Sunteți pe pagina 1din 21

CUPRINS

ARGUMENT 2
CAPITOLUL I. JOCURILE OLIMPICE 5
1.1. Spiritul olimpic al unei competiţii drepte şi deschise 5
1.2. Jocurile Olimpice de Iarnă 5
1.3. Originile Jocurilor Olimpice 6
1.4. Ediţia Jocurilor Olimpice din 1908, programată pentru Roma 8
CAPITOLUL II. MITURI DESPRE JOCURILE OLIMPICE 11
2.1. Istoria jocurilor olimpice 11
2.2. La jocurile olimpice antice participau atleti amatori 12
2.3. Jocurile olimpice erau pentru toata lumea 13
CAPITOLUL III. DESFĂCURAREA JOCURILOR OLOMPIC 16
CONCLUZIE 18
BIBLIOGRAFIE 21

1
ARGUMENT

Jocurile Olimpice au fost fondate în Grecia antică cu peste 2500 de ani în


urmă şi chiar şi în zilele nostre au rămas o sărbătorire a performanţele sportive
extraordinare.
Deşi asociem Jocurile Olimpice cu sportul, iniţial aceste Jocuri erau în
Grecia Antică un festival religios închinat lui Zeus. Legenda spune că Jocurile
au fost fondate de Hercule, care a plantat un măslin din ramurile căruia se
împleteau cununile oferite învingătorilor.
Primele Jocuri Olimpice au avut loc în anul 776 î.e.n., cu un unic
eveniment: o cursă de alergare de aproximativ 200 metri numită “Stadion”, de
unde şi cuvântul “stadion” pe care îl folosim astăzi. Jocurile au fost organizate
de atunci o dată la fiecare patru ani, iar perioada de timp dintre două întâlniri era
cunoscută sub numele de Olimpiadă.
Jocurile au fost luate atât de mult în serios de către greci, încât pe durata
Jocurilor Olimpice orice războaie încetau şi se derulau armistiţii atent
supervizate. Chiar şi în timpul Războaielor Peloponeziene, inamicii se adunau
laolaltă şi se întreceau umăr la umăr în competiţiile sportive. Singurii care au
încălcat vreodată un asemenea armistiţiu au fost spartanii, cărora drept pedeapsă
li s-a interzis participarea la Jocurile Olimpice din anul 420 î.e.n. Jocurile
Olimpice erau organizate într-un sanctuarium anume construit, complexul
sportiv aflat în vestul Peloponesului şi numit Olympia. Acesta nu a fost
niciodată cu adevărat un oraş, neavând cetăţeni sau o formă de guvernare. Era
un simplu loc prosper, cu restaurante, o sală de întruniri şi diverse oportunităţi
de cazare şi, desigur, spaţii generoase destinate sportului, între care se numără
un stadion de 40 000 locuri, un hipodrom pentru cursele de cai şi o sală de sport
de dimensiuni apreciabile.

2
În centrul Olympiei se afla o zonă sacră, denumită Altis, în inima căreia se
ridica un templu absolut uluitor care adăpostea o magnifică statuie a lui Zeus.
Cu o înălţime de peste 12 metri, construită de marele sculptor Phidias, aceasta
era una dintre cele şapte minuni ale lumii antice.
Competiţiile olimpice erau deschise tuturor cetăţenilor de sex masculin.
Sportivii participanţi apăreau cu trupurile complet goale. De altfel, din cuvântul
grecesc “gol” (‘gymnos’) provine ‘gymnasium’. Femeilor le era interzis cu
maximă stricteţe să urmărească aceste jocuri, iar participarea lor la întreceri era
cu desăvârşire exclusă.
De la o întâlnire de o singură zi, cu o singură cursă, până în anul 471
î.e.n., Jocurile Olimpice evoluaseră, ajungând să cuprindă 10 evenimente,
derulate pe o perioadă de peste cinci zile. Pe lângă cursa de alergare,
evenimentele sportive incluse erau lupte corp la corp, box, curse de cai (atât
călare, cât şi cu care de luptă), aruncarea discului şi a suliţei, precum şi un tip de
săritură în lungime, pe muzică. Mai exista şi un pentatlon, alcătuit din probe de
sărituri, alergare, aruncarea suliţei, a discului şi lupte corp la corp. Un alt
eveniment era pankration-ul, o combinaţie violentă de lupte corp la corp şi box,
în care practic nu existau nici un fel de reguli, iar învingătorul era primul
luptător care se recunoştea învins.
Jocurile Olimpice se încheiau cu o cursă de alergare bizară şi extenuantă,
în care participanţii alergau îmbrăcaţi în costume complete de
armură.Popularitatea Jocurilor Olimpice a dăinuit în întreaga lume antică, mult
după prăbuşirea Imperiului Grec. Dar în anul 393 e.n., când a avut loc cea de-a
293-a Olimpiadă, deci la 1170 ani după prima ediţie a Jocurilor Olimpice,
Jocurile au fost interzise de către împăratul roman Theodosius I, care declarase
ilegală orice formă de adorare a idolilor în sanctuare.
Abia în anul 1896 Jocurile Olimpice au reapărut, datorită eforturilor unui
tânăr aristocrat francez, baronul Pierre de Coubertin, ajutat de grecul Dimitrios
Vikelas. Primele Jocuri Olimpice moderne s-au derulat la Atena. Au participat

3
13 ţări, care s-au întrecut în 43 evenimente din nouă sporturi diferite. Pentru
prima dată a fost inclus atunci şi maratonul ca probă. Această cursă
comemorează victoria atenienilor asupra perşilor, când solul Philippides a
alergat de pe câmpiile Maratonului până la Atena, pentru a duce vestea victoriei.
Maratonul nu a fost probă la Jocurile Olimpice antice. Cursa de maraton
este o probă modernă şi a fost introdusă pentru prima dată la Jocurile Olimpice
Moderne din 1896 de la Atena, o cursă de la Marathon, din nord-estul Atenei la
Stadionul Olimpic, pe o distanţă de 40 kilometri. Cursa comemorează alergarea
lui Pheidippides, un curier antic, care a dus vestea debarcării perşilor la
Marathon în anul 490 î.d.Hr. la Sparta (o distanţă of 149 mile) cu cererea de a
trimite ajutor pentru bătălie. Conform relatărilor istoricului grec antic Herodot,
Pheidippides a dus vestea Spartanilor a doua zi.

4
CAPITOLUL I
JOCURILE OLIMPICE

1.1. Spiritul olimpic al unei competiţii drepte şi deschise

Tuturor le este prezent în atmosferă o dată la doi ani, atunci când Jocurile
Olimpice se ţin într-un colţ sau altul de lume, fie vara, fie iarna.
Având o istorie îndelungată şi bogată, cu origini în Grecia Antică,
olimpiadele moderne atrag atenţia prin festivism şi recorduri, prin ambiţie şi
dedicare.
Procesul prin care se ajunge la rezultatul final este unul îndelungat şi
necesită multă pregătire, gazdele perfecţionându-se de la o ediţie la alta, dorind
să impresioneze atât spectatorii, cât şi atleţii care concurează.

1.2. Jocurile Olimpice de Iarnă

S-au desfăşurat pentru prima dată în 1924, la Chamonix, după ce primele


probe, cele de patinaj, fuseseră prezente încă de la ediţia din 1908.
Cunoscută la acel moment ca Săptămâna Internaţională a Sporturilor de
Iarnă, competiţia de la Chamonix a primit statutul de primă olimpiadă de iarnă
abia după doi ani. Jocurile din 1928 s-au desfăşurat la St. Moritz, o staţiune
devenită atracţie de iarnă în 1864, când hotelierul Johannes Badrutt și-a convins
vizitatorii că Alpii Elveţieni pot fi admiraţi şi iarna.
Competiţia a fost marcată însă de o vreme prea călduroasă, ceea ce a
împiedicat desfăşurarea anumitor probe. Totuşi, aici s-a remarcat pentru prima
dată patinatoarea Sonja Henie, cea care a revoluţionat patinajul artistic mai ales
pentru femei. Olimpiada s-a întors în St.

