Sunteți pe pagina 1din 3

ROLUL ONU ÎN SECOLUL XXI

Obiectivul și scopul ONU ,încă de la înființarea sa și indiferent de titulatura pe care a purtat-


o, a fost și continuă să fie arbitrarea disputelor, rezolvarea conflictelor, prevenirea
conflictelor armate și războaielor, să mențină pacea mondială, să protejeze drepturile omului,
să impună justiția, să combată sărăcia, lupta împotriva bolilor, să asigure dezvoltarea umană.
După sfârșitul primului război mondial, Liga Națiunilor a fost înființată în ianuarie 1920 pentru
a menține ordinea mondială, pentru a garanta pacea și securitatea, a se pronunța cu privire
la disputele internaționale, în rezolvarea conflictelor, promovarea sănătății la nivel mondial,
iar Nicolae Titulescu, un strălucit diplomat roman, a fost desemnat de două ori, în anii 1930
și 1931 Președinte al acestei organizații.

La fel ca și în acei ani, când neputința Ligii Națiunilor de a-și îndeplini misiunea a fost unul
dintre factorii cruciali care au alimentat cel de-al doilea război mondial, datorită faptului că
aceasta organizație internațională nu a avut nici autoritatea, nici mijloacele de a comanda și
aplica măsurile necesare la fel și în această perioadă a secolului XXI, această organizație
este prinsă într-un cadru organizational care-i anchilozează acțiunile datorită statutului celor
cinci membri permanenți cu drept de veto, respectiv Rusia ,USA, Marea Britanie,Franța și
China. Interesele divergente ale celor cinci puteri fac ca votul majoritar pe o anumită problemă
poate fi blocat de oricare din cei 5 care nu este de acord cu o rezoluție.
Aceasta este cauza tuturor problemelor apărute la nivel global care nu au fost rezolvate,
unele din ele de zeci de ani, este vorba de conflicte armate (conflictul arabo-israelian, războiul
civil sirian, separarea Cipriotă ca urmare a invadării Ciprului de Nord de către armata turcă,
disputa teritorială dintre Iran și Emiratele Arabe Unite, conflictual permanentizat India-
Pakistan, conflictual Ruso-Ucrainean, războaiele civile și genocidul din Sudan, războiul civil
din Liban sau a altor gen de probleme cum ar fi programele nucleare Iraniane și ale Coreei
de Nord, lupta împotriva bolilor fatale, a diverselor epidemii, a sărăciei.
Consiliul de Securitate s-a dovedit de-a lungul ultimilor șaptezeci de ani handicapat de veto
iar acest eșec persistent a atras o largă dezaprobare la adresa sa, căci pare că-i lasă pe
oamenii nevinovați să-și rezolve singuri conflictele, acționează în baza unor ordine și impune
pacea.
Organizația Națiunilor Unite pare să fi arătat că nu este nici liberă, nici puternică pentru a
servi lumea așa cum este prevăzut în carta sa. În general, organismele sale de conducere și
agențiile ei s-au dovedit a fi mai degrabă politizate decât umanizate, birocratic conduse și nu
orientate spre rezultate, prea încete pentru a face față urgențelor, și așa mai departe.
Cei mai mari strategi și experți în restructurare cred că situația de fapt se datorează
imposibilității de a anula prerogativele dreptului de veto din sistemul de vot al Consiliului de
Securitate: chiar dacă patru dintre aceștia decid ceva, al 5-lea poate bloca orice tentativă de
reformă reală, înainte de a o începe. În al doilea rând, este greu să se realizeze o reformă
din cauza sistemului său lipsit de posibilități de finanțare (care depinde de statele-donatoare
bogate pentru finanțare) din cauza căruia ONU și-a pierdut autonomia și neutralitatea.

Singura soluție viabilă pentru a prelungi durata de viață a ONU și de a-i revigora rolul său
necesar depinde de unitatea pentru reformă a celor cinci membri permanenți. Reforma va fi
posibilă odată ce P5 vor fi de acord să anuleze puterile veto-ului și să implementeze un sistem
de vot democratic. Democratizarea Consiliului de Securitate presupune însă ca numărul
scaunelor – membre din Consiliul de Securitate să fie resetat, astfel încât să se includă ,de
exemplu,un reprezentant pentru fiecare grup de zece națiuni , care ar trebui să fie ales de
către respectivul grup de națiuni.
După toate aparențele, și sistemul de finanțare al ONU are nevoie de restructurare și trebuie
înlocuit cu un sistem de finanțare stabil, care se fie instituit în locul regimului donațiilor, curent.

Evident, nevoia de ajutor și sprijin din partea ONU este în creștere, mai ales în chestiuni
legate de soluționarea conflictelor și de menținere a păcii, ajutor umanitar și dezvoltare
umană. Oamenii, în special cei din lumea a treia, trebuie să fie siguri că există organizații
internaționale echitabile care-i ajută la nevoie și militează pentru neajutorați împotriva tiraniei
celor puternici, fără preferință politică.
Pentru a se ridica la înălțimea așteptărilor, este nevoie, acum mai mult ca niciodată, ca ONU
sa fie o organizație internațională eficace, un lider internațional hotărât și care conduce
imparțial, care respectă nu numai valorile democratice și drepturile omului, dar, de asemenea,
conduce și acționează în conformitate cu aceste valori.

Consiliul de Securitate al ONU nu are competența de a menține ordinea mondială. Nu este


gardianul lumii. Cel mai adesea este paralizat de veto-ul unuia dintre membrii săi permanenți.
Și atunci când nu este, duce lipsa unei forțe militare proprii (deși ar fi nerealist să se doteze
cu una), sigurul lucru pe care-l poate face este să delege putere unei coaliții de țări, așa cum
a făcut-o pentru Irak, după invazia și anexarea Kuweitului, pentru Libia și, datorită unor greșeli
procedurale făcute de către Uniunea Sovietică, Coreea.
Asta nu înseamnă că ONU este inutilă. În Cipru, ONU joacă un rol important, dar nu poate
forța părțile să fie de acord. Privind programul nuclear iranian, ONU joacă un rol pozitiv, de
asemenea, dar numai pentru că este susținută de puterile occidentale și într-o măsură, de
Rusia și China.
Deși ONU nu poate face pace, căștile albastre ale organizației au jucat un rol important și
pozitiv în anumite țări, mai puțin în altele.
Poate cel mai important lucru este că ONU este organismul cel mai important din lume, în
formularea dreptului internațional – când nu apare niciun veto.
Nu ne putem aștepta totuși ca, Consiliul de Securitate al ONU să rezolve criza din Ucraina,
nici să se opună agresiunii ruse. Dar, Adunarea Generală a ONU a sprijinit izolarea Rusiei pe
această temă.

Astfel ca și concluzie, rolul ONU nu poate fi contestat dar nici nu poate fi nici
supradimensionată puterea și capacitatea de acțiune a acestei organizații în absența unor
reglementări care să-I permit puterea de a acționa fără constrângerile funcționale
organizaționale care par greu de depășit într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat.