Sunteți pe pagina 1din 21

226 Wolfgang Mertens Introducere în terapia psihanalitică 227

Lipton (1977, 1979, 1983) a căutat, de asemenea, să adu- Deși încă din timpul vieţii sale Eissler s-a apărat împotri-
că dovada faptului că Freud nu și-a mai schimbat tehnica va unei preluări a psihanalizei de către o „ortodoxie medica-
după analiza „omului cu șobolani“ (1909d). După părerea lă“ și împotriva transformării psihanalizei în școală, el nu a
lui, după moartea lui Freud a apărut o neînţelegere, anume putut împiedica transformarea definiţiei pe care o dăduse
că Freud și-a schimbat în continuare tehnica, eliminând mai psihanalizei în „tehnică ideală normativă“. Eissler (1950) a fa-
ales relaţia personală pe care o întreţinea cu pacienţii săi în vorizat chiar o flexibilitate orientată spre scop. „După Eissler,
perioada analizei „omului cu șobolani“. Astfel, Freud s-ar orice abatere de la regulile de tratament fixate prin recoman-
fi comportat el însuși după metoda clasică sau după meto- dările lui Freud este justificată dacă devine verosimil că aceste
da standard. După Lipton, acest punct de vedere duce la variaţii și schimbări sunt necesare pentru a ajunge la o modi-
credinţa că, practicând metoda standard, terapeutul se re- ficare structurală a tabloului clinic tratat“ (Thomä 1983, p. 43).
vendică de la Freud. Dar ceea ce astăzi este numit tehnică
standard nu este tehnica pe care Freud o practicase atunci,
ci mai degrabă un construct care a fost invocat de Eissler și 4.2 Deosebirile între psihanaliză
care a devenit tehnica ideală normativă în anii ’50 în State- și psihoterapia analitică
le Unite. Deși în capitolele următoare vor fi întreprinse alte câteva
În 1953, Eissler a dat publicităţii o critică severă la adresa subîmpărţiri ale procedeului terapeutic al psihoterapiei ana-
lui F. Alexander și French, care, după părerea lui, vindeau litice (așa cum sunt realizate mai ales de psihanaliștii germani),
psihanaliza. El a dezvoltat un codex comportamental ideal vom prezenta aici deosebirile fundamentale între psihanaliză
care, de atunci, a fost instituţionalizat ca metodă standard. și psihoterapia analitică. Aceste deosebiri par să fi căzut astăzi
Metoda standard a lui Eissler pornea de la faptul că inter- în uitare, mai ales la psihanaliștii tineri, aflaţi în faţa nomen-
pretarea este singurul mijloc sau cel puţin mijlocul terapeutic clatorului caselor de asigurări: psihoterapia psihanalitică este
de elecţie. Orice abatere de la aceasta trebuie să fie considera- echivalată frecvent cu psihanaliza și, conform delimitărilor
tă un parametru, iar din punct de vedere psihanalitic sunt sta- pragmatice ale liniilor orientative psihoterapeutice ale caselor
bili numai acei parametri care îndeplinesc următoarele patru de sănătate, procedeul standard psihanalitic pare la unii un
criterii: lux superfluu care, din cauza caracterului său costisitor și în-
delung, nu mai intră în discuţie decât, poate, pentru analize-
1. Un parametru nu trebuie introdus decât atunci când se do- le de formare. Se uită astfel că procedura standard psihanali-
vedește că tehnica fundamental corectă (interpretarea) nu tică reprezintă paradigma tuturor procedeelor terapeutice cu
este suficientă. fundament psihanalitic și că mulţi oameni cu probleme nevro-
2. Parametrul nu trebuie să depășească niciodată un mini- tice nu pot duce o viaţă umană demnă decât cu ajutorul unei
mum inevitabil. psihanalize pe termen lung.
3. Un parametru nu trebuie să fie utilizat decât atunci când Să ne clarificăm mai întâi încă o dată modelul patologic al
duce în cele din urmă la autosuspendarea lui. lui Freud și strategia terapeutică fondată pe acest model:
4. Influenţa parametrului asupra relaţiei transferenţiale nu
trebuie să fie niciodată de o asemenea natură, încât să nu • Formarea simptomului este o soluţie de compromis între miș-
poată fi suspendată printr-o interpretare (vezi Eissler, 1953, cările pulsionale inconștiente refulate și mecanismele de apă-
p. 110). rare care li se împotrivesc.

226± ±227
228 Wolfgang Mertens Introducere în terapia psihanalitică 229

• Cu ajutorul interpretării apărărilor care se exprimă sub formă Fig. 15: Sistemul de relaţii al inconștientului prezentului și in-
de rezistenţă, poate fi conștientizat conflictul inconștient (în- conștientului trecutului (după Sandler și Sandler, 1988)


tre mișcări pulsionale și apărare).
Pe parcursul curei, în transfer, se manifestă mișcările pulsio-
nale refulate și apărarea (de asemenea inconștientă în mare


parte).
Transferul este o repetiţie a unor conflicte mai vechi cu figu-
rile parentale, pe care pacientul o transpune în act în loc să


și-o amintească.


Transferul devine principala rezistenţă.
Analiza constă în cea mai mare parte în a face conștientă re-
zistenţa împotriva transferului și a dizolvării acestuia (când


transferul a devenit conștient).
A face conștient inconștientul înseamnă a elabora, via inter-
pretarea rezistenţelor nevrozei de transfer.

Pentru delimitarea psihanalizei de psihoterapia psihanali-


tică este de mare însemnătate următoarea diferenţiere între
conflictele infantile și derivatele lor conflictuale ulterioare.
Deși structurile fundamentale ale personalităţii iau fiinţă
în primii cinci, șase sau șapte ani de viaţă, se trece adesea cu
vederea faptul că un copil aflat în creștere se dezvoltă perma-
nent și la șapte, opt, nouă ani sau mai mult și că în adolescen-
ţă sunt reluate unele teme conflictuale din primii ani de via-
ţă, care pot fi duse la o rezolvare fericită a conflictului (vezi,
de exemplu, Blos, 1973). Este deci o concluzie înșelătoare
(Hartmann a vorbit despre o „concluzie înșelătoare geneti-
că“) să credem că există o relaţie cauzală directă între func-
ţionarea psihică a adultului și structurile psihice fundamen-
tale ale acestui adult pe vremea când era copil. Există multe
experienţe, elaborări psihice și factori de dezvoltare care au
originea în componentele inconștiente originare ale persona-
lităţii, într-o succesiune de straturi psihice. Aceste noi expe-
rienţe și pattern-uri relaţionale care apar pot reprima și aco-
peri structurile originare, dar le pot și întări în același sens.
Noile experienţe care, după un timp, adoptă din nou o cali-
tate structurală se pot numi „derivate“ ale vechilor structuri, însă și-au schimbat forma, expresia și unele semnificaţii, co-
pentru că poartă în parte urmele conflictelor infantile, care respunzător dezvoltării progresive.

228± ±229
230 Wolfgang Mertens Introducere în terapia psihanalitică 231

Conflictele centrale anterioare și configuraţiile care iau fi- dire pre-operaţionale sunt supuse unei refulări masive. Aceas-
inţă din acestea sunt organizate în funcţie de experienţă în- tă cenzură le permite tendinţelor infantile să se menţină în for-
tr-un mod care ţine de procesul primar și pot să fie conside- ma unor reacţii mai socializate și mai acceptabile psihic de
rare „profund inconștiente“. Acest lucru este valabil pentru trăirea unui copil mai mare (de exemplu, chiar în formă de
componentele pulsionale, afectele, impulsurile Supraeului, dar simptome); corespunzător, din modurile de gândire preope-
și pentru autopercepţie, aprecierea situaţiilor periculoase și raţionale se dezvoltă cele ale gândirii operaţionale.
pentru numeroasele fantasme pe care le schiţează despre sine Un astfel de aspect infantil al sinelui copilului, care nu i se
și ceilalţi copilul aflat în creștere. Spre deosebire de acestea, mai pare acceptabil copilului de șase sau șapte ani, poate fi,
derivatele conflictuale sunt în mod fundamental mai legate de de exemplu, ca o reacţie la o rană narcisică, dorinţa compul-
realitate, prin percepţii ulterioare ale realităţii, prin relaţii in- sivă de a se expune, pentru a recâștiga astfel atenţia părinţi-
terumane și identificări, și funcţionează mai degrabă conform lor.
unui mod subsumat procesului secundar. Corespunzător, sunt În contrast cu „inconștientul trecutului“, inconștientul pre-
și mai ușor accesibile conștiinţei. zentului conţine reacţii inconștiente care se îndreaptă în direc-
În ultimii ani, Sandler și Sandler au elaborat o teorie a două ţia lui aici și acum și întreprind o adaptare constantă la con-
domenii ale inconștientului, „inconștientul trecutului“ și „in- flictele și angoasele care provin din conţinuturile inconștien-
conștientul prezentului“, teorie care, după părerea lor, are o tului trecutului, atunci când acestea reușesc să urce în incon-
valoare explicativă mai mare decât teoria topică și cea struc- știentul prezentului.
turală (vezi 1983, 1985, 1988).
Inconștientul trecutului sau inconștientul anterior (infan- „Principala funcţie este actualizarea și modificarea fantasme-
til) conţine toate reprezentările psihice provenite din interac- lor de dorinţă actuale (în măsura în care ele stârnesc conflictele)
ţiunile cu persoanele de relaţie importante (de regulă: mama, care iau fiinţă în regiunile mai profunde ale inconștientului pre-
tatăl, fraţii și surorile), dorinţele corelate cu acestea, care nu zentului. Aceasta se întâmplă când fantasma «se potrivește» pre-
trebuie neapărat să fie numai de natură sexuală, ci le cuprind zentului și, în final, își poate găsi acces în conștiinţă sub o formă
derivată sau alta... Obiectele apărute în fantasmele care urcă din
și pe cele de bunăstare și securitate, angoasele și alte afecte
inconștientul prezentului reprezintă obiecte așa cum au fost ele
care au constituit prilejul, manifestarea adiacentă sau conse- percepute și fantasmate în prezent (cel mai evident caz este cel al
cinţa unei interacţiuni. El mai cuprinde și modurile de gândi- analistului în transfer), dar conţinuturile fantasmelor de dorinţă
re infantile (gândirea pre-operaţională) și concepţiile despre oglindesc fantasmele copilăriei timpurii, pe care nu le putem cu-
lume (cum este, de exemplu, principiul talionului) și „fantas- noaște niciodată cu adevărat și pe care le atribuim inconștientu-
mele care prezintă calitatea de a rezolva conflicte, de a conferi lui mai vechi“ (Sandler și Sandler, 1988, p. 153).
securitate și de a împlini dorinţe“ (Sandler și Sandler 1985, p.
802), care au luat fiinţă prin atingeri aduse sentimentului pro- Inconștientul prezentului creează alte fantasme inconștien-
priei valori, printr-o pierdere de obiect ameninţătoare, prin an- te pe care le putem considera niște formaţiuni de compromis,
goase de vătămare corporală. pentru că dorinţele inconștientului trecutului sunt percepute
Din punctul de vedere al dezvoltării, la cinci-șase ani se ca ameninţătoare pentru echilibrul actual. Astfel, de exemplu,
ajunge la prima cenzură. În cursul procesului de constituire a propria mișcare pulsională ostilă inconștientă poate fi trans-
barierei de refulare și a amneziei infantile, reacţiile, dorinţele formată în fantasma că analistul are o atitudine critică faţă de
sau fantasmele de dorinţă infantile, anumite operaţii de gân- pacient.