5
Moritz în 1948, după Al Doilea Război Mondial, deoarece oraşul a fost
puţin afectat de conflict. O altă ediție de neuitat a fost cea din iarna lui 1960, de
la Squaw Valley, ale cărei ceremonii au schimbat fața acestui eveniment,
deoarece s-au aflat în responsabilitatea directă a lui Walt Disney.
În 1972, Jocurile Olimpice de Iarnă s-au desfăşurat pentru prima dată în
Asia, fapt ce a fost marcat printr-o ceremonie de deschidere cu adevărat
memorabilă. În mod asemănător, Calgary a celebrat cum se cuvine reuşita de a
găzdui competiţia olimpică de iarnă în 1988, după şase încercări eşuate.
În urma deciziei din 1986 a Comitetului Olimpic Internațional, ediția de la
Albertville (1992), din Franţa, este ultima care s-a desfăşurat în acelaşi an cu cea
de vară, iar momentul impresionant care a marcat ceremonia de deschidere a
fost baletul în aer. Ediţia din 1998, de la Nagano, a onorat pacea şi unitatea în
lume, fapt demonstrat prin interpretarea Odei Bucuriei de Beethoven de către
coruri provenite de pe cele cinci continente participante.
Spiritul olimpic dăinuie încă în unele locurile de desfășurare a probelor,
care pot fi admirate și astăzi, dar şi în muzee care amintesc de competiție.
Ceremoniile de deschidere a Jocurilor Olimpice, fie ele de vară sau de iarnă, se
remarcă prin incursiunea pe care o fac în istoria ţării gazdă, promovând astfel
multiculturalismul şi buna înțelegere între popoare.
Fiecare ceremonie se încheie cu rostirea jurământului olimpic, creat de
Pierre de Coubertin şi rostit pentru prima dată la ediţia din 1920, de la Antwerp.
Atletul, oficialul şi antrenorul care rostesc jurămintele, ţinând în mână un colţ al
steagului olimpic, promit că se vor respecta regulile într-o competiţie corectă.

1.3. Originile Jocurilor Olimpice

Sunt însă mai vechi de secolul XX, ele găsindu-se în Grecia Antică, în
oraşul Olympia. Prima ediţie atestată istoric este cea din 776 î.e.n., dar se
consideră că aceste competiţii s-au desfășurat mult mai devreme. Mitologia, la

6
rândul său, menţionează mai multe surse pentru olimpiade, unele pornind chiar
de la lupta lui Zeus cu tatăl său, Chronos, pe care Hercule l-a onorat prin
competiţiile din Olympia. Importanţa lor era una foarte mare pentru Grecia
Antică, istoricul Ephorus fiind cel care consemnează faptul că olimpiada era un
standard comun de măsurare a timpului, asemănător standardului de astăzi
„î.Hr.” şi „d.Hr.”.

Olimpiadele se ţineau o dată la patru ani, fiind cele mai importante, dar
jocuri asemănătoare aveau loc anual, acestea fiind cele Pythiene, Nemeene şi
Isthmiene. Fiind o sărbătoare păgână, Jocurile Olimpice au fost interzise în 393
e.n. de către împăratul Teodosius.
Pe parcursul celor douăsprezece secole de competiţii antice, numeroşi
bărbaţi şi-au dovedit abilităţile sportive, deoarece participarea femeilor era
interzisă. Kyniska, fiica regelui Archidamos din Sparta, este prima femeie care
câştigă o probă olimpică, în 396 î.e.n. şi apoi și în 392 î.e.n., în cursa de trăsuri
cu patru cai, acest lucru fiind posibil deoarece câştigător era proprietarul cailor,
şi nu călăreţul.
În 1894, baronul Pierre de Coubertin, un tânăr aristocrat francez, expune
ideea reînvierii tradiţiei Jocurilor Olimpice la o conferinţă internaţională pe teme
sportive desfăşurată la Paris şi reuşeşte să convingă delegaţii să o accepte.
Deşi planificată pentru 1900, la Paris, prima olimpiadă modernă s-a
desfăşurat la Atena, în 1896, cu toate că guvernul grec nu fusese de acord. Se
înfiinţase chiar şi un Comitet Olimpic Internaţional, din care făcea parte şi

7
baronul de Coubertin, dar primele trei ediţii ale Jocurilor nu au fost organizate
riguros, neexistând echipe naţionale atent selectate.
Abia în 1908 acestea au fost plănuite de către autorităţi relevante pentru
fiecare disciplină şi, datorită succesului acestei ediţii, în 1912, la Stockholm,
numărul participanţilor a crescut. Întrerupte din cauza celor două Războaie
Mondiale, Jocurile Olimpice s-au întors de fiecare dată mai puternice, atrăgând
din ce în ce mai mulţi atleţi.

1.4. Ediţia Jocurilor Olimpice din 1908, programată pentru Roma

S-a mutat la Londra deoarece erupţia Vezuviului din 1906 a îngreunat


pregătirile. Totuşi, aşa cum am menţionat, aceasta a rămas în istorie ca fiind
prima olimpiadă modernă atent organizată şi tot aici a avut loc prima defilare a
atleţilor cu steagurile lor naţionale.
În 1912, la Stockholm, s-au organizat primele competiţii feminine de înot,
dar între participante nu se regăseau americance, deoarece acestora le era
interzis să concureze fără fuste lungi. În 1920, la Antwerp, întâia ediţie de după
Primul Război Mondial, organizatorii au introdus steagul olimpic ca simbol al
acestor întreceri.
Conceput de baronul de Coubertin, steagul olimpic este format din cinci
inele colorate şi legate între ele pe un fond alb. Culorile au fost alese deoarece
cel puţin una dintre ele este prezentă pe steagul oricărei ţări, iar cercurile
simbolizează cele cinci continente, dar şi pasiunea, dăruirea, victoria,
corectitudinea şi spiritul de echipă.
Un alt simbol important al Jocurilor Olimpice este reprezentat de flacăra
olimpică, cu origini tot în Grecia Antică, unde focul era considerat un element
divin, provenit de la soare şi întreţinut continuu în temple.
În modernitate, flacăra olimpică reprezintă valorile pozitive asociate
focului. Aprinsă de la lumina soarelui, flacăra îşi începe călătoria din Olympia

8
spre stadionul olimpic gazdă, acest traseu semnificând legătura dintre Jocurile
antice şi cele moderne, purtând totodată şi un mesaj de pace. La finalul
călătoriei, ultimul purtător al torţei aprinde vasul unde flacăra va arde pe tot
parcursul competiţiei.
În 1936, la Garmisch-Partenkirchen, a fost aprinsă pentru prima dată o
torţă olimpică la Jocurile de iarnă, după ce, în 1928, la Amsterdam, fusese
reintrodus acest simbol. În 1968, la ediţia de iarnă de la Grenoble, organizatorii
au încercat să aducă o notă unică ceremoniei de aprindere a vasului olimpic,
legând un microfon la pieptul ultimului purtător al torţei ale cărui bătăi ale
inimii au răsunat pe întreg stadionul. În 1988, la Calgary, selecţia purtătorilor de
torţă a fost făcută dintre 7 milioane de înscrieri pentru cele 7000 de locuri.
Distanţa pe care fiecare purtător a trebuit să o parcurgă a fost de
aproximativ 1 kilometru, iar în 2002, la Salt Lake City, echipa de hockei pe
gheaţă, câştigătoarea medaliei de aur în 1980, a fost selectată să aprindă vasul
olimpic. Până de curând, recordul de distanţă pentru torţa olimpică era deţinut de
Vancouver (2010), dar anul acesta, călătoria flăcării a atins un nou record, având
o lungime de peste 50000 de kilometri, fiind purtată de 14000 de oameni şi
ajungând, mulțumită tehnologiei, chiar şi în spaţiu și sub apă.
În prezent există trei tipuri de Jocuri Olimpice:
- de vară;
- de iarnă;
- de tineret (cu ediţii de vară şi de iarnă).
Acestea din urmă îşi propun să reunească tineri atleţi cu vârste cuprinse
între 15 şi 18 ani, dar şi tineri reporteri, ambasadori şi modele. Având o
componentă sportivă, dar şi una educativă şi culturală, aceste olimpiade încearcă
să promoveze spiritul olimpic, multiculturalismul şi competiţia.
Pe lângă acestea, există și Jocurile Paralimpice, dedicate atleților cu
dizabilități și care au loc imediat după olimpiada din acel an.

