Sunteți pe pagina 1din 32

ASISTAREA PSIHOLOGICA A PERSOANELOR PSIHOTRAUMATIZATE

ABILITATI FUNDAMENTALE
ALE COMPORTAMENTULUI TERAPEUTIC

- Procesul consilierii este fundamentat pe o serie de abilităţi sau deprinderi de bază,


care au ca expresie comună capacitatea de a asculta eficient persoana aflată în faţa ta.

- Practic, toate demersurile realizate de consilier pentru atingerea obivctivelor propuse


au ca punct de plecare contactul cu clientul şi încrederea pe care a insuflat-o în relaţie
încă de la început.

Comportamentul de asistare este central în procesul acordării de sprijin si cuprinde


aspecte verbale şi nonverbale care demonstrează că ascultaţi şi încurajaţi clientul să
vorbească liber.

Putem identifica o serie de dimensiuni specifice şi observabile care dau conţinut


noţiunii de ascultare: contactul vizual, limbajul corporal atenţional, vocea şi urmărirea
mesajului verbal.

Contactul vizual: atunci când discutaţi cu cineva este foarte important să vă uitaţi la
persoana respectivă.

Nu înseamnă să o priviţi fix, în mod natural au loc pauze, ci să fiţi conştienţi că vorbiţi cu
o persoană.

Pauzele contactului vizual din partea clientului ofera indicii despre “unde este el cu
gandul “ in acel moment.

Limbajul corporal atenţional are în vedere elementele nonverbale prin care corpul
dumneavoastră comunică faptul că ascultă pe cineva.

Postura relaxată, uşor înclinată în faţă exprimă ascultare atentă, însă fiecare îşi poate
descoperi propriul stil.

De reţinut este faptul că o atitudine nesinceră în relaţie cu clientul este exprimată


corporal şi „citită” de acesta ca o lipsă de atenţie pentru prolema sa.

1
Vocea este cea care pune în valoare emoţia caldă, suportivă şi poate indica interes sau
dezinteres în funcţie de schimbările ratei, volumului şi tonului vorbirii.

Atunci când în vorbire apar ezitări acestea se reflectă ca momente de tensiune.

Emotiile consilierului sunt cel mai adesea “tradate” de voce.

Urmărirea mesajului verbal este o condiţie pentru ascultarea eficientă.

Pot fi situaţii când consilierul (mai ales la începutul carierei) se tensionează deoarece
nu ştie ce să spună, cum să continue atunci când clientul se opreşte.

Recomandarea este să vă relaxaţi şi să vă raportaţi, natural, la ceea ce clientul a spus


mai devreme, continuând din acel punct.

Invitaţia deschisă de a vorbi este o tehnică utilă consilierului pentru a afla cum vede
sau cum îşi defineşte clientul său problema cu care a venit, preocuparea sau grija sa.

Prin întrebări deschise şi/sau închise clientul este ajutat să-şi analizeze problemele iar
consilierul ascultă şi este atent la ce spune acesta.

Întrebările deschise sau invitaţiile deschise de a vorbi oferă clientului posibilitatea de a


se exprima fără a fi direcţionat de consiler, de a se analiza pe sine şi situaţia cu care se
confruntă.

Situaţiile în care pot fi utilizate sunt foarte variate:

• Ajută pentru a începe un interviu: Mi-ai putea spune ce s-a mai întâmplat în viaţa
ta de la ultima şedinţă?

• Permit aprofundarea unui aspect din cadrul interviului: Mă poţi ajuta să înţeleg
mai multe despre acest aspect?

Ajută la exemplificarea unui comportament specific, astfel încât consilierul să înţeleagă


mai bine ceea ce clientul descrie: Ce vrei să spui când afirmi că te simţi marginalizat de
colegi?

Centrează atenţia clientului asupra sentimentelor sale: Cum te simţi acum, când îmi
spui aceste lucruri?

Permit developarea pattern-urilor de gândire ale clientului (cele mai puţin evidente): La
ce te gândeşti atunci când cineva ţipă la tine?

Întrebările închise sunt cele la care se poate răspunde cu câteva cuvinte sau cu Da/Nu,
ele pot fi utile atunci când consilierul are nevoie să afle un aspect concret din realitatea
clientului.

2
Utilizate abuziv, ele pot exprima dezinteres faţă de conţinutul emotional al comunicării.

Încurajările minimale sunt răspunsuri scurte de tipul încuviinţărilor prin mişcări ale
capului şi cuvinte sau propoziţii scurte. Acestea joacă rolul unor indicatori mărunţi prin
care îi comunicăm celeilalte persoane faptul că suntem cu ea, că o susţinem să-şi
continue discursul şi analiza problemei sale.

Încurajările minimale nonverbale sunt expresii ale comportamentului atenţional:


menţinerea contactului vizual, corpul uşor aplecat înainte, gestică deschisă.

Mişcările de încuviinţare realizate prin aplecarea uşoară a capului au un efect stimulativ


asupra comunicării. Aspectul cel mai important rămâne însă armonia dintre mişcările
consilierului şi cele ale clientului, respectarea ritmului pe care acesta îl imprimă
convorbirii.

Încurajările minimale verbale sunt scurte rostiri care pot sprijini clientul în demersul de
autoanaliză: Îhmm, Adică?, Şi?, Apoi?, Continuă!, Te ascult!, sau repetarea a unul ori
două cuvinte-cheie: Client - Mi-aş fi dorit să ştie ce simţeam atunci..., Consilier –
Atunci....

Tăcerea consilierului poate funcţiona ca o încurajare minimală. Uneori, răspunsul


clientului are nevoie de un timp de latenţă, de câteva secunde înainte de a fi rostit. În
acest caz tăcerea consilierului este resimţită de client ca pe o formă de respect
raportată la ritmul său de trăire şi exprimare.

Parafrazarea sau reformularea cuprinde esenţa a ceea ce tocmai s-a spus, este un
feedback pentru client că este ascultat, oferă posibilitatea de a verifica acurateţea cu
care consilierul a înţeles şi determină clientul să treacă la altă temă.

O parafrazare este eficientă atunci când consilierul oglindeşte ceea ce a spus clientul
şi, prin aceasta, îl ajută să capete claritate în prezentarea şi înţelegerea propriei
probleme.

Prin parafrazare se încearcă determinarea clientului să-şi spună povestea, dar cu o


minimă influenţă din partea consilierului.

Ceea ce contează este punctul de vedere al clientului, modul cum acesta interpretează
situaţia în care se află. Acest aspect are de suferit atunci când consilerul vine cu propria
interpretare.

Clientul: Ori de câte ori îi cer ajutorul îmi spune că nu are timp; nu pot să înţeleg cum e
ocupat tocmai atunci când am nevoie de el.

3
Parafrazare: Spui că nu poţi să înţelegi faptul că tatăl tău se declară ocupat chiar atunci
când ai nevoie de ajutorul lui.

Interpretare: Este greu pentru un copil să constate că tatăl său îi ignoră nevoile.

Reflectarea sentimentelor are rolul de a-i facilita clientului contactul cu propriile sale
emoţii.

Ca efect, creşte capacitatea clientului de a lua decizii în acord cu ceea ce simte (şi nu
doar după criterii raţionale), este facilitată acceptarea şi înţelegrea de sine a acestuia

În utilizarea acestei tehnici este importantă verificarea răspunsului: Este corect?, Asta
simţi acum?, deoarece i se oferă clientului şansa de a reflecta asupra trăirii sale, de a
corecta sau de a veni cu informaţii noi.

Într-o reflectare autentică, răspunsul consilierului denumeşte sentimentul exprimat de


client: în mod direct – eram furios, metaforic- simţeam că fierb, sau nonverbal –clientul
strînge brusc pumnii şi se înroşeşte.

Se utilizează de obicei o structură frazală de tipul: Pari să simţi..., Înţeleg că te simţi...,


Se pare că simţi... sau se face o referire directă la emoţia exprimată: Acum eşti furios.

