PSIHOLOGIA EDUCAŢIEI - disciplină

teoretică şi aplicativă

Psihologia educatiei
Reprezintă o ramură stiinţifică a psihologiei, aflată la confluenţa
psihologiei generale (ca stiinta de baza, cu un nivel de maxima
generalitate stiintifica) cu domeniul aplicativ al educatiei;
studiază d.p. d. v. psihologic procesul instructiv educativ
desfăşurat în şcoală cu scopul de a-i spori eficienţa.

Concepte de baza
Psihologie - “ ştiinţa sufletului /psihicului”
Greaca veche–”psyche” = suflet, spirit, psihic şi ,,logos” = cuvant,
cunoastere, ştiinţă;
Psihologia = ştiinţa care se ocupă cu descrierea şi explicarea fenomenelor
psihice verificabile
Educatie -
Latinescul “educo-educare” = a alimenta, a ingriji, a creste sau
din
Latinescul “educo-educere”= a duce, a conduce, a scoate

Psihicul uman
reprezintã un ansamblu hipercomplex, relativ stabil, autoreglabil,
de stãri si procese psihice, care functioneazã pe baza principiilor
semnalizãrii, reflectãrii si simbolizãrii, coechilibrate cu ajutorul
unor operatori specifici de comparare, clasificare, opunere,
seriere spatio-temporarã, generalizare.

Psihicul uman:
Un ansamblu de elemente: procese, stãri, produse corelate în baza
principiilor de organizare si integrare specifice, efectul interactiunii fiind
unitatea sistemului, efect ireductibil la suma însusirilor elementelor
 care îl compun.
Apare, exista si se manifesta ca o modalitate informationala specifica,
legata de un mecanism specializat in receptionarea si procesarea
semnelor despre starile mediului extern si intern al organismului,
sistemul nervos, creierul (M Golu, 2002, p 88).

Procesele psihice
sunt interactiuni dintre individ si realitatea inconjuratoare.
Procesele psihice sunt impartite in trei categorii:
procese psihice cognitive (de cunoastere),
procese psihice afective,
procese psihice reglative (involuntare si voluntare de ex. atentia,
vointa, motivatia).
INSUSIRILE PSIHICE
sunt fenomene rezultate din interactiunea mai multor procese psihice
care s-au manifestat stabil in imprejurari diferite;
ele sunt:temperamentele,caracterele si aptitudinile;
unele sunt innascute (temperamentul) altele se dobandesc in cursul
vietii(caracterul) iar aptitudinile se modeleaza in activitate pornind de la
premise ereditare.

Activitatea psihica-
modalitate specific umana de adaptare la mediul natural si social si de
transformare a acestuia.
activitatea desfasurata in plan extern (gesturile, mimica, mersul,
vorbirea) si in plan intern (gandurile,sentimentele,emotiile si amintirile.
Exemple: jocul, munca, invatarea, comunicarea

Ce este Educatia?
Educatia este o activitate de disciplinare, cultivare, civilizare si
moralizarea a omului, iar scopul educatiei este de a dezvolta in individ
toata perfectiunea de care este susceptibil (I.Kant);
Educatia este actiunea de formare a individului pentru el insusi,
dezvoltandu-i-se o multitudine de interese (J.F.Herbart)
Educatia =
Proces - actiunea de transformare pozitiva si pe termen lung a fiintei
umane;
Actiune de conducere, dirijare catre stadiul de autonomie,
 independenta a fiintei umane;
Actiune sociala - este o actiune planificata ce se desfasoara pe baza
unui proiect social;
Inter-relatie umana intre doi actori: educatul si educatorul;
Ansamblu de influente implicite/explicite, directe/indirecte

Trasaturile educatiei:
Este un demers aplicabil doar la fiinta umana (vezi factorul contiinta);
Consta intr-un sistem de actiuni preponderent deliberate;
Este un demers organizat, structurat, planificat;
Se realizeaza din perspectiva unui ideal de personalitate umana;
Se realizeaza pe tot parcursul vietii

Personalitatea - structura şi dinamică

Perspective:
Dinamic vs. static
General vs. particular

Conceptul de personalitate
Personalitatea este o structură bio-psiho-socială.

Organizare dinamică în cadrul individului a acelor sisteme

psihofizice care determină gândirea şi comportamentul său
caracteristic”.
(G. Allport, 1897-1967)

Definitie

“Personalitatea este organizarea mai mult sau mai putin durabila a

caracterului, temperamentului, inteligentei si fizicului unei persoane.
Aceasta organizare determina adaptarea sa unica la mediu.” (Hans
Eysenck, 1916-1997)
Dezvoltarea psihica
Dimensiune a ontogenezei constituita din totalitatea schimbarilor
biologice, psiho-sociale, individuale aparute pe durata intregului ciclu
de viata;

Schimbare sistematica, permanenta, stabila, evident progresiva, care

se realizeaza intr-o ordine predictiva in fiecare perioada a vietii,
caracterizand toti indivizii aflati la acelasi stadiu de varsta;

Proces dinamic de formare continua prin invatare a tuturor structurilor

psihice.

Modelul dezvoltării în context

U. Bronfenbrenner
Dezvoltarea este modul aproximativ în care copilul biologic se
transformă în adultul social.
Dezvoltarea se realizează prin interacţiunea factorilor biologici
(programare genetică ) cu factorii sociali (calitatea mediului).

Factorii dezvoltarii psihice

Ereditatea
Mediul
Educatia
• Sau
• Maturizare –Invatare;
• Innascut- Dobandit

• MATURIZAREA

Semnifica realizarea, mai mult sau mai putin automata, a potentialului

biologic intr-o ordine predeterminata genetic si ireversibila;
Presupune dezvoltarea organelor pana la atingerea capacitatii
functionale optime, caracteristica stadiului in care se afla fiinta
umana;
Determina aparitia unor noi competente in functionarea organismului;
Inseamna realizarea tiparelor de comportament, a unor functii
programate genetic.
Educabilitate vs eritabilitate
Diferentele intre inteligentele a doua persoane pot fi explicate in
proportie de 48 % prin factori ereditari (Benga, 2002), iar in cazul
extraversiunii in proportie de 30-50 %.
(L Iacob, 2008)
Caracteristicile dezvoltarii psihice
are in ansamblu o directie calitativ ascendenta;
întotdeauna concreta si personala, având deci particularitati proprii
fiecarui individ;
se desfasoara pe intregul parcurs existential
este sistemica;
nu are intotdeauna un caracter unitar
este stadiala;

Ciclurile/perioadele vietii:
1.Perioada prenatala;
2.Perioada copilarie, pubertate, adolescenta;
3.Perioada varstelor adulte active;
4.Perioada senectutii, batranetii

Decalajele in dezvoltare:
Transversal = la aceeaşi vârstă cronologică gradul de dezvoltare a
fiecărei structuri sau aspect de dezvoltare psihica este diferit;

Longitudinal/orizontal = în cadrul aceluiaşi gen de activitate sau

structura psihică, acelaşi gen de achiziţie psihică se poate manifesta
diferit la vârste cronologice diferite în funcţie de conţinuturi diferite.

Modele
Organicist (scepticism pedagogic);
Mecanicist (optimism pedagogic);
Interactionist (realism pedagogic)

Stadialitatea cognitivă
J Piaget (9 aug 1896 – 16 sept1980)
Teoria lui J Piaget
Factorii care influenteaza dezvoltarea gandirii
Maturizarea biologica;
Activitatea;
Interactiunea sociala;
Echilibrul;

Maturizarea biologica
Este un proces controlat genetic care genereaza o suma de schimbari
comportamentale si biologice pe tot parcursul vietii.
Caracteristici specifice psihicului infantil
egocentrismul
juxtapunerea
sincretismul
incapacitatea de a înţelege relaţiile dintre fenomene, obiecte
realismul infantil
animismul
artificialismul
Structura intelectului
Scheme=reprezentari interne ale unor actiuni fizice si mentale
specifice;
Operatii=structuri mentale de nivel superior dobandite pana in
perioada copilariei mijlocii.

Schemele
La nastere copilul este inzestrat cu un numar de scheme innascute
care corespund raspunsurilor reflexe: schema observare, schema-
apucare, schema hranire;
Pe masura dezvoltarii, schemele innascute se completeaza reciproc si
devin mai elaborate;
Noile scheme sunt formate in intregime atunci cand copilul poate
raspunde adecvat mediului ambiant
Schemele sunt constituite din cunostinte despre obiecte/evenimente si
din cunostinte despre modul de elaborare a lucrurilor;
In orice actiune intelectuala si fizica exista o schema, un plan/tipar pe
care individul il foloseste pentru a face fata unei probleme
Operatiile
Activitati mentale reversibile care implica copilul in cunoasterea
regulilor complexe care stau la baza functionarii mediului.
Dezvoltarea intelectului
= adaptarea structurilor cognitive (schemele+ operatiile) la cerintele
mediului ambiant;
Adaptare = asimilare + acomodare;
Asimilarea = interpretarea noilor experiente in functie de schemele
existente.
Acomodarea = proces complementar asimilarii; presupune modificarea
schemelor existente pentru a le face compatibile noii situatii.
 Echilibrare = procesul de restabilire a unei noi stari de echilibru intre
noile si vechile cunostinte.

Stadiile dezv. cognitive după concepţia lui Piaget

1.Stadiul senzorio-motor sau stadiul inteligentei preverbale (0-2 ani);
2. Stadiul preoperational ( 2-7 ani);
3. Stadiul operatiilor concrete (7-11 ani);
4. Stadiul operatiilor formale (peste varsta de 11 ani).

Stadiul senzorio-motor sau stadiul inteligentei preverbale (0-2ani)

Permanenta obiectelor = capacitatea unui copil de a-si reprezenta
obiectele si atunci cand acestea nu mai actioneaza asupra propriilor
organe de simt.

