CAPITOLUL I

NOTIUNI DE ANATOMIE ȘI FIZIOLOGIE A APARATULUI

RESPIRATOR

1.1. APARATUL RESPIRATOR

Totalitatea organelor care contribuie la realizarea schimburilor gazoase dintre aerul atmosferic și
organism se numește aparat respirator. Respirația este funcția prin care se asigură continuu și adecvat
atât raportul de oxigen din aerul atmosferic până la nivelul celor care îl utilizează, cât și circulația în
sens invers a dioxidului de carbon, produs al metabolismului celular.
Aparatul respirator este alcătuit din două părți distincte:
 căile respiratorii extrapulmonare
 plămânii

Căile prin care aerul atmosferic este introdus în plămâni și prin care este eliminat apoi din plămâni,
alcătuiesc căile respiratorii extrapulmonare. Ele se pot grupa în:
 căi respiratorii superioare: cavitatea nazală, faringele
 căi respiratorii inferioare: laringele, traheea, bronhii principale

1
1.1.1. CĂI RESPIRATORII EXTRAPULMONARE
1. CAVITATEA NAZALĂ
 este determinată de scheletul osteocartilaginos al nasului și este despărțită printr-un perete
median, numit septul nazal, în două părți: una dreaptă și una stângă numită fose nazale.
2. FARINGELE
 este segmentul unde se încrucișează calea digestivă cu cea respiratorie
 prin faringe trece aerul din fosele nazale în laringe și trahee și invers.
3. LARINGELE
 este segmentul care îndeplinește pe lângă funcțiile de cale respiratorie, de protecție a căilor
respiratorii inferioare și pe cea de fonație.
4. TRAHEEA SI BRONHIILE EXTRALOBULARE
 au în pereții lor inele cartilaginoase cu rolul de a menține deschise căile respiratorii în condițiile
variațiilor de presiune din inspirație și expirație.
Cele două bronhii - dreaptă și stângă - sunt inegale ca lungime și calibru. Bronhia dreaptă se îndreaptă
spre hilul plămânului drept, are o lungime de 2-3cm și un număr de 4-7 inele cartilaginoase. Bronhia
stângă se îndreaptă spre hilul plămânului stâng și are o lungime de 4-5 cm și un număr de inele
cartilaginoase egal cu 7-13.
1.1.2. PLĂMÂNII
 reprezintă organele de schimb ale aparatului respirator.
 sunt așezați în cavitatea toracică, având fiecare cavitatea pleurală proprie
 ocupă aproape întrega cavitate toracică, cu excepția părții mijlocii, numită mediastin (partea
cuprinsă între fețele mediale ale celor doi plămâni, stern și coloana vertebrală)
 în jos, plămânii se întind la diafragm
 la copii culoarea este roșiatică, iar la adulți este albă – cenușie cu zone negre, datorită depunerii
de particule de praf și de fum din aerul atmosferic.
1. CONFIGURAȚIA EXTERNĂ
Unui plămân i se descriu: un varf, o bază, trei fețe (costală, mediastinală, diafragmatică), trei muchii
( anterioară, posterioară, inferioară). Plămânul drept are două scizuri care împarte plămânul în trei lobi:
superior, mijlociu, inferior. Plămânul stâng are numai o scizură care îl împarte în doi lobi: superior și
inferior. Un plămân este constituit din următoarele unități anatomice și funcționale: lobi, segmente, acini
– pulmonari și alveole pulmonare
1. Lobi pulmonari
 sunt unități morfologice mari
 sunt delimitați prin scizuri
2
  sunt organizați în segmente
2. Segmentele
 sunt alcătuite din lobuli
Lobulul pulmanar
 este alcătuit din mai mulți acini
 reprezintă unitatea anatomică și fiziologică a segmentului pulmonar
 sunt în număr foarte mare
 sunt unitari prin țesut conjuctiv fibroelastic, care reprezintă parenchinul pulmonar
Bronhiile intralobulare se mai numesc și bronhiole. Ele se ramnifică în câte trei bronhiole terminale
care se termină în acini pulmonari; un lobul este format din 30-50 acini.
3. Un acin pulmonar începe cu o dilatație, de la care pornesc 3-5 canale alveolare. Acestea se termină cu
mici vezicule închise în fund de sac care poartă denumirea de saci alveolari. Pereții canalelor alveolare
și ai sacilor alveolari prezintă mici cavități (aspect de fagure de albină) care se mai numește alveole.
4. Alveola pulmonară - reprezintă suprafața de schimb a plămânilor. Peretele alveolar este format dintr-
un epiteliu alveolar, așezat pe o membrană bazală și țesut conjuctiv bogat în fibre elastice. Epiteliul
alveolar și membrana bazală a alveolei împreună cu membrana bazală a capilarului și endoteliul capilar,
constituie bariera alveolo-capilară prin care se face schimbul de gaze.

2. VASCULARIZAREA PLĂMÂNULUI
Rețeaua sangvină este reprezentată printr-un sistem al circulației sangvine funcționale și un sistem al
circulației sangvine nutritive. Sistemul circulației sangvine funcționale reprezintă mica circulație
a sistemului circulator și este alcătuit din:
1. ramuri ale arterei pulmonare - care aduc sângele neoxigenat ventriculului drept;

3
2. ramuri ale venelor pulmonare - care aduc sângele oxigenat în atriul stâng.
Sistemul circulației sangvine nutritive reprezintă marea circulație și este reprezentat de:
 ramuri ale arterelor bronșice (două pentru plămânul stâng și una pentru plămânul drept)
 ramuri care iau naștere din artera aortă toracică
Arterele bronșice duc sânge încărcat cu oxigen și nutrimente în pereții bronhiilor, ganglionii limfatici,
arterele și venele pulmonare și în pleură.
3. INERVAȚIA PLĂMÂNULUI
Plămânul este inervat de o rețea nervoasă vegetativă:
 simpatică și parasimpatică provenită de la două plexuri mixte: plexul pulmonar anterior și plexul
pulmonar posterior.
Aceste plexuri sunt formate din fibre provenite de la nervul vag (X), de la gangloinii simpatici toracali
și de la nervii cardiaci. Toate aceste fibre inervează și pleura.
4. PLEURA
La exterior, plămânii sunt înveliți de o membrană seroasă numită pleură. Acesta este formată din două
foițe:
 pleura viscerală - este în contact intim cu plămânul
 la nivelul hilului pulmonar se răsfrânge și merg în continuare cu pleura parietală
 pleura parietală - continuă pleura viscerală începând de la nivelul hilului- este în contact direct cu
pereții cavității toracice.
Între cele două foițe pleurale se găsește un spațiu virtual care poartă denumirea de cavitate pleurală, în
care se găsește o presiune negativă. Cavitatea poate deveni reală în cazuri patologice când se colectează
lichidul seros (hidrotorax), puroi (piotorax), sânge (hemotorax), îndepărtând cele două foițe una de alta.
Fețele foițelor pleurale care vin în contact, sunt umezite de un lichid seros -lichid intrapleural care
favorizează aderență și alunecarea foițelor - una pe cealaltă -când au loc mișcările respiratorii; în mod
normal, cantitatea de lichid este mică.

1.2. FIZIOLOGIA APARATULUI RESPIRATOR

Respirația este funcția prin care organismul ia din mediul lui de viață oxigenul și elimină dioxidul de
carbon. Această funcție cuprinde trei timpi:
1. timpul pulmonar - realizarea primului moment al schimburilor gazoase. La nivelul membranei
alveolo-capilare oxigenul trece din aerul alveolelor în sânge, iar dioxidul de carbon în sens invers.
2. timpul sangvin - realizează transportul gazelor între plămân și țesuturi, care consumă oxigen și
eliberează dioxid de carbon.
3. timpul tisular (respirația internă) - la nivelul țesuturilor, oxigenul pătrunde în celule, iar dioxidul de
carbon - produs rezidual al catabolismului - este eliminat.
4
Realizarea timpului pulmonar presupune mai multe procese care reprezintă etape ale respirației
pulmonare:
 ventilația
 difuziunea
 circulația pulmonară

VENTILAȚIA
 este o succesiune de mișcări alternative de inspirație și expirație care reprezintă deplasarea unor
volume de aer.
ÎN INSPIRAȚIE
 se aduce aer atmosferic până la nivelul alveolelor, aer ce este bogat în oxigen și aproape lipsit de
dioxid de carbon.
ÎN EXPIRAȚIE
 se elimină aerul pulmonar, sărac în oxigen și bogat în dioxid de carbon.
Impulsurile acestei activității ritmice pornesc din centrul respirator bulbar, care suferă influența
dioxidului de carbon din sânge, dar și a scoarței cerebrale.
Inspirația se realizează prin mărirea diametrelor cavității toracice datorită intervenței mușchilor
respiratorii:
 intercostali externi: diametrul antero-posterior, diametrul transversal
 sternocleidomastoidieni: S.O.M., pectorali, marii dorsali
 scalenii
 diafragmul
În cursul inspirației, plămânii urmează mișcările cutiei toracice, datorită contactului intim realizat prin
pleură și ca urmare, se destind. Presiunea intrapulmonară scade sub cea atmosferică și aerul intră în
plămâni. Încetarea contracției mușchilor respiratori face ca diametrele cutiei toracice să revină la
dimensiunule anterioare și aerul să părăsească plămânii. Deci, expirația este un act pasiv. Frecvența
mișcărilor respiratorii în stare de repaos este de 16 bătăi/min la bărbat și de 18 bătăi/min la femei.
Mișcările respiratorii permit pătrunderea și ieșirea succesivă a aerului din plămâni, contribuind astfel, la
realizarea ventilației pulmonare. În inspirația normală, se introduce în plămâni un volum de 500 ml aer
care este eliminat prin expirație volumul curent (V.C). Peste volumul curent - o inspirație forțată poate
introduce în plămâni încă aproximativ 1500 ml aer - volumul inspirator de rezervă (V.I.R), iar printr-o
expirație forțată care urmează după o expirație obișnuită - se mai pot elimina din plămâni aproximativ
1000 - 1500 ml aer - volum expirator de rezervă (V.E.R).
V.C. + V.I.R.+ V.E.R = C.V.(capacitatea vitală).

5
Plămânii nu se mai golesc complet de aer nici după o expirație forțată, deoarece se găsesc într-o ușoară
distensie, volumul pulmonar fiind ceva mai mic decât cel toracic. Volumul de aproximativ 1500 ml aer,
rămas în alveole, care poate fi expulzatdin plămâni doar prin deschiderea toracelui, poartă numele de
volum rezidual (V.R ).
C.V.+V.R.=C.P.T.(capacitatea pulmonară totală).
DEBITUL VENTILATOR
 reprezintă produsul dintre volumul curent și frecvența respiratorie
DV = VC x FR = 500 ml x 16 respiratii/minunt
DIFUZIUNEA
 reprezintă schimburile gazoase prin membrana alveolo-capilară.
Acest proces depinde de:
 diferența dintre presiunile parțiale ale oxigenului și dioxidului de carbon, de o parte și de alta a
membranei alveolo-capilare
 structura membranei alveolo-capilare
 suprafața activă a membranei alveolo-capilare

CIRCULAȚIA PULMONARĂ
Aduce la alveole sânge venos - îl descarcă de CO2, îl încarcă cu O2- > v. Pulmonar - > inima - >
circulația mare. Pentru asigurarea respirației pulmonare este obligatorie și o circultație corespunzătoare
care să permită unei cantități normale de sânge. Debitul sanguin pulmonar este egal cu debitul circulație
generale dar presiunile și rezistențele din arterele pulmonare sunt mult mai mici.