9
Apariția acestor competiții este legată de destinul veteranilor celui de-Al
Doilea Război Mondial, care, întorși de pe câmpul de bătălie, căutau în sporturi
vindecarea. În 1948 s-au desfășurat primele concursuri pentru aceștia, iar în
1960, la Roma, au loc primele Jocuri Paralimpice, atât de vară, cât și de iarnă.
Paralimpiada reprezintă o ocazie pentru sportivii cu dizabilități de a demonstra
că pot fi competitivi, aducând astfel spiritul olimpic la un nou nivel.
Pentru fiecare țară gazdă evenimentele olimpice reprezintă o onoare
deosebită, iar acestea se întrec pe ele însele în organizarea unor ceremonii
memorabile și cât mai fastuoase.
Anul acesta, ceremoniile s-au concentrat asupra istoriei și culturii Rusiei,
aducând în prim plan scriitori, compozitori, dar și evenimente politice care au
schimbat întreaga lume.
Ediția din 2014 rămâne însă una marcată de controverse, printre care se
numără cele legate de respectarea drepturilor omului, drepturile minorităților
sexuale și, cea mai importantă dezbatere, poziția Rusiei față de confruntările din
Ucraina și atitudinea față de peninsula Crimeea.
Nici controversele sportive nu au lipsit, testele anti-doping sau medaliile
nemeritate și erorile de arbitraj fiind unele dintre problemele invocate.
Ediţia a XXII-a a Jocurilor Olimpice de Iarnă (7-23 februarie), respectiv
Paralimpiada de Iarnă (7-16 martie) de la Soci, Rusia, reprezintă fără îndoială
unul dintre cele mai importante evenimente sportive ale anului, celebrând
spiritul olimpic şi dedicarea, dincolo de orice neajunsuri.
Emoția nu este numai a participanților, ci se transmite și spectatorilor,
care se bucură de reușita țării lor ca de un succes personal. Simbolurile şi
trecutul acestor competiţii, medaliile și atleții – toate acestea reprezintă elemente
care contribuie la menținerea unei tradiții aducătoare de pace și de spirit
competitiv.

10
CAPITOLUL II
MITURI DESPRE JOCURILE OLIMPICE

Jocurile Olimpice de Iarna din 2018 se desfasoara in Koreea de Sud. Anul


acesta a participat si Romania cu 26 de sportivi. Fie ca sunt Jocurile Olimpice de
Vara sau Jocurile Olimpice de Iarna, istoria Jocurilor Olimpice este fascinanta si
plina de mituri.

2.1. Istoria jocurilor olimpice

11
Daca in grecia antica sportivii veneau din toate colturile atenei
pentru a demonstra ca sunt cei mai buni din domeniul lor, acum
jocurile olimpice sunt mult mai raspandite.
Prin competitiile sportive si evenimentele de inaugurare pline de
fast si incarcate de traditie jocurile olimpice atrag oamenii din toate
colturile lumii, insa din timpuri antice.
Prima Olimpiada moderna s-a desfasurat in 1896 la Atena, acolo
unde traditia Jocurilor Olimpice a inceput. Izvoarele istorice mentioneaza o
cronologie exacta a Jocurilor Olimpice incepand cu 776 i.Hr.
Iar ca orice traditie care este pusa in practica de mult timp, in jurul
Jocurilor Olimpice au aparut diverse mituri. Iata care sunt acestea.

2.2. La jocurile olimpice antice participau atleti amatori

Acest mit isi are originea in felul in felul in care percepem noi sportivii de
performanta.
În zilele noastre performanta sportiva este considerata o cariera. Sportivii se
antreneaza de mici pentru a avea sansa de a face parte intr-un lot care sa
reprezinte tara de provenienta.

12
Dar, acum sportul este si o metoda de a petrece timpul liber. Vrei sa faci
putina miscare, alergi in parc sau mergi la fotbal cu prietenii. Însa, in Grecia
Antica sportivul era „cel care concureaza pentru un premiu”.
Sportul organizat nu era larg raspandit. De asemenea, la aceste competitii
nu participau sclavii sau femeile, deci oportunitatile de a lua parte la Jocurile
Olimpice erau mult mai mici. Prin urmare, cei care intrau in competitie erau
antrenati special pentru a castiga.
În plus, la fel ca in zilele noastre, castigatorii se bucurau de premii
banesti oferite de cetatile care ii trimiteau la competitie. Dincolo de bani,
era vorba si de faima personala a atletului si de cea a cetatii.Solon, celebrul
legislator atenian, a oferit din partea cetatii 500 de drahme, o suma
consistenta, tinand cont ca in acea perioada o oaie se vindea cu o drahma.

2.3. Jocurile olimpice erau pentru toata lumea

În principiu, da! În practica, nu! În primul rand, se calificau doar atletii


din marile scoli de gimnastica. Acestia erau pregatiti de antrenori si de
preparatori fizici, care stiau cum sa dezvolte anumite grupe de muschi, dietele
potrivite si durata antrenamentelor.

