Sunteți pe pagina 1din 13

OCHIUL

-recepționează undele luminoase;

-vederea furnizează informații despre forma obiectelor, dimensiunea lor, mișcarea sau culoarea
lor.

• LOCALIZARE:

-ochii se găsesc în niște cavități osoase numite orbite;

–cei 6 mușchii extrinseci ai globului ocular sunt: drept superior, drept inferior, drept intern, drept
extern, oblic superior și oblic inferior;

-nervul optic părăsește globul ocular;

-mușchii extrinseci asigură mișcarea globului ocular în orbite.

• ALCĂTUIREA GLOBULUI OCULAR:

Globul ocular este alcătuit din 3 tunici, de la exterior spre interior sunt: SCLEROTICA, COROIDA
și RETINA.

• SCLEROTICA:

-situată la exterior;

-pe ea se inseră cei 6 mușchii extrinseci ai globului ocular;

-este de natură conjunctivă și avasculară.

-are rol de protecție;

-asigură forma globuloasă a ochiului.

-în partea anterioară se continua cu o tunica numită cornee, transparentă și avasculară.

• COROIDA:

-este tunica medie a globului ocular;

-este vascularizată, având rol trofic;

-în partea anterioară coroida se continuă cu irisul care dă culoarea globului ocular;
-irisul are în porțiunea sa central o deschidere cu diametru variabil numită pupilă (pupila are rolul
de a regla cantitatea de lumină care intră în globul ocular);

-tot în partea anterioară se continua cu procesele ciliare care susțin o lentilă elastică și biconvexă
numită cristalin ( are rolul de a regla razele luminoase pe retina).

• RETINA:

-este tunica internă a globului;

-aceasta este formată din 10 straturi;

-cel mai important este stratul celulelor receptoare.

Celulele receptoare sunt de 2 tipuri: celule cu con și celule cu bastonaș.

Celulele cu con sunt mai puțin numeroase decât cele cu batonaș și au rolul de a recepționa
vederea diurnă ( de zi ) și vederea cromatică ( în culori). Conține un pigment numit iodopsină.

Celulele cu bastonaș sunt responsabile pentru vederea nocturnă și conțin un pigment numit
rodopsină.

În interiorul retinei se deosebesc mai multe zone:

-macula lutea ( pata galbenă) în care celulele cu con sunt mai numeroase decât cele cu
bastonaș;

–fovea centralis ( este o depresiune din pata galbenă unde se găsesc exclusiv numai celule cu
con). Este zona cu acuitate vizuală maximă;

-pata oarbă este zona din retină unde nu se găsesc nici celule cu con și nici cu bastonaș;

-restul retinei (periferia retinei unde celulele cu bastonaș predomină numeric față de cele cu
conuri ).

Mediile refringente (transparente) ale globului ocular sunt:

–cornee;

–umoare apoasă este secretată de procesele ciliare în camera posterioară. Trece prin pupilă în
camera anterioară de unde va fi absorbită în sistemul venos al globului ocular. Are compoziție
asemănătoare cu cea a lichidului cerefalorahidian.

–umoare sticloasă/ corp vitros este o sustanță gelatinoasă, situată între cristalin și retină;
–cristalinul are forma unei lentile biconvexe, situat în spatele irisului, anterior de corpul vitros.
Este incolor, transparent și învelit de o capsulă rezintentă numită cristaloidă.

Razele luminoase suferă o triplă refracție fiind refractate la nivelul corneei, la nivelul feței
anterioare a cristalinului și la nivelul feței posterioare a cristalinului.

Imaginea care se formează în retină ca urmare a acestei triple refracții este reală, mai mică și
răsturnată.

Acomodarea reprezintă totalitatea transformărilor care se petrec la nivelul globului ocular pentru
a percepe în mod clar imaginea diferitelor obiecte situate la o distanță mai mica de 6 metri față
de globul ocular.

Punctul remotum este situate aproximativ la 6 metri de globul ocular și este punctual începând
cu care imaginea este percepută clar fără modificări adaptative la nivelul globului ocular.

Punctul proxim este situate la aproximativ 7-10 cm dar poate ajunge la 80 cm de globul ocular
și este punctual unde este atinsă puterea maxima de curbare a cristalinului. Obiectele situate
mai apropae de punctual proxim față de globul ocular nu pot fi văzute clar.

Pentru a percepe clar imaginea unui obiect care se apropie de globul ocular cristalinul se
bombează.