1.3. NOȚIUNI DE SEMIOLOGIE

SIMPTOME FUNCȚIONALE
Principalele tulburări funcționale provocate de o afecțiune pulmonară sunt:
 dispneea
 durerea toracică
 tusea
 expectorația
 hemoptizia
 sughițul
 tulburări ale vocii

a) DISPNEEA
 este dificultatea de a respira, bolnavul simte o „sete de aer”.
6
b) DUREREA TORACICĂ
Se disting dureri:
 pleura - junghiul din pleurezie
 atroce - pneumotoraxul spontan
 parenchimatoase pulmonare - junghi în pneumonie
 violența - din embolia pulmonară și gangrena pulmonară
 parietale - din fracturi și neoplasme costale.
c) TUSEA
 este un act reflex sau voluntar, care are drept rezultat expulzarea violentă a aerului și unele cazuri
a corpilor străini din căile respiratorii.
Tusea poate fi:
 uscata în: pleurita, faza inițială a bronșitelor acute sau a tuberculozei pulmonare, bronșita acută,
cronică
 umedă în: supurații bronșice sau pulmonare, pneumonii.
d) EXPECTORAȚIA
 este procesul prin care se elimină produsele formate în căile respiratorii.
Expectorația are mai multe caractere de care trebuie să se țină seama de:
 cantitatea variabilă
 culoarea: în cancer bronho - pulmonar: roșie - gelatinoasă; în infarctul pulmonar: negricioasă; în
pneumonie: ruginie; în turbeculoză: hemoptomică.
 miros: este fetid, în abcesul pulmonar; este putrid; gangrena pulmonară
Aspectul expectorației:
 mucoasa: în bronșita acută; în astm bronșic
 purulentă: în abcesul pulmonar; tuberculoză; chist hidatic
 muco - purulentă: dilatatii bronșitice; abcese pulmonare.
HEMOPTIZIA
 este eliminarea pe gură a unei cantități de sânge provenită din căile aeriene inferioare. Sângele
este curat, roșu - vin, aerat - spumos. Apare în: tuberculoză pulmonară; cancer bronșic; dilatația
bronhiilor; chisturi aeriene; stenoza mitrală; infarctul pulmonar.
e) SUGHITUL
 este o contracție a diafragmului, provocată de iritația nervului fronic.
 se întâlnește în: pleurezii și tumori pulmonare.

f) TULBURĂRI ALE VOCII

Poate fi:
7
  răgușită
 baritonală
 nazonantă
1.4. EXAMEN RADIOLOGIC
Examenul radiologic este indispensabil, relevând topografia, întinderea și timpul acestora. Principalele
examinării radiologice sunt:
 radioscopia
 radiografia
 tomografia
 bronhografia.
În vederea stabilirii unei conduite terapeutice sau pentru anticiparea unui prognostic, explorările
funcționale furnizează suficiente date prin probele farmacodinamice bronhomotorii (dilatatoare și
constrictoare) și prin alte examene de specialitate: bronhospirografia, pneumoangiografia, etc.

8
 CAPITOLUL II

ASTMUL BRONȘIC

2.1. DEFINIȚIE
Astmul bronșic este un sindrom caracterizat prin crize de dispnee bradipneică de tip expirator, care apar la
contactul cu substanțe sau stimuli diferiți, la subiecți cu anumită predipoziție constituțională; are ca
substrat bronsiolospasm generalizat, însoțite de edem și hipersecreția mucoasei bronșice.

2.2. CLASIFICARE
Teoretic, după Rackmann (1980), s-a admis existența unui:
a) astm bronșic alergic (extrinsec)
b) astm bronșic:
 endogen sau infecțios (intrinsec)
 iritativ fizic sau chimic
 indus de efort
 cu geneza neprecizată

9
2.3. ETIOLOGIE
a) Factori iritanți:
 praful de stradă
 fumul
 gaze toxice: oxizi de azot și sulf, ozon, aer rece.
b) Factori alergici:
 praful de casă, polen
 peri, lână, pene
 bumbac, ierburi
 componente de insecte și acarieni
 medicamente
 detergenți, cosmetice
 ricin
 reziduri de combustie incompletă.
c) Factorii pshici:
 traume psihice
 stres psihic
 tipul de S.N.C.
d) Factori infecțioși:
 infecția bronșică virală
 infecția bronșică bacterială
 alte infecții.
e) Efort fizic.
f) Factorul genetic.
FACTORUL ALERGIC
Rolul alergic este dovedit numai într-un număr limitat de cazuri, sub 40%. Alergia la praful de casă este
cea mai frecventă în astmul bronșic extrinsec.
FACTORUL IRITANT
Se presupune că unele virusuri pot avea un rol în etiologia astmului, deoarece debitul acestuia și mai ales
agravarea lui se produce mai ales după viroze ale căilor respiratorii. Dintre infecțiile bacteriene, cele cu
Streptococus pneumonial, Staphilococus aureus și Hemophylus influenzae, par a avea rol important în
etiologia astmului bronșic, dar acesta nu a fost pe deplin elucidat. În unele cazuri de astm bronșic
intrinsec, este prezentă o infecție bronșică cu răspuns alergic la antigeni bacterieni (teste cutanate
pozitive), după altele, infecția acționează numai ca factor iritant. În prezent, infecția bronșică poate fi
10
considerată atât factor etiologic cât și ca factor de întreținere și agravare a astmului bronșic. Se poate
spune că factorul infecțios joacă probabil un rol în apariția accesului de astm, în principal la subiecții
predispuși, cu hiperreactivitate bronșică, dar nu se poate susține existența unui astm bronșic infecțios
pur, ci doar posibilitatea modificării terenului bolnavului prin factorul infecțios.
FACTORUL PSIHIC
Participă frecvent la declanșarea crizelor de astm bronșic, fie prin emoții puternice, fie prin simpla
condiționare a crizelor, în special la subiecții predispuși constituțional și cu un sistem bronșic
hiperreactiv, dar un astm bronșic psihogen nu poate fi susținut. Particularității ale personalității
astmaticului înaintea debutului bolii:
 sensibilitatea crescută
 stări de anexietate
 agresivitatea sau reacții astenodepresive
FACTORUL FIZIC
Poate constitui un factor etiologic în astmul bronșic, în special la copii și tineri. De reținut că, după efort
fizic, apare bronhospasm și la neasmatici. Efortul este un stimul potențial de declanșare a unor episoade
de obstrucție bronșică acută.
FACTORUL GENETIC
Nu este același în cele două categorii de astm bronșic, extrinsec și intrinsec.
2.4. PATOGENIE
Până în prezent nu a putut fi elaborată nici o teorie capabilă să explice pe deplin mecanismul prin care se
produce astmul bronșic.
ROLUL STIMULILOR NEIMUNOLOGICI
Astmul bronșic poate fi precipitat și de stimuli neimunologici:
 infecții respiratorii
 poluanți respiratorii
 factorii psihologici
Nu orice infecție virală favorizează declanșarea crizei de astm bronșic. Poluanții atmosferici (dioxidul
de sulf, oxizii de azot, fumul de țigară) acționează fie direct pe mușchiul neted bronșic, fie prin eliberare
locală, prin mediatrii proveniți din degranularea mastocitară. Mediatorii astmului bronșic intrinsec sunt,
în general, comuni cu cei ai astmului bronșic extrinsec și strâns legați de fenomenele inflamatorii locale.
Dar spre deosebire de astmul bronșic extrinsec (alergic), în astmul bronșic intrinsec (neimunologic) nu
se cunosc la fel de bine mecanismele de eliberare a medicamentelor chimice. O mică parte din populația
astmatică (0,2%) este sensibilă la aspirină și antiinflamatoarele nestereoidiene.

11
 Bolnavii prezintă o inexplicabilă intoleranță la alcool și majoritatea lor au evoluție nefavorabilă,
devenind corticodependenți. De aceea în clasificarea astmului bronșic, figurează și astmul provocat de
antiinflamatoarele nestereoidiene.
2.5. MORFOLOGIA
Leziunile din astmul bronșic au fost studiate necroscopic la bolnavii decedați în stare de rău astmatic și
prin biopsia bronșică încă rar aplicată. Principalele leziuni în astmul bronșic:
a) hiperinflația aerică a plămânului;
b) proeminența bronhiilor pe suprafața de secțiune a plămânului, din cauza pereților îngroșați ai acestora
și a depunerilor de mucus;
c) prezența de exudat în himenul bronhiilor de aspect cenușiu - albicios, sticlos sau opac, uneori
stratificat, format din imunoglobuline (în special I și G), enzinofile, celule epiteliale respiratorii, clinice
degenerate, corpi creola, cristale charcat leyden și spirale curschmann;
d) edem la nivelul mucoasei bronșice care prezintă discontinuități celulare și arii de degenerare
metaplazică și absența cililor;
e) îngroșarea pronunțată și modificarea fibrinoidă a membranei bazale;
f) creșterea în volum și număr a glandelor mucoase și a celulelor calciforme;
g) prezența unui infiltrat cu eozinofile, limfocite, plasmocite, imunoglobuline M și E în membrana
bronșică edematică;
h) hiperplazia și hipertrofia musculaturii bronșice.
2.6. FIZIOPATOLOGIE
Obstrucția bronșică determină tulburări funcționale variabile și reversibile în raport cu durata și
intensitatea acestora.
TULBURĂRI VENTILATORII
Principalele tulburări ale ventilației pulmonare constau într-o scădere a fluxului expirator maxim pe
secundă (V.E.M.S) și a capacității vitale (C.V.). Micșorarea fluxului expirator se datorează creșterii
rezistenței la fluxul și reducerii recului elastic al plămânului (ca în efizemul pulmonar). Scăderea
capacității vitale se datorează majorității volumului rezidual condiționat de hiperinflația aerică, rezultat
al captării și reținerii aerului în ductele și sacii alveolari. Capacitatea pulmonară totală (C.P.T.) este
normală (crește în emfizemul pulmonar). Reducerea forței de retracție elastică a plămânului este
reversibilă în intervalul dintre accese și după administrarea de bronhodilatoare.
TULBURĂRI ALE PERFUZIEI PULMONARE
În criza de astm bronșic se produce o inegalitate a vitezei de ciculație a sângelui dintr-un punct în altul al
teritoriului pulmonar. În regiunea hilurilor și a vârfurilor plămânilor, perfuzia este net accelerată, iar în
zonele periferice și la baza circulației sângelui este foarte lentă. Neomogenitatea ventilatorie și a
raportului ventilației - perfuziei, este condiționată de inegalitatea topografică a obstrucției bronșice.
12
Neomogenitatea de ventilație și perfuzie are caracter mai pronunțat în astmul bronșic intrinsec decât în
astmul bronșic alergic (extrinsec).
TULBURĂRI DE HEMATOZĂ
În cursul accesului de astm și chiar în intervalul dintre crize, ca urmare a tulburărilor de ventilație, chiar
perfuzie și mai puțin de difuzarea gazelor, se produce o hipoxemie. În formele severe și în deosebi în
stare de rău asmatic se produce o hipercapnie, expresivă a unei hipoventilării alveolare severe, ce se
datorește dopurilor de mucus care obturează o mare parte din bronhiolele lobulare, cu scoaterea din
funcție a lobilor pulmonarii aferenți.
2.7. TABLOUL CLINIC
Manifestările clinice ale astmului bronșic constă, în esența, din:
 dispnee paroxistică cu respirație șuierătoare (wheezing)
 tuse
 expectorație cu spută mucoasă
Criza de astm bronșic este declanșată de o mulțime de factori:
 infecții bronșice virale, bacteriene sau mixte
 inhalarea de agenți fizici sau chimici iritanți
 stresul emoțional
 efortul fizic
 administrarea de aspirină sau alte analgezice
 tusea sau râsul
 alte împrejurări
Uneori criza de astm bronșic survine fără o regulă și o cauză clară, cu predilecție în timpul nopții.
Simptomele nocturne ale astmului bronșic, cu aspirația de obicei în camera de dormit, nu trebuie puse
obligaroriu în legătură cu alergenii din încăpere, deoarece și la astmaticii nealergici pot apărea simptome
caracteristice astmului (wheezing, dispnee, tuse) în primele ore ale dimineții. Alteori, crizele survin în
anumite condiții, mereu aceleași.
DISPNEEA
Este tipică. Ea are o frecvență rară în astmul bronșic, iar expirația este efectuată cu ajutorul mușchilor
respiratori complementari. Este caracteristică respirației șuierătoare ce seamănă cu un țiuit (wheezing).
TUSEA
Poate fi uscată sau umedă, cu o spută mucoasă, lipicioasă, cu eliminare dificilă și de aspect perlat. Sputa
devine mucopurulentă în prezența unei infecții traheobronșice primare sau secundare.

