Sunteți pe pagina 1din 5

Eseu

Cruciadele de,
Cecile Morrisson.

În ceea ce priveşte această carte cruciadele scrisă de către Cecile Morrisson, în acest eseu
o să abordez tema principală „cruciadele” unde o să vorbesc despre ce înseamnă o cruciadă, o sa
vorbesc despre cauzele cruciadelor în general împărţindu-le în doua clase; cauze îndepartate şi
cauze apropiate, şi în cele din urmă o să vorbesc despre fiecare cruciadă precizând în special anul
izbucnirii ei şi anul finalizării ei. De asemenea este bine de ştiut faptul că etimologic vorbind
cuvântul cruciadă înseamnă în primul rând, orice expediţie militară împotriva unor eretici sau
adepţilor altor religii în evul mediu sau mai bine spus o altă definiţie ar arăta faptul că cruciadă
înseamnă; fiecare dintre cele opt expediţii cu caracter militar, întreprinse la îndemnul Bisericii
catolice de către seniorii din Europa occidentală în perioada dintre 1096 şi 1270 şi care sub
pretextul eliberării mormântului lui Hristos de la Ierusalim de sub ocupaţia musulmanilor,
urmăreau, de fapt o expansiune teritorială, economică şi politică.

În continuare este bine de ştiut faptul că cuvântul cruciadă nu apare în latina medievală
înainte de mijlocul secolului al 13-lea, el datând doar din perioada otomană. Cuvântul cruciadă
se naşte datorită faptului că majoritatea pelerinilor se considerau pe ei „ ostaşi ai lui Hristos”
însemnându-se toţi pelerinii cu semnul sfintei cruci, de aici s-a format termenul de cruciadă. De
asemenea cruciatul rămâne în textele medievale pelerinul sau mai bine spus cel care face
calătoria spre Ierusalim, iar pelerinajul la Locurile Sfinte este unul din cele mai importante
elemente ale cruciadei, definind-o în totalitate.

În ceea ce priveşte cauzele cruciadelor, organizarea cruciadelor, plerinajul către


Ierusalim care era centru de spiritualitate a creştinilor era cu scopul de a elibera locurile sfinte de
sub ocupaţia necredincioşilor, de unde ne putem da seama, de unde reiese faptul, că acest
pelerinaj stă la originea ideii de cruciadă.

1
O altă cauză era faptul că regii şi marii baroni europeni doreau să-şi sporească prin astfel
de expediţii, posesiunile prin faptul că negustorii doreau să obţină piaţă de desfacere noi pentru
produsele lor, oamenii de rând dar şi tăranii doreau să scape de sărăcie.În categoria cauzelor
îndepartate se ştie faptul că pelerinajul spre Ierusalim încă din secolul al 7-lea, pelerinajul
insemna pentru mulţi un act de penitenţă, mulţi dintre oamnei considerând pelerinajul un act
canonic, chiar şi manualele de penitenţă ale bisericii irlandeze contribuia la raspândirea acestui
fapt pe continent doar acolo unde îşi desfăşura activitatea misionarii celţi. Mai târziu datorită
faptului că pelerinajul este pentru mulţi un act de penitenţă, apare ideea potrivit căreia pelerinajul
este ispăşitor de pacate sau mai bine spus, dacă faci pelerinaj acesta te spala de toate păcatele.

Cu timpul apare şi primul penitent pelerin în secolul al 9-lea Fromond, care făcând
călătorii multe spre Ţara Sfântă crede că se spală de multe păcate grele. Într-adevăr prin secolul
al 11-lea pelerinajul este impus ca act de penitenţă pentru cei care tulburau pacea în Biserică. Din
cauzele apropiate ale cruciadelor este bine de ştiut faptul că Urban al 2-lea, convoacă la
Clermont un conciliu, unde sunt invitaţi să participe în special episcopii francezi care trebuie să
trateze în special probleme de disciplină bisericească, ecleziastică.

In urma acestui aceste şedinţe se despind căteva canoane adoptate între 18 şi 26


noiembrie 1095 şi cel mai important se referă la învestirea clericilor de către laici; se dau şi două
canoane care se referă în mod direct la cruciadă. Primul canon se referă la extinderea păci lui
Dumnezeu, la domeniul intregii Biserici şi cel de-al doilea canon se referă la renunţarea la
penitenţă impusă pentru iertarea păcatelor tuturor acelora care vor porni spre a elibera Biserica
Lui Dumnezeu din Ierusalim. În încheierea acestei şedinţe Urban al 2-lea rosteşte o predică pe un
câmp unde este înconjurat de o mulţime de laici, clerici, iar principalele teme ale discursului lui
Urban era faptul că îi roagă pe creştinii din Occident să pună capăt războaielor, să uite ura dintre
ei, şi cel mai important aspect este faptul că îi încurajează să se unească spre a lupta împotriva
păgânilor şi a-i elibera pe fraţii lor din Orient.

Papa fără a ascunde suferinţele care îi aşteaptă pe pelerini în drumul lor, papa i-ar fi
îndemnat la renunţare şi jertfă reluând cuvintele Lui Matei 16,24 „ Dacă voieşte cineva să vină
după mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea si să mă urmeze”. Cartea ne mărturiseşte faptul
că mulţimea fiind încântată la strigătul „ Facă-se voia Domnului” şi ar fi făcut legământul de a
porni către Ierusalim. Iar ca şi semn al acestul legământ, unii dintre cei care au pornit spre

2
Ierusalim şi-au cusut între umeri o cruce de stofă. În ceea ce priveşte cruciadele, pe parcursul
eseului meu o să ma straduiesc să vorbesc despre fiecare cruciadă în parte atingând cele mai
importante momente. Cruciada întâi a început în anul 1096 şi a durat până în anul 1099, despre
cruciada întâi Cecile Morrisson în cartea ei, subliniază faptul că împăratul Alexios 1 Comenul
speră că o să cucerească Asia Mică de la turci, şi cu acestă ocazie el s-a adresat papei Urban al 2-
lea carându-i ajutorul.

În conciliul de la Clermont, din 27 noiembrie 1095, papa a cerut printr-o cuvântare


elibererea dar şi apărarea Locurilor Sfinte. Data plecării în prima cruciadă a fost fixată la 15
august 1096. Înainte de marea cruciadă au pornit două cruciade populare, unde cavalerul german
Walter şi Petru Ieremitul, au condus în primăvara anului, 1096 o armată nedisciplinată de
bărbaţi, femei şi copii care ei toţii trecând prin Ungaria, Serbia şi Bulgaria au ajuns la 1 august
1096 la Constantinopol. Adevărata cruciadă a fost a nobililor şi baronilor şi la ea au participat
patru grupe de cruciaţi. Grupa întâi a fost alcătuită de cavalerii lotaringeni, flamanzi şi germani
sub conducerea ducelui Godefroz de Bouillon a fraţilor săi Eustache şi Balduin. Ei merg de-a
lungul Dunării, trec prin Ungaria, Serbia şi Bulgaria şi ajung primii la Constantinopol la 23
decembrie 1096.

Grupa a doua este cea a cavelirilor din Franţa centrală, la nord de Loara, la care s-au
adăugat cavalerii bretoni şi englezi sub conducerea lui Robert. Cu timpul se creează primul stat
latin în Orient, care durează până în 1144. Al doilea principat latin a fost creat de cavalerii
occidentali a fost Antiohia care a durat din 1098 pânâ în 1268 când a căzut definitiv sub mâinile
musulmanilor. În cele din urmă cruciada cavalerilor a fost condusă de contele Godffroz, care
împreună cu marii seniori ajung în cele din urmă şi ei la Constantinopol; unde încheie un tratat
cu împăratul Alexios 1 Comnenul, prin care îi recunoaşte suzeranitatea asupra teritoriilor pe care
urmau să le cucerească.

Anul 1099 după parerea mea este un anu de „ aur „ deoarece cruciaţii au cucerit
Ierusalimul iar teritoriile cucerite au fost in cele din urmă împărţite în patru state, şi anume ;
regatul Ierusalimului, principatul Antiohiei, Comitatul de Tripoli şi Edessa. În continuare începe
cruciada a doua care începe în anul 1147 şi durează până în anul 1149. Cruciada a doua a început
cu mişcarea musulmană adică, cruciada a fost cauzată de cucerirea Edesei de către musulmani.
A fost condusă de către regele Franţei, Ludovic al 7-lea şi împăratul romano-german, Conard al

3
3-lea, dar a fost un eşec, cruciaţii fiind învinşi. De asemenea între anii 1140 şi 1149 cruciaţii au
ridicat la Ierusalim o biserică o dublă, Golgota şi Sfântul Mormânt, latinii creându-şi astfel
drepturi la Sfântul Mormânt. Este bine de ştiut faptul că în anul 1187 conducătorul musulman,
Saladin a cucerit Ierusalimul, fapt pentru care ca cauzat a treia cruciada. Această înfrângere a
fost pe data de 2 octombire, după 88 de ani de stăpânire creştină, pe care l-a transformat în oraş
musulman, prefăcând bisericile în moschei. Cruciada a treia a început în anul 1189 şi a durat
până 1192 . La acestă cruciadă au participat trei monarhi ai Apusului, Friederich 1 Barbarosa,
Richard Inima de Leu, şi Filip al doile.

Trupele cruciate nu au reuşit să elibereze Ierusalimul, dar au ocupat oraşul port, Accra,
care a devenit noua capitală a Regatului Ierusalimului. Richard Inimă de Leu cu tot curajul, n-a
putut cuceri Ierusalimul. În urma încheierii unui armistiţiu cu sultanul Saladin, acesta a acordat
cavalerilor occidentali litoralul Mediteranei, şi a asigurat prin promisiune solemnă că li se
permite creştinilor vizitarea Ierusalimului. Cruciada a patra a început în anul 1202 şi a durat până
în anul 1204. A fost spusă de către papa Inocenţiu al 3-lea în Apus pentru eliberarea
Ierusalimului. Republica Veneţie s-a angajat să asigure transportul cruciaţilor cu flota ei în
schimbul unor sume importante de bani. Republica Veneţie socotind momentul favorabil pentru
câştigarea unor însemnate beneficii comerciale, a îndreptat acestă cruciadă, adică cruciada a
patra spre Constantinopol, în loc să meargă spre eliberarea Ierusalimului. Astfel în anul 1202
cruciaţii cuceresc portul dalmat, zara, care aparţinea Ungariei iar ulterior s-au implicat în luptele
politice din imperiul Bizantin.

În anul 1203 l-au reinstalat pe tron Împăratul bizantin Isac al 2-lea Anghelos, care nu şi-
a mai putut onora obligaţiile financiare faţă de cruciaţi. Aceştia au cucerit şi jefui în 1204
Constantinopolul, desfiinţând Imperiul Bizantin, pe ruinele căruia a fost împeriul Latin de
Răsărit. În ceea ce priveşte cruciada a cincea aceasta a început în anul 1218 şi a durat până în
anul 1229. Această cruciadă o constituie expediţia regelui Andrei 2-lea al Ungariei, împreună cu
Leopold al 7-lea care au plecat spre Palestina. Cel mai important moment al acestei cruciade a
fost faptul că Friederich al 2-leaş şi-a făcut intrarea în chip solemn în Iersalim la 17 marti 1229
şi-şi puse singur coroana regală pe cap.

Un al moment important este faptul că Ierusalimul a rămas în mâinile creştinilor din 17


martie 1229 până la 23 august 1244. Aceştia au măcelărit o parte dintre creştini şi au distrus

4
biserica Sf Mormânt. Cruciada a şasea a început în anul 1248 şi a durat până în anul 1254.
Pierderea Ierusalimul în 1224 a făcut ca papa Inocenţiu al 4-lea să îndemne creştinătatea
apuseană, în sinodul de la Lyon din 1245, să se înroleze intr-o nouă cruciadă. Totuşi regele
Franţei Ludovic al 9-lea cel Sfânt pleacă în 1248 în cruciadă, dar după multe lupte, după un
pelerinaj la Betleem 1254, la 24 aprilie acelaşi an s-a întors în Franţa, fără să fi putut elibera
Ierusalimul. În ceea ce priveşte ultima cruciadă cruciada a şaptea aceasta a durat doar un an
1270. Regele Ludovic al 9-lea cel Sfânt pleacă din nou în cruciadă în 1270, de astă dată în tunis
unde speră să convertească pe şeful Tunisului. Aici monarhul moare şi o parte dintre luptători au
muri de ciumă. Aşa se sfârşesc cruciadele zise clasice.

Student: Szakacs Alexandru Ştefan.

Secţia: Teologie Pastorala.

Anul 2.