13
Atletii concurau goi, unsi cu ulei de masline si incalziti de catre maseuri.
Acest lucru facilita atat libertatea de miscare, cat si spectacolul.
Olimpismul, chiar de la primele editii ale Jocurilor Panelenice, devenise
un fenoment complet profesionalizat.
Femeile nu aveau voie sa participe nici la Jocuri, nici in tribune. În
schimb puteau fi spectatori strainii, sclavii si copiii. Doua femei au facut
exceptie de la aceasta regula.
Prima, Chamyne, era marea preoteasa a zeitei Demeter.
A doua a fost Kallipateira din Rhodos, mama si antrenoarea
personala a atletului Peisirodos, care a venit deghizata in barbat pentru a-si
sustine fiul. Cand acesta a castigat cursa, Kallipateira s-a demascat din greseala,
atragand furia multimilor.
Totusi, fiindca provenea dintr-o familie cu traditie Olimpica, aceasta a
fost iertata, dar de atunci antrenorii sportivilor au fost obligati sa stea si ei goi
alaturi de concurenti. Astfel a aparut in sport primul control al sexului.
Lumea medievala si-a pierdut interesul pentru jocurile olimpice
Nu numai ca nu este adevarat, dar interesul pentru sport pe care il vedem
in zilele noastre este exact acelasi fenomen.
De fapt, Jocurile Olimpice din antichitate au fost interzise de catre
imparatul crestin Teodosie I, ultima editie avand loc in anul 393. Interdictia
avea baze pur religioase, datorita faptului ca Jocurile Olimpice erau, in primul
rand, un festival pagan dedicat lui Zeus iar astfel de practici nu mai aveau loc in
Imperiu.

14
Marturie a cazurilor de coruptie dovedite la Jocurile Olimpice din
antichitate sunt statuile de bronz dedicate lui Zeus, ridicate din banii platiti ca
amenda de cei prinsi cu mita. Iar aceste amenzi nu erau de neglijat. Pe statui
statea scris: „Victoria se obtine prin iuteala picioarelor si taria trupului, nu
prin bani!”.
Despre coruptia de la Olimpiade ne povesteste si istoricul grec Pausanias:
Sotades, la a nouazecisinoua Olimpiada a invins in cursa lunga, participand din
partea Cretei. La urmatoarea Olimpiada, a participat din partea Efesului, fiind
mituit, iar pentru aceasta cretanii l-au exilat.
Tot Pausanias ni-i aduce in fata pe Eupolus, boxer care si-a mituit
oponentii si pe concurentul de la pentatlon Callipus care, la fel, a dat bani
adversarilor pentru ca acestia sa-i cedeze cursa. Cassius Dio povesteste ca
judecatorii (hellanodikai) au acceptat o mita de un milion de sesterti (cam cinci
milioane de dolari in banii de astazi) de la imparatul Nero pentru a-l declara pe
acesta invingator in competitiile la care participa. Probabil ca acestia au acceptat
banii mai degraba de frica lui Nero.
Jocurile Olimpice moderne, fondate de baronul Pierre de Coubertin,
desi organizate mult mai constiincios si considerate etalon al spiritului
sportiv, nu au fost nici ele ferite de scandaluri, de imixtiunile politice sau de
coruptie. În principiu, ca si pe vremea grecilor, exista oameni care doresc sa
obtina victoria prin orice fel de mijloace.

15
CAPITOLUL III
DESFĂCURAREA JOCURILOR OLOMPICE

Jocurile se desfășurau la fiecare patru ani, vara, în zilele sărbătorilor


lui Zeus, în nord-vestul Peloponesului, în câmpia Olimpia. Participau doar
bărbații de origine grecească în timp ce femeilor nu le era permisă prezența nici
ca spectatoare. De asemenea, doar cetățenii liberi erau admiși, sclavii fiind
excluși.
Organizarea jocurilor, judecarea rezultatelor și decernarea premiilor se
făceau de către magistrați numiți Helladonike. Jocurile durau cinci zile și
începeau cu o procesiune solemnă și cu jertfe, cu defilarea concurenților și
jurământul olimpic. În ziua a doua avea loc întrecerea tinerilor de 18-20 ani
după care, în ziua a treia întreceri de alergare, lupte, pugilat și pancrațiu. Cea
mai disputată probă, cea de pentatlon avea loc în ziua a patra urmată de
întrecerile „hoplitodorilor” (oameni înarmați), alergările de care și călăria. De-a
lungul timpului, ordinea întrecerilor s-a modificat de nenumărate ori. În ziua a
cincea erau premiați învingătorii (Olimpionike, învingător la Olimpia) care
primeau o cunună din ramuri de măslin sălbatic. Cei care își mențineau titlul de
campion la mai multe ediții succesive sau erau câștigători a mai multor jocuri
care se desfășurau pe teritoriul Greciei se numeau periodonikes.
Jocurile Olimpice au fost cele mai vechi dintre cele patru evenimente
atletice naționale care făceau parte din jocurile periodos, sau de „circuit”.
Celelalte trei au fost: Jocurile Pytice din Delphi, Jocurile Istmice din Corint și
Jocurile din Nemeea.
O deosebire importantă dintre Jocurile grecești și cele moderne este că
toate evenimentele atletice indiferent de gradul de importanță erau organizate
sub patronajul unei divinități. La Delphi era onorat zeul Apollo, iar în Corint și
Nemeea zeul Poseidon. Se credea că zeii le dau atleților forța fizică și abilitatea

