RAID

RAID (Redundant Array of Inexpensive Disks) este o tehnologie de utilizare a

mai multor hard disk-uri intr-o singura entitate pentru a imbunatati performanta sau
securitatea datelor. Exista mai multe tipuri de RAID, fiecare cu avantaje si dezavantaje.
Tipurile de RAID pe care dorim sa le implementam tine de ceea ce ne dorim mai mult: fie
un nivel mai ridicat de performanta, fie o siguranta sporita a datelor. Despre tipuri de
RAID si implementarile acestora vom vorbi in continuare.
Tehnologia RAID combina mai multe hard discuri fizice intr-o singura unitate logica
folosind fie un dispozitiv hardware (controler RAID) fie o aplicaţie software
Cea mai simpla metoda de RAID, presupune unificarea mai multor partitii intr-un singur
volum.
Avantaj: un spatiu mai mare de stocare. Se pot unii partitii de pe unul sau mai multe hard
diskuri.
Dezavantaj: nu exista protectie in cazul defectiunilor si nici nu aduce o crestere de
performanta.
Exista 3 tipuri principale in RAID:
 mirroring (oglindirea), adica copierea datelor pe mai multe discuri,
 striping, adica impartirea datelor pe mai multe discuri,
 error correction (cu corectarea erorilor) unde discuri de verificare redundante
stocheaza datele pentru a fi detectate si corectate eventualele erori.
Scopul principal este marirea sigurantei datelor, (mai ales in cazul serverelor cu baze de
date importante) sau a mariri vitezei, de exemplu un sistem care e folosit la editare video,
unde cantitatea de date ce trebuie prelucrata intr-un timp scurt este foarte mare. RAID
este folosit mai ales la servere dar poate fi folosit si pe statiile de lucru obisnuite
(calculatoare personale).
RAID este folosit la sistemele cu accesibilitate ridicată, unde este important ca sistemul sa
ruleze fara oprire. Folosind RAID, se poate schimba de exemplu un hard disk stricat fara
sa fie nevoie de oprirea sistemului.
Tipuri de RAID:

RAID0 este cea mai performanta metoda de stocare RAID. Se formeaza din hard
disk de marimi egale, a caror capacitate de stocare este insumata.
Avantaj: scrierea/citirea pe mai multe diskuri se face simultan, marindu-se performanta
totala a matricii.
Dezavantaj: lipsa redundantei, defectarea oricarui hard disk ducela compromiterea
intregii matrice, datele fiind astfel pierdute.
RAID0 se foloseste atunci cand nu avem date importante (o eventuala pierdere a lor sa
nu fie o mare tragedie), dar dorim o imbunatatire a vitezei sistemului.
 RAID1 Daca se folosesc doua diskuri in RAID1 informatia va fi stocata identic pe
ambele hard diskuri, in oglinda. Oricare din ele poate ceda, fara sa afecteze integritatea
matricei. Dezavantaj: performanta este afectata, deoarece scrierea/citirea se face
simultan, pe toate diskurile. Un alt dezavantaj este ca spatiul de stocare este de jumatate
din suma disk-urilor puse in mirroring. Este nevoie de un numar par de disk-uri. De
exemplu, daca avem 2 hard diskuri de 500 GB fiecare puse in RAID1, capacitatea totala
pe care o putem memora este tot de 500GB, deoarece datele sunt scrise simultan si
identic pe ambele hard diskuri.
RAID1 se foloseste mai ales cand dorim o securitate sporita a datelor importante. Daca
unul din cele doua hard diskuri cedeaza, datele nu sunt pierdute pt ca sunt existente
identic pe celalalt hard disk.

RAID5 aceasta ofera redundanta de nivel N+1, fiind viabil de la mai mult de 3
hard disk-uri intr-o matrice. Scrierea informatiilor de paritate se face pe toate diskurile,
astfel ca oricare dintre ele ar ceda, matricea ramane intacta. Pentru un numar mare de
disk-uri este cea mai eficienta metoda, capacitate de stocare este data de (capacitatea
unui disk)*(numarul de disk-uri -1).

Evident, se pot face combinatii de mai multe RAID-uri intre ele, dar cele de mai sus sunt
cele mai utilizate.

RAID 3 Acest nivel imparte informatia la nivel de byte pe un numar de minim

3 discuri. Redundanta este asigurata prin stocarea de sume de control pe ultimul disc,
sistemul suportand pierderea unui disc din configuratie. O a doua defectiune, insa,
este fatala, datele fiind iremediabil pierdute. Capacitatea utila a acestei matrici este
data de marimea celui mai mic hard disc inmultita cu numarul de discuri din
configuratie.
Daca viteza de citire secventiala este foarte buna, datele putand fi transferate simultan
de pe mai multe discuri, faptul ca sumele de control sunt stocate pe un singur disc
(care este accesat la fiecare operatiune I/O) impiedica RAID 3 sa aiba o buna
performanta si la scriere. Acelasi motiv, dar si calculul sumelor de control, determina
ineficienta in cazul stocarii de date de dimensiuni mici (discurile trebuie sincronizate
pentru obtinerea vitezei maxime).

