Sunteți pe pagina 1din 53

Capitolul I.

Ecoturismul. Teoretizarea elementelor fundamentale

1. Ecoturismul. Concept, definire


În prezent nu există o definiţie unanim abordată dar există definiţii agreate şi
predominant acceptate, adoptate şi utilizate. În definirea ecoturismului s-au implicat un număr
mare şi variat de specialişti precum şi o mare varietate de organisme profesionale, economice,
atât la nivel naţional cât şi internaţional.
Ecoturismul este văzut ca o formă de turism alternativ şi trebuie să includă spre definire
următoarele elemente:
a. produsul are la bază natura şi elementele sale;
b. managementul ecologic în slujba unui impact minim;
c. contribuţie la conservare;
d. contribuţie la bunăstarea comunităţilor locale;
e. educaţie ecologică
Astfel ecoturismul poate fi definit:
„... forma de turism cu cel mai scăzut impact asupra naturii, ce contribuie la protejarea speciilor
şi habitatelor lor fie direct prin conservare fie indirect prin generarea de resurse financiare pentru
comunităţile locale suficiente pentru a le determina pe acestea să le aprecieze valoarea şi în
consecinţă să le protejeze ca surse de venit.“ (Goodwin, 1996).
„... forma de turism durabil la baza căruia stau resursele naturale, care se concentrează în special
asupra aprecierii şi cunoaşterii naturii şi care se bucură de un management etic de impact redus,
opus consumului, orientat în a susţine comunitatea locală (la nivel de control, beneficii şi
dimensiune). Are loc de obicei în spaţii naturale şi contribuie în mod obligatoriu la conservarea
şi protecţia acestora.“ (Fennell, 2003)

1.1. Principii de acţiune ecoturistică


Următoarele principii au fost stabilite şi promovate de Asociaţia de Ecoturism din
România (AER), pe baza a două modele internaţionale: Programul de Acreditare pe Natură şi
Ecoturism dezvoltat de Asociaţia de Ecoturism din Australia, şi Nature's Best, sistemul de
certificare al Asociaţiei de Ecoturism din Suedia. În abordarea AER1, aceste principii ar trebui să
fie puse în aplicare de către cei care oferă produse ecoturistice, dar şi de cei care planifică
dezvoltarea unei zone bazate pe ecoturism:

1. Ecoturismul se desfăşoară în cadrul naturii şi se bazează pe experienţa directă şi


personală a turiştilor în natură;

1
Conform site-ului http://www.eco-romania.ro/ro/despreecoturism.php
2. Ecoturismul contribuie la o mai buna înţelegere, apreciere şi bucurie de a descoperi şi
ocroti natura şi cultura locală traditională, atât pentru vizitatori cât şi pentru comunitatea
locală;
3. Ecoturismul oferă cele mai bune practici de turism şi planificare din punct de vedere al
conservarii naturii şi dezvoltarii durabile. Produsul ecoturistic se desfăşoară şi este
condus astfel încât să protejeze şi să pună în valoare mediul natural şi cultural în care se
desfăşoară;
4. Ecoturismul contribuie în mod pozitiv la protejarea ariilor naturale. Ecoturismul oferă
modalităţi practice pentru bunul management şi protecţia ariilor naturale;
5. Oferirea ajutorului financiar în acţiunile de reabilitare a ariilor naturale, strângerea
deşeurilor lăsate de turişti sau contribuţii îndreptate catre organizaţiile de conservare;
6. Ecoturismul oferă contribuţii durabile privind dezvoltarea comunităţilor locale.
Beneficiile locale pot proveni din folosirea ghizilor locali, cumpărarea de bunuri şi
servicii locale şi folosirea facilităţilor locale;
7. Ecoturismul trebuie să asigure o reducere a impactului negativ asupra comunităţii locale
vizitate şi să contribuie la conservarea culturii şi tradiţiilor locale. Activităţile de
ecoturism oferă în acelaşi timp contribuţii constructive pe termen lung acestor
comunităţi;
8. Ecoturismul trebuie să răspundă aşteptărilor turiştilor. Potenţialii ecoturişti au un nivel
înalt de educaţie şi de aşteptări, aşadar gradul de satisfacere legat de produsul ecoturistic
este esenţial;
9. Marketingul pentru ecoturism oferă clienţilor informaţii complete şi responsabile care
conduc la creşterea respectului pentru mediul natural şi cultural al zonelor vizitate şi a
gradului de satisfacere a turiştilor.
1.2. Criterii de clasificare şi valorificare a parcurilor şi rezervaţiilor naturale
Parcurile naţionale (Franţa, România etc.) cuprind trei categorii de teritorii2: parcul
propriu-zis, rezervaţia integrală, zona periferică sau preparcul.
Parcul propriu-zis protejează flora, fauna şi mediul natural; activităţile umane sunt
supuse unui regim special; se practică turismul.
Rezervaţiile integrale pot fi constituite în interiorul parcului naţional, ca un areal
singular, iar dacă apare necesitatea unei protecţii speciale, arealul este divizat în mai multe
puncte. În aceste zone există interdicţii de circulaţie a turiştilor.
Zonele preparc se află în jurul parcului cu scopul de a pune la dispoziţia tuturor aceleaşi
obiective naturale. Aceste areale grupează sediile administrative şi dotările turistice. În prezent,

2
Coform site-ului http://old.ournet.md/~ecosfera/articole/ec2/2_parcuri.html

2
în România există un parc naţional - Munţii Retezat (54000 ha) 3. Sunt propuse spre construire 11
parcuri naţionale4: Delta Dunării cu 220000 ha, Ceahlău cu 22704 ha, Pietrosul Rodnei cu 63696
ha, Căliman cu 20120 ha, Piatra Craiului cu 20183 ha, Cozia cu 21400 ha, Domogleg-Valea
Cernei cu 63580 ha, Cheile Nerei-Beuşniţa cu 45561 ha, Semenic-Cheile Caraşului cu 37035 ha,
Cheile Bicazului-Lacul Roşu cu 17335 ha, Munţii Apuseni cu 53880 ha.
Parcurile naturale regionale (Canada, Franţa, Marea Britanie, R.F.Germană, România
etc.) constituie primul mijloc de a veni în ajutor faunei persecutate şi florei ameninţate. Aceste
parcuri sunt areale de dimensiuni mai reduse, cu un peisaj cultivat. În Marea Britanie ele sunt
parţial locuite şi exploatate economic raţional, dar sunt concomitent ocrotite împotriva
urbanizării. În Romănia se prevede înfiinţarea a două parcuri naturale: Bucegi-Leoata şi
Gradiştea Muncelului-Cioclovina, care, în prezent, funcţionează cu regim de rezervaţie naturală.
Rezervaţiile naturale sau parţiale (specializate) sunt spaţii, în care natura este protejată
integral sau parţial (botanic, forestier, faunistic, geologic, paleontologic, speleologic, morfologic,
limnologic, marin ştiinţific, istoric, mixt). Rezervaţia de vânătoare (cinegenetic) protejează
anumite specii în epoca de reproducere, vânătoarea fiind strict reglementată.
Rezervaţia ştiinţifică ocroteşte suprafeţe naturale de teren şi acvatice destinate
cercetărilor ştiinţifice de specialitate şi conservării fondului genetic autohton. România are două
rezervaţii ştiinţifice: Peştera Clasani şi Perimetrul experimental Sabed.
Rezervaţia peisagistică cuprinde asociaţii vegetale sau forme de relief de mare valoare
estetică, peisagistică, prin a caror conservare se urmăreşte integritatea frumuseţilor naturale.
România are opt rezervaţii peisagistice: Postăvarul şi Tâmpa (Braşov), Codrii de Argint (Neamţ),
Pădurea Bogaţiii şi Poiana cu narcise (Varghis), Fagetul Clujului, Dealul Cetăţii Deva.
Rezervaţia biosferei nu înlocuieşte parcurile naţionale sau rezervaţiile naturale, dar le
include, le întregeşte cu noi regiuni, unde activitatea umană nu este exclusă. Ele au apărut, ca
urmare a dezbaterilor ştiinţifice din cadrul M.A.B. 5 (Omul şi Biosfera), la care a aderat şi
România prin omologarea a trei rezervaţii ale biosferei (Parcul naţional Retezat, Rezervaţia
naturală Roşca-Letea, din Delta Dunării şi Rezervaţia naturală Pietrosul Rodnei, ce include
rezervaţiile preexistente: Codrul secular Saltioara şi Tinovul Poiana Stampei). Aceste rezervaţii
sunt zone ecologice tipice, unde se studiază şi se experimentează problemele ocrotirii naturii,
modalităţile de evitare a conflictelor dintre aceasta şi avântul economic. Pot contribui la
dezvoltarea satelor, modernizarea agriculturii tradiţionale, la introducerea unei noi surse de
hrană, dezvoltarea industriei locale, la îmbunatăţirea vieţii locuitorilor.
Refugii ale naturii sălbatice (N.W.R.) sunt rezervaţii de întindere redusă, ce ocrotesc

3
Coform site-ului http://old.ournet.md/~ecosfera/articole/ec2/2_parcuri.html
4
Coform site-ului http://old.ournet.md/~ecosfera/articole/ec2/2_parcuri.html
5
Coform site-ului http://old.ournet.md/~ecosfera/articole/ec2/2_parcuri.html

3
anumite specii. Au apărut, ca urmare a iniţiativelor particulare, cum ar fi Societatea Nationala
Audobon din S.U.A6.
Monumentele naturale sunt creaţii ale naturii. Cuprind arbori sau grupuri de arbori vechi
sau rari, aflorimente geologice etc. Suprafaţa lor constituie până la 5 ha. În România Legea
protecţiei mediului înconjurător, Secţiunea VI, art.297, prevede existenţa următoarelor categorii
de rezervaţii naturale: botanice (28), forestiere (28), geologice (8), mixte (36), faunistice (6),
paleontologice (18), speleologice (10), stiinţifice integrale (2), peisagistice (8). În anul 1982 au
fost înregistrate 310 de rezervaţii naturale (0,05% din teritoriul ţării).

Capitolul II.
Amenajarea turistică a Rezervaţiei Biosferei Deltei Dunării

2.1. Rezervaţia Biosferei Deltei Dunării – spaţiul turistic unicat în Europa


2.1.1. Localizarea zonei
Delta Dunării este limitată la sud-vest de podişul Dobrogei, la nord formează graniţa cu
Ucraina, iar în est se varsă în Marea Neagră. Delta Dunării este traversată de paralela de 45°,
latitudine N şi de meridianul de 29°, longitudine E. Delta ocupă, împreună cu complexul lagunar
Razim - Sinoe 5050 km², din care 732 km² aparţin Ucrainei, Deltei propriu-zise revenindu-i o
suprafaţă de 2540 km².
Dunărea ajunsă la Pătlăgeanca se bifurcă în două braţe, Braţul Chilia la nord şi Braţul
Tulcea la sud, braţ care mai apoi la Ceatal Sfantu Gheorghe, se desparte în Braţul Sulina şi Braţul
Sfântul Gheorghe.
Figura 2.1. – Harta Delta Dunării

6
Coform site-ului http://old.ournet.md/~ecosfera/articole/ec2/2_parcuri.html
7
Coform site-ului http://old.ournet.md/~ecosfera/articole/ec2/2_parcuri.html

4
Sursa: http://webbrain.ro/nauticlife/pagini/harta-deltei.php

Braţul Chilia, formează graniţa cu Ucraina, şi transportă pe cursul său de o lungime de


104 km², 60% din apele şi aluviunile Dunării. Datorită celor 67 milioane de tone aluviuni aduse
de Dunăre, Delta Dunării creşte anual cu aprox. 40 m²8.
Braţul Sulina este situat în mijlocul Deltei, şi spre deosebire de Chilia are un curs
rectiliniu, fiind permanent dragat şi întreţinut pentru navigaţia vaselor maritime. Are o lungime
de 71 km şi transportă 18% din volumul de apă al Dunării.
Cursul braţului Sfântul Gheorghe este orientat spre sud-est, şi se desfăşoară pe 112 km,
transportând 22% din debitul Dunării. La vărsare formează insulele Sacalin,considerate un
început de deltă secundară.

2.1.2. Resursele turistice naturale

Lacurile din zona Deltei Dunării se clasifică în mai multe tipuri:


• Lacurile cu acvator mare sau schimbări active de apă, cele mai importante fiind: Furtuna,
Matita, Babina, Trei Iezere, Căzănel, Bogdaproste, Gorgova, Isac, Uzlina, Puiu, Lumina, Roşu,
Roşulet, Razim, Golovita, Zmeica s.a.

Figura 2.2. – Lacul Roşuleţ

8
Conform site-ului http://webbrain.ro

5
Sursa: www.panoramio.com

• Lacuri cu schimbare redusă a apei, parţial acoperite cu vegetaţie plutitoare sunt Merheiul
Mare, Merheiul Mic, Rosca, Poliacova, Nebunu, Legheanca, Dovnica, Raducu, Tataru,
Murighiol şi altele. Principala lor caracteristică este schimbarea redusă a apei care are ca rezultat
creşterea cantităţii de depozite, în principal de origine organică.

• Lacurile din interiorul polderelor, cu schimbare controlată a apei cuprind lacurile


Obretinul Mare, Dranov, Babadag, Cosna, Leahova Mare şi Leahova Mica. Deoarece circulaţia
apei între aceste lacuri şi reţeaua hidrologică activă a fost barată şi aceste lacuri au fost
transformate în amenajări piscicole, ambele compartimente ale acestor sisteme au fost schimbate.
Structura populaţiilor de peşti a fost afectată cel mai mult prin introducerea speciilor exotice.

• Lacurile izolate,, Istria şi Nuntaşi (Tuzla), sunt situate în partea sudică a sistemului
lagunar Razim-Sinoie, între Podişul Dobrogean şi bancul de nisip Saele. Lacul Istria este legat de
Sinoie, şi Nuntaşi de Istria printr-un canal. Nivelul ridicat de evaporare (cauzată de climatul
aspru) şi lipsa alimentării cu apă dulce a produs mari cantităţi de sare şi nămol sapropelic utilizat
pentru tratarea unor boli diverse. Desi rareori folosit, lacul Nuntaşi poate fi calificat cel mai bine
ca lac utilizat în scopuri medicale.

• Lagunele cu legătura la mare, Sinoie şi Zatonul Mare. Datorită poziţiei geografice


distincte şi impactului uman variat, între acestea există diferenţe mari.

6
Figura 2.3. – Lacul Sinoie

Sursa: http://archweb.cimec.ro/web-histria/4imagini/incintaest/index.html

În zonele umede din Delta Dunării se întâlnesc diverse formaţiuni de florâ cum ar fii:

 Păturile stuficole inundate

Acest tip de ecosistem acoperă suprafeţe mari alături de cordonul de vegetaţie de pe


malurile lacurilor. De obicei este situat în depresiunile mărginite de bancuri de nisip fluviale sau
mixte (fluviale sau marine). Acum ele domină depresiunile Merhei - Matita - Trei Iezere -
Bogdaproste, Rosu -Puiu - Lumina şi Isac - Uzlina - Gorgova. Aceste regiuni înglobează o parte
din bancurile de nisip de origine fluviatilă sau mixtă, chiar şi partea sudică a câmpiei Chilia,
întinzându-se un metru sub nivelul 0 al mării.

 Păturile de stuf plutitoare

Pătura de stuf plutitoare (asa-numitul “plaur”), de fapt un pod plutitor, este construită din
rădăcini (rizomi) de Phragmites australis şi ale altor plante. Baza păturii plutitoare (groasă de
0,5-1,5 m), conţine mai mult materii organice nedescompuse şi humus.

 Formaţiunile de sălcii de pe malurile apei


Acest tip de ecosistem cuprinde bancuri de nisip de origine fluvială (situate de-a lungul
braţelor principale). Câteodată ele formează câmpii relativ mari, atingând până la 3m înălţime.
În funcţie de înălţimea lor şi de nivelul apei Dunării, aceste bancuri de nisip pot fi de asemenea
7
acoperite de apă. Aici au fost construite marile aşezări din deltă: Patlăgeanca, Salceni,
Ceatalchioi, Plauru, Pardina, Tudor Vladimirescu, Ilganii de Sus, Ilganii de Jos, Partizani,
Vulturu, Gorgova, Mila 23 şi Baltenii de Jos, multe dintre ele fiind construite în unele zone mai
ridicate spre a fi protejate împotriva inundaţiilor. Digurile fluviale inundate frecvent, cu paşuni în
asociaţie cu sălcii izolate sau pâlcuri de salcii.
Fiind o fază de tranziţie între pădurile de sălcii şi tufărişuri, delimitarea acestui tip de
ecosistem nu este chiar aşa de uşoară. Ecosistemul este întâlnit în special în părţile vestice ale
deltei unde există câmpuri aluviale bine-stabilite şi grinduri marine întinse. Zonele acoperite de
acestea se întind pe malul drept al Dunării, între Isaccea şi Tulcea, în satul Pătlăgeanca, pe partea
dreaptă a braţului Chilia şi între canalul Mila 35, Grindul Stipoc. Deşi speciile de ierburi sunt
dominante, compoziţia floristică şi faunistică a asociaţiilor acestui ecosistem este în mare parte
similară cu cea a pădurilor de sălcii.
În zona temperată se întâlnesc pădurile fluviale cum ar fii:
• Pădurile mixte de stejar
Aici există două sisteme de păduri ale digurilor marine Letea şi Caraorman. În
comparaţie cu pădurile crescute pe bancurile fluviale de nisip sau pe terenurile joase din Chilia şi
Stipoc, pădurile mixte de stejar sunt mult mai complexe din punct de vedere floristic şi faunistic
(în consecinţă, sunt mult mai interesante).
Figura 2.2. – Pădurea Letea

Sursa: http://www.ddbra.ro/

• Arbuştii şi vegetaţia ierbacee


Arbuştii şi vegetaţia ierbacee de pe stâncile calcaroase: Datorită condiţiilor
morfohidrografice specifice, acest ecosistem beneficiază de o distribuţie foarte limitată în
Rezervaţia Biosferei Delta Dunării. Poate fi întâlnit pe insulele Popina şi la Capul Dolosman,

8
unde calcarul cretacic este neacoperit sau acoperit de un strat subţire de sol.
• Pajiştile de pe câmpiile cu loess; câmpiile predeltaice
Acest ecosistem este diferit de cel al bancurilor de nisip de origine fluvială sau de cel al
digurilor marine. Pajiştile de deasupra liniei de inundaţie sunt susţinute de un substrat de loess şi
acoperite de un strat de sol. Câmpul Chilia, cel mai vast dintre acestea, este utilizat în mare parte
ca teren agricol. Fâşia îngustă şi întinsă de teren care formează Grindul Stipoc s-a dezvoltat pe
depozitele de loess (afloriment în partea centrală), deoarece stratul de sol este prea subţire; o
mare parte a zonei este acoperită de terenurile nisipoase de origine fluvială.
• Pajiştile de stepă descompuse pe rămăşitele de fosile
Având o distribuţie limitată, acest ecosistem cuprinde insulele Popina, Grădiştea şi
Bisericuţa, toate situate în lacul Razim. Insula Popina este cea mai reprezentativă, având o
suprafaţă totală de 90 ha, altitudine maximă 48 m, construită pe calcar mezozoic şi parţial
acoperită de loess.

• Pajiştile de pe digurile marine de altitudine mică


Majoritatea digurilor marine - complexele de la Letea, Caraorman, Sărăturile, Crasnicol-
Frasin-Flamânda, Lupilor-Chituc-Saele găsite în Delta Dunarii aparţin acestui ecosistem.

Figura 2.3. – Lacul Caraorman

Sursa: www.ddbra.ro

În Deltă se întâlnesc şi dune cu nisipuri mişcătoare sau parţial mişcătoare, acoperite în


parte cu vegetaţie. Acest ecosistem se găseşte numai pe digurile Letea şi Caraorman. Dunele

9
înalte constau în nisipuri bolovănoase, influenţate de instabilitate, aşadar de distribuirea
pâlcurilor de vegetaţie. Pânza de apă freatică se retrage la 3-10 m adâncime de la suprafaţă, în
funcţie de altitudinea dunei şi de grosimea stratului de nisip.
Plajele, ca parte a cordoanelor litorale nisipoase mai sus menţionate, sunt în general
neroditoare. Dacă apar plante, ele sunt distribuite neregulat, câteva specimene fiind grupate
laolaltă. În cele mai multe zone, în general, plajele se extind, cu excepţia următoarelor zone:
Zatonul Mic, Grindul Mocirla, între Gârla de Mijloc şi Gârla Turcească, între Grindul Cazacului
şi Gârla Împutită, şi Golful Musura.

Figura 2.4. – Plaja Sfântul Gheorghe

Sursa: http://archweb.cimec.ro/web-histria/4imagini/incintaest/index.html

Flora de apă

În Delta Dunării, flora hidrofilă este predominantă, ca urmare a particularităţilor


morgo-hidrografice din această parte a ţării.

Stuful numit şi trestie de baltă, este planta cea mai caracteristică din Delta Dunării,
având răspândirea cea mai mare şi condiţii de dezvoltare dintre cele mai prielnice; el creşte în

10
zone compacte, ajungând la înălţimea de 5-6 m în regim hidrologic favorabil şi constituie o
materie primă convenabilă pentru obţinerea celulozei, a hârtiei şi a altor produse. În Delta
Dunării se găsesc cele mai compacte masive de stuf din lume, iar calităţile lui biologice, în
primul rând lungimea tulpinei şi deci a fibrei, îi dau o valoare economică însemnată. Pe japşe şi
pe grinduri până la 2 m altitudine, ca şi în mlaştini cu nivel redus al apei, stuful este însoţit de
alte plante printre care papura folosită de localnici pentru diferite împletituri, pipirigul, rogozul,
feriga de baltă, crinl de baltă etc.

La marginea bălţilor, rizomii stufului, prin împletirea tulpinior şi rădăcinior cărora le


dau naştere, formează o ţesătură deansă, caracteristică, groasă de 0,50-2 m, care pluteşte la
suprafaţa apei, numită plaur sau plavie.

Figura 2.5. – Nufăr alb

Sursa: http://www.ddbra.ro

Dintre plantele plutitoare dezvoltate în lacurile cu scurgere slabă şi cu adăncimi mari,


mai caracteristice sunt nufărul alb, nufărul galben, care creează un pitoresc deosebit, castanii
sau ciulinii de baltă, iarba broaştelor, rizacul. Pe fundul unor bălţi se dezvoltă algele Ghara.

În apele salmastre ale complexului lacustru Razim, mai ales în lacul Sinoe, se dezvoltă
în bune condiţii iarba de mare, folosită ca umplutură pentru saltele.

11
Flora de uscat

Deşi uscatul ocupă în Delta Dunării o suprafaţă redusă, totuşi pe grindurile fluviale şi pe
câmpurile maritime s-a dezvoltat o vegetaţie destul de variată, lemnoasă şi ierboasă. Unul din
elementele caracteristice ale vegetaţiei de uscat a Deltei îl constituie pădurea, în primul rând cea
de eseţe albe.

Pe grindurile fuviale vegetaţia lemnoasă este reprezentată mai ales prin păduri de salcie,
în componenţa sa intrând şi alte specii de arbori, ca plopul negru, plopul tremurător ca şi
tufărişuri de subarbusti cum sunt sângerul, porumbarul, cătina, verigarul. Flora ierboasă este
alcătuită predominant din iarba câmpului pe locurile mai joase şi umede.

Pe câmpurile maritime flora caracteristică o formează pădurile amestecate de şleau, la


care se adaugă flora ierboasă de pajişte, de stepă şi chiar de mlaştină. Cele mai caracteristice sunt
pădurile de pe câmpurile maritime Letea şi Caraorman. Pe aceste două complexe de coordonare
maritime vechi, vegetaţia lemnoasă este reprezentată prin plopul alb, care reprezintă specia
arborescentă pionieră pe nisipurile grindurilor maritime, plopul negru, plopul tremurător,
frasinul, stejarul pdunculat, stejarul brumăriu, saloia, părul pădureţ, mărul pădureţ, ulmul,
gârniţa, aninul, teiul.

Figura 2.6. – Grindul Lupilor

Sursa: www.ddbra.ro

Arbuştii sunt de asemenea bine reprezentaţi alcătuind un subarboret asemănător în


general cu acela al pădurilor de stejar din câmpie: lemn câinesc, porumbar, maceş, păducel,

12
verigar, dracilă, cruşân. La marginea pădurilor, mai ales pe nisipurile din nordul şi sudul pădurii
Letea, s-au dezvoltat tufişuri dese de cătiă, care reprezintă un bun fixator al dunelor.

Caracteristic pădurilor din câmpurile fluvio-maritime este şi dispoziţia lor pe fâşii, în


depresiunile dintre dune şi pe versanţii dunelor alcătuind ceea ce se numesc hasmacuri. De
asemenea, în pădurea Letea, arborii prezintă plante agăţătoare specifice, ca exemplu viţa
sălbatică, iedera, curpen, hamei.

Pe dunele din Delta fluvio-maritimă se dezvoltă o vegetaţie ierboasă, reprezentată prin


numeroase specii caracteristice stepei. Coamele dunelor, cu apa freatică situată la adâncimi,
reprezintă situaţii foarte secetoase, calificate ca adevărate semipustiuri, cu o vegetaţie ierbacee
xerofită şi sărăcăcioasă. În zonele inundabile păşunea este bine dezvoltată, constituind o
însemnată bază furajeră pentru creşterea animalelor.

Flora bogată a Deltei Dunării prezintă una din principalele bogăţii naturale ale acestei
părţi din ţara noastră, utilizarea lor în industria lemnului, chimică şi a materialelor de construcţii,
ca şi pentru creşterea animalelor, prezentând o eficienţă economică apreciabilă. Totodată, aşa
cum se va mai arăta, flora şi fauna caracteristice din Delta Dunării prezintă o mare atracţie pentru
turişti, pentru protejarea lor organizîndu-se câteva rezervaţii. De asemenea, au fost iniţiate
măsuri în scopul fixării prin vegetaţie a dunelor mobile de nisip din câmpurile maritime cum sunt
acelea de pe grindul Caraorman, care periclitau aşezarea cu acelaşi nume.
Fauna
Ca şi în cadrul vegetaţiei, particularităţile naturale din Delta Dunării determină o
deosebită varietate a lumii animalelor, caracterizată atât printr-un număr mare de specii cât şi
printr-un număr mare de indivizi.
Bogăţia faunistică a Deltei Dunării se manifestă atât pe uscat cât şi în mediul acvatic.
Majoritatea speciilor prezintă un deosebit interes economic, ştiiţific, muzeologic şi vânătoresc.
Cele mai importante şi mai bine reprezentate categorii de fauna din Delta sunt peştii şi păsările.
Se mai întâlnesc mamifere, reptile şi batracieni. Prin bogăţia sa în peşti de valoare industrială,
Delta se înscrie printre cele mai însemnate domenii piscicole interioare ale Europei. În acelaş
timp, Delta reprezintă în Europa teritoriul cu cea mai variată şi mai bogată faună terestră legată
de apă prin modul său de viaţă, reprezentată în primul rând prin păsările migratoare.
Fauna ihtiologică
Ihtiofauna Deltei pe lângă valoarea economică pe care o are, prezintă şi un deosebit
interes ştiinţific. Aceasta ca urmare a faptului că prin aşezarea sa geografică Delta permite o

13
mare întrepătrundere de specii de apă dulce, salmastră şi salină, care fie că au locul de viaţă în
apele Deltei, fie că folosesc braţele Dunării ca principale căi de pasaj.
Dintre toate speciile de peşti din Delta Dunării crapul este dominant mai ales toamna şi
iarna, pentru că în timpul primăverii şi la începutul verii specia predominantă să fie scrumbia de
Dunăre, care intră din mare în Dunăre pentru a-şi depune icrele, după care se înapoiază în mare.
Dintre peştii care îşi au locul permanent de viaţă pe braţele Dunării, întâlnim cega, viza,
obleţul mare.
Dintre peştii marini migratori în afară de scrumbia de Dunăre, mai pătrund în apele
Deltei, şi urcă chiar departe în amonte, nisetrul, păstruga, morunul, păstrăvul de mare, rizeavca.
În Deltă sunt prezente numeroase specii de peşti semimigratori care pătrund periodic din
braţele Dunării în bălţi, ca şi specii de peşti care se hrănesc, cresc şi se reproduce numai în bălţi.
Aceste categorii se peşti dau o producţie mare piscicolă şi sunt reprezentaţi prin următoarele
specii: văduviţa, somnul, crapul, şalăul, plătica, ştiuca, mreana, babuşca, roşioara, linul,
caracuda, batca, bibanul, carasul.
Păsările
În Delta Dunării, păsările de baltă au condiţii permanente sau sezoniere deosebit de
favorabile, din care cauză se înregistrează o mare varietate de specii. Unele sunt locale, altele se
stabilesc şi cuibăresc aici în anumite perioade ale anului, mai ales în lunile de vară şi în fine, alte
specii de păsări, migratoare, folosesc căile de pasaj ale Deltei în perindările lor sezoniere fără a
rămâne în Deltă decât în cazuri cu totul excepţionale.
Dintre păsările călătoare de baltă o specie rar întâlnită în Europa, dar destul de comună
în domeniul acvatic al Dobrogei este pelicanul.
Figura 2.7. – Pelican

Sursa: www.ddbra.ro
O altă specie comună ihtiofagă, răspândită în toată zona de vărsare a Dunării, este
cormoranul,fiind considerată o specie foarte verace şi înmulţindu-se repede.
14
Lebăda mută populează Delta în timpul verii, cuibărind mai ales în sudul Deltei propriu-
zise, în aceleaşi locuri ca şi pelicanii şi de asemenea pe grindul Lupilor. În timpul iernii se
opreşte în Deltă, pentru hrană şi odihnă, lebăda cântătoare.
În locuri mai puţin umblate, cu deosebire în apropiere de litoral, în stufărişurile uscate,
cuibăreşte cocoşul mare, care este o specie de pasaj.
Călifarul roşu şi călifarul alb sunt păsări de interes muzeologic care se întâlnsc în Deltă
la Sf. Gheorghe, pe insula Popina şi lânga Jurilovca. Alte specii de interes muzeologic sunt:
culicul mare, prigoria, dumbrăveanca precum şi o serie de păsări rare printer care fundacul
polar care a fost întâlnit rar, în iernile grele, ferestraşul mare, ferestraşul mic, vulturul pescar,
care prinde peşte din apă cu ghiarele, vulturul codalb, dasemenea o pasăre răpitoare care vânează
raţe, iepuri, peşti mari şi care este tot mai rar întalnit azi, piciorogul, stârcul alb sau egreta albă
mare, care cuibăreşte mai ales între braţele Sulina şi Sf. Gheorghe, sârcul lopătar, cormoranul
pitic, acvila, şoimul, bufniţa mar..
Un deosebit interes vânătoresc prezintă unele specii de păsări de baltă care populează în
timpul anotimpurilor calde Delta Dunării. O asemenea pasăre acvatică, comună pe toate bălţile
Deltei este lișița, dar mai ales şi gâştele sălbatice. Se vânează astfel raţa cu ochelari, raţa pitică,
raţa fluierătoare, raţa lingurar, raţa moţată, raţa neagră, raţa catifelată, raţa cu perucă, raţa
pestriţă, raţa cârâitoare, raţa mare, raţa cu ochi albi, raţa cu cap brun, raţa de gheaţă, întâlnită
rar în iernile grele; dintre gâştele sălbatice, în timpul iernii se vânează o specie înrudită cu gâsca
mare, numită gârliţa. Se mai vânează potârniche, prepeliţa, uliul găinilor, găinuşa, nagâţul,
cârsteiul de baltă, turturica, şoricarul comun, bufniţa, cucuveaua pitică, sitarul.
Figura 2.8. – Pescăruş

15
Sursa: www.ddbra.ro

În scopul unei cât mai raţionale gospodăriri a avifaunei deltaice şi în general a faunei
cinegetice s-au luat o serie de măsuri încadrate în complexul de măsuri aparţinând gospodăriei
naţionale vânătoreşti care în anii puterii populare a reuşit să refacă şi să îmbogăţească fauna ţării
diminuată inainte ş în timpul celui de-al doilea război mondial. Aşa de pildă, o expresie a grijei
pentru ocrotirea totală a unor specii de păsări rare, este interzicerea vânării pelicanilor, egretelor,
lebedelor, călifarilor. Totodată, în scopul proliferării faunei cinegetice, în fiecare primăvară, în
Delta Dunării, ca şi în celelalte terenuri de vânătoare din ţară, se întreprind acţiuni de evaluare a
efectelor de vânat ieşite din iarnă; în funcţie de aceste evaluări se întocmesc planurile de
recoltare a vânatului, cu grija ca în terenuri să rămână, la toate speciile, un stoc de reproducţie
suficient de puternic, pentru ca efectivele de vânat să crească cu fiecare an. De asemenea, s-au
luat măsuri pentru protejarea locurilor de cuibărit, ca de exemplu colonia de pelicani de la
Uzlina, cea mai mare din Europa, diminuată în ultimul timp din diferie motive, precum şi pentru
lichidarea în general a unor perturbări ale echilibrului avifaunei din regiunea Deltei semnalate de
specialiştii în ocrotirea naturii.
Mamiferele
Cele mai multe specii de mamifere întâlnite în Delta Dunării prezintă interes vânătoresc.
Mistreţul trăieşte în pădurea Letea, pe grindul Stipoc, în împrejurimile Sulinei, pe bratul Sf.
Gheorghe etc. Vidra se vânează pentru blana sa mai ales în Delta propriu-zisă, cu deosebire în
sectorul fluvio-maritim. Nurca cunoscută şi sub numele de nurca de Tulcea, are o blană preţioasă
şi este comună în Deltă, vânându-se peste tot. Se mai vânează bizamul recent stabilit în Deltă ca
şi câinele enot. De asemenea, se vânează în Deltă lupul, iepurele, dihorul, pisica sălbatică etc.
Reptilele
În Deltă sunt prezente şi câteva reptile, printre care broasca ţestoasă de baltă şi şarpele de
apă.
Batricienele sunt reprezentate prin broasca de lac, tritonii etc.
Pe fundul lacurilor se întâlnesc larve, libelule, viermi, moluşte, crustacee etc.
Zooplanctonul şi fauna de pe fundul apelor asigură o hrană bogată pentru diverse specii
de peşti.

2.1.3. Resursele turistice antropice

16
Catedrala "Sf. Nicolae" Tulcea
- Tulcea, Tulcea, Delta Dunării -

Construcţie monumentală, Catedrala din Tulcea în stil bizantin şi în formă de cruce,


domină prin măreţie împrejurimile, iar în zilele de sărbătoare existenţa ei se face cunoscută până
la mari depărtări prin sunetul deosebit de melodios al vestitelor sale clopote, turnate în Bavaria la
1882. De peste 140 de ani, Biserica Sf. Nicolae este martoră tuturor că aici, pe meleagurile
dobrogene, românii au fost în număr mare.După unele însemnări ale preoţilor înainte slujitori la
Biserica Sf. Nicolae, în anul 1862 a început construcţia actualei catedrale, actul de fundaţie fiind
pus de Mitropolitul Dionisie al Durostorului, în 1862. Construcţie înaltă, de aproximativ 30 m, în
formă de cruce, stil bizantin cu trei turle, două aşezate în faţă, iar a treia mai mare, în centru.
Construcţia este din piatră şi caramidă, tencuită în exterior, învelită cu tablă galvanizată şi pictată
în interior în ulei. Tavanul este format din 15 bolţi, sprijinite pe 8 stâlpi masivi, din caramidă şi
piatră. Pictura în stil renascentist a fost executată în 1905-1906. Biserica Sf. Nicolae din Tulcea
dispune de un important număr de obiecte de valoare (metale preţioase), cu valoare istorică şi
artistică. Suprafaţa construcţiei este de 476 mp. Pe fiecare clopot se află turnată stema provinciei
Dobrogea (2 delfini).

Figura 2.9. – Catedrala Sf. Nicolae

Sursa: www.comeinromania.com

Biserica Cu Ceas Sf. Gheorghe Tulcea


- Tulcea, Tulcea, Delta Dunării -
Biserica Sf. Gheorghe a fost terminată şi sfinţită în anul 1857. Lăcaşul a fost reparat
capital la exterior între anii 1975-1978, iar în interior s-au facut reparaţii de mare anvergură

17
pentru ruperea capilarităţii apei prin scoaterea pământului umed şi aducerea pământului uscat şi
celelalte lucrări ce implică această procedură, până la punerea dalelor de marmură. În anul 1989
s-au început lucrările de restaurare a picturii şi s-au terminat în anul 1992.
Biserica a fost resfinţită de Înalt Prea Sfinţitul Antim Nica al Arhiepiscopiei Tomisului şi Dunării
de Jos după terminarea reparaţiilor în anul 1981 iar resfinţirea picturii s-a facut de Înalt Prea
Sfinţitul Arhiepiscop Lucian Florea al Tomisului în anul 1992. Biserica a fost construită în formă
de corabie şi nu se cunoaşte autorul şi nici un loc al unei biserici mai vechi.
Casa parohială a fost construită de credincioşi în anul 1927, clopotniţa în anul 1857 iar cupola şi
ceasul după 1877. Cărţile de valoare stau în biblioteca bisericii şi din pacate nu există fotografii
vechi. Conform istoricului acestei bisericii, aceasta împreună cu 5000 m.p. de teren au ramas
prin compensaţie de la comunitatea bulgară o dată cu schimbul de populaţie din 1940.

Cetatea Dinogetia
- Cetatea Dinogetia , Tulcea, Delta Dunării -

Cetatea Dinogetia - numele ei a fost menţionat pentru prima dată de Ptolomeu în


cunoscuta sa lucrare Geographia (sec. II d.Hr)9.Iniţial aşezarea geto-dacică şi apoi română a fost
ridicată în timpul împaratului Diocleţian (285-305 d.Hr.). Distrusă în 559 d.Hr. de un trib huno-
bulgar a fost reconsolidată şi amplificată în sec X-XII.Cetatea a fost descoperită cu prilejul
cercetărilor arheologice începute în 1939 şi reluate după cel de-al doilea război mondial.Cea mai
importantă construcţie este bazilică din mijlocul cetăţii, cea mai veche de pe teritoriul ţării
noastre.

Cetatea Enisala
- Cetatea Enisala, Tulcea, Delta Dunării -

Cetatea Enisala - a fost ridicată de puterea imperială bizantină şi de cea comercială


genoveză la sfârşitul secolului al XIII-lea şi la începutul secolului al XIV-lea, secol în care a avut
rol militar, politic şi administrativ şi mai puţin economic. Între anii 1398 – 1416 a trecut sub
stăpânirea lui Mircea cel Bătrân. În anul 1417 este cucerită de turci, în campania lui Mehmed I
Celebri împotriva lui Mircea, şi este instalată o garnizoană militară, ca şi la Isaccea şi
Giurgiu.Cetatea Enisala apare menţionată pentru prima oară în secolul XV în cronica lui
Sukrullah, când acesta aminteşte cetăţile cucerite în Dobrogea, în campania din 1388- 1389, de
către Baiazid I Ildaram. Cetatea se află pe un un deal care la data aceea era scăldat în partea sa
NE de apele lacului Razim, iar în partea lui vestică se aflau pereţi verticali de stâncă cu o
9
Conform site-ului www.comeinromania.com

18
înălţime de aproximativ 70 m. Planul cetăţii Enisala este de fapt o variantă adaptată la condiţiile
terenului a planului patrulater cu turnuri la colţuri . Demn de remarcat este forma hexagonală în
plan pe care trei dintre turnuri o au, caz unic pentru Dobrogea şi în aceeaşi măsură pentru Ţara
Românescă .

Figura 2.10. – Cetatea Enisala

Sursa: www.comeinromania.com

Cetatea Noviodunum
- Cetatea Noviodunum, Tulcea, Delta Dunării -

Cetatea Noviodunum - în ultimii ani a redevenit importantă staţiunea arheologică pe


limes-ul dunărean. Cetatea Noviodunum a fost construită de români în anul 369 d.H., ca port la
Dunăre. Cetatea a existat până în sec. VII. Se mai pot vedea fortificaţii cu turnuri în formă de U,

19
morminte cu sarcofage din piatră, în care s-au descoperit ceşti, piese de vestimentaţie, monede
romane, obiecte de podoabă etc.

Mănăstirea Celic Dere


- Tulcea, Tulcea, Delta Dunării -

Mănăstirea Celic Dere este situată la 24 de kilometri de municipiul Tulcea, în comuna


Frecatei, pe Valea Celicului. Mănăstirea Celic-Dere a fost construită în secolul al XIX-lea, ca
mănăstire de maici. Numele mănăstirii vine de la pârâul ce trece prin apropiere - "celik dere" -
"pârâul de oţel", (derea-parau, celik-otel, în turcă). Prima biserică se află în locul în care este
acum cimitirul. A fost ridicată la 1800 de către călugări ardeleni şi basarabeni care veneau din
Grecia, de la Muntele Athos, unde au căpătat experienţa monarhală. Prima bisericuţă a ars. Ea a
fost facută cu aprobarea sultanului Abdul-Medgid (1839-1861) de la Constantinopol. Între 1841
-1844 s-a clădit o altă bisericuţă , cu chili transformată în mănăstire pentru maici . Mănăstirea se
remarcă prin picturile interioare de o mare frumuseţe, realizate în 1929 de către Gheorghe
Eftimiu, precum şi prin acoperirea cu folie de aur a catapetesmei, sculptată de Anghel Dima.

Figura 2.11. – Mănăstirea Celic Dere

Sursa: www.comeinromania.com

20
Mănăstirea Cocoş
- Tulcea, Tulcea, Delta Dunării -

Mănăstirea Cocoş este situată la 6 km nord de comuna Niculiţel, este aşezată într-un loc
pitoresc şi retras. Povestea întemeierii Mănăstirii Cocoş are în ea un sambure de miracol. În anul
1833, trei călugări moldoveni care se întorceau de la Muntele Athos, îndreptându-se spre
Mănăstirea Neamţ, au facut un popas în Dobrogea. Noaptea, toţi trei au avut acelaşi vis: un cocoş
le-a poruncit să ridice o mănăstire pe locul unde dormeau. Considerând că este o vestire
Dumnezeiască (cocoşul i s-a arătat şi Apostolului Petru în vis), au renunţat să se întoarcă acasă,
pornind degrabă la înălţarea Casei lui Dumnezeu. Prima biserică a fost construită în anul 1833. A
doua a fost construită în anul 1853, împreună cu o clopotniţă de 30 m. În 1910, ambele biserici
au fost dărâmate şi s-a pus bazele actualei biserici, terminată în 1913. Mănăstirea adaposteşte un
muzeu cu obiecte de artă veche religioasă.

Manastirea Saon
- Tulcea, Tulcea, Delta Dunării -

Mănăstirea Saon , judeţul Tulcea , Romănia - Situată în apropierea comunei Niculiţel - a


luat fiintă în 1846, ca un mic schit înfiinţat de monarhii de la mănăstirea Celic-Dere. Din 1881 a
devenit mănăstire de sine stătătoare. La 1 septembrie 1912 a fost pusă temelia actualei biserici,
zidităcu mari greutăti datorită primului razboi mondial. Se mai păstreazăşi biserica veche din
1881. În 1909 a inceput clădirea noii biserici , din piatră şi caramidă .În 1930 s-a transformat în
mănăstire de maici .

Figura 2.12. – Mănăstirea Saon

21
Sursa: http://www.comeinromania.com/

Muzeul de Artă
- Tulcea, Tulcea, Delta Dunării -

Muzeul de Artă Tulcea , Delta Dunarii , România - se mâandreste cu ocrotirea unui


patrimoniu important care a crescut constant, mai cu seamă în ultimii zece ani, astfel încât deţine
şapte colecţii, dupa cum urmeaza:
1. colecţia de pictură modernă şi contemporană
2. colecţia de sculptură modernă şi contemporană
3. colecţia de icoane din secolele XVIII, XIX şi XX
4. colecţia de grafică modernă şi contemporană
5. colecţia de plăci de gravură, unică în tara
6. colecţia de artă orientală din sec. XVIII şi XIX
7. colecţia de artă decorativă din secolele XVIII, XIX şi XX

Muzeul de Artă Populară


- Tulcea, Tulcea, Delta Dunării -

Sediul Muzeului de Etnografie şi Artă Populară - este unul dintre edificiile publice
emblematice pentru Tulcea. În cadrul colectiei de etnografie a Muzeului de Etnografie şi Artă
Populară, un număr de aproximativ 1600 de piese reprezintă instrumentarul folosit în practicarea
ocupaţiilor şi meşteşugurilor tradiţionale, acestea reflectând adaptarea locuitorilor din zonă la un
habitat cu totul deosebit în raport cu alte ţinuturi.

În domeniul prelucrării produselor animale şi vegetale în scop alimentar, colecţia


prezintă unelte, mijloace, dispozitive,arme, folosite la pescuit, apicultură, pomicultură,
viticultură, prelucrarea seminţelor, agricultură, morărit, creşterea animalelor, vânătoare.
O serie de mijloace şi tehnici reflecta preocuparea populatiei romanesti şi de diferite alte
etnii pentru prelucrarea materiilor prime în vederea obţinerii unor materiale de construcţie, a
obiectelor de uz casnic, pentru confecţionarea de unelte, scule, instrumente, dispozitive, arme şi
mijloace de transport, specifice activităţii în această zonă pentru civilizaţia preindustrială. Sunt
reprezentate meşteşuguri tradiţionale ca: prelucrarea lemnului, a argilei, a pietrei, a vegetalelor
(stuf, papura, paie).

Pentru domeniul prelucrării pieilor, a blănurilor, a fibrelor vegetale şi animale în vederea


realizării pieselor de uz gospodăresc, a împletiturilor, a ţesăturilor decorative sau necesare

22
confecţionarii pieselor de port, colecţia de etnografie oferă vizitatorilor o gamă largă de unelte,
dispozitive, mecanisme, mijloace folosite în industria casnică: de cojocarie, curelarit, cizmărie,
dărăcit, tors, urzit, ţesut, cusut, împletit, melitat.
Mijloace de transport cu tracţiune manuală sau animală, pe uscat sau pe apă: roaba, caruţa,
cotiga, sanie, barcă..

Figura 2.13. – Muzeul de artă populară

Sursa: www.comeinromania.com

Muzeul de Istorie
- Tulcea, Tulcea, Delta Dunării -

Muzeul de Istorie şi Arheologie,Tulcea, Delta Dunării , România - fondat în anul 1975


în ambianţa unui vast complex arheologic şi istoric alaturi de ruinele vechiului Aegyssus ,oferă
vizitatorilor imaginea trecutului istoric al teritoriului de la Gurile Dunării. Muzeul, organizat în
două pavilioane, adăposteşte un bogat patrimoniu rezultat din cercetări arheologice efectuate în
siturile din judeţul Tulcea, descoperiri fortuite, achiziţii şi donaţii. Vestigiile corespund celor trei

23
mari perioade de prezenţă umană în teritoriul nord dobrogean: pre şi protoistoric, epocile greco-
romană şi medievală. În expunere se urmăreşte criteriul cronologic, dar şi prezentarea pe situri,
într-o succesiune logică, coerentă.

Muzeul Ştiinţele Naturii Delta Dunării


- Tulcea, Tulcea, Delta Dunării -

Muzeul Ştiinţele Naturii Delta Dunării , Tulcea , România cuprinde :


- Colecţia de botanicş cuprinde specii de plante herboriate din Dobrogea şi Delta Dunării atăt
specii comune, cat şi specii rare, ameninţate cu dispariţia ;
- Colecţia de entomologie cuprinde specii de insecte (coleoptere, himenoptere, diptere) din Delta
Dunării, Dobrogea, alte regiuni ale şarii şi exotice;
- Colecţia de mineralogie şi paleontologie cuprinde minerale provenite din Dobrogea, Baia Mare
şi fosile de amoniţi, echinoderme, peşti, provenite din Dobrogea;
- Colecţia de ornitologie este alcatuită din specii de piese răpitoare de zi şi de noapte, acvatice,
de stepă şi paseriforme. Colecţia cuprinde specii rare, accidentale şi ameninţate cu dispariţia;
- Colecţia de mamifere cuprinde specii caracteristice Deltei Dunării şi Dobrogei .Colecţia de
cranii şi sternuri, cuprinde piese sub formă de cranii de mamifere şi sternuri de păsări acvatice şi
răpitoare.
-Colecţia de ihtiologie (preparate umede) cuprinde specii de peşti din ihtiofauna Deltei Dunării,
Marea Neagră şi a oceanului Atlantic (SE şi centru) şi Oceanul Indian (partea de vest) .
-Colecţia de peşti vii, cuprinde specii autohtone răpitoare şi paşnice, dulcicole şi marine, exotice
originare din America Latină, America de Sud (partea nordică), Asia de Sud-Vest, Africa
Centrală .

Podgoria Babadag
- Babadag, Tulcea, Delta Dunării -
Podgoria Istria - Babadag: Situată în zona central-estică a Dobrogei, limitrofă Mării
Negre şi lacului Razlem, podgoria s-a conturat în perioada anilor 70–80 şi are în componenţă trei
centre viticole: Babadag, Valea Nucărilor şi Istria, primele două în judeţul Tulcea şi ultimul în
judeţul Constanţa.
Profilul podgoriei îl constituie soiurile pentru producerea vinurilor roşii de calitate
superioară: Merlot, Cabernet Sauvignon, Burgund (centrele Babadag şi Istria) şi pentru vinuri
albe de calitate superioară: Fetească regală, Aligote şi Muscat Ottonel (centrul Valea Nucărilor).
Principalele plaiuri viticole ale zonei sunt: Eraclia, Enisala, Agighiol, Valea Nucărilor, Mihai
Viteazu, Istria, Cogealac şi Tariverde.

24
De-a lungul timpului s-a dezvoltat şi viticultura, dealurile de la sud fiind plantate
aproape în întregime cu viţă de vie. Putem spune că podgoria Babadag este creaţia ultimilor 70
de ani. Chiar dacă nu are o veche tradiţie atestată documentar, aici se produc vinuri de o calitate
deosebită, datorată în special soiurilor cultivate şi a climei favorabile, asemănătoare cu cea din
Italia sau Spania. Vinurile produse la Babadag şi-au cucerit recunoaşterea atât pe plan intern cât
şi pe plan internaţional.

2.2. Organizarea şi dezvoltarea turismului în Rezervaţia Biosferei Deltei


Dunării
2.2.1. Forme de turism practicate în cadrul Rezervaţia Biosferei Deltei
Dunării

În cadrul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării se întâlnesc numeroase forme de turism10:

1. Turismul de cunoaştere este forma principală practicată şi care va continua să deţină


ponderea principală în fluxul turistic,vizitatorii căutând să cunoască într-un timp scurt
frumuseţile naturii deltei,locurile şi oamenii,din această zonă,istoria şi obiceiurile lor.În acest
sens,sunt organizate excursii scurte pentru vizitarea deltei cu durata de una,două sau mai multe
zile cu turişti români şi strâini la odihnă în staţiunile de pe litoral sau cu cei care se deplasează la
Tulcea cu diverse mijloace de transport;
2. Turismul de odihnă,promovat în localitaţile din Delta Dunării şi de pe litoralul Mării
Negre,este foarte mult preferat de turişti,în special de români,datorită condiţiilor naturale pe care
le oferă zona.Această formă de turism nu este coordonată de organizaţiile de turism,din care
cauză nu se poate face nicio înregistrare riguroasă a turiştilor.Cazarea se face în hoteluri,popasuri
turistice şi la localnici.Pentru accesul turiştilor în localitaţile preferate se utilizează în special
navele rapide,iar pentru navigaţia pe canale şi lacuri se folosesc bărcile proprii ale localnicilor.În
mod practic această formă de turism se desfaşoară în localităţile din interiorul şi limitrofe
deltei,în satele Caraorman,Crişan,Maliuc, Mila 23,Jurilovca şi Murighiol,precum şi la popasul
turistic ’’Pelicanul’’-Murighiol,în localitaţile de pe litoralul Mării Negre,respectiv Sulina şi Sf.
Gheorghe,precum şi la popasul turistic Portiţa-Jurilovca. Localitaţile de pe litoralul Mării
Negre,în delta maritimă,oferă turiştilor atât posibilitatea unei cure heliomarine,cât şi vizitarea
10
Conform „Delta Dunării” de Popovici Ioan, 1974

25
mai lesnicioasă a deltei.Cei care vor să-şi satisfacă aceste preferinţe,pot avea în vedere
următoarele localităţi sau amplasamente:
-oraşul Sulina,unde există o plajă de mare suprafaţă,un număr însemnat de gospodării care pot
primi turişti,un hotel cu o capacitate de 54 locuri şi altul în construcţie cu o capacitate de 150
locuri şi este apropiat de unele din punctele cele mai atractive ale deltei;
-comuna Sf. Gheorghe,unde există o plajă intinsă pe o lungime de circa 14 km şi cu laţimi
cuprinse intre 1000m la sud şi 100 m la nord,un număr însemnat de gospodării care pot primi
turişti şi este apropiată de unele puncte atractive ale deltei;
-Perişor,unde există o plajă intinsă pe o lungime de circa 10 km şi o laţime medie de circa
50m,cuprinsă între canalele Perişor şi Periteaşca şi este apropiată de unele puncte atractive ale
deltei.
3. Turismul balneo-medical se realizează prin valorificarea însuşirilor curative ale
nămolurilor sapropelice de la Murighiol,indicate în special pentru reumatismele cronice.
4. Turismul sportiv conferă specificul activităţilor turistice în deltă,prin organizarea
turismului nautic şi a partidelor de vânătoare şi pescuit sportiv,astel:
a) turismul nautic este o formă de turism deosebit de interesantă şi instructivă,care dă
posibilitatea unei mai bune cunoaşteri a deltei,dar care cere turiştilor o mai bună pregătire
sportivă pentru parcurgerea deltei cu ambarcaţiuni mici;
Figura 2.6. – Turism nautic

Sursa: www.ddbra.ro

b) pescuitul sportiv este o formă de turism deosebit de interesantă pentru turiştii români şi
străini,generată de bogaţia piscicolă a deltei şi s-a dezvoltat în baza legii din anul 1974 11,privind
piscicultura şi pescutul.În vederea practicării acestei forme de turism s-au folosit mijloace de

11
Conform „Delta Dunării” de Popovici Ioan, 1974

26
transport şi bazele de cazare existente în deltă prin măsurile luate şi îmbunătăţirea condiţiilor de
confort ale acestora.La dezvoltarea pescuitului sportiv o contribuţie însemnată a adus-o
construirea şi dotarea turismului de deltă cu pontoane dormitor modernizate,realizarea în diferite
puncte ale deltei,în special în apropierea bazelor de cazare, a unor amenajări de mai mică
amploare cum sunt platformele pentru pescuit,punctele de închiriat echipamente şi unele pentru
pescuit,bărci etc.O atracţie deosebită a prezentat-o unele competiţii internaţionale,care s-au
desfaşurat şi se desfaşoară periodic în extrasezon,îmbunătăţind astfel exploatarea bazei
materiale a turismului de deltă în sfera sezonului turistic clasic.

Figura 2.7. – Pescuitul în Deltă

Sursa: www.ddbra.ro

c) vânătoarea sportivă este o formă de turism care prezintă interes nu numai pentru turiştii
români,ci şi pentru străini şi se organizeaza în conformitate cu prevederile legii privind economia
vânatului şi vânătoarea din anul 1976 pe fondurile de vânătoare
Razelm,Caraorman,Uzlina,Gorgova.Crişan,Sulina, Cardon,Mila 23,Ilgani,unde se vâneaza
primăvara,toamna şi iarna păsări şi animale sălbatice,ceea ce contribuie la folosirea mijloacelor
de transport şi a bazelor de cazare din deltă şi în afara sezonului turistic de vară.12
5. Turismul tehnico-ştiinţific se organizează ca urmare a cadrului natural al deltei şi îndeosebi a
rezervaţiilor sale naturale,floristice,peisagistice şi a monumentelor naturii.Bineînţeles că în acest
scop s-au dezvoltat şi se dezvoltă bazele de cercetare şi în acelaşi timp condiţiile de desfaşurare a
unor manifestări ştiinţifice cu caracter naţional şi internaţional.Totodată au fost şi vor fi
organizate puncte şi turnuri de observaţie dotate cu aparatură necesară pentru specialiştii în

12
Conform „Delta Dunării” de Popovici Ioan, 1974

27
hidrobiolologie, ornitologie, floră specifică sau pur şi simplu pentru amatori în vederea
cunoaşterii faunei deosebit de variate din zonă, a păsărilor în pasajele de iarnă în zona zătoanelor
şi a litoralului. Pentru cunoaşterea şi formarea unei imagini de ansamblu asupra Deltei se pot
organiza, pentru toate categoriile de turişti zboruri de agrement deasupra deltei cu avioane şi
elicoptere.

2.2.2. Amenajarea Rezervaţiei Biosferei Deltei Dunării pentru turism

Prin natura sa, întreg teritoriul deltei îndeplineşte o importantă funcţie turistică. În
prezent însă, o activitate tursitică mai intensă se desfăşoară numai în anumite zone, determinată
de numărul şi de viteza de deplasare a navelor folosite în excursiile de o zi, de amplasarea
hotelurilor utilizate în excursiile de 2 zile şi a localităţilor cu funcţiunea de sate turistice, precum
şi de capacitatea de cazare existentă.