Sumarizarea (sau sinteza) este o tehnică prin care se oferă clientului un feed-back
amplu, ce cuprinde esenţa unor fraze lungi ce descriu comportamente, gânduri, emoţii.

Cu ajutorul ei putem clarifica ceea ce s-a întâmplat în momentele-cheie ale şedinţei de


consiliere şi verificăm dacă există distorsiuni în modul în care am înţeles problema
clientului.

Pentru aceasta, sumarizarea oferă posibilitatea de a-şi integra comportmentele,


gândurile sau sentimentele exprimate.

Consilier: Din ceea ce mi-ai spus până acum, am înţeles că eşti furios pe părinţii tăi
pentru că nu-ţi acordă atenţia de care ai nevoie, consideri că ai o comunicare
defectuoasă cu aceştia şi eşti dispus să faci ceea ce depinde de tine pentru a o
optimiza.

Sumarizarea poate fi utilizată în diferite momente ale unei şedinţe de consiliere:

• La început – În ultima noastră şedinţă am discutat despre..., ;

• Pentru a clarifica ceea ce se discută, atunci când discursul clientului este


complex – Îţi propun să ne oprim un moment şi să vedem ce am aflat până acum...:

• Atunci când vrem să trecem de la o temă de discuţie la alta – Mai devreme


spuneai că..., acum despre ce ai dori să discutăm/ce simţi că te frământă?;

4
• Pentru o concluzie la finalul unei şedinţe de consiliere – Azi am aflat că ...

ATASAMENTUL
 Este principiu universal de raportare a fiintelor vii unele la celelalte
 Apare prin contact direct, perceptie (miros, gust, vaz, auz), sentimente, limbaj
 Atasmentul fata de mama este forma fundamentala de atasament uman
 Toate sentimentele umane fundamentale isi au legatura in atasament – frica,
dragostea, furia, tristetea, vina, furia
 Schimbul de sentimente intre oameni sta la baza reactiilor dintre acestia, creaza
legaturi emotionale si stimuleaza empatia
 relatie mama - copil lipsita de calitate emotionala ii limiteaza acestuia capacitatea
de traire emotionala

Notiunea complementara la nevoia de atasament a unui copil este capacitatea de


atasare din partea parintilor

Mary Ainshorth crede ca o mama sensibila poate:


 Sa perceapa atent si la timp reactiile copilului;
 Sa interpreteze corect semnalele din partea sugarului – de ce plange
 Sa reactioneze potrivit la semnalele copilului, intr-un interval de timp tolerabil
 Mama este oglinda in care copilul se vede pe sine, asa ca mama preocupata
mai mult de sine, mai putin disponibila emotional pentru copil, poate transmite
copilului propriile structuri ranite sau confuze, afectand dezvoltarea autonoma si
individualitatea copilului

John Bowlby (1998) observa ca un copil despartit de mama trece prin trei faze
emotionale:
 Frica si panica – plange si striga
 Furia si supararea
 Disperarea si apatia
F. Rupert adauga inca o etapa – deplasare durerii sufletesti in plan corporal, ca
mecanism de supravietuire
M. Ainshorth (1973) - trei tipare de atasament
 Atasament sigur
 Atasament anxios – evitant
 Atasament anxios rezistent
 M. Main si E. Hesse adauga atasamentul dezorganizat

F. Ruppert (2012) propune un model explicativ al traumei numit psihotraumatologia


sistemica multigenerationala
P 1 – o mama care a suferit o trauma transmite intr-o forma sau alta aceasta experienta
copiilor sai
P 2 – psihicul uman este un fenomen multigenerational
5
P 3 – vindecare ranilor psihice se face luand in considerarea intreaga “impletitura” de
atasamente grav afectate de traume, care priveste persoana
P 4 - radacinile problemelor psihice sunt in tulburarile de atasament dintre copil si
mama sa

REACTII LA TRAUMA
Rana produsa de evenimentul traumatizant este un amestec complex de reactii care
afecteaza urmatoarele niveluri ale psihicului uman:
 Nivelul de functionare (planurile fizic, psihic, social si spiritual);
 Viata afectiva;
 Imaginea de sine
 Viziunea asupra viitorului
 Sentimentul de implinire

In sfera fiziologica:
 Amortirea responsivitatii generale (fizica sau psihica);
 Nivel de excitare foate crescut (reactii exagerate sau imediate la stimuli
obisnuiti);
 Tremor, insomnie, crize de plans;
 Lipsa apetitului
 Manifestari neurovegetative: palpitatii, tahicardie, hiperhidroza, paloare,
scaderea sistemului imunitar (frecventa unor boli)
 Unele reactii haotice, dezorganizate, catatonie, blocaje motorii, pierderea
controlului sfincterian.

In sfera emotiilor:
 Amortire emotionala (previne inundarea emotionala perturbanta pentru
persoana);
 Furtuna emotionala: temeri, groaza, diverse anxietati, fobii, depresie, disperare,
lipsa de speranta, neputinta, neajutorare, melancolie, regret, singuratate, tristete,
furie, ura, vinovatie, dezaprobare, neimplinire, gol existentia;
 Dificultati de reglare, gestionare si control emotional
 Furtuna emotionala este denumita “durere emotionala’ si este perceputa ca fiind
mai greu de suportat decat cea fizica.

In sfera cognitiilor:
 Flash-back-uri, amintiri, cosmaruri – aceste intruziuni au rolul de a facilita
integrarea traumei in structura de personalitate;
 Ruminatii, ganduri culpabilizatoare, catastrofizante, negative, tendinta de a uita,
de a reprima, de a nega pentru a nu simti durerea, derealizare, depersonalizare,
ideatie suicidara
 Erori de perceptie a propriei responsabilitati in situatia traumatica (de la
supraresponsabilizare si autoculpabilizare la eliminarea oricarei responsabilitati)
 puternica zguduire a sistemului de valori si de credinte ale persoanei despre
sine, altii si lume.

6
In sfera comportamentala:
 Izolare sau agresivitate, persoana devine cicalitoare, pretentioasa, haotica,
renunta usor la unele activitati;
 Poate apela la abuz de alcool, droguri, tutun sau se poate suprasolicita
profesional pentru a nu mai avea timp si forta ca sa simta durerea;
 Tentative de suicid;
 Exista tendinta la repetitie a actiunilor care refac trauma, fie la propria persoana,
fie la altii (ciclul violentei – victima se transforma in agresor)

Toate aceste reactii se combina, se potenteaza reciproc, se amesteca cu factori


protectivi de mediu si din personalitatea persoanei afectate.
Daca rana nu poate fi vindecata, atunci psihicul uman va incerca sa traiasca cu
rana, fara insa sa o asimileze, integreze, si asta da nastere procesului traumatic.
De aceea, trauma trebuie abordata si inteleasa doar in raport cu istoria de viata a
persoanei, cu trecutul si prezentul ei, iar procesul traumatic va fi necesar sa fie inteles si
din perspectiva viitorului (factorii care intervin dupa eveniment)

FAZE ALE EVOLUTIEI PROCESULUI TRAUMATIC


Faza de soc – dureaza de la cateva ore la cateva zile, dupa care devine posibila
perceperea mai realista a situatiei. De regula, apare o stare de amortire, persoana fiind
incapabila sa simta ceva, atat pe plan emotional, cat si pe plan fiziologic.
Faza de negare – persoana nu poate crede ceea ce s-a intamplat, desi percepe
evenimentul si situatia. Se produc modificari ale perceptiei timpului, spatiului, apar
perceptii noiv- vederea in tunel, experiente de derealizare si depersonalizare.

Faza de actiune – poate dura pana la doua saptamani, o luna. Apare ca sentiment
predominant furia, indreptata impotriva celor din jur, inclusiv asupra celor care ajuta
persoana. Apoi se instaleaza o stare depresiva, sentimente de neincredere in sine,
autoculpabilizare.

Faza de descarcare – daca manifestarile de mai sus persista nu se poate ajunge la


aceasta faza si persoana are nevoie de ajutor specializat.

