Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Bucureşti
2017
I. Studiu documentar privind depozitele de deşeuri
În prezent problema gestionării deşeurilor se manifestă tot mai acut din cauza creşterii
cantității şi diversității acestora, precum şi a impactului lor negativ, tot mai pronunțat, asupra
mediului înconjurător.
Pe plan mondial mai predomină încă evacuarea reziduurilor menajere în aşa zise „gropi de
gunoi” care nu sunt altceva decât nişte gropi provenite fie din depresiuni geografice naturale,
fie rezultate în urma unor decopertări de teren sau cariere de construcţii. Pot exista şi alte
terenuri de depozitare mai puţin fertile pentru agricultură, amenajate sau neamenajate numite
rampe, în cazul depozitării pe verticală.
Depozitele pentru reziduuri urbane cauzează multiple periclitări ale mediului, dacă
funcţionarea nu se face corespunzător, întrucât emisiile de substanţe toxice se pot răspândi pe calea
aerului, solului şi a apei.
Pe durata funcţionării depozitului trebuie elaborate şi aplicate strategii pentru reducerea
emisiilor, care să vizeze în special îndepărtarea rapidă de substanţe din reziduurile depozitate în
spaţiu parţial deschis.
În ultimii ani, impactul de mediu datorat depozitelor de deşeuri menajere municipale este
tratat cu o atenție specială. Toate țările noi membre ale Uniunii Europene sunt în plin proces de
implementare a Directivei Consiliului European 31/99/CE privind depozitarea deşeurilor în
Uniunea Europeană.
Legislația națională, care transpune cerințele UE, acordă o atenție deosebită
managementului integrat al deşeurilor şi măsurilor de control ale depozitelor de deşeuri municipale,
de la proiectare, operare, închidere şi reabilitare. Prin HG 349/2005, s-a stabilit obligativitatea
închiderii depozitelor de deşeuri neconforme amplasate în arii urbane începând cu iulie 2009.
În România, depozitarea rămâne principala opțiune de eliminare a deşeurilor municipale Din
totalul deşeurilor municipale generate, aproximativ 98% sunt depozitate în fiecare an. Multe din
depozitele de deşeuri municipale datează încă din anii 70 – 80. Continuarea activității de depozitare
pe depozitele de deşeuri existente s-a făcut, în unele cazuri, până în prezent. Sesizarea pericolului pe
care îl reprezintă acumularea deşeurilor, a declanşat în România acţiunea de cunoaştere, urmărire şi
dorinţa de îmbunătăţire treptată a circuitului deşeurilor, de la apariţia lor, la sursă, şi până la
eliminarea lor finală.
În prezent, în practica eliminării deşeurilor se parcurge însa o perioadă dificilă prin creşterea
continuă a cantităţii de deşeuri şi lipsa mijloacelor tehnice (instalaţii, utilaje adecvate) pentru
colectare, prelucrare, reciclare şi valorificare. Conştientizarea acestei situaţii obligă la eforturi
pentru unirea posibilităţilor interne cu sprijinul extern – material sau financiar – în scopul creării
bazelor unui sistem de gestiune care, în timp, să conducă la „ecologizarea”, din punct de vedere al
deşeurilor, a tuturor activităţilor.
O strategie coerentă privind gestiunea deşeurilor necesită atingerea mai multor obiective,
printre care se numără:
• cunoaşterea cantităţii şi calităţii deşeurilor produse în România, a producătorilor şi a proceselor
din care acestea rezultă, a traseului şi a destinaţiei finale a acestora;
• reducerea cantităţii de deşeuri la producător, prin intervenţii în tehnologie sau prin valorificarea
acestora printr-o verigă intermediară inclusă între producătorul şi gospodarul de deşeuri;
3
• stabilirea, pentru deşeurile a căror apariţie nu se poate evita sau care nu se pot recicla, a unor
modalităţi de eliminare sau reintegrare în mediu, cât mai puţin dăunătoare acestuia.
Pentru punerea în practică a strategiei, este necesară specializarea în domeniul prelucrării
deşeurilor a unor colective de cercetare, proiectare, execuţie, în vederea adaptării pentru România a
unor soluţii moderne, cunoscute pe plan mondial.
Concomitent, trebuie asigurat suportul financiar care să susţină managementul deşeurilor,
precum şi cadrul organizatoric. Se propune cointeresarea în activităţile de reciclare a deşeurilor, atât
a agenţilor economici, cât şi a cetăţeanului, prin instituirea unui sistem de plăţi şi reducere de taxe
în raport cu acţiunile ce conduc la reducerea cantităţii de deşeuri.
Până nu de mult se considera că problema deşeurilor constă în ridicarea, transportul şi
depozitarea deşeurilor, operaţii primare şi destul de simple de executat atâta timp cât s-a beneficiat
de gropi naturale, situate în apropierea oraşelor, iar consumul de combustibil necesar transportului
nu s-a pus în mod acut. Pe măsură ce gropile naturale s-au epuizat, oraşele s-au extins, cantităţile de
reziduuri au crescut pronunţat, iar ecologii au observat cât de îngrijorătoare este metoda adoptată şi
ce implicaţii are asupra mediului ambiant, problema s-a complicat.
A apărut imediat necesitatea aplicării unui sistem de depozitare controlată şi s-a trecut de la
simplă depunere în gropi a gunoaielor la depunerea succesivă de straturi de deşeuri alternând cu
straturi de pământ, fiecare îngrijit nivelat şi compactat astfel încât să se asigure condiţii de
fermentare naturală mai rapide şi un risc mai redus de poluare a apelor freatice şi a aerului (prin
degajarea de gaze provenite din arderi incomplete rezultate din autoaprinderea straturilor de
gunoaie).
Deşi consumul de combustibil a crescut, atât în transportul deşeurilor, cât şi în depozitarea
acestora, iar deschiderea unor noi gropi, tot mai departe de oraş, introduce investiţii şi cheltuieli
suplimentare necesitatea de staţii mari de transfer ce asigură trecerea deşeurilor din vehiculele
clasice în vehicule de mare capacitate şi cu grad sporit de compactare, metoda se apreciază că va fi
utilizată încă foarte mult timp.
Reglementarea activităţii de depozitare are drept scop prevenirea sau reducerea pe cât
posibil a efectelor negative asupra mediului, în special poluarea apelor de suprafaţă, subterane, a
solului, aerului, inclusiv a efectului de seră, precum şi a oricărui risc pentru sănătatea populaţiei, pe
întreaga durată de viaţă a depozitului, cât şi după expirarea acestuia.
După modul în care se asigură protecţia mediului înconjurător depozitarea reziduurilor
poate fi simplă sau controlată. Depozitarea simplă constă în descărcarea simplă, neorganizată, a
reziduurilor menajere, pe maidane, gropi, foste cariere sau alte terenuri, fără a se lua măsuri
speciale de protejare a mediului înconjurător. În acest caz, substanţele organice, existente în
reziduuri, pot intra în descompunere şi pot constitui surse de infecţie şi îmbolnăvire, atât a
animalelor cât şi a populaţiei. Pe de altă parte, acest sistem de depozitare este inestetic şi
răspândeşte mirosuri neplăcute. Depozitarea controlată este un sistem de depozitare în care
reziduurile menajere sunt depozitate în locuri special amenajate, făcându-se totodată şi
neutralizarea lor în scopul protejării mediului şi, implicit, populaţiei. Totuşi pe plan mondial se
tinde spre sisteme de prelucrare a reziduurilor menajere, în scopul selectării şi valorificării
materialelor refolosibile şi a energiei potenţiale a acestora.
Există mai multe procedee de depozitare controlată a reziduurilor menajere, dar care, în
general, se bazează pe aceleaşi principii:
1) Umplerea terenurilor prin acoperire – sistem de şanţuri. Procedeul constă în săparea de
şanţuri adânci, în terenuri plane, având o lăţime de aproximativ 4,6 m şi adâncimea de 1,2-
4
1,8 m. Şanţul săpat se umple cu reziduuri netratate, se compactează şi la sfârşitul zilei se
acoperă la suprafaţă cu un strat de pământ de 60 cm, iar la capătul depunerii cu un strat de 15-
30 cm.
7
✓ infrastructura depozitului, echipamentele şi instalaţiile componente, amplasarea acestora în
cadrul incintei, precum şi căile de acces;
✓ asigurarea utilităţilor;
✓ modul de realizare a bazei ş a pereţilor laterali ai depozitului - materiale folosite şi caracteristici
tehnice ale acestora, incluzând stratul de impermeabilizare natural (grosime, coeficient de
permeabilitate, mod de realizare), straturile geosintetice (geomembrane, geotextile), sistemul de
drenare a levigatului;
✓ realizarea sistemului de colectare, tratare şi eliminare a levigatului;
✓ realizarea sistemului de colectare şi evacuare (eventual recuperare) a gazului de depozit.
Pentru faza de exploatare, proiectul trebuie să cuprindă informaţii referitoare la:
➢ procedura de acceptare a deşeurilor la depozitare;
➢ modul de operare - cuprinzând metoda de depozitare utilizată, nivelarea şi compactarea,
acoperirea zilnică, delimitarea zonelor de lucru, colectarea, tratarea şi eliminarea levigatului,
colectarea şi evacuarea gazului de depozit, necesarul de echipamente mobile şi spaţiile destinate
întreţinerii acestora, instrucţiuni privind depozitarea anumitor tipuri specifice de deşeuri
(materiale pulverulente, obiecte voluminoase, deşeuri foarte uşoare, respectiv urât mirositoare);
➢ auto-monitorizarea tehnologică;
➢ auto-monitorizarea emisiilor şi controlul calităţii factorilor de mediu în zona de influenţă a
depozitului;
➢ măsuri de siguranţă pentru prevenirea incendiilor şi a exploziilor, inclusiv planul de intervenţie
în caz de accidente sau avarii;
➢ măsuri de proiecţia muncii şi pentru asigurarea condiţiilor igienico-sanitare;
➢ sistemul de pază şi supraveghere.
