Sunteți pe pagina 1din 13

Universitatea Petroșani

Facultatea de Inginerie Mecanică și Electrică


Automatică și Informatică Aplicată

REFERAT
La Microcontrolere și Automate
Programabile

A efectuat: Grigoreț Victor

Petroșani 2017
Cuprins
1. Microprocesor ......................................................................................................3
2. Microcontroler .....................................................................................................3
2.1. Caracteristici principale ale microcontrolerelor ............................................6
Grad mare de integrare ...........................................................................................6
Organizarea sistemului de I/O ................................................................................6
Intrări și ieșiri digitale .............................................................................................7
Intrări și ieșiri analogice .........................................................................................7
Utilizarea circuitelor Counter – Timer ...................................................................8
3. Automate programabile .......................................................................................9
3.1. Structura de principiu a automatelor programabile .....................................10
4. Bibliografie ........................................................................................................13
1. Microprocesor

Microprocesorul este un circuit integrat ce conține toate unitățile funcționale specifice unei
structuri de procesor de uz general. În prezent, microprocesorul constituie Unitatea Centrală de
Procesare (UCP) a unui calculator numeric. UCP conține o structură de procesare (numită
„procesor”) alcătuită din:
o Unitate de control (decodifică instrucțiunile binare ale unui program, generează semnalele
de control pentru celelalte unități funcționale ale procesorului, generează semnalele de
control pentru componentele externe ale procesorului: memorie externă, sistem de intrare
ieșire, magistrale externe și primește semnale de feedback de la unitățile interne și externe
microprocesorului).
o Unitate aritmetică și logică: unitate de prelucrare a datelor, funcția specifică executată fiind
stabilită în fiecare moment prin semnalele de control primite de la UC.
o Registre de uz general folosite ca memorie locală de mare viteză, magistrale interne pentru
transferul datelor, adreselor și instrucțiunilor, interfețe cu magistralele externe.
Microprocesorul este un dispozitiv programabil, același suport hardware oferind mai multe
funcțiuni ce depind de instrucțiunile programului ce se execută. Microprocesorul nu poate
lucra de unul singur, și are nevoie să i se atașeze memorie (de program și date) și un sistem
de intrare / ieșire care face legătura calculatorului cu lumea externă și la care se conectează
periferice.

Fig. 1. Microprocesor AM1705.

2. Microcontroler

Microcontrolerele sunt mici calculatoare care conțin procesor, memorie și periferice pe


același circuit integrat. Denumirea indică un microcalculator complet pe un chip, destinat
aplicațiilor de control. Astfel că în cele mai multe din cazuri tot ce este necesar pentru a le utiliza
este să se introducă formare în ele.
Chiar dacă un microcontroler conține toate subsistemele pe care le conține și un calculator
de uz general, acestea sunt mult simplificate pentru a putea fi integrate în aceeași capsulă de circuit
integrat (CI). De exemplu memoria inclusă are dimensiuni foarte reduse. Tipic, capacitatea de
stocare pentru memoria de program este între 1 și 128 KB, iar pentru memoria de date între 128 B
și 4 KB. Nucleul microprocesor inclus funcționează la frecvente de ceas mici (kHz - MHz) pentru
a reduce consumul de putere al microcontrolerului. Circuitele de interfață de I/O pot fi paralele
(porturi digitale de 8 biți) sau seriale. Microcontrolerele sunt utilizate pentru controlul automat al
unor procese din lumea externă, cum ar fi: automobile și alte echipamente de transport, apertură
medicală, telecomenzi, jucării, industrie și energie, tehnică militară, electronică de consum etc.

Fig. 2.1. Părțile componente a unui microcontroler.

Microcontrolerele sunt proiectate pentru sistemele numite în prezent sisteme cu calculator