În viitor, în funcţie de valorificarea complexă a resurselor naturale ale Deltei Dunării şi


îndeosebi dezvoltarea pisciculturii şi agriculturii în delta fluvială, de înfiinţarea parcurilor
naturale în delta fluvială, delta maritimă şi complexul lagunar Razelm – Sinoie, tursimul se va
extinde pe tot cuprinsul deltei şi în special în delta maritimă, folosind condiţiile deosebit de
favorabile ale litoralului în zonele Sulina – Sf. Gheorghe, grindul Perişor – Portiţa. În perioada
următoare turismul în Delta Dunării trebuie să fie orientat în următoarele zone principale:

 Zona 1, situată la nord de braţul Sulina, care are ca centre mai importante de
cazare şi dispersie a turiştilor localităţile Tulcea şi Maliuc, dă posibilitatea
desfăşurării unei intense activităţi tursitice, prin pitorescul cadrului său natural,
existenţa unor lacuri exploatate în regim natural şi a unor canale în permanenţă
deschise care nu permit circulaţia turistică nestingherită în orice perioadă a anului.
Fiind foarte apropiată de Tulcea, zona poate fi vizitată în excursiile de scurtă
durată organizate pentru turiştii români şi străini la odihnă în staţiunile de pe
litoralul constanţean al Mării Negre;
 Zona a II-a, situată tot la nord de braţul Sulina, care are ca centre mai importante
de cazare şi dispersie a turiştilor localităţile Sulina, Crişan şi Mila 23, prezintă un
interes turistic deosebit prin valoarea ştinţiifică a biotopului existent în limitele
sale, mai ales în sectorul Matiţa-Merhei, aflat la limita sudică a rezervaţiei
naturale Roşca-Buhaiova-Hrecişca, precum şi a pădurii Letea;

 Zona a III-a, situată în partea de est a deltei, între braţele Sulina şi Sf. Gheorghe,
curprinde un sector pitoresc cu particularităţi distincte generate în mare măsură de
28
existenţa lacurilor Lumina, Roşu, Roşuleţ, Puiu, Puiuleţ. Poziţia sa în cadrul deltei
va face ca zona să fie valorificată atât prin organizarea excursiilor de una, două
sau mai multe zile, precum şi a turismului nautic;

 Zona a IV-a, situată între braţele Sulina şi Sf. Gheorghe, are ca principale centre
de dispersie a turiştilor localităţile Crişan şi Murighiol şi include un sector de
mare atractivitate, unde turismul are condiţii deosebit de favorabile, deoarece aici
există canalele Ceamurlia, Litcov, Perivolovca, lacurile Isacova şi Uzlina precum
şi braţul Sf. Gheorghe;

 Zona a V-a, situată la sud de braţul Sf. Gheorghe, are ca centru de dispersie a
turiştilor localitatea Jurilovca şi prezintă un interes turistic aparte prin frumuseţea
peisajului şi în special a lacului Razim, numărul şi varietatea păsărilor, apropierea
de rezervaţiile naturale Perişor-Zătoane şi Periteaşca-Leahova-Portiţa.

Concomitent cu dezvoltarea turismului în aceste zone, o mare atenţie ar trebui acordată


includerii în circuitul turistic a plajelor Sulina, Sf Gheorghe, Perişor şi Portiţa, care sunt foarte
mult apreciate de turişti pentru curele de helioterapie, prin organizarea, într-o primă etapă, ca
„localităţi turistice” a oraşului Sulina şi comunei Sf Gheorghe, înfiinţarea de sate de vacanţă la
Sulina, Portiţa şi Sf Gheorghe, care având funcţiunea de baze turistice experimentale ar permite
cercetarea şi determinarea prealabilă a interesului turistic pentru sejurul litoral – deltă, în baze
special construite în acest scop, deşi după cum arată situaţia din ultimii ani de la Portiţa, această
cerere există.

2.3. Principalele arii turistice acceptate în Rezervaţia Biosferei Deltei Dunării


2.3.1. Cadrul legislativ, structura şi organizarea Rezervaţiei Biosferei Delta
Dunării

Parlamentul României adoptă prezenta lege13:

ART. 1: Se constituie Rezervaţia Biosferei “Delta Dunării”, denumită în cele ce urmează


rezervaţie, zona de importanţă ecologică naţională şi internaţională, care cuprinde următoarele
unităţi fizico-geografice: Delta Dunării, sărăturile Murighiol-Plopu, complexul lagunar Razim-
Sinoe, Dunărea maritimă până la Cotul Pisicii, sectorul Isaccea-Tulcea cu zona inundabilă,
litoralul Mării Negre de la Braţul Chilia până la Capul Midia, apele maritime interioare şi marea

13 Conform Legii nr. 82 din 20 noiembrie 1993 privind constituirea Rezervatiei Biosferei “Delta Dunarii”, site-ul www.fotodelta.ro

29
teritorială, până la izobata de 20 m inclusiv. Limita continentală a rezervaţiei este reprezentată de
contactul Podişului Dobrogean cu zonele umede şi palustre, potrivit anexei.

ART. 2 : Prin rezervaţie a bisoferei, în sensul prezentei legi, se înţelege zona geografică cu
suprafeţele de uscat şi de ape, inclusiv terenuri aflate permanent sub ape, în care există elemente
şi formaţiuni fizico-geografice, specii de plante şi animale care îi conferp o importanţă
biogeografică, ecologică şi estetică deosebită, cu valoare de patrimoniu natural national şi
universal, fiind supusă unui regim special de administrare în scopul protecţiei şi conservării
acesteia, prin dezvoltarea aşezărilor umane şi organizarea activităţilor economice în corelare cu
capacitatea de suport a mediului deltaic şi a resurselor sale naturale.

ART. 3: Teritoriul rezervaţiei este delimitat, potrivit anexei, în urmatoarele zone:


a) zone cu regim de protecţie integrală;

b) zone tampon cu regim diferenţiat de protecţie în care se pot desfăşura unele activităţi umane,
precum şi zone de reconstrucţie ecologică;

c) zone economice în care se pot desfăşura activităţi economice tradiţionale.


Zonele cu regim de protecţie integrală sunt protejate, în mod obligatoriu, de zone tampon.

ART. 4: Pentru administrarea patrimoniului natural din domeniul public de interes naţional al
rezervaţiei, precum şi pentru refacerea şi protecţia unităţilor fizico-geografice definite la art. 1, se
înfiinţează Administraţia Rezervaţiei, instituţie publică cu personalitate juridică, cu sediul în
municipiul Tulcea, în subordinea Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului.
Conducerea Administraţiei Rezervaţiei este realizată de Consiliul ştiinţific, în subordinea căruia
se află Colegiul executiv, ca organ de aplicare a hotărârilor Consiliului ştiinţific. Guvernatorul
este preşedintele Consiliului ştiinţific şi al Colegiului executiv. Din Consiliul ştiinţific fac parte
şi 3 personalităţi din teritoriu, propuse de Consiliul Judeţean Tulcea. Guvernatorul şi membrii
Consiliului ştiinţific sunt numiţi de Guvern, la propunerea Ministerului Apelor, Pădurilor şi
Protecţiei Mediului, cu avizul prefectului judeţului Tulcea şi al Academiei Române.
Funcţia de guvernator este asimilată cu funcţia de subsecretar de stat.
Consiliul ştiinţific adoptă hotărâri în domeniile fundamentale ale rezervaţiei.
În componenta Administraţiei Rezervaţiei funcţionează Corpul de inspecie şi pază. Corpul de
inspecţie şi pază realizează supravegherea întregului teritoriu al rezervaţiei şi sancţionează
nerespectarea măsurilor de protecţie stabilite în statutul rezervaţiei.

30
ART. 5: Organizarea şi funcţionarea Administraţiei Rezervaţiei se stabilesc prin statut propriu,
avizat de Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului şi Academia Română şi aprobat de
Guvern, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii. La întocmirea statutului se va
avea în vedere alinierea la cerinţele internaţionale în problema protecţiei şi reconstrucţiei
mediului, precum şi la convenţiile internaţionale la care România este parte, privind exploatarea
căilor navigabile ale Dunării şi a sectorului maritim aferent rezervaţiei. La propunerea
Administraţiei Rezervaţiei, Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului emite norme
tehnice privind desfăşurarea activităţii economico-productive, de turism şi agrement, pe teritoriul
rezervaţiei, în vederea prevenirii poluării şi a perturbării echilibrului ecologic.

ART. 6: Administraţia Rezervaţiei are urmatoarele atribuţii:

a) evaluează starea ecologică a patrimoniului natural, organizează cercetarea ştiinţifică,


asigură măsurile necesare conservării şi protecţiei genofondului şi biodiversităţii;
b) stabileşte şi aplică măsurile de reconstrucţie ecologică a ecosistemelor deltaice;

c) identifică, delimitează şi propune Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului


declararea zonelor funcţionale ale rezervaţiei;

d) evaluează starea resurselor naturale şi a nivelului de valorificare a acestora, în acord cu


potenţialul lor de regenerare şi cu capacitatea de suport a ecosistemelor;

e) emite acordul şi autorizaţia de mediu privind organizarea şi desfăşurarea activităţiilor


economico-productive, de turism şi agrement de către persoane fizice sau juridice, în
concordanţă cu cerinţele conservării biodiversităţii şi a structurilor ecologice specifice;

f) exercită controlul asupra modului de aplicare a prevederilor autorizaţiilor prevăzute la lit.


e);

g) sprijină şi protejează activităţile economice tradiţionale ale populaţiei locale;

h) avizează, sub raportul protecţiei ecosistemelor, planurile de amenajare a teritoriului şi de


urbanism de pe teritoriul rezervaţiei, elaborate potrivit legii;

i) stabileşte, împreună cu titularul dreptului de administrare, locurile şi condiţiile de


desfăşurare a activităţilor de vânătoare şi pescuit sportiv;

j) promovează activităţi de cercetare şi cooperare ştiinţifică internaţională;

31
k) organizează acţiunile de informare şi educaţie ecologică;

l) conlucrează cu Regia Autonomă a Apelor “Apele Române” în vederea gospodăririi apelor


şi efectuării lucrărilor hidrotehnice necesare;

m) cooperează cu comisiile interdepartamentale şi comisiile judeţene de apărare împotriva


calamităţilor sau catastrofelor;

n) colaborează cu autorităţile administraţiei publice pentru protejarea intereselor


localnicilor, precum şi pentru creşterea calităţii vieţii şi a standardului de civilizaţie;

o) stabileţte, împreună cu Ministerul Transporturilor, regulile de circulaţie şi acces pe braţele


Dunării pentru barci, şalupe, nave fluviale şi maritime;

p) exercită activitatea de control cu privire la respectarea normelor de protecţie a mediului


în porturi, la instalaţiile portuare din perimetrul rezervaţiei.

ART. 7: Cheltuielile Administraţiei Rezervaţiei vor fi acoperite din subvenţii de la bugetul de


stat, din donaţii şi din surse proprii.

ART. 8: Dreptul populaţiei locale din teritoriul Rezervaţiei Biosferei “Delta Dunării” de a
păstra obiceiurile specifice locale şi activităţile economice tradiţionale este garantat.
Administraţia Rezervaţiei va asigura, dupa caz, prin compensaţii, continuarea activităţilor
economice tradiţionale.

ART. 9: În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Guvernul va aproba


delimitarea zonelor funcţionale stabilite conform art. 3.

ART. 10: Suprafeţele terestre şi acvatice, inclusiv terenurilor aflate permanent sub apa, care
intră în componenţa Rezervaţiei Biosferei “Delta Dunării”, împreună cu resursele naturale pe
care le generează, constituie patrimoniu natural, domeniu public de interes naţional, în
administrarea directă a organului unic de conducere a rezervaţiei. Sunt exceptate de la
prevederile alin. 1 terenurile care se afla în perimetrul rezervaţiei şi care, potrivit legii, sunt
obiect al dreptului de proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice sau aparţin domeniului
public ori privat local sau judeţean. Persoanele fizice sau juridice care deţin, cu titlu de
proprietate, terenuri pe teritoriul rezervaţiei sunt obligate să le gospodărească prin mijloace
ecologice admise, tradiţionale sau recomandate de autorităţile ştiinţifice.
Pentru valorificarea resurselor terestre şi acvatice din zonele valorificabile economic,

32
Administraţia Rezervaţiei Biosferei “Delta Dunării” propune Guvernului concesionarea, în
condiţiile legii, a unor suprafeţe de terenuri şi ape agenţilor economici autorizaţi şi populaţiei
locale, care are drept de preempţiune.

ART. 11: Taxele de autorizare pentru organizarea unor activităţi economice de turism şi
agrement pe teritoriul rezervaţiei se stabilesc, la propunerea Administraţiei Rezervaţiei, de
consiliul judeţean. Desfăşurarea de activităţi economico-productive, de turism şi agrement de
către persoane fizice şi juridice, altele decât cele prevazute la art. 10 alin. 4, se autorizează de
Consiliul judeţean Tulcea pe baza acordului şi autorizaţiei de mediu emise de Administraţia
Rezervaţiei.

ART. 12: Constituie contravenţii următoarele fapte, daca nu sunt săvârşite în astfel de condiţii
încât, potrivit legii penale, să constituie infracţiuni:

1. executarea lucrărilor de amenajare şi construcţie, de orice natură ar fi ele, fără autorizaţia


Aministraţiei Rezervaţiei;
2. pescuitul sportiv în zone interzise sau în perioadele de prohibiţie;

3. recoltarea sau distrugerea ouălor păsărilor sălbatice, distrugerea cuiburilor sau a locurilor
de cuibărit ale acestora;

4. producerea, prin orice mijloace, de zgomote intense în perimetrele zonelor de cuibărit sau
de adapost ale păsărilor, semnalizate în mod corespunzător;

5. pătrunderea ambarcaţiunilor uşoare în zone cu regim de protecţie integrală;

6. fotografierea sau filmarea în scop comercial fără plata taxelor legale;

7. vânarea păsărilor sălbatice admise la vânat:

a) fara plata taxei de autorizare a vânatului;

b) în zone interzise vânatului;

c) în perioadele de prohibiţie sau cu depăşirea numărului de piese autorizat pentru


vânare de către Administraţia Rezervaţiei;

8. nerespectarea restricţiilor de viteză pe căile de navigaţie de pe cuprinsul rezervaţiei;

33
9. debarcarea de pasageri sau turişti în zone interzise, cu excepţia cazurilor de forţă majoră;

10. aruncarea în ape, împrăştierea pe teren sau depozitarea în locuri neautorizate a deşeurilor
menajere;

11. camparea în zone interzise sau în altfel de condiţii decât cele autorizate de Administraţia
Rezervaţiei;

12. păşunatul pe terenuri ce constituie domeniul rezervaţiei, fără autorizaţie din partea
Administraţiei Rezervaţiei;

13. recoltarea sau incendierea stufului, a papurii şi a finului din zonele aparţinând
patrimoniului natural ale rezervaţiei, fără autorizaţie din partea Administraţiei
Rezervaţiei, cu excepţia recoltării stufului, papurii şi a finului pentru necesităţile
populaţiei locale;

14. vânarea sau capturarea mamiferelor sălbatice mici, admise la vânat:

a) fără plata taxei de autorizare a vânatului;

b) în zone interzise vânatului;

c) în perioadele de prohibiţie sau cu depăşirea numărului de piese autorizat pentru


vânare de către Administraţia Rezervaţiei;

15. defrişarea vegetaţiei lemnoase din zonele aparţinând patrimoniului natural al rezervaţiei
fără autorizaţie din partea Administraţiei Rezervaţiei sau cu încălcarea condiţiilor
autorizate;

16. recoltarea, în scopul comercializării, din zonele care aparţin patrimoniului natural al
rezervaţiei, a fructelor de pădure, a ciupercilor, plantelor medicinale şi a unor
organisme acvatice, altele decât peştii, fără autorizaţie din partea Administraţiei
Rezervaţiei;

17. păşunatul în zonele cu regim de protecţie ecologică integrală;