230± ±231
232 Wolfgang Mertens Introducere în terapia psihanalitică 233

Cea de-a doua cenzură, care apără inconștientul prezentu- • Este favorizată regresia • Sunt limitate proporţiile
lui de conștientizare, reflectă în primul rând angoasele socia- regresiei, concentrarea
le internalizate; ea este orientată spre evitarea rușinii, umilin- oprindu-se asupra
ţei și înjosirii. domeniilor inconștientului
După Sandler și Sandler, în situaţia transferenţială a anali- prezentului.

• •
zei are loc o externalizare a acestei a doua cenzuri asupra ana-
În centru se află elaborarea În timp ce sunt favorizate
listului, care este distribuit acum în rolul unui cenzor mai mult
nevrozei de transfer (chiar reacţiile transferenţiale, nu
sau mai puţin tolerant. dacă și această cerinţă este favorizată nevroza
După acest preambul, pot fi luate în considerare numai câ- reprezintă mai degrabă un regresivă de transfer; părţile
teva dintre deosebirile fundamentale dintre psihanaliză și psi- ideal care poate fi atins componente ale nevrozei de
hoterapia analitică, dar în practică trebuie să se pornească de numai de departe). transfer se pot elabora și în
la un continuum. psihoterapia psihanalitică

• Transferul este legat • Reacţiile transferenţiale sunt


Procedura psihanalitică Psihoterapia analitică preponderent de obiectele interpretate astfel încât să
standard infantile (dar și de alte poată fi trasate paralele între

• •
persoane din afara situaţiei percepţiile care se fac despre
Orientată mai mult asupra Orientată mai mult asupra psihanalitice) alte persoane din afara
structurilor infantile sau derivatelor conflictelor sau situaţiei analitice și
asupra „inconștientului asupra „inconștientului percepţia terapeutului;

• Interpretările transferenţiale •
trecutului“ prezentului“ (Sandler și
Sandler, 1988) Interpretările tranferenţiale

• •
pot fi destul de precise și trebuie uneori să fie
Dezvoltarea unei nevroze Schimbarea diferitelor cuprinzătoare, pentru că incomplete, dar în orice caz
regresive de transfer care niveluri ale inconștientului printr-un tratament terapeutul se folosește de
face posibilă o descoperire prezentului (Sandler și îndelungat și de profunzime transfer într-un mod
sistematică și o cercetare a Sandler vorbesc despre o pot fi obţinute, cu timpul, neinterpretativ.
conflictelor nestinse din „stratificare“: „pe treapta multe date și confirmări ale
copilărie. Elaborarea cea mai profundă se reflectă interpretărilor

• •
nevrozei de transfer permite cel mai puternic acele
schimbarea introiectului fantasme pe care le atribuim Trebuie să fie recunoscută La fel
Supraeului organizat inconștientului mai vechi“ influenţa analistului asupra
conform procesului primar, [1988, pp. 154-155). Într-o configurării nevrozei de
o reorganizare succesiune genetică, acestea transfer (respectiv asupra
fundamentală a funcţiilor pot fi și conflicte ale temelor în care apar diferite
sintetice și defensive ale tânărului adult, ale aluzii transferenţiale
Eului, o maturizare a adolescentului sau ale ascunse), după cum trebuie
reprezentărilor primitive de copilului aflat în perioada să fie recunoscut
sine și de obiect de latenţă. contratransferul și influenţa

232± ±233
234 Wolfgang Mertens Introducere în terapia psihanalitică 235



Nici în psihanaliză
unor atitudini specifice La fel. În orice caz, în interpretarea nu este
structurii de personalitate psihoterapia analitică, singurul factor activ, ci sunt


terapeutul rămâne mai importante și noua relaţie
Trebuie să fie recunoscută degrabă un „obiect real“; de obiect și interiorizarea
ancorarea transferului în distorsiunile transferenţiale funcţiilor empatice și
realitatea relaţiei analist- sunt dizolvate mai rapid. analitice ale terapeutului
pacient, pentru a putea (vezi vol. 3, cap. 22: Factori
deosebi transferul trecutului activi).
de impresiile realiste

restricţiile din vol. 2, cap. 10: •


(pentru aceasta vezi
La fel
Transferul)


4.3 Psihanaliza sub aspectul „eficienţei economice“
Analiza transferului,
împreună cu interpretările Faptul că în Germania Federală abia în anii ’50 psihotera-
genetice și reconstrucţiile
pia a fost considerată ca activitate medicală a făcut ca, după
servesc descoperirii și
îndelungi tratative, în 1967 să fie acceptat catalogul de activi-
reprezintă un proces circular •
reorganizării amintirilor și
Reconstrucţia trecutului este tăţi ale caselor de asigurări sociale. Înainte, la fel cum se pe-
și sinergic. a doua prioritate, în urma trec și astăzi lucrurile în cele mai multe ţări, pacienţii trebuiau


cercetării inconștientului să plătească din surse proprii un tratament psihanalitic sau
Reconstrucţia prezentului; conflictele psihoterapeutic sau, ocazional, pe baza unor dispense, puteau
inconștientului trecutului prezentului apar în prim- să conteze pe o rambursare din partea casei de sănătate. De
(„fantasme originare“: scena plan mai curând decât apar aceea, un tratament psihoterapeutic intra în discuţie numai
primitivă, seducţia, conflictele inconștiente pentru o minoritate de persoane aflate în grave suferinţe psi-
deosebirile între sexe, vezi profunde
hice. Dacă pornim de la noi statistici (vezi Dührssen, 1987;

Loch, 1979) trebuie să fie cât
se poate de completă Analiza are loc în poziţie Schepank, 1987), pe de o parte devine vizibilă enorma necesi-
orizontală tate pentru o formă de terapie cuprinzătoare și cauzală cum
este aceea din psihanaliză sau psihoterapia analitică și, pe de
• Analiza are loc în poziţie • Durata: doi până la trei ani altă parte, devine clar cât de necesară este preluarea costuri-
orizontală și mai mult lor de către casa de sănătate pentru pacienţii cu tulburări psi-

• •
hice.
Durata: patru până la cinci Frecvenţa ședinţelor: două În cel mai cuprinzător și mai costisitor studiu de teren epi-
ani și mai mult până la trei ori pe demiologic-abisal psihologic, studiu efectuat de Schepank și

săptămână.
colaboratorii (1987), au fost cercetaţi fiecare al 200-lea locuitor
Frecvenţa ședinţelor: patru
până la cinci ori pe german al orașului Mannheim (aleși întâmplător din cei
săptămână 300 000 de locuitori), născuţi în anii 1935, 1945 și 1955. Aceș-
tia au fost examinaţi de terapeuţi experimentaţi de orientare

234± ±235
236 Wolfgang Mertens Introducere în terapia psihanalitică 237

psihanalitică, folosindu-se teste și interviuri orientate psihana- Schizofrenii .............................................0,3-0,4% din populaţie
litic. După trei ani, a fost efectuat un al doilea studiu. Spre de- Depresii endogene .................................1,3-3,9% din populaţie
osebire de proiectele de cercetare epidemiologice clasice (cum Alcoolism și maladii adictive.....................2-3% din populaţie
este cel din Midtown Manhattan, al lui Hollingshead și Re- (24% din populaţie bea)
dlich, 1958), unde scopul cercetării era morbiditatea psihiatri- Psihonevroze................................................7,2 % din populaţie
că de ansamblu, studiul longitudinal din Mannheim s-a con- Tulburări psihosomatice............................11,7% din populaţie
centrat exclusiv asupra tulburărilor psihogene. După dezba-
teri fundamentale despre cum se definește un „caz de îmbol- În „Directivele comisiei medicilor și caselor de sănătate de-
năvire psihogenă“, grupul de cercetare a ajuns la concluzia că spre desfășurarea psihoterapiei în cadrul îngrijirilor asigura-
26% din populaţie, cu o repartizare echilibrată în funcţie de te de casele de sănătate“, în noua ediţie din 3 iulie 1987, au
vârstă, cu o preponderenţă în rândul femeilor și cu rate clar fost numite următoarele proceduri cu fundament psihanalitic
mai mari ale cazurilor în păturile sociale inferioare, trebuie să (vezi fig. 16 din pagina următoare).
fie desemnată ca bolnavă psihogen (din care 12% tulburări psi- Prestaţiile caselor de sănătate se extind de la procedeele te-
hosomatice funcţionale, 7% psihonevroze și 7% tulburări de rapeutice individuale la procedeele de grup, cum este terapia
personalitate). analitică de grup și terapia de grup cu fundament în psiholo-
Dintre subiecţii care au fost desemnaţi drept cazuri, foarte gia abisală, care însă nu pot să-și afle în acest capitol o tratare
puţini au cerut psihoterapie; numai cca 80% fuseseră la medic satisfăcătoare.
în anul precedent, fără să le fi fost recomandată o psihotera- Un studiu de practică efectuat la cererea Societăţii Germa-
pie. După aprecierea experţilor, aproximativ jumătate din ca- ne pentru Psihoterapie, psihosomatică și psihologie abisală
zuri necesitau și erau în egală măsură capabile de a primi tra- (DGPT), asupra activităţii psihanalitice din Germania Federa-
tament. lă, a avut o bază de date de 801 chestionare reușite. Rezulta-
În ciuda revelaţiilor uluitoare, unii ar putea cădea în ten- tele au fost că terapia individuală analitică reprezintă, cu cca
taţia de a face calcule supradimensionate (jumătate din 26% 54%, cea mai frecvent utilizată formă de terapie, urmată de te-
din populaţia orașului însemna 39 000 de pacienţi care sufe- rapia de grup analitică (19%) și terapia individuală abisală
reau de maladii psihogene), dar, desigur, este valabil faptul că: (15%) (vezi Schmid, 1988, p. 52).
„Rata apariţiei cazurilor de maladii psihogene nu se traduce În directive este clar stabilit că desfășurarea terapiei psih-
într-un număr de locuri în psihoterapie sau în paturi de spi- analitice trebuie să corespundă regulilor de bază ale necesită-
tal. Totuși, nu se poate trece cu vederea și merită să fie discu- ţii, eficienţei și economiei și în ceea ce privește durata ei. Ast-
tată discrepanţa dintre cota înaltă a tulburărilor psihogene fel, devine limpede că procedeul standard psihanalitic, cu ce-
(26%) și cota redusă a psihoterapiilor printre serviciile medi- rinţa unei perlaborări temeinice a nevrozei de transfer și a unei
cale plătite (1%)“ (Rudolf, 1988, p. 103). Acest procent se refe- reconstrucţii largi a inconștientului trecutului poate fi cu greu
ră la prestaţiile psihoterapiei staţionare cu cca 5000 de paturi exercitat în interiorul acestei plaje limitate de activitate. Chiar
de psihoterapie, mai ales pentru tratamentul maladiilor psi- dacă în unele cazuri o psihoterapie analitică de 240 până la
hosomatice. Dührssen (1987, p. 321) citează următoarele rate 300 de ore dă bune rezultate, totuși la mulţi pacienţi se cere o
de prevalenţă care provin în parte din studiul lui Heimann elaborare mai temeinică, care are nevoie de mult mai mult
(1987) — realizat asupra maladiilor psihice la cererea Minis- timp. Dacă la un pacient se consideră indicat procedeul stan-
terului federal pentru cercetare și tehnologie: dard psihanalitic și nu credem în varianta unei proceduri li-

236± ±237
238 Wolfgang Mertens Introducere în terapia psihanalitică 239

mitative, iterative, orientate focal, nu ne mai rămâne decât să te, psihanaliza este limitată la cei cu mijloace suficiente finan-
riscăm dezvoltarea unei nevroze de transfer, ale cărei costuri ciare.
nu rareori le împart psihanalistul și pacientul; de acum înain- Deși în cercetarea psihoterapeutică nu există nici o dova-
dă empirică despre superioritatea tratamentelor psihanalitice
îndelungate și cu frecvenţă înaltă (în comparaţie cu formele
Fig. 16: Procedee cu fundament psihanalitic conform directi- de terapie mai scurte și de frecvenţă mai scăzută), orice psih-
velor pentru psihoterapie, valabile de la 1 octombrie 1987 și con- analist practician știe că intensitatea, profunzimea și caracte-
tracte pentru psihoterapie (case primare de asigurări și substitu- rul temeinic al elaborării formaţiunilor transferenţiale corelea-
tele lor), valabile de la 1 iulie 1988 ză înalt cu numărul de ore (dar nu cu frecvenţa). Din motive
Psihoterapie analitică Psihoterapie cu fundament în de pragmatică a cercetării, cele mai multe studii de evaluare
psihologia abisală au fost realizate asupra terapiilor scurte și, de aceea, nu pot să
ne furnizeze nici o concluzie în această privinţă. Ceea ce nu
ca terapie individuală ca terapie individuală exclude, desigur, ca și terapiile mai scurte să poată furniza
bune rezultate (fapt care este în strânsă legătură cu definiţia
(și în formă de psihoterapie și în formă de
psihanalitică scurtă și focalizată) terapie scurtă
care se dă rezultatului satisfăcător al terapiei).
terapie focalizată Încă un mic exemplu de calcul: în anul 1987, Asigurările
psihoterapie dinamică sociale medicale din Germania au cheltuit pentru medicamen-
terapie cu frecvenţă redusă te 19 miliarde DM; 5 miliarde au costat însă medicamentele
Prin casele de asigurări: 160-240 Prin casele de asigurări: 50-80 contestate medical. Dacă pornim de la aproape 4 600 de psi-
în cazuri excepţionale: 300 de ore în cazuri excepţionale: 100 de ore hoterapeuţi (în ambulator) în anul 1987 (inclusiv psihoterape-
uţi de copii și adolescenţi și medicii care nu au fost formaţi în-
ca terapie de grup ca terapie de grup tr-un institut al Societăţii germane de psihanaliză, psihotera-
pie, psihosomatică și psihologie abisală — DGPT — cu atri-
Prin casele de asigurări: 80-120 Prin casele de asigurări: 40-60
în cazuri excepţionale: 150 de ore în cazuri excepţionale: 80 de ore
buţiunile secundare de „psihoterapie“, respectiv „psihanali-
ză“), aceștia au „costat“, la o apreciere globală, cam a zecea
În această formă de terapie, În această formă de terapie, trebuie parte din aceste 5 miliarde.
împreună cu simptomatica să fie tratată dinamica inconștientă
nevrotică trebuie să fie tratate a conflictelor nevrotice care sunt
materialul conflictual nevrotic și active în momentul actual, cu
4.4 Psihoterapia cu fundamente în psihologia abisală
structura nevrotică bazală ale atenţie la transfer, contratransfer și
pacientului, iar travaliul rezistenţă.
psihanalitic se angrenează și este
Acest procedeu important, bazat pe directivele pentru psi-
favorizat cu ajutorul analizei Se încearcă o concentrare a hoterapie, presupune premisele fundamentale ale teoriei ge-
transferului, contratransferului și procesului terapeutic prin limitarea nerale psihanalitice a nevrozelor, dar este indicat numai dacă
rezistenţei, prin utilizarea scopului tratamentului, procedând poate fi delimitat un conflict nevrotic actual cu o simptoma-
proceselor regresive. cu precădere la concentrarea tologie corespunzătoare (vezi Faber și Haarstrick 1988). Ade-
asupra conflictului, precum și prin rând la cele afirmate de Lock (1979), Heigl-Evers și Heigl
limitarea proceselor regresive. (1982) au indicat principalele restricţii ale psihanalizei.

238± ±239
240 Wolfgang Mertens Introducere în terapia psihanalitică 241

Spre deosebire de aceasta, cu ajutorul psihoterapiei cu 4.4.1 Psihoterapia dinamică


fundament abisal trebuie să se obţină cu precădere o înţe-
legere a constelaţiilor conflictuale interpersonale momen- În două publicaţii (1972, 1988), A. Dührssen a introdus în-
tane, lăsând întrucâtva la o parte originile anterioare din is- tr-o formă foarte clară conceptul de psihoterapie dinamică în
toria de viaţă; în cele din urmă, scopul tratamentului este calitate de procedeu independent, de orientare abisală, în ca-
reprezentat de o schimbare parţială de structură, acompa- drul asistenţei medicale asigurate de casele de sănătate. Defi-
niată de o diminuare a simptomelor. Nu se încearcă produ- niţia ei, elaborată pentru comisia medicilor și caselor de sănă-
cerea unei nevroze de transfer; din acest motiv, terapia se tate, sună astfel, în formă comprimată:
desfășoară cu pacientul șezând faţă în faţă cu terapeutul;
durata tratamentului și frecvenţa ședinţelor sunt variabile, „Psihoterapia dinamică ia în considerare procesele psihice
corespunzător punctelor de focus pe domenii conflictuale inconștiente cu efecte patogene ale pacientului, în relaţie cu dez-
delimitate. În cazul psihoterapiei staţionare, în tratament voltarea corespunzătoare din istoria de viaţă, precum și patter-
pot să fie implicate pasager și una sau mai multe persoane nurile de reacţie secundar nevrotice, care au dus, acţionând con-
de relaţie. certat, la semnele clinice ale bolii, la afectarea relaţiilor interu-
mane și la cursuri patologice de acţiune. Este vorba despre o te-
Formele de intervenţie sunt desemnate în general prin-
rapie în dialog, în care se ajunge la materialul de trăiri cu sem-
tr-o mai mare activitate a terapeutului. În afară de ideile di-
nificaţie patogenă al pacientului prin asociaţie liberă, dar și prin
rectoare amintite de Heigl-Evers și Heigl, care conduc con- întrebări stimulatoare și clarificatoare. În ciuda numărului limi-
centrarea asupra situaţiilor interpersonale actuale ale pacien- tat de ședinţe, datorită unui aranjament foarte flexibil privitor
tului, așa-numita clarificare, adică concepţia diferenţiată de- la densitatea orelor de tratament, pacientului i se lasă timpii ne-
spre temele conflictuale, devine elaborare a situaţiei conflic- cesari pentru maturizare și transformare până la încheierea te-
tuale actuale. Din cauza unei activităţi structurante mai mari rapiei. Sunt folosite în aceeași măsură procesele regresive de
a terapeutului și a scăderii importanţei asociaţiei libere a pa- scurtă durată și reacţiile transferenţiale care apar“ (A. Dührssen,
cientului, nu se ajunge la o adâncire regresivă a anumitor 1988, p. 1).
constelaţii conflictuale. Tehnica interpretării, utilizată și în
psihoterapia cu fundamente abisale, tinde spre evidenţierea Aranjamentul flexibil nu vine, desigur, numai în avanta-
unei relaţii între situaţia declanșatoare și simptomatologia jul acelor pacienţi care se tem de o apropiere și o dependen-
actuală a pacientului, implicând comportamentul pacientu- ţă mult prea mari, ci și în avantajul celor ale căror condiţii
lui în situaţia terapeutică momentană. Astfel, conţinuturile de viaţă nu le permit să întreprindă o terapie cu o mare frec-
inconștiente sunt aduse mai aproape de percepţia și de trăi- venţă a ședinţelor în mod continuu timp de doi, trei sau mai
rea pacientului. mulţi ani. O anumită libertate faţă de convenţia legată de
Conform „directivelor pentru psihoterapie“ în noua redac- program reprezintă adesea, de exemplu, singura modalita-
tare din 3 iulie 1987, de procedeele terapeutice ale psihotera- te de a intra vreodată într-o terapie pentru pacienţii adoles-
piei cu fundamente abisale ţin terapia scurtă, terapia focaliza- cenţi cu o mare nevoie de autonomie, dar și pentru oamenii
tă, psihoterapia dinamică și terapia de frecvenţă redusă, într-o cu tulburări structurale ale Eului, cu pericolul unei decom-
relaţie terapeutică de durată, stabilă (vezi, de exemplu, Hoff- pensări. Conform datelor cercetării lui Dührssen (1984,
mann, 1983). Din motive de spaţiu, mă limitez la reprezenta- 1986), pentru pacienţii care au fost prevăzuţi pentru o psi-
rea psihoterapiei dinamice. hoterapie dinamică a rezultat cel mai înalt index de risc (mă-