TIPURI DE TRAUMATIZARE
Afectarea directa, atunci cand cel traumatizat este chiar victima
Afectarea secundara (trauma indirecta), atunci cand cei afectati sunt din anturajul
victimei,
Afectarea tertiara, atunci cand sunt afectate generatiile viitoare,
Afectarea vicarianta ii traumatieaza pe cei care ajuta pe cei afectati (pompieri, politisti,
personal medical de urgenta…)

Evenimentele traumatizante nu se produc izolat, ele putand apare simultan in viata unei
persoane. Vorbim de monotraumatizare si de politraumatizare

7
Traumatizarea cumulativa se refera la o succesiune, in timp de evenimente traumatice
ale caror consecinte raman la un nivel profund, inconstient, slabind fortele de
recuperare ale eului. Apare o trauma severa care afecteaza personalitatea in intregul ei
sistem

Traumatizarea secventiala a fost descrisa ca politraumatizare repartizata temporal, dar


fiecare rana este redeschisa cu fiecare nou val de experiente.

TRAUME EXISTENTIALE
ex. – accident, viol…
Traumatizarea o reprezinta amenintarea fatala
Senimentul central – frica de moarte
Conflictul emotional - ascundere, evitare sau rezistare
Se poate intalni in practica sub forma atacurilor de panica, adictiilor, tentativelor
suicidare,

TRAUMA DE PIERDERE
Ex. – separarea brusca, moartea unui copil
Traumatizarea – pierderea unei persoane iubite sau a principalei conditii de viata
Sentimentul central – frica de a fi parasit
Conflictul emotional – a jeli si a se desprinde sau a ramane in trecut si prins de ceea ce
s-a pierdut
Se poate intalni in practica sub forma depresiilor, adictiilor, inclinatiilor suicidare,
hiperactivitate la copil

TRAUMA DE ATASAMENT
Ex. – respingerea unui copil de catre mama
Traumatizarea – abuzarea si ranirea unui atasament emotional
Sentimentul central – confundarea tuturor sentimentelor, iubire dezamagita si furie
neputincioasa
Conflictul emotional – neincredere in toate relatiile sau incredere in oameni si invatarea
din nou a iubirii
Se poate intalni in practica sub forma abuz sexual, adictiilor, inclinatiilor suicidare,
violentei rituale, comportamente compulsive

TRAUMA SISTEMULUI DE ATASAMENT


Ex. – infanticid, incest
Traumatizarea – fapte ce nu pot fi justificate moral si etic
Sentimentul central – rusine si vina
Conflictul emotional ascunderea si tainuirea faptei sau asumarea raspunderii
Se poate intalni in practica sub forma delictelor in afara familiei, sentimentelor puternice
de vina si rusine, maniei, anorexiei si obezitatii….

8
Maltratarea copilului

 se raportează la nevoile copilului pentru o dezvoltarea sănătoasă; maltratarea nu


ţine seama/ignoră sau afectează aceste nevoi de dezvoltare;

 poate fi abuz sau neglijare, diferenţa dintre ele fiind dată de intenţia distructivă a
agresorului faţă de victimă (prezentă activ în cazul abuzului);

 maltratarea împiedică dezvoltarea sănătoasă a copilului fie prin stagnarea într-un


anumit stadiu de dezvoltare a copilului, fie prin întârzierea ritmului de dezvoltare
sau devierea dezvoltării şi nerealizărea în fenotip a potenţialului ereditar al
copilului.

Maltratarea conturează o victimă şi un agresor cu anumite caracteristici relaţionale:

a) există o diferenţă de vârstă semnificativă între cei doi,


b) există o diferenţă de putere fizică, emoţională, cognitivă, informaţională,
financiară, socială între victimă şi agresor,
c) agresorul are din punct de vedere legal, responsabilitatea de a îngriji şi proteja
copilul,
d) legea penalizează agresorul,
e) victima, copilul, se află în responsabilitatea agresorului, depinde de agresor,
f) agresorul are acces permanent la victimă.

Abuzul asupra copilului


Consecinţele abuzului asupra dezvoltării copilului par să apară în trei stadii:
1. Reacţiile iniţiale la victimizare, implicând suferinte peritraumatice, schimbări ale
dezvoltării normale psihologice, afect dureros şi distorsiuni cognitive
2. Acomodare la continuarea abuzului, implicând comportamente cooperante pentru a
creşte siguranţa şi /sau scădea durerea în timpul victimizării
3. Elaborare pe termen lung şi acomodare secundară:
(a) consecinţele reacţiilor iniţiale şi acomodările legate de abuz asupra dezvoltării
psihologice ulterioare a individului
(b) răspunsurile cooperante ale supravieţuitorului la situatia respectiva
Neglijarea
Se raportează la eşecul în asigurarea – din partea pǎrinţilor sau a celor care îngrijesc
copilul – satisfacerii nevoilor de bazǎ: biologice, emoţionale şi educaţionale.

Spre deosebire de celelalte forme de maltratare, aceasta este un act de omisiune (mai
mult sau mai puţin intenţionatǎ) din partea pǎrintelui, omisiune care pune în pericol ori
afecteazǎ dezvoltarea fizicǎ, intelectualǎ sau emoţionalǎ a copilului.

Deoarece poate avea forme insidioase, în lipsa unui contact cu un specialist, poate
rǎmâne nedescoperitǎ mult timp.

9
 Neglijarea fizicǎ se referǎ la privarea copilului de alimentaţie, îmbrǎcǎminte,
condiţii de locuit, neglijarea asigurǎrii mǎsurilor de supraveghere şi protecţie ;
 Neglijarea medicalǎ a copilului se referǎ la refuzul sau incapacitatea pǎrinţilor de
a oferi copilului o îngrijire medicalǎ adecvatǎ;
 Neglijarea educaţionalǎ şi deprivarea culturalǎ
 Abandonul temporar sau definitiv include expulzarea din cǎmin pe timpul zilei
sau al nopţii, lǎsarea copilului timp îndelungat nesupravegheat, plasarea lui la o
persoanǎ, într-un spital, într-o instituţie de ocrotire şi lipsa de interes faţǎ de
copil;
 Neglijarea emoţionalǎ presupune neacordarea de suficientǎ atenţie nevoilor
afective ale copilului, refuzul sau eşecul în acordare suportului emoţional ori
slaba abilitate a pǎrintilor de a se angaja pozitiv emoţional în creşterea copilului.

Semne afectiv- comportamentale ale neglijarii:

 un comportament variind de la polul inhibiţiei până la agitaţie;


 neataşat;
 introvert;
 cu vocabular sumar;
 incapabil să comunice, să se joace sau cu o “foame de stimuli” (extrem de
instabil);
 cu retard şcolar, în ciuda unui intelect bun (pseudoretard mental);
 slab motivat pentru efort cognitiv;
 insuficient de matur ca dezvoltare volitivă;
 incapabil de a stabili relaţii interpersonale durabile

Abuzul emoţional

Presupune comportamente comise intenţionat de adulţi care jignesc, batjocoresc,


ironizeazǎ, devalorizeazǎ, nedreptǎţesc sau umilesc verbal copilul în mod repetat
afectându-i dezvoltarea şi echilibrul emoţional.

Este mai subtil decât cel fizic şi vizează sentimentele şi personalitatea victimei.
Comportamentele respective sunt mai greu de evidenţiat deoarece nu lasă urme fizice:
comportamente sadice, manifestări de respingere, cerinţe disproporţionate faţă de
posibilităţile persoanei, izolare intenţionată, ameninţarea cu pedeapsa, cu alungarea,
terorizarea prin inocularea fricii de consecinţe grave, expunerea la violenţa conjugală.

Semnele abuzului emoţional:


 Trăiri emoţionale: stima redusă de sine, timiditate, sentimente de vinovăţie,
interiorizare,neîncredere, ostilitate, nefericire, anxietate, dezvoltarea unui nucleu
de manifestări nevrotice, depresive sau obsesive, tendinţe autoagresive sau
heteroagresive.

