45 « t ^ -

ANUL II. N o , 7 - 9 Lei 3. 1937

FRDNT LITERAR
REVISTĂ LUNARĂ
— R e d a c t o r V. S p i r l d o n i c ă —
— Strada Muntenia No 7. Braşov.—

ŞTEFAN BACIU

INSOMNII
N i m i c mai^trist, n i m i c m a i dezolant,
T â c e r e a - i astăzi c a o rană vie.
U n g e s t uitat, u n p l â n s e t e n e r v a n t
Ş i s o m n u l c a o fată întârzie.

Clipite c a d p e fruntea m e a b o l n a v ă ,
Ş i o r i c e carte-i d e p r i s o s .
Prin v i n e fuge s â n g e ş i o t r a v ă
Desgus*ul m ă pătrunde p â n ' la os.

S u s p i n e p r e a târzii, ţigări a p r i n s e ,
Păreri d e r ă u c a iederi m ă î n c o n j o a r ă .
S e s b a t s u b frunte g â n d u r i n e c u p r i n s e ,
1
Şi noaptea asta nu mai vrea s ă moară

CĂNTEC P E TOAMNĂ
Paul Verlaina.

P r e l u n g i fiori
D e viori
In t o a m n ă , iar
l n l m a - m l prind,
Şi-o simt pălind
De-un dor amar.

Tristul tumult
P a l mi-l a s c u l t
D e bate c e a s u l .
Ş i p l â n g tăcut,
C â n d î n trecut
Mă duce pasul.

Ş l - s luat m e r e u
D e vântul g r e u
C a r e m ă poartă
O r i u n d e - a r fi —
D e p a r c ' a ş i fl
O frunză moartă.
Cursiv despre o toamnă, câţiva poe
şl nişte fete.
Bucureştiul e la fel. Vreau să spun prin asta că Bul
vardul Elisabeta se chiamă t o t Bulevardul Elisabeta, statu
lui Mihai Viteazu e în acelaş l o c , iar convoiul p e gură cas
de p e Victoriei, la fel.
T o t u ş i s'au petrecut şi în toamna asta schimbări. C â
va poeţi şi-au umplut pieptul şi călimările cu pământ, trecân
în altă lume să se prefacă în orzoaica, tufănele s a u lilia
In cobiliţele oltenilor gutuile au rămas însă ca să poartă m
d e p a r t e pe uliţe paloarea lui Sahia, a lui Alex. Căiinescu
Pavel D a n .
E şi toamna asta o toamnă cu plecări. (In toate toat
nele pleacă poeţi spre alte zări — ca dintr'o gară şi în toat
toamnele sosesc în Bucureşti alţi poeţi, cu aceleaşi valize
obraji şi destine.)
Delà Braşov, Ştafan Baciu a a d u s cu el ochelari masivi
o şapcă, d o u ă mii de poezii şi un s n o p d e tinereţe crescut
la poalele Tâmpei
Intru după dânsul într'o sală d e cursuri la D r e p t . P r o
fesorul strigă muzical, ( O h ! ) catalogul. Studenţii r ă s p u n d
intimidaţi şi stângaci. D e o d a t ă aceeaşi voce muzicală intonează;
— Baciu Ştefan !
Din fund s'a rostogolit un răspuns energic :
— Q h e faţă !
Şi au început a râde şi muzicalul şi studenţii p o s o - '
morâţi !
— D e u n d e eşti dumneata ?
— G h e peste munţi !
Mai în faţă cu obrajii stinşi — Boris Deşlliu. Are un
volum de poezii, („în manuscris") se chiamă „Tuberculoză"
şi a colaborat la „Revista D o b r o g e a n ă ' a lui T e o d o r Ionescu.
Mult s'a minunat bietul Boris Deşlliu când a văzut pe dom­
nul director (care îi cenzurează poeziile !) înroşindu-se ca un
şcolar în faţa unei studente sbănţuite ca un spiriduş.
— Cine-i a s t a : S c r i i t o a r e ? Mă întreabă Boris, timid.
— E fata lui d o m ' director.
— C u m , fata l u i ?
— N u înţelegi frate, e iubita lui, o cheamă M a r g a r e t a . . .
. . . Delà Drept, la Litere (poeţii nu se înscriu de cât la drept
şi Ia litere, asta d e dragul lui A\ihalache D r a g o m i r e s c u şi al
lui Meitani ! Sunt delicioşi !)
In holl la litere un g r u p mare. Frunzetti, poet „ m o l d o -
armean" şi intelectualist — vorbeşte grăbit şi gata de plecare.
Un pici d e fată cât o lulea îl trage d e mână. Boris Deşlliu
mă întreabă. — E sora Iui ?
El nu poate pricepe ca o fată să ţină d e mână decât
pe frate-su. G e o r g e Petcu, poetul cu urmele epoleţilor delà
liceul militar pe umăr, înţelege şi îl lămureşte !
— T u eşti provincial mă — ce ştii t u !
In grupul „scriitoricesc" pătrund şi câteva fete. U n a ,
urâtă foc stă lipită de Baciu. Poetul, s'a apropiat mult de
ea şi îi v o r b e ş t e , a p r o a p e , la u r e c h e . II t r a g de mânecă.
Baciu se înfurie şi mă lămureşte :
— „îmi ştie toate poeziile pederost, m ă ! " Apoi, către
fată :
— Şi „Micul d o r " îl ştii ? Z ă u , eşti fenomenală, duduie !
Mai d e o p a r t e , T e c u c e a n u directorul „Semnelor" delà Slatina
v o r b e ş t e cu I. Laurenţiu :
— Măi ce dracu au poeţii ăştia atâta trecere la fete ?
 N u suntem mai frumoşi, n o i criticii, eseiştii ? — P a r c ă
eu nu-s poet, d e c e n ' a m trecere ? se apropie Caledoniu d e
dânsul.
— Fiindcă eşti prea m i c ! îşi varsă răutatea T e c u c e a n u
şi îşi trece mâna prin plete.
O fată neliniştită ca argintul viu se a p r o p i e d e poeţi.
— Şora nu-i a i c i ?
Boris Deşlliu o vede îndrăsneată şi mă întreabă, sigur
că a nimerit-o d e data a s t a :
— E scriitoare?
— N u ! E Marioara Klein, îi r ă s p u n d e T e o d o r Ionescu,
— Boris Deşlliu e dezolat. M ă trage d e o p a r t e şi îmi spune:
„ — Dumneata eşti cel mai b u n dintre t o ţ i ! " ( P e cuvânt d e
onoare că sunt b u n — aici a nimerit-o!), îmi povesteşte
apoi cum s'a făcut p o e t . Astă primăvară T e o d o r Ionescu,
vroia să scoată „Antologia poeţilor d o b r o g e n i . " N u avea
decât vreo patru (cu Sălceanu şi Batova cu t o t . ) Atunci a
dat un anunţ la ziar: „Caut poeţi dobrogeni pentru antologie,."
Am scris şi e u nişte poezele şi le-am trimes. C â n d au văzut
cei din Turtucaia că scriu la gazetă poezii, şi-mi expediază
chiar directorul scrisori, au început să mă r e s p e c t e . Era o
„situaţie".
Aşa am devenit p o e t , închee Boris Deşlliu care scrie
la „Revista D o b r o g e a n ă . "
C o n s t . Virgil G h e o r g h i u .