240± ±241
242 Wolfgang Mertens Introducere în terapia psihanalitică 243

sură a presiunii din partea mediului social pe care a resim- 4.5 Psihoterapia cu bază psihanalitică (Kutter)
ţit-o copilul aflat în creștere). Apoi s-a arătat că anumite di-
ficultăţi și indicatori patologici de importanţă clinică ridica- Kutter (1977) a delimitat de psihoterapia psihanalitică un
tă (cum ar fi, de exemplu, tentativele de suicid, adicţiile, re- procedeu pe care l-a numit „psihoterapie concentrată pe bază
acţiile senzitive, indici ale decăderii, incapacitatea de mun- psihanalitică“ sau „psihoterapie cu bază psihanalitică“ și pe
că și internările în spital care au durat până la șase luni în care nu îl diferenţiază calitativ, ci numai cantitativ de psihana-
anul de dinaintea terapiei) apăreau mult mai frecvent la pa- liza clasică. El menţine și modifică cele trei trăsături esenţiale
cienţii aleși pentru psihoterapie dinamică decât la pacienţii pentru psihanaliză: a) atitudinea neutră a analistului, b) dez-
care se supun unei psihoterapii psihanalitice. La fel, s-au pu- voltarea și elaborarea unei nevroze de transfer și c) folosirea
tut indica ameliorări semnificative, astfel că poate trece interpretării, sunt variate de el astfel încât procesul de desfă-
drept dovedit faptul că aceste persoane în general grav afec- șurare și dizolvare a nevrozei de transfer să fie comprimat,
tate nu ajung la rezultate terapeutice mai slabe decât pacien- concentrat și intensificat. Pe de altă parte, poate fi vorba de-
ţii care sunt trataţi cu procedeul psihanalitic standard (vezi spre o formă prescurtată a psihanalizei, în măsura în care sunt
A. Dührssen, 1988, p. 8). elaborate numai părţi ale nevrozei de transfer (de exemplu,
În psihoterapia dinamică se pune mai mult accent decât numai stadiul de organizare oedipian și faza de desprindere
în psihanaliză pe circumstanţele actuale de viaţă ale pacien- și de individuaţie). Elaborarea conflictelor centrale ale unui
pacient „nu trebuie neapărat și de fiecare dată să ajungă în
tului; domeniile tematice preferate sunt deficiturile de învă-
transferul asupra analistului. Dacă pacientul resimte mai pu-
ţare, lacunele și stângăciile determinate de conflicte care se
ternic transferul în relaţie cu o persoană reală din mediul său,
manifestă în domeniul relaţiilor interumane, dar și în lumea
atunci putem să-i arătăm pacientului ce anume trăiește el în
factuală și a muncii. Terapeutul ţine seama de transfer, dar
mod inconștient în relaţia cu această persoană, ca parte trans-
acesta nu se află în centrul terapiei. De aceea, nu se încear-
ferată. El va putea accepta această interpretare, dacă afectele
că o nevroză de transfer regresivă. Interpretările genetice se sale sunt implicate într-adevăr în relaţia cu această persoană
plasează într-un perimetru restrâns, la fel și legăturile pe «acolo» și «atunci». Totuși, vom încerca mereu să înţelegem ca
care le au conflictele actuale cu întreg contextul istoriei de transfer tot ceea ce pacientul trăiește disproporţionat și exage-
viaţă. Centrul de greutate rămâne însă problema actuală a rat în relaţia cu analistul și să prelucrăm acest «aici» și «acum»
celui în cauză. Terapeutul este esenţialmente mai activ, el în situaţia analitică“ (Kutter, 1977, p. 961).
structurează, împarte sfaturi și dă recomandări, dar în cla-
rificarea diferitelor probleme el ţine seama și de eficienţa și
de importanţa dinamismelor inconștiente (vezi A. Dührssen, Psihanaliza clasică Psihoterapia psihanalitică
1980, p. 18). (psihoterapie concentrată pe
baze psihanalitice)
Dührssen (1988, p. 23) vede următoarele riscuri și dezavan-
taje ale procedeului, care se pot instala în anumite condiţii: „a) • Durata mai scurtă a
tratamentul nu este foarte eficient și nu sunt abordate impor- tratamentului (unul până la
tante forme de trăire ale pacientului, b) terapia devine prea di- doi ani)
rijistă. Pacientul rămâne consemnat sfatului, consolării și spri-
jinului oferite de terapeut“.

242± ±243
244 Wolfgang Mertens Introducere în terapia psihanalitică 245

• Frecvenţă mai redusă a agravantă). Prin


ședinţelor pe săptămână concentrarea asupra
(două sau trei) participării se ajunge la o

formă scurtă de
Scop limitat al
psihanaliză. Travaliul de
tratamentului

interpretare nu se leagă de
Nu se ajunge la formarea aceea de întregul spectru al
unei nevroze de transfer transferurilor, ci numai de
complet regresivă, ci numai cele care sunt reactivate
a unor constelaţii într-un mod deosebit de
transferenţiale circumscrise, presant.
adică se ajunge la o
accentuare, respectiv o
concentrare a constelaţiilor
decisive ale relaţiilor de După părerea lui Kutter, faţă de elaborarea (aproape) com-
obiect pletă a nevrozei de transfer generalizate din procedura psih-
• Solicitările legate de tehnică analitică standard, limitarea la conflictul central al unui pa-
sunt mai mari; procedeul cient aduce cu ea o durată semnificativ mai redusă a tratamen-
este mai concentrat tului.
• Elaborarea conflictului Ca indicaţii pentru „psihoterapia cu baze psihanalitice“,
central nu trebuie să aibă Kutter (1977, p. 964) vede două principale domenii terapeuti-
loc neapărat și de fiecare ce:
dată în cadrul transferului
asupra analistului 1) nevroza de transfer clasică (nevroză de conversie, nevroză obse-
• Totuși, trebuie căutată sională și fobie) la o psihodinamică preponderent inconștientă a
mereu posibilitatea de a conflictelor oedipiene (conflictele preoedipiene, care există întot-
rămâne în „aici și acum“-ul deauna, nu sunt elaborate).
situaţiei analitice 2) pacienţii cu o structură de personalitate borderline, în cazul că-
• Același conflict care s-a rora în prim-plan se află conflicte din vechea relaţie duală a co-
constelat în transferul pilului cu mama; Kutter (1975) numește aceste nevroze „nevroze
asupra analistului postclasice“.
corespunde de cele mai
multe ori celui care a Kutter indică faptul că „psihoterapia pe baze psihanaliti-
declanșat simptomatologia ce“ descrisă de el nu are „nimic de-a face cu psihoterapia su-
actuală. Se renunţă la portivă“ și nu este nevoie să fie folosite auxiliar tehnici supor-
analiza și elaborarea altor
tive. Neutralitatea analitică se păstrează deci, iar interpretări-
conflicte (care în momentul
respectiv nu întreţin o
le sunt principala formă de intervenţie, ca și în procedura psih-
simptomatologie analitică standard.

244± ±245
246 Wolfgang Mertens Introducere în terapia psihanalitică 247

4.6 Psihoterapia orientată în funcţie de diferite experienţe. În interiorul psihanalizei clinice, gândirea
psihologia dezvoltării (Blanck și Blanck) legată de psihologia dezvoltării are sens numai dacă ţinem
cont de faptul că deficitele timpurii de socializare suferă o ne-
Pe baza cunoștinţelor de psihologia Eului și de psihologie oelaborare și o reformare continuă și, din aceste motive, pot
genetică, Blanck și Blanck (1974, 1979) au schiţat o teorie im- apărea în multiple forme, între care pot exista conflicte nevro-
punătoare la prima vedere despre o psihoterapie orientată tice. Numai în cadrul unei terapii psihanalitice bazate pe re-
după psihologia genetică a lui M. Mahler, psihoterapie indi- laţiile de obiect, în care atenţia analitică se concentrează asu-
cată în primul rând în cazul pacienţilor cu deficite și erori în pra componentelor relaţionale conștiente și inconștiente co-
organizarea Eului. Dat fiind că în zilele noastre foarte mulţi mune, împletite, se pot diferenţia catastrofele și conflictele an-
pacienţi prezintă aceste deficienţe în structura Eului, psihote- terioare de cele ulterioare din viaţa pacientului și se pot insta-
rapia concepută de acești autori se îndreaptă către un spectru la forme corespunzătoare de intervenţie.
diagnostic mult mai larg decât este cazul pentru psihanaliză.
Ei sunt adepţii concepţiei conform căreia acestor pacienţi tul-
buraţi trebuie să le fie refuzată tehnica psihanalitică obișnui- 4.7 Terapia psihanalitic-interacţională
tă. „Credem însă că acest refuz nu se sprijină pe o deficienţă (Heigl-Evers și Heigl)
inerentă teoriei, ci pe folosirea unei tehnici care era menită tra-
tamentului nevrozelor.“ (Blanck și Blanck, 1974, p. 17). În cazul metodei terapeutice concepută de Heigl-Evers și
Oricât de potrivite ar fi măsurile tehnice dezvoltate de Heigl (de exemplu, 1979, 1983, 1988) este vorba despre un pro-
Blanck și Blanck pentru stimularea reorganizării Eului (ca, de cedeu psihoterapeutic derivat din psihanaliză, indicat mai ales
exemplu, explicaţiile bazate pe psihologia dezvoltării, stimu- pacienţilor cu tulburări structurale ale Eului, determinate de
larea sentimentului propriei valori, introducerea în diferenţie- dezvoltare. Ca și Blanck și Blanck (1974, 1979), autorii pornesc
rea afectelor etc.) în timpul anumitor faze ale procesului ana- de la faptul că la acești pacienţi forma de intervenţie genuin
litic, totuși, la o lectură mai atentă a tuturor exemplelor lor, psihanalitică a interpretării, respectiv a interpretării transfe-
devine clar că autorii omit o atitudine epistemologică psihana- rului și rezistenţelor, nu își află rostul, mai ales în faza iniţia-
litică. De exemplu, expresiile pacientului acceptate ca atare, lă a unei terapii și uneori pe parcursul acesteia. În loc de aceas-
intervenţiile pornesc de la aspectul de conţinut al comunică- ta, terapeutul trebuie să se arate gata „de a se face în mod au-
rilor și nu există nici un concept pentru interacţiunea comu- tentic disponibil, în calitate de persoană, pentru dialogul tera-
nicativă inconștientă dintre terapeut și pacient. peutic, chiar dacă o face selectiv-expresiv“ (Heigl-Evers și
De pildă, poate să nu fie recunoscut nici faptul că un pa- Heigl, 1988, p. 92).
cient reacţionează la implicaţiile inconștiente ale intervenţii- La cabinetul psihanalistului vin din ce în ce mai mulţi pa-
lor și tehnicilor unui terapeut, deoarece atât comunicarea, cât cienţi care suferă de o tulburare structurală a Eului; printre ei
și intervenţia rămân la suprafaţa materialului accesibil conști- se află cei cu tulburări psihosomatice severe, bolnavii adictivi,
inţei. Astfel, nu numai că se abandonează o atitudine genuin structurile de personalitate prepsihotice, borderline și narci-
psihanalitică, ci, în plus, nu se ţine cont nici de faptul că per- sice (vezi cap. 3.3 pentru diagnosticul funcţiilor Eului). Din ca-
formanţele deficitare ale Eului pot fi deformate nevrotic. În uza acestor deficienţe ale funcţiilor Eului, dezvoltarea funcţi-
măsura în care amintirile sunt luate ca atare, nu se ia în con- ilor sintetic-integrative ale Eului a putut avea loc numai gra-
siderare funcţia amintirilor-ecran și capacitatea de a telescopa dual. De aceea, nu se poate conta pe dezvoltarea completă a

