Sunteți pe pagina 1din 15

CUPRINS

INTRODUCERE
CAPITOLUL I DELIMITĂRI ŞI FUNDAMENTĂRI TEORETICE PRIVIND
IMOBILIZĂRILE CORPORALE
1.1.Definirea activelor imobilizate corporale
1.2.Caracteristicile imobilizărilor corporale.delimitări
1.3. Amortizatrea imobilizărilor corporale
1.4. Reguli generale de evaluare
CAPITOLUL II – PREZENTARE FIRMA S.C. TORA S.R.L.
2.1. Prezentarea societăţii S.C. TORA S.R.L.
2.2. Prezentarea clienţilor societăţii S.C. TORA S.R.L.
2.3. Situaţia personalului angajat
2.4. Dotarea tehnică
2.5. Organizarea generală a contabilităţii la S.C. TORA S.R.L.
CAPITOLUL III STUDIU DE CAZ PRIVIND EVALUAREA IMOBILIZARILOR
CORPORALE LA S.C. TORA S.R.L.
3.1.Evaluarea privind imobilizările corporale
3.1.1. Structura imobilizărilor corporale
3.1.2. Principalele operaţii de intrare şi ieşire a imobilizărilor corporale
3.1.3. Amortizarea imobilizărilor corporale
3.2.Evaluarea privind imobilizările corporale în situaţiile financiare şi analiza acestora
3.2.1. Evaluarea privind imobilizările corporale în situaţiile financiare
3.2.2.Indicatori privind imobilizările corporale din situaţiile financiare.
3.2.3.Date şi informaţii privind imobilizările corporale în situaţiile financiare ale S.C.
TORA S.R.L.
3.3. Sistem informatic privind gestiunea şi contabilitatea imobilizărilor corporale.
CONCLUZII SI PROPUNERI
BIBLIOGRAFIE SELECTIVA
CAPITOLUL I
DELIMITĂRI ŞI FUNDAMENTĂRI TEORETICE PRIVIND
IMOBILIZĂRILE CORPORALE

1.1.Definirea şi recunoaşterea activelor imobilizate corporale

Imobilizările corporale reprezintă active care:1


a) sunt deținute de o entitate pentru a fi utilizate în producerea sau furnizarea de bunuri
ori servicii, pentru a fi închiriate terților sau pentru a fi folosite în scopuri administrative;
şi
b) sunt utilizate pe parcursul unei perioade mai mari de un an.
Unele elemente de imobilizări corporale pot fi achiziționate din motive de
siguranță sau legate de mediu. Achiziția unor astfel de imobilizări corporale, deşi nu creşte în
mod direct beneficiile economice viitoare ale vreunui element existent de imobilizări
corporale, poate fi necesară unei entități pentru a obține beneficii economice viitoare din alte
active. Astfel de elemente de imobilizări corporale îndeplinesc condițiile pentru a fi
recunoscute ca active, deoarece dau posibilitatea unei entități să obțină din activele conexe
beneficii economice viitoare în plus față de ceea ce s‐ar putea obține dacă elementele
respective nu ar fi fost dobândite.
Prin politicile contabile se stabilesc condițiile specifice pentru recunoaşterea
imobilizărilor corporale.
În vederea recunoaşterii imobilizărilor corporale se impune utilizarea raționamentului
profesional la aplicarea criteriilor de recunoaştere pentru circumstanțele specifice entității 2. În
unele cazuri, ar putea fi adecvat să fie agregate elementele nesemnificative individual, cum ar
fi matrițele, aparatele de măsură şi control, uneltele şi alte elemente similare, şi să se aplice
criteriile de recunoaştere a valorii agregate a acestora.
Piesele de schimb şi echipamentul de service sunt, în general, contabilizate ca stocuri
şi recunoscute în contul de profit şi pierdere atunci când sunt consumate. Totuşi, piesele de
schimb importante şi echipamentele de securitate sunt considerate imobilizări corporale
atunci când o entitate preconizează că le va utiliza pe parcursul unei perioade mai mari de un
an.
Terenurile şi clădirile sunt active separabile şi sunt contabilizate separat, chiar atunci
când sunt achiziționate împreună. 3O creştere a valorii terenului pe care se află o clădire nu
afectează determinarea valorii amortizabile a clădirii.
Contabilitatea terenurilor se ține pe două categorii: terenuri şi amenajări de terenuri.