Stadiul preoperaţional ( 2-7 ani)

Caracteristici:
Egocentrismul;
Centrarea;
Ireversibilitatea.

Stadiul operaţiilor concrete (7-11 ani)

Achizitii specifice:
Reversibilitate,
Decentrare,
Clasificare,
 Seriere.

Stadiul operatiilor formale

(peste varsta de 11 ani)
Achizitii specifice:
Abilitate de a rationa abstract fara raportare la obiecte sau
evenimente concrete;
Abilitate de a realiza clase, raporturi de/ intre obiecte
observabile si imaginare;
Recunoasterea partilor care se conserva atunci cand
obiectele se transforma;
Recunoasterea simbolurilor si semnelor orale si scrise.

Teoria lui E. Erikson

(15 iunie 1902 – 12 mai 1994 )
Stadiile dezvoltarii psihosociale

1)0-18 luni-conflict incredere-neincredere (valoare- speranta);

2) 18 luni-3 ani –conflict autonomie-nesiguranta, rusine (valoare- vointa);
3) 3-6 ani- conflict- initiativa-vinovatie (valoare -finalitate in actiuni);
4) 6-12 ani-conflict harnicie-inferioritate (valoare- competenta);
5)12-17/20 ani- conflict identitate- confuzie (valoare - unitate);
6) 20-30/35 ani-conflict intimitate –izolare (valoare -mutualitate afectivă);
7)35-50/60 ani-conflict creativitate-stagnare (valoare -responsabilitate);
8) bătraneţea- conflict integritatea eului-deznădejde (valoare -întelepciune).

Conceptul de personalitate din perspectiva psihologiei personalitatii

Delimitari conceptuale
Individ;
Individualitate;
Persoana;
Personaj;
Personalitate.

Conceptul de individ
Totalitatea insusirilor biologice (innascute sau dobandite) care asigura
adaptarea la mediul natural;
Caracteristici: produs in intregime determinat biologic, este un
 reprezentant al speciei indiferent daca aceasta este vegetala, animala
sau umana, este o notiune aplicabila tuturor organismelor, fara
conotatii descriptive sau evaluative.

Conceptul de individualitate
Individualitate este individul cu organizarea lui specifica, diferentiata,
irepetabila si ireductibila. Notiunea se foloseste pentru a desemna
organismele complexe

Conceptul de personalitate
Personalitatea este o structură bio-psiho-socială.

„Organizare dinamică în cadrul individului a acelor sisteme

psihofizice care determină gândirea şi comportamentul său
caracteristic”.
(G. Allport, 1897-1967)

Definitie

“Personalitatea este organizarea mai mult sau mai putin durabila a

caracterului, temperamentului, inteligentei si fizicului unei persoane.
Aceasta organizare determina adaptarea sa unica la mediu.” (Hans
Eysenck, 1916-1997)

Orientari si scoli psihologice care au studiat personalitatea:

psihanalitica (S. Freud, A. Freud);
neopsihanalitică (C.G. Jung, A. Adler, K Horney, E. Fromm);
a trăsăturilor ( G. Allport, R. Cattell);
life – span (E. Erikson);
umanistă (C. Rogers, A. Maslow);
cognitivă (G. Kelly);
behavioristă (B. F. Skinner, Albert Bandura);
psihometrică ( H. Eysenck).

Caracteristicile personalitatii
Caracterul sistemic, chiar macrosistemic;
Durabilitatea, stabilitatea, persistenta in timp;
 Esentialitatea;
Structuralitate si dinamism;
Finalitate adaptativa;
Unicitate.

Structura personalitatii
Trăsături psihice = caracteristici generale relativ stabile şi de durată
care permit explicarea şi evaluarea comportamentului unei persoane.
Ele vizeaza modul de a fi al unei persoane, relatiile acesteia cu ceilalti
si chiar aspectul ei fizic.
Tipuri psihologice - structuri sau configuraţii specifice formate din mai
multe trăsături (de ex. Introvertit, extravertit etc)

G Allport – modelul trasaturilor

Trasaturile pot fi : comune si personale
Trasaturile comune = dimensiuni in raport cu care indivizii pot fi
comparati intre ei;
Trasaturile /dispozitiile personale= amprenta, configuratia unica a
acestor trasaturi in cazul unei persoane. Ele sunt organizate ierarhic:
Cardinale-care domina si controleaza
comportamentul (2-3 la nr.);
Principale/centrale-caracteristice si vizibile la o
persoana (10-15 la nr.);
Secundare –greu de identificat

Laturile personalitatii
Temperamentul - latura dinamico-energetica;
Aptitudinile-latura instrumental- operationala;
Caracterul-latura relational- valorica

Temperamentul - definitii
Temperamentul= expresia manifestării particulare în plan psihic şi
comportamental a tipurilor de activitate nervoasă superioară,
manifestare mijlocită de factori socio-culturali şi psihologici (I.P.
Pavlov).
Temperamentul= ansamblul dispoziţiilor înnăscute care formează
scheletul mintal al individului (M. Debesse, 1970).

Caracteristicile temperamentului
 Componenta energetico-dinamică a personalităţii
Se exprimă în particularităţile activităţilor intelectuale, afective şi
comportamentale ( motricitate, vorbire);
Insusirile de temperament sunt legate de structura anatomo-fiziologică
(sism. nervos şi endocrin) a personei şi sunt ereditare;
Temperamentul este innascut, dar el evolueaza in raport cu intregul
organism si mai ales cu sistemul nervos;
Nu exista temperamente pure;
Tipurile temperamentale nu sunt bune sau rele, dezirabile sau
indezirabile.

Abordari teoretice in studiul temperamentului

De factura biologica: Hipocrate, Galenus, E. Kreschmer, W. Sheldon,
I.P. Pavlov
De factura psihologica: G Heymans si E D Wiersma, G Berger, Le
Senne, C G Jung, H. J. Eysenck

I.P. Pavlov
Caracteristicile ANS:
• Forta;
• Echilibrul;
• Mobilitatea

Forta:
este dependentă de metabolismul celulei nervoase
-se exprimă prin rezistenţa la solicitări a sistemului nervos (oboseala,
stres, solicitari intense);
Tipurile corespunzatoare: puternic si slab

Echilibrul:
Exprima raporturile de forta dintre excitatie si inhibitie;
Tipurile corespunzatoare: echilibrat si neechilibrat

Mobilitatea:
Dependentă de viteza cu care se consumă şi se regenerează
substanţele funcţionale, constitutive ale neuronului
 se exprimă prin uşurinţa cu care se înlocuiesc procesele nervoase de
bază
Tipurile corespunzatoare: mobil si inert

Tipurile de sistem nervos:

tipul puternic, neechilibrat, excitabil/mobil corelează cu temperamentul
coleric,
tipul puternic, echilibrat, mobil corelează cu temperamentul sangvinic,
tipul puternic, echilibrat, inert corelează cu temperamentul flegmatic,
tipul slab, neechilibrat, inert corelează cu temperamentul melancolic.

C G Jung
H J Eysenck si CG Jung
Dimensiuni : intraversiune-extraversiune si stabilitate –instabilitate
emotionala;
Tipurile obtinute:
• Extravertit-stabil (!)
• Extravertit-instabil (!)
• Introvertit –stabil(!)
• Introvertit-instabil (!)

Şcoala caracterologica franco-olandeza

Factorii principali după care s-a realizat tipologia sunt:

Emotivitatea = sensibilitatea generală la emoţii (E, nE);
Activitatea = dispoziţia de a acţiona (A, nA);
Rezonanţa = repercursiunile unui eveniment asupra psihicului unui
individ (P, S).

Tipurile temperamentale
Pasionat------ EAS
Coleric------- EAP
Sentimental-- EnAS
Nervos------- EnAP
Flegmatic----nEAS
Sanguinic---nEAP
Apatic------nEnAS
 Amorf-----nEnAP

Caracterul
Latura relational- valorica
Caracterul =” gradul de organizare etică efectivă a tuturor forţelor
individului “ (W Taylor).
Este un ansamblu inchegat de atitudini si trasaturi proprii subiectului
care determina un mod relativ stabil de orientare si raportare a
acestuia la ceilalti, sine si societate in general
Caracterul este sistemul relaţional, valoric şi de autoreglaj, autocontrol
al personalităţii;
Caracterul are 2 dimensiuni: una orientativ- valorică şi alta executiv-
voluntară;

Caracteristici:

Descrie profilul psihomoral al omului;

Se dobandeste prin modelare socio-culturala;
Este alcatuit din trasaturi care se desfasoara pe un continuum, de la
pozitiv la negativ;
Puterea caracterului este data de forta convingerilor, de taria cu care le
sustinem, de constanta si persistenta lor in timp si in imprejurari
variate;
Se modifica in timp sub influenta unor factori de mediu, socio-culturali

Trasaturile caracteriale
Acele manifestari comportamentale constante, relativ invariabile,
stabile si definitorii pentru personalitatea umana

G Allport – modelul trasaturilor

Trasaturile pot fi : comune si personale
Trasaturile comune = dimensiuni in raport cu care indivizii pot fi
comparati intre ei;
 Trasaturile /dispozitiile personale= amprenta, configuratia unica a
acestor trasaturi in cazul unei persoane. Ele sunt organizate ierarhic:
Cardinale - care domina si controleaza
comportamentul (2-3 la nr.);
Principale/centrale-caracteristice si vizibile la o
persoana (10-15 la nr.);
Secundare –greu de identificat

Atitudinile

modalitati de raportare la anumite aspecte ale realităţii implicând reacţii

afective, motivationale, volitive şi cognitive.

Tipuri de atitudini:
atitudinea faţă de sine însuşi;
……….. faţă de ceilalţi;
…………faţă de muncă;

Tipuri de atitudini
Pozitive;
Negative;

Tipuri de atitudini
Stabile, generalizate;
Contextuale, fluctuante;

Conceptul de valoare
Atitudinile-valori (R Linton)= structuri complexe de natura socio-
culturala in cadrul careia primul element este forma, iar cel de-al
doilea, continutul;
Valoarea este rezultatul unei relatii dintre subiect si obiect;
Sistemele de valori interiorizate, structurate, stabilizate stau la baza
trasaturilor de character.

Valorile = convingeri profunde ale unei persoane cu privire la ceea ce

este important în viață, criterii pe baza cărora persoana se raportează
la diverse situații. Valorile reprezintă factori importanți în
determinarea comportamentelor; Influenteaza atitudinile, motivele,
 si sunt grile prin care oamenii fac alegeri in diferite domenii.

Tipuri de valori:
1.Valori legate de viață în general: libertate, adevăr, bine, frumos, dreptate
etc
2.Valori legate de muncă
– Valori legate de mediul muncii
– Valori legate de condițiile de muncă
– Valori legate de conținutul muncii
– Valori legate de relațiile de la locul de muncă
3. Valori legate de relația cu ceilalți (prietenie, respect, stimă etc.)
Valori intrinseci-valori extrinseci
Valori intrinseci: autonomie, competenta profesionala, exprimarea
creativitatii..;
Valori extrinseci: prestigiu, statut, securitate financiara etc
Dezvoltarea valorilor
Factori:
Parentali (implicit sau explicit);
Scolari prin: cerintele/ expectantele formulate, metodele de predare-
invatare, atitudinile profesorilor fata de elevi;
Sociali (grupul de prieteni);
Contextuali = experientele concrete
Expresii externe ale atitudinii
Opinia = forma verbala de exteriorizare a atitudinii si consta in judecati
de valoare formulate cu privire la diverse situatii si evenimente;
Actiunea = dezvaluie caracterului unei persoane;

Motivele

Motivul este structura psihică care îl ajută pe individ în orientarea,

iniţierea şi reglarea acţiunilor în direcţia unui scop mai mult sau mai
puţin precizat;
Motivele sunt cauze interne ale comportamentului;
Motivele sunt cele care stau in spatele unei atitudini;
Forma concretă, actuală în care se activează şi se manifestă o stare
de necesitate.
Teoria lui A Maslow

1. nevoi fiziologice,
2. nevoi de linişte şi protecţie,
3. nevoi de dragoste, apartenenţă,
4. nevoi de stimă,
5. nev. cunoaşterii şi înţelegerii,
6. nev. estetice,
7. nev. de autoactualizare

Studiu de caz nr. 1

• Grup tinta – doua grupe studenti;
• Experimentul:Prima faza:
– o grupa a fost adusa intr-o sala unde putea sa manance dulciuri
la discretie;
– cea de-a doua grupa – trebuia sa manance doar ridichi si
nicidecum dulciuri;
Faza a doua – ambele grupuri au fost rugate sa realizeze activitati
intelectuale- rezolvare de probleme (imposibil de rezolvat) pentru
o perioada de timp nespecificata;
Intrebare : care grupa a cedat mai usor si de ce ?

Studiu de caz nr. 2

Grupul experimental a fost pus sa aleaga un obiect de pe o masa,
obiect pe care urma sa-l primeasca cadou la sfarsitul experimentului;
Grupul de control pus sa se uite la aceleasi obiecte dar fara sa fie
obligat sa aleaga vreun obiect, ci doar sa-si spuna parerea despre
produse
Experimentul propriu- zis: Fiecare grup a fost rugat sa–si tina o
mana in apa rece cat mai mult timp posibil
Intrebare – care grup credeti ca renuntat mai repede si de ce ??
Studiul de caz nr 3
 Daryl Bem – Standford -1970
Megan Oaten si Ken Cheng

Exista o corelatie negativa intre realizarea temele scolare la timp si

realizarea frecventa a unor activitati cotidiene (de genul- curatenie in
camera )
Cum se explica aceasta corelatie ????
Studiul de caz nr 4- Dilema judecatorului
4 barbati inchisi in inchisori israeliene cer eliberarea necondionata;
cazurile lor sunt similare : recidivisti, au ispasit mai mult de 2/3 din
pedeapsa
Au fost eliberati doar doi dintre ei
Care a fost eliberat si de ce ???

Rezolvare
Primul detinut a fost eliberat- in medie 65 % dintre cazuri sunt eliberate
la prima ora a diminetii;
Cazul 2 a fost aprobat imediat dupa pauza de masa
Cazurile 3 si 4 au fost respinse deoarece au fost judecate inainte de
pauza de masa
Statistic doar 15 % dintre cazurile judecate inainte de masa sunt
aprobate
Cazul David Blaine
a stat 35 de ore suspendat 25 metri deasupra parcului Bryant din NY;
a petrecut 63 de ore intr-un bloc de gheata;
a stat ingropat intr-un sicriu vreme de o saptamana avand un spatiu
liber de doar 15 cm
Vointa – latura executiv- voluntară

sistemul formelor, al mecanismelor de reglare/autoreglare al căror rol

principal rezidă în optimizarea comportamentelor orientate spre
atingerea unui obiectiv cu valoare adaptativă;
aptitudinea de actualizare şi realizare a intenţiilor proprii;
echilibrul intre a vrea si a fi in stare, concordanta intre sarcina de
indeplinit si posibilitatile reale de a o indeplini.

Vointa:
forta interioara de a decide, de a actiona si de a duce la
indeplinire orice obiectiv pe care ti-l propui, indiferent de rezistenta
 interioara sau exterioara, de disconfort sau dificultati;
Vointa te ajuta sa invingi lenea, sa rezisti tentatiilor, sa spargi
obiceiurile negative si sa treci la actiune, indiferent de efortul pe care
este necesar sa il depui pentru a ajunge acolo unde tintesti.

Autodisciplina:
este echivalata cu respingerea recompensei imediate, in favoarea
recompensei intarziate;
este acea putere care te determina sa renunti la placerea instanta in
favoarea rezultatelor care aduc beneficii pe termen lung;
se manifesta sub forma abilitatii de a fi centrat pe actiune cu scopul
de a atinge succesul;
este autocontrolul pe planurile spiritual, mental si fizic.
Niveluri functionale:
nivelul involuntar;
nivelul voluntar;

Calităţile voinţei:

Forta;
Perseverenta;
Consecventa;
Fermitatea;
Independenta

Forta:
capacitatea mecanismelor de autoreglare de a mobiliza şi
concentra energia neuropsihică şi musculară în vederea asigurării
rezistenţei şi ripostei necesare la presiunea pulsiunilor interne sau a
situaţiilor şi stimulilor din afară.

Perseverenţa:
constă în menţinerea efortului voluntar la nivel optim atât timp cât
este necesar pentru atingerea scopului în pofida dificultăţilor apărute.

Consecventa se exprimă în stabilitatea scopului şi a liniei de conduită,

în concordanţa dintre convingeri şi acţiune, dintre vorbă şi faptă.
Fermitatea:
reflectă stabilitatea operaţional instrumentală a deciziilor luate în
diferite situaţii, în pofida tentativelor potrivnice ale celor din jur, de a
ne determina să revenim asupra lor spre a le modifica sau anula.

Independenţa:
se exprimă în capacitatea persoanei de a-şi organiza viaţa pe cont
propriu pe baza iniţiativelor, hotărârilor şi scopurilor proprii

Cum iti cultivi vointa?

Secretul consta in schimbarea unui comportament uzual, de ex:
Incerca sa renunti la televizor sau la presa scrisa pentru o zi sau
doua.
Bea apa in loc de suc.
Mergi pe scari in detrimentul liftului.
Coboara cu o statie inaintea destinatiei si mergi pe jos restul
drumului;
Timp de o saptamana, mergi la culcare mai devreme decat de
obicei.
Daca iti place ciocolata, abtine-te de a manca timp de o zi sau
doua.
Sau Procedee
Foloseste autosugestia = Vreau-Trebuie-Pot si etc
Monitorizati starea psihica si fizica de fiecare data in timpul si la finalul
unei activitati reusite sau nu (constientizati-va limitele);
Rasplatiti-va eforturile si rezultatele;
Mobilizati nu numai resursele interioare ci si pe cele exterioare (suna
un prieten …);
Treceti la fapte din momentul in care decideti ca aveti ceva de facut;
Vizualizati in permanenta rezultatul dorit
Alegeti singuri bataliile pe care vreti sa le dati;
Faceti liste cu prioritati sau macar o lista cu ce nu este prioritar;
Fixeaza-ti obiective realiste
Nu uitati de lucrurile de baza – dormiti suficient, alimentati-va corect

Formarea caracterului
 Metode directe de formare a caracterului cele care implică
condiţionările clasică şi operantă de tipul pedepselor şi
recompenselor.
Metode indirecte sunt cele care constau în imitaţie, identificare,
exemplificare, modelare, observaţie şi expectanţă (au la baza principiile
învăţării sociale)

Reguli de aplicare a pedepselor:

se va recurge la pedeapsă doar atunci când comportamentul
indezirabil este persistent şi nu lasă loc alternativelor;
pedeapsa poate fi folosită doar pentru stingerea comportamentului
nedorit şi trebuie să înceteze atunci când acesta a dispărut;
pedeapsa trebuie să fie apropiată temporal de producerea
comportamentului indezirabil;

Reguli:
pedeapsa trebuie însoţită de o discuţie asupra naturii greşelii, a
circumstanţelor în care s-a produs şi asupra regulilor care au fost
încălcate;
pedeapsa nu trebuie combinată cu răsplata;
activitatea şcolară nu trebuie folosită drept pedeapsă,

Reguli:
nu trebuie aplicate pedepse colective pentru greşeli individuale;
nu se recomandă folosirea excluderii de la ore a elevilor ca şi
pedeapsă;
elevul trebuie să cunoască pedepsele la care se expune dacă
săvârşeşte un comportament nedorit;
sunt total contraindicate pedepsele corporale.

Gary Sturt
stabileste chiar o scala a pedepselor:

1.contactul din priviri;

2.semn cu mana;
3.reamintirea regulii;
4.avertismente;
 5.schimbarea locului ocupat in sala de clasa;
6.eliminarea de la lectie;
7.scrisoare catre parinti;
8.referat catre director;
9.avertisment scris din partea directorului;
10.eliminarea de la scoala 1-5 zile;
11. eliminarea definitiva din scoala
Recompensele pot fi:
Externe: note, diplome, premii, laude in public,excursii sau tabere gratuite;
Interne: sentimentul de implinire provocat de lucrul binefacut, satisfacerea
curiozitatii,placerea resimtita la rezolvarea unei probleme sau la
atingerea unui standard fixat de catre un adult (profesor)

Recompensele
trebuie adaptate particularităţilor elevilor;
trebuie folosite frecvent;
dar numai în situaţii adecvate şi nu la întâmplare;
uneori se recompenseaza efortul depus si nu doar rezultatul obtinut;
se poate oferi si pentru rezultate pozitive obtinute in mod neasteptat.
Timothy Blair a sistematizat recompensele ca fiind eficiente cand:
se recompenseaza atingerea unor standarde specificate anterior;
se mentioneaza detaliile activitatii de realizat pentru care elevul va fi
recompensat;
se centreaza atentia elevului asupra comportamentului propriu depus
in timpul activitatii;
se centreaza pe motivatia intrinseca

Ineficiente cand:
se ofera la intamplare;
nu se ofera detalii despre performanta atinsa;
Elevul este comparat cu ceilalti (nu cu sine);
Se centreaza pe motivatia extrinseca

Efecte negative ale pedepselor si recompenselor

1. pedepsele si recompensele corup relatiile umane,

2.dubletul pedepse/recompense administreaza mai degraba imaginea si nu
realitatea: a parea bun este mult mai important decat a fi bun;
3. pedepsele si recompensele inlocuiesc motivatia intrinseca cu motivatia
extrinseca;
4. manipuleaza si cultiva egoismul;
5.mecanismul pedepse/recompense intareste o conceptie despre viata
stresanta, competitiva,de tipul „eu impotriva celorlalti” care conduce la
anxietate si alienare;
6.Recompensele se pot transforma in pedepse, distrugand„bucuria de a
trai”, incurajand goana dupa recompense si incercarea de a evita
pedepsele

Modelul invatarii sociale

A Bandura
Invatarea prin observatie,
Imitatia/modelarea-tip de comportament invatat

A Bandura
Raportarea la modele-rolul intaririlor in invatarea sociala;
Invatarea vicarianta = presupune achizitionarea de noi raspunsuri sau
modificarea caracteristicilor raspunsurilor deja existente ca urmare a
observarii comportamentului altuia si a consecintelor intaritoare ale
acestui comportament, fara ca raspunsurile modelate sa fie realizate in
mod deschis in timpul perioadei de expunere

Imitatia-conditii:
Se imita mai ales comportamentele care au fost recompensate;
Se imita modelele cu un status superior;
Se imita comportamentele modelelor considerate competente;
Interactiunea afectuoasa dintre model si observator faciliteaza imitatia;
Sunt imitate mai ales acele modele pe care observatorul le crede
asemanatoare in anumite privinte cu sine insusi;
Recompensa financiara poate stimula imitatia mai mult decat
sanctiunile sociale;
Exista tendinta de a imita modele masculine mai frecvent decat pe cele
feminine.
Expectantele
probabilitatea subiectivă sau ipoteza implicită ori explicită privind
apariţia unui rezultat, voluntar sau nu ca urmare a unui anume
comportament;
 sunt credinte privind relatia dintre un comportament si consecintele
sale
rezultatul invatarii prin observatie

Forme:
-autoeficienţa (A Bandura, 1991);
-expectanţa de rol;
- predicţia ce se autoîmplineşte (R. Merton, 1948).

Autoeficienţa
credinţa oamenilor de a exercita un control asupra evenimentelor ce
le afectează viaţa (Bandura, 1991);
este perceperea propriei capacitati de a produce si regla
evenimentele vietii;
se refera la cat de bine reuseste subiectul sa-si atinga propriile
standarde interne;
Persoanele cu sentimentul autoeficientei ridicat au urmatoarele
caracteristici:
– sunt capabile sa faca fata in mod adecvat incercarilor vietii;
– ele vor persevera in tentative de depasire a obstacolelor, pentru
ca ele se asteapta la succes;
– au o mare incredere in fortele proprii si nu sunt blocate de indoieli;
– au performate ridicate in activitate.

Expectanţa de rol
structuri specifice de expectanţe condensate in raport cu rolul social
(=o reprezentare socială cu efecte normative )

Predicţia ce se autoîmplineşte
situaţia de interacţiune în care aşteptările credibile ale observatorului
vor suscita un anume comportament din partea autorului, acesta din
urmă confirmând inconştient, obiectiv aşteptările primului ( R. Merton,
1948).

Concluzii:
Caracterul se formeaza si se dezvolta prin influenta factorilor de mediu
socio-familiali;
 Acest proces este de durata si se poate extinde la scara intregii
existente.

Aptitudinile - latura instrumental -

operationala a personalitatii
Aptitudinile
Termenul aptitudine provine din limba latină, din cuvântul aptus care
însemna ,,bun pentru,, ,,capabil de,,. Termenul are uneori ca
sinonime termenii-,,capacitate,, și ,,abilitate,,
Aptitudinile = „însuşiri ale persoanei care, în ansamblul lor, explică
diferenţele constatate între oameni în privinţa posibilităţii de a asimila
anumite cunoştinţe, priceperi, deprinderi” (A.Cosmovici, 1974);
Aptitudinea este un complex de însușiri psihice și fizice strict
individuale, relativ stabile ale persoanei, care condiționează
realizarea cu succes a unei anumite activități.

Caracteristicile aptitudinilor:
Insusiri aptitudinale de un fel sau altul sunt prezente la toate
persoanele;
Asigura desfasurarea unei activitati cu rezultate peste medie;
Diferentiaza indivizii intre ei dupa randamentul cantitativ si calitativ;
Nivelul de dezvoltare si de functionalitate al aptitudinilor se apreciaza
dupa: rapiditate, volum, precizie, originalitate, eficienta;
Se deosebesc de capacitati, priceperi, deprinderi ce sunt aptitudini
implinite.

Performanta = expresia materializarii unei aptitudini

Evaluarea performantei:
Indicatori cantitativi: volumul sarcinilor realizate, numarul
produselor obtinute, timpul investit;
Indicatori calitativi: dificultatea si complexitatea sarcinilor
rezolvate, noutatea/originalitatea produsului obtinut, procedeul
folosit etc
Capacitatea psihică:
Posibilitatea individului de a efectua cu succes o anumită activitate
la un moment dat. Ea este determinată de momentul
actualizării şi de experienţa anterioară a individului.
Este aptitudinea implinita si consolidata prin exercitiu si
cunostinte adecvate.

Talentul:

Combinatie specifica de aptitudini care asigura posibilitatea realizarii

unor activitati inalt creatoare si originale.

Geniul:

Cel mai inalt nivel la care se poate realiza dezvoltarea si integrarea

aptitudinilor
Originea si formarea aptitudinilor

Teoria ereditarista;
Teoria ambientalista;
Teoria dublei determinari- potentialul aptitudinal se actualizeaza,
dezvolta intr-un context educational favorabil.

Rolul ereditatii si mediului in dezvoltarea aptitudinilor:

Ereditatea conditioneaza prin:

Particularitatile morfo-functionale ale organelor de simt;
Tipul de sistem nervos;
Plasticitatea scoartei cerebrale;
Capacitatea scoartei cerebrale de a forma reflexe conditionate;
Particularitatile aparatului fonator, ale sistemului osteomuscular;
dar ea interactioneaza cu factorii de mediu.

Clasificarea aptitudinilor
A) structura si gradul de complexitate;
B) specificul activitatii solicitante;
Aptitudinea psihopedagogică
Competente implicate:
Psiho-morala;
Profesional stiintifica;
Psiho-pedagogica;
Psiho-sociala.

B) Aptitudini speciale (muzicala, tehnica, artistica, matematica etc;

Aptitudini generale (inteligenta);
Aptitudinile elevilor
Profesorii trebuie sa:
depisteze potentialul aptitudinal al elevilor;
sa adapteze continutul disciplinelor de invatamant si al metodelor in
functie de aceste aptitudini;
sa organizeze activitati variate, multiple care sa permita dezvoltarea
acestei laturi a personalitatii elevilor.

Inteligenta:
Aptitudine generală care contribuie la formarea capacitătilor şi la
adaptarea cognitivă a individului la situatii noi ( A. Cosmovici, 1974).
Forma superioara de adaptare care se manifesta prin eficienta
(precizie, viteza, usurinta) in intelegerea si rezolvarea unor
probleme, in descoperirea de noi relatii, in invatare, in selectarea
adecvata a informatiilor, in operarea cu o cantitate si o varietate
mare de informatii ( B. Zorgo, 1980).
Implica o serie de capacitati: de a lua decizii, de a crea si alege
mijloace adecvate scopului stabilit, de organizare, transformare in plan
intern a diverselor situatii externe etc.

Este forma superioara de adaptare optima, eficienta la situatii noi,

problematice, prin restructurarea datelor experientei. (J Piaget)
E capacitate globala sau complexa a individului de a actiona cu un
scop, de a gandi in mod rational si de a avea un comportament eficace
in mediul ambiant. (D Weschler)
Masurarea inteligentei:
Testele de inteligenta:
A Binet- primul test de inteligenţă numit Scala metrică a inteligenţei
(1904);
 W. Stern-formula de calcul a nivelului de inteligenţă: QI = VM/VC x 100
(1912);
L Terman - Scala de inteligenta Stanford-Binet (1916);
Scala de inteligenta Stanford-Binet a patra editie si ultima (1985);
D Weschler- teste adulti si copii

Dispute teoretice:
Innascut vs. dobandit (caracterul fix-caracterul modificabil);
Unitate vs. multidimensionalitate;
Posibilitatea vs. imposibilitatea masurarii inteligentei.
Scoruri QI:
QI<70- categoria copiilor cu deficienţe mentale
QI=70-79 –categoria copiilor cu intelect de limită(bordeline)
QI=80-89-inteligenţă medie inferioară
QI=90-109-inteligenţă medie
QI= 110-119-inteligenţă peste medie
QI=120-130-inteligenţă dezvoltată
QI=130-140 –copii dotaţi
QI>140-copii supradotaţi
QI>170-copii geniali

Limitele testelor de inteligenţă

inteligenţa nu este măsurabilă în mod direct;
testele de inteligenţă măsoară doar un eşantion de abilităţi intelectule
care s-au dovedit a fi legate de anumite performanţe;
coeficientul de inteligenţă nu este fix;
coeficientul de inteligenţă nu are o valoare absolută; el este măsurat
prin raportarea performanţelor unui copil la performanţele unui grup de
copii de aceeaşi vârstă.

Teorii privitoare la inteligenţa:

Teoria bifactoriala (factorul G si factorul specific S) inteligentei (C
Spearman);
Teoria multifactoriala a inteligentei ( fluenta verbala, intelegere
verbala, rationament, rapiditate perceptiva, calcul numeric, memorie,
vedere spatiala ) (L Thurstone);
Teoria genetica (J Piaget);
Teoria inteligentelor multiple (H. Gardner -1983);
 Teoria triarhica ( R Sternberg- 1985);
Teoria inteligentei emotionale (D Goleman-1990)

Teoria inteligenţelor multiple(H. Gardner):

Inteligenta este capacitatea de a rezolva probleme ori de a produce bunuri
cu o anumita valoare intr-un context cultural sau colectiv determinat.

Tipurile de inteligenta:
1.Lingvistică,
2.logico-matematică,
3.Spaţială,
4.Muzicală,
5.Kinestezică,
6.Interpersonală,
7.Intrapersonală,
8.Naturală,
9.Existentiala.

Caracteristici:
Toti indivizii normali poseda fiecare dintre aceste inteligente intr-o
anumita masura, rezultand o combinatie unica, specifica fiecaruia;
Se exprima intr-un sistem simbolic de codare;
Au cate o reprezentare proprie pe scoarta cerebrala;
Dispun de cate un nucleu operator, adica de un sistem de operatii
specifice;
Au un caracter cvasiuniversal
Teoria triarhica
R Sternberg
Contextuală- determinata de contextul cultural în care se manifestă
comportamentul inteligent;
Empirică- întemeiată pe modul în care experienţa trecută afectează
modul de comportare a unui individ;
Categorială- întemeiată pe mecanismele cognitive de bază care sunt
implicate în comportamentul inteligent.
Teoria inteligentei emotionale(D Goleman):
Inteligenta emotionala = abilitatea persoanei de a identifica, exprima
şi controla emoţiile.
Componentele principale ale IE sunt:
Conştientizarea de sine
Conştientizarea socială
Managementul personal
Deprinderi sociale

Concluzii:
inteligenţa este fluidă nu fixă;
experienţa bogată şi variată amplifică inteligenţa
dezvoltarea potenţialului nostru depinde de ceea ce învăţăm şi de
cum învăţăm cu inteligenţa noastră specifică;
gândim, învăţăm şi creăm în moduri diferite;

Invatarea in scoala.
Aspecte generale si specifice

Invatarea = capacitatea organismelor de a-si modifica comportamentul

adaptativ, avand ca efect echilibrarea organismului la mediu (E
Dulama);

=„procesul dobândirii experienţei individuale de comportare (A. N

Leontiev);

=„ un număr mare de procese diferite prin care se modifică

comportamentul” (J. Davitz, S. Ball, 1978);

=proces de achizitie a ceva nou, ceea ce implica o schimbare;

Perspective interpretative:
Neurologica: care insista pe rolul mecanismelor: anatomice,
bioelectrice, biochimice
Sociologica:analizeaza dimensiunea sociala, mediul social in care se
 produce invatare
Perspective interpretative:
perspectiva psihologica:
„o activitate efectuată cu scopul însuşirii unui lucru;
un proces care are loc în sistemul nervos, ale cărui efecte sunt
anumite schimbări de comportament” (Z. Wlodarski, 1980);

perspectiva psihopedagogica:
Invatarea –proces, o schimbare interna nondirect observabila, care
se realizeaza in momentul in care se dobandeste o reprezentare
mentala a unui obiect de cunoscut sub forma de cunostinta, se
dezvolta un nou mod de a face sub forma de abilitate sau cand se
adopta o noua atitudine fata de obiecte, de persoane sau evenimente
(Gagne, 1985, Ausubel, Novak si Hanessian, 1978)

Indicatorii comportamentali ai invatarii:

O schimbare de comportament (variatie calitativa si cantitativa)
Schimbarea este datorata unei experiente, unui exercitiu;
Schimbarea sa fie durabila.

Tipurile invatarii:
in functie de analizatorul care participa la invatare: invatare
vizuala, auditiva, verbo-motorie, olfactiva, gustativa si kinestezica;
dupa eficienta: receptiv-reproductiva, inteligibila si creativa;

dupa modul de organizare a materialului de invatare: invatare

programata, euristica, algoritmica, prin modelare si rezolvare de
probleme, prin descoperirea inductiva, deductiva si analogica;

dupa operatiile si mecanismele gandirii: invatare prin observare,

imitare, prin conditionare reflexa, conditionare operanta, prin
identificare.
Tipurile învăţării:
J Linhart:
1.Invatare directa, intentionata=invatarea scolara
Învăţarea şcolară - proces de receptare şi asimilare a informaţiilor
şi influenţelor educative, de organizare a structurilor cognitiv-
operaţionale, psihomotrice, afective ale întregii personalităţi,
desfăşurat într-un cadru organizat
 2. Invatare indirecta, spontana=invatarea sociala
R. Gagné
Teoria invatarii cumulativ ierarhice
1.învăţarea de semnale/semne;
2. învăţarea stimul-răspuns;
3. Inlănţuirea de miscari;
4. învăţarea de asociaţii verbale;
5.învăţarea prin discriminare;
6. învăţarea de concepte/noţiuni;
7. învăţarea de principii, reguli şi norme;
8. învăţarea de tip rezolutiv (rezolvarea de probleme).

Legile învăţării:
legea dezvoltarii
legea receptivităţii optime;
legea semnificaţiei şi selectivităţii;
legea efectului;
legea transferului;
legea interferenţei;
legea sistemicităţii

Legea dezvoltarii in invatare:

Procesul învăţării reflectă şi respectă stadialitatea dezvoltării
psihice, ceea ce presupune că trecerea de la o etapă inferioară la
una superioară presupune parcurgerea etapelor anterioare
considerate inferioare.
Legea receptivităţii optime:
învăţarea începe încă din primele zile după naştere şi este strict
corelată cu transformările evolutive care se produc succesiv în
plan psihologic general;
Legea semnificaţiei şi selectivităţii:
curba învăţării depinde de importanţa pe care o prezintă
materialele prezentate (natura şi conţinutul sarcinilor de învăţare)
precum şi de motivaţia elevului (particularităţile structurii psihice
interne a indivizilor). Această lege se manifestă în sfera învăţării
şcolare prin intermediul intereselor de cunoaştere şi a aspiraţiilor
profesionale.
Legea efectului:
formulată de E.Thorndike şi care postulează că pe parcursul învăţării
 se manifestă tendinţa de a selecta reacţiile de răspuns în funcţie
de efectele pe care acestea le produc; astfel, va creşte frecvenţa
reacţiilor şi acţiunilor corecte şi va descreşte frecvenţa acţiunilor
incorecte; în primul caz, efectul acţionează ca întărire pozitivă, în cel
de-al doilea, efectul acţionează ca întărire negativă.
Legea transferului
exprimă legătura pozitivă, de facilitare reciprocă ce se stabileşte între
diferitele conţinuturi şi secvenţe ale învăţării.
Legea interferenţei
exprimă influenţa negativă, perturbatoare pe care un anumit conţinut
sau tip de material de învăţare o exercită asupra însuşirii unui alt
conţinut sau material
Legea sistemicităţii:
învăţarea unui material devine mai uşoară şi mai eficientă cu cât
aceasta are un caracter mai bine organizat şi sistematizat şi invers
Condiţiile învăţării:

R Gagne: interne si externe;

D Ausubel: variabile intrapersonale (cognitive, afective) si

situationale

Variabile:
Cognitive:
Structura cognitiva, stadiul dezvoltarii cognitive, capacitatea
intelectuala, exercitiul, starea de pregatire cognitiva (cunostintele
prealabile, maturitatea cognitiva generala);
Afective:
Motivationale si atitudinale (ce au rol stimulativ, mai ales in faza
de debut a invatarii)-dorinta de cunoastere, nevoia de realizare si
autoafirmare

Rezultatele invatarii
Informatia verbala (cunostinte);
Deprinderi motorii;
Deprinderi intelectuale;
Strategii cognitive;
Atitudini
Modelele/paradigmele învăţării:

1. Asociaţioniste/behavioriste;
2. Constructiviste;
3. Ca procesare de informaţie.

1. Modelul asociationist/behaviorist
Teorii:
a) Condiţionarea clasică
b) Condiţionarea instrumentală /operantă

Specificul modelului/paradigmei behaviorist/asociaţioniste

învăţarea este produsă prin stabilirea unor relaţii între cel puţin 2 clase
de evenimente cum ar fi stimulii sau comportamentele;

C. Hull (1953)- în condiţionare accentul se pune pe formarea unor

pattern-uri comportamentale adecvate condiţiilor concret
individuale cu posibilitatea extinderii aplicabilităţii lor la alte situaţii
asemănătoare;

Specificul modelului/paradigmei behaviorist/asociaţioniste

Asociatiile sunt “caramizile” invatarii;

Aceleasi legi fundamentale opereaza in toate situatiile, indiferent de

continutul invatarii sau de persoana care invata;

Stabilitatea legaturilor dintre stimul si raspuns este influentata de

intarire.

(D Salavastru – Psihologia invatarii, 2009, p. 27)

Condiţionarea clasică
I.P. Pavlov
SN (hrana)-------------RN
SC (sunet)--------------RN
SN(hrana)--------------RN
3. SC (sunet)-----------------RC

Legile invatarii:
Legea stingerii – dacă stimulul condiţionat (sunetul /aprinderea
lămpii) este prezentat de un nr de ori fără a fi însoţit de hrană,
răspunsul de salivaţie se va stinge; după stingere, reacţia condiţionată
(salivaţia) poate să reapară la o nouă prezentare a stimulului
condiţionat; reapariţia spontană poartă numele de revenire spontană;
Legea generalizării indică apariţia reacţiei condiţionate (salivaţia) şi la
stimuli apropiaţi de stimulul original;
Legea discriminării- un subiect poate să răspundă diferenţiat la doi
stimuli apropiaţi.

Conditionarea reactiilor emotionale:

Conditionarea clasica – responsabila de aparitia fobiilor
Condiţionarea instrumentală /operantă

Invăţarea prin încercare şi eroare- E. Thorndike;

Condiţionarea instrumentală /operantă – B.F. Skinner

Edward Thorndike
Invăţarea implică o succesiune de încercări şi erori
Legile acestui tip de învăţare:
· Legea stării de pregătire-stare de pregătire este o tendinţă spre acţiune,
iar îndeplinirea acţiunii este satisfăcătoare, în timp ce neîndeplinirea ei
devine supărătoare;
·Legea exerciţiului-exprimă faptul că soliditatea unei legături S-R este
dependentă de numărul repetiţiilor
·Legea efectului- se referă la întărirea sau slăbirea unei legături, ca
rezultat al consecinţelor pe care aceasta le are

B.F. Skinner:
Invatarea se produce prin asociere care se realizeaza între un
comportament produs spontan şi un eveniment, care urmează la un
 interval foarte scurt de timp.
Condiţionarea operantă este acel tip de învăţare în care consecinţele
comportamentului influenţează posibilitatea apariţiei acestuia.
Intarirea in invatare =consecinte pozitive sau negative ale unui
comportament care influenteaza posibilitatea/evitarea reproducerii
comportamentului initial;
Invatarea sociala sau prin imitatie – o forma de invatare in care
consecintele pot fi sisteme de intarire secundare ale comportamentelor
imitate.

Tipuri de intarire
Intarirea =procesul prin care introducerea unui anumit stimul sau
eliminarea unui stimul maresc probabilitatea aparitiei unui
comportamnet
Pozitiva=i se ofera celui care invata ceea ce are nevoie sau ceea
ce-i place;
Negativa= consecinte care conduc la evitarea comportamentului
initial

Tipuri de intarire:
Întărirea continuă –fiecare răspuns este întărit –este recomandabila
pentru etapa iniţială a învăţării;
Întărirea la interval fix- se produce la intervale fixe de timp;
Întărirea la interval variabil- se modifică perioada de timp care
trebuie să treacă până la o nouă întărire, ea determină o rată de
răspuns constantă şi foarte rezistentă la stingere;
Întărirea în proporţie fixă – se aplică după un nr. fix de răspunsuri,
produce o rată mai mare de răspunsuri, însă, atunci când întărirea
încetează, comportamentul dispare foarte repede;
Întărirea la proporţie variabilă –acest program de întărire produce o
rată mare de răspunsuri foarte rezistente la stingere.

2. Modelul constructivist al învăţării

„Învăţarea este un proces activ şi constructiv,
are loc întotdeauna într-un context, deci este situativ,
multidimensional şi sistemic.
 Rezultatele învăţări nu pot fi prevăzute, deoarece procesele de
construire a realităţii sunt individuale şi situaţionale” .
(Reinmann-Rothmeier/Mandl apud Weiner/Mandl, 1997, p.336,
din Horst Siebert, Pedagogie Constructivistă, p. 31, 2001)

Modele constructiviste ale învăţării:

Constructivismul piagetian
Constructivismul social al lui L.S. Vâgotski
Constructivismul sociocultural al lui J.S. Bruner;
Modelul interactionalist al scolii de psihologie sociala genetica

Jean Piaget (1896 – 1980)

Constructivismul piagetian
I
Cunostintele se construiesc printr-o interactiune permanenta a
subiectului cu obiectul, a individului cu mediul;
Dezvoltarea inteligentei este o prelungire a mecanismelor
biologice de adaptare;
Dezvoltarea inteligentei= adaptare, adica echilibru intre organism si
mediu realizata prin asimilare si acomodare
Constructivismul piagetian
II
Invăţarea= modificare a stării cunoştinţelor;
Invăţarea=“construcţie în care ceea ce este primit de la obiect şi ceea
ce este adus de subiect sunt indisolubil unite”
Stadiile dezvoltarii cognitive sunt rezultatul unei construcţii progresive
ce depinde atât de factori interni cât şi de factori externi;
Invatarea este rezultatul dezvoltarii.
Implicatiile teoriei piagetiene asupra actului educational
Planurile de invatamant, continuturile programelor analitice, modul de
desfasurare a unei lectii trebuie adaptate nivelului de dezvoltare
intelectuala a elevilor;
Centrarea predarii pe elev si adaptarea sarcinilor de invatare la nivelul
cognitiv al elevului;
Rolul activ al elevilor in invatare intr-un mediu stimulator, cu materiale
si activitati variate, care sa le ofere conditii optime
pentru invatarea prin descoperire
L S Vygotsky(1896-1934)

Constructivismul social al lui L.S. Vâgotski

Rolul interactiunii sociale in dezvoltare;
Constructia cognitiva a persoanei se realizeaza in contexte interactive,
in activitati comune adult- copil;
Invatarea se poate transforma in dezvoltare, este conditia dezvoltarii;
procesele dezvoltarii nu coincid cu cele ale invatarii;
„zona dezvoltării proxime”=aria dintre nivelul actual de dezvoltare al
copilului şi nivelul de dezvoltare potenţial care poate fi atins cu ajutorul
adulţilor (parinti sau alte persoane mai experimentate).
Zona proximei dezvoltari ne ajută să cunoaştem viitorii paşi ai copilului,
dinamica dezvoltarii sale, luând în consideraţie nu numai rezultatele
deja obţinute, ci şi pe cele în curs de achiziţie

Constructivismul socio-cultural
J.S. Bruner
Ansamblul interactiunilor de sustinere si de ghidaj, dezvoltate de un
adult ajuta copilul sa invete sa-si organizeze conduitele astfel incat sa
poata rezolva singur o problema pe care nu stia sa o rezolve initial.
Implica sase elemente interdependente:
1.angajarea subiectului in sarcina,
2. reducerea obstacolelor,
3. mentinerea orientarii in raport cu obiectivele, 4. semnalarea
caracteristicilor determinante, 5. controlul frustrarii,
6. prezentarea de modele

Constructivismul socio-cultural
J.S. Bruner
Modalitati de reprezentare a unui domeniu:
Modalitatea activa-prin implicarea in actiuni directe;
Modalitatea iconica- prin utilizarea imaginilor, graficelor;
Modalitatea simbolica-prin utilizarea simbolurilor
Modelul interactionalist al scolii de psihologie sociala genetica
Dezvoltarea cognitiva se sprijina pe interactiunea cu ceilalti;
Interactiunile sociale ale copilului, in special cele care provoaca
conflict socio-cognitiv, reprezinta cadrul adecvat al achizitiilor
cognitive ale copilului;
Conflictul socio-cognitiv= divergenta raspunsurilor oferite de
 partenerii unei interactiuni la o situatie problema cu care sunt
confruntati si careia trebuie sa-i gaseasca un raspuns comun.

Conditiile unui conflict socio-cognitiv:

Existenta unor raspunsuri initiale diferite asupra aceleasi probleme si
obligatia coordonarii finale intre parteneri pentru a oferi un raspuns
comun;
Participantii la o interactiune trebuie sa dispuna deja de anumite
instrumente cognitive si socio-cognitive;
Interactiunea trebuie sa dea nastere unui angajament activ al fiecaruia
dintre parteneri in confruntarea argumentelor si in coordonarea lor
pentru obtinerea unui raspuns unic.

Invatarea prin cooperare:

Interactiunea fata in fata;
Interdependenta pozitiva;
Responsabilitatea individuala;
Detinerea unor deprinderi de colaborare;
Prelucrarea in grup
3. Modelul învăţării ca procesare de informaţii
propune o nouă viziune asupra psihicului uman ca sistem de
procesare a informaţiilor;
Studiaza felul in care:
cunostintele anterioare ale individului influenteaza achizitia de noi
informatii;
modul de organizare a informatiilor;
elaborarea strategiilor cognitive si metacognitive;
remedierea deficitelor in procesarea informatiei

Principiile achizitiei de cunostinte in psihologia cognitiva

A invata = a integra informatii noi in memoria permanenta;
O informatie este mai bine inteleasa si memorata daca este integrata
intr-o retea conceptuala;
Cunostintele vechi se constituie in filtre de selectie, de semnificare a
noilor cunostinte;
Vechile cunostinte trebuie activate in mod intentionat in momentul
invatarii de noi informatii (recurgerea la scheme, analogii );
Cunostintele sunt de trei feluri: declarative,procedurale si conceptuale
 (sau metacunostintele);
Cunostintele declarative (“a sti ca” ) trebuie sa se transforme in unele
procedurale (“ a sti sa “).