EXAMENUL CLINIC OBIECTIV

Fața:
13
  buhăită, suferindă
 anxioasă
 lividă sau roșio-cianotică
 acoperită cu sudori
 ochi proeminenți.
Bolnavul se așează în poziții favorabile pentru respirație:
 șezând la marginea patului
 cu antrebrațele sprijinite pe speteaza unui scaun întors
 cu gâtul înainte, cu capul proiectat înainte și gura deschisă.
EXAMEN FIZIC AL APARATULUI RESPIRATOR
ÎN TIMPUL ACCESULUI
 torace deschis
 mușchi respiratorii auxiliari proeminenți
 bradispnee cu expir prelungit
 raluri bronșice ronflante și sibilante, diseminate în ambele arii pulmonare
 respirație șuierătoare
 hipersonoritate și murmur vezicular diseminat consecutiv fenomenului de încărcare a aerului (air
traping).
Periodicitatea simptomelor în astmul bronșic exogen sau alergic este influențată de alergeni
răspunzători și poate fi sezonieră (polenul). În astmul bronșic intrinsec, periodicitatea simptomelor se
corelează adesea cu episoade de infecție a căilor aeriene. Unele cercetări sugerează că astmul nocturn s-
ar datora scăderii în timpul somnului a adrenalinei plastice care dă astfel posibilitatea eliberării de
mediatori bronhoconstrictivi. În astmul bronșic intrisec durata acceselor este lungă, tusea este umedă,
sputa ades muco-purulentă, iar intervalele asimptomatice dintre accese sunt înlocuite în mod obișnuit, cu
un fond de dispnee persistentă (la auscultație se percep mai multe raluri ronflante, roncursuri și raluri
subcrepitante).
Tabloul clinic al astmului bronșic se prezintă sub trei tipuri de boală:
1) astmul bronșic pur (intermitent) cu dispnee paroxistică:
 crize de dispnee paroxistică separate de perioade de acalmie.
2) astmul bronșic intrinsec (astm cronic):
 cu dispnee continuă
 survin în crize paroxistice
3) stare de rău asmatic:
 cu crize continue subintrante (foarte grave)
Există și forme atipice de astm bronșic numit astmul larvat- dispneea este modificată sau nu apare în:
14
  coriza spasmatică
 rinite alergice
 febra de fân
 urticarie.
A. ASTMUL BRONȘIC PAROXISTIC
Începe cu stare prodromală caracterizată prin: strănut, coriză (inflamația mucoasei nasului, guturai),
obstrucție nazală, rinoree, acces de tuse spasmatică, lacrimare, prurit toracic, cefalee, tulburări digestive,
vărsături. Criza propriu-zisă apare de obicei noaptea. Bolnavul este trezit cu o senzație de „presiune
toracică” și anexietate. În evoluția crizei deosebim două faze:
-faza uscată - în care predomină dispneea
-fază umedă - în care predomină tusea cu expectorație. Durata totală a crizei este de 30 minute-3
ore.
LA EXAMENUL CLINIC
-toracele este distins, blocat în inspirație forțată
-puls accelerat, tensiune arterială normală
LA ASCULTAȚIE:
-murmurul vezicular este diminuat
-raluri bronșice.
B . ASTMUL CU DISPNEE CONTINUĂ
Dispneea este prezentă continuu, de tip polipneic și pe acest fond apar paroxisme. Expectorația este
abundentă (50 ml/24 ore): mucoasă și lipicioasă. Apar fenomene de suferință a cordului.
C . STARE DE RĂU ASTMATIC
Se caracterizează prin:
 stare de asfixie acută
 bolnavul este: anxios, cianozat, acoperit de sudoare
 pulsul este accelerat
 tensiunea arterială tinde să scadă
Fără tratament urgent, starea bolnavului se agravează, bolnavul devine dezorientat cu tremurături și
tresăriri musculare, cianoza se accentuează, sudoarea crește, bolnavul intră în comă - moare.

2.8. EXAMENE PARACLINICE ȘI DE LABORATOR

A. EXAMENUL RADIOLOGIC
Acesta evidențiază:
 coaste orizontalizate
 spațiul intercostal crește
15
  coborârea, turtirea diafragmului.
În cursul stării de rău asmatic se pot descoperi diferite stări patologice pleuro- pulmonare care pot
explica rezistența la tratament a astmului:
 pneumotorax
 pneumomediastin
 atelectozie lobară sau segmentară (astuparea unei bronhii)
B. EXAMENUL BRONHOSCOPIC
Acesta arată: edemul mucoasei bronșice și congestia.
C. EXPLOATĂRI FUNCȚIONALE PULMONARE
Spirograma:
 aspect obstructiv nespecific
 scade V.E.M.S. (volumul expirator maxim pe secundă)
 după acces revine la normal.
Principalele modificări funcționale respiratorii în astmul bronșic:
 scade VEMS și indicele Tiffexean sub 70%
 Tiffexean =VEMS x 100/C.V = 80% din C.V
 scade C.V.
 scade V.I.R. (volumul inspirator de rezervă)
 scade V.E.R. (volumul expirator de rezervă)
 crește rezistența căilor aeriene
 crește capacitatea reziduală funcțională (C.R.F.).
D. GAZELE EXPIRATORII
 CO2 crește în formele severe
 O2 scade
 hipercapnia agravează bronhospasmul, hipersecreția și încărcarea bronșică
E. EXAMENUL SPUTEI
În astmul extrinsec, examenul microscopic al sputei pune în evidență:
 eozinofile
 cristale Charcot – Leyden
 spirale Curchmann
 corpi Creola (uneori)
 aglomerări de celule descuamate
 mucus
 materie proteică.

16
În astmul intrinsec, în spută domină: polinucleare nutrofile și bacteriile. Examenul bacteorologic, după
spălarea sputei pune în evidență agenții infecțioși în cauză.
F. TESTE CUTANATE DE PROVOCARE BRONȘICĂ
Teste cutanate pun în evidență hipersensibilitatea bolnavului la alergeni specifici. Testul de provocare
bronșică prin inhalarea pneumoalergenului bănuit, constituie, atunci când este pozitiv, singura dovadă că
alergenul inhalat este cauza astmului.
G. DOZAREA IgE ÎN SÂNGE
Cu toate că nu au intrat în panică de rutină din motive tehnice, are o valoare diagnostică apreciabilă,
întrucât la 80% din bolnavi alergici IgE este crescută.

2.9. DIAGNOSTIC
2.9.1. DIAGNOSTIC POZITIV
În formele clinice, punerea diagnosticului nu comportă dificultăți, dar diagnosticul etiologic este dificil
deoarece identificarea cauzelor nu este întotdeauna posibilă. Pentru natura alergică a astmului bronșic
pledează antecedentele alergice familiale și personale, apariția acceselor repetitive în condiții
asemanătoare de timp, de loc și în contact cu aceleași obiecte generatoare de alergeni, testele cutanate și
provocare bronșică pozitivă. Pentru diagnosticul pozitiv al astmului intrinsec pledeză tabloul clinic,
examenul de spută și absența oricăror dovezi de hipersensibilizare la diferiți alergeni.
2.9.2. DIAGNOSTIC DIFERENȚIAL
Se face cu:
 astmul cardiac
 bronșită asmatiformă
 spasmul laringian
 corpi străini intrabronșici
 tumori benigne sau maligne ale traheei și bronhiilor
 sindromul mediastinal compresiv
 pneumotoraxul spontan
 embolie pulmonară cu sau fără infarct pulmonar
 acidoza metabolică
 pneumomediastin
 atelectozie lobară sau segmentară
 bronhospasmul generat de carcinoid (tumoră secretată de substanțe bronhoconstrictoare)
 hiperventilația de natură psihologenă

17
 2.10. EVOLUȚIE. PROGNOSTIC. COMPLICAȚII
2.10.1. EVOLUȚIE
Se caracterizează prin crize de dispnee ce survin de regulă noaptea, intercalate cu perioada de acalmie,
ca și prin posibilitatea apariției stărilor de rău astmatic și a insuficienței pulmonare acute favorizate de
infecții sau erori terapeutice. Astmul care debutează în adolescența sau de vârsta adultă, are tendința de
progresiune, cedând mai greu decât astmul copilului. Agravarea se realizează fie prin reparația frecventă
a acceselor cu remisiune incompletă a dispneei, fie prin suprapunerea unor infecții bronșice repetate care
determină bronșită cronică obstructivă și apariția cordului pulmonar cronic.
2.10.2 COMPLICAȚII
a) infecțiile aparatului bronșic
b) bronsectazia
c) emfizemul pulmonar
d) pneumotoraxul
e) infecțiile parenchimului pulmonar
f) insuficiența respiratorie
g) cordul pulmonar cronic
2.10.3 PROGNOSTIC
Prognosticul vital al accesului de astm este în general bun, dar prognosticul de viitor este rezervat,
deoarece astmul apare pe un teren genetic ce nu poate fi înlăturat. Din acest motiv, bolnavul este
predispus la accese recidivante durând toată viața. Factorii de care depinde prognosticul bolnavului
asmatic:
a) alergenul în cauza și posibilitatea înlăturării lui
b) forma clinică a astmului bronșic
c) vârsta debutului bolii
d) complicații produse de astmul bronșic