1
ORDIN Nr. 1802 din 29 decembrie 2014 ‐ Partea I pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind
situațiile financiare anuale individuale şi situațiile financiare anuale consolidate EMITENT: MINISTERUL
FINANȚELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 963 din 30 decembrie 2014
2
ORDIN Nr. 1802 din 29 decembrie 2014 ‐ Partea I pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind
situațiile financiare anuale individuale şi situațiile financiare anuale consolidate EMITENT: MINISTERUL
FINANȚELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 963 din 30 decembrie 2014
3
ORDIN Nr. 1802 din 29 decembrie 2014 ‐ Partea I pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind
situațiile financiare anuale individuale şi situațiile financiare anuale consolidate EMITENT: MINISTERUL
FINANȚELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 963 din 30 decembrie 2014
În contabilitatea analitică, terenurile pot fi evidențiate pe următoarele subcategorii:
terenuri agricole, terenuri silvice, terenuri fără construcții, terenuri cu zăcăminte, terenuri cu
construcții şi altele.
În categoria imobilizărilor corporale se urmăresc distinct: investițiile imobiliare,
activele biologice productive, precum şi activele corporale de explorare şi evaluare a
resurselor minerale. Pentru acestea se aplică regulile generale de evaluare, aplicabile
imobilizărilor corporale.
Contabilitatea imobilizărilor în curs se ține distinct pentru imobilizările corporale,
altele decât investițiile imobiliare, şi investițiile imobiliare.
Sunt reflectate distinct în contabilitate acele imobilizări corporale cumpărate, pentru
care s‐au transferat riscurile şi beneficiile aferente, dar care sunt în curs de aprovizionare
(grupa 22 "Imobilizări corporale în curs de aprovizionare" din Planul de conturi general).
Conform definiției, mijloacele fixe reprezintă obiectul sau complexul de obiecte
care se utilizează ca atare și îndeplinește cumulativ următoarele condiții: are o valoare de
intrare mai mare decât limita stabilită prin hotărâre a guvernului (începând cu 01.07.2013
valoarea stabilită prin HG nr.276/2013 este de 2.500 lei) și au o durată normală de utilizare
mai mare de un an.
În categoria mijloacelor fixe sunt incluse:
o terenurile, inclusiv investițiile pentru amenajarea acestora,
o construcțile,
o instalațiile tehnice, mijloacele de transport, animalele și plantațiile,
o mobilierul, aparatura birotică, echipamentele de protecție a valorii umane și
materiale și alte active corporale (avansuri, imobilizări corporale în curs de execuție)
Nu sunt considerate mijloace fixe4:
o motoarele, aparatele și alte subansambluri ale mijloacelor fixe procurate în
scopul înlocuirii componentelor uzate cu ocazia reparațiilor, de orice fel, care nu modifică
parametrii tehnici inițiali ai mijlocului fix,
o sculele, instrumentele și dispozitivele speciale care se folosesc fie la fabricarea
anumitor produse în serie, fie la executarea unei anumite comenzi, indiferent de valoarea și
durata lor de funcționare normală,
o construcțiile și instalațiile provizori,
o animalele care nu îndeplinit condițiile pentru a fi trecute la animale adulte,
animale de îngrășat, păsările și coloniile de albine,
o padurile,
o prototipurile,
o echiamentul de protecție și de lucru, îmbrăcămintea specială, precum și
accesorile de pat, indiferent de valoare lor și durata lor de utilizare.
Deoarece există numeroase denumiri ale bunurilor sau complexului de obiecte ce
formează un mijloc fix a fost creat un catalog al mijloacelor fixe. Acest catalog
facilitează regăsirea mijloacelor fixe și informează asupra duratelor de utilizare a acestora.
Mijloacele fixe sunt clasificate în 3 grupe (Grupa 1 - construcții industriale, Grupa 2 -
instalații tehnice, mijloace de transport, animale și plantații, Grupa 3 – Mobilier, aparatură
birotică, sisteme de protecție a valorii umane și materiale), fiecărei grupe îi aparține un anumit
număr de subgrupe, iar subgrupei alte subgrupe. Durata normală de funcționare, durata
minimă și durata maximă sunt evidențiate pentru calculul amortizării. Pentru mai
multe informații puteți accesa HG 2139/2014 catalogul privind clasificare și duratele normale
de funcționare a mijloacelor fixe.
4
ORDIN Nr. 1802 din 29 decembrie 2014 ‐ Partea I pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind
situațiile financiare anuale individuale şi situațiile financiare anuale consolidate EMITENT: MINISTERUL
FINANȚELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 963 din 30 decembrie 2014
Evidența mijloacelor fixe se ține cu ajutorul următoarelor documente:5
o registrul numerelor de inventar – se atribuie fiecărui mijloc fix un număr de
inventar la data intrării în patrimoniu prin achiziționare, construire, confecționare, transfer, etc
(cu excepția celor luate în chirie)
o fișa mijlocului fix – conține toate informațiile despre mijlocul fix, numărul
de inventar, documentul cu care a fost achiziționat, valoarea de intrare, grupa din care face
parte, codul de clasificare, data dării în folosință, durata normală de funcționare, cota de
amortizare și data amortizării complete
o bon de mișcare a mijloacelor fixe
Pentru casare se folosește procesul verbal de scoatere din funcțiune a mijloacelor fixe.

1.2. Caracteristicile imobilizărilor corporale.delimitări

Practic, toate entitatile economice, indiferent de mărime sau de sectorul de activitate,


utitizează bunuri corporale de natură materială, bunuri care sunt achiziţionate, produse sau
primite pe alte cai, în vederea unei exploatări durabile. Ansamblul acestor bunuri corporale
poartă numele, in mod obişnuit, de imobilizări corporale, de bunuri de producţie, iar în
abordarea pe cicluri, de investiţii materiale.
Conform OMF 3055/2009 cu modificarile ulterioare, imobilizarile corporale
reprezinta active care6:
a) sunt detinute de o entitate pentru a fi utilizate in productia de bunuri sau prestarea
de servicii, pentru a fiinchiriate tertilor sau pentru a fi folosite in scopuri administrative;
si
b) sunt utilizate pe parcursul unei perioade mai mari de un an.
Prin urmare , nu se mentioneaza un plafon valoric peste care o achizitie se
incadreaza in categoria imobilizarilor corporale.
Datorita faptului ca inca in Romania nu se face o delimitare intre fiscalitate si
contabilitate, incadrarea in categoria imobilizarilor se face atunci cand valoarea de
achizitie depaseste 2.500 de lei.
Solutia pentru aceasta problema este mentinerea a doua registre de mijloace
fixe: unul pentru a se calculaamortizarea fiscala (conform regulilor
si duratelor de amortizare mentionate in codul catalog pentru mijloace fixe) si
o amortizare contabila, care sa reflecte exact natura achizitiei , indiferent de valoarea acesteia.
Daca respectam principiile acestui ordin, ceea ce noi incadram la obiecte de inventar si
recunoastem pe cheltuiala in momentul achizitiei, ar putea foarte bine sa fie incadrat ca
imobilizare si amortizat pe durata de viata utila.
Multe dintre achizitiile pe care le incadram la obiecte de inventar pot fi active care
sunt detinute pentru a fi utilizate in productia de bunuri si pot fi utilizate pe parcursul unei
perioade mai mari de un an.
O alta problema care are un impact important asupra situatiilor financiare este modul
cum privim functionarea unui grup de active achizitionate impreuna. De exemplu se
achizitioneaza mobilier pentru dotarea unei cladiri de birouri (mese de sedinta, dulapuri,
scaune ). Factura in ansamblul sau are o valoare de 400.000 euro, dar luate individual,
elementele facturate nu depasesc 2.500 lei.
Le tratam ca imobilizari si cream unul sau mai multe mijloace fixe globale bazandu-ne
pe principiul ca sunt parte dintr-un ansamblu, functioneaza impreuna, si aduc beneficii numai