ION SOFIA MANOLESCU

SUFLET D E T O A M N Ă .

E h . sufletul m e u ; iepure fugar!

D e - a r trage 'n el a c u m u n v â n ă t o r ,
L-ar p r i n d e ş i l-ar r u p e u n O g a r
Ş i n ' a r m a i p l â n g e ' n el n i c i u n c o c o r .

N'ar m a l p u t e a atunci să-mi d e a d e urmă

O a a â - i m a i s i m t t r i s t e ţ e a g r e a Tn t i n ă .
L - a ş s p â n z u r a 'ntr'un g a r d ghimpat de sârmă.
Sâ-i t a t a 'n v i e t o a m n a , metanii d e rugină.

ALEX. BOTTOŞ

Rânduri despre toamnă

B
Simt mereu că sufletul m e u trăeşte numai t o a m n a .
T o t timpul a lâncezit ca o plantă d e p a r t e d e lumină.
• T o a m n a e fereastra colorată prin care privesc. D e a -
ceea poate creşte liniştea în mine, ca un nufăr în leagănul
/unii.
• De-atâtea ori mă întreb în tăcerea odăii mele :
— Dacă n ' a r fi fost oare t o a m n a aşi mai fi făcut
vreun vers ?
• D a , d a ! T o a m n a chiar moartea e mai b u n ă cu- n o i .
Altfel nu se poate explica d e ce m o r atât d e mulţi poeţi.
® C e principiu r o m a n t i c : să trăeşti într'o t o a m n ă pen­
tru restul anotimpurilor.
• T o a m n a : ziua d e eri şi d e mâine. T o t d e a u n a .
 BORIS DEŞLLIU

P O R T

M.'-a.l trimis ca 'n alte to:imae galioane ?

