Când vorbim despre Maica Domnului nu putem să ignorăm cuvintele

Scripturii care vorbesc despre fecioria ei. Minunăţia naşterii lui Hristos din Maria
este strâns legată de Pururea Fecioria ei. „În mod organic de apelativul de
Născătoare de Dumnezeu al Sfintei Fecioare Maria se leagă direct şi necesar un
alt atribut, acela de Pururea Fecioară . După mărturia Sfintei Scripturi şi ale
Sfintei Tradiţii, Biserica Ortodoxă a mărturisit întotdeauna şi a apărat cu aceeaşi
convingere învăţătura despre pururea Fecioria Maicii Domnului, afirmând că ea
a fost fecioară înainte de naştere, în timpul naşterii şi după naşterea lui Iisus
Hristos. Starea de feciorie însoţeşte pe toată durata ei viaţa Maicii Domnului, de
la naştere până la adormire. Cu toate că învăţătura despre pururea fecioria Maicii
Domnului n-a fost dogmatizată decât la Sinodul V ecumenic, totuşi ea a circulat
în Biserica creştină pe baza temeiurilor revelaţionale”1 În această privinţă
părintele Dumitru Stăniloae spune:
„Duhul Sfânt, lucrând în felul acesta, sau contribuind ca persoană la
realizarea actului prin care Fiul lui Dumnezeu Se face ipostas al firii omeneşti,
lucrează şi asupra celei ce se face prin aceasta Maica Lui, aşa cum lucrează şi
Cuvântul însuşi,Care îşi formează firea omenească din ea tot ca persoană. Dar
eficienţa Duhului asupra cuiva e în proporţie cu puritatea, sau cu disponibilitatea
celui asupra căruia Duhul lucrează. Căci puritatea înseamnă disponibilitate
nemicşorată pentru Dumnezeu, în rolul celui ce răspunde şi se dăruieşte. Maica
Domnului se dăruieşte deplin Cuvântului, nu numai prin Cuvânt, ci prin punerea
sa integrală la dispoziţia Lui. Duhul poate copleşi astfel în ea deplin legea
naturală a naşterii. Cine se predă voluptăţii nu e pur, nu e disponibil în mod
integral pentru Dumnezeu, pentru Cuvântul, nu e într-o stare de luciditate
spirituală şi de responsabilitate în faţa lui Dumnezeu [...] Coborând ca ipostas El
însuşi în ea şi începând să-Şi formeze trupul din ea, cu împreună - lucrarea
Duhului Sfânt întreg ca persoană, trupul ei, ţinut de ea în puritatea fecioriei până
atunci, în puritatea totalei disponibilităţi pentru Dumnezeu, e curăţit şi de păcatul
strămoşesc, pentru ca Ipostasul dumnezeiesc să nu ia trupul Său dintr-un trup
care se afla încă sub acest păacat şi sub legea naturală a naşterii în voluptate”2.
Tot în legătură cu aceasta adăugăm de la Sfântul Neofir Zăvorâtul din Cipru