5
ORDIN Nr. 1802 din 29 decembrie 2014 ‐ Partea I pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind
situațiile financiare anuale individuale şi situațiile financiare anuale consolidate EMITENT: MINISTERUL
FINANȚELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 963 din 30 decembrie 2014
6
Conform OMF 1802/2014 cu modificarile ulterioare
in ansamblul constituit ? Dar obiectele de mobilier au in general o mobilitate mare, adesea se
distrug si trebuie casate si atunci intervine de fiecare data problema calcularii procentului
reprezentat de acel activ in total grup si amortizarea aferenta, pentru a putea fi scos din
gestiune.
Sau le putem considera obiecte de inventar , le trecem pe cheltuiala in luna achizitiei ,
bazandu-ne pe faptul ca fiecare componenta este un bun de sine statator care poate functiona
separat de grup.
Din punct de vedere contabil, aceste achizitii ar trebui tratate ca imobilizari –
mobilierul in general are o durata de viata mai mare de un an.
Din punct de vedere fiscal, aceste achizitii care au o valoare sub 2.500 lei ar trebui
tratate ca si obiecte de inventar.
Influenta pe profit este evidenta : in primul caz cei 400.000 euro se amortizeaza in 10
ani de exemplu, deci afectam rezultatul anului cu 40.000 euro, iar in cazul al doilea afectam
rezultatul exercitiului cu 400.000 euro.
Alegerea unei variante sau a alteia trebuie puternic motivata in cazul unei inspectii
fiscale, mai ales atunci cand tinem un singur registru de mijloace fixe.7

1.3. Amortizatrea imobilizărilor corporale


În general, societățile achiziționează mijloace fixe cu scopul de a le utiliza pe
parcursul unei perioade îndelungate de timp (mai mare de 1 an) precum și în scopul de a
obține avantaje economice (profituri) pe toată durata (normată sau normală) de utilizare a
acestora. Drept urmare este normal ca în fiecare execrițiu financiar să fie inclusă o cheltuială
echivalentă cu avantajele obținute ca urmare a utilizătii acestora. Amortizarea reprezintă
recuperarea treptată a cheltuielilor făcute cu mijlocul fix, pe durata de utilizare a acestuia.
Exista mai multe tipuri de interpretări a amortizări:
 Amortizarea contabilă are în vedere uzura, deprecierea ireversibilă a
mijloacelor fixe
 Amortizarea financiară – este privită ca o metodă de reânoire a capitalului
investi
 Amortizarea fiscală – urmărește modul în care a fost diminuat
rezultatul fiscal, în funcție de gradul de utilizare a mijloacelor fixe și a ratei de actualizare a
inflație. Amortizarea fiscală reprezintă acea cheltuială acceptată la deductibilitate
Orice mijloc fix poate fi amortizat dacă îndeplinște cumulativ următoarele
criterii:8
a) este deținut și utilizat în producția, livrarea de bunuri sau în prestarea de servicii,
pentru a fi inchiriat tertilor sau in scopuri administrative;
b) are o valoare fiscala mai mare decat limita stabilita prin hotarare a Guvernului, la
data intrarii in patrimoniul contribuabilului;
c) are o durata normala de utilizare mai mare de un an.
Pentru imobilizarile corporale care sunt folosite in loturi, seturi sau care formeaza un singur
7
Începând cu 01.07.2013, conform HG nr. 276/2013, această valoare este de 2.500 ron. În perioadele anterioare
valoarea de intrare a fost 1.800 ron (12.02.2007 – 30.06.2013), 1.500 ron (12.01.2004 – 11.02.2007), 800 ron
(16.12.1999 – 11.01.2004).

8
ORDIN Nr. 1802 din 29 decembrie 2014 ‐ Partea I pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind
situațiile financiare anuale individuale şi situațiile financiare anuale consolidate EMITENT: MINISTERUL
FINANȚELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 963 din 30 decembrie 2014
corp, lot sau set, la determinarea amortizarii se are in vedere valoarea intregului corp, lot sau
set. Pentru componentele care intra in structura unui activ corporal, a caror durata normala de
utilizare difera de cea a activului rezultat, amortizarea se determina pentru fiecare componenta
in parte.
Metodele de amortizare practicate pentru determinarea și repartizarea cheltuielilor cu
amortizarea pe durata de utilizare a acestora sunt:
- Amortizare liniară sau constantă – repartizarea uniformă a cheltuielilor cu
amortizarea asupra duratei de utilizare a unei imobilizări. Cu alte cuvinte se împarte valoarea
mijlocului fix la durata normală de funcționare. De exemplu: 3000 ron valoarea unui mijloc
fix cu durata de utilizare 4 ani. Amortizarea anuală v-a fi: 3000:4=750 ron/an. Lunar
750:12=62,5 ron. Această metodă de amortizare este considerată cea mai apropiată de
deprecierea reală a imobilizărilor și prin urmare cea mai justificată economic.
- Amortizarea degresivă – se începe cu o amortizare mai mare diminuându-se
treptat. Se merge pe principiul că cheltuielile cu întreținerea și reparațiile cresc pe măsură ce
bunul se învechește, cheltuiala cu amortizarea se uniformizează în timp, deoarece unei
amortizări mai ridicate i se asociază o cheltuială cu întreținerea mai scăzută în primii ani de
funcționare și invers, în perioada de depreciere a bunului.
- Amortizarea progresivă – este inversa amortizării degresive, este rar folosită în
practică
- Amortizarea accelerată – constă în includerea, în primul an de funcționare, în
cheltuielile de exploatare, a unei amortizări de până la 50% din valoarea de intrare a
mijlocului fix respectiv.
În perioada 01.02.2013 - 30.06.2013, cheltuielile cu amortizarea fiscală nu au mai fost
deductibile integral pentru autovehiculele achiziționate pe firmă. Autovehiculele cu cel mult 9
scaune, inclusiv scaunul șoferului, din categoria M1, puteau fi amortizate în limita a 1.500
ron/lună.
Începând cu 01.07.2013, conform Legii nr.168/2013, nu vor mai fi supuse limitării de
1.500 ron/lună următoarele categorii:
 vehiculele utilizate exclusiv pentru servicii de urgenta, servicii de paza si
protectie si servicii de curierat;
 vehiculele utilizate de agentii de vanzari si de achizitii, precum si pentru test
drive si pentru demonstratii;
 vehiculele utilizate pentru transportul de persoane cu plata, inclusiv pentru
serviciile de taximetrie; vehiculele utilizate pentru prestarea de servicii cu plata, inclusiv
pentru inchiriere catre alte persoane, transmiterea dreptului de folosinta, in cadrul contractelor
de leasing operational sau pentru instruire de catre scolile de soferi.