Metacognitia si rolul ei in invatare

Metacognitia=cunostintele pe care le are o persoana despre
functionarea propriului sau sistem cognitiv.
Metacognitia=capacitatea unei persoane de a-si reprezenta propria
activitate cognitiva, de a-si evalua mijloacele si rezultatele, de a o
ajusta diferitelor tipuri de probleme sau de situatii prin alegerea
deliberata a unor strategii si reguli si de a stabili caracterul adevarat
sau fals al unor reprezentari (J Delacour).

F.H.Flavell
Componentele metacognitiei:
Cunostinte metacognitive;
Referitoare la persoane: intraindividuale,
interindividuale, universale
Referitoare la sarcina;
Referitoare la strategii
Capacitati de planificare, control si monitorizare a propriei
gandiri, a propriului mod de invatare.

Procedee de dezvoltare a metacognitiei

Protocolul gandirii cu voce tare;
Jurnalul invatarii;
Autochestionarea
Planificarea pasilor invatarii;
Feed-back permanent din partea profesorului;
Tehnica inventarierii materialului, scopului, strategiilor si a obstacolelor
in invatare;
Abordarea logica si sistematica a problemelor.

Percepţia

Percepţia este reflectarea directă şi unitară în plan mintal a însuşirii şi

structurii obiectelor şi fenomenelor în momentul în care acestea intră în
sfera de acţiune a simţurilor conducand la formarea imaginii perceptive
 a respectivelor obiecte si fenomene.

Caracteristici:
implică o serie de alte procese psihice;
o sumă de senzaţii;
experienţa, imaginile, cunostintele anterioare, atitudinea motorie,
starea de pregătire, expectanţele, motivaţia, interesele, emoţiile,
gandirea prin operatiile sale, nivelul de constiinta;
activitatea psihomotrică, limbajul subiectului

Operatiile actiunii perceptive

Detectia;
Discriminarea;
Compararea;
Identificarea si recunoasterea

Formarea perceptiilor
Prezentarea unui material intuitiv bogat, variat;
Orientarea atentiei asupra a ceea ce este esential-folosirea desenului
schematic in predare;
Folosirea combinata a metodelor demonstratiei si observatiei
independente;
Pregatirea intelectuala a celor care invata prin anuntarea obiectivelor
lectiei;
Prezentarea ilustratiilor impreuna cu explicatiile adecvate.

Reprezentările

Reprezentările sunt procese psihice cognitiv-senzoriale de

reflectare a însuşirilor concrete ale obiectelor şi fenomenelor
realităţii în absenţa acţiunii nemijlocite a acestora asupra
organelor de simţ.

Asemanari perceptii-reprezentari
sunt fenomene intuitive;
produc efecte fiziologice;
sunt legate de mişcare;
au un înţeles, o semnificaţie.
(A Cosmovici).
Caracteristici:
Se produc în absenţa obiectelor;
constituie o prelucrare a datelor perceptive;
sunt subiective, depind de voinţa noastră;
imaginea obţinută este mai palidă, mai ştearsă, mai fluctuantă, mai
schematica;
reţin însuşirile figurative şi caracteristice pentru o clasă de obiecte,
fenomene, situaţii;

Functiile reprezentarilor
de simbolizare –reprezentare mentală a obiectelor, fenomenelor reale
sau posibile;
de suport intuitiv al unor raţionamente în rezolvarea unor probleme
sau sarcini cognitive complexe;
de sprijin figurativ al imaginaţiei, al activităţii intelectuale;
de facilitare a generalizărilor şi de pregătire mentală a formării
noţiunilor şi operaţiilor mentale complexe;
cathartica

Atenţia

Atenţia asigură orientarea selectivă, tonifierea scoarţei cerebrale

şi concentrarea proceselor psihice în scopul cunoaşterii
materialului de învăţat, care este selectat şi filtrat în funcţie de
interese şi motive.

Functionare:
Orientare;
Concentrare;
Claritatea perceptiei;
Rapiditatea perceptiei;
Modificari motorii si expressive

Modele teoretico-explicative ale atenţiei:

modelul neurofiziologic-natural al atenţiei este intim legată de
 procesualitatea neuronală;
Modelul neurochimic - atenţia este determinata de reacţii şi
transformări mai profunde de la nivelul creierului;
modelul psihologic – leagă atenţia de schemele de organizare şi
funcţionare ale conştiinţei- atenţia este indicatorul conştientizării unei
situaţii;

modelul motivaţional-atenţia este expresia condiţiilor şi proceselor

motivaţionale din interiorul organismului ea selectând şi
delimitând ceea ce are semnificaţie şi ceea ce este util de ceea
ce este indiferent;
modelul cognitiv-leagă atenţia de selectarea, procesarea şi utilizarea
informaţiilor în contextul interacţiunii generale a omului cu lumea.

Tipuri:

Involuntară;
Voluntară;
Post voluntară.

Calitatile atentiei:
Capacitatea de concentrare/intensitatea atentiei ;
Stabilitatea atentiei;
Volumul atentiei;
Distributia atentiei
Condiţii care favorizează concentrarea atenţiei
Condiţii externe: noutatea materialului, intensitatea stimulilor,
mişcarea, variaţia, schimbarea.
Condiţii interne: trezirea interesului pentru un anumit domeniu.

Memoria

Memoria este un proces psihic de întipărire şi stocare a

informaţiilor, de reactualizare prin recunoaştere şi reproducere a
acestora într-o formă selectivă.
Caracteristici:
un proces activ influenţat de: limbaj, de modul în care înţelegem
evenimentele, de reprezentările şi de sentimentele noastre, de atenţie
şi de structurile metacognitive.

Tipuri de memorie
1. În funcţie de perioada de retenţie/retinere: memoria este de foarte
scurtă durată (senzoriala), de scurtă durată şi de lungă durată;

2.În funcţie de tipul de informaţie memorat: auditivă, vizuală, spaţială,

verbală, imaginativă, afectivă, motorie, semantică, procedurală,
episodică;

3.În funcţie de tipul de proces cognitiv: memoria poate fi: implicită,

explicită, strategică/nestrategică

De retinut!
Pentru ca învăţarea să fie permanentă, trebuie ca informaţia să fie
stocată în 5 depozite:
semantică,
episodică,
procedurală,
automată,
afectivă.

Memoria de foarte scurta durata/senzoriala:

Retine automat si pentru foarte scurt timp informatii primite de la
organele de simt;
Retine informatia senzoriala pana cand alte procese cognitive sunt
capabile sa o preia;
Se ipostaziaza in functie de modalitatile senzoriale care furnizeaza
informatia (auditiva, vizuala, tactila,etc)

Memoria de scurta durata

Asigura stocarea informatiei pentru 15-20 secunde;
Retine putine informatii;
Poate creste capacitatea prin gruparea informatiilor in grupuri
 informationale semnificative;
Informatia este codificata in mod acustic;
Repetitia de mentinere poate prelungi pastrarea informatiilor pentru
mai mult timp.

Memoria de lunga durata:

Cuprinde pe timp nelimitat toate informatiile pe care le poseda sistemul
cognitiv;
Informatia este codificata in mod semantic (dupa inteles);
O mare parte a continutului acestei forme nu este disponibila in
permanenta;
Repetitia elaborativa poate prelungi durata stocarii informatiilor
pentru mai mult timp;
Informatiile sunt stocate in mod organizat
Memoria semantica:
conceptuala, cuprinde cunostinte de ordin general si semnificatii ale
acestora.
Parte a memoriei de lunga durata
Continutul ei: concepte, principii, reguli, imagini mentale care sunt
organizate in retele semantice, scheme , scenarii cognitive, retele
propozitionale.

Memoria episodica:
memorie autobiografica; contine informatii despre evenimente
personale, amintiri ale subiectului asociate cu contexte spatio-
temporale precise si sunt organizate cronologic;
parte a memoriei de lunga durata.

Memoria procedurala:
Cuprinde informatii in legatura cu diferite tipuri de proceduri, strategii
de realizare a diverselor actiuni;
Parte a memoriei de lunga durata;

Memorie explicita-memorie implicita

Memorie explicita (sau declarativa)=memorie constienta, directa,
voluntara deoarece continuturile ei sunt accesibile constiintei si pot
face obiectul unei reactualizari intentionate. Cuprinde cunostinte
 relative la fapte, situatii, stari de lucruri;
Memorie implicita (sau automata)=memorie inconstienta, indirecta,
involuntara, deoarece continuturile ei nu sunt accesibile constiintei si
nu sunt reactualizate in mod intentionat. Cuprinde cunostinte legate
de actiuni (deprinderi de diverse tipuri) numite si cunostinte
procedurale

Procesarea informatiilor
Nivel perceptiv =caracteristicile fizice ale stimulului;
Nivelul fonologic-procesarea sub aspectul caracteristicilor lingvistice;
Nivelul semantic= semnificatia cuvantului

Codificarea informaţiilor
reprezentare activă- prin care copilul stochează informaţiile ca amintiri
ale activităţii musculare;
reprezentare iconică- informaţia este păstrată sub formă de imagini
senzoriale, de obicei vizuale;
reprezentarea simbolică ; începe în momentul în care copilul învăţă
numerele.

Organizarea cunostintelor in memorie

Concepte;
Prototipuri;
Retele semantice;
Scheme cognitive;
Scenarii cognitive.

Conceptul:
unitatea cognitiva de baza a gandirii, ce condenseaza insusiri
generale si esentiale pentru o clasa de obiecte sau relatii

Prototipul:

Este exemplul ce ilustreaza un concept;

Este exemplarul ideal care insumeaza caracteristicile unei categorii,
unei clase de obiecte, fenomene
Reteaua semantica:
structura mintala compusa din concepte legate intre ele prin diferite
relatii semantice.
Schema cognitive:
structura generala de cunostinte, activate simultan, corespunzand unei
situatii complexe din realitate;

Scenariul cognitiv:
succesiune de evenimete specifice unui anumit context, care ghideaza
comportamentul oamenilor.