1
Pr. Prof. Mircea Chialda, Preacurata Fecioară Maria, Maica Domnului, în rev. „Studii
Teologice”, nr. 5-6, 1981, p. 330
2
Pr. Dumitru Stăniloae, Dogmatica, vol II, Ediția a IV-a, Editura I.B.M.O.R., p. 87 - 88
următoarele: „Avea Preanevinovata, prin adâncul milelor lui Dumnezeu, să fie şi
să fie numită Maica lui Dumnezeu şi au închipuit-o pe ea chipuri şi ghicituri de
mai înainte şi nişte bătrâni sterpi au zămislit-o şi au născut-o. Apoi şi Fecioara
curată, zămislind de la Duhul Sfânt fără să se clintească peceţile fecioriei şi
născându-L pe Dumnezeu purtător de trup, a rămas nestricată minune mai nouă
decât toate minunile dumnezeieşti şi privelişte mai deosebită decât creaţia cea
dintâi. Şi nu este nimic neobişnuit dacă chipurile de mai înainte au trecut, şi
ghiciturile, şi după acestea privim limpede la soare şi suntem încălziţi de el.”3
„O primă însemnătate a fecioriei se vădeşte aici: virginitatea Fecioarei
Maria face ca, născându-L pe Fiul său prin pogorârea Duhului Sfânt, să
depăşească legea naturală a zămislirii, prin care se moşteneşte mai departe, în
acelaşi timp, păcatul strămoşesc; de altminteri, singur Dumnezeu este fără de
păcat, iar Iisus Hristos a fost singurul om fără de păcat, fiind în acelaşi timp om
adevărat”4.
De asemenea „Sfinţii Părinţi care subliniază atât de mult sfinţenia vieţii
Sfintei Fecioare înainte de întruparea Fiului lui Dumnezeu, vorbesc şi despre o
nouă curăţire la Bunavestire.”5 Astfel după ce îngerul i se arată Fecioarei Maria
și-I spune că va zămisli prunc de la Duhul Sfânt, după cum arată același Neofit
despre care am zis mai sus, Sfânta Fecioară, “auzind de zămislire şi naştere şi
dumnezeiască împărăţie şi omenească şi de Fiul Celui Preaînalt şi Fiul lui David,
ca fiind dumnezeieşti şi omeneşti, vremelnice şi nemuritoare, a zis către înger:
Cum va fi mie aceasta de vreme ce nu ştiu de şi a zis către ea îngerul: Duhul
Sfânt Se va pogorâ pesre tine și puterea Celui Preaînalt te va umbti, pentru
aceea și Sfântul care Se va naște din tine, Fiul lui Dumnezeu Se va numi.6 Și
continuă Sf. Neofit : “Fiindcă, zice, auzind că va fi mare și Fiul al Celui
Preaînalt Se va chema, nu căuta după fire cele ce sunt mai presus de fire, nici nu
cere să tâlcuiești cele negrăite, cele ascunse oamenilor și îngerilor. Duhul cel
Sfânt și puterea Celui Preaînalt sălășluindu-Se întru tine te va învăța cu fapta
cum va fi aceasta. Și sfțntul care Se va naște din tine Fiul lui Dumnezeu Se va
3
Sfântul Neofit Zăvorâtul din Cipru, Omilii la Maica Domnului, Editura Doxologia, Iași, 2016,
pag. 91-92
4
Pr. Michel Laroche, Theotokos, Maica Domnului în trăirea duhovnicească a Bisericii
Ortodoxe,trad. din lb. fr. De Dora Mezdrea, editura Sophia, Bucureşti, 2004, p. 15
5
Pr. Michel Laroche, op. cit., p. 15
6
Sfântul Neofit Zăvorâtul din Cipru, op. cit., pag. 97-98
numi. Și iată Elisabeta, rudenia ta, a zămislit și ea fiu la bătrânețea ei și aceasta
este a șasea lună pentru ea, cea numită stearpă. Că la Dumnezeu nimic nu este
cu putință. “ Și mai departe, tâlcuind aceasta, tot Sfântul Neofit: “Vezi exemplul,
cum rudenia ta, stearpă fiind şi fără rod, a zămislit dincolo de orice nădejde şi
nimic nu poate împiedica cuvântul lui Dumnezeu, nici legăturile sterpidunii, nici
moartea trupurilor, nici nimic altceva. Şi neprimind în minte nimic dintre acestea
Zaharia preotul, nu a crezut bunelor mele vestiri punând înainte bătrâneţea
înaintată a lui şi a soţiei lui, fapt pentru care am şi adus asupra lui pedeapsa
muţeniei, până ce se vor împlini la vremea lor cuvintele mele. Şi iată, acela a
rămas mut, iar cea stearpă a zămislit pe înaintemergătorul harului fiindcă la
Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă.”7 Prin întrebarea pe care i-o pune
îngerului se confirmă fecioria Maicii Domnului în momentul acela.
„În anul 382, Sfântul Ambrozie a vorbit despre fecioria in partu a Maicii
lui Hristos în lucrarea „De incarnationis Dominicae sacramento liber unus”. La
fel ca Tertulian Ambrozie nu consideră naşterea lui Hristos fantomatică, ci reală.
Ambrozie arată că Iisus era în acelaşi timp Dumnezeu şi om, Dumnezeu adevărat
şi am adevărat. Prin urmare, naşterea sa trebuie să fie obişnuită şi miraculoasă în
acelaşi timp. Însă Ambrozie separă cu grijă ce este natural de ce este supranatural
în naşterea lui Hristos în trup: Dumnezeu, întrupându-se, nu a desfiinţat trupul,
altfel spus ordinea creată, ci îi aduce garanţia înnoirii eshatologice. Rezultă din
aceasta că prin naşterea Fiului său Născătoarea de Dumnezeu s-a eliberat de
robia despre care se vorbeşte în Fac. 3.15- şi prin aceasta fecioria i-a rămas
nestricată. Datorită acestei descoperiri teologice, Ambrozie, a putut evidenţia
adevărata înţelegere a noii creaţii inaugurate prin Întrupare Cuvântului divin şi
noua naştere de care depinde. [...] În sprijinul tezei fecioriei in partu a Maicii
Domnului se pot aduce argumente din Sfânta Scriptură. Ele se bazează pe
referinţele la marile minuni precum trecerea Mării Roşii (Ieş. 14). Rugul aprins
care arde şi nu se mistuie (Ieş. 3), sau lâna lui Ghedeon pe care care miraculos
roua (Jud. 6. 36 - 40), sau chiar toiagul lui Aaron care odrăslise (Num. 17: 8).
Aceste minuni dovedesc legătura dintre ordinea transcendentă, în cele din urmă a
lui Dumnezeu, şi tot ce ţine de ordinea lucrurilor create şi arată că, prin această
legătură, ordinea creată este transfigurată, desăvârşită şi supusă altor legi decât
cele care domnesc de obicei într-o lume decăzută din cauza păcatului. Iar acestea

7
Sfântul Neofit Zăvorâtul din Cipru, op. cit., pag. 97-98
sunt semne al înnoirii eschatologice viitoare ale întregii naturi, cum este şi
minunea fecioriei nestricate a Mariei prin naşterea Cuvântului divin care s-a
făcut trup, minune faţă de care, pe bună dreptate, cele din Vechiul Testament
sunt considerate de liturghie şi de Părinţi simple prefigurări.”8 În legătură cu
aceste prefigurări apelăm și la Sfântul Epifanie al Salaminei care, sub forma unor
laude aduse Maicii Domnului, spune următoarele: „Bucură-te, cea plină de ha,
poarta cerurilor despre care a strigat profetul, zicând: lată poarta care a fost
închisă şi nimeni nu va intra prin ea, nici nu va ieşi, decât numai singur Domnul
Dumnezeu. Şi va rămâne închisă regelui, deoarece regele însuşi va fi chemat şi
în el îşi vor pune nădejdea toate neamurile.
Despre poarta aceasta profetul vorbeşte clar şi lămurit şi în Cântări,
strigând: Eşti grădină încuiată, sora mea, mireasă; grădină încuiată, izvor
pecetluit. A rămas în feciorie Sfânta şi vrednica de laudă Copilă Maria, norul
luminos care poartă înlăuntru pe Dumnezeu Cuvântul; despre care zice Isaia cel
cu mare glas: lată nor uşor şi va ajunge în Egipt; muntele cel nedespicat, care
poartă piatra cea netedă, Hristos, despre care zice preaînţeleptul Daniil: Piatră a
fost desprinsă din munte, fără de mâini, adică Fecioara a născut fără de bărbat pe
Piatra cea tare, Hristos; templul cel fără despăiţitură, care poartă pe Piatra
cerească, Hristos; norul ca de tunet, care a purtat fulgerul înlăuntru, luându-L în
pântece. Şi Sfânta Scriptură dă mărturie despre cuvântul meu, zicând: Pântecele
tău e snop de grâu încins cu crini. Eşti pământul nelucrat care ai primit pe
Cuvântul ca un bob de grâu şi ai odrăslit recolta; cuptorul cugetător care porţi
focul şi pâinea vieţii; Sfânta Maică a Mântuitorului, care ai născut pe Cuvântul
Tatălui întrupat din tine, cea despre care a zis Isaia: Iată, Fecioara va lua în
pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele Lui Emanuel.”9
Părintele Dumitru Stăniloae10 analizând această calitate a fecioriei Mariei
evidenţiază legătura care există între atributul de teotokos şi cel de pururea
fecioară. Acţiunea Duhului Sfânt asupra Fecioarei nu a avut ca efect doar
întruparea lui Hristos, ci şi unul asupra trupului şi persoanei Fecioarei Mariei.
Dar acest efect şi-a găsit finalitatea şi datorită „angajării în dialogul cu
Dumnezeu” pe care Fecioara la iniţiat, în caz contrar această acţiune nu ar fi avut

8
Pr. Michel Laroche, op. cit., p. 100
9
Sfântul Epifanie al Salaminei, Omilii, Editura IBMOR, București, 2012, p. 112-113.
10
Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Dogmatica, vol. II, p. 85- 86
efect, finalitate. „Puritatea totalei disponibilităţi pentru Dumnezeu” a Fecioarei a
dus la curăţirea de păcatul strămoşesc”. Deoarece „cine nu se dăruieşte integral
lui Dumnezeu, într-o deplină eliberare de pasiuni nu - L poate primi integral pe
Dumnezeu ca persoană pentru a-şi afla în El personalizarea deplină”11. Astfel
„fecioria Mariei face ca născându-L pe Fiul său prin pogorârea Duhului Sfânt să
depăşească legea naturală a zămislirii”12. Laroche13 citându-l pe Sfântul Efrem
Sirul spune:
„A curăţit-o întru Sfântul Duh, pentru a o pregăti să devină Maica lui
Dumnezeu, şi în felul acesta a fost zămislit. A curăţit-o în castitatea ei, de aceea,
născându-L, a lăsat-o tot fecioară”.
Observăm paradoxul Fecioară şi Maica în acelaşi timp. „Iisus Hristos,
născându-se din Prea Curata Fecioară, a rămas ceea ce a fost din veşnicie, adică
Dumnezeu, dar s-a făcut ceea ce nu a fost, adică om, fără păcat, devenind astfel o
persoană divin - umană. Fecioara Maria, zămislind pe Fiul lui Dumnezeu, şi
născându-L ca pe propriul ei fiu, a rămas ceea ce a fost înainte de naştere, adică
fecioară, făcându-se însă ceea ce nu a fost, adică Mamă, ajungând astfel Fecioară
Mamă.”14 Şi plecând de la această premisă se observă legătura dintre întrupare şi
calitatea de Fecioară a Mariei. Prin întrupare Fiul lui Dumnezeu „Hristos
împlineşte legea şi scapă de ea, ca urmare dureroasă, supunându-Se ei prin
chenoză, deci şi prin naştere într-un trup supus afectelor şi coruptibilităţii.”15 Iar
Fecioara Maria primește numele de Theotokos, nume care „pune în lumină faptul
că Pruncul pe care Maria L-a născut nu a fost un simplu om, o persoană umană,
ci Fiul Unul-Născut al Tatălui, Unul din Sfânta Treime, însă întrupat. Aceasta
este în mod evident piatra cea din capul unghiului a credinţei ortodoxe. Să ne
reamintim formula de la Calcedon: Urmând deci Sfinţilor Părinţi, mărturisim pe
Unul şi Acelaşi Fiu, pe Domnul nostru Iisus Hristos... Născut mai înainte de veci
din Tatăl ca Dumnezeu, iar în zilele cele mai de pe urmă, pentru noi și pentru a
noastră mântuire, Acelaşi, născut din Maria, Fecioara Maică a lui Dumnezeu,

11
Ibidem, p. 88
12
Pr. Michel Laroche, op. cit., p. 15
13
Ibidem, p. 30
14
Pr. Conf., Ilie Moldovan, Învăţătura Sfintei Scripturi despre Prea Curata Fecioara Maria şi
implicatţiile ei religios- morale, în rev. „Ortodoxia”, anul XXXII, nr. 3, iulie-septembrie, 1980,
p. 473-474
15
Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Dogmatica, vol. II, p. 90
ca şi a Neamului Omenesc. Întregul accent cade asupra identităţii absolute a
Persoanei: Acelaşi Unul şi Acelaşi. Aceasta implică o naştere dublă a Logosului
Dumnezeiesc (dar, accentuăm, nu în sensul de doi Fii). Nu există decât un singur
Fiu: Cel născut din Fedoara Maria este în sensul cel mai deplin Fiul lui
Dumnezeu. După cum spune Sfântul loan Damaschin, Sfânta Fecioară nu a
născut un simplu om, ci pe adevăratul Dumnezeu, însă nu (Dumnezeu) gol, ci în-
trupat. Acelaşi, Care S-a născut din veşnicie din Tatăl, în zilele acestea de pe
urmă S-a născut din Fecioara fără schimbare (Dogmatica). Nu are loc aici nici o
confuzie a firilor. A doua este tocmai întruparea. Atund când Fiul Măriei a fost
zămislit şi S-a născut, nu a venit la existenţă o nouă persoană, ci Veşnicul Fiu al
lui Dumnezeu S-a făcut om. Aceasta este taina dumnezeieştii Maternități a
Fecioarei María. Căci, într-adevăr, Maternitatea înseamnă o relaţie personală, o
relaţie între persoane. Iar Fiul Mariei a fost cu adevărat o persoană
dumnezeiască. Numele de Theotokos este o consecinâă inevitabilă a numelui de
Theanthropos, Dumnezeu-Omul. Ambele se susțin sau se prăbușesc împreună.”16
Plecând de la aceste premise în continuare putem vorbi despre : a.
Fecioria Mariei înainte de naştere; b. Fecioria Mariei în timpul naşterii; c.
Fecioria Mariei după naşterea Mântuitorului.

Fecioria Mariei înainte de naștere (ante partum)

În privinţa realităţii fecioriei Mariei înainte de naştere avem o mulţime

de mărturii atât din Sfânta Scriptură cât şi din Sfânta Tradiţie. Astfel Profetul
Isaia prooroceşte ca Mesia se va naşte dintr-o fecioară preacurată şi neprihănită „
iată fecioara va lua în pântece şi va naşte Fiu şi-I vor pune numele de Emanuil,
care înseamnă: Dumnezeu este cu noi”. Astfel „fecioara de la Isaia este denumită
haalmah şi vrea să însemne o femeie tânără, nemăritată dar care, fecioară fiind,
va naşte. Nu este numită betulah, care era un nume mai frecvent acordat
fecioarelor, fiindcă acesta nu preciza şi vârsta ca celălalt termen.”17

Proorocul Iezechil spune: „Apoi m-a dus bărbatul acela înapoi la poarta
16
Ieromonah Benedict Stancu, Părinții Bisericii despre Maica Domnului, Editura Sophia,
București, 2010, pag. 51-52.
17
Pr. Prof. Petru Rezus, O nouă rătăcire a papalităţii, în rev. „Ortodoxia”, nr. 4 , 1950, p. 533
cea din afară a templului, spre răsărit, şi aceasta era închisă. Şi mi-a zis Domnul:
Poarta aceasta va fi închisă, nu se va deschide şi nici un om nu va intra pe a,
căci Domnul Dumnezeul lui Israel a intrat pe ea. De aceea va fi închisă’ (cf.
Iezechil, 44, 1-2).
„Sfântul Evanghelist Luca precizează că: „Iar în a şasea lună a fost trimis
îngerul Gavriil de la Dumnezeu, într-o cetate din Galileea, al cărei nume era
Nazaret, către o fecioară logodită cu un bărbat care se chema Iosif, din casa lui
David; iar numele fecioarei era Maria”(cf. Luca, 1, 26-27). Astfel că putem
spune că „maternitatea divină încredinţată Sfintei Fecioare în ziua Buneivestiri
este în acelaşi timp pricina sfinţeniei sale”18.
Pe lângă mărturiile din Sfânta Scriptură avem şi din Sfânta Tradiţie.
Astfel avem mărturii din simbolul de credinţă apostoli, cel de la Nicee, dar mai
ales la sinodul de la Calcedo. Pe lângă hotărârile sinoadelor ecumenice avem
mărturii şi din scrierile Sfinţilor Părinţi. De la aceștia amintim un cuvânt de la
Sfântul Irineu de Lyon din Cartea a III-a redat de către Sf. Ioan Maximovici:
„Toiagul lui Aaron care a înmugurit, muntele din care s-a desprins piatra văzută
de Nabucodonosor în primul vis tâlcuit de Proorocul Daniel, poarta închisă pe
care a văzut-o Proorocul Iezechiel şi multe alte proorocii din Vechiul Testament
au preînchipuit naşterea din Fecioară. Aşa cum la început Adam a fost creat de
Cuvântul lui Dumnezeu din pământ nelucrat şi neatins înainte, tot aşa, şi acum
Cuvântul lui Dumnezeu Şi-a luat trup dintr-un I pântece feciorelnic, Fiul lui
Dumnezeu devenind Adam cel Nou, ca astfel să îndrepte căderea în păcat a lui
Adam cel dintâi.”19
„Naşterea mai presus de fire şi fecioria Maicii Domnului sunt reale
pentru că în taina întrupării Dumnezeu este cel care face posibilă această naştere.
Maria a fost şi a rămas fecioară pentru a arăta că Iisus Hristos, care s-a născut din
ea este din veşnicie din Dumnezeu Tatăl; că Mântuitorul nu este numai un om
sau un rezultat al poftei bărbăteşti, ci este Dumnezeu şi om.”20.
Părintele Alexis Kniazev aduce o serie de argumente în favoarea fecioriei
Mariei înainte de naştere foarte solide. Dacă se neagă acest aspect al fecioriei
18
Drd, Ierom., Chesarie Gheorghescu,Invăţătura despre Maica Domnului în Ortodoxie şi
catolocism, în rev. „Ortodoxia”, anul XXII, nr. 3, iulie - septembrie, 1970, p, 386
19
Sf. Ioan Maximovici, Cinstirea Maicii Domnului în tradiția ortodoxă, traducere din lb.
Engleză de Cristian Maxim, Editura Icos, 2000, p. 27
20
Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Iisus Hristos sau restaurarea omului, Sibiu, 1943, p 153.
Mariei înainte de naştere se neagă originea divină a Mântuitorului Hristos, faptul
că El este Fiul lui Dumnezeu născut mai înainte de veci din Tatăl. „Afirmarea
zămislirii din fecioară a lui Iisus Hristos îşi are locul în Evanghelia mântuirii, nu
numai pentru că este înscrisă în litera cărţilor sfinte, ci pentru că se află chiar în
miezul vestirii care ne spune că Fiul lui Dumnezeu, care s-a făcut om fără a
înceta să fie Dumnezeu care a murit şi a înviat, a dat putere celor ce cred în
numele lui pentru a deveni fiii lui Dumnezeu, iar aceştia nu s-au născut nici din
sânge, nici din trup, nici din voinţă omenească, ci din Dumnezeu” (cf. Ioan, 1, 12
- 13). 21

Fecioria în timpul nașterii (in partu)

În ceea ce priveşte fecioria Preacuratei în timpul naşterii putem vorbi de

fecioria in partu dacă plecăm de la premisa rugului aprins, rugului care nu se
mistuia. Această imagine arhetipală ne pune în faţă nu numai realitatea întrupării,
dar şi pe cea a naşterii. Rugul care este simbol al faptului că „focul dumnezeirii
n-a ars-o pe Maria, este un simbol şi al faptului că Maica a născut fiind Fecioară
şi a rămas Fecioară.22 În acest context avem cuvintele Sfântului Efrem Sirul care
în predica Schimbării la Faţă spune: „ Dumnezeu Cuvântul a locuit în însuşi
pântecele Fecioarei şi, totuşi, focul dumnezeirii Sale n-a ars nicidecum
mădularele trupului Fecioarei, ci le-a păzit nevătămate timp de nouă luni. El a
locuit în pântecele matern al Fecioarei şi nu s-a scârbit de mirosul firii. A ieşit
din ea ca Dumnezeu Care S-a făcut trup ca să ne mântuiască”23. Iar în altă ordine
de idei „imaginea rugului aprins, rug ce nu se mistuia de flăcările dumnezeirii, a
fost o prefigurare a Maicii Domnului, a stării la care ea a ajuns prin purtarea de
grijă a lui Dumnezeu. Moise însuşi este luat ca martor al minunii fecioriei şi
maternităţii Maicii Domnului: „Mi se pare că însuşi Moise a închipuit minunea
aceasta când a vorbit despre lumina în care i S-a arătat Dumnezeu şi despre rugul
care ardea şi nu se mistuia de flăcări (Ieşire 3, 1 ş.u.), căci Moise a spus: Mă voi

21
Pr. Alexies Kniazev, Maica Domnului în Biserica Ortodoxă, Editura Humanitas, București,
1998, p. 98 - 99
22
Karl Christian Felmy, Dogmatica experienţei ecleziale. înnoirea teologiei ortodoxe
contemporane, colecţia Dogmatica, ed. Deisis, Sibiu, 1999, p. 143
23
Ephram der Syrer I, p. 185 apud Karl Christian Felmy, p. 143
duce mai aproape să văd minunea aceasta. Iar mie mi se pare că acest cuvânt
mai aproape înseamnă nu că s-a apropiat de locul acela, ci că a dorit să vadă apoi
ce se va petrece. Ceea ce s-a închipuit atunci prin focul care ardea rugul acela s-a
arătat în chip lămurit în Fecioara, atunci când timpul care era între acestea a
trecut. Așa cum rugul ardea dar nu se mistuia de flăcările ce-l cuprinseseră, tot
așa Fecioara a dat naștere luminii și nu a pătimit. Și nici comparația cu rugul
aprins să nu te încurce, căci a închipuit Dumnezeu prin aceea trupul Fecioarei.
”24
Fecioria după naștere (post partum)

Problema fecioriei după naştere a Mariei a fost una pe care Sfinţii

Părinţi au apărat-o cu mare ardoare totuşi „teza ridică două probleme dificile pe
care adversarii nu au pierdut ocazia să le evidenţieze: O problemă scripturistică
şi o problemă teologică. Problema scripturisitică se referă la cuvintele scripturii
care vorbeşte despre fraţii şi surorile lui Iisus, iar alte pasaje în care se vorbeşte
despre o posibilă relaţie între Iosif şi Maria după naşterea lui Hristos.
„Aspectul biblic al problemei a fost examinat de Sfîntul Ieronim şi,
datorită lui, a primit o rezolvare definitivă. El a analizat mai întîi în Matei 1:18 și
25 situaţia termenilor ante quem şi donec, care sugerează existenţa unor raporturi
trupeşti între Maria şi Iosif după naşterea lui Iisus. În privinţa aceasta, el citează
numeroase pasaje din Scriptură unde aceste locuţiuni nu implică un sens de
limitare temporală. În privinţa fraţilor şi surorilor Domnului, menţionaţi în
Evanghelie, în Fapte şi Galateni 1:19, lui Ieronim nu îi este greu să arate că în
ebraică termenii „fraţi“ şi „surori“ au sens foarte larg şi pot Ieronim, frații și
surorile Domnului sunt veri, copiii unei surori Maicii sale. Acest mod de a
argumenta plecând de la Evanghelie, folosit pentru primă dată de Ieronim, a fost
preluat apoi de toți autorii creştini care au apărat pururea fecioria Maicii lui
Hristos împotriva criticii raţionaliste.”25

„În plan teologic, fecioria post partum a Mariei a fost apărată de

Ieronim, Ambrozie şi, înaintea lor, de Origen, care s-a referit la experienţa

24
Pr. Adrian Lucian Dinu, Maica Domnului în teologia Sf. Părinți, Editura Trinitas, Iași, 2004, p,
93-94
25
Pr. Alexies Kniazev, op. cit., p. 101-102
asceților. Raţionamentul acestor autori a fost următorul: oare se poate concepe că
cea care a purtat în pântecele ei pe adevăratul Fiu al lui Dumnezeu, a doua
Persoană a Sfintei Treimi, cea asupra căreia S-a pogorât Sfântul Duh și care a
fost umbrită de puterea Celui Preaînalt, să fi dorit, după această experiență unică,
să trăiască ca o femeie oarecare și să-și fi dorit alți copii? O astfel de sfințenie
unică, această împropriere unică a oricărei ființe de Născătoarea de Dumnezeu
prin Duhul Sfânt presupun o viață de asemenea unică, de închuinare lui
Dumnezeu. A nu gândi astfel înseamnă a huli împotriva tainei Întrupării și a
Maternității divine.
În sprijinul acestui mod interpretare s-ar putea aduce un argument
biblic. În viziunea lui Iezechiel, povestită în capitolul 44 al cărţii sale, se
aminteşte de poarta Templului care a rămas închisă în urma trecerii slavei lui
Dumnezeu. De obicei, această imagine a porţii închise este pusă în legătură cu
fecioria in partu a Mariei. Dar a o interpreta astfel înseamnă a te baza pe o
asociere de imagini. În minunea fecioriei nestricate a Născătoarei de Dumnezeu
cu ocazia naşterii Fiului ei, fapt revelat, există minunea înnoirii eshatologice a
ordinii naturale. În cazut porții Templului rămase închisă, nu este vorba de o
minune, ci de un act ritual destinat să păzească de orice eventuală profanare tot
ce a fost sfinâit prin trecerea slavei divine. Pururea fecioria Născătoarei de
Dumnezeu ține de aceeași ordine de fapte religioase. Maria, Născătoarea de
Dumnezeu, adevărata Maică a Domnului, ajutată și păzită de Sfântul Duh, a ferit
de orice contact necurat adevăratul Locaș al lui Dumnezeu.”26
Fecioaria Mariei după naştere reprezintă rezultatul întrupării în pântecele
ei a Fiului lui Dumnezeu. Această atitudine şi situaţie a fecioriei post partu nu
poate fi luată separată, ci legată organic de celelalte evenimente şi anume de
momentul Buneivestiri, Întruparea lui Hristos şi Naşterea Acestuia.
În privinţa Buneivestiri avem în acest caz lucrarea Duhului Sfânt Care,
după cum spune părintele Dumitru Stăniloae „lucrează şi asupra celei ce se face
prin aceasta Maica Lui (Hristos), aşa cum lucrează şi Cuvântul însuşi, Care îşi
formează firea omenească din ea tot ca persoană”27.
Astfel putem spune că fecioria Mariei după naştere reprezintă o urmare