10
 Comportamentul social conduce la eşec permanent (care-i confirmă copilului
incapacitatea şi sentimentul de nonvaloare), manifestări agresive, iritabile,
atitudini masochiste, inhibiţie socială, dificultăţi de adaptare (refuzul grădiniţei
sau fobie şcolară) şi dificultăţide comunicare.

 Copilul abuzat emoţional nu ştie să se joace, să se exprime prin joc.

Consecinţe ale abuzului emoţional:

In plan emoţional: întârzie dezvoltarea sentimentului de sine, a maturizării emoţionale şi


a capacităţii empatice.

In plan social: fuga de acasă, acte antisociale, dificultăţi de adaptare durabile repetate
într-un mediu nou (familie adoptivă, grădiniţa, şcoala), lipsa de iniţiativă, de creativitate,
de autonomie, anxietate de separare sau de anticipare inclusiv la vârsta adultă.

Abuzul fizic

Se refera orice act care produce copilului: vǎtǎmǎri fizice, diverse leziuni
consecutive traumei (echimoze, hematoame în locuri neobişnuite, zgârieturi, tăieturi
inexplicabile în zona genitală, pe faţă, cap, arsuri şi păr smuls), fracturi osoase
neobişnuite, dislocări, deformări ale membrelor,
leziuni la nivelul sistemului nervos central (dizabilităţi motorii, deficite senzoriale,
paralizii oculare, convulsii, hemiplegii, comă), hemoragii cerebrale sau retiniene, leziuni
ale organelor interne.
De asemenea, aici intră şi urmele lăsate de palme sau obiecte, urme de degete pe
obraji, pe picioare sau pe braţe, de la ciupituri, precum şi ochi vineţi ca urmare a
loviturilor primite.

Manifestări comportamentale specifice:

 sunt polarizate fie spre ascultare necondiţionată, fie spre instabilitate:


 nu vrea să se aşeze;
 motivează ciudat urmele de pe corp /nu-şi aminteşte cauza lor;
 evită orice confruntare cu părintele;
 pare excesiv de docil;
 împietrit ori bizar;
 hipervigilent, cu reacţii de apărare fizică nemotivate;
 manifestând teribilism şi violenţă în relaţiileinterpersonale;
 atitudini provocatoare, din nevoia disperată de a atrage atenţia;
 hiperactivitate generată de frustrările repetate;
 comportamente dezordonate.

Consecinţe ale abuzului fizic in plan emoţional:

 Sentimentele de inferioritate persistă şi la vârsta adultă.

11
 Comunicarea este dificilă, marcată de violenţă.
 Violenţa este trăită ca o modalitate de schimb, ca un ataşament interpersonal,
mai ales dacă a fost un model parental de agresivitate.
 Se produce o stranie identificare cu acest model, pentru că violenţa a fost
percepută de copil ca un semn al interesului părintelui faţă de el.
 În plan social:
 Copilul victima (“ţapul ispăşitor”) nu recunoaşte, uneori, maltratarea şi nu o
denunţă.
 Poate refuza chiar şi separarea de părintele agresor. Ca adult va adopta atitudini
masochiste (caută să-şi provoace propria suferinţă).

Abuzul sexual

 Defineste acţiunile persoanelor care se folosesc de puterea pe care o au faţǎ de


copil pentru a-l implica în acte sexuale.

 Adultul îl poate pǎcǎli, mitui, ameninţa sau forţa pe copil sǎ participe la acte
sexuale. Implică agresarea celei mai intime parţi a persoanei, adică a zonelor
sale genitale, anale sau orale, fără acordul prealabil a persoanei, în scopul
obţinerii de plăceri sexuale sau de alta natură.

 Printre cele mai grave forme de abuz sexual se află forţarea persoanei să
participe la activităţi cu caracter sexual – pornografie, prostitutie, sex în grup.

Este dificil de descoperit un copil abuzat sexual prin intermediul testelor


psihologice.

Asupra fiecărui copil, efectele sunt particulare, simptomele depinzând:


 de vârsta copilului
 de gradul de apropiere relaţională faţă de agresor
 de forţa agresorului
 de locul de desfăşurare a evenimentului
 de frecventa situaţiilor abuzive

Aprecierea gravităţii faptelor comise în cazurile de abuz sexual asupra copiilor se


realizează în funcţie de :

- vârsta copilului (cu cât copilul este mai mic ca vârstă cronologică cu atât faptele sunt
considerate mai grave).

- gradul forţei aplicate (fapta este mai gravă cu cât forţa utilizată este mai mare).

- relaţia dintre agresor şi victimă (fapta este mai gravă cu cât relaţia dintre agresor şi
victimă este mai strânsă).

12
- tipul actului sexual la care a recurs agresorul (gravitatea faptelor fiind mai mare dacă a
avut loc penetrarea copilului).

Trăiri emoţionale ale copilului abuzat sexual:

 culpabilitate,
 responsabilitate tensionată de păstrare a secretului
 frica de pedeapsa
 degradarea imaginii de sine
 rusine, sentiment de murdărire corporala
 ostilitate, furie, depresie
 confuzie
 tendinţe suicidare

Manifestari comportamentale

 regresie
 ostilitate sau agresiune fata de alte persoane
 pierderea deprinderilor sociale
 letargie, nepăsare faţă de sine
 postura corpului exprimând copleşire, greutate
 tendinţa de confesare (la fete) sau ascunderea secretului dureros
 atitudine protectoare faţă de părinţi

Sindromul acomodării copiilor cu abuzul sexual


Acest sindrom a fost descris de către Summit (1983) şi delimitează astfel câteva stadii
ale abuzului sexual luând în considerare în principal copilul.

Modelul oferă posibilitatea înţelegerii modului de adaptare, de obişnuire al copilului cu


abuzul sexual.

Stadiul 1 – Păstrarea secretului


Stadiul 2 – Sentimentul neajutorării
Stadiul 3 - Imposibilitatea de reacţie şi de obişnuinţă
Stadiul 4 – Dezvăluirea abuzului sexual
Stadiul 5 – Implicarea anumitor servicii de specialitate, în funcţie de reacţia părinţilor.

13
Conceptul de reziliență

Frecvent, copiii se confruntă cu situații adverse. Unii trebuie să facă față stresului în
cursul unui divorț sau al unei boli, în timp ce alții se confruntă cu catastrofe – război,
sărăcie, epidemie, foamete, inundații.

Dacă astfel de experiențe strivesc sau întăresc individul, depinde în parte de nivelul de
reziliență al acestuia.

Reziliența are în vedere funcționarea de ansamblu a unei personalități pusă la încercare


de un traumatism, ea caracterizând abilitatea de a-ti reveni repede după o boală, o
schimbare majoră sau o calamitate.

Trei surse ale rezilienței

Eu am în jurul meu oameni care:

- Îmi însuflă încredere și care mă iubesc, orice s-ar întâmpla,

Îmi stabilesc limite, așa încât să știu când să mă opresc, înainte de a fi în pericol sau de
a intra într-un necaz,

Îmi arată cum să fac lucrurile corect, arătându-mi cum procedează ei,

Doresc ca eu să învăț să fac lucruri din proprie inițiativă,

- Mă ajută când sunt bolnav, când sunt în pericol sau când am nevoie să învăț.

Eu sunt:

O persoană pe care oamenii pot să o placă și să o iubească,

Bucuros să fac lucruri drăguțe pentru ceilalți și să-mi manifest grija,

Respectuos cu mine și cu altii,

Dornic să fiu responsabil pentru ceea ce fac,

Sigur ca lucrurile vor fi cum trebuie.

Eu pot:

Să vorbesc cu alții despre lucrurile care mă sperie sau ma necăjesc,

Să găsesc căi de rezolvare a problemelor cu care mă confrunt,

Să ma controlez când simt că fac ceva incorect sau periculos,

14
Să-mi dau seama când este momentul potrivit să vorbesc cu cineva sau să acționez,

Să găsesc pe cineva care să mă ajute când am nevoie.