Pentru a percepe clar imaginea unui obiect care se îndepărtează de globul ocular cristalinul se
aplatizează.

MIOPIE– razele luminoase focalizează înaintea retinei ( se corectează cu lentile biconcave-


divergente).

HIPERMETROPIE– razele luminoase focalizează în spatele retinei ( se corectează cu lentine


biconvexe- convergente).

ASTIGMATISM– razele luminoase nu focalizează ( se corectează cu lentil cilindrice).

STRABISMUL– reprezintă incapacitatea de coordonare a mișcărilor globilor ocular. Se


caracterizează prin deviația axei vizuale a unui ochi, în timp ce celălalt ochi fixează un obiect. Se
corectează cu ajutorul ochelarilor sau chirurgical.
URECHEA
Urechea este organ de simț pentru auz și echilibru.

• Alcătuirea urechii:

1. Urechea externă:

-pavilionul urechii este ca o pâlnie care are rolul de a capta undele sonore;

-conductul autiv extern se termină la nivelul unei membrane numite timpan;

-la nivelul conductului auditiv extern există firișoare de păr și glande care secretă ceară, aceste
formațiuni având rolul de a opri impuritățile din aer.

2. Urechea medie:

-prezintă cele 3 oșcioare articulate între ele : ciocănelul, nicovala și scărița;

-ciocănelul se articulează pe membrana timpanului iar scărița se prinde pe fereastra ovală;

-sub fereastra ovală se găsește fereastra rotundă;

Cele 3 oscioare transmit vibrațiile determinate de undele sonore către urechea internă; ele
amplifică sunetele cu intensitate prea mica și temperează sunetele cu intensitate prea mare,
reglând astfel intensitatea sunetelor.

-trompa lui Eutachio prin care urechea medie comunică cu faringele. Prin intermediul ei pătrund
sunete în urechea medie, egalizând astfel presiunea pe cele 2 fețe ale timpanului.

3. Urechea internă:

-urechea internă se află într-o cavitate pneumatică săpată în stânca osului temporal;

-este formată dintr-un labirint osos care cuprinde un labirint membranos.


• Labirintul membranos

–cele 3 canale semicirculare au la bază niște dilatații numite ampule;

-în ampule se găsesc crestele ampulare care sunt receptori pentru echilibru;

-utricula și sacula formează împreună vestibulul membranos;

-în utriculă și saculă se găsesc maculele otolitice care sunt receptori pentru echilibru;

-melcul membranos conține organul Corti care este receptor pentru auz.

• Crestele ampulare:

– recepționează mișcările de rotație ale capului în jurul celor 3 axe ale spațiului.

Alcătuire:

-prezintă celule receptoare cu cili la polul apical;

-cilii sunt inclavați într-o membrane gelatinoasă numită cupulă;

-celule de susținere se găsesc printre celule receptoare.

• Maculele otolitice:

-recepționează variațiile accelerației liniare.

Alcătuire:

-prezintă celule receptoare cu cili la polul apical;

-cilii celulelor sunt inclavați într-o membrană otolitică;

-în membrane otolitică se găsesc grăuncioare cu carbonat de calciu numite otolite.

• Organul corti:
-este receptorul pentru auz;

-este localizat în melcul membranos pe membrana bazilară.

Alcătuire:

-prezintă celule receptoare cu cili la polul apical;

-cilii tranversează membrana reticulată și îsi prind vârful în membrane tectoria.

NASUL
Nasul este organul de simț pentru olfacție.

Simțul olfactiv permite aprecierea calității alimentelor depistând alimentele alterate precum și o
serie de alte substanțe nocive pentru organism.

Mucoasa nazală prezintă 2 zone:

1. Mucoasa respiratorie. Aceasta este implicate în condiționarea aerului respirat (


purificare și încălzire) prin numeroasele firișoare de păr, numite și vibrize, prin stratul de
mucus dar și prin plexurile de vase de sânge pe care le conține.

2. Mucoasa olfactivă se găsește în partea superioară a cornetelor nazale și are o


suprafață de 2-3 cm2 , aceasta fiind implicată în recepționarea mirosului.

Mucoasa olfactivă conține neuroni bipolari care sunt receptori pentru miros și printre ei se
găsesc celule de susținere. Mucoasa olfactivă este acoperită de un strat de mucus.

Dendritele neuronilor bipolari proemină în mucusul care acoperă mucoasa olfactivă iar acești
neuroni funcționează ca și chemoreceptori.
Axonii neuronilor bipolari tranversează lama ciuruită a osului etmoid și ajung în bulbul
olfactiv unde fac sinapsă cu celulele mitrale, ale căror oxoni vor conduce informațiile
recepționate la creier.

Simțul olfactiv este un simț care se adaptează rapid.

Pentru ca o substanță să aibă miros ea trebuie sa fie volatile și să fie solubilă în mucusul care
învelește mucoasa olfactivă.

LIMBA
Principalul simț recepționat de limbă este cel gustativ; la nivelul limbii se găsesc și receptorii
termici, tactili și dureroși.

Simțul gustative permite aprecierea calității alimentelor, depistarea și evitarea alimentelor


alterate și declanșarea secrețiilor digestive, pregătind astfel digestia.

Receptorii gustative se numesc muguri gustative și se găsesc în peretele papilelor


gustative.

• Papilele gustative pot fi:

-circumvalate (calciforme) -dispuse în “V” la baza limbii;

-fungiforme- dispuse pe jumătatea anterioară a limbii;

-foliate – se găsesc pe toată fața superioară a limbii;

-filiforme-sunt lipsite de receptori gustative.

Muguri gustative nu se găsesc doar pe limbă ci și pe mucoasa bucală și faringiană, însă în


număr mult mai mic decât pe limbă.

Un mugure gustative este alcătuit din celule receptoare cu cili care ies la suprafața limbii
prin porul gustativ și celule de susținere.
• Limba recepționează 4 gusturi fundamentale:

–amar– la baza limbii;

–dulce-la vârful limbii;

–acru-marginile limbii;

–sărat-jumătatea anterioară a limbii;

Gustul complex al alimentelor se obține prin combinarea gusturilor fundamentale.

Pentru ca o substanță sa fie sapidă ( să aibă gust) ea trebuie să se dizolve în salivă.

Receptorii gustativi la fel ca și receptorii olfactivi sunt niște chemoreceptori ( recepționează


modificările de concentrație ale unor substanțe).

Simțul gustative se adaptează foarte repede.

Limba, este un organ musculos, fiind cel mai puternic mușchi din corpul uman !

PIELEA
Pielea recepționează simțurile tactil, termic și dureros.

Funcțiile pielii:

-organ de simț ( simțul tactil, termic și dureros);

-protecție mecanică;

-protecție împotriva agenților patogeni;

-reglare termică;

-excreție ( prin transpirație).

Pielea este alcătuită din 3 straturi: epidermă, derm și hipoderm.


Epidermul este stratul superior nevascularizat, format dintr-un epiteliu pluristratificat keratinizat.

Dermul este o pătură de țesut conjunctiv dens în care se află vase de sânge și limfatice.

Hipodermul este stratul inferior al pielii și conține adipocite.

Receptorii pentru simțul tactil:

-corpusculii Ruffini;

-corpusculii Pacini;

-corpusculii Krause;

-discurile Merkel;

-terminații nervoase libere.

La pești linia laterală este un organ de simț care se găsește în piele și prin intermediul căruia
peștii simt direcția curenților de apă.

Receptorii pentru temperatură:

-terminații nervoase libere;

-corpusculii Krause sunt receptori pentru rece și se găsesc în derm;

-corpusculii Ruffini sunt receptori pentru cald și se găsesc în hipoderm.

Receptorii pentru rece sunt mai numeroși decât cei pentru cald.

Receptorii pentru durere:

-algoreceptorii și sunt reprezentați de terminații nervoase libere

Pentru durere nu există un stimul specific, orice stimul provoacă durere dacă are o intensitate
prea mare.
EXCRETIA LA ANIMALE
La animale, excreția se realizează prin structure specializate: rinichi și căi nespecializate,
extrarenale: tegument, producții tegumentare, glande sudoripare, tubul digestiv, bronhii și
plămâni.

Sistemul excretor este alcătuit din:

-2 rinichi;

-căi urinare intrarenale: calice mici, calice mari, pelvis renal (bazinet);

-căi urinare extrarenale: uretere, vezică urinară și uretră.

• RINICHII

-sunt organe pereche, situate retroperitoneal de o parte și de alta a coloanei vertebrale lombare
în lojele renale;

-fiecare rinichi conține aproximativ 1 milion de nefroni.

