Sunteți pe pagina 1din 6

Student: Oana Valeria Mircea

Grupa: Comunicare si discurs


An: II

Discutati/ analizati conceptual de globalizare in context cultural sau in comunicarea in


plan public.

Globalizare, cultură si comuniare

Globalizarea modifică modul în care conceptualizăm cultura, deoarece cultura a


fost, foarte multă vreme, legată de local.
Modernitatea globală promite să ne ofere o cultură globală. În acest sens se poate
susţine că există o astfel de cultură. Cultura globală, “echivalează cu apariţia unei singure
culturi, care să-i cuprindă pe toţi locuitorii lumii şi care să înlocuiască diversitatea
sistemelor culturale de până acum”1.
O dată cu dezvoltarea mondializării, facilitată de mass media şi de mijloacele de
transport contemporane, circulaţia textelor (idei religioase, politice, literare, ştiinţifice)
cunoaşte o vertiginoasă accelerare. Puterile politice, culturale şi religioase se arată
incapabile să împiedice circulaţia oamenilor şi dezvoltarea comunicaţiilor (antene de
televiziune parabolice, casete video, Internet), deci a ideilor şi a opiniilor.
În încercarea de a se crea o cultură globală, un rol important este atribuit limbilor
străine. După toate aparenţele, engleza este, incontestabil, în fruntea ierarhiei, fiind
folosită în toată lumea în toate formele sale: scrisă, vorbită, formală, informală şi sub
forma registrelor specializate: economic, juridic, tehnic, jurnalistic. A devenit “lingua
franca” prin excelenţă şi continuă să-şi întărească această dominaţie printr-un proces de
autoconsolidare. A ajuns limba centrală a comunicaţiei internaţionale în domeniul
afacerilor, politicii, administraţiei, ştiinţei şi în lumea academică, fiind în acelaşi timp şi
limba dominantă a publicităţii globale şi a culturii populare. “Într-un anumit sens, această

1
J. Tomlinson, Globalizare şi cultură, Editura Amarcord, Timişoara, 2002, p. 105.

1
dominaţie nu surprinde deloc. După cum arată destinul celorlalte limbi, utilizarea unei
limbi se află în strânsă legătură cu ritmurile puterii. Engleza este limba maternă a celor
două puteri hegemonice moderne, Marea Britanie şi SUA. Mai mult, această putere este
exercitată în toate domeniile vieţii omeneşti: economic, politic, militar şi nu în ultimul
rând, cultural”2.
Problema dominaţiei unei limbi şi ameninţarea la adresa diversităţii lingvistice e
legată de o altă problemă mai generală, cea a imperialismului cultural: ideea că o cultură
poate fi o cultură hegemonică.
Această construcţie pesimistă a ideii de cultură globală predomina la sfârşitul
secolului XX. După cum scria Jonathan Friedman, discursul imperialismului cultural de
la sfârşitul anilor ‘60 avea tendinţa să pregătească terenul pentru receptarea critică a
globalizării în sfera culturală, prezentând procesul ca pe un “aspect al naturii ierarhice a
imperialismului, adică hegemonia din ce în ce mai mare a anumitor culturi centrale,
difuziunea valorilor, a bunurilor de consum şi a stilurilor de viaţă americane” 3.Acest
concept de cultura globală este perceput în ziua de azi ca răspândirea valorilor, bunurilor
şi stilului de viaţă american. De fapt cel mai vizibil semn de globalizare pare să fie
răspândirea hamburgerilor americani şi a coca cola în aprope orice ţară de pe glob. În
cartea sa “Lexus şi Măslinul”, Thomas Friedman scria: “Astăzi globalizarea are urechile
lui Mickey Mouse, se hrăneşte cu Big Macs, bea Coke sau Pepsi şi lucrează pe un laptop
IBM…În majoritatea societăţilor, oamenii nu mai pot face distincţie între puterea
americană, exporturile americane, asalturile culturale americane, exporturile culturale
americane şi globalizarea nefardată” 4. Cea mai clară dovadă în sprijinul acestei afirmaţii
este convergenţa şi standardizarea evidentă în bunurile culturale din întreaga lume. “Luaţi
orice catalog, de la haine la muzică, la film şi televiziune, la arhitectură şi nu veţi putea
ignora faptul că anumite stiluri, mărci, gusturi şi practici au acum circulaţie globală şi pot
fi întâlnite aproape oriunde în lume” 5. Anumite mărci şi simboluri ale culturii de masă
globale au devenit deja clişee: Coca- Cola, McDonalds, Calvin Klein, Microsoft, Levis,

2
D.Held, A..McGrew, D.Goldblatt, J.Perraton, op.cit., p. 391.
3
J. Friedman, Cultural Identity and Global Process, Sage, Londra, 1994, p. 195.
4
Th.L. Friedman , Lexus şi măslinul, Cum să înţelegem globalizarea, Editura Fundaţiei PRO,
Bucureşti, 2001, p.
400, traducere de Adela Motoc.
5
1 J. Tomlinson, Globalizare şi cultură, Editura Amarcord, Timişoara, 2002, p.120.

