Sunteți pe pagina 1din 4

Despre vechimea scaunului vlădicesc din

Craiova
10 Mai 2018

Istoria unei mitropolii în regiunea Olteniei începe cu sec. al XIV-lea, când Vlaicu
(Vladislav) Vodă întemeiază în 1370 Mitropolia Severinului, având ca prim Mitropolit
pe Antim Critopulos. Două ar fi fost motivele întemeierii unei mitropolii la Severin: un
răspuns la ofensiva catolică, mai ales că Iachint, Mitropolitul de la Curtea de Argeş,
se dovedea mai tolerant, şi faptul că prin alipirea Amlaşului, Făgăraşului şi a
Banatului de Severin la Ţara Românească, numărul credincioşilor de aici aproape se
dublase şi era nevoie de o nouă eparhie.

Informaţiile scrise despre această mitropolie ajung până la anul 1403. În 1381,
Mitropolitul Severinului Antim Critopulos este mutat în scaunul mitropolitan de la
Argeş, în locul său necunoscându-se alt mitropolit până în 1389. Se pare că acesta
ar fi condus ambele scaune mitropolitane, dat fiind faptul că nici un alt mitropolit de
Severin nu este amintit în Actele Patriarhiei de la Constantinopol. Abia în 1389 este
menţionat ca Mitropolit de Severin chir Atanasie. În 1400-1401 este menţionat un
mitropolit anonim al Severinului, neştiindu-se dacă este vorba despre Atanasie sau
poate un urmaş al acestuia.

Strehaia, leagăn vechi episcopal

Mulţi istorici cred că această mitropolie s-a desfiinţat după 1403, cel mai târziu după
1419, când după moartea lui Mircea cel Bătrân urmează o perioadă de instabilitate
politică în Ţara Românească. Acest lucru permite pierderea unor teritorii, printre care
şi Severinul, ce va fi anexat în toamna lui 1419 de către Sigismund de Luxemburg,
regele Ungariei, iar în anii următori va cunoaşte călcări succesive din partea turcilor.
Este posibil ca în acest context, după cum susţin unii autori, Mitropolitul să se fi
refugiat într-o zonă mai ferită, anume la Strehaia. Cei care susţin această teză îşi
sprijină afirmaţiile pe o pisanie a Mănăstirii Strehaia, datată 1673, dar care este
păstrată într-o copie din 1759. Din ea rezultă că la Strehaia a funcţionat un scaun
arhieresc. „Această sfântă mânăstire Strehaia ce au fost mai înainte vreme şi
episcopie, unde să cinsteşte şi să prăjnuieşte hramul sfintei şi de viaţă făcătoarei şi
nedespărţitei Troiţe, fost-au zidită din temelia ei de bunul creştin, răposatul domn
Matei Basarab voievod şi au închinat-o lui Dumnezeu a fi mânăstire de sfinţi părinţi
călugări. Iar după mulţi ani ai pristăvirii sale, când au fost în zilele bunului creştin şi
luminatului domn, Io Grigorie Ghica vo(i)evod, în domnia mării sale, la anul 1673,
socotitu-s-au dimpreună cu toţi cinstiţii sfetnicii mării sale şi au tocmit şi au aşezat
această sfântă mânăstire a fi episcopie a Ţării Româneşti, pentrucă mai dinainte
vreme au fost iarăşi episcopie aci. Ci fiind surpată mult de puterea varvarilor, s-au
mutat scaunul la Râmnic”.
Deşi tradiţia menţionează mutarea mitropoliei de la Severin la Strehaia, nu se
cunoaşte numele nici unui Episcop de Strehaia în sec. al XV-lea.

