Pescuitul este una din cele mai vechi ocupaţii ale populaţiei şi este un sector economic

important în ţările din regiunea Mării Negre şi, practic, toate stocurile comerciale de peşti
din Marea Neagră sunt împărţite între ţările vecine.
În România, anii 1970 şi 1980 au reprezentat o perioadă de producţie intensivă în
domeniul pescuitului maritim, cu flota română operând în Oceanul Atlantic la vest de coasta
Africii şi în regiunea Labradorului. După 1990, activitatea de pescuit s-a concentrat pe Marea
Neagră. În prezent, flota de pescuit constă din 468 de nave de pescuit, cea mai mare parte
fiind ambarcaţiuni mici, care pescuiesc cu plase fixe în apele de coastă (bărcile sub 12 m
lungime reprezintă 95 % din flotă). O duzină de traulere pescuiesc specii pelagice mici în
zona de coastă de 12 mile. Aproximativ jumătate din întreaga flotă de pescuit este înregistrată
în porturile Deltei Dunării. Restul flotei se împarte între două centre principale: Constanţa
(39 %, cu porturile din apropiere Tomis 18 % şi Mamaia 14 %), şi Mangalia (30 %).
Constanţa este de departe cel mai important port în termeni de capacitate (53 % din tonajul
brut total al flotei române, şi 45 % din puterea totală a motoarelor). Numărul total de nave a
fost aproximativ constant începând cu anul 2007, dar capacitatea totală a scăzut semnificativ.
România a încheiat negocierile cu UE în domeniul pescuitului în iunie 2001, şi a
acceptat întregul „acquis comunitar” fără a solicita derogări sau perioade de tranziţie.
Pescuitul a fost gestionat în mod tradiţional prin restricţii directe, între care închiderile de
sezon şi de zonă, dimensiunea minimă a ochiurilor de plasă şi limitarea accesului. În ultimii
ani, acordarea licenţelor şi sistemul de cote individuale au fost introduse ca măsuri de control
al efortului, pentru a adapta efortul de pescuit la resursele disponibile. Licenţele se referă la
un anumit grup de specii sau la tipul de dispozitive folosite, şi de obicei delimitează zona de
pescuit (Duzgunes şi Erdogan, 2008). Alocările de cote au fost în principal bazate pe ratele
capturilor istorice, dar sunt acum acordate în limita capture totale admise, pe baza unor studii
de cercetare. Toate navele de pescuit comercial trebuie să fie înregistrate în Registrul flotei
de pescuit ca o primă condiţie pentru obţinerea unui permis de pescuit şi a cotelor. Biroul de
înregistrare a navelor de pescuit din cadrul Direcţiei pentru Pescuit înregistrează datele
privind toate navele de pescuit în conformitate cu normele PCP1 din UE. Pescuitul şi protecţia
stocurilor de sturioni se bazează pe cotele de pescuit şi capturi totale admisibile aprobate de
către Academia Română, în calitatea sa de cea mai înaltă autoritate ştiinţifică, şi ghidată de

1
Politica comună în domeniul pescuitului
CITES2. Este obligatoriu ca fiecare sturion capturat să fie marcat cu o etichetă specială care
să permită identificarea cu uşurinţă şi trasabilitatea, şi fiecare pescar trebuie să completeze
declaraţiile de debarcare, cu toate datele privind capturile: specia de sturion, locul şi
momentul capturii, şi măsurile biometrice (greutate, lungime). În Marea Neagră, utilizarea
resurselor piscicole este în mod provizoriu gratuită, pentru a permite dezvoltarea activităţilor
de pescuit maritim, cu un impozit de 1 % asupra vânzărilor.

2
Convenţia privind comerţul internaţional cu specii ale faunei şi florei sălbatice pe cale de dispariţie