26
Alexis, Kniazev, op. cit., p. 101 - 104
27. Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Dogmatica, vol. II, p. 87
firească a evenimentelor anterioare. Totuşi există anumite obiecţii în ceea ce
priveşte „aspectul biblic” şi „teologic”.28 În primul caz este vorba de posibila
interpretare a textului de la Matei 1, 18 unde se vorbeşte despre fraţii şi surorile
Domnului29.
În cazul termenilor de fraţi şi surori ai Domnului se arată că „ în
ebraică” aceşti „termeni” au semnificaţie mai „largă” decât azi. Ieronim afirmă
că „fraţii şi surorile Domnului sunt verii, copiii unei surori a Maicii
Domnului,,30. Un alt lucru care trebuie luat în considerare este momentul pe care
îl relatează Sfântul Ioan Evanghelistul care vorbeşte despre momentul în care
Hristos era pe cruce Acesta o încredinţează pe Maica Sa în grija Sfântului
Apostol Ioan. Dacă mergem cu deducţia în continuare ajungem la concluzia
logică că dacă Maria ar fi mai avut şi alţi copii lucrul amintit mai sus nu s-ar fi
petrecut.31
În ceea ce priveşte textul evanghelic de la Matei, 1, 25„situaţia
termenilor de ante quem şi donce” arată că „aceste locuţiuni nu implică un sens
de limitare temporală”.32
Astfel plecând de la motivele expuse mai sus spunem că „ Născătoarea
de Dumnezeu este Fecioară înainte, în timpul şi după naştere, Hristos nu s-a
născut din voiţă trupească, nici din voinţă bărbătească, ci de la Dumnezeu
(Ioan, 1, 13)”33.
Trebuie precizat, spune I. G. Coman34 că : „fecioria marianică e un
privilegiu pe care deţinătoare ei îl capătă de la, şi prin Fiul ei. Dacă El n-ar fi fost
Dumnezu, ar fi deschis sânul mamei sale, ca toţi fiii oamenilor care se nasc din
mame muritoare. Ca Fiul al lui Dumnezeu, El deschide acest sân dar n-atinge
fecioria mamei Sale”.
Dacă Tertulian nu admite o feciorie in partu şi post partu Sfântul

28
Alexies Kniazev, op.cit., p. 101
29
Ibidem.
30
Ibidem, p. 102
31
Mitropolitul Serghie Stagorodski, Venerarea Maicii Domnului după învăţătura Bisericii
Ortodoxe,în rev.„Mitropolia Banatului”,XXIV,nr.4- 6, 1974, p. 202
32
Alexies Kniazev, op. cit., p. 101
33
Karl, Christian Felmy, op. cit., , p. 148
34
Pr. Prof. Dr. I.G. Coman, „Si cuvântul trup s-a făcut”. Hristologie şi Mariologie patristică,
Timişoara,1993.p. 358.
Grigorie Taumaturgul arată realitatea acestui fapt: „Hristos este Dumnezeu prin
firea Sa şi s-a făcut om luând o altă fire. Iată ceea ce afirmăm şi credem cu
adevărat, invocând ca dovadă peceţile unei feciorii nepătate, pentru a fi
statornicit că Dumnezeu este atotputernic [...] Fecioara a născut, nu cum a voit
ea, ci cum a voit Acela care trebuia să fie născut. Dumnezeu nu s-a comportat ca
un trup şi El n-a căzut sub legea trupurilor, ci s-a manifestat ca Domnul firii
trupeşti; El a arătat lumii o naştere minunată, pentru a-şi manifesta puterea
Sa.”35. Făcând o comparaţie între naşterea din veşnicie din Tatăl şi cea din
Fecioara Maria afirmă că „Prima naştere (trinitară) este de netălmăcit, a doua
(din Fecioară) este de nepătruns. Prima a avut loc fără patimă, a doua s-a petrecut
fără necurăţie. Chiar dacă Tertulian aduce astfel de argumente, alţi scriitori
bisericeşti şi Părinţi au mers pe tradiţia Bisericii şi au apărat fecioria Mariei atât
înainte de naştere, cât şi în timpul naşterii şi după. Dintre aceştia amintim pe
Origen, Grigorie Taumaturgul, Sf. Petru de Alexandria, Sf. Metodiu de Olimp,
Sf. Chiril, Sf. Gherman.36

Pururea Fecioria Maicii Domnului reprezintă o consecinţă directă a

întrupării Mântuitorului Iisus Hristos. Dacă fecioria Mariei de dinainte de naştere
a fost o consecinţă exclusiva a vieţuirii ei curate, cea din timpul naşterii şi după a
avut drept cauză sălăşluirea lui Hristos în pântecele ei. Naşterea supranaturală pe
care o remarcă Sfinţii Părinţi a fost una din cauzele fecioriei de după naştere. În
acest sens Sfinţii Părinţi au apărat învăţătura Bisericii referitoare la pururea
fecioria Maicii Domnului faţă de toţi cei care o negau datorită faptului că ea este
strâns legată de calitatea de Născătoare de Dumnezeu. Printr-o astfel de atitudine
Sfinţii Părinţi au arătat legătura strânsă dintre cele trei atribute ale Mariei, şi
anume: cea de Născătoare de Dumnezeu, cea de Pururea fecioară şi cea de
supracinstire.