Ca să inâie peste noapte la pontoane ?
ca să 'nchida 'n cuine chiraline,
cum închid scrisoarea pentru tine ?. . \
Mi-ai trimis tristeţea 'n rerr.orchere ?
Orieşii toamnei, sau părere ?
Poate somnul din ostroave înecate, ţ
Sau tăceri, de mori, pe ape, ferecate ?.,.

Aştept toamna ca să văd cum trec, *

lăgi bărboşi ducând-o Sa edec ?
S'o aud în preajma mea cum calcă ?
Poate-aştept să mâi la pocivaică ?

Mi-ai trimis cu şlepul ce-a plecat un semn ?

Ai să vii pe ceamuiţe de lemn ?
Sau pe luntrii cu- arnăuţi şi lăji,
când ascund în cuine robi, stafide, orăji ?
Sau te-ai strâns, din vreme, la iernatic,
cum pontonul, cum plutaşul ostrovatic ? ...

VASIl.E CULIOĂ

CÂNT L U M E S C
Gura lasă potcoave pe braţe bombate
Şi urma cântec pe pielea ta suptă.
S s urcă, în fugă, pe-o pantă abruptă
Şi umărul grabnic străbaie.
Sunt sânii altarele tertipului sfânt;
Proptit în genunchi, mă închin
Şl-ascuit de sub dermă refrenul sanguin
A! zeilor, grei de pământ.

M1RCEA GEORGESCU

Ş l EU P R 1 U E A M C U H C H E F U I A U BOGAŢII.
Am amorţit la geam
Uitându-mă cum chefuesc bogaţii.
Ei chefuiau, eu tremuram
— Cinsteau cu cupe pline, desfrânaţii.

Fetiţe mici de pension

Se tolăneau pe braţe de bătrâni.
Le sărutau pe gură şi pe sâni,
In ritmul unei plăci de gramofon.

Eu stam afară 'n ger şi tremuram ...

Şi auzeam doar muzica cântând,
Că flori de ghiaţă se brodau pe geam,
Ei chefuiau ... Eu blestemam în gând.

Âu adormit bogaţii rând, pe rând,

In paturi calde şi pe perne moi.
;
Am amorţ t şi eu pe-un maldăr de gunoi
Cu gândul Ia bogaţi — dar tot flămând,
 V. SPIRIDONIOĂ

A D U N A R E ÎN HALE*

O m u l năvăli pe uşă,
— D-le prefect, iată i că vin !
— Cine v i n e ?
— Ei vin, îs m u l ţ i . . .
— Care omule ?
— Ceferiştii, ăi din vale. Şi-s mulţi şi m u r d a r i ! Ii
primim ori nu ?
Căpitanul d e jandarmi s e uită ţintă la prefect. Acesta
îşi închee haina, tuşi sec, apoi aprinse o ţigare.
Părea calm. In fond ştia că oamenii din stradă îi vor
cere socoteală.
— C e faci Nicule ? întreabă căpitanul.
— M ' a m plictisit! Numai eu ştiu cu câtă teamă, cu
câtă perseverenţă i-am ocolit. P e când domnii conducători...
Am să le arăt e u !
— D a r ce-s vinovaţi ei ?
— T u nu ştii ?

Delegaţia feroviarilor urca scările.