Acest mod este utilizat, de regula, in aceleasi aplicatii ca si RAID 0, pentru citirea /
scrierea de date de dimensiuni mari (de exemplu captura si editare video), acolo unde
este necesara si siguranta datelor.

RAID 4 Acest mod se deosebeste de nivelul 3 doar prin impartirea datelor in

blocuri care sunt apoi stocate pe discuri, sumele de contro, fiind pastrate tot pe un
singur disc. Fisierele mai mici decat marimea stabilita a blocului se pastreaza pe un
singur disc. Capacitatea de stocare este similara cu cea a nivelului 3, avand nevoie de
minim 3 discuri.

Acest nivel nu este orientat catre un anumit segment al pietei si poate fi utilizat intr-
un server de fisiere sau de baze de date. Timpul de recuperare a unei defectiuni este
destul de mare si, in general, este nevoie de un controller hardware specializat.

RAID 6 Acest model este identic cu nivelul 5, cu exceptia faptului ca se

calculeaza si se stocheaza paritate dubla pentru date, deci sunt necesare cel putin
patru discuri, performanta scazand datorita calculului dublu de paritate, dar creste
redundanta, matricea suportand doua discuri defecte. Reconstructia datelor poate
consuma foarte multe resurse, performanta fiind puternic afectata. Redundanta dubla
creeaza posibilitatea de a amana procesul de reconstructie pentru un plus de viteza.
 Concluzii gerenarale

Pentru crearea de nivele etajate RAID, oricare nivel poate fi combinat alt nivel, dar cel
mai uzual sunt folosite nivelele 0, 1 si 0+1. Orice controller hardware (indiferent ca e
PATA sau SATA), chiar integrat pe palca de baza, suporta RAID 0, RAID 1 si RAID 0+1,
in functie de implementare.

Din punct de vedere al redundantei, RAID 0+1 este vulnerabil, orice defectiune
transformandu-l intr-un RAID 0, fara protectie. Alte combinatii, gen 1+5 sau 5+1, au
un cost foarte mare (minim doua controllere si sase discuri pentru o capacitate utila
egala cu dublul capacitatii unui disc), iar datele pot fi asigurate si prin alte metode,
mai ieftine.

La realizarea unei matrici RAID se tine seama de urmatorii factori: rata de transfer a
controllerului, latimea de banda a slotului PCI si marimea memoriei tampon (buffer).
Nici un hard disc actual nu poate atinge rata de transfer teoretica a magistralei:
transferuri la 100 MB/s pe o interfata PATA 133 se fac doar pe durate foarte scurte de
timp (asa numita burst rate sau transfer in rafala), datele fiind servite din memoria
tampon (buffer). Rata de transfer sustinuta a unui hard disc modern se situeaza
undeva spre valoarea de 40-50 MB/s.

La o matrice RAID 0 cu 4 discuri capabile de o rata de transfer de 40 MB/s, performanta

este mica, deoarece se depaseste latimea de banda a controllerului (4*40 = 160 MB/s).
Controllere cu rate de transfer mai mari sunt concepute pentru placi de baza care au
sloturi PCI-X pe 64 bits ce pot lucra la frecvente de pana la 133 MHz (fata de cei 33
MHz ai unui PCI obisnuit). O solutie pentru marirea ratei de transfer este un controller
cu mai multe canale (SCSI – Small Computer System Interface foloseste in mod uzual
doua canale).

Si controllerele SATA 150, care au o rata teoretica de transfer de 150 MB/s, suporta
nivele RAID 0, 1 si 0+1. Doua discuri SATA 150, chiar in RAID 0, nu pot depasi 150
MB/s. Pentru marirea ratei de transfer se poate realiza o matrice cu un controller cu
patru sau opt canale, dar acesta este mult m ai scump si necesita un slot PCI-X 64.

In cazul discurilor SCSI, mai rapide decat cele PATA sau SATA, exista si posibilitatea
transferului simultan de pe mai multe discuri, rata maxima de transfer a magistralei
fiind repede acoperita de cateva discuri in RAID 0 sau RAID 5. Controllerele SCSI U320
(320 MB/s) sunt destul de uzuale, dar au nevoie de mai multe discuri rapide care vor
solicita la maxim controllerul si magistrala PCI-X (64 bits, 133 MHz). Instalarea
discurilor pe doua canale separate duce la imbunatatirea ratei de transfer, fiecare canal
suportand 320 MB/s. La fel stau lucrurile si pentru controllerele PATA sau SATA (doua
controllere PCI cu doua discuri fiecare vor fi mai rapide decat un singur controller cu
patru discuri), existand posibilitatea instalarii a doua controllere SATA cu cate doua
canale.