18. folosirea pe teritoriul Deltei, în agricultură şi silvicultură, a unor produse chimice şi


utilaje de administrare a acestora, neautorizate de Administraţia Rezervaţiei sau cu
nerespectarea condiţiilor autorizate, indiferent de proprietar;

34
19. deteriorarea malurilor naturale sau amenajate, a terenurilor şi a vegetaţiei prin
deplasarea unor utilaje sau prin efectuarea unor lucrări;

20. tăierea sau deteriorarea arborilor declaraţi monumente ale naturii sau din zone cu regim
de protecţie ecologică integrală, abandonarea utilajelor sau a ansamblurilor în locuri
neamenajate, indiferent de proprietarul terenului;

21. recoltarea speciilor de plante declarate monumente ale naturii;

22. vânarea de căpriori şi de mistreţi:

a) fără plata taxei de autorizare a vânatului;

b) în zone interzise vânatului;

c) în perioadele de prohibiţie sau cu depăşirea numărului de piese şi a condiţiilor


de vânare autorizate de Administraţia Rezervaţiei;

23. vânarea de păsări şi mamifere sălbatice ocrotite prin lege;

24. utilizarea de momeli toxice în scopul braconajului sau al distrugerii unor animale
sălbatice pe teritoriul rezervaţiei;

25. pătrunderea cu nave de putere medie şi mare în zone interzise de pe teritoriul


rezervaţiei;

26. deversarea de pe nave a deşeurilor de orice natură, cu excepţia celor considerate ca


periculoase care se sancţionează potrivit art. 13 lit. h);

27. pescuitul industrial, în zonele care constituie patrimoniul natural al rezervaţiei, fără
autorizaţie din partea Administraţiei Rezervaţiei sau cu încălcarea condiţiilor de
autorizare;

28. pescuitul industrial cu traulere în interiorul zonei maritime de coastă, delimitată de


izobata de 20 m;

29. neanunţarea imediată a poluărilor accidentale grave, de către cei care le-au cauzat,
autorităţilor competente, precum şi neluarea măsurilor posibile pentru limitarea
urmărilor acestora;

35
30. pescuitul industrial în perioadele de prohibiţie;

31. pescuitul sturionilor, în sectoarele dunărene de pe teritoriul rezervaţiei, fără autorizaţie


sau cu încălcarea condiţiilor autorizate;

32. transportul, depozitarea, scufundarea sau neutralizarea deşeurilor periculoase pe


teritoriul rezervaţiei;

33. organizarea şi desfăşurarea de activităţi economice, de turism şi agrement, în zone


aparţinând patrimoniului natural ale rezervaţiei, fără autorizarea prealabilă din partea
Administraţiei Rezervaţiei;

34. poluarea apelor şi a terenurilor de pe teritoriul rezervaţiei prin deversarea de ape uzate
sau împrăştierea de deşeuri rezultate din activităţi economice.

ART. 13: Contravenţiile prevăzute la art. 12 din prezenta lege se sancţionează după cum
urmează:

a) cele de la pct. 2-5, cu amenda de la 8.000 lei la 24.000 lei pentru persoane fizice
şi de la 12.000 lei la 36.000 lei pentru persoane juridice;
b) cele de la pct. 6-10, cu amenda de la 16.000 lei la 48.000 lei pentru persoane
fizice şi de la 24.000 lei la 72.000 lei pentru persoane juridice;

c) cele de la pct. 11-13, cu amenda de la 32.000 lei la 96.000 lei pentru persoane
fizice şi de la 40.000 lei la 120.000 lei pentru persoane juridice;

d) cele de la pct. 14-16, cu amenda de la 60.000 lei la 180.000 lei pentru persoane
fizice şi de la 80.000 lei la 240.000 lei pentru persoane juridice;

e) cele de la pct. 17-21, cu amenda de la 100.000 lei la 300.000 lei pentru persoane
fizice şi de la 160.000 lei la 480.000 lei pentru persoane juridice;

f) cele de la pct. 22-25, cu amenda de la 160.000 lei la 480.000 lei pentru persoane
fizice şi de la 320.000 lei la 960.000 lei pentru persoane juridice;

g) cele de la pct. 26-28, cu amenda de la 240.000 lei la 720.000 lei pentru persoane
fizice şi de la 600.000 lei la 1.800.000 lei pentru persoane juridice;

36
h) cele de la pct. 1 şi 29-34, cu amenda de la 480.000 lei la 1.440.000 lei pentru
persoane fizice şi de la 1.000.000 la 3.000.000 lei pentru persoane juridice.

Prevederile art. 26 din Legea nr 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor


nu se aplică.

ART. 14: Contravenţiile se constată şi se sancţionează de persoanele împuternicite de către


Administraţia Rezervaţiei şi de către organele Ministerului de Interne.

ART. 15: În măsura în care prezenta lege nu dispune altfel, sunt aplicabile dispoziţiile Legea nr
32/1968 pentru stabilirea şi sancionarea contravenţiilor.

ART. 16: Prezenta lege intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării ei în
Monitorul Oficial al României.

ART.17: Orice dispoziţii contrare prezenţei legi se abrogă. Această lege a fost adoptată de
Senat în sedinţa din 8 noiembrie 1993, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia
României.

2.3.2. Caracterizarea zonelor cu regiuni de protecţie integrală, de tampon


şi economice în perimetrul Rezervaţia Biosferei Delta Dunării

În perimetrul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării există:

 zone strict protejate 18 zone ce ocupă o suprafaţă totală de 50 600 ha 14 (8,7% din
suprafaţa rezervaţiei). Acestea sunt protejate în mod obligatoriu şi reprezintă eşantioane foarte
puţin deranjate, reprezentative pentru ecosistemele naturale, terestre şi acvatice din rezervaţie;

 zonele tampon au fost stabilite în jurul zonelor cu regim de protecţie integrală. Ele ocupă
o suprafaţă totală de 223 300 ha (38,5% din suprafaţa rezervaţiei) şi au fost desemnate pentru
atenuarea impactului antropic asupra zonelor protejate.

14
Conform site-ului www.ddbra.ro

37
 zonele economice acoperă o suprafaţă totală de 306 100 ha (52,8% din suprafaţa
rezervaţiei). Ele cuprind terenuri aflate în regim liber de inundaţie, terenuri îndiguite pentru
folosinţă agricolă, piscicolă şi silvică şi terenuri pe care sunt amplasate aşezări umane.

 Zonele de reconstrucţie ecologică sunt suprafeţe de teren în cadrul cărora Administraţia


Rezervaţiei desfăşoară activităţi de refacere a echilibrului ecologic şi de renaturare a zonei
afectate, folosind mijloace tehnice şi tehnologii adecvate.

Descriere Zone strict protejate15 :

1. ROŞCA – BUHAIOVA ( 9 625 ha) 2. PĂDUREA LETEA ( 2 825 ha)


3. RĂDUCU ( 2 500 ha ) 4. NEBUNU ( 115 ha )
5. VĂTAFU – LUNGULEŢ ( 1 625 ha) 6. PĂDUREA CARAORMAN (2250ha)
7. SĂRĂTURI MURIGHIOL ( 87 ha) 8. ARINIŞUL ERENCIUC ( 50 ha )
9. INSULA POPINA ( 98 ha ) 10. SACALIN ZĂTOANE ( 21 410 ha)
11. PERITEAŞCA- LEAHOVA (4125ha) 12. CAPUL DOLOŞMAN ( 125 ha )
13. GRINDUL LUPILOR ( 2 075 ha ) 14. ISTRIA – SINOIE ( 400 ha )
15. GRINDUL CHITUC ( 2 300 ha ) 16. ROTUNDU ( 228 ha )
17. POTCOAVA ( 625 ha ) 18. BELCIUG ( 110 ha )

ROŞCA- BUHAIOVA

Zona include o mare diversitate de biotopi reprezentativi pentru delta fluvială (plauri
plutitori şi fixati, mlaştini stuficole, lacuri, grinduri fluviale, gârle naturale, terenuri inundabile,
zăvoaie de sălcii, etc.). Fauna prezintă o remacabilă diversitate, fiind reprezentată de mamifere:
vidra (Lutra lutra), nurca (Mustela lutreola), hermelina (Mustela erminea), bizamul (Ondathra
zibethica), câinele enot, vulpea, mistretul, şi păsări: prezenţa celei mai mari colonii de pelican
comun (Pelecanus onocrotalus) din Europa, a coloniilor mixte de ardeidae, majoritatea speciilor
de anatidae şi paseriforme caracteristice deltei precum şi de nevertebrate. Aceeasi bogată
diversitate este prezentă şi sub aspectul lumii vegetale. Bazinele acvatice stagnante sunt invadate
de specii de nufăr (alb şi galben), piciorul cocoşului, Hydrocharis morsus ranae, Limnanthemum,
Trapa natans, Stratiotes aloides. În apele sărace în nitraţi din unele japşe sau ochiuri de apă dintre
plauri apar plantele carnivore Utricularia vulgaris şi Aldrovanda vesiculosa. În stufărişurile

15
Conform site-ului www.ddbra.ro

38
compacte se întâlnesc specii ca: Dryopteris thelipteris, Solanum dulcamara, Euphorbia palustris,
specii de Carex, dar şi specii rare cum ar fi Acorus calamus sau Calla palustris.

PĂDUREA LETEA

Pădurea, care se dezvoltă în spaţiul interdunelor sub forma unor fâsii late de 10-250 m
(haşmacuri) despărţite de spinările dunelor, este alcătuită, în principal, din: stejarul de luncă
(Quercus robur), stejarul brumăriu (Q. pedunculiflora), plopul alb (Populus alba), plopul negru
(P. nigra), frasinul de luncă (Fraxinus angustifolia), frasinul de baltă (F. pallisiae), părul (Pyrus
pyraster), teiul alb (Tilia tomentosa), ulmul (Ulmus foliacea) şi foarte rar arinul negru (Alnus
glutinosa), completată de un subarboret bogat (Crataegus monogyna, Ligustrum vulgare,
Evonymus europaeus, Cornus mas, C. sanguinea, Rhamnus frangula, R. cathartica, Viburnum
opulus, Berberis vulgaris, s.a.). O caracteristică a zonei o constituie abundenţa plantelor
căţărătoare (Periploca graeca, Hedera helix, Vitis silvestris, Humulus lupulus, Clematis vitalba)
care conferă pădurii un aspect subtropical. În covorul vegetal se întâlnesc şi alte specii rare:
volbura de nisip (Convolvulus persicus), brânduşa de nisip (Merendera sobolifera) şi cârcel
(Ephedra dystachia). Fauna este reprezentată de codalb (Haliaeetus albicilla), şoimuleţ de seară
(Falco vespertinus), pupăza (Upupa epops), dumbrăveanca (Coracias garrulus), câteva rarităţi
herpetologice (Eremias arguta, Vipera ursinii renardi) şi cca. 1600 specii de entomofaună
identificate până în prezent.

LACUL RĂDUCU

Zona cuprinde lacuri cu apă dulce alimentate din ultimul braţ al marelui "M", situate
într-o zonă tipică de dezvoltare a grindurilor fluvio-marine dintre Chilia şi Sulina. Bazinele
acvatice sunt înconjurate de grinduri marine cu soluri sărace, mobile sau slab fixate cu Elymus
sabulosus, Carex ligerica şi Agropyrum elongatum; pajişti stepizate cu Salix rosmarinifolia şi
Euphorbia palustris sau arii depresionare cu apă temporară caracterizate de tufe cu Juncus
gerardii.
Ghiolurile Răducu şi Răduculeţ găzduiesc o ihtiofaună specifică zonei, bine reprezentată
şi protejată prin izolarea bazinelor respective.

LACUL NEBUNU

Lacul Nebunu şi împrejurimile sale reprezintă o zonă lacustră de mică întindere,


caracteristică deltei fluviale ce găzduieşte biocenoze specifice, adaptate la amplitudini mari ale
undei de viitură. Sunt asigurate în această zonă condiţii bune de cuibărit pentru anatidae şi pentru

39
hrana limicolelor în lunile de vară. Datorită izolării sale, lacul asigură condiţii optime de
reproducere şi creştere pentru ihtiofauna specifică lacurilor de întindere redusă şi adâncime mică.

VĂTAFU -LUNGULEŢ

Cuprinde forme diverse de relief: grinduri, japşe, depresiuni, formaţiuni de plauri


plutitori şi fixaţi, pajişti halofile şi este caracterizată, în principal, prin existenţa biocenozelor
adaptate la condiţiile de viaţă eurihaline. Complexul de lacuri şi grinduri fluvio-marine
reprezintă un important loc de cuibărit pentru stârcul pitic şi cormoranul mic, în colonii mixte de
ardeidae.

PĂDUREA CARAORMAN

Zona cuprinde cele mai dezvoltate şi reprezentative dune denudate din deltă şi pădurea
Caraorman, dezvoltată îndeosebi în partea sudică a grindului.
Alături de un variat arboret de luncă format din plop, frasin şi stejar se poate întâlni
subarboret de zălog, Salix, Tamarix, etc. Extremitatea sudică a pădurii păstrează exemplare
monumentale de stejari cu circumferinţa între 4,20 -4,70 m. Asociaţiile vegetale găzduiesc
animale nevertebrate (îndeosebi insecte) şi vertebrate (mamifere). Ca avifaună, în pădure se
întâlneşte vulturul codalb (Haliaeetus albicilla) şi corbul (Corvus corax).

SĂRĂTURI MURIGHIOL

Apele lacului Sărături Murighiol sunt puternic salinizate de tip cloruro- sulfatic, fiind
caracterizate prin marea diversitate a zoo- şi fitoplanctonului. Complexul salmastru găzduieşte
colonii de sternidae, aici cuibărind şi piciorongul (Himantopus himantopus), împreună cu cioc–
întors (Recurvirostra avosetta), raţa cu ciuf (Netta rufina) şi prundăraşul de sărătură (Charadrius
alexandrinus). În timpul iernii, îngheţul tardiv al luciului de apă determină o mare concentrare a
limicolelor care găsesc aici adăpost şi hrană abundentă.

ARINIŞUL ERENCIUC

Această zonă este singura zonă forestieră din deltă în care arinul negru (Alnus
glutinosa) se dezvoltă compact. În ariniş uneori cuibăreşte vulturul codalb (Haliaeetus albicilla).

INSULA POPINA

40
Insula Popina reprezintă un loc de popas important pentru păsările migratoare şi de
cuibărit pentru călifarul alb (Tadorna tadorna). Primăvara, în această zonă se pot întâlni păsări de
mlaştină, păsări de pădure: privighetoarea roşcată (Luscinia megarhynchos), ciocârlia de
Bărăgan (Melanocorypha calandra) etc. Fauna de nevertebrate cuprinde rarităţi ca păianjenul
veninos "văduva neagră" (Lactrodectus tredecimguttatus) şi miriapodul gigant (Scolopendra
cingulata).