2
IBM, Nike, CNN, MTV – unele devenind chiar sinonime ale hegemoniei culturale
occidentale: McLumea, Coca-colonizare, McDonaldizare şi chiar McDisneyizare. Dar
oare ce altceva înseamnă această distribuţie uniformă a bunurilor culturale, dacă nu
puterea anumitor firme capitaliste de a controla pieţe largi oriunde în lume? Dacă
presupunem că prezenţa globală a acestor bunuri e un simbol al convergenţei spre
monocultura capitalistă, înseamnă că reducem cultura la bunurile sale materiale. Iar
cultura ar trebui văzută ca simbolizare şi experienţă semnificativă din punct de vedere
existenţial.
Benjamin Barber dezvoltă această viziune a culturii complet mediate de principiul
pur al transformării în bunuri de consum la nivelul unei culturi globale atotcuprinzătoare,
prin ideea sa de McLume: “McLumea e experienţă a cumpărăturilor ca divertisment, ce
aduce alături centrele comerciale, cinematografele multi-plex, parcurile tematice,
stadioanele, lanţurile de autoserviri şi televiziunea (cu înfloritoarele canale de
teleshopping) care pentru a-şi maximiza profiturile, transformă fiinţele umane”.6
În ciuda problemelor evidente legate de inegalitatea materială, transformarea în
bun de consum este, în prezent adânc înrădăcinată în viaţa culturală modernă a lumii
dezvoltate, iar acest lucru reprezintă o îngustare şi o convergenţă clară a experienţei
culturale. Aspectele culturilor trăite individuale, resimţite şi interpretate în diferite
contexte şi tradiţii locale duc la o consolidare a culturilor şi contracarează înaintarea lină
a culturii capitaliste uniforme.
Aceste suspiciuni sunt cuprinse în titlul unei cărţi, aparţinând specialistului
francez în economie politică, Serge Latouche, care aduce o acuzaţie deosebit de gravă la
adresa occidentalizării ca “tendinţă spre uniformitate planetară” şi “standardizare
internaţională a stilurilor de viaţă”.7 Iar J.Tomlinson consideră că atunci când vorbim
despre occidentalizare, ne referim desigur la răspândirea limbilor europene, în special a
englezei şi a culturii consumeriste, “dar şi la stilurile de vestimentaţie, la obiceiurile
culinare, formele muzicale şi arhitecturale, la un tipar al expresiei culturale dominată de
mass-media, la un grup de idei filosofice şi o gamă de valori şi atitudini culturale”.8

6
B.R. Barber, Jihad versus McWorld, Editura Incitatus, Bucureşti, 2002, p. 97.
7
S. Latouche, The Westernization of the World, Cambridge, Polity Press, 1996, p. 3.
8
J. Tomlinson, op.cit., p.129.

