Postmodernismul s-a declanșat în literatura română în a doua jumătate a anilor șaizeci și continuă să

existe până în zilele noastre. Problematica delimitării acestui curent, recunoscut pentru dificultatea
de a primi o definiție unică, implică nevoia de raportare la o direcție literară opusă desfășurată
sincron, anume modernismul. În cultura română, regimul politic a favorizat opere care să continue
direcția modernistă manifestată în perioada interbelică, în schimb mușamalizând creațiile autorilor
interesați de o estetică nouă, de avangardă. De aceea, literatura postmodernă s-a desfășurat până la
sfârșitul anilor optzeci în mod subteran, materializându-se în activitatea mai multor grupuri și
cenacluri literare. Din 1990, s-au publicat multe dintre operele cenzurate în deceniile anterioare;
noile creații reflectă direct schimbarea regimului politic în România către unul permisiv.

S-a remarcat la noi în mod deosebit generația deceniului nouă, reprezentații ei fiind porecliți
„optzeciști”. Dintre cele mai cunoscute nume, îi amintim pe: