Sunteți pe pagina 1din 12

1.

SFÂNTUL IOAN CASSIAN (360-435)


(pomenit la 29 februarie/28 februarie când nu e an bisect)
Părintele literaturii duhovnicești apusene
Ioan Cassian a făcut şcoală undeva într-un oraş de pe ţărmul Pontului Euxin şi a plecat în Palestina (spre
anul 382/3 – la 17/18 ani); aici a stat 2 ani \, separe ca a vizitat și alte comunități mănăstirești din
Palestina, Siria și Mesopotamia, împreună cu Sf. Gherman.

Va trece apoi în Egipt, unde a stat circa 15-20 de ani; aici au ajuns mai întâi la Thenesus (gura de est a
Nilului), la mănăstirea Panephisis, unde au întâlnit pe sfinții Cheremon, Nestor și Iosif (Convorbiri XI-XVII).
A fost impresionat de convorbirile duhovnicești ale monahilor. A avut convorbiri duhovnicești cu Ava
Piamun, Avraam, Ioan, Pinufius. Au vizitat toate mănăstirile din pustia Egiptului de Sus și mijlociu, Nitria,
Kellia, Sketis.

Ioan Cassian a scris trei opere:


-Aşezămintele chinoviale şi despre remediul celor opt păcate principale (12 cărţi) (De institutis
coenobiorum et octo principalium vitiorum remediis)- finalizată în anul 426.
- Collaţiuni sau Convorbiri cu părinţii, în 24 de cărţi, operă capitală şi mult elogiată de-a lungul secolelor
(Collationes patrum). Lucrarea a fost finalizată în anul 429.
-Libri de incarnatione Domini contra Nestorium (Despre întruparea Domnului Contra lui Nestorie), în 7
cărţi, scrisă în anul 431.

Doctrina Sf. Ioan Cassain

1. Opera sa este eminamente una ascetică, dar conține și teme ale adevărului de credință: Combate
nestorianismul și mai ales pelagianismul (Pelagius 360-418 ascet și moralist britanic – refuză
predestinația și accentuiază voința liberă / libertatea deplină a omului față de păcat. Fericitul
Augustin considera că harul poate mântui pe om. În a XIII-a convorbire Cassain pune problema –
raportului din harul dumnezeiesc și libertatea umană, dacă omul trebuie să participe la mântuirea
sa. Cassian considera că Dumnezeu vine cu ajutorul Său total acolo unde vede o scânteie de
bunăvoință din partea omului. Deci pt. El harul și colaborează cu libertatea omului (sinergism ).
A fost acuzat de Semipelagianism.
2. Despre Mântuitorul crede că este o singură persoană și cele două naturi/firi și comunică între ele
însușirile (communicatio idiomatum);
3. Maica Domnului este Născătoare de Dumnezeu

-Ioan Cassian a pus în contact romanitatea orientală cu romanitatea occidentală prin scrierile sale în limba
latină şi orientarea spirituală a operelor sale, contribuind din plin la continuarea romanizării şi la unitatea
Europei.
-Izvoarele sale nu-i estompează însă originalitatea, pe care o susţine prin experienţă personală continuă:
experientia magistra sau experientia docente.

Părinții Bisericii ne-au arătat că există mai multe metode de interpretare ale Sfintei Scripturi: metoda
istorico-literală (critică), metoda alegorică sau tipologică, metoda tropologică sau morală și metoda
anagogică sau mistică.
2. Sfântul Dionisie Exiguul / cel Mic / cel Smerit (465 -545)
Sf. Dionisie cel Smerit (pomenit la 1 setembrie)

-Una dintre figurile de anvergură a literaturii stră-române a fost călugărul scit Dionisie Exiguul (cel Mic),
cunoscut în toată lumea, în special pentru faptul că a numărat anii de la nașterea Hristos / întemeietorul
erei creștine. S-a născut în Scytia Minor / Dobrogea, după propria mărturie și după cea a istoricului
Cassidor.
-A primit o educație teologică aleasă la una din mănăstirile dobrogene sau poate la una dinșcolile
timpului. La o dată necunoscută pleacă, asemenea lui Ioan Cassian în Orient, pentru ca mai apoi să se
îndrepte spre Constantinopol, iar în anul 496/7 să ajungă la Roma, la puțin timp după moartea papei
Ghelasie I (492-496). A fost primit aici la mănăstirea Anastasia. A slujit sub 10 Papi
-Abatele mănăstirii, părintele Iulian, se ocupa cu problemele cancelariei pontificale și cu arhiva. Datorită
vastei lui culturi teologice și filologice (cunoștea latina și greaca) va primi responsabilității privind arhiva
pontificală, pe care o reorganizează total, devenind noul fondator al arhivei. Aici începe o prodigioasă
activitate, lăsând în urmă o operă de mare valoare pentru Biserica creștină.
-A predat cursuri de dialectică la Universitatea din Vivarium, împreună cu Cassiodor și a editat
Decretalele Pontificale. A tradus din greacă în latină canoanele primelor 4 sinoade ecumenice, precum și
un număr de scrisori ale Sf. Chiril al Alexandriei. A tălmăcit, apoi, opere ale Sf. Grigorie de Nyssa și Proclu
al Constantinopolului pentru nevoile călugărilor sciți. A alcătuit un florilegiu de texte patristice în care, ca
și sf. Ioan Cassian, citează autori din Răsărit și Apus.

Ce înaltă lecţie de recunoştinţă delicată faţă de îndrumătorii noştri!

-Un rol deosebit a avut Dionisie în păstrarea unității culturale dintre Răsărit și Apus. A întemeiat era cea
nouă numărând ani de la Hristos. Era cea nouă a fost introdusă mai întâi în Italia, în anul 525, apoi în
Franța, în Anglia și progresiv în toată lumea.

-Prin traducerile sale din părinții răsăriteni (Chiril al Alexandriei, Grigorie de Nyssa) a făcut cunoscută în
Apus teologia răsăriteană precizând modul adecvat de formulare a adevărului de credință.

-Cunoscut, mai ales, pentru opera sa de traducere din limba greacă în limba latină a canoanelor
sinoadelor răsăritene și cuprinderea acestora în colecții. Devine, astfel, părintele dreptului bisericesc. E
adevărat că existau pe timpul său anumite colecții canonice, însă erau incoplete și greșit traduse.

-El a revizuit și a adunat canoanele sinodale în trei colecții:

1.O culegere latină a canoanelor conciliare și sinodale latine și grecești, începând cu cele apostolice, de
la Niceea, Antiohia Calcedon etc.)

2.O colecție de decretalii papale de la papa Siricius (395-398) până la papa Anastasie (496-498) și
completată cu o adoua colecție în timpul pontificatului lui Simachus (498-514) pe care o anexează
primei, constituind Dionysiana sau Colecția dionisiană.

3.La îndemnul papei Hormisdas (514-523) realizază o a treia colecție, din care exclude canoanele
apostolice.
Prin adunarea canoanelor sinodale și conciliare în colecții, dionisie a devenit întemeietorul dreptului
canonic apusean.

Opera

-Epistola Sf. Chiril al Alexandriei contra lui Nestorie

-Despre crearea omului la Grigorie de Nyssa

-Cuvântarea patriarhului Proclu al Constantinopolului despre Maica Domnului

-Minunata pocăință a Sf. Taisia

-Viața Sf. Pahomie

-Istoria aflării capului Sf. Ioan Botezătorul.

-Tomosul lui Proclu către armeni – aici critică pe susținătorii lui Teodor de Mopsuestia și a lui Nestorie.
Hristos e unul din treime. Dionisie apară doctrina teopashită a lui Proclu și a călugărolor sciți: „Unul din
treime a suferit pentru noi cu trupul”

-El are o viziune nouă și asupra cronologiei și reformează calendarul creștin, fixând ca punct de început
al erei creștine Întruparea Domnului, abandonând era dioclețiană și acceptând anul 753 a.u.c. ca an al
Nașterii Domnului Iisus Hristos. Deși calculul s-a dovedit a fi eronat cu 4/5 ani (Irod cel Mare moare în
anul 750 a.u.c, deci Mîntuitorul trebuie să se fi născut cu 1 sau 2 ani înainte de moartea lui Irod adică
748 sau 749 a.u.c.

-Calendarul acesta a fost adoptat în Italia în anul 527, apoi în Franța și Anglia (664), extinzându-se mai
apoi în toată lumea.

-În ultima parte a vieții Sf. Dionisie s-a retras la mănăstirea Vivarium, întemeriată de Cassiodor.

-Sfântul Dionisie a trecut la Domnul în anul 545. A slujit la Roma sub 10 papi ( de la Atanasie II până la
Vigiliu).

-A fost părintele dreptului canonic și părintele erei creștine


3. SFÂNTUL NICETA DE REMESIANA (335-415)

Sfântul Niceta (învingător) a fost episcop de Remesiana (azi Bela Palanka în Serbia, pe Valea
Timocului în Dacia Meditaraneană), nu departe de orașul Niș de astăzi. S-a nscut dintr-o familie daco-
roani

Amintit pentru prima data de episcopul Germanus într-o scrisoare către episcopii Iliricului.
Episcopul Paulin de Nola , cu care Niceta avea legături de prietenie și pe care l-a vizitat în 398 și 402, îi
dedică două imne de însoțire (Protrepticon) scrise cu ocazia întoarcerii sale în Dacia. În Poemul 17 se
arată că Niceta a avut o intensă activitate misionară de-a lungul Dunării, încreștinându-i pe daci și scito-
geți, în Dacia Ripensis și Dacia Medeiteranea.

Este prezentat ca un bărbat sfânt, ortodox, misionar. Alte informații la Papa Inocentiu I (409-
415), la Ghenedie (De viris illustribus, 22), Cassiodor îi face un elogiu interesant (dacă cineva dorește să
știe ceva despre Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt ... să citească cartea lui Niceta, plină de limpezimea învățăturii
cerești și va ajunge la contemplarea dumnezeiască)

I.G. Coman crede că misiunea lui Niceta de Remesiana corespunde cu activitatea Misionară a Sf. Ioan
Cassian în Dobrogea.

Opera

1. Instructionis libelli (Instrucțiuni pentru catehumeni), scrisă la anul 380. Lucrarea cuprinde,
conform istoricului Ghenadie, 6 cărți de învățătură pentru candidații la botez (catehumeni).
Prima carte se referă la ceea ce trebuie să învețe cei doresc să primească botezul. A doua carte
tratează Despre erorile păgânismului. A treia despre credința într-o singură maiestate. A patra
carte e îndreptată împotriva horoscopului. Cartea a cincea cuprinde simbolul de credință. A șasea
depre jertfirea mielului pascal.
2. De vigilis servorum Dei (Despre privegherea robilor lui Dumnezeu). Lucrarea are 9 capitole și
motivează și recomandă privegherea religioasă introdusă de curând de Biserică, ca slujbă
bisericească de noapte, vineri seara și sâmbătă seara. Niceta recunoaște că Dumnezeu a lăsat ziua
pentru muncă și noaptea pentru odihnă. Dar dacă unii muncesc și noaptea (femeia care toarce la
opaiț), atunci de ce nu ar trebui să și privegem (Mântuitorul a îndemnat la priveghere zicând.
Priveghiați și vă rugați (Marcu 13,37).
3. Foloasele sunt multe: Ușurează sufletul de apăsare; Scutură mintea de înțepenire; luminează
sufletul și-i dă har; înlătură teama, produce încrederea, slăbește trupul, vestejește viciile, întărește
dragostea, micșorează prăpastia, sporește înțelepciunea, ascute mintea. Privegherea să nu fie
formală: cine priveghează cu ochii să privegheze și cu inima. Cine se roagă cu duhul să se roage
și cu inima.
4. De psalmodiae bono. Este o cuvântare care descrie foloasele cântării de imne și psalmi. Face un
storic al cântării din Vechiul și Noul Testament. Cântarea să fie în comun și uniformă. Trebuie
cântat în fața lui Dumnezeu , nu pentru plăcerea oamenilor. Când se cântă, toți să cânte, când e
rugăciune, toți să se roage; când se citește, să se facă tăcere pentru ca toți să asculte pe cel ce
citește.
Condițiile cântării: curăția inimii, acordul între cuget și cântare, armonia dintre cântare și evlavie,
evitarea afectărilor teatrale. Subliniază avantajele cântării în comun.
5. De diversis appellationibus (Despre diferitele numiri ale lui Hristos). Un tratat sub formă de
predică. În Sfânta Scriptură se găsesc multe nume și numiri care se potrivesc Mântuitorului :
Cuvânt, înțelepciune, lumină, virtute, viață, adevăr, dreptate, răscumpărare, viță, preot, miel,
pâine, etc.
6. Te Deum. Autenticitate este încă discutabilă. Unii cred că e lui Niceta, alți cred că îi aprține Sf.
Ambrozie al Milanului, ori F. Augustin. Toți aceștia au scris imne în metru ritmic, Sf. Niceta a
scris în proză ritmică. Alt argument: din tratatul său Te deum , dar și din De palsmodiae bono
reise concordanța dintre fond și formă cu toate celalate opere.
7. De agni paschalis victima (despre jertfa mielului pascal). A creat discuții privind paternitatea.
Arată că paștile trebuie serbate primăvara. Când toate răsar; lumea a fost creată primăvara.
8. Ad lapsam virginem libellus (Către fecioarele căzute). A creat discuții privind paternitatea.

4. Sfântul Dionisie Pseudo-Areopagitul

Autorul se numește pe sine Dionisie și se dă contemporan cu Mântuitorul și cu Apostolii. Pe baza


aceasta a fost identificat cu Sf. Dionisie Areopagitul, primul episcop al Atenei, convertit de Sf. Apostol
Pavel.

Se numește pe sine Dionisie; adresează scrisorile sale către Apostoli și ucenici apostolici (Tit,
Gaius, Policarp) ; Epistola a 10-a e adresată Sf. Ioan Teologul. În epistola a 7-a afirmă că a văzut din
Heliopolis eclipsa de soare întâmplată la moartea pe cruce a Mântuitorului. În tratatul Despre Numirile
Divine spune că a vizitat-o pe Maica Domnului și l-a întâlnit pr Iacob, fratele Domnului, și pe Apostolul
Petru.

Cuprinsul scrierilor pseudo-areopagite arată că autorul a trait mult după perioada apostolică.

El afirmă că învățătura sa se bazează pe „Sfintele Scripturi transmise nouă de Părinți”, expresie


nefolosită în epoca apostolică ; arată că monahismul ar fi înfloritor, ceea ce nu se potrivește timpului
apostolic; arată că simbolul credinței se cântă la Liturghie – simbolul a fost introdus la anul 476 în
Antiohia de monofiziți; s-a folosit de scrierile neoplatonicului Proclu (+485), ultimul titular al catedrei de
filosofie a Universității din Atena. Formulele hristologice arată că a scris în perioada disputelor
monofizite de după Sinodul IV Ecumenic, căci folosește termenii: neîmpărțit, nedespărțit; neamestecat,
neschimbat.

Receptarea Corpusului Dionisiac (CD)

Scrierile au apărut pe la anul 500 în mediul siriac. Au fost utilizate pentru prima data de
patriarhul monofizit Sever al Antiohiei (+538) ; folosite de ucenici lui Sever pe la 531 în favoarea
monofizitismului ; Episcopul ortodox Ipatiu al Efesului respinge aceste scrieri ca neautentice; totuși au
fost acceptate de Leonțiu de Bizanț, Sf. Sofronie al Ierusalimului, Sf. Maxim Mărturisitorul și Papa
Grigorie cel Mare.

Sf. Maxim Mărturisitorul își fundamentează două scrieri pe opera Sf. Dionisie : Mistogogia , pe care o
continuă ; Ambigua (Tâlcuiri ale unor locuri cu multe și adânci înțelesuri din Sfinții Dionisie Areopagitul și
Grigorie Teologul), conține explicații ale unor fragmente din CD.

Opera Sfântului Dionisie

Opera Sfântului Dionisie este editată în PG vol. 3 și 4; Ediția critică se găsește în Patristische texte und
Studien (PTS), vol. 33 și 36.

Despre Ierarhia Cerească (Περί τῆς οὐρανίας ἰεραχίας)

Despre Numirile Divine.

Despre Teologia Mistică (Περὶ τῆς μυστικῆς Θεολογίας)

În gândirea dionisiană toată lumeε, întreg universul participă la îndumnezeire. Διονισιε φαψε
distincția între Ființa divină, care este trancendentă și incomunicabilă, și manifestările „ad extra” ale
acesteia.

Dumnezeu nu este numai ființă transcendentă, ci și cauză a existențelor și lucrare de descoperire - se


face deosebire netă între unirile dumnezeiești (firea supraființială) și diferențierile prin care Dumnezeu
se manifestă în afară/ în creație.

Dumnezeu, Treime de Persoane (Tatăl – este dumnezeire născătoare ; Fiul și Duhul Sfânt apar ca
mlădițele dumnezeirii născătoare), nu este numai transcendent, ci devine și imanent în creație/se
imanentizează în creație Acest lucru ține de manifestările în afară ale Dumnezeirii. Dionisie apelează la
termenii proodos, dynameis și energeia. Dumnezeu este unitate în Treimea transcendentă, iar proodos
și epistrophe stabilesc raporturile cu creația – mișcarea Dumnezeirii spre ordinea creată.

Puterile și energiile divine nu sunt emanații ale naturii divine. Ci un alt mod prin care Dumnezeu se
manifestă în creație.

Tainele Bisericii aduc viața cea nouă. Uniți cu Hristos noi suntem uniți cu treptele superioare, iar
împreună cu îngerii suntem chemați a împreună-lucrare cu Dumnezeu.
5. Maxim Mărturisitorul n. 580 /+662

Teolog și sciitor mistic de excepție al Bisericii din veacul al VII-lea. S-a născut într-o familie aristocrată,
care s-a străduit să-i ofere o educație aleasă.
Versiunea siriacă a vieții sf. Maxim descoperită în 1973 spune că s-a născut în satul Hesfin/Golan. La 9
ani rămâne orfan și încredințat unei mănăstiri din Palestina dominată de gândirea origenistă și
evagriană.
Între 610-614 va ajunge prim-secretar al împăratului Heraclie (610-641)
În anul 614 îmbrățișează viața monahală la mănăstirea Chrysopolis-Scutari – stareț.
După 10 ani se mută în mănăstirea Sf. Gheorghe din Cizic. Rămâne aici până în anul 626.

633 Serghie redactează un Pact de unire, care mărturisea o singură lucrare a lui Hristos. ”Fiul cel Unul,
Hristos, a lucrat deopotrivă cele dumnezeiești și cele omenești printr-o unică lucrare teandrică”.

Lucrul aceasta a provocat o reacție din partea lui Sofronie, care vedea în aceasta renașterea
monofizismului și apolinarismului.

Înainte de 633 se crede că Maxim n-a intervenit în dispută. În Epistola 19 (633/634) arată că în unirea
ipostatică cele două firi rămân neschimbate și fiecare dintre ele își păstrează însușirile (Deosebirea
lucrărilor nu este aici explicit afirmată, ea este înă în mod necesar implicită – P. Scherwood).

Patreiarhul Serghie, împreună cu împăratul Heraclius- în anul 638 dau o lege numită „Ektesis”,
care obliga pe toți creștinii să acepte o singura voință în Hristos – debutul monotelismului, care nu
înlocuia monoenergismul. Serghie moare în anul 639 și îi urmează Pirrhus.

În anul 648 împăratul Constans al II-lea (641 – 668) dă o altă lege numită „Typos”, care oprea să
se mai vorbească despre una sau două voințe lucrări în Iisus Hristos.

662 Sf. Maxim este judecat a treia oară împreună cu Anastasie monahul și Anastasie apocriziarhul
roman. Va fi mutilat; i s-a tăiat mâna dreaptă și limba/ exilat în cetatea Lazica (Semalion) astăzi
(localitatea Muri) Marea Neagră.

Opere

Dogmatice:

1. Scrieri și epistole hristologice și duhovnicești (PSB 81);


2. Opuscule teologice și polemice;
3. 10 capitole despre voințe și energii (actele disputeu cu patriarhul Pirr (Pyrrhus);
4. 45 de epistole;
5. Despre purcederea Sfântului Duh
6. Despre Suflet;
7. Raspunsuri către Talasie (Filocalia, vol. 3).

Exegetice
1. 65 de întrebări și răspunsuri privitoare la locuri grele de interpretat din Sfînta Scriptură, către
Talasie; Ambigua (Tâlcuri ale unor locuri cu multe și adânci înțelesuri din Sfinții Părinți)
PSB, vol. 80;
2. Tâlcuire la Tatăl nostru (Folocalia, vol. 2).
3. Explicarea Rugăciunii Domnești;
4. Către scolasticul Theopempt;
5. Explicarea Psalmului 59;
Morale

1. Carte ascetică Cuvânt ascetic, Despre dragoste, Capete teologice și gnostice.


2. Culegeri de sentințe și mistice și ascetice.

Liturgice

1. Mystagogia, explicarea mistică a simbolismului sjubelor și lucrurilor bisericești.

Patristice

1. Despre operele Sfântului Dionisie Areopagitul (scolii);


2. Despre diverse pasagii dificile din Sfinâii Părinți Dionisie și Grigorie Teologul

6. Sfântul Efrem Sirul 306 -373

S-a născut în anul 306 în localitatea Nisibi situată pe râul Daisan, un afuent la Eufratului
(Mesopotamia) astăzi localitatea se află în Turcia (Nusaybin).

Se pare că l-a însoțit pe episcopul Iacob la Sinodul I Ecumenic, care l-a hirotonit în treapta de
diacon (așa va rămâne toată viața).

Efrem părăsește Nisibis și se retrage la Edessa, unde va înființa celebra școală de teologie. Școala
de la Edessa sau „Școala persană” avea la bază pricipiile școlii antiohiene. Multe din imne și opere
aparțin perioadei petrecute la Edessa. Traia ca anahoreti se hrănea cu pâine de orz și cu legume uscate,
nu bea decât apă și era foarte slăbit. Avea talia mică; era îmbrăcat sărăcăcios, pleșuv și fără barbă. A
călătorit în Egipt pentru a cunoaște nevoințele monahilor di pustiul Egiptului. A trecut apoi la Cezareea
Capadociei, unde l-a cunoscut pe Sf. Vasile. A trecut la cele veșnici la 9 iunie 373. Pomenit la 28 ianuarie.

Opera

A scris numai în limba siriacă în proză și în versuri. Lucrările lui pot fi împărțite în exegetice,
dogmatice și polemice, morale și ascetice.

Comentariu la Cartea Facerii, la Pentateuh,, Judecători, Regi, Iov, Profeți.Scrieri în versuri: cea
mai bogată operă sunt cuvântările în veruri (memse) și imne (midrashe).

Lucrări dogmatice și polemice: 56 de discursuri împotriva lui Bardesanes, Marcion și Mani; 80 de


tratate impotriva scormonitorilor (sofisme ariene); 4 imne împotriva lui Iulian Apostatul.
Lucări morale și ascetice; Despre pocăință; Despre feciorie; Despre rugăciune.

Are o serie de omlii, ceea ce-l arataă ca mare predicator: Omilii exegetice și parenetice; Discursuri
asupra Mântuitorului Hristos; Despre Fecioara Maria

Doctrina;

Ortodox convins pentru el numai Biserica și Sfânta Scriptură sunt izvoare ale adevărului religios.
Doctrina lui Efrem trebuie înțeleasă în contextul polemicilor cu erezile: gnostice, dualiste și ariene.

Teologul lacrimilor și al pocăinței.

7. Sfântul Isaac Sirul (Isaac de Ninive) Sec. VI-VII

Sfântul Isaac Sirul. Asceză singuratică și milă fără de sfârșit (Sabino Chiala), Deisis, Sibiu 2012

Biserica siro-orientală (Biserica nestoriană –numită așa de Filoxen de Mabbug +523). Denumirea
oficială – Biserica Asiriană a Răsăritului. Evanghelizarea Mesopotamiei este legată, conform
documentelor, de numele Sf. Ap. Toma. Mai sunt amintiți Aggai, Addai și Mari, care trebuie să fi făcut
parte dintre cei 72 de ucenici trimiși de Iisus (vezi Cosma Indicoplestul, Topografia creștină, 547). Centrul
evanghelizării realizate de Sf. Isaac este Selucia-Ctesifonși s-a extins în Mesopotamia, Persia, Arabia, Asia
Centrală, India și China.

Experiența de căutător al lui Dumnezeu

Prima biografie se găsește în așa-numita Liber castitatis, scriere atribuită episcopului Isho'denah
din Basra și a fost redactată între 860 și 870, la două secole după moartea Sf. Isaac. Lucrarea este o
istoria monachorum. Stareț, anahoret, epicop de Ninive. S-a născut în regiunea Qatraye (Qatar), pe
coasta vestică a Golfului Persic. A fost un mare ascet se hrănea cu puțină pâine și legume nefierte.
Cunoscut pentru nevoințele sale și pentru scrierile sale ascetice.

Opera Sf. Isaac Sirul

După Abdisho se pare că Sf. Isaac a scris 7 volume despre îndrumarea duhovnicească, despre
tainele dumnezeiști, despre judecata și iertarea divină. Scrierile sale se păstrează în siriacă, arabă, greacă
și etiopiană. Însî în documentul biografic publicat de Rahmani se vorbește despre 5 volume

Sf. Isaac cercetat cu pasiune Scripturile până la orbire.

1. Cunoașterea lui Dumnezeu.


2. Taina lui Dumnezeu și taina omului
3. Asceză și luptă duhovnicească.
4. Rugăciunea, smerenia și mila au în scrierile Sf. Isaac o importanță primordială
8. Ioan Scărarul (Climacus) 579-649

Viața sa a fost scrisă de monahul Daniil Raiteanul (din mănăstirea Rait, la 30 de km distanță de
mănăstirea Sinai).
Contemporan cu Sf. Maxim Mărturisitorul. De origine, se pare să fi fost din Palestina. La 16 ani se retrage
în mănăstirea Sinai sub îndrumarea monahului Martiriu. Se retrage în pistia Tholei, la 8 km de Sinai, unde
va petrece 40 de ani.Aici a făcut experiența plânsului, a rugăciunii neîncetate și a convorbirii cu îngerii.
Sâmbăta și duminica mergea la mănăstrie la Sf. Liturghie și se împărtășea. A fost ales eumen la
mănăstirea Sinai Călugărul Ioan de Raith la rugat să dea monahilor o regulă scrisă. Așa a apărut lucrarea
principală al Sf. Ioan numită Scara (Climax). După 4 ani s-a retras din nou în pustie, trecând mai apoi la
Domnul.