— Am să le vorbesc eu» spuse căpitanul de jandarmi.
— Ba nu !
— Pentruce, n u ?
—- Pentrucă n'am cerut concursul.
Aprodul bătu în u ş e .
— D-le prefect, oamenii vă aşteaptă, îş p e sală, zic
că s murdari, nu vor să intre, dar nu i las eu.
Cei d o i oameni au eşit p e sală. Delegaţia era c o m p u s ă
din opt persoane.
Prefectul nu recunoscu pe nimeni.
Un bătrân mărunţel, cu părul alb, făcu un p a s înainte.
Căpitanul zâmbi unei iluzii; era gata de ceartă şi nu
se putea stăpâni.
— D-le prefect, autorizaţia a c e i a . . .
— Care autorizaţie ?
— N u vă mai prefaceţi, vă ştim noi, rosti unul mai
tânăr, între cei sosiţi.
— ' D a r ce treabă ai t u ? se răsti căpitanul d e jandarmi.
— Apăi, noi am venit la d o m n prefect, cu dv....
Căpitanul deveni furios, dar mâna prefectului il atinse.
Părea ai s p u n e : las p e mine.
— Ba din contra, reluă cel mai î n d r ă s n e ţ . . .
Prefectul sta rezemat de soclul unui bust de b r o n z ,
pe când căpitanul cu burta în afară, îi privea batjocoritor.
— C e autorizaţie aţi cerut dv. ? reluă prefectul stăpâ-
nindu-se să fie calm, am şi eu atâtea pe c a p !
— D e asta, de asta, îngânară cei mai depărtaţi.
— Daţi-ne autorizaţia, să ne vedem de maţele noastre,
d e copiii noştri,, că doar nu s u n t e m . . .
— Lasă Tărcane, că vorbesc eu, îl întrerupse cel mai
bătrân, apoi prefectului. Ştiţi, aceia p e care o ceruse şi
aseară, Ionescu Lavalieră.
— H m ! făcu prefectul, banditul acela, d e când il
păzesc e u , . .
— D a r oameni buni, am ordin, ştiţi dv. că, n o i . .
— Că statui e altceva decât credeţi voi, nu vă e ru­
şine ? strigă căpitanul. Am să dau ordin ...
Prefectul îl atinse iar d e braţ.
. . . Nu pot azi, dar veniţi mâine.
* Fragment din romanul — .Feroviarii*.
 — N u putem, zău că nu mai p u t e m amâna. De zece
zile tot cerem.
— . . . S ă vă învăţ eu minte. Adică nu poate lumea
fără voi ?
— Dacă nu, venim şi după amiază.
— Nu-i nevoie, domnilor, de altfel am dat o telegramă
la minister. Acum a plecat, astfel că p e s t e 2 ore vă dau
răspunsul. -
— N u se poate, spuseră alţii dintre cei mai tineri, ne
aşteaptă ...
— Puşcăria, hoţilor !
— Ai răbdare, strigă prefectul către căpitan, numai o *
clipă, apoi adresându-se d e l e g a ţ i l o r :
— Plecaţi în linişte, am eu grijă.., f
— Vom avea şi noi grijă, răspunse cel tânăr.
— . . . S ă mergem, căci boierii tot aşa au rămas, p e - a
lor... Şi plecară
in sală stăpânea miros de unsoare, miros proletar