1.4. Reguli generale de evaluare

Conform normelor IFRS evaluarea imobilizării primite se realizează la valoarea justă


cu excepţia situaţiilor în care tranzacţia de schimb nu are substanţă comercială sau nici
valoarea justă a activului primit şi nici cea a activului cedat nu pot fi determinate fiabil, spre
deosebire de ordinul 1802/2014 unde Schimbul de active determină înregistrarea a două
operaţii distincte.
1 Evaluarea la data intrării în entitate 9
La data intrării în entitate, bunurile se evaluează şi se înregistrează în contabilitate la
valoarea de intrare, care se stabileşte astfel:
a) la cost de achiziție ‐ pentru bunurile procurate cu titlu oneros;
b) la cost de producție ‐ pentru bunurile produse în entitate;
c) la valoarea de aport, stabilită în urma evaluării ‐ pentru bunurile reprezentând
aport la capitalul social;
d) la valoarea justă ‐ pentru bunurile obținute cu titlu gratuit sau constatate plus la
inventariere. În cazurile menționate la lit. c) şi d), valoarea de aport şi, respectiv, valoarea
justă se substituie costului de achiziție.
Valoarea justă a activelor se determină, în general, după datele de evidență de pe
piață, printr‐o evaluare efectuată, de regulă, de evaluatori autorizați, potrivit legii.
În situația în care nu există date pe piață privind valoarea justă, din cauza naturii
specializate a activelor şi a frecvenței reduse a tranzacțiilor, valoarea justă se poate determina
prin alte metode utilizate, de regulă, de către evaluatori autorizați, potrivit legii.
Reducerile comerciale acordate de furnizor şi înscrise pe factura de achiziție
ajustează în sensul reducerii costul de achiziție al bunurilor. Atunci când achiziția de produse
şi primirea reducerii comerciale sunt tratate împreună, reducerile comerciale primite ulterior
facturării ajustează, de asemenea, costul de achiziție al bunurilor.
Reducerile comerciale primite ulterior facturării corectează costul stocurilor la care se
referă, dacă acestea mai sunt în gestiune. Dacă stocurile pentru care au fost primite reducerile
ulterioare nu mai sunt în gestiune, acestea se evidențiază distinct în contabilitate (contul 609
"Reduceri comerciale primite"), pe seama conturilor de terți. 10
Atunci când vânzarea de produse şi acordarea reducerii comerciale sunt tratate
împreună, reducerile comerciale acordate ulterior facturării ajustează veniturile din vânzare.

Reducerile comerciale acordate ulterior facturării, indiferent de perioada la care se


referă, se evidențiază distinct în contabilitate (contul 709 "Reduceri comerciale acordate"), pe
seama conturilor de terți.
Reducerile comerciale legate de prestările de servicii, primite ulterior facturării,
respectiv acordate ulterior facturării, indiferent de perioada la care se referă, se
evidențiază distinct în contabilitate (contul 609 "Reduceri comerciale primite", respectiv
contul 709 "Reduceri comerciale acordate"), pe seama conturilor de terți.
În cazul în care reducerile comerciale reprezintă evenimente ulterioare datei bilanțului
care conduc la ajustarea situațiilor financiare anuale, acestea se înregistrează la data
bilanțului în contul 408 "Furnizori ‐ facturi nesosite", respectiv contul 418 "Clienți ‐ facturi
de întocmit", şi se reflectă în situațiile financiare ale exercițiului pentru care se face
raportarea, pe baza documentelor justificative. Reducerile care urmează a fi primite,
înregistrate la data bilanțului în contul 408 "Furnizori ‐ facturi nesosite", corectează costul
stocurilor la care se referă, dacă acestea mai sunt în gestiune.
Reducerile comerciale pot fi, de exemplu:
a) rabaturile ‐ se primesc pentru defecte de calitate şi se practică asupra prețului de
vânzare;

9
ORDIN Nr. 1802 din 29 decembrie 2014 ‐ Partea I pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind
situațiile financiare anuale individuale şi situațiile financiare anuale consolidate EMITENT: MINISTERUL
FINANȚELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 963 din 30 decembrie 2014
10
ORDIN Nr. 1802 din 29 decembrie 2014 ‐ Partea I pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind
situațiile financiare anuale individuale şi situațiile financiare anuale consolidate EMITENT: MINISTERUL
FINANȚELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 963 din 30 decembrie 2014
b) remizele ‐ se primesc în cazul vânzărilor superioare volumului convenit sau
dacă cumpărătorul are un statut preferențial;
şi
c) risturnele ‐ sunt reduceri de preț calculate asupra ansamblului tranzacțiilor efectuate
cu acelaşi terț, în decursul unei perioade determinate.
Reducerile financiare sunt sub formă de sconturi de decontare acordate pentru
achitarea datoriilor înainte de termenul normal de exigibilitate.
Reducerile financiare primite de la furnizor reprezintă venituri ale perioadei
indiferent de perioada la care se referă (contul 767 "Venituri din sconturi obținute"). La
furnizor, aceste reduceri acordate reprezintă cheltuieli ale perioadei, indiferent de perioada la
care se referă (contul 667 "Cheltuieli privind sconturile acordate").
În cazul valorilor mobiliare pe termen scurt admise la tranzacționare pe o piață
reglementată, costul de achiziție nu include costurile de tranzacționare direct atribuibile
achiziției lor, aceste costuri fiind înregistrate în conturile de cheltuieli corespunzătoare.
În cazul valorilor mobiliare pe termen scurt care nu sunt admise la tranzacționare pe o
piață reglementată, precum şi al valorilor mobiliare pe termen lung, costul de achiziție
include şi costurile direct atribuibile achiziției lor (de exemplu, costuri legate de onorarii
plătite avocaților, evaluatorilor.
Exemple de costuri care nu trebuie incluse în costul stocurilor, ci sunt recunoscute
drept cheltuieli ale perioadei în care au survenit, sunt următoarele:
‐ pierderile de materiale, manopera sau alte costuri de producție înregistrate peste
limitele normal admise, inclusiv pierderile datorate risipei;
‐ cheltuielile de depozitare, cu excepția cazurilor în care aceste costuri sunt necesare
în procesul de producție, anterior trecerii într‐o nouă fază de fabricație. Cheltuielile de
depozitare se includ în costul de producție atunci când sunt necesare pentru a aduce stocurile
în locul şi în starea în care se găsesc;
‐ regiile (cheltuielile) generale de administrație care nu participă la aducerea
stocurilor în forma şi locul final;
‐ regia fixă nealocată costului, care se recunoaşte drept cheltuială în perioada în care
a apărut. Alocarea regiei fixe asupra costurilor se face pe baza capacității normale de
producție (activitate).
Capacitatea normală de producție reprezintă producția estimat a fi obținută, în medie,
de‐a lungul unui anumit număr de perioade, în condiții normale, având în vedere şi pierderea
de capacitate rezultată din întreținerea planificată a echipamentului.
Costurile îndatorării atribuibile activelor cu ciclu lung de fabricație sunt incluse în
costurile de producție ale acestora, în măsura în care sunt legate de perioada de producție. În
costurile îndatorării se include dobânda la capitalul împrumutat pentru finanțarea achiziției,
construcției sau producției de active cu ciclu lung de fabricație.
Costurile îndatorării suportate de entitate în legătură cu împrumutul de fonduri se
includ în costul bunurilor sau serviciilor cu ciclu lung de fabricație, cu respectarea
prevederilor pct. 51 alin. (1) din prezentele reglementări11.
În sensul prezentelor reglementări, prin activ cu ciclu lung de fabricație se înțelege un
activ care solicită în mod necesar o perioadă substanțială de timp pentru a fi gata în vederea
utilizării sale prestabilite sau pentru vânzare.
Activele financiare şi stocurile care sunt fabricate pe o bază repetitivă de‐a lungul
unei perioade scurte de timp nu sunt considerate active cu ciclu lung de fabricație. Nu sunt

11
ORDIN Nr. 1802 din 29 decembrie 2014 ‐ Partea I pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind
situațiile financiare anuale individuale şi situațiile financiare anuale consolidate EMITENT: MINISTERUL
FINANȚELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 963 din 30 decembrie 2014
active cu ciclu lung de fabricație nici activele care în momentul achiziției sunt gata pentru
utilizarea lor prestabilită sau pentru vânzare.
Capitalizarea costurilor îndatorării trebuie să înceteze când se realizează cea mai mare
parte a activităților necesare pentru pregătirea activului cu ciclu lung de fabricație, în vederea
utilizării prestabilite sau a vânzării acestuia.
Entitățile care au inclus în valoarea activelor cu ciclu lung de fabricație costuri ale
îndatorării prezintă informații corespunzătoare în notele explicative la situațiile financiare.

Dispoziții tranzitorii
Atunci când aplicarea pct. 80 constituie o modificare a politicii contabile, entitatea
aplică prevederile acelui punct pentru costurile îndatorării aferente activelor cu ciclu lung de
fabricație pentru care data de începere a capitalizării este ulterioară datei de 1 ianuarie 2015.

2. Evaluarea la inventar şi prezentarea elementelor în bilanț 12


În scopul întocmirii situațiilor financiare anuale, entitățile trebuie să procedeze la
inventarierea şi evaluarea elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii.
În situațiile financiare anuale elementele de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor
proprii se reflectă şi se evaluează la valoarea contabilă, pusă de acord cu rezultatele
inventarierii. Prezentele reguli de evaluare se aplică inclusiv în cazul bunurilor care au fost
aduse drept aport la capital şi al activelor în curs de execuție.
În înțelesul prezentelor reglementări:
a) valoarea contabilă a unui activ este valoarea la care acesta este recunoscut după ce
se deduc amortizarea acumulată, pentru activele amortizabile şi ajustările acumulate din
depreciere sau pierdere de valoare;
b) valoarea de inventar a unui activ reprezintă valoarea contabilă a activului,
stabilită cu ocazia evaluării la inventariere, respectiv valoarea înscrisă în listele de
inventariere.
Evaluarea cu ocazia inventarierii a elementelor de natura activelor, datoriilor şi
capitalurilor proprii se face potrivit prezentelor reglementări şi normelor emise în acest sens
de Ministerul Finanțelor Publice.
În scopul efectuării inventarierii, conducerea entității trebuie să stabilească proceduri
proprii, cu respectarea prevederilor legale.
În vederea desfăşurării în bune condiții a operațiunilor de inventariere şi evaluare, în
comisiile de inventariere vor fi numite persoane cu pregătire corespunzătoare, tehnică şi
economică, cunoscătoare a domeniului de activitate.
La stabilirea valorii de inventar a bunurilor se va aplica principiul prudenței, potrivit
căruia se va ține seama de toate ajustările de valoare datorate deprecierilor sau pierderilor de
valoare.
Pentru elementele de natura activelor înregistrate la cost, diferențele constatate în
minus între valoarea de inventar şi valoarea contabilă se evidențiază distinct în contabilitate,
în conturi de ajustări, aceste elemente menținându‐se la valoarea lor de intrare.

12
ORDIN Nr. 1802 din 29 decembrie 2014 ‐ Partea I pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind
situațiile financiare anuale individuale şi situațiile financiare anuale consolidate EMITENT: MINISTERUL
FINANȚELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 963 din 30 decembrie 2014
Evaluarea imobilizărilor corporale şi necorporale, cu ocazia inventarierii, se face la
valoarea de inventar, stabilită de comisia de inventariere sau de evaluatori autorizați, potrivit
legii. Fac obiectul evaluării şi imobilizările în curs de execuție.
Corectarea valorii imobilizărilor necorporale şi corporale şi aducerea lor la nivelul
valorii de inventar se efectuează, în funcție de tipul de depreciere existentă, fie prin
înregistrarea unei amortizări suplimentare, în cazul în care se constată o depreciere
ireversibilă, fie prin constituirea sau suplimentarea ajustărilor pentru depreciere, în cazul în
care se constată o depreciere reversibilă a acestora.
În cazul imobilizărilor corporale şi necorporale, la determinarea pierderilor din
depreciere, evaluatorii autorizați, potrivit legii, sau personalul entității pot utiliza diferite
metode de evaluare (de exemplu: metode bazate pe fluxuri de numerar).
Pentru a stabili dacă există deprecieri ale imobilizărilor corporale şi necorporale, în
afara constatării faptice cu ocazia inventarierii, pot fi luate în considerare surse externe şi
interne de informații.
La sursele externe de informații se încadrează aspecte precum:
‐ pe parcursul perioadei, valoarea de piață a activului a scăzut semnificativ mai mult
decât ar fi fost de aşteptat ca rezultat al trecerii timpului sau utilizării;
‐ pe parcursul perioadei au avut loc modificări semnificative, cu efect negativ asupra
entității, sau astfel de modificări se vor produce în viitorul apropiat asupra mediului
tehnologic, comercial, economic sau juridic în care entitatea îşi desfăşoară activitatea sau pe
piața căreia îi este dedicat activul etc.
Din sursele interne de informații se exemplifică următoarele elemente:
‐ există indicii de uzură fizică sau morală a imobilizării;
‐ pe parcursul perioadei au avut loc modificări semnificative, cu efect negativ asupra
entității, sau astfel de modificări se vor produce în viitorul apropiat, în ceea ce priveşte gradul
sau modul în care imobilizarea este utilizată sau se aşteaptă să fie utilizată. Astfel de
modificări includ: situațiile în care imobilizarea devine neproductivă, planurile de
restructurare sau de întrerupere a activității căreia îi este dedicată imobilizarea, precum şi
planificarea cedării imobilizării înainte de data estimată anterior;
‐ raportările interne pun la dispoziție indicii cu privire la faptul că rezultatele
economice ale unei imobilizări sunt sau vor fi mai slabe decât cele scontate.
Indiciile de depreciere a imobilizărilor, puse la dispoziție de raportările interne, includ:

‐ fluxul de numerar necesar pentru achiziționarea unei imobilizări similare, pentru


exploatarea sau întreținerea imobilizării este semnificativ mai mare decât cel prevăzut inițial
în buget;
‐ rezultatul din exploatare generat de imobilizare este vizibil inferior celui prevăzut în
buget;
‐ o scădere semnificativă a profitului din exploatare prevăzut în buget, respectiv o
creştere semnificativă a pierderilor prevăzute în buget, generate de imobilizare etc.
Deciziile privind reluarea unor deprecieri înregistrate în conturile de ajustări au la
bază constatările comisiei de inventariere. Pot exista şi unele indicii că o pierdere din
depreciere recunoscută în perioadele anterioare pentru o imobilizare necorporală sau
corporală nu mai există sau s‐a redus. La această evaluare se ține cont de surse externe şi
interne de informații.
În categoria surselor externe de informații se pot încadra următoarele:
‐ valoarea de piață a imobilizării a crescut semnificativ în cursul perioadei;
‐ în cursul perioadei au avut loc modificări semnificative cu efect favorabil asupra
entității sau se estimează că astfel de modificări se vor produce în viitorul apropiat, în mediul
tehnologic, comercial, economic sau juridic în care entitatea îşi desfăşoară activitatea sau pe
piața căreia îi este dedicat activul etc.
Dintre sursele interne de informații se exemplifică următoarele:
‐ pe parcursul perioadei au avut loc modificări semnificative, cu efect favorabil
asupra entității, sau astfel de modificări se vor produce în viitorul apropiat în ceea ce priveşte
gradul sau modul în care imobilizarea este utilizată sau se aşteaptă să fie utilizată. Aceste
modificări includ costurile efectuate în timpul perioadei pentru a îmbunătăți şi a creşte
performanța imobilizării sau pentru a restructura activitatea căreia îi aparține imobilizarea;
‐ raportările interne dovedesc faptul că performanța economică a unei imobilizări este
sau va fi mai bună decât s‐a prevăzut inițial etc.
‐ Evaluarea imobilizărilor corporale la data bilanțului se efectuează la cost, mai puțin
amortizarea şi ajustările cumulate din depreciere, sau la valoarea reevaluată, aceasta fiind
valoarea justă la data reevaluării, mai puțin orice amortizare cumulată şi orice pierderi din
depreciere cumulate.
Activele de natura stocurilor se evaluează la cost, mai puțin ajustările pentru
depreciere constatate. Ajustări pentru depreciere se constată inclusiv pentru stocurile
fără mişcare. În cazul în care valoarea contabilă a stocurilor este mai mare decât valoarea de
inventar, valoarea stocurilor se diminuează până la valoarea realizabilă netă, prin constituirea
unei ajustări pentru depreciere.
Fac obiectul evaluării şi stocurile în curs de execuție.
În înțelesul prezentelor reglementări, prin valoare realizabilă netă a stocurilor se
înțelege prețul de vânzare estimat care ar putea fi obținut pe parcursul desfăşurării normale a
activității, minus costurile estimate pentru finalizarea bunului, atunci când este cazul, şi
costurile estimate necesare vânzării.
Evaluarea la inventar a creanțelor şi a datoriilor se face la valoarea lor probabilă de
încasare sau de plată. Diferențele constatate în minus între valoarea de inventar stabilită la
inventariere şi valoarea contabilă a creanțelor se înregistrează în contabilitate pe seama
ajustărilor pentru deprecierea creanțelor.
Pentru creanțele incerte se constituie ajustări pentru pierdere de valoare.