încorporat (embedded systems), spre deosebire de microprocesoarele de uz general folosite, în
special, în calculatoare de uz general. Un sistem cu calculator încorporat este un sistem pe bază de
microprocesor construit pentru a controla anumite funcții particulare și care nu este construit
pentru a fi programat de utilizatorul final, cum este la calculatoare desktop. Bineînțeles că funcțiile
particulare pentru controlul unui proces pot fi oferite și de un calculator de uz general, dar
microcontrolerele sunt net superioare în acest domeniu în primul rând datorită dimensiunilor și
costurilor scăzute.
Deosebirile dintre microprocesoarele de uz general și microcontrolere este prezentat în tabelul
următor:
Microprocesor Microcontroler
Poate funcționa ca mașină de calcul doar Este o mașină de calcul autonomă, având
dacă adăogăm în exterior memorie și sistem de toate componentele necesare incluse în
I/O circuitul integrat (nucleu microprocesor,
memorie, sistem I/O)
Este destinat aplicațiilor de uz general Este destinat aplicațiilor de control
Performante ridicate în viteza de Performante mai reduse de viteză, dar
prelucrare, pentru a satisface o gamă largă de suficiente pentru aplicațiile rulate
aplicații rulate
În setul de instrucțiuni există puține În setul de instrucțiuni există multe
instrucțiuni ce pot manipula individual biții instrucțiuni ce pot manipula individual biții
unui cuvânt unui cuvânt
Sunt utilizate în PC-uri, stații de lucru, Sunt utilizate în sisteme cu calculator
servere, laptop-uri, unde compatibilitatea încorporat, unde fiabilitatea, gabaritul și
software, performanta, generalitatea și costul sunt extrem de importante
flexibilitatea sunt importante
La capsulă există putini pini cu funcții La capsulă există mulți pini cu funcții
multiple, multiplexate multiple, multiplexate
Capacitatea de adresare a memoriei Capacitatea de adresare totală a
principale este foarte mare (tipic maxim sute memoriei principale este redusă (tipic KB)
de MB - GB)
Pentru a creste viteza medie de acces la Memoria de program și date este inclusă
memorie folosește o ierarhie de niveluri de în CI și au rar nevoie de niveluri externe de
memorie interne și externe memorie

Fig. 2.2. Structură bloc generală a componentelor unui microcontroler, cu indicarea tipurilor de interfețe
cu exteriorul.
2.1. Caracteristici principale ale microcontrolerelor

Grad mare de integrare

Toate sistemele componente sunt conectate prin magistrale interne, iar legătura cu lumea
externă se face de obicei prin terminalele de I/O și nu prin terminale dedicate unor magistrale
funcționale ca la microprocesoarele de uz general. Nu veți putea descoperi la terminalele unui
microcontroler magistrală de adrese, sau magistrală de date.

Un microcontroler are un grad mare de integrare incluzând mai multe componente decât
un microprocesor de uz general. Prin integrarea mai multor componente necesare în același CI se
asigură în primul rând cerințele de asigurare a funcțiilor cu minim de hardware extern, dar și
cerințele de preț redus și putere mică. Numărul și tipul componentelor integrate diferă de la circuit
la circuit, fiind influențate de piața țintită de procesor. Cel mai adesea microcontrolerele includ:
- Nucleu microprocesor, cu ALU, Unitate de control, registre, uneori cu unități funcționale
multiple: ALU, FPU, sinter, MAC
- Memorie pe chip (de date și program), RAM, ROM.
- Circuite timer-counter. numărare evenimente, măsurare intervale de timp, determinarea
momentului de timp a unui eveniment, generarea de semnale dreptunghiulare cu o anumită
frecvență, controlul acționărilor electrice etc.
- Controller de întreruperi interne și externe
- Circuitele de administrare a puterii consumate
- Registre programabile pentru configurarea funcționării fiecărei unități funcționale interne
- Circuite periferice și pentru controlul periferiei, printre cele mai obișnuite incluzând:
* Intrări/ieșiri analogice – convertoare analog/digitale (ADC), comparatoare analogice.
* Interfețe de comunicație serială SPI, SCI (UART, USART), I2C etc.
* Interfețe pentru depanare și testare standardizate

Organizarea sistemului de I/O

La interfețele pentru transfer al datelor de intrare/ieșire pot exista: intrări / ieșiri digitale și
intrări / ieșiri analogice. Multe dintre terminalele microcontrolerului sunt multiplexate, pentru că
fiecare terminal poate avea între două și patru funcții diferite. De aceea pentru setarea funcției
specifice utilizate pentru un terminal, programatorul trebuie să configureze registre speciale de
configurare pentru terminalele respective. În general aceste registre de configurare sunt volatile și
se înscriu prin program în faza de inițializare a sistemului. Pentru fiecare familie de
microcontrolere există o aplicație software specifică, numită mediu integrat de dezvoltare a
programelor (IDE = Integrated Development Environment) care pe lângă alte funcții de sprijinire
a programatorului (editare program sursă, compilare, asamblare, editor de legături, depanator)
permite și configurarea sub formă grafică a tuturor registrelor de configurare.