Pentru faza de închidere şi monitoring post-închidere, proiectul trebuie să cuprindă
informaţii referitoare la:
❖ cota finală de depozitare;
❖ modul de realizare a acoperirii finale - materiale şi caracteristici tehnice ale acestora, inclusiv
modul de evacuare a gazului de depozit;
❖ auto-monitorizarea emisiilor şi controlul calităţii factorilor de mediu în zona de influentă a
depozitului;
❖ măsuri de siguranţă pentru prevenirea incendiilor şi a exploziilor, inclusiv planul de intervenţie
în caz de accidente sau avarii;
❖ date privind posibilităţile de reabilitare şi utilizare ulterioară a terenului.
Alegerea amplasamentului optim dintre mai multe variante posibile se face pe baza unei
analize pluricriteriale care cuprinde:
i) criterii geologice, pedologice şi hidrogeologice: caracteristicile şi modul de dispunere a straturilor
geologice; structura, adâncimea şi direcţia de curgere a apei subterane; distanţa faţă de cursurile de
apă şi alte ape de suprafaţă; starea de inundabilitate a zonei; folosinţa terenului; clasa de
seismicitate; criterii legate de pericolele de alunecare, tasare;
ii) criterii climaterice: direcţia dominată a vânturilor faţă de aşezările umane sau alte obiective;
regimul precipitaţiilor;
iii) criterii economice: capacitatea depozitului şi durata de exploatare (minimum 10 ani); distanţa
medie de transport al deşeurilor; necesitatea unor amenajări secundare (drumuri de acces, utilităţi
etc.);
8
iv) criterii suplimentare: vizibilitatea amplasamentului şi modul de încadrare în peisaj; accesul la
amplasament; existenţa unor arii protejate de orice natură; existenţă în zonă a unor aeroporturi, linii
de înaltă tensiune sau obiective militare.
10
Tipuri de solicitări asupra unui depozit de deşeuri
Un depozit de deşeuri îşi poate îndeplini funcţia sa numai atunci când avem atât o bună
proiectare cât şi o funcţionare bună a acestuia.
11
IV. PROIECTAREA UNUI DEPOZIT DE DEŞEURI URBANE SOLIDE
O primă etapă (şi poate cea mai importantă datorită consecinţelor ulterioare) în proiectarea
unui depozit ecologic de deşeuri o constituie alegerea amplasamentului. Criteriile de alegere a
amplasamentului, dincolo de cele legate de funcţionalitatea depozitului (distanţele faţă de zonele
deservite, acces etc.), sunt legate în principal de geologia şi hidrogeologia amplasamentului.
În practica curentă, depozitelor de deşeuri le sunt alocate zone cu declivităţi naturale
accentuate, cu alunecări active sau stabilizate (dar oricum zone cu potenţă de alunecare), zone în
care se acumulează apa pe perioade de precipitaţii abundente sau zone mlăştinoase.
Alegerea amplasamentului şi caracteristicile solului sunt legate deopotrivă de inginerie
geotehnică şi de hidrogeologie. Deşi cele două discipline se suprapun, ingineria geotehnică este
legată de proprietăţile de inginerie ale solurilor asociate cu excavarea, compactarea, tasarea,
12
stabilitatea, traficabilitatea, controlul mirosului. Hidrogeologia abordează probleme legate de
generarea levigatului, migraţia şi controlul acestuia, precum şi de potenţialul de contaminare a apei
subterane şi de apă de suprafaţă. Proprietăţile hidrogeologice ale unui amplasament constituie baza
pentru proiectarea unui sistemul de monitorizare a mediului în conformitate cu normativele în
vigoare.
În timpul procesului de selecţie a amplasamentului se fac o serie de vizite la faţa locului şi
se colectează o cantitate semnificativă de date. Se întocmesc hărţi topografice şi hărţi geologice şi
se trasează secţiuni geologice transversale. Sunt localizate caracteristicile amplasamentului, cum ar
fi apele de suprafaţă, izvoare, surse de apă potabilă existente şi se face o evaluare generală a
condiţiilor de amplasare.
Aceste date preliminare sunt de obicei suficiente pentru a evalua fezabilitatea
amplasamentului şi riscul de mediu, legate de dezvoltarea unui depozit de deşeuri în zonă.
Ca amplasamente posibile pentru depozitele de reziduuri se recomandă:
- foste cariere sau mine, gropi sau depresiuni naturale;
- zone mlăştinoase sau bălţi cu nivel redus de apă, care nu se pot amenaja altfel şi
care nu au forme de viaţă rare sau importante;
- zone care permit dezvoltarea pe verticală cu înălţimi mari de până la 100 m a
depozitului;
- terenuri degradate total, sărăturate sau chiar poluate intens, a căror recuperare
ecologică este foarte costisitoare.
Amplasarea unui depozit de deşeuri se face ţinându-se seama de planurile de urbanism
general şi de planurile de urbanism zonal. Se interzice amplasarea depozitelor de deşeuri în
următoarele zone:
a) zone carstice sau zone cu roci fisurate, foarte permeabile pentru apă; excepţiile
sunt posibile doar pentru depozite de tip c, dacă din verificările în fiecare caz rezultă că
amplasamentul este corespunzător;
b) zone inundabile sau zone supuse viiturilor;
c) zone ce se constituie în arii naturale protejate şi zone de protecţie a
elementelor patrimoniului natural şi cultural;
d) zone de protecţie a surselor de apă potabilă sau zone izolate temporar, prevăzute
în acest scop de autorităţile competente, zone cu izvoare de apă minerală sau termală cu scop
terapeutic;
e) în excavaţii din care nu este posibilă evacuarea levigatului prin cădere liberă în
conductele de evacuare plasate în afara zonei de depozitare;
f) zone portuare, zone libere.
Verificarea amplasamentului unui depozit ţine seama de:
a) condiţiile geologice, hidrogeologice, pedologice şi geotehnice de pe
amplasamentul depozitului şi în zonele imediat învecinate;
b) poziţionarea faţă de zonele locuite existente sau planificate; distanţa de protecţie
faţă de corpul depozitului trebuie să fie de cel puţin 1.000 m pentru depozitele de deşeuri
nepericuloase şi periculoase; construcţiile individuale vor fi luate în considerare separat;
c) poziţionarea în zone seismice sau în zone active tectonic;
d) poziţionarea în zone în care pot apărea alunecări de teren şi căderi de pământ în
mod natural, respectiv în care există posibilitatea apariţiei acestor fenomene în urma exploatărilor
miniere în subteran sau la suprafaţă.
13
Amploarea investigaţiilor geologice, pedologice şi hidrogeologice depinde de condiţiile
specifice fiecărui amplasament şi de clasa de depozit ce intenţionează să se realizeze. În fiecare caz
trebuie să existe posibilitatea unei investigaţii a terenului de fundare până la o adâncime destul de
mare.
Prin proiectarea depozitelor de deşeuri trebuie avută în vedere stabilitatea locală şi generală
a amplasamentului, tasarea şi capacitatea portantă a terenului de fundare, etc. Materialele utilizate în
cadrul unui depozit de deşeuri sunt cu atât mai eficiente cu cât răspund mai bine la solicitările la
care sunt supuse. Utilizarea unui material cu o permeabilitate extrem de scăzută nu este întotdeauna
benefică exploatării în siguranţă a unui depozit pe toată perioada de viaţă a acestuia.
Terenul de fundare trebuie să aibă stabilitatea necesară pentru a prelua sarcinile rezultate din
corpul depozitului, astfel încât să nu apară deteriorări ale sistemului de impermeabilizare la bază şi
să nu fie periclitată stabilitatea corpului depozitului.
În analiza amplasamentelor acceptate:
a) se defineşte clasa de depozit care se intenţionează a se realiza (depozite pentru
deşeuri periculoase - clasa a, depozit pentru deşeuri nepericuloase - clasa b, depozite pentru deşeuri
inerte - clasa c);
b) se identifică şi se inventariază amplasamentele acceptate;
c) se analizează amplasamentele, în funcţie de clasa de depozit şi de tipurile
de deşeuri ce vor fi acceptate la depozitare, pe baza unei comparaţii pluricriteriale;
d) amplasamentul considerat, în urma analizei pluricriteriale, ca fiind cel mai
favorabil realizării obiectivului propus trebuie evaluat din punct de vedere ecologic în conformitate
cu prevederile legale în vigoare prin întocmirea studiului de evaluare a impactului, după care
solicitantul va parcurge etapele legale pentru obţinerea acordului/acordului integrat de mediu;
e) autoritatea competentă analizează Raportul la studiul de evaluare a
impactului şi a soluţiei de proiectare şi stabileşte, după consultarea publicului, oportunitatea alegerii
amplasamentului în funcţie de care se ia decizia realizării
obiectivului.