Raportul procesare-intentionalitate:
Invatarea intentionata este superioara celei neintentionate doar daca
este asociata cu o procesare mai profunda a stimulului.

Conservarea informaţiei:
se explică prin mecanismele asociatiei. Asociatia este o legătură
stabilită între stări/procese psihice, în aşa fel încât producerea
uneia/unuia atrage după sine, imediat apariţia celorlalte (A Cosmovici).

Legile asociatiei:
contiguitatea în timp;
contrastul;
asemănarea;
interesul;
natura excitantului;
repetarea lui;
intensitatea lui;
timpul trecut de la percepţia anterioară.

Condiţiile care asigură o memorare facilă şi temeinică:

cunoaşterea sensului, scopului învăţării;
necesitatea cunoaşterii efectelor, a rezultatelor învăţării;
înţelegerea materialului de învăţat;
consolidarea intenţiei de memorare;
repetarea materialului de învăţat;
favorizarea transferului de cunoştinţe sau de priceperi
MOTIVAŢIA:

componentă structural-funcţională a psihicului (a personalitatii) uman,

care reflectă o stare de necesitate în sens foarte larg;
structura psihică ce îl ajută pe subiect în orientarea, iniţierea şi
reglarea acţiunilor în direcţia unui scop mai mult sau mai puţin precizat;
ansamblul mobilurilor interne ale conduitei, înnăscute sau dobândite,
conştiente sau inconştiente, simple trebuinţe fiziologice sau idealuri
abstracte (Al Rosca); structura psihică ce îl ajută pe subiect în
orientarea, iniţierea şi reglarea acţiunilor în direcţia unui scop mai mult
sau mai puţin precizat ;
“stare de disociaţie şi de tensiune care pune organismul în mişcare până
ce ajunge la reducerea tensiunii şi regăsirii integrităţii sale “.

Motivul:
forma concretă, actuală în care se activează şi se manifestă o stare de
necesitate.
Este cauza interna a comportamentului uman;
Este cel care genereaza o anumita atitudine.

Funcţiile motivatiei:
semnalarea dezechilibrelor fiziologice sau psihologice (trebuinţe);
activare internă şi difuză;
declanşare a acţiunii pe care o şi justifică;
autoreglare a conduitei;
energizantă, dinamogenă, orientativă şi de echilibrare a conduitei.
Trăsăturile motivatiei:
diversitate motivaţională;
conflictualitate motivationala;
ierarhizarea motivelor;
variabilitate motivaţională.

TEORIA LUI A. MASLOW

1. nevoi fiziologice,
2. nevoi de linişte şi protecţie,
3. nevoi de dragoste, apartenenţă,
4. nevoi de stimă,
5. nevoi de cunoaştere şi înţelegere,
6. nevoi estetice,
7. nevoi de autoactualizare

Teoria motivatiei de realizare

(D.C.McClelland)
Motivele fundamentale ale comportamentului uman:
-nevoia de putere (de autoritate, dominatie);
-nevoia de apartenenta;
-nevoia de realizare (de performanta, de reusita);
Motivatia= f (intensitatea motivului x probabilitatea reusitei x
atractivitatea performantei)

Motivaţia şcolară:
ansamblul factorilor interni ai personalităţii elevului care ii determină,
orientează, organizează şi susţin eforturile de învăţare.
Motivele care-i determină pe elevi să înveţe sunt: sociale, cognitive,
afective, profesionale, ale autorealizării, succesului şi insuccesului
scolar, aptitudinile speciale.

Relatia nevoi, scopuri si invatare:

Invatarea este declansata si sustinuta de anumite motive si este
 orientata spre atingerea unor scopuri;
Scopul = anticiparea sau reprezentarea mentala a starilor potential
satisfacatoare pe care persoana doreste sa le atinga.

Nevoile academice ale elevilor(1):

Sa inteleaga si sa aprecieze obiectivele invatarii;

Sa inteleaga procesul de invatare;
Sa fie implicati activ in invatare;
Sa le fie fixate obiective care sa aiba legatura cu preocuparile si
alegerile proprii;
Sa primeasca sfaturi care sa le favorizeze stilul, punctele forte in
invatare;

Nevoile academice ale elevilor (2):

Sa perceapa modelul invatarii ca pe un proces interesant si valoros;
Sa experimenteze succesul in invatare;
Sa aiba timp sa integreze cele invatate;
Sa primeasca un feed-back imediat si real;

Nevoile academice ale elevilor (3):

Sa fie implicati in autoevaluarea eforturilor si rezultatelor invatarii;
Sa fie rasplatiti in mod adecvat pentru performantele obtinute;
Sa beneficieze de un mediu de invatare suportiv, securizant si bine
organizat
(Eugene Garcia, 1999, apud V Jones&l Jones, 2007, p. 249)

Motivatia realizarilor in mediul scolar:

D Ausubel si F Robinson:
Motivele principale ale comportamentului de invatare la elevi:
Impulsul cognitiv;
Trebuinta afirmarii puternice a eului;
Trebuinta de afiliere.
Dinamica motivaţională în concepţia lui E. L. Deci (1991)

Motivaţia se situează pe un continuum de la cea exterioară la cea

interioară, astfel:

Amotivatie---Motivatie extrinseca = Reglare externa---Interiorizare----

Identificare---Integrare=Motivatie intrinseca

Motivaţie şi performanţă:
performanţă = rezultatele observabile ale învăţării;
relaţia motivaţie şi performanţă este în dublu sens;
reglarea relaţiei dintre motivaţie şi performanţă se realizează prin
intermediul nivelului de aspiraţie.

Nivelul de aspiraţie:
Nivelul de aspiraţie= aşteptările, scopurile, pretenţiile unei persoane
privind realizarea viitoare a unei sarcini;
nivelul de expectanţă = rezultatul concret la care subiectul se aşteaptă
în urma rezolvării unei anumite sarcini
Depinde de : succesul si/sau esecul scolar,caracteristicile individuale,
conditiile educative din familie si scoala;
Trebuie sa fie stabilit in functie de posibilitatile individului
Legea optimum-ului motivaţional sau legea Yerkes –Dodson:

Cresterea performantei scolare este proporţională cu intensificarea

motivaţiei numai până la un punct, dincolo de care urmează stagnarea
şi chiar regresul.
Nivelul optim al motivaţiei depinde de caracteristicile sarcinii de
realizat conjugate cu particularităţile psihice individuale: emotivitate,
echilibru, stăpânire de sine.

Legea optimum-ului motivaţional sau legea Yerkes –Dodson:

 Declinul motivaţiei poate depinde si de complexita-tea/ dificultatea
sarcinii de lucru.

Succesul şi insuccesul şcolar

Bernard Weiner (1979)

Oamenii (elevii) explică succesul şi insuccesul propriu invocând 2
categorii de cauze: interne/externe şi stabile/instabile.

Cauzele invocate pt a explica succesul /esecul:

B Weiner :
Un succes va fi interpretat de elev ca semn al inteligenţei (cauză
internă şi stabilă), iar un eşec va fi atribuit mai degrabă lipsei de şansă
(cauză ext şi instabilă )
Alegerea cauzei depinde de stima de sine proprie elevului. Astfel, un elev
înclinat să plaseze cauzele eşecurilor în exterior şi mai ales în categoria
celor stabile demonstrează că are o stimă de sine scăzută şi ca atare
aşteptări slabe cu privire la posibilităţile sale de a reuşi în viitor.
Atribuirile pe care le face un individ sunt legate de o dimensiune
importantă a personalităţii pe care A. Bandura (1993) a numit-o
autoeficienţa sau sentimentul propriei eficienţe.

Autoeficienţa sau sentimentul propriei eficienţe:

Se refera la ceea ce credem despre abilităţile proprii, despre
capacitatea pe care o avem de a duce la bun sfârşit acţiunile necesare
obţinerii unei performanţe.
Percepţia pe care o persoană o are asupra propriei competenţe
provine din:
performanţele anterioare;
observarea executării unei activităţi de către altă persoană;
reacţiile fiziologice şi emoţionale;
intervenţiile, susţinerile primite din partea profesorilor, părinţilor,
colegilor.

Modelul socio-cognitiv al motivatie in context scolar(R Viau):

Caracteristicile motivatiei dupa R Viau:

Motivatia-fenomen dinamic care se schimba constant;
Motivatia = interactiunea dintre perceptiile elevului, comportamentele
acestuia si mediu;
Motivatia presupune atingerea unui scop.

Stimularea motivatiei:
In predare, produc efecte motivationale urmatoarele conduite:
folosirea anecdotelor;
prezentarea unui plan general al lectiei;
organizarea informatiilor sub forma unor scheme;
utilizarea analogiilor;
interogarea frecventa a elevilor in legatura cu subiectul in discutiei;
folosirea exemplelor concrete.

In învăţare motivarea apare daca elevii stiu:

ce şi cât să invete;
pentru ce sa invete;
daca inteleg ceea ce invata;
daca verbalizeaza ceea ce au invatat;
daca pot sa intrebe ce nu au inteles.

Stimularea motivatiei:
În faza evaluarii, produc efecte motivationale urmatoarele aspecte;
folosirea adecvata a pedepselor si recompenselor;
evaluarile personalizate;
incurajarile, sustinerile;
evitarea culpabilizarilor;
incurajarea elevilor spre autoevaluare.

Fazele procesului de învăţare şcolară:

perceperea/receptarea materialului prin inducerea unei stări de
atenţie şi de activare cerebrală;
înţelegerea = condensarea informaţiei în noţiuni, legi, principii;
fixarea în memorie;
actualizarea cunoştinţelor sub forma reproducerii şi mai ales a
operării transferului în condiţii apropiate de cele de la lecţie sau
într-un context nou.