16
necesară pentru a putea participa cu succes la Jocuri, și drept urmare, atleții se
închinau la zeitățile respective.
Exista și o competiție mai brutală numită pankraion în care era permisă
strângerea de gât, dar era interzisă mușcarea, scoaterea ochilor sau ruperea
degetelor.
În timpul jocurilor olimpice încetau orice conflicte politice și militare
dintre cetățile grecești, instituindu-se așa-zisa „pace olimpică”. Intervalul dintre
două ediții se numea „olimpiadă”. Evenimentele importante din istoria acestei
perioade sunt exprimate prin numărul de ordine al Olimpiadei: de
exemplu, lupta de la Termopile a avut loc în primul an al Olimpiadei 75 (480
î.Hr.).
În anul 776 î.Hr. a fost consemnat în Olimpia numele câștigătorului
primei curse pe stadion, bucătarul Koroibos din Elis, și se presupune că acest an
marchează începutul Jocurilor Olimpice, deși data reală a primelor jocuri este
necunoscută.
Tradiția spune că începând cu anul 720 î.Hr. atleții concurau dezbrăcați .
Ultima ediție a jocurilor a avut loc în anul 392, fiind interzise doi ani mai
târziu printr-un edict al împăratului roman Teodosiu I, din prejudecată religioasă
(acesta era creștin, iar membrilor acestui cult le repugnau toate tradițiile legate
de religiile păgâne), el ordonând distrugerea clădirilor Olimpiei[6]. Până la acest
moment final, timp de 12 secole Jocurile Olimpice s-au desfășurat neîntrerupt o
dată la patru ani; au avut loc 293 de ediții. În anul 426, Teodosiu al II-lea a
ordonat distrugerea edificiilor din Olimpia.

17
CONCLUZIE

Jocurile Olimpice erau considerate un lucru foarte important de către


greci, astfel încat chiar şi în istorie a rămas un moment deosebit de important,
mai exact celebra luptă de la Termopile, unde regele Leonida şi cei 300 de ostaşi
au murit încercând să oprească înaintarea perşilor condusi de Xerxe. Ei nu au
putut fi ajutaţi deoarece în toată Grecia era instaurată pacea sacră datorită
Jocurilor Olimpice, Leonida nereuşind să primească acceptul preoţilor pentru a
putea lupta.
De-a lungul timpului, relatarile ne scot în evidenţă calităţile fizice ale unor
competitori. Spre exemplu Milon din Crotona, învingător la şase ediţii olimpice
între 540-516 î.Cr. se zice că putea duce o junca în spate, pe distanţa unui
stadion intreg. Un alt atlet care a impresionat este Teagene din Tasos, excelent
alergător, dar şi extrem de puternic, astfel încât la varsta de 9 ani a putut să
transporte de unul singur o statuie din bronz pe o distanţă considerabilă. Si
Polidamas din Tesalia a rămas în analele istoriei, el fiind nevoit să se apere de
un leu, omorându-l cu mâinile lui, strângându-l de gât.
Ca să putem întelege cât de importantă era această manifestaţie, multe
personalităţi ale vremii, regi şi generali, poeţi şi filosofi au participat fie în
tribune sau chiar în arena. Regii Siracuzei, Gelon şi Hieron, regele Filip al
Macedoniei sau mai târziu Nero au participat la Jocurile Olimpice la renumita
probă de quadrige adica car tras de cai. Chiar şi Pitagora, care pe lângă
capacităţile sale novatoare şi îndrăzneala în idei, a dat dovadă de calităţi fizice
deosebite şi voinţă, câştigând în Olimpia, într-una din cele mai dure lupte,
pugilatul. Marii artişti ai vremii au fost inspiraţi de admiraţia faţă de eroii
stadioanelor şi de idealul perfecţiunii umane care au cântat ode nemuritoare sau
au săpat în piatră chipurile şi faptele lor vitejeşti. „Odele triumfale” ale lui
Pindar s-au păstrat integral, acestea fiind dedicate eroilor Jocurilor.Armonia