Peste o oră telefonul sbârnâia în timp ce căpitanul şi

prefectul îşi serveau cafeaua.
— Halo, halo !
— Da, da, eu, D a ! prefectul.
— . . . Stau neclintiţi, îs mulţi şi încă se a d u n ă .
— Da, da ! făcea prefectul, vădit afectat.
— D a r bine omule, eu îţi vorbesc, îţi cer ajutorul şi
tu, da, da, d a . . . Dă-1 dracului de palat! Vino aici.
— P e n t r u ce !
— Pentrucă tu ai făcut-o.
— Eu?
— Autorizaţia !
— N'ai cerut singur, să le-o refuz ?
— Bine, dar nu din ordinnl meu.
— Tu dece n'ai împedicat să nu iese pe poartă, de­
legaţia care a fost aici, căci îi amânam înainte.
— Acum sunt în hale, 5 — 6 sute de oameni şi încă
să adună
— S'au adunat şase sute ?
— Vin toţi. — Vor să ţină o adunare în hale.
— Dar dece n'ai oprit delegaţia ?
— O m u l e , au cerut concediu o oră, le-am dat, dar
ştiam eu ce vor face e i ?
— C e păzeşti a c o l o ?
— Să mă scuteşti de observaţiile tale — strigă ingi­
nerul Vârtosu, am avut ordin. Aşa-i aici, fiecare om are un
ordin cu el, nu se poate să-i bruscam.
— Da, înţeleg, dar iată unde am ajuns.
Căpitanul era numai urechi.
— Vezi, vezi ? făcu el scos din fire.
P e când la telefon, inginerul, Vârtosu r e l u ă :
— Aduci armata ?
— Iar căpitanul:
— Prefectule, dă o r d i n !
— Să vie a r m a t a ? N u ! Nu p o t ! Am sa cer ordin
dela minister.
— Celălalt îi închise aparatul.
— H a l o , h a l o ! Ticăloşii! Ticăloşii ! spuse încruntat
prefectul. D u p ă ce el îi aţâţă, îmi cere ajutorul!
— Să-1 ascultăm, căci altfel cine ştie ce iese din asta,
îşi dădu părerea căpitanul.
— Vrei să spui d e armată ?
— D e s i g u r . D a ' slab e ş t i !
— Nu, mă o p u n ! înţelege că-i vorba d e partid, apoi
parlamentul! Ar fi de speriat ce urmări ar avea o ciocnire
cu oamenii, care poate au dreptate, ştiu e u !
 CRONICA LITERARĂ
Iarba fiarelor, Spre ţara închisă în diamant.
1. In edit. Unu a apărut Iarba {iardor, p o e m e d e Saşa
P a n ă . Scriitorul care n'a părăsit mişcarea modernistă, atât d e
însemnată printr'un plan tineresc şi proaspăt a câtorva n u m e
de poeţi neobosiţi culegerilor de frumos, şi încadraţi curen­
tului n o u , în lit. ne-a dăruit o carte rară.
Poezia d. Saşa P a n ă ţine d e un spirit care în afară de
faptul că a ştiut alege terenul, dar a militat pentru zonele
pure ale poeziei cerebrale, eterată şi calmă.
T o a t ă cartea e străbătută de u n fluid d e imagini, mi­
nunate în alegere şi greu d e aflat de către cei ce privesc
de departe jocul plin d e mirage ale artei noui.
— „Când tăcerea culcă p o r u m b e i p e umărul melancoliei
— „ C a o pulpă ce se desveleşte din greşală
„Subit cît voluta unui fluture.
— „Inima era un porumbel cu aripi d e fontă
— „ T e dăruieşti vieţii în aşchii
— „Păsările b a t în geamuri cu bijuterii în gâtlej.
P o a t e critica n'a înţeles câtă amploare, câtă efervescenţă
conţine poezia modernă, pentru ai face d r u m . Iarba fiarelor
rămâne o carte b o g a t ă în conţinut poetic, însuşi titlul o
s p u n e : căutaţi cheile poemei, frumoase viragii p e un portativ
s o n o r şi abstract.
2. Spre ţara închisa în diamant, cartea d.
C. Nisipeanu editată la Unu, urmează d. Saşa P a n ă . Şcoala
modernistă pare să nu se astâmpere, căci iată d. C . Nisi­
peanu p o e t realizat, urcă toate scările într'o pasiune lirică
dintre cele mai reuşite. Poezie m o d e r n i s t ă (câţi nu vor s'audă
cuvântul acesta ?), în care imaginea leagă u n frumos ţinut
abstract-concret, dând impresia d e facilitate, pulsează într'o
înlănţuire armonioasă d e rezonanţe care cuprind senzurile şi
zonele abstracte, cu tristeţea poetului Minunată poema „Vis
scurt", apoi „Toamna trece prin noi cu fanfarele stinse* şi
tristeţea din „ Dincolo de aceste ruini", adevărate bijuterii.
Cartea d. Nisipeanu ne desvăluie u n artist rafinat, m o d e l â n d
cu bucurie de iniţiat o poezie catifelată şi tânără.
— „ O voce în sandale d e pâslă
„Calcă peste lumini.
— „ E u te aştept în piatră tu mă rechemi în h u m ă
— „ P r e c u m pânzele unui crepuscul p e oceane
— „Dar cineva bate cu pumnii în pereţii gândului.
Mai deschisă înţelegerii decât Ia Saşa Fană, poezia lui
C. Nisipeanu porneşte din acelaş filon — modernism pentru
ţinuturile inaccesibile oricui, d a r plină de senzuri şi uvertură
pentru spirite ajunse la pragul t u t u r o r expierenţelor.
Poeţii Saşa Pană şi C . Nisipeanu militează pentru ti­
nereţea noastră, călcând teoriile mucegăite. V. S.
Colaboratorul nostru, d 1 Saşa Pană, a adresat d-lui E .
Lovinescu următoarea scrisoare :
Domnule E Lovinescu,
La nedumerirea exprimată faţă d e un camarad de poezie
că în a Domniei Voastră amplă Istorie a, literaturii romîne
contemporane (1930—1937), nu este citată nicio carte a mea,
am aflat deia acesta (Domnul Constantin Nisipeanu) că nu
citiţi decît scrierile cari vă sînt oferite (')
I credinţat că ar fi bine să cunoaşteţi şi cărţile mele,
vă alăturez parte din ele (Diagrame, Echinrx arbitrar, Viaţa
romanţată a lui dumnezeu, Cu î<did taliunan şi Călătorie cu
funicularul.
 D e a s e m e n e a ţin să rectific aserţiunea dela p a g . 56 a
lucrării Domniei Voastre că Unu a fost o revistă sporadică.
Din revistele de avangardă, Unu a fost singura revistă care
a apărut cu regularitate cronometrică timp d e 5 ani încheiaţi
(Aprilie 1928 — Decemvrie 1932,) îa prima Duminecă a fie­
cărei luni.
Lectura cărţii Domniei Voastre mi a iscat şi o mîhnire.
2
N'am întâlnit în cele 400 de pagini numele lui Urmuz ( ).
Descoperit de T u d o r Arghezi, opera lui a fost tipărită în
editura Unu, într'o ediţie făculă de mine. D a c ă nu aţi citit-o,
vina e tot a mea ... îmi permit să vă alăturez şi un exemplar
din opera acestui tragic p r e m e r g ă t o r care a fost Urmuz.
C u bună voie Saşa Pană.
Bucureşti. Str. D o g a r i 36, 5 Iunie 1937.
(') şi nu discutaţi pe larg şi binevoitor decît operele
(să le zicem aşa) scriitorilor cari vă frecventează. (Notă
ulterioasă scrisorii).
2
( ) O p e r a complectă a lui Urmuz e în curs d e tipărire
în limba franceză, la o mare editura pariziană.