Depozitele se vor realiza ţinând cont de următoarele indicaţii generale:
- înainte de începerea depozitării se vor lua toate măsurile indicate în studiul
hidrogeologic privind protecţia apelor subterane şi de suprafaţă: îndiguiri, drenări,
impermeabilizarea fundului, şanţuri de gardă pentru protecţia depozitului faţă de scurgerea apelor
de ploaie, etc;
- suprafaţa destinată depozitului va fi separată în parcele de 1000 – 10000 m2, în
funcţie de cantitatea zilnică de reziduuri ce urmează a fi depozitate;
- reziduurile vor fi depozitate în straturi de 1,5–2 m înălţime, separate prin straturi
intermediare de material inert în grosime de 0,2–0,3 m;
- reziduurile vor fi descărcate cât mai aproape de locul de depozitare, de unde vor fi
împrăştiate şi compactate cu ajutorul buldozerului; compactarea se face în straturi cât mai subţiri,
pentru a sfărâma obiectele voluminoase din masa reziduurilor şi a micşora golurile mari de aer;
- straturile de reziduuri vor fi acoperite zilnic sau cel mai târziu la 48 de ore (în caz
de condiţii favorabile, temperatură scăzută, aer uscat) cu un strat de 20–30 cm material inert uscat
(pământ, moloz, reziduuri stradale);
- în cazul în care se prevede realizarea depozitului în mai multe straturi de 1,5 – 2 m
înălţime fiecare, următorul strat se va realiza numai după ce temperatura în stratul anterior a scăzut
până la temperatura solului natural;
14
- după depozitarea ultimului strat de reziduuri se va face o acoperire finală cu un
strat de pământ vegetal, nisipuri argiloase, reziduuri stradale nefermentabile etc., de 0,6–1,5 m
grosime, împrăştiat şi compactat.
Distanţele minime de amplasare faţă de anumite repere se stabilesc pentru fiecare caz pe
baza concentraţiilor de poluanţi în atmosferă, estimate în cadrul unor studii de evaluare a impactului
asupra mediului şi sănătăţii.
În cazul nostru, depozitul este unul pentru deşeuri nepericuloase (clasa b). Acesta va fi
amplasat la cel puţin 1.000 de metri faţă de zonele locuite existente sau planificate şi se va avea în
vedere ca, depozitul să nu se afle pe direcţia dominantă a vânturilor, în raport cu aşezările umane
sau cu alte obiective ce pot fi afectate de emisii de poluanţi în atmosferă.
Deasemenea depozitul va fi amplasat în aval de sursele de alimentare cu apă din subteran,
va fi asigurat contra inundaţiilor, pentru a se evita infectarea apei şi descompunerea anaerobă a
reziduurilor şi va fi realizat mai ales pe nisipuri nealuvionare pentru a nu exista riscul acumulării
de apă la baza depozitului, care împiedică fermentaţia aerobă a reziduurilor.
Depozitul nu se va amplasa în zone în care distanţa dintre nivelul pânzei freatice şi partea
cea mai de jos a fundului depozitului este mai mică de 3 m, cu excepţia cazului în care există
implementat un sistem de control al nivelului apei subterane. În acest caz, distanţa de separare
minimă este de 1,5 metri.
Nu se va amplasa depozitul deasupra unui strat acvifer care constituie singura sursă de apă
potabilă în zonă.
Nu se va amplasa depozitul la distanţe mai mici de 300 metri faţă de sursele de captare a
apei potabile aflate în zonă şi nu poate fi amplasat la o distanţă mai mică de 60
de metri, măsurată pe orizontal, de o apă de suprafaţă sau orice teren care este utilizat de
un sistem public de captare a apei pentru controlul surselor de apă potabilă.
Un depozit ecologic ca depozit definitiv pentru deşeuri trebuie să fie dotat cu toate sistemele
de reţinere a eventualilor poluanţi pentru a răspunde cerinţelor. In vederea minimizării emisiilor
rezultate de la depozite, este utilizat conceptul de «bariere multiple», care presupun bariere la locul
de amplasare al depozitului, în corpul de depozitare, sisteme de izolare la bază, sisteme de izolare la
suprafaţă. Tot aici sunt incluse şi întreţinerea ulterioară, posibilitatea de control şi de reparare.
Cea mai importantă bariera o reprezintă însuşi corpul de depozit, ceea ce arată că, pentru
reducerea emisiilor, trebuie sa aibă loc neutralizarea deşeurilor depozitate, prin metode de tratare
stabilite în prealabil.
De-a lungul perioadei de funcţionare trebuie să existe bariere eficiente între corpul de deşeu
şi apa freatică, sol şi aer. Pe lângă barierele pasive, dacă este necesar, trebuie să se utilizeze şi
sisteme active (de ex. evacuarea obligatorie a gazelor).
Emisia de substanţe toxice dintr-un corp de depozit pe calea apei se face în special pe baza a
două mecanisme esenţiale de transport:
- apa din precipitaţii se infiltrează prin corpul de deşeu, dizolvă sau antrenează
substanţele toxice în suspensie şi, în cel mai rău caz, le transportă până la următorul strat permeabil
pentru apele subterane;
- apa subterană trece direct prin corpul de deşeu şi preia astfel substanţe toxice.
15
În faza de funcţionare, apa de infiltraţii trebuie colectată şi îndepărtată printr-un sistem de
drenaj practicat la baza depozitului, în scopul evacuării apei.
La depozitarea corpului de deşeu, în apa subterană este de cele mai multe ori necesară o
decuplare hidraulică (de ex. prin pereţi hidroizolanţi), pentru a stopa un schimb de substanţe.
Izolarea tehnică a bazei depozitului trebuie să fie funcţională în principal în faza de
funcţionare şi până la 50 de ani după închiderea acestuia. Prin izolarea tehnică, împreună cu
sistemul de la bază de evacuare a apei (drenaj), apa de infiltraţii este colectată în intervalul de timp
în care se produce.
Cea mai importantă barieră pe termen lung este reprezentată de bariera geologică sau
tehnică. Aici sunt evaluate capacităţile subsolului depozitului de a reţine şi stoca substanţele toxice.
Criteriile de evaluare sunt:
- gradul de permeabilitate (transport convectiv al substanţelor);
- capacitatea reactivă a substanţelor dăunătoare (capacitatea de interschimbare de
cationi sau de levigare).
Eficacitatea acestei bariere devine relevantă de-abia după distrugerea izolărilor tehnice (de
ex. după 100 de ani de la construcţie).
Soluţia de impermeabilizare trebuie să ţină seama de caracteristicile naturale ale
amplasamentului ales, şi în mod special de condiţiile geologice şi hidrogeologice care formează
bariera geologică. Se consideră că bariera geologică îndeplineşte condiţiile necesare pentru
impermeabilizare dacă ea are următoarele caracteristici:
- grosime ≥ 1 m, coeficient de permeabilitate (k) ≤ 10-7 m/s – pentru depozitele de
deşeuri inerte;
- grosime ≥ 1 m, k ≤ 10-9 m/s – pentru depozitele de deşeuri nepericuloase;
- grosime ≥ 5 m, k ≤ 10-9 m/s – pentru depozitele de deşeuri periculoase.
17
Funcţia de etanşare este asigurată în general de bentonită, care este supusă unui efort normal
de compresiune în timpul hidratării pentru a permite controlul variaţiei de volum.
c) Bariera pentru impermeabilizarea combinată este alcătuită dintr-un strat de argilă mai
subţire şi o geomembrană sau un geocompozit.
După impermeabilizarea cu argilă se poate adăuga un strat de geotextil pentru protejarea
geomembranei, apoi peste geotextil se pune un strat de cca. 40 cm piatră selectată (15 – 30 mm) în
care se amplasează sistemul de drenaj (care colectează levigatul ce trebuie să meargă la staţia de
epurare trecând iniţial printr-un bazin colector).
Impermeabilizarea poate să fie realizată şi printr-o membrană subţire, protejată cu geotextil
sau un geocompozit aşezate deasupra unui strat de argilă de 40-50 cm. Uneori se protejează stratul
drenant din piatră selectată tot cu geotextil pentru ca pământul de deasupra să nu afecteze stratul
drenant.
Standardul Român SR 13399 stabileşte cerinţele pentru izolarea de la suprafaţă şi de la bază
a depozitelor pentru deşeuri din localităţi. Este prevăzut un sistem comun pentru toate depozitele,
indiferent de deşeul propriu-zis depozitat şi nu se face diferenţă în funcţie de condiţiile specifice
locului de amplasare.
În unele cazuri, stratul natural de impermeabilizare se completează cu un strat polimeric
format din geomembrană, geotextile şi straturi de drenare.
În funcţie de natura deşeurilor ce urmează a fi depozitate, implicit de gradul de etanşare
dorit, impermeabilizarea se poate realiza prin:
- etanşare simplă prin geomembrană;
- etanşare simplă prin geocompozit cu strat mineral etanş;
- etanşare combinată cu geomembrană şi material argilos;
- etanşare dublă cu geomembrană;
- etanşare combinată, dublă sau triplă, cu geomembrană şi material argilos.
La partea superioară a taluzului, geomembrana trebuie să fie ancorată în mod corespunzător,
pentru a face faţă solicitărilor mecanice şi pentru a împiedica alunecarea acesteia.
Materialele geosintetice (geomembrane şi geotextile) utilizate pentru amenajarea depozitelor
de deşeuri trebuie să aibă anumite caracteristici de bază prin care să se asigure îndeplinirea
anumitor exigenţe specifice:
- exigenţe funcţionale – legate de îndeplinirea funcţiilor pentru care sunt utilizate;
- exigenţe constructive – legate de operaţiile de construcţie şi de amplasare în teren,
care trebuie să nu afecteze caracteristicile funcţionale;
- exigenţe de durabilitate – legate de faptul că materialul trebuie să-şi păstreze
caracteristicile funcţionale pe toată durata de exploatare a depozitului.
Pentru izolarea tehnică primară de la baza depozitului se utilizează un strat izolant mineral
(argilă) cu D > 3 x 25 = 75 cm şi benzi izolante din material plastic (suprafaţă plană) cu D > 1,5
mm.