246± ±247
248 Wolfgang Mertens Introducere în terapia psihanalitică 249

capacităţii funcţionale a Eului (de exemplu, clivajul terapeu- „În ceea ce privește calitatea ei emoţională, o astfel de comu-
tic al Eului, așa cum a fost descris în 1934 de Sterba), care se nicare trebuie să fie autentică și în același timp trebuie să fie le-
află la baza procedurii psihanalitice standard și care trece gată de o indicare a relaţiei de obiect (interne) patogene, ca și a
drept premisă a acesteia. Conform acestei concepţii (care nu a bazei interpersonale a deficitelor de funcţie a Eului ale pacientu-
lui, precum și a răspunsului emoţional al terapeutului. Aceasta
rămas necontestată, vezi, de exemplu, Argelander 1977; Langs,
înseamnă că trebuie să indice dimensiunea disproporţionată în
1981; Bauriedl, 1987), pacienţii cu o tulburare structurală a Eu- raport cu realitatea a relaţiei obiectale pe care o încearcă pacien-
lui nu pot să facă faţă interpretărilor; acestea sunt trăite ca in- tul. Pacientul trebuie să poată percepe faptul că terapeutul se
comprehensibile, reci, distanţate, abuzive, jignitoare, autorita- identifică cel puţin în treacăt cu trebuinţa sa corespunzătoare, ori-
re, cu intenţie psihotizantă și repetând experienţele traumati- cât de infantilă ar fi aceasta. Din punct de vedere al conţinutului
zante infantile originare. său, o astfel de intervenţie interacţională sau „răspuns“ al tera-
Pașii terapeutici din psihoterapia interacţională au fost de- peutului trebuie să fie mereu o unitate de porniri libidinale și
scriși astfel de Heigl-Evers și Heigl (1983, p. 3): agresive, un amestec de acceptare și critică. În același timp, tre-

• În primul rând, este important ca pacientul să-și perceapă de-


buie să i se ofere pacientului o nouă relaţie obiectală, care să sti-
muleze dezvoltarea ulterioară a funcţiilor deficitare ale Eului și
ficitul și să poată să-l trăiască ca un efect al unei experienţe care să-i poată trezi pacientului un sentiment de speranţă, des-
relaţionale patogene. Apoi, trebuie să înţeleagă cum se fac re- chizându-i o perspectivă de viitor. Acest comportament terapeu-
marcate aceste deficite ale funcţiei Eului în relaţiile sale actu- tic corespunde într-un anumit fel comportamentului mamelor
ale; în final, sarcina terapeutului este de a-l face pe pacient să care vor să creeze posibilitatea ca odrasla lor să facă progrese în
conștientizeze că modalităţile comportamentale și atitudinile dezvoltare“ (Heigl-Evers și Heigl, 1983, p. 7)


cu care el își acoperă deficitele au o funcţie compensatorie.
Pacientul trebuie să resimtă nevoia de a se despărţi de moda- Comunicarea acceptării, prezenţa afectivă și cognitivă a te-
lităţile comportamentale compensatorii și să-și dezvolte mai rapeutului și experienţele care apar astfel la pacient, sentimen-
departe, într-un proces de învăţare socială, acele funcţii ale te de autopercepţie și de luare în serios, reprezintă pentru
Eului insuficient marcate. Motivaţia pentru acest proces de
acesta o motivaţie de a încerca să-și dezvolte ulterior funcţii-
dezvoltare ulterioară este stimularea unei noi experienţe re-
le deficitare ale Eului. Dialogurile care au loc în terapia inter-

laţionale.
În acest proces are loc o confruntare cu experienţele rușinoa- acţională, în forma susţinerii narcisice, a dăruirii libidinale și
se, umilitoare și angoasante ale propriei sale insuficienţe, de agresive, permit ca, progresiv, să ia fiinţă o nouă formă de ex-
exemplu atunci când pacientul recunoaște cât de mulţi oa- perienţă relaţională și îi dau curaj pacientului să încerce aceste
meni au avut până acum rolul de prelungiri narcisice ale pro- noi competenţe relaţionale în experienţa cotidiană. Pentru că
priului sine, oameni care nu aveau voie să aibă o părere pro- acesta este de regulă un drum anevoios, punctat de recăderi

prie. Aceste sentimente reprezintă și principalele rezistenţe. ocazionale, terapeutul trebuie să procedeze cu multă înţelege-
În fine, trebuie avut în vedere ca pacientul să aibă răbdarea
necesară pentru acest proces anevoios de dezvoltare ulterioa-
re, iar „confirmarea celor mai mici progrese de învăţare“ (vezi
ră și să nu se lase descurajat de recăderi. Heigl și Triebel, 1977) se dovedește utilă în sensul unui răs-
puns participativ.
Pentru realizarea pașilor spre vindecare, din mijloacele te- În atmosfera deja rarefiată psihanalitic a acestui procedeu
rapeutice rezultă imediat faptul că terapeutul percepe la pa- derivat din psihanaliză, apropierea de principiile teoriei învă-
cientul său deficitul de funcţie a Eului și îi comunică acestuia ţării este tot mai evidentă. Nu este nimic de obiectat împotri-
reacţia sa emoţională într-o formă care să nu fie nocivă. va unei teorii de orientare psihanalitică a învăţării, dimpotri-

248± ±249
250 Wolfgang Mertens Introducere în terapia psihanalitică 251

vă, se impune răspândirea ei (vezi și vol. 3, cap. 22: Factori ac- variabile contextuale și a sentimentelor contratransferenţiale,
tivi). Mai importantă decât această afinitate pare a fi întreba- o bază de decizie aproape sigură. În alte cazuri, trebuie să fie
rea în ce măsură în terapia interacţională este suspendată ana- luată în consideraţie posibilitatea ca pacientul să vrea să facă,
liza transferului — pornind de la aici și acum în experienţa re- în mod conștient sau inconștient, o ofertă relaţională care să
laţională — în favoarea unui schimb de impresii care rezultă depășească modul său de manifestare comportamentală.
din observaţia asupra comportamentului interpersonal mani- Această ofertă nu poate fi înţeleasă și elaborată numai prin
fest. Să presupunem că un pacient încearcă frecvent să-și amâ- analiza transferului, aceasta chiar și atunci când acest pacient
ne ședinţele pentru că, după aprecierea lui, trebuie să se ocu- a fost diagnosticat prioritar ca „tulburare structurală a Eului“.
pe de alte treburi importante, scadente. Dacă bănuim în acest Din această cauză, Heigl-Evers și Heigl (1988, p. 89) conside-
comportament manifestarea unei tulburări structurale a Eu- ră că se impun treceri fluide și corecte la terapia psihanalitică,
lui, trebuie atunci să îl confruntăm cu ideea că modul său de deoarece „și tulburările structurale ale Eului determinate de
a se comporta declanșează la terapeut dezamăgire și mânie, dezvoltare conţin părţi patologic conflictuale și prelucrările
reacţii pe care pacientul nu le poate deloc anticipa, pentru că acestora“.
el crede pur și simplu că poate dispune de timpul terapeutu-
lui său? Și ce se întâmplă dacă dezamăgirea și mânia se află
ceva mai mult în intenţia pacientului? Dacă el nu vrea să se 4.8 Psihoterapia psihanalitică la tulburările
supună regulamentului care în transfer este trăit ca rigid, dacă caracteriale grave și la personalităţile
vrea să-i plătească terapeutului cu aceeași monedă pentru ne- borderline (Kernberg)
ajunsurile care, chipurile, îi sunt provocate, sau dacă vrea să-l
facă pe terapeut să înţeleagă cât de rele sunt sentimentele de Kernberg (1981, 1988) consideră că psihoterapia psihanali-
abandon, de așteptare și altele ca acestea, care sunt trăite atât tică este indicată pentru maladiile psihice grave (și pentru ca-
de frecvent de pacienţii cu tulburări precoce? Atunci, psihote- zurile nevrotice ușoare, în care nu este recomandabilă o psih-
rapia interacţională nu ar putea să fie percepută oarecum ca o analiză propriu-zisă). Prin aceasta, el se deosebește de autori
mustare pedagogică, în sensul: „Împart acum cu tine senti- care apără punctul de vedere conform căruia în cazul tulbu-
mentele pe care le trezești în mine, pentru că se vede că tu nu rărilor structurale ale Eului interpretările pot avea efecte ma-
știi ce efecte ai asupra mea“. Și nu ar trebui pacientul să aibă ligne și că, din această cauză, sunt recomandate preponderent
sentimentul că nu pătrunde nicăieri cu „răutatea“ lui și că nu intervenţiile reparatoare și susţinătoare ale Eului. Pe baza da-
poate să provoace la terapeut altceva în afară de mustrări? telor proiectului de cercetare în psihoterapie al Fundaţiei Men-
Cu acest exemplu nu se poate răspunde la dificila întreba- ninger (Kernberg și al., 1972), el a concluzionat că pacienţii cu
re dacă și cum putem, pe baza unei manifestări comportamen- Eu slab profită prea puţin de o psihoterapie de susţinere; de
tale, să tragem concluzii despre o funcţie deficitară a Eului care asemenea, o analiză standard nemodificată nu aducea decât
ar sta la baza acestei manifestări (de exemplu, incapacitatea prea puţine progrese. Dimpotrivă, psihoterapia psihanalitică,
de a ţine seama de efectele propriului comportament asupra concepută pe baza cunoștinţelor din psihologia modernă a Eu-
trăirii unui alt om, incapacitate care apare frecvent la perso- lui și din teoriile relaţiilor de obiect, a adus cele mai bune re-
nalităţile schizoide și narcisice) sau despre o intenţionalitate zultate.
inconștientă sau chiar conștientă. Desigur, din ansamblul cu- Pornind de la atitudinile terapeutice ale lui Mahler (1968,
noștinţelor diagnostice rezultă uneori, pe baza numeroaselor 1971) și Jacobson (1964, 1971), Kernberg trage concluzia că, în

250± ±251
252 Wolfgang Mertens Introducere în terapia psihanalitică 253

cazul tulburărilor caracteriale severe și personalităţilor bor- lă trebuie mai degrabă să ţină seama și de conflictele dominante
derline, în transfer devin manifeste relaţii obiectale anterioa- din realitatea imediată (care adesea pot lua proporţii dramatice)
re internalizate, în care se manifestă conflicte intrapsihice con- și să ia în consideraţie diferenţa dintre scopurile terapeutice și cele
tradictorii, pe baza mecanismelor de apărare arhaice, cum este, analitice. În unele cazuri, trebuie introduși și parametri tehnici,
pentru a structura și a proteja viaţa externă a pacientului.
de exemplu, clivajul.

„Ceea ce la o privire superficială ni se par a fi trăsături de ca- Pentru Kernberg este importantă delimitarea clară faţă de
racter și interacţiuni interpersonale nepotrivite, primitive și hao- procedeele de susţinere care se aplică pacienţilor cu tulburări
tice, sub formă de comportament impulsiv sau furtună de afec- severe. În opinia sa, în timp ce acestea nu tulbură abuziv dez-
te, reflectă structurile fantasmatice, care derivă din relaţiile obiec- voltarea transferului la pacienţii cu un Eu puternic (dar, ori-
tale anterioare. Aceste structuri sunt piesele de bază ale sistemu- cum, afectează intensitatea regresiei transferenţiale și pot de-
lui tripartit ulterior. Aceste relaţii obiectale determină particula-
via transferurile negative asupra altor persoane), ele au efec-
rităţile transferului primitiv, adică precipitate intens fantasmati-
ce, nerealiste ale relaţiilor obiectale anterioare, care nu reflectă to- te de slăbire a Eului la pacienţii cu tulburări severe. În primul
tuși în mod direct relaţiile obiectale reale din copilăria timpurie rând, faptul că relaţiile cu obiectele parţiale care au determi-
și cea ulterioară“ (Kernberg, 1981, p. 686). nare sexuală și agresivă sunt, de regulă, conștiente face ina-
bordabilă interpretarea lor; formele extrem de agresive și cele
Kernberg (1981, vezi p. 690) se folosește de cele trei para- extrem de idealizate ale relaţiilor cu obiectele parţiale — se-
digme de bază care ajută la diferenţierea procedeului standard parate strict unele de altele, prin clivaj — trebuie să fie inte-
psihanalitic de psihoterapia psihanalitică: 1) analiza sistema- grate treptat, interpretare cu interpretare. Dacă, de exemplu,
tică sau nesistematică a transferului, 2) explicarea și interpre- idealizările supradimensionate rămân neelaborate sau sunt
tarea ca mijloace privilegiate și 3) păstrarea neutralităţii teh- chiar întărite prin gratificaţiile transferenţiale, se ajunge la o
nice. El caracterizează astfel psihoterapia pentru pacienţii cu creștere masivă a clivajulului. Transferul paranoid care pân-
tulburări severe: dește în spatele transferului idealizant este deplasat asupra al-
tor persoane sau instituţii. Ca exemplu pentru un transfer ex-
Punctul de concentrare imediată a atenţiei trebuie să fie rezis-
trem de idealizat, Kernberg (1987) relatează că un pacient i-a
tenţele împotriva conștientizării formelor arhaice de transfer. Dacă
aceste transferuri impregnate de relaţiile cu obiectele parţiale ce- spus odată: „…mă simt acum ca și cum aș fi un canguraș în
dează progresiv, dacă se formează transferuri construite pe baza punga mamei mele canguriţă și atâta timp cât rămân la dvs.
relaţiilor cu obiectul total, se poate trece la reconstrucţia geneti- lumea este în ordine și sunt în siguranţă“. În ciuda marii ten-
că, pentru că treptat apar experienţe din copilărie din ce în ce mai taţii de a se lăsa idealizat (cine nu ar dori să fie câteodată o
realiste, care nu mai sunt grevate de mecanisme de apărare pri- mamă-canguriţă în fantasmele de transfer ale pacientului
mitive (cum este, de exemplu, clivajul). său?), Kernberg pledează pentru a merge la baza unor astfel
Analiza transferului cere o atitudine de neutralitate tehnică în de idealizări primitive, cu ajutorul întrebării: „De ce aveţi
care terapeutul nu se lasă, de pildă, implicat în înscenarea relaţi-
această siguranţă aici și numai aici?“ Dacă idealizarea este ac-
ilor obiectale arhaice. De aceea, se poate renunţa la tehnicile su-
gestive și manipulative; explicaţia și interpretarea rămân mijloa- ceptată de terapeut fără să o interpreteze și dacă pacientul în-
cele tehnice preferate. cearcă să se identifice cu particularităţile extrem de idealizate
Spre deosebire de psihanaliza propriu-zisă, analiza transferu- ale terapeutului său (poate cu empatia și căldura), efectul pe
lui nu trebuie să decurgă sistematic. Interpretarea transferenţia- termen lung ar fi fatal, în ciuda întregii armonii de fond. Acest

252± ±253
254 Wolfgang Mertens Introducere în terapia psihanalitică 255

ideal care nu se poate atinge niciodată ar deveni prilej pentru cursul unui proces analitic? Există astfel două sau mai multe
o invidie și o autodevalorizare subterană și nu ar fi realizată tehnici analitice, incompatibile unele cu altele?
creșterea personală. De aceea, identificările cu particularităţi- Gedo și Goldberg (1973) au încercat să schiţeze un model
le empatice și călduroase (realiste) ale terapeutului nu pot avea stadial epigenetic al dezvoltării psihice, în care sunt diferen-
sens decât dacă sunt elaborate mecanismele arhaice de clivaj, ţiate cinci faze de dezvoltare. Fiecărei faze de dezvoltare îi este
iar relaţiile cu obiectele parţiale sunt înlocuite cu relaţii cu subordonată o reprezentare-model specifică despre trăirea psi-
obiecte totale, într-o oarecare măsură echivalente. Idealizările hică și — important în acest context — o metodă specifică de
mai blânde, mai mature sunt acceptate de Kernberg fără a fi tratament.
interpretate — și în acest punct el este adesea înţeles greșit. În timpul fazei I, care durează de la naștere până în mo-
Măsurile tehnice schiţate — predominant interpretările în mentul în care un copil este capabil să diferenţieze, prin ase-
aici și acum și numai ulterior interpretările lui acolo și atunci, mănare, între reprezentările de sine de reprezentările de
împreună cu luarea în considerare a conflictelor actuale din obiect, trăirea psihică funcţionează după modelul arcului re-
viaţa pacientului, fortifică importante funcţii ale Eului pacien- flex. Trăirea psihică ce apare la regresie sau decompensare, că-
tului, capacităţile sale de autoobservaţie și autocontrol, în re- reia îi corespunde această fază de dezvoltare, este întâmpina-
laţie cu mecanismele sale primitive de apărare, astfel încât, tă cel mai bine cu metoda terapeutică a liniștirii și asigurării
treptat, se poate ajunge la o integrare a imaginii de sine, a securităţii.
obiectelor, a afectelor, a imaginilor și așteptărilor pe care pa- În timpul fazei II, în care copilul învaţă să-și formeze con-
cientul crede că le au ceilalţi faţă de el și astfel sunt posibile stanţa de sine și a obiectului și în care trebuie să facă faţă an-
relaţii obiectale mai mature. goasei de separare și angoasei de pierdere a iubirii, domneș-
Kernberg evaluează că două ore pe săptămână constituie te, ca principiu reglator, autodefinirea; de exemplu, în timpul
un minim necesar, adesea se ajunge la trei sau patru ore. Re- acestei faze de viaţă, un copil învaţă mai ales să se definească
gresia nu depinde de frecvenţa ședinţelor, ci de modalitatea sub formă de sine autonom. Tulburarea care apare la oprirea
de procedură. În medie, această psihoterapie psihanalitică dezvoltării sau regresiei constă în angoasa de pierdere a iden-
durează cinci până la șapte ani, ceea ce nu este de mirare, ţi- tităţii și de fragmentare a sinelui. De aceea, metoda terapeu-
nând cont de gravele tulburări de personalitate ale acestor tică ţintește spre o integrare a diferitelor părţi ale sinelui, mai
pacienţi. ales pe baza deconstruirii modurilor proiective și introiective
de trăire și percepţie.
În faza III, care începe cu formarea unui Eu coeziv și care
4.9 Modelul stadial al metodelor psihanalitice durează până la începutul formării Supraeului, este vorba mai
de tratament (Gedo și Goldberg) ales despre deconstruirea treptată, pe măsura realităţii, a as-
pectelor grandioase ale sinelui, adecvate dezvoltării și având
Luarea în considerare a deficitelor timpurii de socializare un caracter compensator, ca reacţie la dezamăgiri, precum și
și examinarea conflictelor nevrotice ulterioare trebuie oare să a imaginilor idealizate ale părinţilor. Aceste aspecte vor fi in-
se excludă reciproc din punct de vedere conceptual și prag- tegrate în structura psihică în calitate de sentiment sănătos al
matic-terapeutic? Capacităţile „materne“ de holding și inter- propriei valori și sub formă de idealuri realiste. De aceea, prin-
venţiile în forma interpretării conflictului și elaborării intuiţi- cipiul reglator este în această fază mai ales crearea unor repre-
ilor sunt oare atitudini opuse, care nu se pot combina în de- zentări realiste despre sine și obiecte, iar metoda terapeutică

254± ±255
256 Wolfgang Mertens Introducere în terapia psihanalitică 257
Figura 17: Modelul stadial epigenetic al dezvoltării psihice și metodelor terapeutice corelate, după Gedo
ce corespunde tulburărilor narcisice de personalitate este dez-
iluzionarea treptată.
În faza IV, care începe cu formarea Supraeului și se termi-
nă cu consolidarea capacităţii de refulare, principiul psihic re-
glator este alinierea trăirii infantile la principiul realităţii. An-
goasa specifică acestei faze este angoasa Supraeului, iar re-
prezentarea-model adecvată este modelul structural tripartit,
cu Se, Eu (concept ce întruchipează toate funcţiile esenţiale ale
Eului, dezvoltate adecvat fazei) și Supraeu (ca reglare înalt au-
tonomă a comportamentului). În timpul acestei faze, conflic-
tele apar ca tulburări nevrotice de personalitate. De aceea, teh-
nica terapeutică adecvată este interpretarea.
O dată cu atingerea fazei V, capătă sens, ca urmare a capa-
cităţii de refulare, diferenţierea între conștient și inconștient.
Astfel, reprezentarea-model adecvată acestei faze este aspec-
tul topografic dezvoltat de Freud pentru prima oară (1900) în
lucrarea sa despre „Interpretarea viselor“. În această fază este
atins comportamentul psihic matur și sunt posibile dezvoltări
creative ulterioare. Principiul reglator ar fi, de aceea, principiul
creativ. Circumstanţele care afectează dezvoltarea sunt învin-
se prin schimbare constructivă a mediului înconjurător și/sau
prin renunţarea la anumite activităţi și fantasme. În cazul unei
eventuale tulburări, metoda terapeutică adecvată constă în in-
trospecţie sau în îndrumarea în vederea autoajutorării.
Cu ajutorul acestui model genetic al lui Gedo și Goldberg
(1973), care are încă nevoie de precizări în multe puncte, de-
vine clar că, adesea, o separare netă a tulburărilor precoce ale
dezvoltării Eului de conflictele nevrotice ulterioare și deci o
și Goldberg (1973, p. 157)

deosebire strictă între tehnicile psihoterapeutice și cele psih-


analitice pot fi problematice. În decursul unei psihanalize, une-
ori chiar în interiorul unei singure ședinţe terapeutice se pot
manifesta faze progresive și regresive pe diferite niveluri psi-
hice și, mai ales din cauza dinamicii relaţionale conștiente și
inconștiente, de fiecare dată trebuie să ne gândim la pasul ope-
raţional care este cel mai adecvat pentru analizand la un mo-
ment dat. Astfel, este evident că procesul de conceptualizare
a psihologiei dezvoltării intervine alături de descifrarea con-