Craiova, „cea de-a doua Episcopie a Ţării Româneşti”

Radu cel Mare (1495-1508), cu sprijinul lui Nifon, fost Patriarh al Constantinopolului,
reorganizează Biserica. În 1503, cu ocazia unui sobor, sunt înfiinţate două episcopii:
cea a Buzăului pentru partea de răsărit a ţării şi cea a Râmnicului pentru Oltenia.
Cea din urmă se mai intitulează şi a „Noului Severin”, pentru că ea lua locul vechii
mitropolii de la Severin, fiind o continuare a acesteia. După statornicirea unei
episcopii la Râmnic, episcopii de aici s-au preocupat nu numai de viaţa religioasă a
supuşilor, implicându-se şi în viaţa politică. De exemplu, Teofil, în 1595, face parte
dintr-o delegaţie trimisă de către Mihai Viteazul la Sigismund de Bathory. De
asemenea se îngrijesc şi de tipărirea unor cărţi religioase şi nu numai. În 1640
Mitropolitul Teofil II tipăreşte „Pravila Mică” sau „Pravila de la Govora”.

În sec. al XVIII-lea, se încearcă, fără succes de altfel, o statornicire a episcopiei de la


Râmnic la Craiova. Această mutare era necesară din considerente politice: la
Craiova se afla reşedinţa Marelui Ban, ce reprezenta autoritatea politică pentru zona
din dreapta Oltului. Întrucât treburile politice necesitau adesea şi o implicare a
Bisericii, episcopii erau nevoiţi să vină adesea la Craiova, unde era şi Banul, şi să
poposească mai multă vreme aici, fiind cazaţi la Mănăstirea Obedeanu, iar din 1752
la metohul Gănescu.

O relatare interesantă este cea a arhidiaconului Paul de Alep, secretarul şi fiul


Patriarhului Macarie al Antiohiei, cu prilejul trecerii prin Craiova, în timpul domniei lui
Constantin vodă Serban: „Vineri dimineaţa, după o călătorie de două ceasuri, am
ajuns în oraşul numit Craiova, unde se află o a doua Episcopie a Ţării Româneşti”
(s.n.). Cea „de-a doua Episcopie a Ţării Româneşti” despre care aminteşte Paul de
Alep că ar fi existat la Craiova nu putea fi decât un sediu temporar (1646- 1659) al
Episcopiei Râmnicului, în legătură cu treburile administrative ale divanului mic.

În 1719 se înregistrează încercarea Episcopului Damaschin de a ridica Episcopia


Râmnicului la rangul de Mitropolie pentru a contracara acţiunile de catolicizare
începute de austrieci în Oltenia. Tot pe aceeaşi linie se înscriu şi cererile de a se
crea o şcoală românească la Râmnic şi una latinească la Craiova. În noile condiţii,
pentru treburile administrative, prezenţa Episcopului Râmnicului la Craiova era
obligatorie şi avea nevoie de un sediu. În 1727, succesorul lui Damaschin, Episcopul
Ştefan, este instalat în luna martie la Craiova, unde se găsea oficiul central al puterii
administrative a Olteniei în timpul ocupaţiei austriece (1718-1739). Tot ca o dovadă a
importanţei Craiovei o constituie şi faptul că Episcopul Climent al Râmnicului a
rezidat între 1738 şi 1739 în acest oraş.

După 1750, tendinţele de a instaura un scaun arhieresc la Craiova înregistrează un


real succes. La cererea Episcopului Grigorie Socoteanu, domnitorul Grigorie Ghica,
din dorinţa de a avea în Craiova un ierarh, a dat la 3 mai 1750 o carte domnească,
prin care a cedat Episcopiei Râmnicului Casele Băneşti din Craiova, „de vreme ce în
Craiova, fiind scaun domnesc, de-a pururea mergând multe pricini la judecată, unde
de multe ori trebuieşte hotărârea prin săvârşirea judecăţii bisericeşti... am dat aceste
case... să dreagă casele cuprinzând într-o curte şi acea biserică de piatră a sfântului
Dimitrie, care să se numească de acum înainte «Episcopie în Craiova» (s.n.)”,
domnitorul motivându-şi acţiunea şi prin faptul că episcopul petrecea o mare parte a
timpului la Craiova.

