Noţiunea, caracterele şi clasificarea termenelor în dreptul civil .

Termenele sunt noţiuni

caracteristice pentru toate ramurile de drept. Este specifică această noţiune şi dreptului civil.
Pentru a studia mai aprofundat importanţa şi esenţa termenelor în dreptul civil să facem
cunoştinţă în primul rând cu noţiunea de termene în general şi caracterele termenelor în dreptul
civil. Codul Civil al Republicii Moldova nu defineşte termenele deşi le reglementează. In
literatura de specialitate sunt studiate mai mult termene de prescripţie. Totuşi unii autori au adus
o definiţie termenelor după care: termenele sunt atribuite la categoriile faptelor juridice, numite
evenimente, care apar şi se dezvoltă indiferent de voinţa omului. Faptul juridic - care reprezintă
o împrejurare ce are efecte juridice, care creează, modifică sau stinge raporturi juridice Altă
opinie este aceia, că deşi termenele decurg indiferent de voinţa omului, totuşi ele sunt volitive
din punctul de vedere al apariţiei lor. Astfel apare o altă definiţie după care: fiind volitive din
punctul de vedere al apariţiei, termenele juridice se supun legilor obiective de scurgere a
timpului. De aceia termenul juridic are o natură dublă: deşi e volitiv după natura sa juridică, el se
scurge conform legilor obiective ale timpului. Aceasta reiese şi din conţinutul articolului 259
CCRM, conform căruia, termenul se instituie prin lege, hotărâre judecătorească sau prin acordul
părţilor. Indiferent de temeiul apariţiei, termenul se calculează după regulile stipulate în
prezentul CCRM.

Deci, în concluzie am putea spune că termenele fac parte din categoria evenimentelor
relative, care deşi apar din voinţa omului, se desfăşoară indiferent de această voinţă, adică
după legităţile de scurgere a timpului.
Deoarece nu este posibil de a stabili un termen comun tuturor raporturilor sociale,
termenele se stabilesc pentru diferite categorii de raporturi sociale diferit, dar prin lege se
stabileşte modalităţile de începere a curgerii acestor termene. Astfel, articolul 261 CCRM
prevede că:

