intrare rămân insuficiente. De
exemplu,ghizii turistici autorizaţi care vorbesc limbi străine sunt încă puţini la
număr ,chiar şi pentru vorbitorii de limba engleză. Împreună cu acest nivel scăzut al
resurselor diferitelor reacţii politice ale birocraţilor din cadrul ministerelor responsabile
de aspecte ale industriei turismului sau de reglementarea sa sunt, de asemenea , o
problemă considerabilă. În timp ce Ministerul Drumurilor, Infrastructurii şi
Transporturilor efectuează Campania “Vizitaţi Japonia” şi speră să invite până în
2010 până la 5 milioane de vizitatori de intrare din întreagă lume , Ministerul Justiţiei
(Homusho) este încă împotriva primirii vizitatorilor străini din cauza problemelor
publice percepute de menţinere a păcii. Aşa cum unii politicieni şi mass-media
folosesc goana după senzaţional pentru a avertiza asupra pericolelor din motive
etnocentrice , aşa cum s-a menţionat mai sus , această situaţie internă a conflictului
guvernamental înseamnă că, comunităţile locale sunt conduse cu uşurinţă la
înţelegerea greşită a vizitatorilor străini ca fiind periculoşi pentru societatea japoneză.
Al patrulea aspect constă în impactul conceptului glocalization (globalizare +
localizare – Yamashita, 2003). Relaţiile puternice şi oscilante între promovările
internaţionale şi programele de dezvoltare locală sunt, de asemenea, necesare
(Asamizu,2004). Cu guvernul central japonez care promovează acum ţara ca
destinaţie pentru vizitatorii străini ,atunci poate că va avea mai mult succes în
atragerea acestor vizitatori. Cu toate acestea, pentru a invita vizitatori maturi
repetaţi, programele de dezvoltare a turismului pentru turismul de intrare sunt, de
asemenea , importante. În trecut, destinaţiile turistice locale erau pentru turiştii interni
şi nu existau suficiente informaţii pentru vizitatorii de peste hotare. În cele mai multe
părţi ale ţării există foarte puţine indicatoare scrise în limbi străine, în ciuda faptului
că există ,cel puţin ,un număr tot mai mare de sosiri ale turiştilor din Coreea şi Taiwan
.Unele oraşe turistice din Kyushu şi Okinawa au acum ghizi turistici voluntari care
vorbesc limbi străine, dar multe destinaţii locale încă nu au indicatoare în limba
engleză sau Romaji ( cuvinte japoneze în alfabetul roman–Asamizu ,2004).
Dacă o comunitate locală doreşte să gestioneze turismul ca o afacere internă
mică , conceptul de gândiţi-vă doar la nivel local sau în engleză just think local ca şi
în trecut va fi unul bun. Cu toate acestea,în cazul în care turismul trebuie tratat ca o
industrie importantă de intrare ,este nevoie de un punct de vedere mai cuprinzător.
Problema este că, deşi localnicii cunosc unicitatea destinaţiei lor , uneori nu ştiu ce
este atractiv pentru vizitatori şi cum să prezinte aceste caracteristici unice şi
atrăgătoare oamenilor din afara comunităţii lor , în special turiştilor care vin în ţară.
Această problema este şi mai dificilă atunci când politică de excludere intervine în
soluţionarea ei.

Viitorul: O concluzie provizorie

Înţelegerea şi acceptarea interculturală este importantă pentru dezvoltarea relaţiilor


dintre japonezi şi vizitatorii străini.Nihonjinron este în prezent un obstacol în calea
acestui lucru, dar poate fi doar partea bună a unui necaz dacă guvernul doreşte în
mod serios să convingă poporul japonez de valoarea turismului de intrare.
Globalizarea societăţii japoneze progresează: de exemplu, universităţile locale
despre care se credea odată că sunt instituţii strict interne , au urat bun-venit multor
studenţi străini din cauza nevoii lor de a supravieţui împotriva unei scăderi dramatice
a numărului de tineri japonezi eligibili. De asemenea , fabricile locale angajează
muncitori străini , în mod legal şi ilegal, din cauza societăţii japoneze în curs de
îmbătrânire şi a creşterii lipsei de muncă calificată nativă. Înţelegerea interculturală
devine necesară nu numai pentru satisfacţia cercetătorului academic, ci şi pentru
oricine aparţine unei comunităţi locale oriunde în Japonia.
În trecut, turismul local era destinat populaţiei locale , iar turismul internaţional
era în esenţă emiţător după 1964. Numărul mare de festivaluri şi evenimente
speciale care există ca urmare a păstrării tradiţiilor şi a reamenajării turismului intern
ar putea fi la fel de important pentru turismul receptor ca şi pentru cel intern, iar viaţă
de zi cu zi a oamenilor din comunităţile de la distanţă are, de asemenea, posibilităţi
ca resursă interculturală pentru turişti. Nu numai că poate fi încurajată dezvoltarea
locală,regională şi naţională , dar eforturile de conservare a mediului pot fi , de
asemenea, îmbunătăţite prin intermediul unor politici bune de turism local bazate pe
turismul receptor. Cu toate astea, turismul japonez de intrare este încă în
construcţie,şi poate dura mult timp pentru a deveni o destinaţie semnificativă din
cauza impactului dăunător al Nihonjinron. Totuşi, politică excluziunii pare să fie în
cele din urmă înlocuită de încercările de a dezvoltă înţelegerea reciprocă între
vizitatorii străini şi întreagă naţiune şi , dacă acest lucru se întâmplă aşa cum doreşte
actualul Prim-ministru , imaginea Japoniei ca fiind îndepărtată şi probabil
neprietenoasă pentru turiştii care vin în prezent, va fi în cele din urmă înlocuită cu
aceea a unei destinaţii internaţionale favorizate.

S-ar putea să vă placă și