2.11. TRATAMENT
OBIECTIVE
I. combaterea bronhospasmului și a hiperventilației alveolelor acute
II. combaterea inflamației bronșice acute
III. favorizarea expectorației
IV. prevenirea expectorației
Realizarea acestor obiective se face:
 prevenirea expunerii la alergenul cauzal sau întreruperea contactului cu acesta
18
  administrarea de bronhodilatatoare simpatomimetice, parasimpatolitice și musculotrope
 administrarea de inhibitori ai degranulării mastocitelor
 administrarea de fluidifiante ale secreție bronșice
 hipersensibilizarea specifică
MEDICAȚIA ANTIASMATICĂ
Tratamentul medicamentos al astmului bronșic acut sever este reprezentat de:
 aminofilină
 etamimetrică (Miofilin)
 cromaglicat desedic
 glucocorticoizi
AMINOFILINA- derivat metil - xantilic.
CORTICOSTEROIZI
Cu excepția astmului bronșic de efort, nu există forma etico-patogenică de astm care nu beneficiază
pozitiv de efectul corticosteroizilor. Au acțiune antiinflamatorie.
HEMISUCCINAT DE HIDROCORTIZON
Doza 600 - 800 mg/zi sau mai mult, după caz, în criza de astm bronșic. Dacă după 24 de ore se apreciază
că este nevoie de terapie cortizonică în continuare, se instituie un tratament cu Prednison sau inhalatori,
cu Hemisuccinat de hidrocortizon pentru 24 ore.
Administrare:
Corticoterapia orală este un mijloc eficient în tratamentul antistatic, dar după 15 zile de administrare,
apar efectele secundare ale acestora. Dozele zilnice pentru curele scurte încep, de regulă de la 40 mg
Prednison, pe zi, scăderea făcându-se rapid odată cu scăderea severității crizelor de astm. Dacă este
necesară o corticoterapie de durată mai lungă, administrarea Predinsonului în doză alternativă de 20 mg
administrate la 2 zile nu au efectul terapeutic scontat. Principiul terapeutic esențial în mânuirea
corticosteroizilor pe cale orală este de a administra cure cât mai scurte (de obicei 14 zile) până la
stabilirea clinică bolnavului după care se administrează cele mai mici doze care conferă efect protectiv
în cazurile în care există posibilitatea sevrajului cortizonic. La bolnavii astmatici n-ar exista, după unii
autori, nici un motiv ca în administrarea orală să se folosească Dexametazon în loc de Prednison.
Corticoizii administrați pe cale inhalatorie asigură o acțiune terapeutică locală utilă terapiei
antiastmatice. Se pot folosi: beclometazonă, triamcinolon acetonic sau alți produși, care au o mică
reabsorbție la nivelul mucoasei bronșice, realizând efecte antiinflamatorii locale importante, dar
concentrative sangvine minime, incapabile de a induce efecte secundare semnificative și de a inhiba axul
hipotalamocortico-sprarenal.

19
TEHNICI
Administrarea medicamentelor prin injectia I.V.
Definitie: reprezintă introducerea unei substanțe medicamentoase pe cale intravenoasă direct în
circulația sangvină venoasă.
Pe această cale se introduc soluții izotonice și hipertonice care sunt incompatibile cu țesutul muscular
sau subcutanat. Nu se introduce pe cale I.V. substanțe uleioase, care produc embolii gazoase și chiar
moartea. Locul de elecție - toate venele abordabile, la copii - se abordează venele epicraniene.
Materialele necesare:
 2- 3 ace de 4-6 cm lungime, 2-3 mm grosime cu bizoul scurt
 fiolele cu substanță medicamentoasă
 1-2 seringi de capacitate corespunzătoare
 pensa anatomică
 garou
 vată
 substanță pentru dezinfecție
Tehnică:
 se pregătesc materialele dar și bolnavul explicându-i necesitatea tehnicii, poziție decubit dorsal
cu brațul în extensie, se aplică garoul și apoi se pătrunde cu acul în venă, se desface ușor garoul
și se injectează lent
 se aplică tamponul și va fi menținut în continuare de către bolnav câteva minute
 se reorganizează locul de muncă, instrumentele care au fost folosite se duc la sterilizat.
INCIDENTE ȘI ACCIDENTE
 hematonul
 lipotimie
 embolie gazoasă
 ameteli
OXIGENOTERAPIA
Are ca scop terapeutic, îmbogățirea aerului cu O2 în concentrații diferite pe cale inhalatorie pentru
combaterea stării de hipoxie în scopul ameliorării concentrației de O2 în sânge.
Trecerea O2 de la nivelul pulmonar în sânge este condiționat de:
 presiunea parțială O2 în amestecul gazos de respirație
 coeficientul de solubilitate de O2
 cantitatea de hemoglobină existentă
 starea parenchimului pulmonar
 starea peretelui alveolar.
20
Se indică în:
 hipoxii circulatorii
 hipoxii respiratorii
 stare de șoc
 bolnav cu complicații post operatorii
 hemoragii și tulburării respiratorii.
Administrarea de O2 se face cu sonda (cateter nazal) sau mască. Pentru aceste tehnici primul lucru ce
trebuie făcut este dezobstruarea căilor aeriene superioare și asigurarea unei ventilații eficiente.

21
 CAPITOLUL III
SUPRAVEGHEREA PACIENTULUI DIN MOMENTUL INTERNĂRII PÂNĂ LA
EXTERNARE ȘI EFECTUAREATEHNICILOR IMPUSE DE AFECȚIUNE

3.1 INTERNAREA PACIENTULUI CU ASTM BRONȘIC

Internarea în spital constituie pentru fiecare bolnav o etapă deosebită în viața sa, deoarece se realizează
în scopul vindecării sale, dar se întrerup legăturile permanente cu munca, familia și prietenii săi. În
cadrul serviciului de primire bolnavul are primul contact cu spitalul la biroul de internări, unde:
 se identifică bolnavul
 se verifică biletul de internare (sau de trimitere)
 se înregistrează datele personale în registrul de intrări/ieșiri din spital și se pregătește bolnavul
pentru examenul medical.
De la serviciul de internare bolnavul e condus la secția interne unde medicul hotărăște salonul în care va
fi internat bolnavul, ținând seama de diagnostic, stadiul și gravitatea bolii, sex. Asistentei îi revine ca
sarcină:
 ajutorul acordat bolnavului la dezbrăcare și îmbrăcare
 ajutorul la efectuarea îngrijirilor igienice
 pregătirea medicamentelor de urgență: MIOFILIN (tablete și fiole), antialergic - HHC,
cardiotonic - STROFANTINA sau DIGITALA, diuretic - FUROSEMID (fiole).
Medicul în prezența asistentei medicale efectuează examenul clinic al pacientului, după care fixează
tratamentul de urgență concomitent cu acordarea asistenței de urgență; medicul întocmește foaia de
observație a pacientului, în care se vor înscrie datele personale sau anamnestice ale acestuia, cine a
înșoțit bolnavul în spital, la ce mijloc de transport s-a recurs (specializat – ambulanță, nespecializat –
mașina particulară), starea prezentă, intervențiile și tratamantul efectuat în timpul transportului și la
camera de gardă. Identificarea și cunoașterea adresei pacientului sau a celui mai apropiat aparținător au
o importanță pentru a se înștiința membrii familiei în caz de agravare a bolii sau deces. În prezența
medicului, asistenta medicală:
 adiministrează cu promptitudine medicația de urgență
 conectează bolnavul la aparatul de respirat
 monitorizează pacientul: funcțiile vitale - la 15 minute, pH sangvin - la 1 oră, electroliți Na - la 8
ore
 recoltează probe pentru analizele de laborator considerate urgențe, grupa sangvină și Rh,
hemoglobina, hematocrit, probe de coagulare, glicemia.

22
La internare pacientul va primi echipamentul spitalului, hainele acestuia vor fi inventariate, înregistrate
și păstrate într-o încăpere destinată acestui scop. Bolnavilor sau aparținătorilor li se înmânează un bon pe
baza căruia se restitue îmbrăcămintea la externare. În cazul în care persoanele venite la internare
prezintă paraziți, se va efectua deparazitarea lor și a efectelor acestora, înainte de depozitare. Asistenta
medicală predă foaia de observație la registratura secției și conduce bolnavul în salon, unde îl va
prezenta celorlalți bolnavi și îl va ajuta să își aranjeze obiectele personale în noptieră.