(1) Dacă începutul curgerii termenului este determinat de un eveniment sau moment
în timp care va surveni pe parcursul zilei, atunci ziua survenirii evenimentului sau momentului
nu se ia în considerare la calcularea termenului.
(2) Dacă începutul curgerii termenului se determină prin începutul unei zile, această
zi se include în termen. Regula se extinde şi asupra zilei de naştere la calcularea vârstei.
Termene care sunt stabilite legal sunt de două feluri: imperative şi dispozitive. Se consideră
imperative acele termene care fiind stabilite prin lege nu pot fi modificate la înţelegerea părţilor,
spre exemplu, termenul de prescripţie. Şi dispozitive sunt termenele care deşi sunt prevăzute
prin lege înăuntru lor ele pot fi modificate de părţi, spre exemplu, termenul procurii, deşi prin
lege este prevăzut termenul de trei ani, părţile pot conveni şi la o zi, lună an etc. Spre exemplu,
6 luni, aplicabil dreptului de opţiune succesorală, prevăzut de art. 1517 CCRM: "Dreptul de a
accepta succesiunea se prescrie printr-un termen de 6 luni socotit de la data deschiderii
succesiunii";
1. Astfel, în dependenţă de izvorul apariţiei lor deosebim: termene legale, termene
judecătoreşti şi termene convenţionale. Termene legale sunt stabilite prin conţinutul legii, spre
exemplu termenele de prescripţie, achizitive, etc. Termenele judecătoreşti se stabilesc de
instanţa- de judecată. Termenele convenţionale sa stabilesc de către părţi la încheierea
diferitor acte juridice civile.
2. în dependenţă de durata lor, deosebim termene stabilite în conţinutul
articolului 262 CCRM după care: (1) Prin jumătate de an ori semestru se înţeleg 6 luni, prin
trimestru - 3 luni, prin
jumătate de luna - 15 zile, prin decadă - 10 zile.
(1) Dacă termenul este stipulat printr-o perioadă şi o fracţiune din această perioadă,
fracţiunea se calculează la urmă.
(2) în cazul în care este indicat începutul, mijlocul sau sfîrşitul lunii, se are în vedere
data de întîi, de cincisprezece sau, respectiv, ultima zi a lunii.
3. în dependenţă de stabilirea începutului termenuluideosebim: termene deter
minate, cînd prin lege se stabileşte
momentului scurgerii termenului şi nedeterminate sunt acele termene prin care legea nu
stabileşte momentul scurgerii sau realizării. Spre exemplu, art. 272 CCRM, care prevede că,
dreptul la acţiune se naşte la data cînd persoana a aflat sau trebuia să afle despre încălcarea
dreptului.
4. In dependenţă de destinaţia termenelor deosebim: termene generatoare de
drepturi civile (de naştere), spre exemplu, dreptul de moştenire se începe din momentul
decesului defunctului; termene de exercitare a drepturilor şi de executare a obligaţiilor civile, şi
termene de prescripţie (termene de apărare).
În literatura de specialitate se întâlnesc şi alte categorii de termene. Prescripţia
extinctivă, noţiunea şi categoriile ei. Suspendarea, întreruperea şi repunerea în termen de
prescripţie.
Una din categoriile cele mai importante de termene în dreptul civil sunt termenele de
prescripţie. Deşi, prescripţia extinctivă în dreptul civil nu este definită în termini, de lege civilă,
totuşi, plecând de la prevederea ce consacră efectul prescripţiei extinctive .Cu alte cuvinte este
un drept la acţiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie dacă nu a fost
exercitat în termenul stabilit de lege. In literatura de specialitate sunt şi alte definiţii după cum
urmează că prescripţia extinctivă din dreptul civil ca fiind stingerea dreptului la acţiune
neexercitat în termenul de prescripţie. în CCRM, articolul 267, prevede că, termenul general de
prescripţie extinctivă este acel termen general în interiorul căruia persoana poate să-şi apere,
pe calea intentării unei acţiuni în instanţa de judecată, dreptul încălcat este de 3 ani.
Sub aspect terminologic, este de reţinut ca expresia "prescripţia extinctivă" este
folosită în două accepţiuni:
1) într-un prim sens, se desemnează instituţia de drept civil având această denumire,
adică totalitatea normelor de drept civil care reglementează "stingerea dreptului la acţiune în
domeniul raporturilor civile";
2) în al doilea sens, se desemnează esenţa prescripţiei extinctive - stingerea, dreptului la
acţiune neexercitat în termenul de prescripţie, adică exact sensul pe care 1 -am folosit în
definiţia de
mai sus.
În cuprinsul definiţiei expresia "dreptul la acţiune" este folosită în sensul de dreptul la
acţiune în sens material, care înseamnă posibilitatea titularului dreptului subiectiv civil de a cere
şi obţine de la organul de jurisdicţie competent, protecţia statală a dreptului său, la nevoie pe
calea constrângerii juridice, a executării silite, în domeniul dreptului procesual, există şi
noţiunea "drept la acţiune în sens procesual", care înseamnă posibilitatea titularului dreptului
subiectiv de a sesiza, de a se adresa justiţiei în cazul în care pretinde că dreptul său a fost
încălcat. Fiind expresia dreptului fundamental de petiţionare "dreptul la acţiune în sens
procesual" este imprescriptibil: pentru "corelaţia dintre dreptul subiectiv acţiune şi dreptul la
acţiune".[3]
Sediul materiei prescripţiei extinctive de lege lata, actele, normative în vigoare, în care
se găsesc normele, care formează prescripţiei extinctive, sunt următoarele: Codul civil
(îndeosebi titlul IV, capitolul II - "Prescripţia extinctivă" - din cartea a I-a), alte acte normative,
izvoare de drept civil, care stabilesc, mai ales, termene speciale de prescripţie.