Aceste trăsături caracteristice ale rezilienței pot părea evidente și ușor de achiziționat;
în realitate, mulți copii nu sunt ezilienți și mulți părinți sau persoane de sprijin nu ajută
copiii să devină astfel.

Adesea, adulții strivesc sau împiedică reziliența la copii și prea mulți copii se simt
neajutorați, triști sau neiubiți pe depli.

Aceasta nu este neapărat o situație intenționată, ci mai degrabă una rezultată din
necunoașterea acestei caracteristici sau a modului în care trebuie promovată la copii.

Rezilienţă şi dezvoltare posttraumatică

Distincţia dintre cei doi termeni ar fi aceea că, dacă

rezilienţa se referă la capacitatea de a reveni la „nivelul de plutire”, de funcţionare


anterioară,

creşterea posttraumatică reflectă îmbunătăţirea funcţionării psihologice într-unul sau


mai multe aspecte în urma traumei

Factorii de rezilienţă pot fi deopotrivă factori individuali şi de mediu si exista


inainte de trauma

Cei mai frecventi factori asociati cu rezilienta la copii sunt:

- capacitatea de autoreglare a comportamentului

- capacitatea de a cere ajutor adultului

- optimism legat de propria persoană şi de viitor

- talente, hobby-uri, abilităţi speciale

- părinte sau persoană de îngrijire stabilă, plină de afecţiune, familie extinsă suportivă,
experienţe şcolare pozitive

- modelarea reacţiilor pozitive de către părinţi

- mediu familial consistent - tradiţii, ritualuri, rutine

- conexiuni culturale puternice, identitate culturală

15
Promovarea creşterii posttraumatice se poate face pe trei dimensiuni principale:

Susţinerea suportului social de la persoane semnificative - familie, prieteni, alţi


supravieţuitori ai traumei, grupuri de suport;

Dezvoltarea unei naraţiuni coerente despre traumă (prin care copilul îşi spune
povestea, este ascultat activ, iar experienţa sa personală este validată);

Sprijin pentru a înţelege faptul că nu e el de vină pentru ce i s-a întâmplat.

Copiii şi adolescenţii care ajung la creștere postratumatică manifestă:

mai multă compasiune şi empatie pentru ceilalţi

maturitate psihologică şi emoţională

rezilienţă crescută

viziune mai complexă asupra vieţii

înţelegere mai bună a valorilor şi scopurilor personale, a sensului vieţii

valorizare crescută a relaţiilor interpersonale

ASISTAREA PSIHOLOGICA A PERSOANELOR CARE AU SUFERIT TRAUME


MULTIPLE

TERMENI UTILIZATI

PAFA poate desemna persoană adultă fără adăpost dar şi persoane adulte fără
adăpost, în funcţie de context. Aşadar fenomenul PAFA se referă la întreaga
problematică socială pe care o ridică populaţia de persoane adulte fără adăpost.

Izolarea socială se referă la „separarea parţială sau totală a indivizilor sau grupurilor
sociale, unul de altul, in termenii comunicării, interacţiunii cooperative, implicării sociale
reciproce .

Marginalitatea reprezintă o „ poziţie sociala periferică, de izolare a individului sau


grupului, cu acces limitat la resursele economice, politice, educaţionale şi
comunicaţionale.

16
DIMENSIUNI SI CARACTERISTICI

Dimensiunea istorică – Vasiliada (anul 374)

Dimensiunea universalitatii – nu depinde de un sistem social

Dimensiunea sociologica – PAFA sunt o parte “naturala’ a societatii

Dimensiunea demografica – cuprinde toate grupele de varsta

Dimensiunea psiho-patologica – sindromul de dezafiliere

Dimensiunea socio-economica – proliferarea saraciei

DINAMICITATE SI COMPLEXIATATE

DEFINIREA PAFA - LIMITE ALE DEFINIRII

1. Minimalizarea problemei

2. PAFA sunt vinovate

3. Problema apartine altcuiva

4. Problema este insurmontabila

DEFINIREA PAFA

P.A.F.A. este persoana care nu are efectiv unde să locuiască (locuinţă proprie sau cu
chirie de stat), iar dacă totuşi este cazata undeva, nu are acceptul găzduitorului pentru
întocmirea formelor legale. Aceasta se află într-o situaţie de criză la nivel psihic, de
sănătate fizică, social şi juridic, situaţie determinată de absenţa unui adăpost sau de
imposibilitatea de a-şi permite unul.

Starea de criză este înţeleasă ca fiind incapacitatea de a-şi mobiliza resursele interne
(pentru a putea obţine un act de identitate, un loc de muncă, pentru a se reintegra în
familie) şi excluderea de la resurse externe (servicii publice medico-sociale).

CAUZE ALE FENOMENULUI

materiali, financiari şi lipsa de locuinţă;

17
relaţionali (familii dezorganizate, violenţa domestică);

personali, precum boala fizică sau mentală;

instituţionali (detenţia, orfelinatul, refugierea pe motiv politic).

MODELE EXPLICATIVE

Teoria carenţelor sociale (1940) descrie fenomenul PAFA din unghiul fragilităţii morale a
persoanelor respective şi ca o cauză a alcoolismului

Teoria competiţiei sociale – proces de selectie naturala

Teoria vulnerabilităţii psiho-sociale – cauze structurale (contextul politico-economic)


combinate cu cele conjuncturale (evenimente declanşatoare)

Sindromului de desocializare - un ansamblu de comportamente şi mecanisme


psihologice, prin care subiectul se deturnează de la realitate şi de la nevoile de bază.

CATEGORII DE PAFA

Femeile izolate (cu copii)

Familiile cu multi membrii

Adultii

Tinerii strazii (fostii copii ai strazii)

Personele varstnice

Persoanele cu tulburari psihiatrice

Refugiatii si imigrantii ilegali

“Inorientabilii”

ASPECTE ALE EXCLUDERII SOCIALE

“Probleme financiare (lipsa rezervelor financiare şi a creditelor; împrumuturi cu dobânzi


mari, mobilă şi îmbrăcămine la mâna a doua, posibilitatea de a efectua doar munci
necalificate şi slab renumerate).

18
Izolarea sau autoizolarea săracilor de restul comunităţii – datorită scăderii frecvenţei
contactelor sociale (determinate de perioade îndelungate de şomaj, lipsa resurselor,
sentimentele de jenă, de “marginalizare” sau de “declasare” socială.

Apatie, fatalism, sentiment de neajutorare şi ineficienţă personală, lipsa aspiraţiilor


personale;

ASPECTE ALE EXCLUDERII SOCIALE

Perspectivă temporală limitată, viaţa trăită de pe o zi pe alta, puţine planuri de viitor


(lipsa resurselor antrenând nesiguanţa zilei de mâine şi imposibiltatea stabilirii unor
planuri pe termen lung; neglijarea problemelor legate de planificare sau de realizarea
unor studii superioare);

Integrare socioculturală defectuoasă (slabă participare la o formă de organizare


comunitară, interes scăzut faţă de evenimentele sociale).

Relaţii personale şi familiale specifice (o frecvenţă mare a divorţurilor şi a


abandonurilor, relaţii superficiale şi instabile, metode autoritare de educaţie, lipsa
protectiei, lipsa iubirii materne , etc).”

PROFILUL SOCIO-DEMOGRAFIC AL POPULATIEI DE PAFA DIN BUCURESTI

Lotul studiat a fost de 1054 subiecţi

Perioada - 3 ani.

Instrumentul utilizat a fost fişa socială de luare în evidenţă.

Metoda de analiză utilizată a fost analiza de conţinut.

CAUZE ALE CONDITIEI DE PAFA

Conflictele familiale - 29%

Divorţul – 15%

Vânzarea locuinţei - 12 % -

Imposibilitatea de a plăti chiria sau cheltuielile de întreţinere - 8%

Escrocheriile imobiliare – 7%

Detenţia - 4%

Provenienţa din fostele Case de copii - 4%

19
Pierderea locului de muncă – 3%

În urma studiului efectuat am constatat că 73% dintre subiecţi sunt de sex masculin şi
27 % sunt de sex feminin.