3.2 ASIGURAREA CONDIȚIILOR DE SPITALIZARE

Scopul spitalizării e vindecarea bolnavilor, de aceea trebuie create condiții care cresc capacitatea de
vindecare a organismului, forța de apărare și scoaterea bolnavului de sub eventualele influențe nocive
ale mediului în care trăiește. Saloanele trebuie să fie luminoase, bine aerisite, fără curenți de aer.
Temperatura salonului trebuie să fie de 18-20 ºC. Aerul trebuie să fie umidificat. Asistenta își va
petrece timpul în care nu are sarcini concrete de îngrijire printre bolnavi; discută cu ei încercând să le
câștige încrederea și să stabilească o relație de comunicare cu bolnavii. Această apropiere de bolnav o va
ajuta la îndeplinirea sarcinilor de îngrijire, încurajând bolnavul și înlăturând anexietatea pe care bolnavul
astmic o are.
3.3 ASIGURAREA CONDIȚIILOR IGIENICE PACIENȚILOR INTERNAȚI
3.3.1 PREGĂTIREA PATULUI ȘI A ACCESORIILOR LUI
În condițiile spitalizării, patul reprezintă pentru fiecare bolnav spațiul în care își petrece majoritatea
timpului și i se asigură îngrijirea. Accesoriile patului sunt: salteaua, 1-2 perne, pătura, cearceaful, două
fețe de pernă, mușamaua, aleza sau traversa. Atât patul cât și accesoriile lui se vor păstra în condiții de
curățenie. Tehnica pregătirii patului poate fi realizată de 1-2 persoane.
3.3.2 SCHIMBAREA LENJERIEI DE PAT
Materialele necesare pentru schimbarea lenjeriei de pat sunt: cearceaful de pătură, fețe de pernă,
cearceaf de pat, aleza, mușama, sac de rufe murdare.
3.3.3. ASIGURAREA IGIENEI PERSONALE, CORPORALE ȘI VESTIMENTARE A
PACIENTULUI
Prin igiena bolnavului se înțelege ansamblul de tehnici și proceduri utilizate în scopul întreținerii
curățeniei, mucoaselor, tegumentelor și fanerelor, ceea ce reprezintă, în fond, și o modalitate de apărare
a organismului împotriva bolilor. Bolnavii cu astm bronșic au o sensibilitate crescută față de alergeni,
dintre care face parte și praful de casă. Pentru a preveni depunerea prafului, mobilierul din salon va fi
redus la strictul necesar și trebuie să fie cât mai simplu. Personalul care face curățenie în aceste saloane
va fi atenționat să folosească cârpe umede pentru a evita ridicarea prafului la ștergere. Bolnavii în stare
de rău astmic necesită o atenție deosebită din partea echipei medicale. Aceștia fiind imobilizați la pat nu-
și pot asigura curățenia personală, drept pentru care vor fi ajutați de asistenta medicală.
23
 3.3.4 EFECTUAREA TOALETEI GENERALE ȘI PE REGIUNI A PACIENTULUI
În efectuarea toaletei se va ține cont de anumite reguli și condiții:
 ferestrele și ușile încăperii să fie închise
 temperatura încăperii să fie de circa 18-20 ºC
 toaleta se face înainte de masă și nu după ce bolnavul a mâncat
 se evita baia prelungită și prea obositoare
 protejarea lenjeriei de pat (dacă toaleta bolnavului se efectuează la pat).
Trebuie avut în vedere că acești bolnavi primesc tratament cu corticoizi, medicamente ce duc la
deprimarea reacțiilor imunologice și inflamatorii și favorizează infecțiile (infecții micotice, virale,
bacteriene și parazitare); prin urmare păstrarea tegumentelor și a mucoaselor într-o stare de asepsie e o
condiție importantă în asigurarea unei stării de bine și ea trebuie respectată. O atenție deosebită trebuie
acordată toaletei cavității bucale după expectorație și mai ales după folosirea aerosolilor, acești bolnavi
fiind predispuși să facă candidoză orală și disfonie prin depunere pe orofaringe cu intrare în circulația
sistemică. Pentru a evita aceste efecte secundare se recomandă administrarea corticoizilor printr-un
spacer atașat tubului inhalant, cu clătirea gurii după utilizarea inhalatorului. Părul trebuie să fie curat,
unghiile să nu conțină murdărie și să fie tăiate, conductul auditiv extern, nasul să nu conțină rinoree,
cruste.
3.3.5 OBSERVAREA POZIȚIEI PACIENTULUI ÎN PAT
La bolnavii astmatici și în criză, poziția în pat e forțată, determinată de afecțiunea de bază La
majoritatea afecțiunilor de bază cea mai convenabilă pentru bolnav e cea semișezândă. Acest lucru nu
trebuie forțat și dacă starea bolnavului nu contrazice, alegerea poziției trebuie lăsată la alegerea lui. În
toate cazurile însă el va fi îndemnat să-și schimbe poziția cât mai des pentru a evita complicațiile
hipostatice. Poziția șezând luată de bolnav în pat sau la marginea patului în cursul acceselor de astm
bronșic, trebuie făcută cât mai comodă cu ajutorul anexelor sau sprijinindu-l în brațe. Starea de rău
astmatic e stadiul clinic cel mai grav al astmului bronșic. Se manifestă printr-un sindrom de asfixie și de
aceea echipa de îngrijire trebuie să urmărească fiecare pas pentru combaterea complicațiilor grave care
pot duce la moartea bolnavului. Bolnavului i se va explica că poziția șezând de la marginea patului, cu
toracele împins înainte, cu mâinile pe langă corp, favorizează o bună oxigenare, deoarece el are impresia
că se sufocă. Tot printr-o bună oxigenare se combate cianoza tegumentelor, prezența în starea de rău
astmatic. Poziția bolnavului trădează nu numai o anumită stare patologică, ci și gradul de severitate a
îmbolnăvirii. Astfel dacă într-o îmbolnăvire ușoară bolnavul rămâne activ, într-una gravă întâlnim
poziție pasivă (musculatură fără tonicitate, absența mișcărilor active). Expresia feței poate traduce unele
stări ca: anexitate, durere, anorexie, deprimare. Ea se manifestă în funcție de starea generală a
bolnavului, și de aceea, expresia feței trebuie urmărită permanent. La astmatici faciesul exprimă spaima
24
și sete de aer (bolnavul are senzație de asfixiere). Ei stau cu gura întredeschisă, sunt cianotici la față,
tegumentele sunt palide, cenușii, acoperite de transpirații reci.
3.3.6 SCIMBAREA POZIȚIEI PACIENTULUI ȘI MOBILIZAREA LUI
Schimbările de poziție pot fi active sau pasive și sunt efectuate cu ajutorul asistentei în cazul pacienților
adinamici, epuizați fizic după crizele de astm bronșic. În mod normal, acești pacienți se pot mobiliza
singuri cu greutate, în funcție de tipul de reactivitate a pacientului. Pacientul e învățat să intercaleze
exercițiile de mișcare cu exercițiile de respirație. Anvergura de mișcare trebuie începută încet, mărindu-
se treptat în funcție de răspunsul fiziologic al pacientului (puls, transpirații, amețeli, culoarea
tegumentului, slăbiciune musculară).
3.3.7 CAPTAREA ELIMINĂRILOR
Dacă nu există contraindicații speciale, bolnavul trebuie îndemnat de mai multe ori pe zi să tușească în
vederea eliminării conținutului patologic al arborelui patologic, ceea ce permeabilizează căile
respiratorii și îl ușurează. E foarte important ca sputa să fie urmărită și păstrată pentru a fi văzută de
medic în cazul în care se recomandă o serie de investigații de laborator pentru examen citologic,
bacteriologic. În condiții patologice, sputa se adună în căile respiratorii și acționează ca un corp stăin,
declanșând reflexul de tuse puternică, iritantă, de aspect perlat, vâscoasă, greu de eliminat prin tuse.
Alături de expectorație, asistenta trebuie să urmărească respirația tegumentelor și a mucoaselor, starea
psihică a bolii și să recunoască în timp util semnele premonitării ale complicațiilor.
3.4. SUPRAVEGHEREA FUNCȚIILOR VITALE ȘI VEGETATIVE
Una dintre cele mai importante sarcini ale asistentei e supravegherea funcțiilor vitale și vegetative și
notarea acestora în foaia de observație, iar în cazul modificării bruște a acestora se anunță medicul.
Modificările funcțiilor vitale reflectă starea generală a bolnavului, precum și evoluția boli. În cazul
astmului bronșic, accentul cade pe urmărirea respirației. Mișcările respiratorii la omul sănătos sunt
simetrice și ritmice, iar frecvența normală a respirației e de 16-18 resp/min., putând însă varia după
vârstă și sex. Bolnavii de astm bronșic au o respirație ce se caracterizează printr-o inspirație normală
urmată de o expirație grea, forțată, zgomotoasă, wheezing (respirație șuierătoare), deci o bradipnee
expiratorie ce apare de obicei, paroxistic. Tulburări respiratorii vor constitui un indice important în
stabilirea diagnosticului și aprecierea evoluției bolii. Ajută să recunoaștem precoce, eventualele
complicații și la formularea unui prognostic. Din acest motiv, e foarte important că asistenta sa
urmărească și să noteze respirația pacientului în foaia de temperatură cât mai precis. Pe foaia de
temperatură notarea respirației se face cu un pix verde unindu-se apoi cu valoarea anterioară. Curba
respiratorie se obține prin unirea valorilor obținute la fiecare măsurătoare, dimineața și seara. Pentru
fiecare linie orizontală a foii de temperatură se socotește o resp/min. Asistența medicală va urmării
inspirațiile timp de 1 minut. Expectorația reprezintă eliminarea sputei de pe căile respiratorii, sputa fiind
totalitatea substanțelor ce se elimină din bronhii în timpul tusei. Astmul bronșic este, de obicei, de tuse
25
productiva, sputa provenind și de la unele infecții bronșice. În astm, sputa are un aspect mucopurulent, e
aderența la peretele bronhiilor, are o culoare albicioasă, arată și are denumirea de "spută perlată".
Temperatura corpului în condiții fiziologice are valoarea de 36-37 ºC, cu mici variații zilnice între 0,5º
- 1ºC și e rezultatul proceselor oxidative din organism numite și termogeneză. Aprecierea exactă a
temperaturii corpului se face cu ajutorul termometrului. Astmul bronșic e însoțit frecvent de infecții ale
căilor respiratorii și astfel pot să apară stări febrile. Notarea pe foaia de temperatură se face cu un punct
albastru; pentru fiecare linie orizontală a foii de temperatură corespund 2 diviziunii de grad. Tensiunea
arterială reprezintă presiunea pe care sângele circulant o exercită asupra pereților arteriali. Este
determinată de forța de contracție a inimi, de rezistența întâmpinată de sânge în artere, fiind dată de
elasticitatea și calibrul sistemului vascular și de vâscozitatea sângelui. Valorile normale ale tensiuni
arteriale la un adult sănătos sunt: 115-140 mm Hg maximă sau sistolică, și 75-90 mm Hg minimă sau
diastolică. În cazul astmului bronșic variații patologice ale tensiuni arteriale apar numai în cadrul
anoxiei, când tensiunea are tendință la creștere. Pe foaia de temperatură notarea se face grafic sau cifric
cu culoare roșie sau albastră. Notarea grafică a tensiuni arteriale se face astfel: pentru fiecare linie
orizontală a foii de temperatură se socotește 10 mm Hg; se hașurează pătrățele foii de temperatură
corespunzătoare valorilor obținute. Pulsul reprezintă expansiunea ritmică a arterelor ce se comprimă pe
un plan osos. Pulsul e sincron cu sistolele ventriculare. Valoarea normală a pulsului e între 60-80
pulsații/minut, înregistrând mici variații după vârstă, sexul și înălțimea individului. Asistenta are sarcina
să noteze pulsul pacientului în foaia de temperatură de mai multe ori pe zi. Pulsul se noatează cu un
punct roșu pe linia corespunzătoare numărului de pulsații. Pentru obținerea graficului măsurarea
pulsuslui se face dimineața și seara, punctele obținute unindu-se printr-o linie roșie. Fiecare linie
orizontală a foii de temperatură corespunde la 4 pulsații/minut. Diureza e cantitatea de urină eliminată pe
perioada de 24 ore; prin urină se elimină din organism substanțe toxice provenite din metabolism.
Cantitatea normală emisă variaza între 1200-1800 ml/zi și densitatea normală între 1015-1025.
Astmatici pot să aibă o ușoară scădere a diurezei datorită transpirațiilor abundente care se asociază cu
crizele de astm bronșic. Prin scaun se elimină substanțele rămase pe tubul digestiv după ingestia
alimentelor. Omul sănătos are zilnic un scaun. Datorită inactivității și imobilizării la pat bolnavii
astmatici acuză uneori o constipație trecătoare.
3.5. ALIMENTAȚIA PACIENTULUI CU ASTM BRONȘIC
Bolnavii cu crize ușoare de astm se pot alimenta singuri, în schimb bolnavii de rău astmatic necesită
ajutor. Alimentația activă se face în sala de mese sau în salon pe o masă sau la pat. Alimentația pasivă se
face persoanelor imobilizate la pat, în poziție șezând, sprijinit. În acest caz se folosește o măsuță specială
care se fixează deasupra patului. Un rol al asistentei medicale e supravegherea alimentației bolnavului.
La servirea mesei bolnavul e încurajat, i se explică importanța nutriției în procesul de
vindecare. Pacienții cu astm bronșic primesc un aport mărit de lichide, luând în considerație pierderile
26
de lichide prin expectorație și prin transpirație abundentă din cauza respirației îngreunate. Bătrânii și
copii primesc o atenție deosebită din punct de vedere al bilanțului hidric, ei fiind dispuși la o
deshidratare mai rapidă. Bolnavii cu expectorații mai abundente și fetide au o poftă de mâncare scăzută;
aceștia înainte de masă, fac toaleta cavității bucale. Se vor evita elimentele posibil alergizante și în cazul
în care primesc tratament cu antiinflamatoare steroidiene de tip Prednison, se prescrie regim desodat.
Alimentele permise pentru consum la bolnavul cu astm bronșic sunt:
 legume diferite
 preparate cu cantități mici de grăsime neprăjite
 fructe crude, compoturi
 supe de legume
 pâine neagră
 lapte proaspăt când nu determină manifestări alergice
Alimentele interzise sunt:
 carnea, peștele
 laptele fermentat
 făinoasele
 ouăle
Mesele vor fi fracționate în cantități mici și dese. Pacienții cu astm alergic vor avea un regim
hipoproteic, hipoglucidic, normoglucidic, îmbogățit cu minerale și vitamine.
3.6. ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR
În cazul unei crize de astm, bolnavul va fi adus în poziție semișezândă pentru a ușura respirația, apoi i se
administrează medicația indicată de medic și este supravegheat până la terminarea accesului.
Tratamentul cu aerosoli e indispensabil în anumite forme. Se practică 2-4 inhalații pe ședință, uneori mai
mult dar fără a abuza. Principalele bronhodilatatoare folosite sunt:
1. Beta - adrenergicele – derivații ai adrenalinei, care din cauza efectelor secundare nu mai e utilizată
astăzi. Din generația a doua se folosesc: Izoprenalina (Aludrin) și Ociprenalina (Alupent, Astmopent);
Superiori acestora sunt derivații din generația a treia: Terbutalinul (Bricanyl), Fenoterolul (Berotec),
Salbutasnolul (Ventolin și Sultanol) și Clenbuterolul (Spiropent). Sunt folosiți cu precădere în aerosoli
dozați. Dozajul corect (4x2 inhalații/zi) este practic lipsit de efecte adverse cardiovasculare. Cele sub
formă de spray dozat sunt de întrebuințare curentă. S-a încercat și prepararea tabletelor de Ociprenalina,
Salbutamol și Terbutalina. Preparatul Ventolin (Salbutamol) pare cel mai util. Ca reacții adverse după
supradozaj, pot apărea: tremurături, nervozitate, palpitații, tahicardie, creșterea debitului cardiac și a
tensiunii arteriale. Aceste manifestări apar spontan prin reducerea dozei.
2. Anticolinergice - Atrovent; rezultatele sunt inferioare beta-adrenergicelor.
3. Xantine - Teofilina și derivații săi, Miofilin, Aminofilin și Runidural.
27
Au slabă acțiune pe cale orală și mai bună acțiune pe cale iv sau ca aerosoli. Corticoterapia e tratamentul
cel mai eficace, dar datorită riscurilor, rămâne o terapie de impas. Se folosesc Prednison - 1 tabletă/zi, 5
mig; Supepredanol - 1 tableta/zi (0,5 mg/tabletă); Superprednol - 1 tabletă/zi (0,5 mg/tabletă); produse
retard - Celestone, Kenalog, Synachten - retard - 1 mg la 7-15 zile, sub protecție de alkaline, calciu, K. .
În general, corticoterapia trebuie rezervată formelor grave; tratamentul continuu se va temporiza, se vor
folosi doze minime (30 mg Prednison /zi - tratament de atac; 5 mg/zi tratament de întreținere).
Se mai folosesc antibioticele, de preferință Oxacilina, Cloxacilina, Tetraciclina, în prezența semnelor de
infecție; expectorante și mucolitice (Bisolvon, Mucosolvin) - în crize și suprainfecție; sedative slabe
(Bromoval, Nervocaliu); oxigen - în crizele cu polipnee.
3.6.1. TRATAMENTUL ÎN STAREA DE RĂU ASTMATIC
Se administrează hemisuccinat de hidrocortizou în doza inițială de 25-100 mg iv, urmat de perfuzii cu
200-400 mg în 24 h, în soluție de glucoză 5 % , 2-3 l / 24 h. Tratamentul parenteral trebuie să fie cât mai
scurt, urmărindu-se scoaterea bolnavului din criză. ACTH (24-100 U/24 h) este superior, dar poate da
accidente alergice. Ca doză de întreținere 5-10 mg Prednison, cu tratament de protecție, antiacide, regim
desodat. Se administrează de la început antibiotice (nu Penicilina, fiind alergizantă), fluidifiante,
diuretice, oxigen și în cazuri deosebite de grave, se indică bronhoaspiratie, respirație asistată. În
tratamentul astmului bronșic, antitusivele nu se administrează decât în cazuri deosebite; sunt interzise
morfina, opiaceele, tranchilizantele, neurolepticele; se combat abuzul de simpaticomimetice și de
medicamente alergizante (Penicilina).
3.7 RECOLTAREA PRODUSELOR BIOLOGICE ȘI PATOLOGICE
Recoltarea sângelui:
Sângele se recoltează pentru examinări hemotologice. Biochimice, serologice, bacteriologice,
parazitologice.
Recoltarea sângelui se face prin:
 intepare - la adult pulpa degetului sau lobul urechii, iar la copii fața plantară a halucelului sau
călcâiului
 puncția venoasă
1. Recoltarea sângelui capilor prin înțepare
Recoltarea se efectuează pentru examenele hematologice: hemoleneograma, dozarea hemoglobinei,
determinarea timpului de sângerare și coagulare, pentru examen parazitologic.
Materiale necesare
 mănuși de cauciuc sterile
 tava medicală curate
 soluții dezinfectante (alcool 70º)
 ace sterile
28
  tampoane de vată
 camera umedă (cutia Petri)
 lame uscate și degresate
 pipete Potain
Tehnica
Bolnavul va fi așezat în poziție șezândă cu mâna sprijinită. Se aseptizează pielea degetului inelar sau
medius cu un tampon cu alcool 70º. Se evitaă congestionarea prin frecare puternică și prelungită. Se
așteaptă evaporarea completă a alcoolului. Cu un ac steril se înțeapă cu o mișcare bruscă pielea pulpei
degetului, în partea laterală a extremității, perpendicular pe straturile cutanate. Cu un tampon steril uscat
se șterge prima picătură. Se lasă să se formeze o picătură de sânge din care se recoltează cu pipeta sau
lama. Se șterge cu un tampon cu alcool 70º.
2. Recoltarea sângelui prin puncție venoasă
Recoltarea se efectuează pentru examene de laborator, biochimice, hematologice, serologice și
bacteriologice. Locul puncției: venele de la plica cotului, bazilica și cefalica, unde se formează un M
venos prin anastomozarea venelor antebrațului; venele de pe fața dorsală a mâinii, venele femurale,
venele subclaviculare, venel maleolare interne, venele jugulare și epicraniene (la copii).
Materiale necesare:
 perna tare elastică pentru sprijinirea brațului
 mușama mică
 aleza mică
 alcool sau benzină iodată sau tinctura de iod
 instrumente și materiale steril
 ace sterile de 25-30 mm și diametrul de 6/10, 10/10 mm
 seringi
 pense
 mănuși de cauciuc
 tampoane de vată
 garou de cauciuc sau banda Esmarch
 eprubete uscate și etichetate
 fiole cu soluții medicamentoase
 solutii perfuzabile
 tăvițe renale.
Pregatirea bolnavului:
Bolnavul e așezat într-o poziție confortabilă. Se examinează cavitatea și starea venelor având grijă că
hainele să nu împiedice circulația de întoarcere la nivelul brațului. Se așează brațul pe perniță și mușama
29
în abducție și extensie, se dezinfectează tegumentele, se aplică garoul la o distanță de 7-8 cm deasupra
locului puncției atrângându-l astefel încât să se opreasca circulația venoasă fără a comprima artera. Se
recomandă bolnavului să strângă pumnul, venele devenind turgescente.
Tehnica:
Asistenta îmbracă mănușile sterile și se așeaza viz - a - viz de bolnav. Se fixează vena cu policele mâini
stânge la 4-5 cm sub locul puncției, exercitând o ușoară compresiune și tracțiune în jos asupara
țesuturilor vecine. Se fixează seringa, gradațiile fiind în sus în mâna dreaptă între police și restul
degetelor. Se pătrunde cu acul, traversând în ordine tegumentul în poziție oblică, apoi peretele venos,
invingându-se o rezistența elastică până când acul înaintează în gol. Se schimbă direcția acului cu 1-2
cm în lumenul venei. Se controlează pătrunderea acului în venă prin aspirații cu seringa. Se continuă
tehinca în funcție de scopul puncției venoase, injectarea medicamentelor, recoltarea sângelui. În caz de
sângerare (emisie de sânge), se prelungește acul cu un tub de polietilenă care se introduce în vasul
colector, garoul rămânând strâns pe braș. Se îndepărtează staza venoasă prin desfacerea garoului. Se
aplică tampon îmbibat cu soluție dezinfectantă la locul de pătrundere a acului. Se retrage apoi brusc
acul. Se comprimă locul puncției în 1`-3`, brațul fiind în poziție verticală. După tehnică se face toaleta
locală a tegumentelor, se schimbă lenjeria dacă s-a murdărit, se pregătește sângele pentru trimis la
laborator și se reorganizează locul de muncă. Procedeul de recoltare e stabilit în funcție de analizele ce
urmează să se efectueze.
Recoltarea sputei:
 sputa e un produs ce reprezintă totalitatea secrețiilor ce se expectorează din căile respiratorii prin
tuse.
Materiale necesare:
 cutie Petri sterile
 pahar conic
 scuipătoare specială sterilizată fără substanță dezinfectantă
 batiste de hârtie
 pahar cu apă
Pregatirea bolnavului:
 se anunță bolnavul, se instruiește să nu înghită sputa, să nu o împrăștie, să expectoreze în vasul
dat și să nu introducă în vas și saliva
Tehnica
 i se oferă paharul cu apă să își clătească gura
 i se oferă vasul de colectare în funcție de examenul cerut
 i se solicită bolnavului să expectoreze după un efort de tuse
 se colectează sputa matinală sau adunată din 24 h.
30
În astmul bronșic extrinsec, examenul micriscopic al sputei pune în evidența eozinofile, cristale Charcot
Leyden, spirale Curschmann și uneori corpi Creola, adică aglomerari de celule epiteliale descumate și
mucus. În astmul bronșic intrinsic, în spută predomină polinuclearele neutrofile și bacterii, iar examenul
bacteriologic pune în evidență agenții infecțioși în cauză.