Intrări și ieșiri digitale

Funcționalitatea intrărilor digitale e utilizată ori de câte ori se monitorizează un semnal ce


va fi interpretat ca digital. Asta înseamnă că semnalul se poate schimba doar între două stări: SUS
(corespunzător lui logic 1) și JOS. Interpretarea nivelelor ca SUS sau JOS depinde de nivelul
tensiunilor conform specificațiilor microcontrolerului, care la rândul lor depind de tensiunea la
care funcționează microcontrolerul.

Ieșirile digitale controlează logică din lumea externă prin nivelurile de tensiune SUS și JOS
transmise prin program. Legat de eșantionarea digitală și rezistențe de pull-up lucrurile sunt
similare cu intrările digitale. Semnalul digital transmis către exterior are forma corectă, deci nu
este nevoie de formare suplimentară a semnalului, așa cum se întâmplă uneori la intrările digitale.
Ieșirile digitale sunt mai critice decât intrările pentru că dacă pe un terminal de ieșire se generează
nivel SUS, iar logica externă leagă terminalul la masă scurt-circuitul poate distruge circuitul.

Intrări și ieșiri analogice

Aceste tipuri de interfețe analogice sunt extrem de diverse pentru fiecare tip de
microcontroler. Din punctul de vedere al intrărilor analogice, în prezent, majoritatea
microcontrolerelor conțin un convertor analog/digital (ADC) și un comparator analogic.
Conversia digital /analogă este mai rar implementată pe circuitul integrat, pentru că un semnal
analogic poate fi obținut prin conectarea de filtre trece-jos la ieșirile digitale (de exemplu la ieșirea
controlerului pentru modulația în lățime a impulsurilor - PWM).

În cazul comparatoarelor analogice, dacă există, acestea constituie o cale ușoară de


comparare a două valori de tensiune (exterioare, sau o tensiune exterioară ca intrare comparată cu
o tensiune de referință generată intern). Unele microcontrolere conțin două sau mai multe
comparatoare analogice. Aceste comparatoare sunt amplificatoare integrate, fără reacție având
astfel un câștig foarte mare. Când tensiunea la intrarea ne inversoare este mai mare decât cea de la
intrarea inversoare, tensiunea la ieșire se fixează la valoarea +V de alimentare a circuitului. Dacă
relația dintre tensiunile de la intrare este inversă, ieșirea se va găsi la tensiune 0. Prin registrele de
configurare specifice comparatorului se poate selecta sursa tensiunilor pe cele două intrări, se poate
seta un nivel de tensiune de referință (la unele microcontrolere in 64 de niveluri sub valoarea
tensiunii de alimentare) și modul în care se comportă comparatorul. Ieșirea sa nu este accesibilă la
pini, dar valoarea logică poate fi citită, sau dacă se configurează pentru întreruperi, poate genera
întrerupere pe fronturile tranziției la ieșire, sau pe palier de tensiune la ieșire.
Un convertor ADC reprezintă un bloc sau un circuit care poate accepta o mărime analogică
(curent, tensiune) la intrare, furnizând la ieșire un număr care constituie o aproximare (mai mult
sau mai puțin exactă) a valorii analogice a semnalului de la intrare.
Spre deosebire de o mărime analogică ale cărei valori se pot găsi în orice punct din
domeniul său de variație, mărimea numerică (sau digitală) posedă numai o variație în trepte. Astfel,
întreg domeniul de variație este divizat într-un număr finit de „cuante” (trepte elementare) de
mărime determinată de rezoluția sistemului, în acest mod, diferența între cele mai apropiate valori
numerice nu poate fi făcută mai mică decât această treaptă elementară, ceea ce face ca, principial,
reprezentarea informației sub forma numerică să fie legată de introducerea unei erori,
numită eroare de cuantificare.

Fig. 2.1.1. Analog-Digital Converter.