18
corporală, forţa şi frumuseţea omului în efort sunt imortalizate în celebre opere
de artă, create începând cu perioada clasică elenă în sec.V î.Cr. ca
Diforul,capodopera lui Policlet, Discipolul lui Miron, Apoxyomenos, creaţia lui
Lipis sau grupul Luptătorilor Borghese.
Jocurile Olimpice se desfăşurau sub patronajul lui Zeus, al cărei statuie se
găsea în Templul din Olimpia, fiind considerată una din cele şapte minuni ai
lumii antice. O asemănare a antichităţii cu modernismul din Olimpiade
reprezintă depunerea jurământului olimpic de către atleţi şi helanodici(cam ceea
ce reprezintă acum arbitrii sau oficialii).
In jocurile antice dromosul a fost pentru o perioada, singura probă, dar cu
trecerea timpului concursurile s-au amplificat, ajungând să cuprindă întreceri de
diaulos, dolicos, cursa hoplitilor(a oamenilor înarmaţi), sărituri , aruncarea
suliţei şi a discului, lupta, pugilatul, pancratiul(un sport asemănător pugilatului
îmbinat cu luptele),pentatlonul, întreceri de care şi curse de cai, plus probe
pentru adolescenţi.
După o perioadă de succes, de maximă înflorire, a urmat şi începutul
declinului Jocurilor Olimpice antice, perioada începând cu sec.IV î.Cr. odată cu
marea criză a sistemului sclavagist şi cu apariţia mercenarismului, astfel încât
locul omului armonios dezvoltat este luat de cel ce se pregăteşte unilateral şi se
specializează într-o anumită direcţie. Tot în această etapă apar chiar şi atleţii
profesionişti . Rând pe rând principiile ce reprezentau cu adevărat Jocurile încep
să fie încălcate. Ba chiar se semnalează încercări de a obţine victoria prin
mituirea adversarilor sau prin influenţa organizatorilor. Totul se schimbă , chiar
şi premiul; dacă în perioada de aur a întrecerilor aceştia primeau doar o ramură
de măslin, un simbol cu o puternică însemnătate, acum intra în posesia unor
importante premii materiale. Declinul se accentueză şi mai intens odată cu sec.
al III-lea şi al II-lea, când statul sclavagist grec intra în descompunere. Grecia
ajunge să fie cucerită de către romani în sec. II iar tineretul grec nu mai este
îndemnat să practice susţinut exerciţiile fizice, iar Jocurile îşi pierd menirea

19
educativă, devenind mai degrabă un spectacol, astfel încât s-au transformat în
acţiuni menite să consacre forţa şi virtuţiile îndoielnice . Se pune accentul în
primul rând pe victoria cu orice preţ,sau chiar pe senzaţional, pe violenţă , chiar
se caută să se asigure o popularitate vreunui tiran al vremii respective. Jocurile
incep să-şi piardă din importanţă, astfel încât nu se mai organizează cu
regularitatea arhicunoscută, ba chiar un împărat roman schimba anul de
desfăşurare, după opt secole de tradiţie neîntreruptă. Jocurile îşi pierd din
importanţă, chiar dacă mai rezistă oficial până în 394 d.Cr. când împăratul
Teodosiu I, după convertirea la creştinism,desfiinţează Jocurile Olimpice , ele
fiind considerate ca fiind „păgâne” de creştinismul într-o continuă expansiune.
Jocurile sunt astfel suprimate după o existenţă de mai bine de un mileniu.

20
BIBLIOGRAFIE

http://bleacherreport.com/articles/1943463-the-top-10-opening
ceremonies-in-winter-olympics-history/page/11
http://www.infoplease.com/spot/olympicstimeline.html
http://edition.cnn.com/2014/02/04/travel/winter-
olympicsvenuespast/index.html?sr=fb020514winterolympicstravel2a
http://www.olympic.org/olympic-torch-relay-facts-and
figures?tab=olympic-winter-games
https://ro.wikipedia.org/wiki/Jocurile_Olimpice_antice

21