NOTE
• Poetul Ion sofia Manolescu, va tipări în curând cartea
cu p o e m e , In grădina lui Ion.
• Măria Banuş, va fi editată la „Cultura p o p o r u l u i /
Ţara fetelor va fi o biruinţă în lirica noastră tânără.
B Liuben Dumitru, ca unul dintre cei mai buni poeţi
d o b r o g e n i , va apare cu un volum, Metanii prin chilii, carte
remarcată şi prefaţată de scriitorul I. Valerian.
• D. Iov, apreciatul scriitor la graniţa răsăriteană, pre­
pară, Vulpea din baltă, roman d e moravuri.
• Viaţa romanţată a lui Ciprian P o r u m b e s c u . P o e t u l
G e o r g e P o p a lucrează la scoaterea de sub praf a bardului,
acela care a tremurat în temniţe şi a cântat r o m â n e ş t e .
• Monstrul. D a n Petraşincu, o mare speranţă a gene­
raţiei sale, ne-a mai dăruit o carte plină de analiză şi fru­
moasă ca temă. Nuvelist de rară calitate, d. Petraşincu s'a
realizat ca un scriitor de valoare.
H
Bilete de papagal, revista cea mai bine scrisă, apare
regulat. Maestrul T. Arghezi scrie cu sânge d e s p r e moravu­
rile găinarilor, în literatură.
• P o e m . Din oastea tinereţii va irumpe în curând. Re­
vistă plină d e ore aplecate în v i s ; orice p r e o c u p a r e să se
refugieze în P o e m . P o e t u l Alex. B o t t o ş , nu spune mai mult.
• Ion Roşea. Patru ani dela moartea poetului Ion R o ş e a .
Poetul E. Ar. Zaharia a a d u n a t poeziile lui Ion Roşea în
cartea, Semne 'a scuturi, cu o prefaţă de d. Mircea Streinul.
F r u m o s g e s t . Asupra acestei cărd vom reveni în Nr.
viitor.
• Edit. Pământul, va t i p ă r i : P o e m e şi Interpretări din
poezia rusă, de E. Ar. Zaharia. Poetul mai lucrează la o
ediţie a poeziei bucovinene precum şi Confesiuni, Adoles­
cenţa lui C o c a .
• Editura Unu dezminte apariţia s u b firma ei a cărţii
de p o e m e , întoarcere din mare tristeţă a d. Ion Sofia Ma­
nolescu.
• Printre cărţile care vor apare în edit. Unu în primul
semestru al anului 1938 s î n t : Steaua inimii p o e m e de Ştefan
Roll. — Eseuri de Al. D i m t r i u Păuşeşti. — Nuvele d e Ion
Călugăru. — D o u ă albume de desene, semnate de M. H,
Maxy şi Victor Brauner.
• Scandal de sezon. Poetul Şfefan Baciu, cu Vintilă
Horia şi Ovid Caledoniu, vor scoate o carte — „13 P o e ţ i "
— 13 poeme d e d r a g o s t e , în care 13 inşi vor avea câte o
poezie şi un desen de Neagu, în ed. „ S u r u , "

Tip. „Şoimii Carpaţilor" Braşov.