Rezoluția unui convertor este parametrul care caracterizează numărul de stări (nivele)
distincte care pot fi deosebite de convertor. De obicei, rezoluția se exprimă în biți, în procente din
valoarea diapazonului de ieșire sau intrare sau în număr de nivele de cuantificare. Rezoluția unui
ADC determină numărul nivelelor (treptelor) de cuantificare ale mărimii analogice de intrare.
Deoarece domeniul de intrare are o valoare determinată, rezoluția unui ADC caracterizează
capacitatea acestuia de a deosebi două nivele apropiate ca valoare, fiind definită de mărimea
variației de intrare necesară pentru a produce la ieșire a convertorului două schimbări de coduri
consecutive.

Utilizarea circuitelor Counter – Timer

Toate microcontrolerele conțin circuite counter - timer (în traducere contor - temporizator)
extrem de utile în multe dintre aplicații. La nivel hardware ambele funcții (contor, sau
temporizator) sunt implementate cu numărătoare digitale de 8 sau mai mulți biți. Denumirea
diferită indică faptul că circuitul fie poate să înregistreze succesiune regulată de impulsuri de ceas
(funții de timer), fie poate să contorizeze impulsuri de la evenimente
neregulate (funcție de counter).
Un timer / counter constă dintr-un numărător digital de n biți (8, 16, 32 de biți) și circuite asociate
funcționării, controlate prin registre de configurare specifice: divizor de prescalare, prescaler,
registru de captare a valorii curente din timer, registre de fixare a valorii de inițializare și comparare
cu valoarea numărată, registre de configurare a modurilor de funcționare.
Aplicațiile la care pot fi folosite circuitele timer sunt extrem de diverse. Câteva exemple: controlul
luminozității unui LED, recepția de date de la un senzor digital care transmite în PWM (Pulse
Width Modulation), introducerea de întârzieri cu valoare programată, măsurare intervale de timp,
generare forme de undă digitală cu frecvență variabilă și factor de umplere variabil (de exemplu
pentru ton taste sau avertizări sonore), generare de impulsuri de declanșare a unor evenimente,
numărare evenimente externe sau interne, determinarea momentului de timp al unui eveniment,
controlul acționărilor electrice etc.

O altă funcție specială a circuitelor counter / timer este cea de controler PWM (Pulse
Width Modulation).
Controlerul PWM este cel folosit pentru comanda vitezei de rotație a motoarelor electrice, dar
poate avea și alte utilizări, cum ar fi generarea de forme de undă analogice prin conversie digital
analogă (prin adăugarea unui filtru trece jos în exterior), sau comanda reglabilă a intensității
luminoase printr-un LED.
PWM (Pulse Width Modulation) este o tehnică folosită pentru a varia în mod controlat
tensiunea dată unui dispozitiv electronic. Această metodă schimbă foarte rapid tensiunea oferită
dispozitivului respectiv din ON în OFF și invers (treceri rapide din HIGH (5V de exemplu) in
LOW (0V). Perioada de timp corespunzătoare valorii ON dintr-un ciclu ON-OFF se numește factor
de umplere (duty cycle) și reprezintă, în medie, ce tensiune va primi dispozitivul electronic. Astfel,
se pot controla circuite analogice din domeniul digital. Practic, asta înseamnă că un LED acționat
astfel se va putea aprinde / stinge gradual, iar în cazul unui motor acesta se va învârti mai repede
sau mai încet.

În cazul unui motor, căruia i se aplică un semnal PWM cu factor de umplere de 0%, viteza
de rotație a acestuia va fi egală cu 0rpm. Un factor de umplere de 100% va duce la o turație maximă
a acestuia.

3. Automate programabile

Echipamentele cu logica programata (ELP) sau automatele programabile (AP) sau


programmable logic controllers (PLC) sunt echipamente destinate conducerii automate a
proceselor industriale.
Fig. 3.1. Structura unui proces automatizat cu ajutorul unui automat programabil

Automatul programabil realizează astfel cele doua sarcini principale ale automatizării unui
proces:
- măsura, care în acest caz presupune monitorizarea stării procesului prin achiziția la intrările
automatului, prin intermediul senzorilor, butoanelor, limitatoarelor de cursa, etc. a variabilelor de
stare din proces;
- controlul, care presupune prelucrarea informațiilor primite de la intrări si generarea comenzilor
necesare spre elemente de execuție din procesul automatizat, conform unui program specific. Un
automat programabil poate fi definit ca un sistem specializat destinat pentru tratarea problemelor
de logica secvențiala si combinațională, simulând structurile logice de comanda printr-o
configurație elastica, programabila.
Prin concepția sa, un automat programabil este adaptabil pentru funcționarea în mediul
industrial, poate opera într-o plaja larga de temperatura si umiditate, este ușor adaptabil la
interfațarea cu orice proces si nu ridica probleme deosebite privind formarea personalului de
deservire datorita facilitaților de programare oferite. Toate aceste caracteristici, la care se mai pot
adaugă robustețea generala a echipamentului si prețul de cost relativ redus, fac ca automatele
programabile sa constituie o pondere importanta în sistemele de conducere a sistemelor de
automatizare industriale.