Sistemul obişnuit are următoare structură:
18
Structura etanşării de la suprafaţa şi de la baza depozitului, conform SR 13339
1.strat de sol vegetal; 2.strat drenant ape meteorice; 3.geomembrana rugoasă; 4.argilă; 5.strat
filtrant gaze de fermentare; 6.geotextil; 7.corp depozit; 8.geotextil; 9.dren; 10.strat drenant
levigat; 11.geomembrană rugoasă; 12.argilă; 13.teren natural
În cazul meu, sistemul de etanşare inferior este alcătuit dintr-o barieră ecologică, formată
din 3 straturi suprapuse de argilă compactată (gradul de compactare GC=1,55), având o grosime
totală de 75 cm, dintr-o geomembrană rugoasă cu grosimea de 2 mm,dintr-un geotextil de
protecţie, urmat de un strat de 30 cm de drenaj al levigatului, alcătuit din piatră selectată cu
granulaţia 15-32 mm şi respectiv dintr-un geotextil de drenaj, situat în imediata apropiere a
deşeurilor depozitate.
Imediat după umplerea completă şi nivelarea unei celule de depozit, se aplică un sistem de
impermeabilizare.
unde: N este numărul de locuitori deserviţi, iar Imen – indicele mediu de producere a deşeurilor
menajere (Imen = 0,7 – 1,1 kg/(loc∙zi); am ales Imen = 0,9 kg/(loc∙zi); 0,001 = coeficient de
transformare unitati de masura)
b) Determinarea cantităţii zilnice de deşeuri asimilabile celor menajere (Qa)
N
Qa = ( I si Timed ) = * Timed * Isi (kg/zi)
50000
250000
Qa = * 85 *1.25 = 531.25 (kg/zi)
50000
unde: Ti este capacitatea fizică pe diferite tipuri de clădiri (administrative, industriale, magazine,
restaurante, şcoli, spitale, grădiniţe, hoteluri); în funcţie de populaţia activă (Ti.med 80 – 90 t/zi
pentru o populaţie de 45000 – 50000 locuitori); Isi – indicele de producere a deşeurilor asimilabile
celor menajere, care poate fi considerat în limitele Isi 1,2 – 1,3.
20
Am ales Ti.med =85; Isi =1.25
N 250000
Qc = * qc = * 0,14 = 70 (t/zi)
50000 50000
unde: qc [t/zi] Cantitea zilnicã de deseuri rezultate din constructii , care într-o localitate cu o
populatie de cca. 50000 loc se apreciazã a fi de aprox. 14 t/zi (corespunzãtor la 250 mc/lunã); N este
numărul de locuitori deserviţi.
d) Determinarea cantităţilor de deşeuri voluminoase (Qv)
Determinarea se face statistic, în funcţie de datele furnizate de către societăţile de
colectare. (se estimează 0,5 t/lună – la circa 50.000 locuitori).
Determinarea cantitatii zilnice Qv [t/zi] de deseuri voluminoase se face cu relatia:
N 250000
Qv = * qv = 0.0164 = 0.082 (t/zi)
50000 50000
unde: qv [t/zi] Cantitea zilnicã de deseuri voluminoase , care într-o localitate cu o populatie de cca.
50000 loc se apreciazã a fi de aprox. 0,0164 t/zi (corespunzãtor la 0,5 t/lunã); N este numărul de
locuitori deserviţi.
e) Determinarea cantităţii de deşeuri rezultate din grădini (Qg)
Qg = S g I g (t/zi)
unde: Qg – deşeurile produse în parcuri, alei, zone verzi; S este suprafaţa curatata in ha, iar Ig
[kg/ha.zi] Indicele mediu de producere a deseurilor în gradini (spatii verzi, parcuri, alei, zone verzi,
etc.), a carui valoare se apreciazã intre 3,5 - 6 kg/ha.zi
Suprafata specificã sN [ha/loc], pe cap de locuitor a locolitãtilor, cu valori recomandate între 0,005 -
0,02 ha/loc Aleg sN=0.0115 [ha/loc].
Ponderea ssv [%] a suprafetei ocupate cu spatii verzi din totalul suprafetei localitãtii,
cu valori recomandate între 10 - 40 %. Consideram ssv=0.2
Indicele mediu Ig [kg/ha.zi] de producere a deseurilor în gradini (spatii verzi, parcuri, alei,
zone verzi, etc.), a carui valoare se apreciazã intre 3,5 - 6 kg/ha.zi Aleg Ig=4.75
Determinarea cantitatii zilnice Qg [t/zi] de deseuri rezultate din gradini (spatii verzi, parcuri,
alei, zone verzi, etc) se face cu relatia:
Qg = 10−3 * N * sN * ssv* Ig = 10−3 * 250000* 0.0115* 0.2 * 4.75 = 2.731 (t/zi)
21
Qs = (S s I s ) * 0.001 (t/zi)
unde: Qs este cantitatea zilnică a deşeurilor stradale colectate de pe suprafaţa contractată în kg/zi; Ss
– suprafaţa (străzi şi trotuare) curăţată în ha;
Indicele mediu Isp [kg/ha.zi] de producere a deseurilor stradale, a carui valoare se apreciazã
intre 35 - 55 kg/ha.zi Aleg Is= 45 kg/(ha∙zi) .
Ponderea ssp [%] a suprafetei ocupate cu strãzi si piete publice din totalul suprafetei
localitãtii, cu valori recomandate între 25 - 40 %.
Considerăm suprafaţa străzilor ca fiind 35% din suprafaţa totală a oraşului.
Ssp=0.35
Determinarea cantitatii zilnice Qs [t/zi] de deseuri stradale se face cu relatia:
−3
Qs = 10 N sN ssp Isp
Unde : Q ind .surse – suma tuturor sectoarelor industriale ce desfasoara activitati in localitate
si care genereaza deseuri ce pot fi depozitate la depozitul de deseuri municipale.
Cantitatea deseurilor de la întreprinderile industriale se poate calcula prin aproximatie, considerând
ca anual unui om îi revine 0,5–1 kg din ele plus reziduurile de productie formate la întreprindere.
Pentru acestea se poate considera un procent din cantitatea de deseuri menajere sau se pot neglija,
considerându-se ca aceste deseuri se recupereaza în vederea reciclarii si reutilizarii. (Masa volumica
– ~500 kg/m³).
Determinarea cantitatii zilnice Qind [t/zi] de deseuri industriale care se pot depozita în
depozite ecologice se estimeazã cu relatia:
22
−3
Qind = 10 N qind =187.5 t/zi
Unde : Cantitatea specifica qind [kg/loc], pe cap de locuitor,de deseuri industriale care se pot
depozita în depozite ecologice, a carei valoare se apreciazã intre 0,5 - 1 kg/loc. Aleg qind= 0.75
Qu = Qi (t/zi)
unde: Qzi este cantitatea zilnică de reziduuri colectate, în t/zi (Qzi = Qu); rez – masa volumică a
reziduurilor la locul de colectare, în kg/m3.
De menţionat că am ales o masă volumică a deşeurilor ρrez = 200 kg/m3.
Volumul reziduurilor depozitate zilnic la rampă şi compactate va fi:
rez 200
Vdepzi = Vrezzi = 5.309 *103 = 1327 (m3/zi)
dc 800
unde: Vrez zi este volumul reziduurilor colectate zilnic în m3/zi; ρdc – masa volumică a reziduurilor
după depozitare şi compactare, în kg/m3.
Normativul tehnic privind depozitarea reziduurilor sugerează că o valoare a densităţii
reziduurilor compactate de 0,8 t/m3 este optimă pentru desfăşurarea normală a proceselor de
biodegradare în reziduuri menajere.
Volumul de reziduuri depozitate şi compactate anual va fi:
Vdepan = Vdepzi 365 = 1327 365 = 4.845 *105 (m³/an)
23
unde: Vdepzi este volumul reziduurilor depozitate zilnic la rampă şi compactate, în m3/zi.
Numărul de ani pentru care se intenţionează să se prevadă depozitarea controlată este stabilit
din punct de vedere al rentabilităţii în intervalul 10 – 25 ani.
În cadrul proiectului nostru am ales o durată de exploatare de 24 ani.
Astfel rezultă că volumul util al depozitului ecologic va fi:
Capacitatea unui depozit ecologic Cd, calculata pentru n ani, are relatia:
unde: Qan reprezinta suma tuturor cantitatilor de reziduuri, menajere, stradale si industriale, în
m³/an,din anul de baza; ko=0,05 – coeficient de crestere în timp a cantitatii de reziduuri; m -
coeficient ce tine seama de gradul de compactare în depozit (m=2–4); n = 10–25 ani.
Am ales m=3 si n=24(durata de exploatare)
−3
Cneca = 10 (
1 + 10
−2 )
reza a Gca [ hac1 nac1 ( Sb1 + Slat1) + hac2 nac2 ( Sb2 + Slat2) ]
25
Stabilirea necesarului de piatrã selectatã pentru realizarea stratului de drenaj a
levigatului din depozitul pentru deseuri solide
Cnecps = 10
−3 (
1 + 10
−2 )
rezp s ps hdl ( Sb1 + Slat 1)
Unde : hdl [m] este inãltimea a stratului de drenaj a levigatului din depozitul ecologic pentru deseri
solide,cu valori recomandate 0,3 - 0,5 m. Valoarea impusã a hdl este:0.3
ρps [kg/mc] este densitatea pietrei selectate, cu granulatia de 15 - 32 mm, din straturile de drenaj a
levigatului si apelor meteorice, cu valori recomandate între 1600 - 1700 kg/mc
Aleg ρps=1650
rezps [%] este rezerva de piatrã selectatã estimatã pentru realizarea depozitului ecologic pentru
deseri solide, cu valori recomandate între 2 - 5 %. Aleg rezps=3;
Cnecps [t] este cantitatea de piatrã selectatã, cu granulatia de 15 - 32 mm, pentru realizarea
depozitului ecologic pentru deseri solide.
