Sunteți pe pagina 1din 7

Data:

Clasa a VIII - a
Titlul lecţiei: Dreptul Iov – model de răbdare în suferinţă şi încredere în
Dumnezeu
Tipul lecţiei: lecţie pentru dezvoltarea spiritului critic
Durata: 50 minute
Propunător:
Demersul lecţiei
1. Motivaţia predării lecţiei

Dreptul Iov rămâne un model de credinţă în Dumnezeu. El poate fi dat


exemplu de credinţă în orice împrejurare a vieţii. Ştim că pe Dumnezeu Îl putem
cunoaşte în împrejurările concrete ale vieţii, împrejurări în care iată, prin
suferinţă, suntem întăriţi în credinţă, nu ne simţim singuri, înţelegem că suferinţa
noastră nu este zadarnică şi că îşi va găsi răsplata pe măsura credinţei, pentru că
Dumnezeu este cu noi.
2. Obiectivele lecţiei
 specifice:
 elevii vor fi capabili să releveze evoluţia stărilor sufleteşti a dreptului
Iov.
 demonstrabile:
 să se realizeze conexiuni între text şi viaţa lor;
 să se gândească la o situaţie în care credinţa i-a ajutat;
 să realizeze o compunere despre: „Rolul credinţei în viaţa creştinului”.

3. Condiţii prealabile
 să posede cunoştinţe despre credinţă;
 să cunoască rolul rugăciunii în viaţa credinciosului;
 să aibă deprinderi de a lucra şi colabora în grupe, cu diferite ocazii.
4. Evaluare
1) Întrebări pentru interpretarea textului:
a) Argumentaţi titlul cărţii.
b) Ce înfăţişează autorul în această carte?
c) Cum realizează portretul Dreptului Iov?
d) Ce sentimente exprimă această carte?
2) Alcătuiţi o compunere în care să arătaţi „Rolul credinţei în viaţa
creştinului” (10 minute).
5. Managementul resurselor materiale şi al timpului
Lecţia este concepută pentru dezvoltarea spiritului critic.
-metode: conversaţia euristică, lectura biblică, brainstorming, metoda jurnalului
cu dublă intrare, tehnica ciorchinelui, argumentarea.
- mijloace de învăţământ:
- Sfânta Scriptură, Ed. I.B.M.O.R., Bucureşti, 1968;
- Studiul Vechiului Testament;
- Muşatu Bocoş, Instruire interactivă - Repere pentru reflecţie şi
acţiune, Presa Universitară Clujană, 2002
- forme de organizare: frontal, individual, pe grupe.

6. Desfăşurarea lecţiei
I. Evocare
Cartea Iov este un răspuns la întrebarea pusă de multe ori de către noi: De
ce uneori omul drept trebuie să sufere aici pe pământ? Ea ne învaţă să
cunoaştem că nu întotdeauna omul drept suferă pentru păcat, că poate să
depăşească această suferinţă (privită ca o întărire), rămânând statornic în
credinţă, primind şi răsplata de la Dumnezeu pentru aceasta.

2
Acţiunea cărţii se petrece în Vechiul Testament. Aflăm că dreptul Iov trăia
în ţinutul Uz, la răsărit de Ţara Sfântă, că era un om respectat, care se bucura de
multe bogăţii şi era înconjurat cu dragoste de către familia sa.
Titlul cărţii ne sugerează adevărul biblic că Dreptul Iov era fără de
prihană, evlavios şi bineplăcut lui Dumnezeu.
Se dau termenii: drept, credincios, răbdare, încredre, păcătos, prietenie,
Dumnezeu, suferinţă, încercare, dragoste.
Folosind metoda brainstorming-ului elevii vor lucra astfel:
- în perechi (pe grupe 2-4 elevi) alcătuind un scurt text cu aceste cuvinte
(5 minute);
- fiecare grup va prezenta textul realizat în faţa colegilor. (5x2=10
minute).
II. Realizarea sensului
- se realizează lectura model a textului biblic pe fragmente: Iov1, Iov2 şi
Iov 36, 15, Iov 42, 10-17.
Elevii vor citi şi ei fragmentele şi îşi vor nota impresiile într-un jurnal
dublu, folosind „metoda cu dublă intrare”(pe grupe).
(10 minute)
Textul ales Comentariu şi impresiile elevilor
„Uitatu-te-ai la robul Meu Iov că nu Iov era un om drept şi plăcut înaintea
este nici unul ca el pe pământ, temător lui Dumnezeu;
de Dumnezeu şi care să se ferească de el se ferea de ce este rău;
ce este rău” (Iov 1,8) Dumnezeu îl laudă pe Iov pentru
viaţa pe care o ducea împlinind în toate
voia lui Dumnezeu;
„Gol am ieşit din pântecele mamei deşi Iov pierde tot ce are: bogăţii,
mele şi gol mă voi întoarce în pământ. vite, copii, casă, el Îl laudă pe
Domnul a dat! Domnul a luat; fie Dumnezeu;
numele Domnului binecuvântat!” el arată că nu pune preţ pe bogăţiile