3.Evaluarea la data ieşirii din entitate 13


La data ieşirii din entitate sau la darea în consum, bunurile se evaluează şi se scad din
gestiune la valoarea lor de intrare sau valoarea la care sunt înregistrate în contabilitate (de
exemplu, valoarea reevaluată pentru imobilizările corporale care au fost reevaluate sau
valoarea justă pentru valorile mobiliare pe termen scurt admise la tranzacționare pe o
piață reglementată).
Activele constatate minus în gestiune se scot din evidență la data constatării lipsei
acestora.
La scoaterea din evidență a activelor se reiau la venituri ajustările pentru depreciere
sau pierdere de valoare aferente acestora.
Costul de achiziție sau costul de producție al stocurilor din aceeaşi categorie şi al
tuturor elementelor fungibile se calculează prin aplicarea uneia din următoarele metode:
a) metoda costului mediu ponderat ‐ CMP;
b) metoda primul intrat‐primul ieşit ‐ FIFO;
c) metoda ultimul intrat‐primul ieşit ‐ LIFO.
Metoda "costului mediu ponderat" (CMP) presupune calcularea costului fiecărui
element pe baza mediei ponderate a costurilor elementelor similare aflate în stoc la începutul
13
ORDIN Nr. 1802 din 29 decembrie 2014 ‐ Partea I pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind
situațiile financiare anuale individuale şi situațiile financiare anuale consolidate EMITENT: MINISTERUL
FINANȚELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 963 din 30 decembrie 2014
perioadei şi a costului elementelor similare produse sau cumpărate în timpul perioadei.
Media poate fi calculată periodic sau după fiecare recepție. Perioada de calcul nu trebuie
să depăşească durata medie de stocare.
Potrivit metodei "primul intrat‐primul ieşit" (FIFO), bunurile ieşite din gestiune se
evaluează la costul de achiziție sau de producție al primei intrări (lot). Pe măsura epuizării
lotului, bunurile ieşite din gestiune se evaluează la costul de achiziție sau de producție al
lotului următor, în ordine cronologică.
Potrivit metodei "ultimul intrat‐primul ieşit" (LIFO), bunurile ieşite din gestiune se
evaluează la costul de achiziție sau de producție al ultimei intrări (lot). Pe măsura epuizării
lotului, bunurile ieşite din gestiune se evaluează la costul de achiziție sau costul de producție
al lotului anterior, în ordine cronologică.
14
4 Evaluarea alternativă la valoarea justă

A Reevaluarea imobilizărilor corporale


Prin derogare de la evaluarea pe baza principiului costului de achiziție sau al costului
de producție, entitățile pot proceda la reevaluarea imobilizărilor corporale existente la sfârşitul
exercițiului financiar, astfel încât acestea să fie prezentate în contabilitate la valoarea justă, cu
reflectarea rezultatelor acestei reevaluări în situațiile financiare întocmite pentru acel
exercițiu.
Amortizarea calculată pentru imobilizările corporale astfel reevaluate se
înregistrează în contabilitate începând cu exercițiul financiar următor celui pentru care s‐a
efectuat reevaluarea.
‐ Dacă o imobilizare corporală complet amortizată mai poate fi folosită, entitatea
poate proceda la reevaluarea acesteia. Cu ocazia reevaluării imobilizării corporale, acesteia i
se stabilesc o nouă valoare şi o nouă durată de utilizare economică, corespunzătoare
perioadei estimate a se folosi în continuare.
‐ Evaluările efectuate cu ocazia reorganizărilor de întreprinderi (fuziuni, divizări) nu
constituie reevaluare în sensul prezentelor reglementări contabile, aceste evaluări efectuându‐
se în scopul stabilirii raportului de schimb, pentru toate elementele de bilanț. Fac excepție
cazurile în care data situațiilor financiare care stau la baza reorganizării coincide cu data
situațiilor financiare anuale.
‐ Reevaluarea imobilizărilor corporale se face la valoarea justă de la data bilanțului.
Valoarea justă se determină pe baza unor evaluări efectuate, de regulă, de evaluatori
autorizați, potrivit legii.
‐ La reevaluarea unei imobilizări corporale, amortizarea cumulată la data reevaluării
este tratată în unul din următoarele moduri:
a) recalculată proporțional cu schimbarea valorii contabile brute a activului, astfel
încât valoarea contabilă a activului, după reevaluare, să fie egală cu valoarea sa reevaluată.
Această metodă este folosită, deseori, în cazul în care activul este reevaluat prin aplicarea
unui indice;
sau
b) eliminată din valoarea contabilă brută a activului şi valoarea netă, determinată în
urma corectării cu ajustările de valoare, este recalculată la valoarea reevaluată a activului.
Această metodă este folosită, deseori, pentru clădirile care sunt reevaluate la valoarea lor de
piață.

14
ORDIN Nr. 1802 din 29 decembrie 2014 ‐ Partea I pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind
situațiile financiare anuale individuale şi situațiile financiare anuale consolidate EMITENT: MINISTERUL
FINANȚELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 963 din 30 decembrie 2014
‐ În cazul în care, ulterior recunoaşterii inițiale ca activ, valoarea unui activ imobilizat
este determinată pe baza reevaluării activului respectiv, valoarea rezultată din reevaluare va
fi atribuită activului, în locul costului de achiziție/costului de producție sau al oricărei altei
valori atribuite înainte acelui activ. În astfel de cazuri, regulile privind amortizarea se vor
aplica activului având în vedere valoarea acestuia, determinată în urma reevaluării.
Elementele dintr‐o categorie de imobilizări corporale se reevaluează simultan pentru a
se evita reevaluarea selectivă şi raportarea în situațiile financiare anuale a unor valori care
sunt o combinație de costuri şi valori calculate la date diferite.
Dacă un activ imobilizat este reevaluat, toate celelalte active din categoria din care
face parte trebuie reevaluate.
O categorie de imobilizări corporale cuprinde active de aceeaşi natură şi utilizări
similare, aflate în exploatarea unei entități.
Exemple de categorii de imobilizări corporale sunt: terenuri; clădiri; maşini şi
echipamente; nave; aeronave etc.
Reevaluările trebuie făcute cu suficientă regularitate, astfel încât valoarea contabilă să
nu difere substanțial de cea care ar fi determinată folosind valoarea justă de la data bilanțului.