256± ±257
258 Wolfgang Mertens Introducere în terapia psihanalitică 259

textelor de sens inconștiente, ambele fiind implicate în reflec- analiză sau dacă nu ar trebui să începem cu o psihoterapie
ţia despre dinamica relaţională care se desfășoară aici și acum. analitică (sau chiar cu o psihoterapie cu fundamente în psiho-
O înţelegere fals conceptualizatoare, exclusiv maternă poate logia abisală). Reușește terapeutul să lucreze cu un pacient în
să fie percepută de pacient ca o angoasă inconștientă a tera- condiţiile unui transfer mai profund sau pacientul pare a fi ca-
peutului în faţa unei confruntări cu conflictele de care pacien- pabil și gata de transfer, deși la început manifestase totuși an-
tul se apără, la care el reacţionează corespunzător. La fel, și o goasă în faţa experienţelor regresive? La alţi pacienţi, din mo-
interpretare prin pulsiune și afect dată la un moment nepotri- tive mai degrabă exterioare, nu este posibilă o psihanaliză de
vit, când ar fi fost mai adecvată o înţelegere care să comunice o frecvenţă înaltă, de exemplu din cauza distanţei, unor crize
o atitudine, îi semnalizează conștient sau subliminal pacien- existenţiale, unei implicări profesionale momentane etc.
tului că este posibil ca terapeutul său să procedeze lipsit de În ultimii ani s-a pus întrebarea dacă trecerea de la o for-
empatie cu sine însuși în acest domeniu al trăirii. Neînţelege- mă de terapie la alta se poate face cu același psihanalist sau
rile care rezultă de aici, până la trecerea nevrotică la act, sunt dacă pacientul care, după 10, 20 sau 50 de ore, se hotărăște
cele mai frecvente cauze ale unui curs nesatisfăcător al anali- pentru o psihanaliză să fie trimis unui alt coleg.
zei. După Gedo și Goldberg, mai ales din acest motiv este im- Acest ultim mod, prudent, de a proceda ar fi justificat, căci
portant ca, în chiar interiorul psihanalizei, să ne familiarizăm un analist care a început cu o terapie analitică sau cu funda-
cu gândirea în termenii psihologiei dezvoltării în interiorul ment în psihologia abisală a părăsit deja mai mult sau mai pu-
psihanalizei. ţin calea neutralităţii tehnice (de exemplu, prin gratificaţii
Această încercare a celor doi autori de acum 15 ani de a transferenţiale, sugestii, sfaturi, laude etc). A devenit analistul
aduce o ordine conceptuală în multiplicitatea metodelor tera- oare prea mult o „mamă bună“ sau un „tată bun“? S-a fixat
peutice din psihanaliză și psihoterapie este meritorie; totuși, oare o idealizare prin gratificaţie transferenţială sau prin vin-
trebuie să ţinem seama de o serie de probleme. Conform con- decare transferenţială, atât de tare încât nu poate fi dizolvată
cepţiei predominante, între terapia de susţinere și psihanaliză prin interpretare?
există deosebiri marcate, mai ales în ceea ce privește atitudi- Numai puţini autori s-au ocupat până acum de această
nea de neutralitate și gratificarea transferenţială. Diferitele re- chestiune (vezi, de exemplu, Bernstein, 1983; Levine, 1985;
prezentări-model (de exemplu, arcul reflex, sine și obiect, mo- Bässen, 1989). În anul 1983 a avut loc la New York o conferin-
delul topografic) provin din teorii diferite, iar chestiunea com- ţă a American Psychoanalytic Association, la care au partici-
patibilităţii ar trebui să fie pusă cu mult mai multă atenţie. Te- pat Horwity, Ticho, Kernberg, Gill; în cele ce urmează, vom
orile lui Freud, Kohut și Mahler nu se pot ordona pur și sim- aminti unele contribuţii ale acestora (vezi Fischer, 1987, p. 713).
plu ca faze de dezvoltare. Totuși, consideraţiile autorilor au Kernberg a criticat mai întâi practica de a lăsa circumstan-
stimulat reflecţii ulterioare despre modele ale cursului tera- ţele exterioare să decidă ce formă de terapie trebuie întreprin-
piei și despre alegerea metodelor terapeutice potrivite. să. Factori terapeutici intrinseci, cum este proporţia de anali-
zabilitate, ar trebui mai degrabă să dea tonul pentru indicaţie.
Dacă analistul îi propune pacientului său modul de terapie cel
4.10 Trecerea de la psihoterapie la psihanaliză mai potrivit pentru el se pot mobiliza resurse psihice și psiho-
sociale într-o măsură surprinzătoare.
Din ce în ce mai frecvent, se întâmplă ca în cazul unui anu- Apoi, Kernberg apără ideea că primul interviu psihanali-
me pacient să ne fie neclar dacă se poate realiza cu el o psih- tic trebuie să fie realizat în sensul terapiei psihanalitice, ana-

258± ±259
260 Wolfgang Mertens Introducere în terapia psihanalitică 261

listul având obligaţia de a fi foarte atent la neutralitatea teh- analitică. Reperul de bază al acestei diferenţieri între cele două
nică. Dacă nu se știe despre ce formă de terapie va fi vorba, ar modalităţi procedurale este atitudinea sau intenţia. În psiho-
trebui să se înceapă cu psihanaliza, pentru ca ulterior să se terapia psihanalitică, scopul primar rezidă în combaterea
treacă, circumstanţial, la psihoterapie analitică, respectiv să se simptomelor cu ajutorul relaţiei (care este suportivă, încuraja-
înceapă cu o psihoterapie psihanalitică și apoi — dacă aceas- toare etc.); în psihanaliză, scopul de prim rang este analiza
ta nu se poate totuși realiza — să se treacă la forme de psiho- transferului. Pentru a realiza o psihanaliză, nu este neapărat
terapie de susţinere (respectiv forme de psihoterapie cu fun- nevoie de o mare frecvenţă a ședinţelor (patru până la cinci
dament în psihologia abisală). Această succesiune este mai ședinţe pe săptămână) sau de a păstra poziţia culcat pe divan.
ușor de elaborat analitic decât invers. Dacă o terapie a înce- Dacă se realizează cu consecvenţă analiza transferului, condi-
put ca terapie psihanalitică sau terapie de susţinere și nu a pu- ţiile cadru exterioare își pierd din importanţă. Psihanaliza tre-
tut să intervină neutralitatea tehnică (ceea ce se întâmplă de buie să fie definită ca „mișcare într-o direcţie psihanalitică“ și
obicei în terapiile de susţinere), atunci este greu sau chiar im- nu ca atingerea unui punct final, cum ar fi „dezvoltarea unei
posibil ca mai târziu să se realizeze o psihanaliză la același nevroze regresive de transfer și dizolvarea acesteia exclusiv
analist. prin interpretare“. O analiză parţială este mai bună decât nici
Dacă s-a început cu o psihoterapie mai degrabă de susţi- una și ar trebui să facem cât de multă analiză este posibil în
nere și după câteva luni sau unul sau doi ani se evidenţiază condiţiile date. Ca dovadă pentru corectitudinea concepţiei
faptul că a venit momentul unei psihanalize, este recomanda- sale, Gill aduce exemplul lui Freud care a practicat în cele din
bilă o pauză de câteva luni și schimbarea analistului. Dacă se urmă psihanaliza în condiţii foarte diferite, de exemplu, într-o
are în vedere o trecere de la psihoterapie analitică la psihana- singură ședinţă care a durat mai multe ore, la o plimbare în
liză la același analist, faptul trebuie realizat cât se poate de cu- afara cabinetului, cu o limită temporală dinainte stabilită, cu
rând, iar această posibilitate trebuie menţionată deja de la în- un pacient foarte tulburat — același Freud care în final a ple-
ceputul terapiei. Este la fel de importantă analizarea scrupu- dat pentru formarea ca psihanaliști și pentru activitatea psih-
loasă a reacţiilor la această trecere, mai ales în ceea ce priveș- analitică a unor oameni cu studii foarte diferite (diferite de
te implicaţiile transferului. Propunerea unei treceri de acest fel ceea ce se cere de obicei în Statele Unite, adică medicina).
trebuie luată mereu în considerare ca un parametru (vezi Eis- Până acum, chestiunea oportunităţii și a posibilităţii trans-
sler, 1953) care trebuie analizat. formării unei psihoterapii în psihanaliză a fost discutată nu-
În ultimii ani, Kernberg a devenit mai optimist privitor la mai sub aspectul măsurii în care psihoterapeutul a contribuit
trecerea de la terapia analitică la psihanaliză, în măsura în care deja la relaţia terapeutică, dacă s-a petrecut deja ceva irever-
aceasta are loc în primul an de terapie. După experienţa sa, sibil (de exemplu, i-a cerut mai mult sau mai puţin pacientu-
după o astfel de schimbare se poate observa o intensificare ra- lui să se despartă în sfârșit de prietena lui, căzând astfel în-
pidă a travaliului analitic. tr-un rol activ suportiv, de partener al unei alianţe). După Gill
Oremland menţionează în discuţie faptul că modul de pro- însă, terapeutul contribuie mereu la transferul pacientului
cedură al lui Kernberg, de a-l convinge tendenţios pe pacient său — chiar dacă el însuși crede că nu trădează nimic despre
să treacă la psihanaliză, poate să fie privit de către acesta ca o valorile, conflictele, transferurile sale etc. Din această cauză,
manevră sugestivă, în care autonomia sa proprie este limitată. temerea de mai sus pierde mult din greutate; acum este vor-
Spre deosebire de concepţia sa din anul 1954, Gill vede ba mai degrabă despre o temere mai mare sau mai mică, ceea
acum o deosebire mai mare între psihanaliză și psihoterapia ce nu exclude ca uneori într-o psihoterapie efectele interven-

260± ±261
262 Wolfgang Mertens Introducere în terapia psihanalitică 263

ţiei analistului să nu mai poată fi dizolvate prin interpretări. Fig. 18: Spectrul procedeelor psihanalitice și terapeutice care
La o transformare a psihoterapiei în psihanaliză, Gill recoman- intervin în terapia psihanalitică
dă, în prealabil, analiza temeinică a semnificaţiilor transferen-
ţiale, chiar după ce a fost realizată transformarea, căci nu are
importanţă decât trăirea idiosincratică a fiecărui pacient. De
fapt, nu este clar de ce ar trebui să aibă loc o transformare a
psihoterapiei în psihanaliză, căci dacă se lucrează consecvent
asupra transferului, conform ideilor sale, nu ar fi nici un mo-
tiv pentru a nu dori să lucrăm psihanalitic cu orice pacient.
Kernberg l-a criticat pe Gill, pentru că acesta subapreciază
importanţa condiţiilor exterioare ale cadrului analitic (poziţia
întins faţă de poziţia șezând, frecvenţa ședinţelor) și accen-
tuează prea mult caracterul interactiv, interpersonal al trans-
ferului. Și Horwitz a apărat ideea că o nevroză de transfer ia
fiinţă cu atât mai ușor cu cât frecvenţa ședinţelor este mai
mare.