Această hotărâre domnească va fi întărită de către Constantin Mihai Racoviţă la 8


noiembrie 1753. Tot el a dat la 3 februarie 1764 Episcopului Partenie al Râmnicului
Biserica „Sf. Dumitru” din Craiova, înfiinţând aici o şcoală românească pentru copii
săraci şi un seminar teologic. Pentru aceasta a dăruit Bisericii „Sf. Dumitru“ întreaga
moşie a Craiovei.
O altă dovadă despre dubla reşedinţă a episcopatului oltean la Râmnic şi Craiova o
constituie şi actul din 22 mai 1793, prin care domnitorul Alexandru Moruzi comunica
caimacamului Craiovei, Constantin Caragea, că Episcopul Nectarie al Râmnicului a
obţinut permisiunea sa pentru a rămâne o vreme mai îndelungată la Craiova. Întâlnim
acum chiar şi un element de noutate: arhimandriţii de scaun domiciliau în
permanenţă la Craiova.

Domnitorul Alexandru Ghica (1834-1842), pentru a rezolva problemele de ordin


religios, recomandă Patriarhului din Constantinopol hirotonirea ca arhiereu al
Craiovei a arhimandritului Timotei, însărcinatul Episcopiei Râmnicului cu treburi la
Craiova, lucru ce s-a şi întâmplat la 20 octombrie 1836.

Metocul Gănescu – centru episcopal

În 1847, în urma unui incendiu, aproape jumătate din oraşul Râmnic este distrus.
Arzând biserica şi toate clădirile episcopiei, reşedinţa episcopală este mutată
temporar la Craiova în casele Episcopiei - Metocul Gănescu până în 1856, când
Sfântul Calinic va reveni la vechea reşedinţă de la Râmnic.

La stăruinţa Episcopului Atanasie Stoenescu al Râmnicului (1873-1880), istoricul


V.A. Urechia întocmeşte şi depune în 1880 la Camera Deputaţilor un proiect de lege,
prin care Mitropolia Ungrovlahiei urma să fie ridicată la rangul de Patriarhie, iar
„Episcopia Râmnicului să fie mutată la Craiova şi înălţată la rangul de Mitropolie”. În
urma morţii Episcopului Atanasie, proiectul este abandonat.

Mitropoliţii Nifon, Firmilian şi Nestor

La 7 noiembrie 1939, în urma unui Decret Regal, se înfiinţa Mitropolia ortodoxă-


română a Olteniei, Râmnicului şi Severinului (art.1) la Craiova având drept catedrală
episcopală Biserica „Sf. Dumitru“ (art.3). În urma Congresului Naţional Bisericesc
(29-30 noiembrie 1939) la 30 noiembrie 1939 a fost ales cel dintâi Mitropolit al nou-
înfiinţatei Mitropolii a Olteniei, Râmnicului şi Severinului, în persoana IPS Mitropolit
Nifon Criveanu, fost Episcop de Huşi.

La puţin timp după această dată, la 24 mai 1947, Adunarea Deputaţilor vota Legea nr. 196
(publicată în M.O. nr.136 din 18 iunie 1947) prin care se înfiinţa Arhiepiscopia Craiovei, al
cărei prim articol preciza: „Se înfiinţează pe data publicării prezentei legi, Arhiepiscopia
Ortodoxă Română a Craiovei, cu reşedinţa în Craiova, având ca circumscripţie teritorială...
judeţele Dolj, Gorj şi Mehedinţi”. În art. 2 se preciza că Biserica Domnească „Sfântul
Dumitru” din Craiova va servi drept catedrală arhiepiscopală. În prezenţa membrilor
Guvernului, a membrilor Sfântului Sinod şi a toţi membrii Congresului Naţional Bisericesc a
fost ales la 20 noiembrie 1947 în calitate de arhiereu IPS Firmilian. Acesta a fost hirotonit
arhiereu la 30 noiembrie 1947, iar în ziua „Bunei Vestiri” (25 martie 1949) a fost ridicat la
rangul de Mitropolit al Olteniei şi instalat de Patriarhul Justinian Marina.

La 23 aprilie 1978, Mitropolit al Olteniei şi Arhiepiscop al Craiovei este ales IPS Nestor
Vornicescu, iar apoi, după moartea sa a fost ales IPS Irineu Popa. (Laurenţiu Marius
Dragomir)