SACALIN ZĂTOANE

Lacurile oferă condiţii ideale pentru cuibăritul lebedei mute şi pentru hrana speciilor
limicole, abundente şi pe insula Sacalin unde se află şi cea mai mare colonie de chire de mare
(Sterna sandvicensis). Atât luciile de apă cât şi grindurile şi plaja litorală sunt locuri de maximă
concentraţie a ornitofaunei în timpul migraţiei de primăvară-toamnă. Insula Sacalin reprezintă
zona cea mai importantă de cuibărit, premigraţie şi migraţie, un cartier de iernare important, iar o
serie de circa 30 de specii cuibăresc aici.

PERITEAŞCA- LEAHOVA

Caracteristice sunt biocenozele dezvoltate pe nisipurile uscate ale grindurilor, pe


nisipurile scăldate de apele mării sau ale lacului Razim precum şi biocenozele adaptate la variaţii
mari ale salinitătii. Este o zonă predilectă pentru cuibăritul speciilor limicole, a călifarilor (Insula
Bisericuţa) ca şi a laridaelor şi sternidaelor (grinduri halofile) constituind un important refugiu de
popas şi hrănire pentru oaspeţii de iarnă. De asemenea, este refugiul preferat în timpul migraţiei
diurne pentru populaţia de gâscă cu gât roşu (Branta ruficollis).

CAPUL DOLOŞMAN

Zona este importantă pentru conservarea vegetaţiei xerofite, pentru cuibăritul drepnelei
negre (Apus apus), pietrarul negru (Oenanthe pleschanka) precum şi pentru protecţia dihorului
pătat (Vormela peregusna), a şarpelui rău (Coluber jugularis) şi a şarpelui de apă (Natrix
tesselata). Zona are şi o importanţă arheologică, existând aici vestigii ale vechilor civilizaţii.

GRINDUL LUPILOR

Zona reprezintă un important refugiu de cuibărit şi hrană pentru păsări. Îndeosebi în


perioada migraţiei de toamnă, zona devine o impresionantă concentrare a ornitofaunei şi, în
special, a oaspeţilor de iarnă (gâşte, raţe). Datorită cotelor reduse şi a condiţiilor favorabile, zona

41
are o mare importanţă pentru reproducerea naturală a peştilor din speciile: crap (Ciprinus carpio),
şalău (Stizostedion lucioperca), plătică (Abramis brama).

ISTRIA - SINOIE

În zonă există o mare varietate de specii de păsări: călifarul alb (Tadorna tadorna),
diferite raţe, gâşte şi foarte multe limicole. Din herpetofaună regăsim aici ţestoasa de uscat
(Testudo graeca), şarpele rău (Coluber jugularis) şi foarte numeros şarpele de apă (Natrix
tesselata).
Zona prezintă şi o valoare arheologică deosebită.

GRINDUL CHITUC

Zona este valoroasă pentru configuraţia morfologică caracterizată de succesiunea de


cordoane, dune, lacuri, cu predominarea acestora din urmă, orientate pe o direcţie piezişă pe linia
actuală a ţărmului şi având o dispoziţie în evantai. Vegetaţia este caracteristică zonelor litorale cu
sol nisipos sărăturat şi are importanţă pentru migraţia păsărilor şi pentru iernatul acestora.

LACUL ROTUNDU

Lacul Rotundu este un lac tipic din lunca inundabilă a Dunării, complexul lacustru
Somova- Parcheş fiind ultima zonă de acest fel neafectată de îndiguiri.
Zona lacului Rotundu prezintă interes deosebit, fiind reprezentativă pentru studiul şi
conservarea biocenozelor adaptate la amplitudini mari ale undei de viitură, precum şi pentru
producerea ciprinidelor.

LACUL POTCOAVA

Zona se caracterizează prin existenţa unei colonii mixte de stârci, ţigănusi, egrete,
cormorani mici. Constituie un loc de cuibărit pentru stârcul pitic (Ixobrychus minutus), buhaiul
de baltă (Botaurus stellaris), raţa pestriţă (Anas strepera), raţa cu ciuf (Netta rufina), corcodelul
cu gât roşu (Podiceps griseigena), vulturul codalb (Haliaeetus albicilla) precum şi loc de hrănire
pentru cufundaci, corcodei, cormorani mici, stârci, egrete, raţe lingurar, şoim dunărean, etc.
Zona constituie loc de refugiu pentru vidre, nurci, hermeline, mistreţi.
Fauna piscicolă este reprezentată de o serie de specii periclitate: caracuda (Carassius
carassius carassius), linul (Tinca tinca).

LACUL BELCIUG

42
Datorită izolării şi adâncimii mari (circa 7 m) lacul constituie un loc deosebit de
favorabil conservării unor specii ale faunei piscicole în pericol de dispariţie (caracuda, linul,
văduviţa).
Zona este şi un important loc de hrănire pentru numeroase specii din fauna ornitologică
reprezentate de stârci, egrete, raţe, etc. În stufăriile înconjurătoare s-a semnalat cuibărind cocorul
(Grus grus), specie ameninţată cu dispariţia.

Zone tampon16 :

1. Matiţa-Merhei-Letea (22.560 ha)


2. Şontea (12.500 ha)
3. Caraorman (13.830 ha)
4. Lumina - Vătafu (13.460 ha)
5. Dranov (21.760 ha)
6. Sărături-Murighiol (5 ha)
7. Lacul Rotundu (1.240 ha)
8. Insula Popina (260 ha)
9. Capul Doloşman (28 ha)
10. Zmeica-Sinoie (31.510 ha)
11. Lacul Potcoava (2.937 ha)
12. Periteaşca-Leahova (210 ha)
13. Zona tampon marină (103.000 ha)

16
Conform site-ului www.ddbra.ro

43
Capitolul III.
Rezervaţia Biosferei Deltei Dunării în contextul strategiei de turism durabil

3.1. Impactul activităţilor turistice asupra ariilor protejate (Consecinţele


utilizării turistice a ariilor protejate)
Parcurile naţionale au ca obiectiv principal protecţia naturii, fiind totodată deschise
activităţilor turistice organizate. Frecventarea turistică a ariilor protejate constituie în majoritatea
cazurilor o sursă potenţială de dificultăţi; presiunea turistică este însă mai intensă în situaţia
ariilor protejate în cadrul cărora turismul nu este deloc sau este prost gestionat, datorită lipsei de
implicare a administratorilor în direcţia atragerii vizitatorilor educaţi pentru natură şi a
monitorizării atente a activităţilor turistice, în general.Consecinţele utilizării turistice asupra
mediilor naturale protejate sunt multiple, însă adesea insuficient cunoscute, datorită complexităţii
lor; acestea reclamă studii şi analize pluridisciplinare, colaborări nestanjenite de barierele
lingvistice, diferenţele de opinii în plan ştiinţific, metodele şi mijloacele utilizate de cercetătorii
în domeniul ştiinţelor naturii, ştiinţelor sociale, ştiinţelor economice şi juridice.
Studiile pluridisciplinare asupra ecosistemelor biologice şi asupra evoluţiei acestora (rezistenţa
sau degradare) în raport cu activităţile turistice permit identificarea celor mai fragile şi valoroase
zone din punct de vedere ştiinţific. Ele trebuie să constituie puncte de plecare în amenajarea
ariilor protejate, în delimitarea riguroasă a zonelor funcţionale, în elaborarea planurilor de
gestionare care vor include şi căile de valorificare turistică diferenţiată.
Principalele forme de degradare a peisajului datorate practicării turismului în perimetrul
şi în proximitatile ariilor protejate sunt legate de:
1) circulaţie (drumuri, trasee, utilizarea ambarcaţiunilor);
2) infrastructura de cazare;
3) prelevări (vânătoare, pescuit)
4) alte perturbări.
44
1. Degradările datorate circulaţiei sunt cele mai vizibile în peisaj; ele îmbracă diferite
aspecte, în funcţie de caracteristicile proprii mediilor-suport, dar şi de tipul de reţea de circulaţie
şi de mijloacele de transport utilizate. Principalele forme de degradare legate de circulaţia în
interiorul ariilor protejate şi care ridică probleme deosebite sub aspectul gestionării acestora sunt
datorate şoselelor şi traficului rutier aferent. Mijloacele de transport deranjează peisajul, atât prin
tulburarea climatului de linişte specific habitatelor naturale ale organismelor animale, cât şi prin
poluarea generată de gazele de eşapament sau chiar accidentarea unor specii faunistice.
Un alt aspect negativ generat de circulaţia rutieră este facilitarea accesului acelor vizitatori ale
căror motivaţii de frecventare a ariilor protejate contravin principiilor de utilizare publică a
acestora (organizarea de picnicuri zgomotoase, parcarea maşinilor în locuri improprii şi chiar
abandonarea deşeurilor în perimetrele protejate). Căile de comunicaţie au fără îndoială un rol
determinant în modificarea calităţii agrementului dar şi a supraîncărcării teritoriului ariilor
protejate; o mare arteră rutieră atrage inevitabil un turism de masă, dar în acelaşi timp, poate
diminua ineditul şi spectaculozitatea unui peisaj. În ultimul timp, din ce în ce mai mulţi
administratori conştientizează acest fapt şi acţionează în consecinţă.
Impactul utilizării ambarcaţiunilor
Un mare număr de parcuri naţionale posedă în perimetrul lor diferite suprafeţe acvatice:
lacuri, lagune, limanuri fluviatile, platforme litorale, râuri, fluvii sau chiar torenţi care pot
permite accesul ambarcaţiunilor. Mijloacele de transport acvatic cu impact minor asupra
ecosistemelor acvatice sunt:
- bărcile cu vâsle sau cele cu pânze în scopuri utilitare sau pentru agrement;
- plutele de lemn;
- canoele şi caiac-canoele, ca mijloace de transport preferenţiale pe râuri şi fluvii;
Ambarcaţiunile enumerate anterior constituie excelente mijloace de descoperire a
naturii, iar efectele negative asupra peisajului sunt aproape nule, cu condiţia ca densitatea
acestora să nu depaşească anumite limite de suportabilitate, atât pentru mediul natural cât şi
pentru confortul turiştilor, situaţie care poate apărea vara, la sfârşit de săptamână.
Un impact considerabil asupra ecosistemelor acvatice îl exercitî utilizarea
ambarcaţiunilor cu motor; acesta se materializează prin:
- zgomotul puternic pe care îl generează;
- perturbările, uneori grave, la nivelul florei şi faunei acvatice, datorate mişcărilor elicei,
scurgerilor "normale" sau accidentale de benzină şi uleiuri de motor;
- eroziunea malurilor datorată valurilor generate de deplasarea sistematică a ambarcaţiunilor
2. Degradări datorate infrastructurii de cazare
Numeroase parcuri naţionale cuprind şi astfel de dotări, mai ales în situaţia localizării în
proximitatea unor teritorii locuite. Structurile de cazare de talie mare şi foarte mare, cu destinaţii
turistice, reprezintă sursa unor numeroase perturbări; ele antrenează un flux turistic intens,
adesea distructiv şi, prin urmare, prezenţa lor în perimetrul ariilor protejate nu trebuie permisă.

45
Echipamente de cazare lejere sunt considerate cele destinate turismului sezonier: camping-uri,
caravane şi refugii. Camping-ul organizat este adaptat în mod deosebit unui parc, datorită
faptului că permite un contact strans cu natura, în condiţiile în care nu depaşeşte anumite limite,
fiind perfect controlat. Terenurile de campare trebuie să beneficieze de dotări diverse: toalete,
bungalow-uri, mese pentru picnic, prize electrice, restaurante, mini magazine. În condiţiile în
care densitatea de primire nu este prea ridicată, iar monitorizarea este atent efectuată, acest tip de
cazare se poate integra perfect în cadrul mediilor naturale protejate, cu atât mai mult cu cât, este
funcţional doar câteva luni pe an. Refugiile constituie tipul de cazare cel mai bine adaptat şi
integrat mediului natural. Printre altele, ele oferă garanţia securităţii utilizatorilor: adapost în caz
de vreme rea, posibilitatea radiocomunicaţiei cu regiunile locuite, prezenţa altor expediţionari,
rezerve de hrană, atunci când sunt supravegheate. În cazul în care sunt accesibile de pe şosele ele
pun problema suprafrecventării, însă prezintă şi anumite avantaje: materialele necesare sunt uşor
de transportat, evacuarea deşeurilor este mai lesnicioasă, apele uzate pot fi tratate etc. Una dintre
problemele importante cu care se confruntă refugiile, cu precadere cele nesupravegheate, o
constituie insuficienţa dotărilor sanitare.
3. Degradări datorate prelevărilor
Teoretic, activităţi ca: vânătoarea, pescuitul şi colecţionările de orice fel sunt interzise în
perimetrul parcurilor naţionale. În realitate, teritoriile parcurilor care concentrează specii
faunistice şi floristice inedite constituie locuri privilegiate sub aspectul tentaţiilor. Mai mult,
limitele parcurilor fiind arareori materializate, animalele pot depasi perimetrul acestora, astfel
încât este greu de probat faptul ca vânătorii au acţionat pe teritoriul protejat.
a). vânătoarea este actualmente interzisă în majoritatea parcurilor naţionale, cu atât mai mult
cu cât, în timp istoric, ea a fost responsabilă de dispariţia a numeroase specii faunistice;
Interdicţia de a vâna a avut pretutindeni drept consecinţă creşterea (uneori excesiva) a efectivelor
de animale care anterior erau decimate. Numărul ridicat al indivizilor poate afecta uneori
integritatea vegetaţiei naturale sau poate conduce la înmulţirea populaţiilor parazitare şi
declanşarea unor epidemii în rândul animalelor . Aceste realităţi nu fac decât sa alimenteze
convingerile acelui grup vânători care au respins întotdeauna reglementările care vizează
utilizarea publică a parcurilor naţionale.Tirurile de selecţie şi braconajul pot fi considerate forme
particulare de vânătoare, care se practică uneori în perimetrele protejate. Aşa numitele "tiruri de
selecţie" apar ca raspuns la problemele menţionate anterior, cu care se confruntă unele parcuri
naţionale; ele sunt justificate de necesitatea eliminării animalelor bolnave sau malformate care,
într-un ecosistem natural, ar putea fi eliminate în mod normal de catre prădători. Aceste tiruri pot
fi executate de catre personalul parcului (de preferat) sau de catre vânători, care pot da o
interpretare mai subiectivă noţiunii de tir de selecţie. În orice caz, administraţia parcurilor