Deci Cnecps=3.138* 105 tone
Stabilirea necesarului de nisip pentru realizarea straturilor de drenaj a apelor
meteorice si a gazelor de fermentatie din depozitul pentru deseuri solide
−3
Cnecn = 10 (
1 + 10
−2 )
rezn n [ ( hda + hdg ) ( Sb2 + Slat2) ]
Unde : hda [m] este inãltimea stratului de drenaj a apelor meteorice din depozitul ecologic pentru
deseri solide, cu valoarea impusã:hda=0.25;
hdg [m] este inãltimea stratului de drenaj a gazelor de fermentatie din depozitul ecologic pentru
deseri solide, cu valoarea impusã: hdg=0.5;
ρn [kg/mc] este densitatea nisipului din straturile de drenaj a apelor meteorice si a gazelor de
fermentatie, cu valori recomandate între 1300 - 1350 kg/mc . aleg ρn=1300.
rezn [%] este rezerva de nisip estimatã pentru realizarea depozitului ecologic pentru deseri solide,
cu valori recomandate între 2 - 5 % . aleg rezn=3;
Cnecn [t] este cantitatea de nisip pentru realizarea depozitului ecologic pentru deseri solide,
5
Deci Cnecn = 4.164 10 tone
Cnecsv = 10
−3 (
1 + 10
−2 )
rezsv sv [ hsv ( Sb2 + Slat 2) ]
26
inãltimea stratului de acoperire a depozitului ecologic pentru deseri solide, cu valori recomandate
între 1 - 1,3 m. am ales hsv=1;
ρsv [kg/mc] este densitatea solului vegetal din stratul de acoperire a depozitului ecologic pentru
deseuri solide, cu valori recomandate între 1800 - 2000 kg/mc . Am ales ρsv=1835
rezsv [%] este rezerva de sol vegetal estimatã pentru acoperirea depozitului ecologic pentru deseri
solide, cu valori recomandate între 2 - 5 %. Am ales rezsv=3
Cnecsv [t] este cantitatea de sol vegetal pentru acoperirea depozitului ecologic pentru deseri solide.
Deci Cnecsv=1.21* 106 tone
(
Snecgmr = 1 + 10
−2 )
rezgmr ( Sb1 + Slat 1 + Sb2 + Slat 2)
Unde : rezgmr [%] este rezerva
de geomembranã rugoasã (texturatã) estimatã pentru acoperirea suprapunerilor la montaj, cu valori
recomandate între 3 - 8 % . aleg rezgmr=5;
Snecgmr [mp] este suprafata necesarã de geomembranã rugoasã (texturatã) pentru izolarea
depozitului ecologic pentru deseri solide;
Numãrul nsulgmr de suluri de geomembranã rugoasã (texturatã) necesar pentru izolarea
depozitului ecologic pentru deseri solide, se determinã cu urmãtoarea relatie:
Snecgmr
nsulgmr =
Lsulgmr lsulgmr
Unde : Lsulgmr [m] este lungimea a unui sul de geomembranã rugoasã (texturatã) achizitionat din
comert. Valoarea Lsulgmr este: 50
lsulgmr [m] este lãtimea a unui sul de geomembranã rugoasã (texturatã) achizitionat din comert.
Valoarea lsulgmr este:8
nsulgmr= 3.296* 103
Având în vedere gradul ridicat al agresivităţii chimice a unor deşeuri sau gradul de poluare
al altora, dar şi rolul funcţional necesar a fi îndeplinit de elementele componente ale depozitelor
ecologice, este necesar ca materialele şi instalaţiile necesare realizării construcţiei acestora să aibă
rezistenţe şi caracteristici specifice sensibil diferite de cele destinate altor tipuri de construcţii
(civile, industriale, hidrotehnice, hidroedilitare etc). Dintre acestea se pot aminti: elasticitatea,
etanşeitatea, rezistenţa la tasări diferenţiate, la agresivitate chimică şi biologică, masă şi volum
redus etc.
27
Geomembranele sunt materiale geosintetice impermeabile (etanşe) obţinute cu prioritate din
polietilena (PE), în general de înaltă densitate. Principala lor proprietate le conferă aplicabilitate
practică ca elemente constructive de etanşare. În consecinţă principalele proprietăţi ale GM sunt
următoarele:
- etanşeitate practic absolută;
- se pot aplica pe orice forme de suprafeţe;
- rezistenţă chimică ridicată faţă de acizi şi baze;
- rezistenţe mecanice mari;
- masă specifică redusă (ms = 0,75...5,0 kg/m2).
Sunt fabricate din polietilenă de înaltă densitate sub formă de folii, cu grosimi g =
(0,50...5,00) mm, lăţimi b = (5,0...10,0) m şi lungimi cât mai mari L = (100...200) m. În
consecinţă, sunt livrate, ca şi geotextilele, în baloturi rulate.
Proiectarea ancorării geomembranei ar trebui să prevină ruperea acesteia datorată tensiunii
de întindere. Raportul de ancorare, care este determinat de raportul dintre tensiunea admisibilă a
geomembranei şi tensiunea de întindere la ancorare este, de asemenea, dat de acest calcul.
Pot să apară următoarele situaţii:
Ancorarea este proiectată pentru a preveni umflarea vântului şi mişcarea apei sub
28
geomembrană şi este proiectat pentru a nu permite întinderea geomembranei. Proiectarea ancorării
în beton trebuie să permită tragerea şi întinderea geomembranei la o tensiune sub tensiunea de
rupere.
TGM .adm
RA =
TTA .adm
29
fin
adm =
FS
unde:σfin – tensiunea de rupere;
FS – factor de siguranţă;
De reţinut că factorul de siguranţă este plasat pe forţa T a geomembranei, care este folosită
ca o valoare admisibilă.
unde: σadm-tensiunea admisibila a geomembranei;
t- grosimea geomembranei;
– greutatea specifică a solului;
con=beton - greutatea specifica a betonului;
d – grosimea solului de acoperire;
L – lungimea de ancorare (încastrare);
dAT-Adancimea santului/rigolei de ancorare in beton;
δL - unghiul de frecare al solului cu geomembrana (sub aceasta);
δU – unghiul de frecare sol de acoperire /geomembrană (deasupra geomembranei);
Ψ- unghiul de frecare interna a solului;
β – unghiul de înclinare al pantei laterale;
Kp coeficientul presiunii pasive a pământului = tan²(45⁰+Ψ/2);
Ka coeficientul presiunii active a pământului = tan²(45⁰–Ψ/2)
FS – factor de siguranţă pentru geomembrană împotriva ruperii la tracţiune;
FU – forţa de forfecare de deasupra geomembranei datorată solului de acoperire (pentru
solurile de acoperire subţiri, va apărea fisurarea acestora la întindere şi această valoare va fi
neglijată)
FL – forţa de forfecare de sub geomembrană datorată solului de acoperire;
FLT – forţa de forfecare de sub geomembrană datorată componentei pe verticală a
lui Tadm;
σn – tensiunea normală aplicată dată de solul de acoperire.
În cazul meu, grosimea geomembranei (t) este de 2.5 mm, tensiunea admisibilă a
geomembranei (σadm) este de 7 000 000 Pa, factorul de siguranţă (FS) este 3, iar greutatea
specifică a solului () este de 18 000 N/m3.
Se consideră o lungime de ancorare (L) de 1.6 metri şi o grosime a solului de acoperire (d)
de 0,6 metri; adancimea santului (dAT) de 0.2; unghiul de frecare al solului cu geomembrana δL=
0.209; δU – unghiul de frecare sol de acoperire este 0; svg = 30 ;
KP = 3.255 ; KA= 0.307;
În urma calculelor au rezultat o tensiune admisibilă a geomembranei dată de normative
(TGM.adm) de 17 500 Pa, o tensiunea admisibilă dată de calcul pentru ancorarea in beton (TTA.adm) de
15 800 Pa rezultând un raport de ancorare (RA) de 1,108 raport ce permite geomembranei sa
reziste conditiilor de lucru.
2.9. Alegerea geotextilului
30
Sunt numeroase circumstanţele în care geomembranele sunt plasate pe sau sub soluri
conţinând pietre cu dimensiuni relativ mari. De exemplu, solurile slab compactate cu pietre
proeminente de la suprafaţă şi cazurile în care straturile de piatră spartă pentru drenaj trebuie să fie
plasate deasupra geomembranei.
În toate aceste situaţii, un material geotextil neţesut perforat poate oferi o protecţie
semnificativă împotriva străpungerii geomembranei. Problema de determinare a masei necesare pe
unitatea de suprafaţă din material geotextil devine critică.
Pentru a determina masa necesară pe unitatea de suprafaţă se pleacă de la un factor de
siguranţă impus, care în cazul nostru are o valoare de 3.
p adm
FS =
p real
în care: FS – factor de siguranţă împotriva străpungerii geomembranei; preal – presiune reală,
datorată conţinutului depozitului de deşeuri sau îndiguirii apei de suprafaţă; padm – presiunea
admisibilă pentru diferite tipuri de materiale geotextile şi condiţiile specifice ale terenului.