3.8. PREGĂTIREA PACIENTULUI ȘI EFECTUAREA TEHNICILOR SPECIALE IMPUSE DE

AFECȚIUNE
3.8.1. EXPLORAREA RADIOLOGICĂ A TORACELUI
Examenul radiologic e un important semn de eliminare sau descoperire a altor boli pneumonice, el
constituind infirmarea diagnosticului de astm.
1. Radioscopia și radiografia - dau o imagine asupra modificărilor petrecute la nivelul plămânilor și
inimii. Se anunță bolnavul și i se explică condițiile în care se face examinarea. Bolnavul va fi condus la
serviciul de radiologie. Se explică bolnavului cum trebuie să se comporte în timpul examinării. Va
efectua câteva mișcării de respirație, iar radiografia se face în apnee după o inspirație profundă. Se
dezbracă complet regiunea toracică. Părul lung al femeilor se leagă pe creștetul capului, se îndepărtează
obiectele radioopace. Se așează bolnavul în poziție ortostatică cu mâinile pe șolduri și coatele aduse
înainte fără să ridice umerii în spatele ecranului cu pieptul apropiat de ecran sau caseta care poartă
filmul. Când poziția verticală e contraindicată se așează bolnavul în poziție șezând sau în decubit. În
timpul examenului radiologic se ajută bolnavul să ia pozițiile cerute de medic. După examinare bolnavul
va fi ajutat să se îmbrace și va fi condus la pat. Se notează în foaia de observație examenul radiologic
efectuat și data.
2. Bronhografia - reprezintă explorarea radiologică a arborelui traheobronșic cu ajutorul unei substanțe
de contrast (lipiodol sau iodipin - liposolubile, ioduron B sau diiodunol - hidroslubile) cu ajutorul sondei
Metras.
Materiale necesare:
 medicamente sedative (fenobarbital, atropine)
 anestezice
 sonda Metras sterilă
 substanțe de contrast (lipiodol sau iodipin - liposolubile, ioduron B sau diiodunol - hidroslubile)
 expectorante și calmante ale tusei
 scuipătoare.
Se anunță bolnavul și i se explică necesitatea tehnicii. Se anunță bolnavul să nu mănânce în dimineața
examinării. Cu 1-3 zile înainte se administrează bolnavului medicamente expectorante. În ajunul
examinării se administrează o tabletă de fenobarbital sau alte medicamente similare. Cu 30` înaintea
examinării se administrează atropina pentru a reduce secreția salivei și a mucusului din căile respiratorii,
31
medicamente, calmante pentru tuse. Bolnavul va fi ajutat să se dezbrace și va fi așezat în decubit dorsal
puțin înclinat spre partea care trebuie injectată. Medicul efectuează anestezia căilor respiratorii. Reușita
examinării depinde de calitatea anesteziei. Introduce sonda Metras în arboreal bronșic și apoi substanța
de contrast ușor încălzită, încet, cu o presiune moderată. În timpul injectării substanței de contrast
bolnavul va fi ajutat să își schimbe poziția decubit ventral, dorsal, lateral (drept și stâng). În timpul
examinării radiologice se așează bolnavul în poziție Trendelemburg pentru a se evidenția și arboreal
bronșic din părțile superioare ale plămânilor, apoi se așează bolnavul cu toracele moderat ridicat pentru a
se evidențial bronhiile mijlocii și inferioare. După examinare se ajută bolnavul să se îmbrace și va fi
condus la pat. Va fi avertizat să nu mănânce și să nu bea timp de 2 ore până când încetează efectul
anestezicului. Va fi atenționat să colecteze în scuipătoare substanța de contrast care se elimină print tuse.
Nu se înghite deoarece produce o intoxicație cu iod. Refularea substanței de contrast și pătrunderea ei în
stomac trebuie evitată deoarece poate fi resorbită producând intoxicații.
3.8.2. EXPLORAREA ENDOSCOPICĂ A ARBORELUI TRAHEOBRONȘIC
Bronhoscopia
 reprezintă explorarea arborelui traheobronșic cu ajutorul unui aparat numit bronhoscop.
Materiale necesare:
 măști de unică folosință
 casolete cu măști
 mănuși sterile
 casolete cu tampoane
 comprese de tifon sterile
 pense
 port tampon
 oglindă frontală
 seringă laringiană
 tăviță renală
 aparatele cu toate anexele sterilzate
 flaconul cu anestezic
 xilina 2%
 flaconul cu ser fiziologic
 flaconul cu soluție de adrenalina 1%
 seringi de 10 ml de unică folosință
 tampoane
 comprese de tifon

