Sunteți pe pagina 1din 5

TUDORACHE MIHAITA

CLS. a-IX-a C

REFERAT
PADUREA SPANZURATILOR
LIVIU REBREANU

Romanul “Padurea spanzuratilor” a aparut in 1922 si este un roman realist, psihologic.


Continuatorii acestui gen de roman sunt Camil Petrescu si Hortensia Papadat-Bengescu. Impreuna cu
Liviu Rebreanu, ei sunt de acord cu literatura trebuie sa exprime adevarul.

In intampinarea romanului se situeaza nuvelele “Catastrofa”, “Itic”, “Strul dezertor” si “Hora mortii”.
Nuvela “Catastrofa” prezinta eroul, pe David Pop, care-l prefigureaza pe Apostol Bologa.

Tema romanului este in general cea a razboiului, dar la modul concret este conditia tragica a
intelectualului ardelean pus in situatia de a lupta, sub steagul austro-ungar, impotriva poporului sau.

Romanul “Padurea spanzuratilor” s-a nascut, dupa marturisirea autorului insusi, ca o eliberare de sub
povara amintirii fratelui sau Emil, ofiter in armata austro-ungara, condamnat la moarte pentru dezertare
si spanzurat. Un alt element care sta la baza romanului este fotografia unei paduri de spanzurati, in dosul
frontului austriac dinspre Italia.

Romanul este alcatuit din patru carti, fiecare carte avand 11 capitole, cu exceptia cartii a patra care
are doar 8 capitole. Aici simbolul simetriei este spanzuratoarea, a carei imagine deschide si inchide
romanul (la inceput este spanzurat cehul Svoboda, iar la sfarsit Bologa).

Si in acest roman exista doua planuri distincte care evolueaza paralel. Astfel, autorul surprinde in prim
plan universul de taina si lumina al lui Apostol Bologa pe care-l proiecteaza pe fundalul razboiului specific
spatiului si timpului in care se petrece actiunea cartii.

Subiectul romanului

Primele pagini ale romanului ne introduc in atmosfera cenusie a unei toamne din timpul primului
razboi mondial. Imaginea spanzuratorii stapaneste intregul spatiu. In acest moment cunoastem pe
Apostol Bologa -; protagonistul romanului. Ca membru al Curtii Martiale, el a facut parte din completul
de judecata care a condamnat la moarte prin spanzuratoare pe sublocotenentul ceh Svoboda, pentru ca
incercase sa treaca frontul la inamic. Convins ca si-a facut datoria fata de stat, Bologa supravegheaza cu
severitate executia.

Dar in curand intunericul care s-a lasat peste sat si peste sufletul sau se intindea ca o mustrare. Apostol
Bologa incepe sa-si dea seama ca a fost martorul implicat al executarii unui om. Momentul crucial in
desfasurarea conflictului este prezenta obsedanta a privirii, a ochilor lui Svoboda care-i sfasie treptat
constiinta si-i ravaseste sufletul. Eroul intra de acum intr-o criza de constiiinta.

Paginile urmatoare care prezinta viata lui Bologa pana la inrolarea in armata constituie un popas
eliberator. Sunt prezentate date despre familie ce pot constitui argumente in devenirea eroului. Tatal sau,
Iosif Bologa, avocat, a fost cel mai tanar condamnat in procesul Memorandumului. Apostol a crescut in
armosfera severa a supunerii fata de dogmele religioase, asa cum i s-a impus de catre mama sa, ramasa
multi ani singura si cu raspundere pentru educatia copilului. Sosirea din inchisoare a tatalui sau si desele
controverse avute cu el au determinat schimbari de atitudini in viata lui Apostol Bologa.

Clasele primare le-a facut acasa, apoi cursurile secundare la Nasaud. A refuzat sa urmeze carierea
preoteasca fiind hotarat sa imbratiseze filosofia. A urmat apoi Universitatea din Budapesta, invatand in
cateva luni ungureste si nemteste. Intors in vacanta la Parva, a cunoscut-o pe Marta, fiica avocatului
Domsa. Se logodeste cu Marta, dar in curand se va inrola in armata, mai mult din dorinta de a-i
demonstra logodnicei sale ca este capabil de fapte vitejesti, asemenea locotenentului ungur cu care
Marta incepuse sa cocheteze.

Imaginea spanzuratorii si ochii condamnatului Svoboda, precum si cuvintele tatalui sau: “Ca barbat sa-ti
faci datoria si sa nu uiti niciodata ca esti roman!”, au generat criza de constiinta a lui Apostol Bologa.

Cand afla ca regimentul sau trece in Ardeal incearca sa obtina incuviintarea de a nu participa la aceasta
misiune. Discutia cu Klapka dezvaluie dorinta nestramutata a lui Bologa de a dezerta in cazul in care nu i
se accepta rugamintea de a nu lupta pe frontul romanesc. Dupa atacul in care Apostol a distrus
reflectorul rusesc, se ivi speranta ca i se va accepta dorinta de a nu lupta impotriva fratilor romani.
Refuzat de generalul Karg, Bologa se hotaraste sa dezerteze la muscali.

In noaptea aceea, insa, tunurile rusesti s-au napustit asupra artileriei si incercarea de a dezerta pe frontul
rusesc esueaza. Ranit in aceasta confruntare, Bologa va fi spitalizat o perioada indelungata. Se intoarce
acasa si rupe logodna cu Marta. Revenit pe front, lucreaza un timp in biroul coloanei de munitii, gazduit
in casa groparului Vidor. Acum Bologa va cunoaste revelatia iubirii pentru Ilona, fiica groparului Vidor, si
se va logodi cu ea.

In momentul in care este numit in juriul Curtii Matiale pentru a judeca tarani romani invinuiti de
fraternizare cu inamicul, Bologa dezerteaza fara a-si lua masuri de aparare. Este prins de Varga si predat
Tribunalului Militar. Acest moment reprezinta punctul culminant al evolutiei conflictului in roman.
Deznodamantul romanului cade ca o lovitura de teatru. Apostol Bologa refuza apararea capitanului
Klapka si este condamnat la moarte prin spanzuratoare. El moare ca un erou, intruchipand puterea de
sacrificiu pentru cauza nobila a neamului sau.

Apostol Bologa -caracterizare

Apostol Bologa reprezinta o intreaga clasa de intelectuali care sunt siliti sa lupte impotriva fratilor de
sange.

Eroul romanului este omul care gandeste si vrea sa ia deciziile singur, asa cum ii dicteaza constiinta. Un
rol important in caracterizarea lui il detine monologul prin intermediul caruia aflam gandurile,
framantarile, chinurile personajului.

Apostol Bologa este fiul avocatului memorandist Iosif Bologa (condamnat la doi ani de inchisoare) din
oraselul transilvanean Parva. Crescut intr-o atmosfera excesiv de religioasa de mama sa, la sase ani are
viziunea divinitatii in biserica. Fire sensibila, aflat la cursurile liceului din Nasaud, se simte parasit si
strain. Isi gaseste echilibrul interior vazand pe peretele odaitei o icoana cu Isus Hristos rastignit pe cruce.
Moartea neasteptata a tatalui sau declanseaza prima criza de constiinta si atunci crede ca s-a pierdut
rostul in lume si totdata a inceput sa nu mai creada in Dumnezeu.

Refuzand sa urmeze carierea preoteasca, dupa indrumarile mamei sale, el se inscrie la Facultatea de
Filosofie din Budapesta unde incearca sa-si construiasa primele conceptii despre viata si lume: “omul
singur nu e cu nimic mai mult decat un vierme… Numai colectivitatera organizata devine o forta
constructiva… Constiinta sa-ti dicteze datoria, nu legile.”. In toate cazurile nu era inclus si razboiul, dar in
discutiile cu Alexandru Palagiesu credea ca si razboiul are rostul lui, il face pe om sa cunoasca pretul
vietii.

Din orgoliu, ambitie si gelozie se va inrola voluntar pe front pentru a dovedi Martei (tanara cu care se
logodise) ca este capabil de fapte vitejesti asemeni locotenentului ungur cu care Marta incepuse se
cocheteze.

Exista in roman si un portret fizic al lui Apostol Bologa: la 20 de ani era “inaltut, foarte zvelt, cu o frunte
alba foarte framantata, cu parul castaniu lung, si dat pe spate”.

In doi ani de front a fost ranit de doua ori, decorat de trei ori, inaintat la gradul de locotenent. Traieste o
noua experienta, razboiul, si descopera un nou crez moral: “numai razboiul a adevaratul generator de
energii”.