Opera
Scara Paradisului (Climax –Κλῖμαξ). Expune în ordine crecândă cele 30 de virtuți (trepte) care conduc pe
om la desăvârșire. Reprezintă urcușul duhovnicesc al omului. O călăuză spre viața duhvnicească. Se
adresează deodată monahilor și mirenilor. Sf. Ioan est un subtil cunoscător al complicatelor stări sufletești
ale oamenilor. Un subtil și profund analist al psihologiei umane, al sufletului angajat pe anevoioasa cale a
îndreptării și desăvârșirii .
Primele trei trepte se referă la fuga de lume (fuga mundi), fiind o introducere generală în viața monahală.
Următoarele 23 de trepte se ocupă cu viața practică și prezintă virtuți fundamentale ale vieții spirituale:
ascultarea, pocăința, aducerea-aminte de moarte, plânsul, simplitatea, smerenia și deosebirea gândurilor.
Sunt prezentat însă și păcatele legate în special de trup: lăcomia, desfrânarea, zgârcenia.
Ultimile 4 trepte au conținut teologico-mistic. Ele se ocupă de isihie, rugăciune, credință, nădejde,
dragoste (ἀγάπε) și nepătimirea (ἀπάθεια). La capătul Scării așteaptă însuși Dumnezeu.
Către Păstor (Πρὸς τὸν ποιμένα) – Este un adaos la Scara ce se adresează de această dată părintelui
îndumător, întrucât în tote cele 30 de Cuvinte adresate călugărilor se presupune existența unui conducător
pe drumul desăvârșirii.
Prima traducere în lb. Română mitropolitul Varlaam. La mănăstirea Secu 1618.
Doctrina
Cunoașterea lui Dumnezeu se realizează în afara limitelor raționalului. Sf. Ioan Scărarul crede că cea mai
bună cale spre cunoașterea lui Dumnezeu este calea mistagogică / primirea luminii dumnezeiești / a
energilor divine. Telosul/ ținta ultimă a omului este îndumnezeirea. Răul este o consecință a păcatului
originar care deformează ființa. De aici necesitatea intervenției lui Dumnezeu care ajuta sfințește pe om și
îi facilitează calea spre îndumnezeire.
Patimile sunt manifestări ale răului. Virtuțile sunt roadele sfințeniei. Pentru Sf. Ioan Scărarul scopul
urcușului duhovnicesc nu este omul bun și nici chiar omul virtuos ci omul sfânt.
Monahismul este pentru Scărarul calea îndumnezeirii, care înseamnă separarea de lume și predarea totală
lui Dumnezeu. Ioan Scărarul este prin rugăciunea lui Iisus temeiul practicii isihaste viitoare.

9. Teodor Studitul (759-826).

Sfântul Teodor Studitul s-a născut în anul 759 la Constantinopol dintr-o familie evlavioasă. Tatăl său
Fotin era înaltfuncționar la curtea imperială din Constantinopol, iar mama lui, Teoctista, sora
egumenului Platon, s-a ocupat în mod special de educația fiului său, asigurându-i accesul atât la cultura
calsică a timpului, cât și la o autentică educație creștină. Teodor însuși o numește pe Teoctista mamă
dublă, pentru că i-a dăruit pe lângă viața trupească și pe cea duhovnicească. Educația aleasă primită va
contribui mai târziu din plin la conturarea personalității sale de luptător și apărător al ortodoxiei greu
încercate de luptele iconoclaste din perioada a doua (813-842).

Tânărul Teodor a studiat temeinic gramatica, retorica, dialectica și filozofia. Deși era pregătit pentru a
îmbrățișa, ca și tatăl său, o carieră de înalt funcționar, sub influența unchiului său Platon, egumen al
mănăstirii Sacudion, de lângă muntele Olimp din Bitinia, Teodor va îmbrățișa viața monahală. În anul 787
a fost hirotonit întru preot de însuși patriarhul Tarasie și va deveni câțiva ani mai târziu (794) egumen al
mănăstirii în locul lui Platon.

Personalitatea sa puternică, caracterul său ferm și respectul față de canoane l-au făcut să se opună
împăratului Constantin VI (780-797), atunci când acesta s-a căsătorit pentru a doua oară, provocând
„disputa mihiană”. Împăratul Constantin VI s-a despărțit de soția sa legală, Maria, pentru a se căsători cu
Teodota, o doamnă de la curtea imperială. Patriarhul Tarasie s-a opus la început acestei căsătorii, dar
după ce egumenul Iosif de la mănăstirea Cataron a săvârșit căsătoria, fără aprobarea acestuia, pentru a-l
câștiga pe împărat pentru cultul icoanelor, a recunoscut căsătoria a doua a împăratului. Conflictul dintre
autoritatea imperială și Teodor Studitul, secondat de unchiul său Platon și de fratele său Iosif,
arhiepiscopul de mai târziu al Constantinopolului, a avut repercursiuni. Astfel, după doar un an de
stăreție Teodor, împreună cu fratele săi Iosif, va fi exilat în Tesalonic și întemnițat, mănăstirea Sacudion
va fi desființată. Abia în anul 797, în timpul împărătesei Irina (797-802) Teodor și ceilalți monahi s-au
putut întoarce la mănăstirile lor. Patriarhul Tarasie a anulat căsătoria fostului împărat Constantin al VI-
lea și l-a caterisit pe egumenul Iosif, cel care săvârșise căsătoria. În anul 798 patriarhul Tarasie le-a oferit
lui Teodor și monahilor de la mănăstirea Sacudion, distrusă de invaziile arabilor, vechea mănăstire
Studion din Constantinopol. Este meritul Sfântului Teodor de a fi făcut din această mănăstire cel mai
important centru monastic la Bizanțului. Deși Sfântul Teodor a introdus în viața mănăstirii un tipic aspru,
în scurt timp numărul viețuitorilor a ajuns la 700, care se dedicau rugăciunii, studiului, muncii și
filantropiei.

