Barajul Stânca-Costești

Barajul Stânca-Costești a fost construit pe râul Prut, la

hotarul României cu Republica Moldova, odată cu construcția centralei
hidroelectrice omonime. Barajul formează lacul de acumulare cu același
nume care are o suprafață de 59 km² (este cel mai mare lac de acumulare
din România).
Barajul a fost ridicat între anii 1973-1978 şi scopul său este acela de a
proteja judeţul Iaşi de revărsarea apelor fiind ca un străjer in calea
acestora. De asemenea barajul este responsabil de alimentarea cu apă,
producerea de energie electrică şi piscicultură.
Barajul Stânca Costeşti este al doilea baraj ca mărime din România,
după barajul de la Porţile de Fier.
Barajul construit din beton a fost ancorat în stâncă de granit şi pentru
o mai bună ancorare a fost turnat în stâncă lapte de beton.
Lacul de acumulare al barajului Stânca Costeşti este o zonă protejată
care include specii deosebite de păsări şi lalele negre protejate prin lege, iar
în lac se pot pescui diferite specii de peşti.
Cu o capacitate de 1,4 miliarde de metri cubi de apă, lacul de acumulare de la
Stânca-Costeşti atrage atenţia şi prin întinderea sa. El ocupă o suprafaţă de 6.000 de
hectare, la nivel normal de retenţie, însă poate ajunge şi la 9.000 de hectare, în situaţia
în care coeficientul de umplere este maxim, fiind şi la acest capitol între primele trei din
ţară.
 Potrivit actului de naştere, care a fost semnat la 1971, barajul are doi ‘părinţi’,
unul Guvernul României, iar celălalt Guvernul fostei Uniuni a Republicilor
Socialiste Sovietice (URSS).
‘În 1951, partea română şi URSS, cum era atunci, au pus problema deselor
inundaţii la care era supusă lunca Prutului. Trebuia făcută o regularizare a debitelor
printr-un baraj şi s-a făcut un studiu din 1952 până în 1970. Erau în calcul trei
amplasamente, Rădăuţi-Prut, Ripiceni şi Stânca. S-a ales Stânca, pentru că s-a putut
face fundarea pe stânca existentă în zonă. S-a consolidat stânca şi a servit ca fundaţie
pentru barajele cu contraforţi şi barajul din beton’, explică directorul barajului, Mircea
Vucovici.

A fost nevoie de strămutarea a patru sate. Șantierul barajului a fost

demarat în 1973 şi finalizat cinci ani mai târziu. Inaugurarea oficială a
amenajării a avut loc pe 4 noiembrie 1978.

‘Valoarea construcţiei Nodului hidrotehnic, a pagubelor rezultate din inundarea

lacului de acumulare şi a exproprierilor pentru construcţii a fost stabilită la 61.867 mii
ruble (o rublă transferabilă conţine 0,987412 grame aur pur), pe baza preţurilor de
comerţ exterior pentru materiale şi echipamente, a articolelor de deviz, precum şi a
tarifelor de manoperă a muncitorilor constructori, concordate în sarcina de proiectare’,
se arată în articolul 12 al “Acordului între guvernul Republicii Socialiste România şi
guvernul Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste privind construirea în comun a
Nodului hidrotehnic Stânca-Costeşti de pe râul Prut, precum şi condiţiile de exploatare
a acestuia”, publicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, partea I, nr.
124 din 1971.
Barajul, care are o înălţime de 43 de metri şi o lungime a coronamentului
de 300 de metri, este singurul din România construit nu doar din beton, ci
şi din pământ. Din punct de vedere tehnic, este o combinaţie de baraj cu contraforţi,
baraj de greutate din pământ, dar şi de baraj din casete de beton umplute cu balast.
Deversorul de ape mari, situat pe mijlocul său, are forma unui pod.
Acum, importantul nod hidrotehnic este exploatat în comun de autorităţile
române şi cele din Republica Moldova. Cele două părţi stabilesc de comun acord
care sunt debitele de apă deversate în aval, dar şi orice altă acţiune care are ca scop
controlarea apei în interiorul acumulării şi în aval de aceasta.
În iulie-august 2008, viiturile puternice din amonte apărute ca urmare a unor ploi
abundente produse în Ucraina au generat un adevărat test pentru construcţia ridicată în
urmă cu peste 30 de ani. Specialiştii susţin că viitura a avut cel mai mare debit
înregistrat vreodată pe Prut, conducând, implicit, la o solicitare extraordinară a
barajului. Volumul de apă din baraj s-a apropiat de capacitatea maximă,
atingând un nivel istoric de 98,2% din volumul total al acumulării.
Barajul are şi două centrale hidroelectrice, care produc, acum, câte 10
MW/h.
Lacul a fost proiectat pentru a îndeplini nu doar funcţiile de combatere a inundaţiilor şi
de producere a energiei electrice, ci a fost gândit şi pentru irigaţii, piscicultură sau
pentru alimentarea cu apă potabilă a zonei.

Construcţia este şi pod peste Prut, între România şi Republica Moldova. La un capăt şi
la celălalt sunt punctele de trecere a frontierei de la Stânca, pe malul românesc, şi de la
Costeşti, pe malul moldovenesc. La jumătatea construcţiei a fost ridicată ‘Casa
prieteniei’, un spaţiu administrativ gestionat în comun de români şi moldoveni. Aici a
avut loc, în 1990, când a fost creat ‘Podul de Flori’, prima întâlnire dintre şefii celor două
state, Ion Iliescu şi Mircea Snegur.

Din păcate, impresionanta construcţie hidrotehnică de pe Prut nu este

exploatată din punct de vedere turistic. Autorităţile pun asta pe seama
infrastructurii rutiere precare, dar şi a lipsei capacităţilor de cazare în
zonă.