4.11 Rezumat

Așa cum am evidenţiat în acest capitol, cei mai mulţi au-


tori pornesc de la faptul că este semnificativă și necesară di-
ferenţierea între „psihanaliza propriu-zisă“ și psihoterapia
psihanalitică (sau „psihoterapia expresivă“, vezi Kernberg) și
formele de terapie suportivă. Drept criterii de diferenţiere, pot
funcţiona unele caracteristici, ca, de exemplu, instalarea și ela-
borarea mai mult sau mai puţin temeinice ale transferului, mă-
sura în care se realizează regresia, reconstrucţia „inconștien-
tului trecutului“ versus cea a „inconștientului prezentului“,
prioritatea interpretării și a atitudinii neutre faţă de una su-
portivă, sugestivă, de consiliere, dătătoare de gratificaţii trans-
ferenţiale, stimularea intuiţiilor și a proceselor de autoreflec-
ţie faţă de scopurile terapeutice pragmatice, cum ar fi înlătu-
rarea simptomului și transformările comportamentale. Empa- câmpul de reflecţie psihanalitică a fantasmelor relevante în ra-
tia și „holdingul“ (vezi Winnicott) reprezintă atitudini și mo- port cu relaţia, fantasme pe care un pacient le are în contextul
dalităţi procedurale mai degrabă nespecifice. „Containing“ transferului-contratransferului, fiind astfel mai specific psih-
(vezi vol. 3, cap. 22: Factori activi) reprezintă o elaborare în analizei și parţial psihoterapiei orientate psihanalitic decât pro-

262± ±263
264 Wolfgang Mertens Introducere în terapia psihanalitică 265

cedeelor psihoterapeutice cu fundament în psihologia abisa- Nedelmann, C. (1990a) Die Psychoanalyse als Krankenbehand-
lă. lung in der kassenärztlichen Versorgung, Partea 2: Ein Leitfaden zur
Ideea unui continuum pare mai corectă decât o delimitare Antragstellung, Forum der Psychoanalyse, 6, 147-162.
strictă între procedeele individuale, mai ales în zonele media- Nedelmann, C. & Reiche, R. (1990) Analyse und Analysieren im
Spiegel einer empirischen Studie, Psyche, 44, 202-217.
ne, în timp ce psihanaliza și terapia suportivă sunt totuși con-
Rangell. L. (1981) Psychoanalysis and dynamic psychotherapy.
siderabil diferite. Desigur, aceste delimitări reprezintă con-
Similarities and differences twenty-five years later. Psychoanalytic
strucţii ideale care nu se găsesc ca atare în practică; cu toate Ouarterly, 50, 665-693.
acestea ele ne oferă o orientare. Rüger, U. (1990) Was ist Psychoanalyse? Forum der Psychoana-
În fine, figura 18, din pagina precedentă, prilejuiește o ve- lyse, 6, 166-168.
dere de ansamblu, în care reprezentarea grafică trebuie să cla- Wallerstein, R. S. (1988) Psychoanalysis and Psychotherapy: rela-
rifice mai ales trecerile. tive roles reconsidered, Annual of Psychoanalysis, 16, 129-151.
Wallerstein, R. S. (1990) Zum Verhältnis von Psychoanalyse und
4.12 Bibliografie recomandată Psychotherapie. Wiederaufnahme einer Diskussion, Psyche, 44,
967-994.
Pentru 4.1 până la 4.2 Weinshel, E. M. (1992) Therapeutic technique in psychoanalysis
(Diferenţe între psihanaliză și psihoterapie psihanalitică) and psychoanalytic psychotherapy. Journal of the American Psychoa-
nalytic Association, 40, 237-347.
Blomeyer, R. (1990). Richtlinien-Psychotherapie und Psychoana- Wyatt, F. (1984) Unnötige Widersprüche und notwendige Unter-
lyse oder Die hinreichend gute Mutter. Forum der Psychoanalyse, 6. scheidungen. Überlegungen zur Differenzierung von Psychoanalyse
187-198. und psychoanalytischer Therapie. Psychotherapie, Psychosomatik.
Blum, H. P. (1982) The transference in psychoanalysis and in psy- Medizinische Psychologie, 34, 91-96.
chotherapy: Points of view past and present, inside and outside the
transference. Annual of Psychoanalysis, 10, 117-137. Pentru 4.3 până la 4.10
Cremerius, J. (1990) Psychoanalytische Therapie: Ideal und Rea- (referitor la procedeele terapeutice analitice)
lität, Psyche, 44, 1-29.
Gill, M.M. (1984). Psychoanalysis and psychotherapy: A revision. Bassen, C. (1989) Transference-countertransference enactment in
International Review of Psycho-Analysis, 11, 161-179. the recommendation to convert psychotherapy to psychoanalysis. In-
Hoffmann, S. O. (1990) Ist die „rite“ psychoanalyse wirklich Psy- ternational Review of Psycho-Analysis, 16, 79-92.
chotherapie im Sinne der Richtlinien? Forum der Psychoanalyse, 6, Bernstein, S. B. (1983) Treatment preparatory to psychoanalysis,
163-166. Journal of the American Psychoanalytic Association, 31, 363-390.
Jonghe, F.. de, Rijnierse, P. & Janssen, R. (1992) The role od sup- Blomeyer, R. (1990) Behandlungsziele; Gewünschtes — Bedach-
port in psychoanalysis. Journal of the American Psychoanalytic As- tes — Erreichtes. Anmerkungen zur tiefenpsychologisch fundierten Psy-
sociation, 40, 475-499. chotherapie. Praxis der Psychotherapie und Psychosomatik, 35, 285-293.
Kernberg, O. F. (1999). Psychoanalyse, psychoanalytische Psycho- Dührssen, A. (1988) Dynamische Psychotherapie. Ein Leitfaden
therapie und supportive Psychotherapie: Aktuelle Kontroversen. Psy- für den tiefenpsychologisch orientierten Umgang mit Patienten. Ber-
chotherapie, Psychosomatik, medizinische Psychologie, 49, 90-99. lin: Springer.
Nedelmann, C. (1990a) Die Psychoanalyse als Krankenbehand- Faber, F. R. & Haarstrick, R. (1989) Kommentar Psychothera-
lung in der kassenärztlichen Versorgung, Partea 1: Ein Komentar zur pie-Richtlinien. Gutachter-Verfahren in der Psychotherapie. Psycho-
Psychotherapie. Richtlinien. Forum der Psychoanalyse, 6, 1-14. somatische Grundversorgung. Neckarsulm: Jungjohann.

264± ±265
266 Wolfgang Mertens Introducere în terapia psihanalitică 267

Friedman, L. (1988) The anatomy of psychotherapy, Hillsdale, NJ: Loch, W. (1979) Tiefenpsychologisch fundierte Psychotherapie —
The Analytic Press. Analytische Psychotherapie, Ziele. Methoden, Grenzen. Wege zur
Fürstenau, P. (1992) Entwicklungsförderung durch Therapie. Menschen, 31, 177-193.
Grundlagen psychoanalytisch-systemischer Psychotherapie, Mün-
chen, Pfeiffer. (Referitor la terapia scurtă și focalizată, intervenţie de criză psih-
Heigl-Evers, A. & Heigl. F. (1982) Tiefenpsychologisch fundierte analitic-interanalitică)
Psychotherapie — Eigenart und Interventionsstil. Zeitschrift für Psy-
chosomatische Medizin und Psychoanalyse, 28, 160-175. Kächele. H.. Dengler, D., Eckert. R. & Schneckenburger, S. (1990)
Heigl-Evers, A. & Nitzsche, B. (1991). Das Prinzip „Deutung“ und Veränderung des zentralen Beziehungskonflikts durch eine Kurzthe-
das Prinzip „Antwort“ in der psychoanalytischen Therapie. Anmer- rapie. Psychotherapie, Psychosomatik, medizinische Psychologie, 40,
kungen zur theoretischen Begründung zweier therapeutischer Ange- 178-185.
bote, die an unterschiedliche Patientengruppen gerichtet sind. Zeit- Lachauer, R. (1992) Der Fokus in der Psychotherapie. München:
schrift für Psychosomatische Medizin und Psychoanalyse, 37, 115-127. Pfeiffer.
Heigl-Evers, A. & Ott, J. (1996) Die psychoanalytisch-interaktio- Leuzinger-Bohleber, M. & Grüntzig-Seebrunner, M. (1993) Fokal-
nelle Methode, Psychotherapeut, 41, 77-83. therapie — Krisenintervention — psychoanalytische Beratung. In W.
Hoffmann, S. O. (1983) Die niederfrequente psychoanalytische Mertens (edit.) Schüsselbegriffe der Psychoanalyse (pp. 330-338).
Langzeittherapie. Konzeption, Technik und Versuch einer Abgren- Stuttgart: Verlag Internationale Psychoanalyse (Ediţia a III-a 1997).
zung gegenüber dem klassischen Verfahren. In S. O. Hoffmann (edi- Scharff, J. M. (1994) Pragmatismus oder Methodik? Psychoanaly-
tor), Deutung und Beziehung. Kritische Beiträge zur Behandlungs- tisch orientierte 10, Stunden, Beratung im Spiegel der Supervision,
konzeption und Technik in der Psychoanalyse (p. 183-193), Frank- Psyche, 48, 324-360.
furt/M.: Fischer.
Hoffmann, S. O. (1989) Psychoanalyse mit einer Wochenstunde. (Referitor la psihoterapia staţionară)
Zur Konzeption und Technik der niederfrequenten psychoanalytis-
chen Langzeittherapie. In P.L. Janssen & G. H. Paar (editori). Reic- Janssen, P. L. (1993) Psychoanalyse in der Klinik. In W. Mertens
hweite der psychoanalytischen Therapie (p. 45-54), Berlin: Springer. (editor) Schlüsselbegriffe der Psychoanalyse (pp. 378-384). Stuttgart:
Kernberg, O. F. (1981a) Zur Theorie der psychoanalytischen Psy- Verlag Internationale Psychoanalyse (ediţia a III-a 1997).
chotherapie, Psyche, 35, 675-704. König, K. (1995) Einführung in die stationäre Psychotherapie,
Kernberg, O. F. (1981b) Zur Behandlungstechnik bei Borderli- Göttingen; Vandenhoeck & Ruprecht.
ne-Persönlichkeitsstörungen, Psyche, 35, 497-526. Lohmer, M. (1988) Stationäre Psychotherapie bei Borderlinepa-
Kernberg, O. F (1988) Schewere Persönlichkeitsstörungen. Theo- tienten, Berlin; Springer.
rie, Diagnose, Behandlungsstrategien, Stuttgart; Klett. Ruff, W. & Leikert, S. (1995) Stationäre tiefenpsychologische Psy-
Kernberg, O. și al. (1989) Psychodynamic psychotherapy of bor- chotherapie — eine eigenständige Behandlungsform. Psychothera-
derline patients, New York: Basic Books. peut, 40, 163-170.
Kutter, P. (1978) Konzentrierte Psychotherapie auf psychoanaly-
tischer Grundlage, Psyche, 31, 957-974.
Kutter, P. (1978) Psychoanalytische Behandlungs- und Beratungs-
methoden. Psychotherapie und Medizinische Psychologie, 28, 73-84.
Levine, H. B. (1985) Psychotherapy as the initial phase of a psy-
choanalysis. International Review of Psycho-analysis. 12, 285-297.

266± ±267