În privinţa zonei de provenienţă datele ne arată că 69 % (727 de cazuri) dintre subiecţi


au avut ultimul domiciliu în Bucureşti şi 31 % (327 de cazuri) dintre aceştia provin din
provincie.

Repartiţia pe grupe de vârste scoate în evidenţă faptul că un procent de 52 % din lotul


analizat este reprezentat de persoane aflate în intervalul de vârstă 30 – 49 de ani (30-
39 de ani - 24 % şi 40-49 de ani – 28 %).

Unul dintre elementele definitorii ale acestei categorii de populaţie este lipsa actelor de
identitate. În acest sens, studiul ne arată că 65%

(680 de cazuri) dintre subiecţi nu deţin acte de identitate, fiind practic în


imposibilitatea de a accesa anumite drepturi minime de protecţie socială (cantină
socială, venitul minim garantat, îngrijirea sănătăţii).

Locurile de adăpostire peste noapte se regăsesc pe o plajă largă de variante, cele mai
importante fiind: scări de bloc – 19 %, adăposturi improvizate – 18 %, găzduiţi periodic
de cunoştinţe – 12 %, gări – 9 %, parcuri – 8 %.

Principalele surse financiare sunt reprezentate de venitul ocazional (muncă fără forme
legale, „la negru”) – 34%, cerşit – 12 %, pensie – 9 %. Sunt persoane care declară că
nu au nici o sursă de venit – 13 %, iar 2 % dintre subiecţi (16 cazuri din 1054) au
declarat că sunt angajate legal şi au un salariu lunar.

Un alt aspect deosebit de important pentru politica de reinserţie socială este nivelul de
şcolarizare. Astfel, 37 % dintre subiecţi au studii gimnaziale şi acelaşi procent îl regăsim
şi pentru cei cu studii medii. De asemenea constatăm că 50% dintre persoanele care
alcătuiesc lotul studiat sunt calificate profesional.

REPREZENTAREA SOCIALA A PAFA

Metoda utilizata: ancheta pe bază de chestionar.

Eşantionul asupra căruia s-a realizat cercetarea a fost alcătuit din 652 de persoane din
Bucureşti

20
Compoziţia lotului investigat a fost următoarea: 322 persoane de sex feminin şi 330
persoane de sex masculin; 335 persoane cu studii medii şi 317 persoane cu studii
superioare;

Se poate observa că am apelat la o eşantionare prin stratificare multiplă. Criteriile


urmărite au fost: sex, vârstă şi nivel de şcolarizare

REPREZENTAREA SOCIALA A PAFA

Aspectul fizic deplorabil: murdar, zdrenţăros, mizerabil, care miroase urât şi poartă
îmbrăcăminte neîngrijită.

Comportamentul : cerşeşte, vagabondează, manâncă din gunoaie, consumă alcool,


fură, doarme pe unde apucă, este agresiv.

Caracterial, o asemenea persoană este: leneşă, om de nimic, amărâtă, infectă, parazit


social, necăjită.

Cauze : provenienţa din Case de copii, evacuare pentru neplata întreţinerii, conflictele
familiale şi detenţia. Totuşi contextul social (60,6%) este mai important decât vinovăţia
personală (39,4%) în explicarea “eşecului” social al acestor persoane.

REPREZENTAREA SOCIALA A PAFA

Ca vârstă, în cea mai mare parte, sunt tineri (18 –19 ani) şi persoane în vârstă (peste
50 de ani), şi provin în egală măsură din Bucureşti (51%) şi din provincie (49%).

Dintre cei chestionaţi 75% au declarat că s-ar implica activ în ajutorarea persoanelor
adulte fără adăpost, 36% ar oferi alimente, bani sau haine, 23% ar suna salvarea sau la
primărie, 9% ar sta de vorbă cu acestea şi 7% le-ar însoţi la o organizaţie umanitară
pentru ajutor. Doar 10% au declarat că sunt de acord cu o atitudine ostilă: sa fie daţi jos
din mijloacele de transport în comun (6%) şi să fie alungaţi din scările de bloc unde se
adăpostesc (4%). Cei care consideră că nu este cazul să se implice însumează un
procent de 15%.

PERSONALITATEA PAFA – LIMITE ALE EVALUARII

Trei centrii de dezechilibru intern:

1. Lipsa locului ca si reper al identitatii personale si sociale

2. Izolarea sociala

21
3. Traumele suferite

PERSONALITATEA PAFA – LIMITE ALE EVALUARII

Informarea beneficiarului în legătură cu scopul interviului

Completarea datelor factuale

Descrierea situaţiei actuale

Elemente relevante de istorie familială şi personală

Date privind sănătatea fizică şi psihică

Contactul cu comunitatea

Gradul de dependenţă

Lista problemelor curente

Stabilirea direcţiilor de acţiune

Observaţii – comportamentul verbal şi nonverbal al beneficiarului, predilecţia anumitor


teme in discursul său, bogăţia limbajului utilizat, iniţiativă în comunicare, dacă anumite
informaţii oferite se contrazic, elemente care susţin prezenţa unei afecţiuni psihice

DESCRIEREA PERSONALITATII PAFA INDICATORI

O perioadă mai lungă de 4 ani trăită în stradă ca persoană fără adăpost


afectează conduita psihosocială a persoanelor în cauză pe următoarele dimensiuni:

imagine de sine

stare emoţională

raportare la viitor

apartenenţa la un grup

dependenta de alcool

apel la mai multe servicii sociale

acuze formulate

motivaţia pentru schimbare

tendinţa la disimulare

22
DESCRIEREA PERSONALITATII PAFA INDICATORI

În privinţa diferenţelor datorate criteriului „vârstă” rezultatele obţinute scot în evidenţă


faptul că subiecţii din grupul a (20 – 35 de ani) atribuie responsabilitatea condiţiei lor
sociale celor din jur (în special rude şi autorităţi publice) şi sunt mai gregari decât
subiecţii din grupul b (între 36 şi 50 de ani)

Aceste aspecte sunt valabile şi pentru comparaţia cu grupul c (între 51 şi 65 de ani), în


plus tinerii apar ca fiind mai conflictuali în relaţie iar PAFA mai în vârstă au o tendinţă
mai mare de a disimula.

Între grupul b şi grupul c singura diferenţă semnificativă se referă la consumul de alcool,


care pare să crească în cazul subiecţilor din grupul c (conform declaraţiilor acestora).

CONDUITA PSIHOSOCIALA A PAFA

Dependenta de strada– rezistenta, fragilizare, adaptare

Rolul consumului de alcool în dependenţa de stradă

Agresivitatea în populaţia de PAFA

PAFA cu probleme severe de sănătate mintală

Elemente de psihotraumatologia persoanei fără adăpost – sentimentul nedreptatii


sociale, insecuritate, agresiune fizica, amnezie, derealizare, depersonalizare, alterarea
imaginii de sine, autostigmatizare, alterarea relatiilor sociale, pierderea increderii in sine
si in ceilalti, confuzie valorica, autovictimizare.

ASISTENŢĂ PSIHOLOGICĂ A PAFA

Consilierea individuală

Şedinţe de început, în care beneficiarul este invitat să vorbească despre dificultăţile


sale, astfel încât acesta să se elibereze de tensiunea psihică acumulată în timp,
psihologul urmărind realizarea unei relaţii bazată pe încredere şi deschidere;

Alcătuirea unei liste de probleme personale, cu stabilirea priorităţilor de acţiune, pentru


a-şi clarifica situaţia şi a o conştientiza adecvat;

23
Centrarea pe calităţile şi defectele sale ca persoană, cu accent pe ceea ce are bun de
oferit pentru societate, cu rol de valorizare, autocunoaştere şi creşterea încrederii în
resursele proprii;

Alcătuirea unui plan de viaţă, cu paşi mici, în scopul de a-l responsabiliza, a-l motiva
pentru acţiune şi a-i canaliza energia către ceva constructiv;

Contacte periodice cu beneficiarul angajat sau reintegrat în familie pentru a-l susţine în
continuare şi a preveni recăderile.