Ajunge la Curtea Martiala unde este de acord cu spanzurarea sublocotenentului Svoboda. Dupa
executarea condamnatului apar remuscarile si isi da seama ca actionase conform legilor si nu conform
constiintei sale. Aceasta reprezinta cel de-al doilea moment de criza, criza care ii va trezi constiinta
nationala.

Vestea adusa de Klapka ca vor trece pe frontul romanesc, in Transilvania, il tulbura enorm. Doborarea
reflectorului rusesc nu-l salveaza de trimiterea pe frontul romanesc. Dorind sa evadeze la muscali, el este
ranit si dupa ce-si revine pleaca impreuna cu regimentul in Transilvania.

Aflandu-se in concediu la Parva, el trece si printr-o criza de misticism cand il regaseste pe Dumnezeu.

Iubirea pentru Marta este inlocuita cu iubirea pentru Ilona, fiica groparului Paul Vidor.

Dar, pe langa trecerea pe frontul romanesc, un alt eveniment hotarator pentru destinul personajului este
numirea pentru a doua oara ca judecator la Curtea Martiala, cand trebuia sa participe la condamndarea
unor civili romani.

Incercarea de dezertare il duce la un destin similar cu cel al lui Svoboda: condamnarea prin
spanzuratoare.

Conflictul sau interior se rezolva prin sentimentul iubirii universale. In numele iubirii de oameni, Apostol
isi va gasi fericirea in ispasirea prin suferinta. El se simte inaltat, de aceea refuza sprijinul lui Klapka,
camaradul sau.

Bologa este un personaj complex, cu o viata interioara bogata, deformata de intrebari, indoieli, elanuri,
caderi. Dialogul si monologul personajului arata o constiinta treaza, un intelectual avand explicatii logice
despre bine si adevar, mereu in cautare de certitudini, dar si o capacitate de autoiluzionare si de traire
aproape hipnotica, de somnambul a perioadei finale.

Apostol Bologa este un inadaptat superior. El cauta, staruitor, echilibrul sau individual. Prin destinul sau
tragic sugereaza absurditatea razboiului, iar caderea sa in momentul in care “luceafarul” vestea “rasaritul
soarelui” devine expresia simbolica a proiectiei in eternitate a idealului pentru care s-a jertfit.

Elemente de arta literara

Romanul “Padurea spanzuratilor” este alcatuit din patru parti, aceasta fiind o cifra simbolica. Actiunile
personajelor sunt motivate. Apostol Bologa este un personaj viabil care se afla intr-o situatie limita, dar
comportamentul sau e justificat. Povestirea romanului urmeaza o linie ascendenta.

Simbolistica romanului e bogata, unele elemente-simbol devenind latimotive: spanzuratoarea, privirea,


lumina si altele precum timpul, vantul, ceata. Tehnica simbolului asigura unitatea actiunii si a evolutiei in
spirala a constiintei lui Bologa.

Exista o adevarata obsesie a luminii si a albului. In ceea ce prinveste lumina, ea semnifica credinta.
Speranta, viata, cunoastere, adevar, luciditate, dar in roman semnifica lumina din ochii spanzuratilor (din
ochii lui Bologa privind catre rasaritul luceafarului), lumina reflectorului pe care Bologa l-a doborat
pentru a obtine o mutare pe un alt front (moment in care incepe intunecarea personajului), cat priveste
albul, acesta reprezinta lucirea ochilor lui Svoboda, lumina reflectorului, a luceafarului, culaorea hartiei
de scris a lui Bologa inainte de spanzuratoare, fruntea lui Bologa. Emotiile, framantarile, epuizarile
provoaca culoarea alba a obrajilor.

Stilul e anticalofil, lipsit de podoabe stilistice. Autorul opteaza pentru scrisul cu notatii aproape de
realitate, iar cuvintele sunt folosite cu sens propriu.

Comparatia este des utilizata in roman. Termenii cu care se face comparatie sunt obiecte de impungere
(cutit), obiecte de lovire (bolovan), obiecte de detentie (pusca, lant), obiecte de taiere (fierastrau),
fenomeme torturante.

Citite izolat frazele sunt comparate cu apa marii, iar citite in ansamblu sunt tulburi, au urletul marii.

Prin romanul “Padurea spanzuratilor” Rebreanu deschide drumul romanului realist de analiza
psihologica, creand prototipul intelectualului menit sa sintetizeze idealurile unei generatii.