3
(Iov1,21) lumii acesteia;
el Îl laudă pe Dumnezeu ştiind că
toate darurile care le-a avut au fost
primite de la Dumnezeu;
„Te ţii mereu în statornicia ta? deşi soţia sa îl îndemna să-L blesteme
Blestemă pe Dumnezeu şi mori! pe Dumnezeu pentru greutăţile prin
-Dacă am primit de la Dumnezeu pe care trecea Iov rămâne statornic în
cele bune, nu vom primi oare şi pe cele credinţă;
rele?”(Iov 2, 9-10) el spune că aşa cum ne bucurăm de
cele bune primite de la Dumnezeu, tot
aşa trebuie să le primim şi pe cele rele;
„Dar pe cel nenorocit, Dumnezeu îl Dumnezeu îl ajută pe cel care este în
scapă prin nenorocirea lui şi prin suferinţă dacă nu-şi pierde credinţa în
suferinţă Dumnezeu îi dă învăţătura”. Dumnezeu;
(Iov 36, 15) omul poate să înveţe ceva din
suferinţa sa;
omul se poate întării în credinţă;
prin suferinţă omul se aproprie mai
mult de Dumnezeu, pentru că se roagă
mai mult şi astfel este mai aproape de
Dumnezeu;
„Şi Domnul l-a pus pe Iov iarăşi la Dumnezeu răsplăteşte pe cel ce
starea lui de la început,…şi i-a întors rămâne statornic în credinţă chiar şi în
îndoit cea avut mai înainte. Şi toţi fraţii momente de suferinţă;
şi toate surorile şi toţi prietenii de altă răsplata lui Iov se aseamănă cu
dată l-au compătimit, l-au mângâiat… răsplata din ceruri a creştinilor care
şi fiecare i-au dat câte un inel de aur. Şi ascultă pe Dumnezeu în această viaţă şi
Dumnezeu a binecuvântat sfârşitul îndeplinesc poruncile Lui;
vieţii lui Iov mai bogat decât începutul după cât de mare a fost suferinţa lui

4
ei… Şi a avut şapte fii şi trei fiice… Şi Iov tot aşa a fost şi răsplata pentru
Iov a mai trăit după aceea o sută patru credinţa sa în Dumnezeu.
zeci de ani şi a văzut pe fii săi şi pe fii
fiilor săi, până la al patrulea neam. Şi
Iov a murit bătrân şi încărcat de zile.”
(Iov 41, 10-17)

După ce grupele şi-au întocmit propriul jurnal, prezintă ce au scris în


jurnalele lor de lectură în faţa clasei. Discuţiile antrenează întreaga clasă pentru
a înţelege că:
- nici un om nu se poate considera fără de păcat;
- pedepsele pe care Dumnezeu le trimite celor drepţi au menirea de a-i
încerca şi de a-i întări în credinţă, de a fi model de răbdare în suferinţă
(aşa cum rămâne pentru noi dreptul Iov);
- Dumnezeu lucrează cu atotputernicia şi înţelepciunea Sa spre binele
omului, dar de multe ori omul nu înţelege rostul suferinţei şi prin
gândirea sa limitată pune la îndoială purtarea de grijă a lui Dumnezeu;
- În orice împrejurare a vieţii trebuie să-I mulţumim lui Dumnezeu
pentru toate şi să nu ne pierdem credinţa.
III. Reflecţia – Investigaţia comună
- se adresează întrebările şi sarcinile de lucru întregii clase
1. Motivaţi de ce cartea poartă titlu Dreptul Iov?
2. Prezentaţi însuşirile sufleteşti ale dreptului Iov.
3. Se foloseşte „tehnica ciorchinelui” – metoda „reţeaua personajului”.
(10 minute)

5
iubit de familie bolnav de lepră

fericit sărac

bogat trist

sănătos părăsit de prieteni


Iubit de Dreptul Iov Încercat
înconjurat de Dumne de părăsit de familie
prieteni zeu diavol

credincios

Binecuvântat de Dumnezeu

sănătos bogat fericit iubit de familie respectat

Evaluare – Fiecare elev va prezenta în scris care a fost contribuţia sa concretă la


realizarea obiectivelor lecţiei. Se fac aprecieri individuale şi în grup.
IV. Extinderea
Povesteşte în scris despre: Rolul credinţei în viaţa ta.
(10 minute)

6
7

S-ar putea să vă placă și