GRUPUL DE SUPORT PENTRU PAFA

Grupul de suport este o modalitate de ajutorare psihologică a persoanelor aflate în


suferinţă datorită unor experienţe traumatizante. Argumentele care susţin folosirea
acestei tehnici în situaţia persoanelor adulte fără adăpost sunt următoarele:

facilitează accesul la contacte sociale;

oferă garanţia că experienţele lor sunt înţelese şi că pot fi acceptaţi aşa cum sunt;

este un mijloc de susţinere emoţională şi de stimulare a încrederii în sine;

elimină sentimentele de izolare şi alienare, fiind un prim pas spre incluziune socială;

poate fi o sursă de informare şi educaţie;

este un cadru de descărcare emoţională şi de autovalorizare.

OBIECTIVE GENERALE ALE ASISTARII PSIHOLOGICE

refacerea reperelor de comportament social

refacerea reperelor temporale

asumarea responsabilităţii eu-ceilalţi

refacerea, menţinerea şi optimizarea abilităţilor de contact uman

creşterea autostimei şi a încrederii în propriile capacităţi

activarea resurselor personale, cu substrat creativ

CONCEPTUL DE ASISTARE PSIHOLOGICĂ

24
Persoanele cărora li se adresează fac parte din grupuri vulnerabile social, cu o anumită
fragilitate emoţională (înnăscută sau dobândită), cu autonomie scăzută şi dependente
de anumite forme de protecţie socială;

De obicei, profesionistul este cel care încearcă să stabilească un contact cu viitorul


client, în mediul său de viaţă (stradă, adăpost) sau în momentul prezenţei la cabinet;

Refuzul din partea clientului de a sta de vorbă nu înseamnă sfârşitul acţiunii, psihologul
având datoria să reia acest demers;

Singura condiţionare este respectarea unor reguli de comportament şi a unui program


(nu foarte rigid), pot exista contracte de prestări servicii între beneficiar şi organizaţia la
care apelează şi unde este angajat psihiologul;

Relaţia de încredere, de sinceritate şi onestitate umană este mai importantă decât


autoritatea profesională;

psihologul este prezent la toate momentele importante ale vieţii clientului (direct sau
indirect, fiind informat );

CONCEPTUL DE ASISTARE PSIHOLOGICĂ

Nu există un timp standard sau limită al preluării în asistare, cele mai multe persoane
pot fi clienţi „pe viaţă”;

Fiind o formă de intervenţie orientată către persoane din categorii vulnerabile social,
fragile emoţional şi cu autonomie scăzută, asistarea psihologică este în fond modalitate
de „protezare” emoţională şi suportivă;.

Psihologul îl poate acompania pe clientul său atunci când are dificultăţi relaţionale (la
diverse instituţii);

Obiectivele propuse în cadrul asistării psihologice trebuie să fie în acord şi să susţină


obictivele stabilite în cadrul asistenţei sociale şi medicale. Lucrul în echipa
multidisciplinară este condiţie pentru asistarea acestor persoane.

Prin faptul că urmăreşte resemnificarea de către client a trecutul său, reevaluarea în


manieră creativă a prezentului şi identificarea unui sens existenţial pentru viitor, această
formă de asistare are şi o dimensiune spirituală.

ASPECTE SPECIFICE ALE ASISTENŢEI PSIHOLOGICE A PAFA

Comportamentul de asistare (!ascultarea activa!)

Empatia

25
Cultivarea increderii reciproce

Adaptarea limbajului

Onestitatea

Atitudinea nonevaluativa

Cultivarea unei atitudini participative

Lucrul in echipa

“Tocirea motivationala”

ASISTAREA SOCIO-MEDICALA IN STRADA

În stradă, relaţia cu beneficiarul poate deveni uneori una „de putere”. Oferind anumite
servicii la locurile de adăpostitre, nu trebuie uitat că te afli pe „teritoriul” lor şi pot încerca
să se manifeste dominant în relaţia cu „vizitatorul”.

Pentru a-i contacta este necesar să te prezinţi, să-i informezi cu privire la scopurile
acţiunii, să-i asiguri de confidenţialitate şi să le ceri acordul pentru a colabora.

Dacă refuză ajutorul, poţi încerca să-i prezinţi alternativele, calm şi cu argumente
raţionale, dar fără să insişti prea mult.

Controlează-ţi orice aspect, din vorbire sau comportament, care ar putea fi receptat ca
ameninţător.

Fii onest şi nu face promisiuni sub presiune; acest lucru poate afecta remediabil relaţia
viitoare cu beneficiarul.

Nu încerca să faci pe „eroul”, această muncă este una de echipă.

Evită, pe cât posibil, contactul cu beneficiarii aflaţi în stare avansată de ebrietate sau în
episod psihotc.

LOGICA PSIHOLOGICĂ A SERVICIILOR DE ASISTARE A PAFA

Serviciile de protectie socială pot fi grupate pe trei nivele, în funcţie de gradul de


degradare sau autonomie al PAFA:

nivelul I, reprezentat de serviciile de urgenţă (adăposturi de urgenţă, cantine stradale,


băi sociale, servicii de orientare, asistenţă medicală primară, etc.) adresate PAFA
cronicizate, care au acces foarte limitat la alt tip de servicii (persoanele aflate într-o
stare accentuată de degradare fizică şi psihică);

26
nivelul II, reprezentat de centrele sociale de zi si adaposturile temporare (servicii
specializate adresate acelor beneficiari care au o serie de resurse personale care îi fac
potenţiali candidaţi la reinserţie socială, unde se urmăreşte autonomizarea cât mai mare
a acestora);

nivelul III, reprezentat de locuinţele de tranzit sau locuinţe protejate si locurile de munca
protejate (adresate acelor beneficiari care au dobândit un grad ridicat de autonomie şi
care reuşesc să menţină un echilibru al situaţiei lor socio-economice).

SERVICIILE DE URGENŢĂ

gradul scăzut de condiţionare (există servicii sociale care primesc beneficiari


necondiţionat în limita locurilor libere existente);

specializarea redusă (nu sunt centrate pe asistarea unui anumit tip de beneficiari);

perioada de cazare (în cazul adăposturilor de urgenţă) este redusă (beneficiarii putând
fi orientaţi ulterior către alte servicii mai specializate);

serviciile oferite sunt minime, fiind centrate pe situaţia de urgenţă (este asigurat un pat,
duş, o gustare, un ceai, asistenţa medicală primară, etc.);

revenirile sunt numeroase (beneficiarii le frecventează în mod repetat);

spaţiile de cazare sunt largi (fiind adăpostit un număr mare de persoane laolaltă în
dormitoare comune);

sunt proximale (vin în întâmpinarea beneficiarilor) sunt situate lângă gări, pieţe, etc.;

în funcţie de anotimp numărul de locuri poate să crească (iarna) sau să scadă (vara).

SERVICIILE DE URGENŢĂ – RISCURI

să reducă problemele beneficiarilor doar la nevoile imediate care necesită acţiuni


imediate pentru nevoi imediate (serviciile oferite fiind centrate pe situaţia de urgenţă);

prin ameliorarea condiţiilor de viaţă din stradă, să crească beneficiul de a fi în stradă şi


să inhibe, la anumiţi beneficiari, căutarea de soluţii în vederea unui eventual proces de
reinserţie. Acest proces este accentuat cu atât mai mult cu cât serviciile sunt mai puţin
condiţionate;

deresponsabilizarea instituţiilor specializate (în această reţea ar putea ajunge


beneficiari respinşi de alte instituţii, pentru care acestea nu găsesc soluţii sau sunt
suprasaturate);

27
creşterea numărului de locuri în adăposturile de urgenţă va atrage beneficiarii respinşi
de alte servicii (la care beneficiarii nu au găsit răspuns sau nu au găsit răspuns pe
termen lung);

creşterea ofertei de paturi inhibă mobilizarea resurselor beneficiarilor, de exemplu


reţeaua familială, cea a prietenilor;

se accelerează procesul de transfer al beneficiari consideraţi „dificili” din alte sectoare


spre sectorul destinat PAFA.