35
E. Neubert, op.cit, p. 186- 189 apud Pr. Prof. Dr. I.G.Coman,op.cit., p. 360
36
I.G. Coman, op. cit., p. 360- 367
 Încheiere- Necesitatea zămisliri lui Dumnezeu dintr-o fecioară

Închei această lucrare cu un cuvânt al Sfântului Grigorie Palama care

reprezintă argumentul necesității zămislirii lui Dumnezeu dintr-o fecioară:
„Dumnezeu trimite, aşadar, arhanghelul Său la o Fecioară şi pe aceasta, care
rămâne Fecioară, o instituie mamă a Lui numai printr-o adresare, căci dacă ar fi
zămislit din sămânţă, n-ar fi fost un om nou, nici n-ar fi fost fără păcat şi
mântuitor al oamenilor; pentru că mişcarea spre naşterea a cărnii nefiind suspusă
minţii rânduite în noi de Dumnezeu să conducă, nu este cu totul în afară de păcat.
De aceea spunea şi David: „În fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut
mama mea” (Ps. 50,7). Deci dacă zămislirea lui Dumnezeu ar fi fost dintr-o
sămânţă, n-ar fi fost un om nou, nici iniţiator al vieţii celei noi şi nicidecum
învechite, căci fiind din vechea parte şi moştenitor al acelei căderi, n-ar fi putut
purta în el însuşi plinătatea dumnezeirii nestricăcioase şi face din carnea Lui un
izvor inepuizabil de sfinţire, încât să spele cu bogăţia puterii întinăciunea acelor
protopărinţi şi să fie de ajuns spre sfinţire tuturor celor de după El. De aceea, nu
un înger, nu un om, ci însuşi Domnul a venit şi ne-a mântuit zămislindu-Se şi
întrupându-Se în pântecul unei Fecioare şi rămânând fără schimbare
Dumnezeu.”37

37
Diac. Ioan I. Ică Jr., Maica Domnului în teologia secolului XX și în spiritualitatea isihastă a
secolului XIV: Grigorie Palama, Nicolae Cabasila, Teofan al Niceei, Editura Deisis, Sibiu, 2008,
p. 404.
Bibliografie

I. Izvoare
1. Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită cu binecuvântarea
Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe
Române, cu aprobarea Sfântului Sinod, I.B.M, Bucureşti, 2013.

II. Lucrări

1. Coman, Pr. Prof. Dr. I.G., „Si cuvântul trup s-a făcut”.
Hristologie şi Mariologie patristică, Timişoara,1993.p.
358.
2. Dinu, Pr., Adrian Lucian, Maica Domnului în teologia Sf.
Părinți, Editura Trinitas, Iași, 2004, p, 93-94
3. Felmy, Karl Christian, Dogmatica experienţei ecleziale.
înnoirea teologiei ortodoxe contemporane, colecţia
Dogmatica, ed. Deisis, Sibiu, 1999, p. 143
4. Ică, Diac. Ioan I. Jr., Maica Domnului în teologia
secolului XX și în spiritualitatea isihastă a secolului XIV:
Grigorie Palama, Nicolae Cabasila, Teofan al Niceei,
Editura Deisis, Sibiu, 2008, p. 404.
5. Kniazev, Pr., Alexies, Maica Domnului în Biserica
Ortodoxă, Editura Humanitas, București, 1998
6. Michel, Pr., Laroche, Theotokos, Maica Domnului în
trăirea duhovnicească a Bisericii Ortodoxe,trad. din lb. fr.
De Dora Mezdrea, editura Sophia, Bucureşti, 2004
7. Sfântul Epifanie al Salaminei, Omilii, Editura Editura
 Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2012
8. Sfântul Ioan Maximovici, Cinstirea Maicii Domnului în
tradiția ortodoxă, traducere din lb. Engleză de Cristian
Maxim, Editura Icos, 2000
9. Sfântul Neofit Zăvorâtul din Cipru, Omilii la Maica
Domnului, Editura Doxologia, Iași, 2016
10. Stancu, Ieromonah, Benedict, Părinții Bisericii despre
Maica Domnului, Editura Sophia, București, 2010
11. Stăniloae, Pr. Prof., Dumitru, Dogmatica, vol II, Ediția a
IV-a, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă
12. Stăniloae, Pr. Prof., Dumitru, Iisus Hristos sau
restaurarea omului, Sibiu, 1943, p 153.

III. Studii

2. Chialda, Pr. Prof., Mircea, Preacurata Fecioară Maria,

Maica Domnului, în rev. „Studii Teologice”, nr. 5-6, 1981
3. Gheorghescu, Dr. Ierom., Chesarie, Invăţătura despre Maica
Domnului în Ortodoxie şi catolocism, în rev. „Ortodoxia”,
anul XXII, nr. 3, iulie - septembrie, 1970, p, 386
4. Moldovan, Pr. Conf., Ilie, Învăţătura Sfintei Scripturi despre
Prea Curata Fecioara Maria şi implicatţiile ei religios-
morale, în rev. „Ortodoxia”, anul XXXII, nr. 3, iulie-
septembrie, 1980
5. Rezus, Pr. Prof. Petru, O nouă rătăcire a papalităţii, în rev.
„Ortodoxia”, nr. 4 , 1950
6. Serghie, Mitropolitul, Stagorodski, Venerarea Maicii
Domnului după învăţătura Bisericii Ortodoxe,în
rev.„Mitropolia Banatului”,XXIV,nr.4- 6, 1974, p. 202