46
naţionale trebuie să desfăşoare aceste activităţi cu maximă discreţie şi să reducă pe cât posibil
astfel de intervenţii.
b) pescuitul în parcurile naţionale, ca şi vanatoarea, pescuitul este în general interzis sau
cel putin riguros reglementat; măsurile referitoare la acest gen de activitate au fost însă mai bine
acceptate decât cele care vizează vânătoarea, din urmatoarele considerente:
- suprafeţele de pescuit sunt relativ numeroase şi mult mai extinse în afara parcurilor
naţionale, comparativ cu terenurile de vânătoare;
- biocenozele acvatice sunt fără îndoială mai bogat reprezentate comparativ cu cele terestre;
- pescuitul nu se bazează pe utilizarea armelor care ar avea un impact negativ asupra
ecosistemelor acvatice
Pentru parcurile litorale sau insulare, pescuitul ca formă de agrement mai agresivă poate
pune unele probleme prin utilizarea unor tehnici şi materiale sofisticate: harpoane, butelii pentru
scufundări etc.; el nu necesită obţinerea unui permis şi se desfăşoară în spaţiile destinate
turismului de masă.
4. Alte perturbări ale mediilor naturale vizează în mod special fauna. Alături de vânat,
pescuit, perturbări datorate transporturilor, trebuie menţionate activităţile legate de observarea
animalelor în general şi pe cea a păsărilor (bird watching), în particular. Intensitatea perturbărilor
la nivelul lumii animale depinde de tipul de echipamente utilizate (tururi de observaţie, cabane
etc.), de numărul şi de cunoştinţele vizitatorilor, precum şi de reacţiile animalelor observate;
unele dintre acestea suportă bine prezenţa umană, însă altele, nu. Observarea de la mică distanţă
este foarte nocivă îndeosebi în perioada clocitului: ouăle abandonate de către părinţi se racesc
sau pot cadea pradă consumatorilor; puii, rămaşi singuri timp îndelungat, pot fi îndrumaţi să
părăsească cuibul sau pot cădea victime prădătorilor. Hranirea animalelor de către turişti este de
asemenea nerecomandată, datorită efectelor negative pe care le poate induce, întrucât anumite
cervide au locuri fixe pentru hrană, deşeurile menajere, ambalajele diverse abandonate în
vecinătatea acestora de către turişti, pot răni şi afecta sănătatea animalelor.
În concluzie, dată fiind frecvenţa abaterilor de conduită ale vizitatorilor care uită că se
află în cadrul unor perimetre protejate sau nu cunosc interdicţiile pe care acestea le impun, rolul
gardienilor este acela de a le aminti şi a le motiva aceste interdicţii. În ariile protejate, gardienii
trebuie să fie în masură să asigure atât paza, cat şi informarea şi educarea turiştilor.

3.2. Promovarea unor strategii şi planuri de dezvoltare durabilă în Rezervaţia


Biosferei Deltei Dunării
Pentru creşterea volumului încasărilor valutare din turismul internaţional în Delta
Dunării, precum şi pentru creşterea entabilităţii tuturor activităţilor de turism internaţional în
această zonă, din cele prezentate până acum rezultă că ar trebui acţionat în următoarele direcţii:
 Păstrarea echilibrului ecologic al deltei şi deci protecţia cadrului natural al
acesteia cu flora şi fauna sa specifică. Coordonarea unitară de către Consiliul

47
popular al judeţului Tulcea, prin Comisia pentru protecţia mediului înconjurător, a
întregii activităţi în deltă, în scopul păstrării echilibrului ecologic al acesteia, ca o
condiţie esenţială pentru toate folosinţele şi îndeosebi pentru tursim, în
conformitate cu prevederile legii privind protecţia mediului înconjurător;
 Atragerea în circuitul turistic a plajelor de la Sulina, Sf Gheorghe, Perişor şi
Portiţa;
 Dezvoltarea continuă a bazei materiale a turismului de deltă: transport, cazare,
alimentaţie publică, agrement şi distracţie, atât prin construirea de obiective noi,
cât şi prin dezvoltarea şi modernizarea continuă a celor existente;
 Diversificarea formelor de turism specific acestei zone, prin dezvoltarea mai
accentuată a turismului de odihnă, balneo-medical, tehnico-ştiinţific şi în special a
turismului sportiv;
 Creşterea circulaţiei turistice prin organizarea excursiilor cu durata de 1-2 şi mai
multe zile, îmbunătăţirea programului celor practicate până în prezent de O.N.T.
Litoral, în sensul atragerii în circuit turistic a tuturor secţiilor Muzeului „Delta
Dunării”, precum şi a munumentelor istorice şi valorilor culturale de această
zonă;
 Iniţierea unor acţiuni pentru creşterea încasărilor valutare rezultate din prestaţiile
interne, respectiv din excursiile de 1-2 şi mai multe zile ce trebuie organizate de
O.J.T. tulcea, cât şi de organizarea şi dezvoltarea, în funcţie de posibilităţile pe
care le oferă economia judeţului, a încasărilor din vânzările de mărfuri pe valută;
 Îmbunătăţirea tarifelor practicate la excursiile de 1-2 zile, creşterea gradului de
utilizare a mijloacelor de transport auto şi naval;
 Stabilirea de taxe speciale pentru vizitarea deltei din care să se acopere o parte din
cheltuielile de întreţinere a parcurilor naturale şi naţionale, a canalelor de acces,
executarea marcajelor pe traseele stabilite, precum şi obţinerea unor credite prin
oragnismele ONU pentru a proteja delta;
 Asigurarea de cadre calificate necesare turismului de deltă;
 Îmbunătăţirea continuă a propagandei turistice în toate compartimentele sale, ca
una din căile de sporire continuă a activităţii turistice în deltă.

În Rezervaţia Biosferei Delta Dunării s-a înfiinţat un proiect de dezvoltare durabilă


numit „Conservarea biodiversităţii prin cultivarea ecoturismului şi a tradiţiilor locale ca
17
alternative pentru dezvoltarea durabilă a comunităţilor locale de pescari din Delta Dunării” .
Acest proiect al Asociaţiei „Salvaţi Dunărea şi Delta”, cofinanţat din fonduri GEF (Global
Environmental Fund), are un scop foarte ambiţios: încurajarea ecoturismului şi a tradiţiilor locale
pentru dezvoltarea durabilă a unei comunităţi rurale de pescari din Rezervaţia Biosferei Delta

17
Conform site-ului /www.salvatidelta.ro

48
Dunării. Comunitatea aleasă este Mahmudia, iar partenerii proiectului sunt Asociaţia „Salvaţi
Dunărea şi Delta”, Fundaţia Principesa Margareta a României, Asociaţia Pescarilor profesionişti
„Fiii Deltei”, Comunitatea ruşilor-lipoveni, Asociaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile în
Mediul Rural din Mahmudia, Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării şi Primaria
Mahmudia. Bugetul acestui proiect este de aproximativ 100.000 dolari.
Proiectul se va desfăşura în Mahmudia, o comunitate aşezată pe braţul Sf. Gheorghe, la 32 de
kilometri de orasul Tulcea. Mahmudia, cunoscută ca fiind a doua poartă de intrare în Delta
Dunării. Grupurile etnice de români, lipoveni, ucrainieni, bulgari, turci şi moldoveni au locuit
laolaltă aici creând de-a lungul timpului acel tip de civilizaţie multietnică ce şi-a păstrat tradiţiile,
religia şi stilul de viaţă.Pescuitul industrial este o activitate cu un puternic impact asupra
ecosistemelor acvatice ale Deltei Dunării. Reducerea în sine a acestei activităţi, fără un impact
negativ asupra populaţiei, nu poate fi facută fără derularea unui program de reconversie
profesională a locuitorilor Deltei spre activităţi economice alternative, aducatoare de venituri,
cum ar fi ecoturismul, mici afaceri de producere a unor produse specifice Deltei Dunării,
reînvierea unor tradiţii locale (prelucrarea stufului şi papurei) etc. Acest lucru şi-l propune
Asociaţia „Salvaţi Dunărea şi Delta” prin proiectul GEF „Conservarea biodiversitatii prin
cultivarea ecoturismului şi a traditiilor locale ca alternative pentru dezvoltarea durabilă a
comunităţilor locale de pescari din Delta Dunării”.

Obiectivele proiectului sunt:

o Sprijinirea unui ONG local şi a comunităţii locale pentru conştientizarea


necesităţii utilizării durabile a resurselor naturale din Delta Dunării
o Dezvoltarea capacităţii populaţiei locale de a valorifica durabil resursele locale
prin sprijin acordat în realizarea activităţilor alternative generatoare de venituri

o Conştientizarea în rândul comunităţii locale cu privire la oportunităţile oferite de


accesarea fondurilor europene

o Promovarea activităţilor proiectului ca exemple pozitive de măsuri care trebuie


luate pentru dezvoltarea durabilă a comunităţilor din Delta Dunării.

Printre rezultatele concrete ale proiectului se vor numara:

o Crearea unor alternative bazate pe comunitate pentru asigurarea mijloacelor de


subzistenţă, prin care se reduc presiunile asupra ariilor de conservare şi protejate
care conservă biodiversitatea dine cosistemele costiere, marine şi de apă dulce

49
o Elaborarea unor scheme de ecoturism viabile din punct de vedere ecologic, cu
participare şi administrare la nivel local

o Sustinerea dezvoltării capacităţii şi furnizarea de asistenţă tehnică pentru


conservarea speciilor şi habitatelor în comunităţile de pescari confruntate cu
pierderea biodiversităţii, sub forma unor specii transfrontaliere marine, de râu sau
de lac esenţiale.

Activităţile proiectului sunt adresate unei comunităţi rurale de pescari din cea mai
importantă arie protejată a României, Rezervaţia Biosferei Delta Dunării. Principalele activităţi
ale proiectului de care vor beneficia partenerii locali ai proiectului şi apoi întreaga comunitate
sunt: traininguri, work shop-uri, seminarii, lobby la nivel local şi central pentru utilizarea
durabilă a resurselor de peşte din Delta Dunării, construirea unui atelier pentru procesarea
papurei şi stufului, realizarea unui mic muzeu al localităţii, înfiinţarea unor facilităţi pentru
practicarea ecoturismului, organizarea unei tabere pentru elevii de la şcolile locale, realizarea
unui plan instituţional de dezvoltare pentru un ONG local, construirea unui foişor pentru bird
watching, crearea unui site web pentru o organizaţie parteneră, diseminarea informaţiilor despre
proiect şi a realizărilor acestuia în mass media, publicarea unor materiale informative despre
proiect.
Asociaţia „Salvaţi Dunărea şi Delta” este iniţiatorul acestui proiect, urmând să se
implice efectiv în organizarea tuturor activităţilor alături de parteneri, iar rezultatele pozitive se
doresc a fi replicate şi în alte zone din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării.

50
Concluzii

Delta Dunării este astăzi un spaţiu care se bucură de atenţia comunităţii ştiinţifice
internaţionale, fiind considerat un element al patrimoniului natural universal. În acelaşi timp,
spaţiul deltaic este un spaţiu care asigură resursele primare şi nu numai pentru o comunitate care
are funcţii sociale complexe, legate pe de o parte de administrarea unor ecosisteme fragile, iar pe
de altă parte de prezervarea valorilor de patrimoniu cultural. În plus, astăzi Delta Dunării a
devenit un punct de atracţie şi pentru investitori, având în vedere concentrarea puternică a unor
resurse, între care cele mai importante sunt cele pescăreşti, turistice şi agricole.
Drept concluzii am putea menţiona:
 Delta Dunării este o deltă lobată, cu o avansare, oarecum uniformă în mare a
frontului deltaic şi cu mici lobi în gura de vărsare a principalelor artere. Se
formează în golfurile marine şi constituie tipul „clasic” de deltă, formarea
apropiindu-se de forma literei greceşti;
 Delta Dunării găzduieşte pe un spaţiu relativ restrâns 30 de tipuri de ecosisteme,
respectiv o bancă naturală de gene de valoare inestimabilă pentru patrimoniul
universal, fiind în acelaşi timp o concentrare importantă de resurse naturale cu
valoare economică care sunt predispuse la supraexploatare;
 Teritoriul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării include aproximativ 1.616 kmp 18 de
bazine acvatice naturale cu 133 de specii de peşti din care 22 de specii au valoare
comercială. Populaţiile acestor specii au fost afectate de pescuitul excesiv şi de
folosire unor tehnici inadecvate. Se poate afirma că starea generală actuală a
ecosistemelor de pe teritoriul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării este favorabilă
menţinerii efectivelor la speciile de vânat în limite apropiate de optim. Această
situaţie este favorizată şi de existenţa unor zone greu accesibile unde impactul
activităţilor umane este diminuat;
 Suprafeţele cultivate, precum şi producţiile medii obţinute în ultimii ani în
amenajările agricole din Delta Dunării au fost influenţate de faptul că nici una din
aceste amenajări nu a fost complet finalizată, rămânând neterminate o serie de
lucrări cum sunt cele de realizare a sistemelor de desecare, de eliminare totală a
sălciilor, depunerilor de pământ şi de realizare a drumurilor de acces. Potenţialul
productiv al acestor terenuri este diminuat datorită excesului de umiditate,

18
Conform site-ului www.ddbra.ro

51
fenomenului de sărăturare, a secetei excesive şi datorită creşterii nivelului apei
freatice;
 Resursele naturale din Delta Dunării sunt deosebit de atractive din punct de
vedere economic şi asigură premisele pentru activităţi economice
diversificate.Relaţiile de piaţă legate de aceste resurse au condus la o serie de
dezechilibre ecologice, determinate, în special, de supraexploatare. Pe de altă
parte, ca urmare a regimului de protecţie sub care este astăzi administrat spaţiul
Deltei Dunării, au apărut o serie de probleme legate de domeniul social, respectiv
de populaţia locală, dependentă de regimul de exploatare a resurselor naturale.

În concluzie, oamenii trebuie să realizeze importanţa Rezervaţiei Biosferei Delta


Dunării şi să înveţe să se comporte pentru a nu distruge frumuseţile naturii, prezente aici.

52
Bibliografie

 Niţu, M (1982), Turismul în Delta Dunării, Editura Sport-Turism;


 Panighiant, E (1974), Delta Dunării, Editura Pentru turism;
 Popovici, I (1966), Delta Dunării, Editura Ştiinţifică;
 Romanescu, Gh. (1995), Delta Dunării – privire geografică,Editura Glasul Bucovinei;
 www.fotodelta.ro
 www.naturalist.ro/turism-şi-mobilitate/rezervatii-şi-parcuri-naturale/
 http://old.ournet.md/~ecosfera/articole/ec2/2_parcuri.html
 http://enrin.grida.no/htmls/romania/soe2000/rom/cap5/index.htm
 www.salvatidelta.ro
 www.cjtulcea.ro
 www.mmediu.ro
 www.infoturist.ro/delta.html
 www.deltadunarii.home.ro/
 www.deltadunarii.ro
 http://delta-dunarii.blogspot.com/
 www.ici.ro/romania/ro/turism/deltadunarii.html
 www.indeltadunarii.ro/delta-dunarii.php
 www.ddbra.ro

53