CENTRELE SOCIALE

există criterii clare de selecţie a beneficiarilor;

serviciile sunt oferite condiţionat (de respectarea unui anumit program de activităţi, de
implicarea şi punerea în practică a unui plan de acompaniere, de foarte multe ori şi de
plata unei sume de bani);

beneficiarii sunt acompaniaţi de o echipă multidisciplinară (se realizează un plan


individual de acompaniere);

calitatea serviciilor şi a dotărilor este mai bună decât în adăposturile de noapte de


urgenţă (poate exista un număr redus de persoane într-o cameră, exista cantina, este
acordată asistenţă medicală, poate exista o spălătorie, o sală de sport, etc.);

găzduirea este pe un termen mai lung (perioada de găzduire este constantă);

există un regulament intern;

există o viaţă socială în cadrul centrului;

serviciile oferite sunt contractualizate.

LOCUINTE PROTEJATE

Acest nivel pot fi considerat o ultimă etapă în reintegrarea socială a PAFA.

În aceste locuinţe sunt găzduiţi acei beneficiari care au reuşit să obţină un grad foarte
mare de autonomie, asigurată de existenţa unui venit stabil (persoanele au un loc de
muncă sau ajutor social).

Aceste locuinţe sunt mai adaptate nevoilor beneficiarilor (număr redus de beneficiari
într-o cameră, garsoniere individuale, etc.), aceştia având un grad ridicat de autonomie
(beneficiarii îşi plătesc o parte din chirie sau chiar toată chiria).

28
Intervenţia asistentului social în cazul locuinţelor de tranzit este redusă, limitându-se la
o urmărire a cazului (post-acompaniere).

IMPORTANTA STUDIERII FENOMENULUI PAFA

Aduce informaţii extrem de utile pentru concepţia unor politici de protecţie socială care
să ţină cont de realităţile sociale şi psihologice din teren, ştiut fiind faptul că între cei
care decid strategii de politică socială şi cei care le pun în aplicare nu există
întotdeauna o comunicare eficientă;

Pledează pentru importanţa rolului psihologului în realizarea protecţiei sociale a


categoriilor de populaţie dezavantajate social şi argumentează necesitatea echipei
multidisciplinare (psiholog, asistent social, medic, jurist, animator etc.);

Se instituie într-o „probă” a unei realităţi sociale ignorate, care altfel nu ar putea fi
cunoscută şi astfel scoate în evidenţă rolul de „martor” al psihologului implicat într-o
asemenea problematică umană, responsabilitatea sa de a informa şi sensibiliza mediul
profesional şi social pentru o intervenţie comună şi o abordare umană a persoanei în
suferinţă, pentru a-i reda acesteia demnitatea şi respectul de sine.

Principii psihoterapeutice in abordarea traumei

Babette Rothschild (2013)

Lucrul cu clienti psihotraumatizati implica o serie de riscuri:

- Pot deveni coplesiti emotional, pot decompensa

Pot deveni anxiosi si pot dezvolta atacuri de panica

Pot avea flashback-uri si pot confunda cabinetul cu locul traumei si pe terapeut cu


agresorul

Pot deveni incapabili sa functioneze normal in viata de zi cu zi

Construiti siguranta clientului in cadrul terapiei si in afara ei

Pentru a interveni este nevoie sa decuplezi clientul de la mecanismele de


aparare care au ajutat gestinarea traumei.

Daca persoana traieste intr-un mediu nesigur/traumatizant nu este posibil sa


lucrezi cu trama. Ex. – sotia victima a violentei domestice are nevoie sa fie separata de

29
sotul agresiv, o persoana violata are nevoie sa astepte ca autorul sa fie condamnat si
inchis

Dezvoltati o relatie terapeutica optima ca o conditie prealabila abordarii amintirilor


traumatice sau aplicarii oricarei tehnici – chiar daca acest lucru dureaza luni de zile

Clientul si terapeutul trebuie sa stapaneasca aplicarea “franei” inainte de a utiliza


acceleratia

Atunci cand emotia amintirilor devine greu de gestionat pentru client este
important sa incetinim procesul ancorand-ul pe client in amintiri placute (o persoana, un
loc, un animal, o activitate…) Ancora potrivita este cea care-I da acestuia un sentiment
(corporal si emotional) de bine, de siguranta.

4. Identificarea si dezvoltarea resurselor interne si externe ale clientului

- functionale, ex. O locuinta sigura

fizice, ex. Antrenamenetele fizice, de autoaparare tonifica musculatura si cresc


increderea in sine

psihologice – ex. Simtul umorului, creativitatea, curiozitatea

interpersonale – partener de cuplu, alti mmbrii ai familiei, prieteni

Spirituale – credinta intr-o putere superioara, aderarea la o pracica religioasa

5. Considerati apararile ca fiind resurse. Nu stimulati clientul sa scape de ele, ci ajutati-l


sa dezvolte alternative

De ex., - apararea prin retragere poate fi utila, dar apelul la ea in toate situatiile de viata
dezavantajeaza social. Teama care te face sa cauti tot timpul compania grupului nu-ti
permite sa te bucuri de momente cu tine insuti

- exprimarea furiei este necesara, dar uneori ii indeparteaza pe ceilalti. A nu fi


capabil sa exprimi furia te ajuta sa evit alienarea sociala dar nu-ti permite sa te aperi in
situatii stresante

6. Priviti sistemul traumei ca pe o “oala sub presiune”. Intodeauna lucrati pentru a


reduce presiunea, niciodata pentru a o creste

7. Adaptati terapia la client, mai degraba dacat sa asteptati sa se adapteze clientu la


terapie. Cunoasterea mai multor teorii si modele terapeutice constituie un avantaj

30
8. Aprofundati teoretic psihologia si fiziologia traumei. Acest lucru reduce erorile si ii
permite terapeutului sa creeze tehnici adaptate nevoilor unui client specific

9. Aveti in vedere clientul cu diferentele sale individuale si nu il judecati pentru lipsa lor
de complianta sau pentru esecul unei interventii. Sa nu va asteptati niciodata ca o
interventie sa aiba acelasi rezultat in doua cazuri.

10. Psihoterapeutul trebuie sa fie pregatit, uneori – sau chiar pe tot parcursul terapiei –
sa lase deoparte tehnicile si doar sa vorbeasca cu clientul.

BIBLIOGRAFIE

• Badea, Victor – Psihotraumaologia vietii in strada, Editura Sper, 2010

• Bowlby, John, - O bază de siguranţă, Editura TREI, Bucureşti, 2011

• Cyrulnik, B., - Murmurul fantomelor, Editura Curtea Veche Publishing, Bucureşti,


2005

 Cyrulnik, B. – O minunata nefericire, Editura Elena Francisc Publishing,


Bucureşti, 2006

• Fischer,G., Riedesser, P. - Tratat de psihotraumatologie, Editura TREI, Bcureşti,


2007

• Ionescu, Ş., Colette,J.-I., Psihopatologia ca proces: vulnerabiltate şi rezilienţă, în


Tratat de psihologie clinică şi psihoterapie, (Montreuil, M., Doron, J., coord.), Bucureşti,
2009

• Kubler-Ross, Elisabeth – Despre moarte şi a muri, Editura Elena Francisc


Publishing, Bucureşti, 2008

• Mitrofan Iolanda, Buzducea, D., - Conslierea si psihoterapia centrata pe trauma


– Editura SPER, Bucureşti,

• Muntean, A., Munteanu, A., - Violenţă, traumă, rezilienţă, Editura Polirom, Iaşi,
2011

• Ruppert, F. – Trauma, atasament, constelatii familiale, Editura TREI, Bucuresti,


2012

• Vasile, Diana Lucia – Trauma familiala şi resursele compensatorii – Editura


SPER, Bucureşti, 2011

31
32