Presiunea padm se determină prin următoarea ecuaţie:
M 1 1
padm = 50 + 0 ,00045
H 2 MFS MFPD MFA RFCR RFCBD
în care: padm - presiunea admisibilă (kPa);
M - masa materialului geotextil pe unitatea de suprafaţă (g/m2);
H - înălţimea proeminenţelor de sub membrană (cota înălţării deasupra nivelului
solului) (m);
MFS - factor de corecţie pentru proeminenţele de sub membrană;
MFPD - factor de corecţie datorat variaţiei masei volumice de depozitare;
MFA - factor de corecţie pentru denivelări ale întregului material solid;
RFCR - factor de reducere datorat solicitărilor (fluaj) pe termen lung;
RFCBD - factor de reducere datorat degradării chimice/biologice pe termen lung.
Factorii de modificare şi reducere pentru proiectarea protecţiei geomembranelor
folosind materiale geotextile neţesute perforate sunt următorii:
RFCR
RFCBD
Proeminenţa(mm) 38 25 12
31
Masa pe
unitatea de
suprafaţă (g/m2)
Gt ot meda = g [ ps hdl ( Sb1 + Slat 1) + [ a Gca hac2 nac2 + n ( hda + hdg ) + sv hsv ] ( Sb2 + Slat 2) ]
Gtotmeda=2.842* 1010 (N)
Unde :
Gtotddc + Gtotmeda
preal = = 1.944 *105 (Pa)
Stot1
padm = FSSGM preal = 5.832 *105 (Pa)
H p ( MFS MFPD MFA RFCR RFCBD FS p real 10 −3 − 50)
2
Msgt min =
0,00045
32
Spre exemplu, deşeurile menajere vor genera o cantitate suplimentară de levigat ca urmare a
descompunerii lor. Alegerea sistemului de drenare şi colectare a levigatului poate modifica în mod
semnificativ, nu cantitatea de levigat, dar debitul acestuia. Un sistem de drenaj cu drenuri verticale
suplimentar faţă de cel de bază va contribui la drenarea rapidă a apelor din precipitaţii fapt care va
conduce la debite foarte mari pe perioada precipitaţiilor (sau în perioade imediat următoare).
Lipsa acestui sistem suplimentar poate avea ca efect uniformizarea debitului şi chiar a
concentraţiilor de levigat, dar poate influenţa în mod negativ creşterea sarcinii hidraulice deasupra
sistemului de etanşare de bază. Precipitaţiile au cu siguranţă cel mai mare rol în producerea
levigatului, motiv pentru care metodele de estimare a cantităţii de levigat diferă semnificativ în
funcţie de amplasamentul depozitului de deşeuri. Alegerea ca valoare de calcul a unei precipitaţii de
o anumită intensitate, durată şi frecvenţă trebuie făcută după o atentă analiză a tuturor factorilor care
contribuie la generarea levigatului.
În paralel cu precipitaţiile, perioada de închidere a depozitului (sau a unei celule a
depozitului) poate reduce cantitatea de levigat produs, dar în detrimentul unui chimism ridicat al
deşeurilor depozitate. Închiderea unei celule după o perioadă mare de timp conduce la drenarea unei
cantităţi mari de levigat pe perioada de exploatare a depozitului.
Analiza bilanţului apei dintr-un depozit rezultă din însumare algebrică a cantităţilor de apă
care pătrund în depozit, a cantităţii de apă rezultată din reacţiile biochimice şi a cantităţii care se
transformă în vapori de apa.
33
Stratul de drenaj este constituit din pietriş spălat cu conţinut de carbonat de calciu ≤10%.
Dispunerea acestuia trebuie să fie proiectată pe baza principiului filtrelor inverse în aşa fel încât să
nu fie posibilă colmatarea acestuia cu particule provenite din corpul deşeurilor.
Prin dispunerea materialului granular peste sistemul de etanşare, trebuie avută în vedere
posibilitatea perforării geomembranei, respectiv, trebuie luate măsuri în scopul păstrării integrităţii
acesteia. Astfel, la interfaţa strat drenant – geomembrană este obligatorie dispunerea unui geotextil
cu rol de protecţie a geomembranei. Deasupra stratului drenant este dispus în general un geotextil
cu rol atât de filtrare a levigatului cât şi de separare a stratului drenant de corpul depozitului.
Grosimea stratului mineral de drenaj nu trebuie să fie mai mică de 50 cm, iar permeabilitatea
acestuia ≥10-3 m/s. Grosimea stratului de drenaj deasupra generatoarei superioare a conductelor de
drenaj, trebuie să fie cel puţin egală cu două diametre nominale ale conductei, (g ≥ 2 DN), dar nu
mai mică de 50 cm.
Amplasarea depozitelor în zone caracterizate de condiţii meteorologice predominant
ploioase generează o cantitate şi o calitate a levigatului mai mare dacă acoperirea nu este cea
adecvată. Condiţiile climatice duc şi la variaţii sezoniere.
Levigatul este considerat o apă reziduală foarte încărcată fizic şi biologic şi care trebuie
epurată corespunzător. Gradul de epurare necesar urmăreşte, în funcţie de soluţia finală dată
efluentului, atingerea unor valori ale indicatorilor pH, CBO5, CCO, NH4-N, metale grele (Cd, Cu,
Hg, Ni, Cr, Zn) care să se încadreze în limitele stabilite de HG nr. 352/2005.
Analizat prin provenienţa sa, ca apă uzată, levigatul este un lichid contaminat fiind
identificat conform HG nr. 856/2002 cu codul 190701, considerat conform Legii nr. 426/2001,
modificată de OUG nr. 61/2006, un deşeu periculos.
Levigatul rezultă prin efectul cumulat al precipitaţiilor căzute pe suprafaţa depozitului,
lichidul produs din descompunerea deşeurilor biodegradabile şi din umiditatea existentă în deşeuri.
Apa dizolvă şi spală masa deşeurilor şi se înfiltrează către baza depozitului modificându-şi
compoziţia şi pH-ul în funcţie de solubilitatea materialelor şi rata de deplasare prin depozit.
Descompunerea deşeurilor are loc sub influenţa unor procese chimice, fizice şi biologice. În
România datorită componentei organice ridicate a deşeurilor, levigatul se
caracterizează prin încărcări organice mari şi încărcării anorganice mici.
Procesele care guvernează caracteristicile levigatului sunt:
- descompunerea biologică aerobă în afara corpului de deşeu;
- descompunerea biologică anaerobă în cea mai mare parte a corpului de deşeu;
- precipitarea metalelor ca hidroxizi, carbonaţi, silicaţi, oxizi;
- mobilizarea metalelor prin formarea unor legături complexe sau scăderea pH-ului.
Cantitatea de levigat şi gradul de impurificare al acestuia sunt dependente de: tipul
deşeurilor depozitate, vârsta, înălţimea depozitului, caracteristicile meteorologice ale zonei de
amplasare, calitatea izolaţiei de la suprafaţa depozitului.
Sistemul de colectare a levigatului cuprinde: stratul de drenaj pentru levigat, conductele de
drenaj pentru levigat, conductele de captare pentru levigat, căminele, staţia de pompare, rezervorul
de stocare, conducta de eliminare pentru levigat, instalaţia de transvazare - în cazul tratării pe un alt
amplasament.
Reţeaua de conducte pentru colectarea levigatului se construieşte deasupra sistemului de
etanşare a bazei depozitului. Diametrul nominal al conductelor de drenaj (DN) nu trebuie să fie mai
mic de 200 mm, materialul pentru fabricarea acestora fiind polietilenă de înaltă densitate (PEHD).
Dimensiunile fantelor conductelor de drenaj se proiectează în funcţie de diametrul particulelor
34
materialului de filtru în care acestea sunt înglobate. Conductele trebuie să aibă perforaţii numai pe
2/3 din secţiunea transversală, rămânând la partea inferioara 1/3 din secţiunea transversală
neperforată, pentru a fi asigurată astfel şi funcţia de transport a levigatului.
Pantele finale, ţinând cont de greutatea corpului depozitului şi de tasarea subsolului, trebuie
să fie de minimum 1% de-a lungul conductelor de drenaj şi de minimum 3 % în secţiune
transversală, de-o parte şi de alta a conductelor.
35
pentru stocarea unui volum de levigat egal cu diferenţa dintre volumul maxim de levigat generat şi
capacitatea instalaţiei de tratare / transvazare.
Instalaţia de transvazare pentru levigat se realizează din beton căptuşit la interior cu un strat
de protecţie rezistent la acţiunea corozivă a levigatului. Pompa de transvazare se confecţionează
dintr-un material rezistent la acţiunea corozivă a levigatului.
Sistemele de control pentru detectarea scurgerilor de levigat sunt necesare, în cazul
depozitelor de deşeuri periculoase şi nepericuloase (clasa a, respectiv b), pentru a
preveni scurgerea levigatului din instalaţiile aflate în afara zonei impermeabilizate.
36
de stocare etc.) se dimensionează ţinând cont de valoarea menţionată anterior şi de dimensiunile
depozitului. Cantitatea de levigat se calculează pentru toate fazele de operare, astfel încât să se
determine valorile critice necesare pentru dimensionare.
Dimensionarea elementelor componente ale sistemului de colectare a levigatului se
realizează pornind de la o valoare medie a volumului de levigat generat de 6 l/s/ha.
Utilizând relaţia de mai jos putem determina înălţimea maximă a levigatului în lungul
drenurilor (Tmax):
Tmax 1 + 4 − 1 tg
= j
Ldren 2 cos
unde: Ldren este lungimea drenurilor (, determinată din planul iniţial de dispunere; – panta
longitudinală a drenului; j – gradient hidraulic.
qi / k
=
tg 2
unde: qi – rata de percolare, l/s/ha; k – coeficient de permeabilitate al stratului drenant, m/s.