După moartea patriarhului Tarasie (806) Împăratul Nichifor I (802-811) n-a șinut cont de părerea lui
Teodor și a ales ca partrih un laic în persoana lui Nichifor. Între acesat și Teodor a intervenit un conflict,
întrucât Teodor îi reproșa noului patriarh atât alegerea sa necanonică, precum și atitudinea favorabilă
față de Iosif, care cu 10 ani în urmă săvârșise căsătoria a doua a împăratului Constantin al VI-lea
Porfirogenetul. În urma acestui conflict Teodor va fi exilat pentru a doua oară între 809 și 811. Odată cu
urcarea pe tron a lui Leon V Armeanul (813-820) acesta va reîncepe politica iconoclastă ceea ce va duce
la o bună colaborare între Teodor și patriarhul Nichifor în lupta pentru cinstirea icoanelor. În acest sens
Teodor va organiza în oraș o procesiune la care vor participa peste o mie de călugări putrând icoane. În
urma acestei procesiuni Teodor va fi exilat pentru a treia oară, continuând să apere sfintele icoane prin
scrisori, tratate și prinintervenții la pap Paschal I.Odataă cu urcare pe tron a împăratului Mihail al II-lea
Bâlbâitul (820-829), care s-a arătat mai reconciliant în privința cinstirii icoanelor, va fi leiberat și Sfântul
Teodor, însă, nu s-a mai putut întoarce la mănăstirea Studion aceasta fiind ocupată de alti monahi.
Sfântul Teodor va trece la Domnul în anul 826 în Nicomidia. La data de 26 ianuarie 844 osemintele sale
vor fi depuse la mănăstirea Studion, alături de mormântul unchiului său Platon.
Opera Sfântului Teodor Studitul este împărțită în cinci categorii. Scrieri împotriva iconoclaștilor
cuprinzând: Trei cuvinte antiretice împotriva iconoclaștilor; Respingerea poemelor iconoclaștilor; Șapte
capitole împotriva iconoclaștilor; Cuvânt către iconoclaști; Epistola către Platon (despre cultul icoanelor).

Sfântul Teodor Studitul este cunoscut și pentru scrierile sale ascetice un rol deosebit avându-l
Catehezele care au fost împărțite de un uncenic al sau în două secțiuni: Catehezele Mari pe care Teodor
le-a ținut în fața monahilor de la Mănăstirea Studion și Catehezele Mici mult mai scurte dar mai
elaborate și rostite în ultima parte a vieții, fiind un rezumat al întregii sale învățături. Catehezele denotă
grija părintească pe care a avut-o Sfântul Teodor față de creșterea duhovnicească a ucenicilor săi. Tipicul
mănăstirii Studion este păstrat în întregime. Alte lucrări ascetice: Despre timpurile de post; Rînduiala
Liturghiei mai Înainte Sfințite; întrebări și răspunsuri despre probleme canonice; Pedepse date monahilor
pentru neîndeplinirea îndatoririlor; Comentariu la lucrarea Sfîntului Vasile: „Rânduieli ascetice”;
Testamentul.

Sfîntul Teodor are și o serie de lucrări omiletice. Acestea au fost la început unite în lucrarea Carte
panegirică. Dintre lucrările omiletice au rămas doar 12: 9 omilii la diferite sărbători: Botezul Domnului,
Paști, Adormirea Maicii Domnului, Sfînta Cruce, Arhanghelii, Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, Sfântul
Evanghelist Ioan, Sfântul Apostol Vartolomeu, și 3 encomioane: la Arsenie Anahoretul, la Platon Studitul
și la Teoctista (mama sa).

Sfântul Teodor a excelat și în domeniul scrierilor poetice, în special în domeniul poeziei liturgice și
religioase. El a compus idiomele și canoane pentru cărțile de slujbă. Îmreună cu fratele său a avut o
contribuție deosebită la redactarea Triodului și completarea Penticostarului.

În domeniul epistolar Teodor Studitul se poate observa și talentul literar al sfântului . De la el ne-au
rămas 550 de epistole, unele fiind adevărate tratate împotriva iconoclaștilor sau împotriva maniheilor.
Printre acestea se găsesc scrisori pastorale, scrisori de mîngîiere și încurajare și scrisori de recomandare.