3
S. Latouche consideră că occidentalizarea reprezintă răspândirea globală a
totalităţii sociale şi culturale. El analizează anumite elemente ale Occidentului –
tehnologia sa, baza economică industrială, tendinţa spre urbanizare, sistemele etice,
filosofice şi religioase. Dar insistă că nici unul dintre acestea, luat separat, nu conţine
esenţa Occidentului care trebuie privit ca “o unitate sintetică a acestor manifestări
diferite, sub forma unei entităţi culturale, un fenomen al civilizaţiei”.9 El consideră că
occidentalizarea constituie, în esenţă, un fenomen cultural. Civilizaţia occidentală este,
prin urmare, pentru el, în mod paradoxal, anticulturală, deoarece se opune prin tendinţa sa
universalizatoare, supravieţuirii unui grup variat de culturi specific locale.
Totodată, el susţine că această “westernizare” a culturii este determinată de trei
factori: în primul rând, expansiunea companiilor transnaţionale care au propria lor
cultură; al doilea se referă la procesele de urbanizare legate de distrugerea comunităţilor
rurale, iar al treilea este procesul de construcţie a statelor fără rădăcini. Critica sa la
adresa Occidentului ar putea fi interpretată ca o critică la adresa modernităţii. Astfel, ne-
am putea pune problema dacă modernitatea socială şi culturală e identică, în mod necesar,
cu modernitatea occidentală, dacă a deveni modern presupune obligatoriu, a deveni
occidental.
O cultură globală, constată A.Smith, poate fi compusă dintr-un anumit număr de
elemente distincte din punct de vedere analitic: “bunuri de consum popularizate în mod
eficent, un colaj de stiluri folclorice sau etnice smulse din context, câteva discursuri
ideologice generale despre drepturile şi valorile umane şi un limbaj cantitativ standardizat
şi ştiinţific de comunicare şi apreciere, toate sprijiniindu-se de noile sisteme
informaţionale şi de telecomunicaţii şi de tehnologiile lor computerizate”. 10 În mod clar
autorul citat nu este entuziasmat de imaginea pe care o prezintă. El descrie, în continuare,
cultura globală potenţială ca fiind în mod fundamental “artificială”, “îngustă”,
“capricioasă” şi “ironică”, “fluidă şi lipsită de formă” şi lipsită de “orice implicare
emoţională faţă de ceea ce reprezintă”.11 Pe scurt cultura globală este în mod clar o
cultură construită, anistorică, atemporală şi “lipsită de memorie”.

9
S. Latouche, op.cit., p. 39.
10
A. Smith, National Identity, Londra, Penguin, 1991, p.157
11
Ibidem, p. 157.

4
În lumea contemporană, procesele de comunicare au dobândit o importanţă vitală,
întrucât instituţiile atât de influente ale comunicării produc diverse versiuni ale realităţii,
interpretări diferite ale lumii şi ale evenimentelor, ceea ce dă naştere unei realităţi
secundare şi nu se mai atinge scopul constructiv urmărit de procesul comunicaţional.
Astfel, sistemul mass-media contemporan a creat şi continuă să creeze un nou univers al
comunicării, ceea ce aduce o oarecare modificare a raportului dintre cultură şi societate.
Asistăm acum la o integrare rapidă a valorilor ştiinţifice şi artistice în viaţa socială, la
inserţia culturii în spaţiile existenţei cotidiene, în fapt, la apariţia unei culturi de masă în
care valorile sunt create de publicitate şi de interesele sociale.
Din păcate, circulaţia rapidă a valorilor în spaţiul social este concomitentă şi cu
circulaţia nonvalorilor, a falselor valori. Problema impactului pe care îl are sistemul
mediatic asupra relaţiei dintre om şi lume, problema culturii de consum şi a efectelor sale
degradante reprezintă teme centrale pentru gândirea contemporană, teme investigate de
sociologie, psihologie.
Din partener de dialog care ia hotărâri aici şi acum, omul a devenit un consumator
al efectelor comunicaţionale. De vreme ce marile grupuri sociale nu pot controla
comunicarea, individul ocupă acum planul secund. Chiar dacă ne place sau nu ne place,
ar trebui să ne dăm seama că, de cele mai multe ori, interesele materiale, economice, trec
dincolo de limită, încălcând principii legate de etica comunicării. Societatea actuală,
indiferent de spaţiul de manifestare, pare să se fi înglodat într-o astfel de realitate.
Mijloacele de comunicare exercită o influenţă puternică asupra modurilor de percepţie şi
de gândire, asupra valorilor şi opţiunilor politice ale indivizilor. Sistemul mediatic care
utilizează o adevărată gamă de limbaje şi forme de comunicare, reprezintă azi mediatorul
universal dintre componentele vieţii sociale, dintre cetăţean şi stat, chiar dacă are şi
anumite aspecte care pot influenţa negativ unele procese educaţionale.
Cu toate acestea comunicarea a fost şi rămâne fundamentul cultural, social, de care
depinde bunul mers al relaţiilor interumane, domeniul indispensabil vieţii.

5
BIBLIOGRAFIE

1. J. Tomlinson, Globalizare şi cultură, Editura Amarcord, Timişoara, 2002


2. J. Friedman, Cultural Identity and Global Process, Sage, Londra, 1994
3. Th.L. Friedman , Lexus şi măslinul, Cum să înţelegem globalizarea, Editura
Fundaţiei PRO, Bucureşti, 2001
4. B.R. Barber, Jihad versus McWorld, Editura Incitatus, Bucureşti, 2002
5. S. Latouche, The Westernization of the World, Cambridge, Polity Press, 1996
6. A. Smith, National Identity, Londra, Penguin, 1991