Valoarea justă a imobilizărilor corporale este determinată, în general, plecând de la


valoarea lor de piață, pe baza informațiilor pe care le‐ar utiliza participanții de pe piață atunci
când stabilesc prețul activului, presupunând că participanții de pe piață acționează pentru a
obține un beneficiu economic maxim.
Valoarea justă reprezintă prețul care ar fi încasat pentru vânzarea unui activ într‐o
tranzacție reglementată pe piața principală (dacă există) sau cea mai avantajoasă, la data
evaluării, în condițiile curente de piață (adică un preț de ieşire), indiferent dacă respectivul
preț este direct observabil sau este estimat utilizând o altă tehnică de evaluare.
Dacă valoarea justă a unei imobilizări corporale nu mai poate fi determinată, valoarea
activului prezentată în bilanț trebuie să fie valoarea sa reevaluată la data ultimei reevaluări,
din care se scad ajustările cumulate de valoare.
În cazul efectuării reevaluării imobilizărilor corporale, acest lucru trebuie prezentat în
notele explicative, împreună cu elementele supuse reevaluării, metoda prin care s‐au calculat
valorile prezentate, precum şi elementul afectat din contul de profit şi pierdere.
În cazul în care se efectuează reevaluarea imobilizărilor corporale, diferența dintre
valoarea rezultată în urma evaluării pe baza costului de achiziție sau a costului de producție şi
valoarea rezultată în urma reevaluării trebuie prezentată în bilanț la rezerva din reevaluare,
ca un subelement distinct în "Capital şi rezerve" (contul 105 "Rezerve din reevaluare").
Surplusul din reevaluare inclus în rezerva din reevaluare este capitalizat prin transferul
direct în rezultatul reportat (contul 1175 "Rezultatul reportat reprezentând surplusul realizat
din rezerve din reevaluare"), atunci când acest surplus reprezintă un câştig realizat.
În sensul prezentelor reglementări, câştigul se consideră realizat la scoaterea din
evidență a activului pentru care s‐a constituit rezerva din reevaluare. Cu toate acestea, o parte
din câştig poate fi realizat pe măsură ce activul este folosit de entitate. În acest caz, valoarea
rezervei transferate este diferența dintre amortizarea calculată pe baza valorii contabile
reevaluate şi valoarea amortizării calculate pe baza costului inițial al activului.
La aplicarea pentru prima dată a prezentelor reglementări, soldul contului 1065
"Rezerve reprezentând surplusul realizat din rezerve din reevaluare" se transferă asupra
contului 1175 "Rezultatul reportat reprezentând surplusul realizat din rezerve din reevaluare".

Rezerva din reevaluare se reduce în măsura în care sumele transferate la aceasta nu


mai sunt necesare pentru aplicarea metodei contabile bazate pe reevaluare.
Dacă rezultatul reevaluării este o creştere față de valoarea contabilă netă, atunci
aceasta se tratează astfel: ‐ ca o creştere a rezervei din reevaluare prezentată în cadrul
elementului "Capital şi rezerve", dacă nu a existat o descreştere anterioară recunoscută ca o
cheltuială aferentă acelui activ; sau ‐ ca un venit care să compenseze cheltuiala cu
descreşterea recunoscută anterior la acel activ.
Dacă rezultatul reevaluării este o descreştere a valorii contabile nete, aceasta se
tratează ca o cheltuială cu întreaga valoare a deprecierii, atunci când în rezerva din reevaluare
nu este înregistrată o sumă referitoare la acel activ (surplus din reevaluare) sau ca o scădere a
rezervei din reevaluare prezentată în cadrul elementului "Capital şi rezerve", cu minimul
dintre valoarea acelei rezerve şi valoarea descreşterii, iar eventuala
diferență rămasă neacoperită se înregistrează ca o cheltuială.
Sumele reprezentând diferențe de natura veniturilor şi cheltuielilor rezultate din
reevaluare trebuie prezentate separat în contul de profit şi pierdere (contul 755 "Venituri din
reevaluarea imobilizărilor corporale", respectiv contul 655 "Cheltuieli din reevaluarea
imobilizărilor corporale", după caz). 15
Nicio parte din rezerva din reevaluare nu poate fi distribuită, direct sau indirect, cu
excepția cazului în care reprezintă un câştig efectiv realizat.
Cu excepția cazurilor prevăzute la pct. 109 ‐ 112, rezerva din reevaluare nu poate fi
redusă.
În cazul terenurilor şi clădirilor care au fost reevaluate şi au făcut obiectul unei
cedări parțiale, la scoaterea din evidență a acestora, diferența din reevaluare aferentă părții
cedate se consideră surplus realizat din rezerve din reevaluare, corespunzător valorii
contabile a terenurilor, respectiv a clădirilor, scoase din evidență, şi se evidențiază în contul
1175 "Rezultatul reportat reprezentând surplusul realizat din rezerve din reevaluare".
Ajustările de valoare se calculează în fiecare exercițiu financiar pe baza valorii
reevaluate a imobilizărilor respective.
În cazul în care se efectuează reevaluarea, în notele explicative trebuie prezentate,
separat pentru fiecare element din bilanț de natura imobilizărilor corporale reevaluate,
următoarele informații:
a) valoarea la cost istoric a imobilizărilor reevaluate şi suma ajustărilor cumulate de
valoare;
b) valoarea la data bilanțului a diferenței dintre valoarea rezultată din reevaluare şi
cea reprezentând costul istoric şi, atunci când este cazul, valoarea cumulată a ajustărilor
suplimentare de valoare.

B. Evaluarea la valoarea justă a instrumentelor financiare 16


Prin derogare de la prevederile pct. 58 alin. (1) şi sub rezerva condițiilor prevăzute la
prezenta subsecțiune, entitățile pot evalua în situațiile financiare anuale consolidate
instrumentele financiare, inclusiv instrumentele financiare derivate, la valoarea justă.
Prevederile prezentei subsecțiuni nu se aplică la întocmirea situațiilor financiare
anuale individuale.
În înțelesul prezentelor reglementări, contractele bazate pe marfă care conferă oricăreia dintre
părțile contractante dreptul de a se achita de obligații în numerar sau prin alte instrumente
financiare se consideră a fi instrumente financiare derivate, cu excepția cazurilor în care
astfel de contracte:
15
ORDIN Nr. 1802 din 29 decembrie 2014 ‐ Partea I pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind
situațiile financiare anuale individuale şi situațiile financiare anuale consolidate EMITENT: MINISTERUL
FINANȚELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 963 din 30 decembrie 2014
16
ORDIN Nr. 1802 din 29 decembrie 2014 ‐ Partea I pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind
situațiile financiare anuale individuale şi situațiile financiare anuale consolidate EMITENT: MINISTERUL
FINANȚELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 963 din 30 decembrie 2014
a) au fost încheiate şi continuă să îndeplinească cerințele aşteptate ale entității
privind cumpărarea, vânzarea sau utilizarea mărfii în momentul în care au fost încheiate şi
ulterior;
b) au fost desemnate inițial drept contracte bazate pe marfă;
c) se aşteaptă a fi decontate prin livrarea mărfii.