Prezintă 2 zone:

1. Zona corticală formată din glomeruli, tubi uriniferi și vase de sânge.


2. Zona medulară alcătuită din 8-15 piramide renale sau Malpighi.

Fiecare piramidă renală este orientate cu baza spre periferie, vârful constituind papila renală.
Papilele renale se deschid în calicele mici care se unesc, formând calicele mari. Calicele mari se
deschid în pelvisul renal (bazinet), acesta se continuă cu ureterul.

Rinichii conțin unități morfofuncționale numite nefroni.

Nefronul este alcătuit dintr-o capsulă glomerulară ( Bowmann), tub contort proximal, ansa Henle
( cu o porțiune descendentă și una ascendentă și un tub contort distal.

-glomerul renal+capsula Bowmann= corpuscul renal Malpighi

-tub contort proximal+ ansa Henle+tub contort distal= tubi uriniferi.

1. Capsula glomerulară (Bowmann):


-este situată în cortexul renal;

-ea înconjoară capilarele glomerulare cu care formează carpusculul renal.

2. Tubul urinifer are următoarele porțiuni:

–tub contort proximal situate în cortexul renal;

–ansa Henle colectează fluidul din tubul contort proximal, pe care îl transportă în zona medulară
prin intermediul porțiunii descendente și înapoi în zona corticală prin porțiunea ascendentă;

–tub contort distal este ultimul segment al nefronului. Acesta se descarcă în tubul colector care
drenează tubulii mai multor nefroni.

Tubul colector străbate piramida renală și conduce lichidul ( urina ) în calicile mici. Urina trece
înapoi în calicile mari, de aici în pelvisul renal și în final se varsă în vezica urinară prin uretere.
NU face parte din structura nefronului.

La nivelul nefronilor se formează urina. Aceasta ajunge prin tubii colectori în papilele renale,
umple calicile și bazinetul iar prin contracția acestora este eliminate în uretere. Din uretere, urina
ajunge în vezica urinară, unde este depozitată.

Micțiunea reprezintă totalitatea proceselor de aliminare a urinii din vezica urinară. Micțiunea este
un act reflex, declanșat de distensia vezicii, care are proprietatea de plasticitate.

CĂILE URINARE

Calicele renale sunt formațiuni membranoase tubulare care se inseră pe papilele renale.

-calicele mici ( în număr de 9-14 per rinichi) confluează, alcătuind 3 calice mari;

-pelvisul renal rezultă din unirea celor 3 calice mari. Prezintă 2


porțiuni: intrarenală și extrarenală.

-ureterele sunt organe tubulare care fac legătura între bazinet și vezica urinară.

-vezica urinară este un organ cavitar, în care se acumulează urina.

Urina se formează în 3 etape:


1. Ultrafiltrarea glomerulară se realizează la nivelul capsulei Bowmann. În urma acestui
proces rezultă urina primară care are compoziție identică cu cea a plasmei sangvine
deproteinizate.
2. Secreția tubulară este procesul prin care o serie de substanțe trec din capilarele
peritubulare în interiorul tubilor uriniferi.
3. Reabsorbția prin care o serie de substanțe trec din tubii uriniferi în capilare.

EXCREȚIA LA PLANTE
Există doua procese prin care se realizează excreția la plante:

1.TRANSPIRAȚIA

Presupune eliminara apei sub formă de vapori, acesta fiind procesul prin care în mod constant
se desfășoară excreția la plante.

– prin transpirație, apa se elimină doar 10% prin cuticulă iar restul prin stomate.

-la lumină celulele stomatice se deschid, favorizând absorbția apei și producând prin fotosinteză
substanțe organice.

-stomatele se închid atât la întuneric cât și la frunzele ofilite.

Absorbția apei este necesară deoarece:

-asigură ascensiunea sevei brute care aduce ionii minerali la nivelul frunzelor;

-împiedica supraîncălzirea plantelor;

-mențin ostiolele deschise, asigurând schimbul de gaze necesare fotosintezei și respirației;

2.GUTAȚIA

Este întâlnită în situații foarte rare în diminețile când solul este bogat în apă iar atmosfera este
caldă și umedă.

Presupune eliminarea apei sub formă de picături;

Gutația se realizează prin niște formațiuni numite hidatode.

Factorii care influențează respirația și gutația:

• Factorii interni:

-suprafața de transpirație;
-densitatea stomatelor.

• Factorii externi:

-temperatura;

-lumina.

-umiditatea atmosferică, a solului;

-curenții de aer;