5 2
8 8
− lg
5
j = 1 − 0 ,12e
Pentru calculul debitului de levigat care se evacuează din depozit este necesară determinarea
înălţimii medii a coloanei de levigat.
O serie de acte normative şi ghiduri tehnice din diverse ţări recomandă înălţimea medie a
coloanei de levigat de 30 cm şi grosimea stratului drenant de 50 cm. Pe baza unei diagrame de
calcul se pot aprecia rapoartele Tmax/L şi Tmed/Tmax. Distanţa dintre drenuri recomandată este de
maximum 30 m.
Pentru cazul suprafeţei dintre două drenuri înclinată distanţa dintre drenuri se obţine pe baza
unei metodologii stabilită de Moore în 1980.
2hmax
l=
qi tg 2 tg
+ 1 − tg 2 + qi / k
k qi / k qi / k
Conductele de drenaj utilizate se realizează din PVC sau HDPE. Pentru a mări rezistenţa la
sarcinile verticale, se recomandă ca tuburile de drenaj să fie riflate, cu pereţi dubli, la interior netezi
şi la exterior riflaţi. Fantele dispuse lateral preiau levigatul pe toată circumferinţa. Evitarea
colmatării se face prin protejarea conductelor cu material geotextil.
Lungimea maximă a unei conducte ce constituie o ramură a reţelei de drenaj este de 200 m.
În urma calculelor s-au obţinut următoarele rezultate:
- înălţimea maximă transversală (hmaxtr) egală cu înălţimea maximă longitudinală
(hmaxlo): hmaxtr = hmaxlo = 0,207 m;
- lungimea drenurilor (Ldmax): Ldmax = 11,28 m;
- debitul total captat de drenuri (Q1): Q1 = 0,369
- debitul captat de un dren (Q1dren90): Q1dren90 = 0,003796
- numărul de drenuri (nrdren90): nrdren90 = 97,294
38
Proiectarea şi construirea porţii şi a drumului principal de acces se realizează în funcţie de o
serie de factori, cum ar fi: numărul vehiculelor de transport deşeuri şi frecvenţa cu care acestea intră
în depozit, mărimea şi tipul vehiculelor, caracteristicile drumului public din care se face accesul la
depozit.
FS =
Forte.de.rezistenta
Forte.de.actionare
cu recomandarea ca FS minim să fie:
39
Factor de siguranţă Tip de încărcare
3,0 Statică
2,0 Dinamică
O secţiune transversală tipică a unei rampe de acces este prezentată mai jos:
Faltotdin [N] este forta totalã care produce alunecarea rampei de acces, în regim dinamic, se
determinã cu relatia:
40
Greutatea Gveh [N] admisibilã a vehiculelor care circulã pe rampa de acces se determinã cu relatia:
Lãtimea Bra [m] a rampei de acces din depozitul ecologic, cu valori recomandate între 6 - 6,5 m.
Am ales Bra=6 m
Lungimea Lra [m] a rampei de acces Lra=57.439
Grosimea tra [m] a rampei de acces, cu valori recomandate de 0,5 - 0,75 m. Aleg tra=0.6
Înclinarea δra [º] fatã de orizontalã a rampei de acces, cu valori recomandate între 6 - 8º.
Aleg δra =7.
Masa madmveh [kg] admisibilã a vehiculelor care circulã pe rampa de acces, cu valori recomandate
între 50000 - 55000 kg. Aleg madmveh= 50000
In urma calculelor au rezultat:
Gra=4.26* 106
Gveh= 4.905* 105
Freztot=2.001* 106
Faltotst=5.789* 105
Faltotdin=7.261* 105
Ceea ce rezulta ca :
Factorul FSARAst de sigurantã împotriva alunecãrii rampei de acces, în regim static, cu valori
recomandate mai mari decât 3 este:
Gveh = madmveh g
Freztot 2.001 * 10 6
FSARAst = = = 3.457
Faltotst 5.789 * 10 5
Factorul FSARAdin de sigurantã împotriva alunecãrii rampei de acces, în regim dinamic, cu valori
recomandate mai mari decât 2 este:
Freztot 2.001 *10 6
FSRAdin = = = 2.756
Faltotdin 7.261 *10 5
41
Schemă de calcul pentru drenajul rampei
Factorul de siguranţă (FS) este:
Capacitate.de.curgere.a.rampei.de.acces
FS=
Debitul .in .rampa.de.acces
Qcrra + Qdra
FSDRA =
Qip
Qdra = kdra pra Bra t ra = 0,001 0.123 6 0,6 = 4,42 10−4 (m3/s)
unde: k – coeficient de permeabilitate a drumului (m/s);
pra – panta rampei de acces;
Bra – lăţimea pantei (m);
tra – grosimea rampei (m).
7,367 10 −4 + 4,42 10 −4
FS = = 1,231
9,574 10 −4
Rezultă că rampa de acces poate drena în mod adecvat apa provenită din precipitaţii.
Protecţia geomembranei
Acest calcul evaluează dacă greutatea roţii vehiculului de pe rampa de acces va dăuna sau va
conduce la deteriorarea geomembranei.
Factorul de siguranţă (FS) se calculează după cum urmează:
Re zistenta.la .compresiune.la .deformare10%
FS=
Tensiune.de.contact
penetrare
FS =
contact
cu recomandarea ca factorul de siguranţă minim să fie 3, la deformare 10%.
Estimarea tensiunii de contact a drumului contact:
R2
contact = pneu 2
( R + t ra )
Raza efectivă a contactului pneului este definită ca fiind:
1/ 2
Pr
Rr =
pneu
43
1/ 2
61310
Rr = = 0,202 (m)
480000
0,2022
contact = 480000 2
= 3.037 *10 4 (N/m2)
( 0, 202 + 0,6)
De la un test în teren cu comportări reprezentative s-a determinat rezistenţa la compresiune,
după cum se observă în graficul de mai jos care arată deformarea în funcţie de tensiunea de
comprimare.
44
Materialele din care sunt construite instalaţiile trebuie să fie rezistente împotriva acţiunilor
agresive generate de:
- temperatura ridicată din corpul depozitului (până la 700C);
- încărcarea provenită din greutatea corpului deşeurilor, a acoperirii de suprafaţă a
depozitului, şi cea provenită din traficul utilajelor (compactorul, camioane etc.);
- levigat şi condensat;
- microorganisme, animale sau ciuperci.
Sistemul de colectare şi transport al gazului trebuie amplasat astfel incât să nu
obstrucţioneze operarea depozitului . O instalaţie activă de extracţie, colectare şi tratare a gazului
este alcatuită din următoarele componente:
- puţ de extracţie a gazului, cuprinzând conducte de drenaj;
- conducte de captare a gazului;
- statii de colectare a gazului;
- conducte de eliminare si conducta principala de eliminare a gazului;
- separator de condensat;
- instalatie de ardere controlata a gazului / instalatie pentru valorificarea gazului;
- instalatie desiguranta pentru arderea controlata;
- componente de siguranta;
45
Puţurile de gaz trebuie să fie etanşe, pentru a nu permite pătrunderea aerului în interior; ele
trebuie să fie rezistente, pentru a suporta tasarea corpului depozitului şi, de asemenea, să poată fi
uşor reparate şi controlate.Puţul de gaz este alcătuit dintr-un filtru vertical cu diametrul > 80 cm,
poziţionat în interiorul corpului depozitului, realizat din pietriş sau criblura, şi în care este inglobată
conducta de drenaj cu diametrul interior de minimum 200 mm.
46
deformare, sunt mai stabile faţă de forţele rezultate din procesele de tasare în corpul depozitului şi
rezistă mai bine la forţele de forfecare. Conductele trebuie să fie prevăzute cu sisteme de înfiletare,
pentru a asigura prelungirea puţului de gaz pe perioada de operare a depozitului.
După închidere, trebuie să se evite atât pătrunderea aerului şi a apei din precipitaţii în corpul
depozitului în jurul puţurilor de extracţie a gazului, cât şi emisiile de gaz în stratul de recultivare.
La extremitatea superioară a puţului de gaz se aplică o conductă etanşă peste
conducta filtrantă. Conducta etanşă trebuie să aibă un capac cu sistem de înfiletare, pentru a se
asigura controlul conductei filtrante, care se scurtează periodic, corespunzător tasărilor din corpul
depozitului. Capacul este prevăzut cu o instalaţie pentru prelevarea probelor de gaz şi măsurarea
temperaturii.
În forma sa finală puţul de gaz este prevăzut cu un dispozitiv de acoperire şi închidere, pentru
evitarea influenţelor climatice şi a manipulărilor nepermise ale instalaţiilor de siguranţă.
În cazul depozitelor nou construite se începe instalarea puţurilor de gaz după ce stratul de
deşeuri a atins înălţimea de aproximativ 4 m. Baza puţului trebuie să fie amplasată la cel puţin 2 - 3
m deasupra stratului de drenaj pentru levigat, pentru a se evita apariţia unor forţe de presiune peste
limita admisă pe stratul de drenaj pentru levigat şi pe stratul de impermeabilizare a bazei
depozitului.
Cu ajutorul unor dispozitive de tragere în formă de cupolă, puţurile de gaz sunt înălţate
odată cu creşterea în înălţime a corpului depozitului până la nivelul maxim de umplere al acestuia.
Fiecare puţ de extracţie a gazului trebuie să fie conectat la una dintre staţiile de colectare a
gazului prin intermediul unei conducte de captare. Conductele de captare a gazului se instalează cu
o pantă de cel puţin 5% faţă de staţia de colectare a gazului, pentru a se evacua apa provenită din
condens în interiorul conductei. Se recomandă pantele mai mari, pentru a suporta eventualele tasări
şi surpări din corpul depozitului, fără a provoca deteriorări ale conductelor.