3.1. Structura de principiu a automatelor programabile

Automatul programabil funcționează doar daca are o secvența de instrucțiuni salvata in


memorie. Aceasta secvența de instrucțiuni constituie programul. PLC-ul executa programul
începând de la prima linie pana la ultima si apoi se reia acest ciclu. Ciclul se numește “scanare”.
Ciclul începe prin citirea intrărilor si apoi executa programul; se încheie prin modificarea ieșirilor.
Programul principal conține subrutine si întreruperi de program. Spre exemplu, daca dorim ca
instalația sa realizeze o anumita sarcina la pornire, putem folosi o subrutina. Întreruperile de
program sunt dictate de anumite evenimente ce au loc la anumite momente.
O schema bloc cu componentele tipice ale structurii unui automat programabil este prezentata
în figura 3.1.1.

Fig. 3.1.1. Schema bloc a unui PLC

Intrările din proces sunt realizate sub forma diverselor elemente de comanda si
măsurare incluse în sistemele operaționale si auxiliare ale instalațiilor automatizate: butoane,
comutatoare, limitatoare de cursa, senzori fotoelectrici, senzori de proximitate, traductoare de
nivel, traductoare de deplasare incrementale sau absolute si, în ultimul timp, traductoare al
căror semnal de ieșire are o variație analogica.
Principalele tipuri de elemente care se conectează la intrările automatelor programabile sunt
sistematizate în figura 3.2.
Fig. 3.1.2. Principalele elemente care se conectează la intrările automatului
programabil

Ieșirile dirijează acționarea elementelor de execuție de tipul releelor, contactoarelor,


lămpilor de control, electro-valvelor, elementelor de afișare etc.
Principalele tipuri de elemente care se conectează la ieșirile automatelor programabile sunt
sistematizate în figura 3.3.

Fig. 3.1.3: Principalele elemente care se conectează la ieșirile automatului programabil

O atenție deosebita trebuie acordata intrărilor si ieșirilor, deoarece în aceste zone mărimile
electrice (tensiuni, curenți) vehiculate ating valori care pot afecta unitatea centrala de procesare
CPU (central processing unit – microprocesorul automatului programabil), făcând necesara
prezenta unor circuite care sa izoleze CPU de influenta acestora.

Programarea unui PLC se poate face in mai multe moduri, dar cel mai folosit mod este cel
ce utilizează "diagrama scara", sau "ladder diagram". Diagrama scara este un mod de programare
asemănător cu descrierea electrica clasica a unui sistem complex. Diagramele ladder (scara)
presupun transpunerea imediata, folosind simbolurile grafice pentru contacte, bobine, noduri a
schemelor de automatizare echivalente realizate cu contacte si relee clasice. Aceasta modalitate
permite introducerea iterativa, rapida, a schemelor de comanda în forma clasica. Diagrama scara
este o reprezentare simbolica a unor panouri cu relee; este constituita din linii orizontale plasate
intre liniile verticale ce simbolizează tensiunea de alimentare. Pe fiecare treapta orizontala regăsim
trei tipuri de simboluri: Contacte normal deschise si normal închise; Bobine de releu activate de
circulația curentului; Casete ce pot reprezenta relee de timp sau relee numărătoare.
Fig. 3.1.4. Fragment de program realizat cu diagrame ladder

4. Bibliografie

1. ROMANCA M., Microprocesoare și microcontrolere, Universitatea Transilvania din


Brașov, 2015
2. https://en.wikipedia.org/wiki/Analog-to-digital_converter
3. http://cs.curs.pub.ro/wiki/pm/lab/lab3
4. https://en.wikipedia.org/wiki/Pulse-width_modulation
5. https://en.wikipedia.org/wiki/Microcontroller