32
Bolnavul trebuie convins de necesitatea examenului asupra riscului pe care și-l asumă, refuzându-l,
folosind medicul de o informare, diagnostică esențială. Bolnavul trebuie convins că deși e neplăcut,
examenul nu e dureros în sine, iar incidentele sau accidentele le survin foarte rar. Se creează bolnavului
un climat de siguranță pentru a asigura cooperarea lui în toate momentele examinării punându-l în
legătură cu alți bolnavi cărora li s-a efectuat o bronhoscopie sau o fibroscopie. În ziua premergătoare
examinării se execută o testare la xilina 2% pentru a depista o alergie la acest anestezic. La indicația
medicului bolnavul va fi sedat atât în seara premergătoare explorării, cât și în dimineața zilei respective.
Bolnavul trebuie anunțat că nu trebuie să mănânce dimineața. Pentru anestezie e așezat pe un scaun, în
mâna dreaptă ține o scuipătoare sau tăvița renală, iar cu mâna stângă după ce își deschide larg gura își
scoate limba și o imobilizează cu 2 degete deasupra și policele dedesubt. Într-un prim timp medicul cu
ajutorul unui spray cu xilina își anesteziază limba, orofaringele și hipofaringele, urmând să anestezieze
arboreal bronșic, instilând picătură cu picătură anestezicul ușor încălzit cu ajutorul unei seringi
laringiene. Bolnavul e condus în camera de bronhoscopie. La efectuarea tehnicii sunt necesare 2
asistente. Prima asistentă așează bolnavul pe masa de examinare în decubit dorsal cu extremitatea
cefalică în extensie. Sub umerii lui se plasează o pernă tare care ridică capul cu 12-15 cm, ajută la
extensia acestuia. Orientează capul în direcția indicată de medic pentru a permite acestuia o orientare cât
mai completă. A doua asistentă îi servește medicului instrumentele și materialele necesare. Dacă masa de
examinare e prevăzută cu o tetieră e nevoie de o singură asistentă. Ambele asistente înainte de
examinare se vor spăla pe mâini și vor purta mască sau cagulă. După examinare bolnavul nu are voie să
mănânce 1 oră. Asistenta va supraveghea în acest timp parametric vitali anunțând imediat medicul dacă
survin modificări ale acestora. Asistenta va avea la îndemână hemostatice care le va administra în cazul
unor hemoragii, chiar înainte de a anunța medicul (Adrenostazin, Dicinone, Venostat).
În urma bronhoscopiei pot apărea următoarele incidente și accidente:
 hemoragii
 diseminări tuberculoase
 suprainfecții cu diferiți germeni
 dureri în gură
 disfagie sau orofagie
 dureri retrosternale
 cefalee
 insomnii
 tuse
 expectorație
 stare subfebrilă

33
 3.8.3. EXPLORAREA FUNCȚIONALĂ A APARATULUI RESPIRATOR
1. Spirometria - reprezintă explorarea ventilației pulmonare și se realizează cu ajutorul spirometrului
care e alcătui dintr-un cilindru gradat ce comunică cu exteriorul printr-un tub de cauciuc prin care suflă
bonavul. Cilindrul gradat e scufundat într-un cilindru mai mare plin cu apă. Aerul expirat de bolnav face
ca cilindrul să se ridice deasupra apei putându-se citi pe el volumul de aer expirat. Metoda cercetează
numai capacitatea vitală.
2. Spirografia - permite înregistrarea mișcărilor respiratorii. Se pot executa toate măsurătorile statice și
dinamice. Spirografia se poate determina cu: aparatul Eutest, expirograful Sodart, pneumoscreen.
Aparatul Sodart e un aparat cu circuit închis; e alcătuit din spirometru asociat cu chimograf pe care se
înregistrează, un barbotor cu hidrat de potasiu sau carbonat de calciu pentru captarea CO2 și un
dizpozitiv pentru dirijarea în sens unic a curentului de aer.
Materiale necesare:
 aparat
 piese bucale
 pensă pentru pensat nasul
 pensă de servit
 recipient cu soluție dezifectantă pentru piesele folosite ( piesele bucale obligatoriu sterilizate ).
Pregatirea bolnavului: în staționar, cu o zi înainte, bolnavul e informat că examinarea se execută
dimineața pe nemâncate sau la 3-4 ore după masă; bolnavii nu vor folosi nici un fel de medicație
excitantă sau depresivă a centrilor respiratori cel puțin cu 24 ore înainte. Bolnavii din ambulator vor fi
interogați în ziua prezentări la probe dacă nu au consumat alimente sau medicamente. În ziua examinării
asistenta care execută proba, asigură repaus psihic și fizic fiecărui bolnav circa 30 de minute înainte de
probă. Bonavul va fi așezat în poziție comodă pe scaun și va fi liniștit pentru a i se obține colaborarea.
Racordarea bolnavului la aparat: se efectuează tot prin intermediul piesei bucale; se solicită bolnavul să
respire liniștit câteva secunde pentru acomodare; i se pensează nasul cu clema, bolnavul respiră liniștit,
obișnuit 30-40 de secunde cu supapa aparatului deschisă; se închide circuitul și se pune aparatul în
poziție de înregistrare. Înregistrarea volumului curent - se înregistrează 2-3 minute volumul curent prin
respirație liniștită, normală. Înregistrarea capacității vitale (CV) - se solicită bolnavul să facă o inspirație
maximă, urmată imediat de o expirație maximă; se repetă proba pana la obținerea a 3 curbe egale sau
cvasiegale; curba înscrisă arată CV reală și se numește spirogramă. Determinarea volumului expirator
maxim pe secundă ( VEMS ) - se reia proba pentru determinarea VEMS-ului; se solicită bonavul să facă
o inspirație maximă urmată de o expirație forțată maximă; se repetă proba până se obțin 3 curbe egale
sau cvasiegale; se decuplează bolnavul de la aparat; se măsoară cantitatea de aer expirata în prima
secundă, aceasta reprezentând VEMS-ul.

34
 3.8.4. TESTAREA CUTANATĂ LA ALERGENI
Testele cutanate la alergeni reprezintă baza diagnosticului clinic la alergie, respectiv baza diagnosticului
de astm bronșic alergic. Locul de elecție pentru efectuarea testelor cutanate e fața internă a antebrațului.
Asistenta are ca sarcina să îi explice bolnavului în ce constă examinarea, îi atrage atenția pacientului față
de posibilitatea apariției unor semene ce prevestesc o posibilă hiperreacție din partea organismului și
care pot duce chiar la apariția edemului glotic sau a șocului filactic. Rezultatele se citesc la 15 minute și
constă în măsurarea diametrului eritemului, căci prin acest test se pot reproduce simptomele bolii.
3.9. PROFILAXIA BOLII. EDUCAȚIA SANITARĂ
Profilaxia trebuie făcută în cazul copiilor născuți din părinți astmatici pentru că aceste persoane prezintă
un risc crescut prin teren și susceptibilitate mare de a face astm bronșic. Această profilaxie primară este
utilă înainte de apariția simptomelor bolii. Profilaxia secundară sau cauzată presupune prevenirea
expunerii la alergeni; e o măsură mai mult terapeutică, însă numai pentru unii alergeni, mai ales pentru
cei profesionali: făina, medicamente, păr de animale, alimente.
Alergia la parful de casă poate fi ameliorate printr-o serie de măsuri profilactice:
 curățarea cu aspiratorul și aerisirea locuinței
 ștergerea prafului cu cârpe umede
 curățarea covoarelor cât mai des posibil
 îndepărtatea animalelor de casă
 combaterea igrasiei
În cazuri extreme însă cea mai bună metoda de profilaxie e schimbarea locuinței sau a locului de
muncă. O măsură preventivă ce vizează hiperreactivitatea bronșică a astmaticului e evitarea expunerii la
diverși factori care pot influența negativ evoluția bolii: fumatul, fumul de țigară, ceața, iritanți ai
mucoasei nazale, schimbări bruște de temperatură. În astmul profesional, pe lângă măsuri directe de
reducere a alergenilor la locul de muncă sunt obligatorii:
 examenul medical la angajare pentru ai îndepărta pe subiecții cu boli bronhopulmonare existente
și pe cei cu răspuns corect la alergeni
 examenul medical periodic al mucitorilor în vederea depistării celor sensibilizați și cu o boală în
stadiul cât mai precoce pentru tratarea, urmărirea și eventual schimbarea locului de muncă.
Profilaxia terțiară se face odată ce s-a instalat boala și are ca scop evitarea apariției complicațiilor.
Pacientul e sfătuit să urmărească indicațiile medicului, să evite expunerea la frig, umezeală și să trateze
precoce toate infecțiile respiratorii, să evite emoțiile puternice și să revină la controale periodice de
specialitate.
3.10. EXTERNAREA PACIENTULUI
Momentul în care bolnavul s-a vindecat și rupe contactul cu spitalul și personalul medical se numește
externare. Externarea se face pe baza biletului de externare semnat și parafat de către medicul care a
35
îngrijit pacientul. Imediat după externare începe perioada de covalescență în care pacientul trebuie să
continue o perioadă tratamentul pentru vindecarea completă. Medicul și asistenta de îngrijire sfătuiește
pacientul în privința regimului de viață, făcându-se educația pentru sănătate, foarte importantă în viitorul
pacientului.