Diametrul conductei de captare trebuie să fie 90 mm. Conductele trebuie să fie acoperite şi
protejate de îngheţ la suprafaţa depozitului, printr-un strat de pământ sau deşeuri cu o grosime > 80
cm, pentru a evita îngheţarea apei provenite din condensat care poate duce la deteriorarea
armăturilor şi a echipamentelor, şi la deformarea sau obturarea secţiunii conductei.
În cadrul depozitului întâlnim mai multe tipuri de descompuneri:
- descompunere aerobică
Deşeuri degradabile + O2 → CO2 + H2O + biomasă + căldură
1 1
CH aOb N c + ( 4a − 2b − 3c)O2 → CO2 + ( a − 3c) H 2 O + c NH 3
4 2
- descompunere anaerobică (nemetanogenă) – faza acidă
Deşeuri degradabile → CO2 + H2O + biomasă + acizi organici
- descompunere anaerobică (metanogenă) – faza acidă
C H3COOH →CH4 + C O2
47
Conducta de aerisire (de obicei, secţiunea scurtă de sub geomembrană este perforată) conduce gazul
către sistemul cu flacără sau către sistemul de colectare.
Proiectarea se face prin încercări şi este supusă erorilor. Regula este de o conductă de
aerisire la 7500 m3 de deşeuri.
Calculul cantităţii de metan generată în anul curent
Q = LO R( e−kc − e− kt ) (m3/an)
Proiectarea se face prin încercări şi este supusă erorilor. Regula este de o conductă de
aerisire la 7500 m3 de deşeuri.
Vu .d .e. 116 ,245 * 10 5
nrputurigaz = = = 1550 (puţuri)
7500 7500
2.13. Închiderea depozitelor de deşeuri
Sistemul de acoperire trebuie să realizeze o izolare a masei deşeurilor faţă de apele pluviale
şi în acelaşi timp, în cazul deşeurilor biodegradabile, să asigure o umiditate optimă în interiorul
masei de deşeuri, care să favorizeze descompunerea materiei organice.
49
În ceea ce priveşte gazul de depozit, sistemul de acoperire trebuie să asigure atât prevenirea
pătrunderii aerului în masa de deşeuri, cât şi evacuarea controlată a gazului de fermentaţie printr-un
sistem de conducte şi puţuri.
Sistemul de acoperire al unui depozit de deşeuri este format din:
- strat pentru acoperirea deşeurilor (geotextil);
- strat pentru colectarea şi evacuarea gazului de depozit;
- strat de impermeabilizare (argilă-geomembrană);
- strat pentru colectarea şi evacuarea apelor pluviale;
- strat de sol vegetal.
Pe suprafaţa nivelată a deşeurilor se aplică un strat de susţinere cu o grosime de 50-100 cm,
care se nivelează.
Ca material pentru stratul de susţinere se pot utiliza deşeurile din construcţii şi demolări,
pământul excavat, cenuşa, deşeurile minerale adecvate sau materiale naturale. Stratul de susţinere
nu are voie să conţină componente organice (lemn), materiale plastice, asfalt cu conţinut de gudron,
fier / otel şi metale. Marimea maximă a granulelor materialului nu poate depăşi 10 cm. Stratul de
susţinere trebuie să fie omogen şi rezistent la eforturi în mod uniform, suprafaţa trebuie să fie plană
şi nivelată.
Stratul de recultivare se realizează cu o grosime totală 1,00 m. La realizarea stratului de
recultivare, utilajele pot circula numai pe căile de circulaţie amenajate în acest scop. Stratul de
recultivare nu se compactează.
Stratul de recultivare constă dintr-un strat de reţinere a apei (d 85 cm), din stratul de sol
vegetal (d 15 cm), precum şi din vegetaţie (gazon). Plantarea tufişurilor este permisă numai după
2 ani de la plantarea gazonului. Pot fi plantate numai specii de tufişuri cu rădăcini scurte. Materialul
pentru stratul de reţinere a apei constă din nisip uşor coeziv şi din pietriş.
Nivelarea ultimului strat de deşeuri, înainte de aplicarea sistemului de impermeabilizare a
suprafeţei, trebuie să se realizeze în conformitate cu proiectul aprobat. Pentru a evita apariţia
deteriorărilor stratului de impermeabilizare, pe o adâncime de 1 m sub stratul de susţinere nu se
depun deşeuri de nămol, deşeuri voluminoase sau de materiale dure (lemn, fier, pietre dure cu
dimensiuni mai mari de 10cm).
Panta minimă a suprafeţei deşeurilor nivelate trebuie să fie calculată în funcţie de mărimea
prognozată a tasărilor, astfel încât panta finală, după stingerea tasărilor, să fie minimum 5%. Pe
suprafeţele realizate cu panta minimă se prevăd numai şanţuri scurte de scurgere pentru apa din
precipitaţii, de circa 50 – 80 m. Dacă se realizează şanţuri mai lungi pentru scurgerea apei din
precipitaţii, atunci trebuie prevazută o rigolă din masă plastică, pentru a proteja stratul de
impermeabilizare împotriva eroziunii.
Depozitele cu înclinări ale taluzului între 1:3 şi 1:5 trebuie să prezinte berme speciale în
vederea realizării drumurilor de acces. Bermele se construiesc la fiecare 10 metri înălţime şi
executate cu o pantă de 2,5 – 3% înspre interiorul corpului depozitului, pentru a preîntâmpina
posibile accidente.
50
Model de construcţie pentru berme
Înspre partea exterioară a bermelor se aplică o delimitare din pietre sau o bandă de limitare
şi atenţionare vizibilă (în roşu / alb). Lăţimea minimă a bermelor este de 5m; pe berme se circulă
numai într-o singură direcţie (sens unic), deoarece întâlnirea utilajelor unele cu altele este permisă
numai la o lăţime mai mare a căii de circulaţie.
Drumurile bermelor trebuie să prezinte pante în direcţia de mers de maxim 8%, iar panta
minimă nu poate fi mai mică de 1,5% (pentru a asigura scurgerea apei din precipitaţii).
Pentru colectarea şi evacuarea rapidă a apei din precipitaţii infiltrată prin stratul de
recultivare, este absolut necesară amenajarea unui strat de drenaj. Stratul mineral de drenaj trebuie
să aibă o grosime uniformă minimă de 30 cm, pe toată suprafaţa corpului depozitului.
Acest strat de drenaj se aplică direct peste geotextilul de protecţie de deasupra stratului de
impermeabilizare minerală sau de deasupra stratului sintetic de impermeabilizare (PEHD). Pe
durata construcţiei trebuie să se ţină seama ca straturile de impermeabilizare să nu fie deteriorate
prin trecerea cu maşini peste ele. Amenajarea se face prin intermediul unor drumuri de acces special
amenajate şi cu utilaje uşoare, cu şenile.
Panta stratului de drenaj trebuie să fie de cel puţin 5%, panta maximă admisă este de 33%.
La o pantă mai mare de 10% trebuie să fie prezentată dovada stabilităţii stratului în funcţie de
caracteristicile efective ale materialelor din care este alcătuit. Nu este permisă instalarea de
conducte de colectare a gazului în interiorul stratului de drenaj pentru apa din precipitaţii.
Stratul de drenaj se amenajează până la marginea rigolei perimetrale a sistemului
de colectare a apei de la baza depozitului.
h2 15
L pa = = = 51,305 (m)
sin sin 180
unde: Lpa este lungimea pantei (m);
h2 este supraînălţarea peste sol a depozitului (h2=15 metri);
β este unghiul de taluz al supraînălţării (β=170).
h 1
La = Lpa − sv = 51,305 − = 48,034 (m)
tan tan17 0
unde: La este lungimea pantei părţii active (m);
hsv este inaltimea stratului de acoperire (m);
2
hsv 12
N p = Wp = g = 1835 9.81 = 3.219 *10 4 (N)
2 cos tan 2 cos 17 tan 17
2 sv 2 0 0
hsv cos
sv g = 48,034 1 − 1 tan 17
2 2 0
Wa = La hsv − 1835 9.81
2 2
52
Wa = 8.619 *105 (N)
Forta Foap [N/m] specificã care se opune alunecãrii acoperirii de pe pantã se determinã
cu relatia:
5
Foap = 3.525 10 N/ m
unde: Wa [N/m] este forta specificã de greutate a acoperirii de pe pantã
Unghiul svags [º] de frecare între solul vegetal de acoperire si geosinteticul permeabil, cu
valori recomandate între 15 - 25º. Aleg svags =22⁰
Considerând:
Rezistenţa la tracţiune a geosinteticului de armare, Tfinal = 40 kN/m;
Factorul de reducere pentru daune de instalare, RFid = 1,3;
Factorul de reducere pentru fluaj, RFcr = 2,4;
Factorul de reducere pentru colmatare chimică/ biologică, RFcbd = 1,3;
Factorul de reducere pentru cusături, RFsm = 1.
Rezistenţa admisibilă la tracţiune a geosinteticului armat (Tadm) se calculează după cum
urmează:
T final 40000
Tadm = = = 9862 (N/m)
RFid RFcr RFcbd RFsm 1,3 2,4 1,3 1
5
Foapgsr = 3.623 10
Forta Faapseism [N/m] specificã care produce alunecarea acoperirii de pe pantã, în caz de
seism, se determinã cu relatia:
54
unde: CS este coeficientul seismic, CS = 0,1.
Forta Foapseism [N/m] specificã care se opune alunecãrii acoperirii de pe pantã, în caz de
seism, se determinã cu relatia:
55