36
 CAPITOLUL IV
CAZURI CLINICE
CAZUL CLINIC NR. I
NUME ȘI PRENUME: T.D
VÂRSTA: 60 ani.
DATA NAȘTERII: 13.09.1949.
NAȚIONALITATE: română
RELIGIE: ortodoxă
DATA INTERNĂRII: 12.02.2018.
DATA EXTERNĂRII: 19.02.2018.
DOMICILIUL: judetul Calarasi
CONDIȚII DE LOCUIT: relativ bune
OCUPAȚIE: muncitor agricol
ISTORICUL BOLII:
Bolnav cu astm bronșic de 10 ani, internări multiple. Se internează pentru apariția unei crize datorită
contactului bolnavului cu alergenul (praful cerealelor). Criza debutează cu dispnee expiratorie, tuse cu
expectorație seroasă.
ANAMNEZA MEDICALĂ:
a) Antecedente H.C - neagă TBC în familie, sifilis, sida, astm bronșic.
b) Antecedente personale - diagnosticat cu astm bronșic infecto-alergic.
CONDIȚII DE VIAȚĂ ȘI MUNCĂ – locuiește cu familia.
CAPACITATEA DE ADAPTARE LA O PERIOADĂ DIFICILĂ:
 se adaptează relativ ușor la starea de boală fiind un vechi bolnav astmatic
 această persoană trebuie instruită în legătură cu regimul de viață, muncă, tratament.
TRATAMENTUL AMBULATORIU ÎN CRIZELE UȘOR DE STĂPÂNIT:
 controlul periodic
 evitarea eforturilor fizice
 evitarea alergenilor

37
 PLAN DE INGRIJIRE

NEVOILE PROBLEMA OBIECTIVE INTERVENȚII EVALUARE

FUNDAMENTALE PACIENTULUI PROPRII DELEGATE
1 2 3 4 5 6
- perturbarea respirației - diminuarea a dispneei - internare de urgență adminis.tratamentului: - menținerea dispneei
- tuse uscată urmată de - recoltare de sânge și - așezare și liniștea Miofilin lf/zi - cooperarea bolnavei
NEVOIA DE A expectorație urina bolnavei HHC 100 mg/zi - bolnava respectă
RESPIRA - dispnee (respirație - investigații paraclinice - notarea respirației,TA Brofimen 5 clzi tratamentul
dificilă) Radiografie pulmonară - tusea expectorație redusă
recoltare - la radiografia pulmonară se
evidențiază cord și aorta în
limite normale
NEVOIA DE A - bolnavul nu se poate - bolnava să fie bine - așezarea bolnavei - regim alimentar - se face hidratarea bolnavei
MÂNCA ȘI A BEA hidrata hidratată corespunzător corespunzător regimului

- pacienta nu se poate mobiliza - restabilirea micțiunii - asistenta explică - bolnava elimină în limite
NEVOIA DE A - pertuebarea funcției de a se necesitatea de a urina de fiziologice pe toate căile
ELIMINA hidrata câte ori este nevoie - scaun normal
- perturbarea schemei
urinare din cauza durerii

NEVOIA DE A SE - dificultate în rămânerea în - menținerea unei - poziția care să faciliteze - oxigenoterapie - stare ameliorată
MIȘCA ȘI A poziție funcțională posturi adecvate respirația bolnavei - tratament -adaptarea poziției comode
MENȚINE - dispnee medicamentos
O POSTURĂ - oboseală
CORECTĂ
- senzație de sufocare

38
 -dificultatea în a se odihni, - odihnă și somn - poziția adecvată - tratament medicam. -starea se menține
NEVOIA DE A evenimente amenințătoare corespunzător - asigurare de lenjerie -Miofilin lf/zi -bolnava se calmează treptat
DORMI ȘI A SE (crizele de astm care apar) curată -HHC100mg/zi
ODIHNI - alterarea odihnei din cauza - psihoterapie -Diazepam
agitației
NEVOIA DE A SE - bolnava să fie ajutată - nevoia este satisfăcută
ÎMBRĂCA ȘI A SE
DEZBRACĂ
IMPOSIBILITATE
A DE A-ȘI
ASIGURA TOTAL
IGIENA
NEVOIA DE A-ȘI - transpirație -păstrarea temperaturii -măsurarea și notarea - administrarea - starea generală
MENȚINE în limite normale temperaturii de medicamente satisfăcătoare
TEMPERATURA
CORPULUI
ÎN LIMITE
NORMALE

39
 CAZUL CLINIC NR.II

NUMELE ȘI PRENUMELE: B.D.

VÂRSTA: 44 ani.
NAȚIONALITATE: română.
RELIGIE: ortodoxă.
DATA INTERNĂRII: 08.03.2018.
DATA EXTERNĂRII: 15.03.2018.
DOMICILIUL: Calarasi
CONDIȚII DE LOCUIT: bune.
OCUPAȚIE: casnică.

ISTORICUL BOLII:
 bolnava cu surplus poderal și veche suferință bronșică urmează de 3 ani tratament cu antibiotice
 la internare prezintă: dispnee expiratorie, disfonie, tuse cu expectorație redusă.
ANAMNEZA MEDICALĂ :
 antecedente H.C- neagă TBC în familie, astm bronșic-alergic
 antecedente personale - diagnosticată cu astm bronșic infecto-alergic.
CONDIȚII DE VIAȚĂ ȘI MUNCĂ:
 locuiește la casă, confort bun
 desfășoară muncă de casă și câmp.
CAPACITATEA DE ADAPTARE LA O PERIOADĂ DIFICILĂ:
se adaptează ușor la starea de boala
ACEASTĂ PERSOANĂ TREBUIE INSTRUITĂ ÎN LEGĂTURĂ CU:
regimul de viață, muncă, tratament de urmat
control periodic
evitarea contactului cu alergenii
evitarea eforturilor fizice

40
 PLAN DE ÎNGRIJIRE

NEVOILE PROBLEMA OBIECTIVE INTERVENȚII EVALUARE

FUNDAMENTALE PACIENTULUI PROPRII DELEGATE
1 2 3 4 5 6
-voce răgușită - diminuarea a dispneei - aerisirea și curățenia tratament medicam.: -se menține dispneea
-modificarea amplitudinii - sedarea bolnavului salonului Ampicilină 500mg/zi
NEVOIA DE A respirației - se recolectează sânge Miofilin lf/zi
RESPIRA - senzație de sufocare Oxigenoterapie
- dispnee expiratorie HH C 2f/zi, apoi 4f/zi
-dificultatea de a rămâne în - menținerea unei posturi - plan dur în timpul Oxigenoterapie - stare ameliorată
NEVOIA DE A SE poziție funcțională impusă de corecte odihnei poziției de
MIȘCA ȘI A Tratament medicamentos :
MENȚINE durerea lombară - diminuarea dispneei decubit dorsal cu capul Miofilin lf/zi, HHC 4f/zi,
O POZIȚIE - postura neadecvată mai ridicat Ampicilină 5OOmg/6h
CORECTĂ
- dispnee

- calitate și cantitate - odihnă și somn - poziție corespunzătoare -tratament medicamentos : -stare ameliorată dar
necurespunzătorare de odihnă corespunzător Miofilin lf/zi nu se poate totuși
NEVOIA DE A
DORMI ȘI A SE și somn HHC 2f/zi odihni corespunzător
ODIHNI - anexietate - dureri lombare
- dureri lombare diminuate
- dificultate în a se odihni
NEVOIA DE A-ȘI - ridicare a temperaturii peste - combaterea stării -tratament medicamentos : -se menține starea de
MENȚINE
TEMPERATURA limite normale - Hipertermie de subfebrilitate Ampicilina500m subfebrilitate
CORPULUI ÎN g/6h HHC
LIMITE
2FlZI
NORMALE
Miofilin 2f/zi
NEVOIA DE A -afectarea articulară -diminuarea durerii - plan dur -psihoterapie -starea persistă dar
EVITA
PERICOLELE - starea de iritabilitatea -diminuarea stării de - contact cu bonavii bolnava poate
- durere, neliniște, dispnee anexietate vindecați coopera

41
 CAZUL CLINIC NR.III

NUMELE ȘI PRENUMELE: P.I.

VÂRSTA: 50 ani.

NAȚIONALITATE: română.

RELIGIE: ortodoxă.

DATA INTERNĂRII: 27.02.2018.

DATA EXTERNĂRII: 03.03.2018.

DOMICILIUL: Calarasi

CONDIȚII DE LOCUIT: bune.

OCUPAȚIE: muncitor (mediu toxic).

ISTORICUL BOLII:

 vechi astmatic

 internare pentru dispnee respiratorie, tuse cu expectorație redusă

 debut brusc la contactul cu alergenul declanșator.

ANAMNEZA MEDICALĂ:

 antecdente H.C- neagă TBC în familie, sida, astm bronșic

 antecedente personale - fără importanță

CONDIȚII DE VIAȚĂ ȘI MUNCĂ:

 locuiește cu familia sa

 lucrează în mediu toxic

CAPACITATEA DE ADAPTARE LA O PERIOADĂ DIFICILĂ:

 se adaptează relativ ușor la starea de boală

ACEASTĂ PERSOANĂ TREBUIE INSTRUITĂ ÎN LEGĂTURĂ CU:

 regimul de viață, muncă, tratament

 control periodic

 evitarea eforturilor

42
 PLAN DE ÎNGRIJIRE

NEVOILE PROBLEMA OBIECTIVE INTERVENTII EVALUARE

FUNDAMENTALE PACIENTULUI PROPRII DELEGATE
1 2 3 4 5 6
-apnee, încetinirea -diminuarea dispneei - internarea de urgență admin. tratamentului: -bolnavul cooperează și se menține
NEVOIA DE A ritmului respiratorilor, - recoltare de sânge - așezarea în poziție -Miofilin lfx2/zi dispneea
RESPIRA ȘI A AVEA O senzație de sufocare adecvată HHC 100 -la radiografie se evidentiează cord
CIRCULAȚIE -dispnee - aerisirea camerei Mgx2/zi în limite normale
ADECVATĂ Biseptol 2x2tb/zi
Oxigenoterapie
Diazepam ltb/zi seara
- regim hiposodat - educația pentru sănătate - dispnee ameliorată
-control periodic și - crize rare
NEVOIA DE A MÂNCA evitarea efortului fizic - stare generală bună
ȘI A BEA dar și factorii alergici

-asistenta îi explică - bolnavul elimină în limite

NEVOIA DE A bolnavei necesitatea de a fiziologice pe toate căile
ELIMINA elimina de câte ori este - scaun normal
nevoie

NEVOIA DE A SE - dificultatea de a se -menținerea unei - în timpul odihnei oxigenoterapie - sub supraveghere bolnavul caută o
MIȘCA ȘI A menține în poziție posturi corecte în poziția va fi de decubit poziție comodă
MENȚINE O funcțională special în pat dorsal cu corpul ușor
POSTURĂ -oboseală ridicat
CORECTĂ -senzație de sufocare
-postură neadecvată
NEVOIA DE A -calitatea și cantitatea -odihnă și somn -poziție adecvata în Tratament: -bolnavului i se menține starea și
DORMI ȘI A SE necorespunzătoare corespuzător timpul odihnei și Miofilin 1f.x2/zi încearcă sa se odihnească
ODIHNI de odihnă somnului H.H.C 100mg 2x/zi
-dispnee, senzație de Biseptol 2tb/zi
sufocare, dificultate Diazepam
în a se odihni 1tb/zi(seara)
43
 NEVOIA DE A-ȘI -ușoare transpirații -păstrarea -se menține temperatura în limite
MENȚINE -afebril temperaturii în limite normale
TEMPERATURA ÎN normale
LIMITELE
NORMALE
NEVOIA DE A -neliniștea înaintea -diminuarea și chiar -psihoterapie -sedative -starea de anxietate se ameliorează
EVITA altei crize de astm înlăturarea stării de -contactul cu foștii -tratament
PERICOLELE -starea de neliniște anxietate bolnavi vindecați medicamentos
adecvat bolii

44
45