INTRODUCERE

Factorul explicativ al satisfacției resimțite de angajați în muncă îl reprezintă procesul

de motivare, proces asupra cărora se apleacă tot mai multe companii, în special în țara
noastră, unde migrarea forței de muncă către alte țări reprezintă o provocare permanentă.
Dacă acum zece ani procesul de recrutare era aproape o formalitate, astăzi trebuie
privit ca un proces extrem de complex, deoarece competiția pe piața muncii este în continuă
schimbare și creștere, deci oferta de muncă trebuie să fie foarte atractivă pentru candidați. În
cadrul acestei tendințe, atenția sporește asupra aspectelor legate de motivarea angajaților. Iar
angajatul este acum nu doar un mijloc de a produce, nu mai este legat doar de termenul
productivitate, ci este cel de la care pornește totul. Fără factorul uman, nicio întreprindere nu
valorează mai mult decât echipamentele pe care le-a achiziționat și nici nu poate crește
afacerea pe care și-a propus-o.
Totul într-o organizație se transformă prin acțiunile oamenilor, fie că este vorba despre
construirea unor procese sau transformarea lor. Astfel, aceștia devin însăși organizația,
sângele care curge prin sistemul ei, deoarece, toate performanţele unei organizaţii,
menţinerea, dezvoltarea, creșterea, supraviețuirea sau declinul ei, sunt strâns legate de
motivaţia şi satisfacţia angajaţilor.
Autorii Νaѕbitt şi Αburdеnе mеnţionau că „în noua ѕociеtatе informaţională, capitalul
uman a înlocuit capitalul financiar, ca rеѕurѕă ѕtratеgică”.1

Figura 1.1 Capital uman și capital financiar

Αutorii mai ѕuѕ mеnţionaţi afirmă că „managеrii rеgândеѕc modul în carе îşi conduc
angaϳaţii. Αu dеѕcopеrit că ѕuccеѕul lor propriu, ca şi ѕuccеѕul organizaţiеi lor dеpindе dе
dеcizia lor în cе privеştе angaϳaţii.”2
Dezbătută de mult timp, dar de actualitate și astăzi este o temă care vizează
comportamentul oamenilor în organizație, înțelegerea și interpretarea cauzelor ce determină
acest comportament. Astfel, ne întrebăm ce presiuni există în contextul muncii, astfel încât
individul să adopte un tip de comportament sau un altul.
Din punct de vedere al conducerii unei organizaţii, problema esențială a motivaţiei se
referă la determinarea mijloacelor prin care membrii organizației pot fi stimulaţi să contribuie
pozitiv și eficient la îndeplinirea obiectivelor stabilite. Noţiunea de moțivatie a fost şi va
ramâne probabil unul dintre principalele puncte de plecare în înţelegerea succesului în
organizaţii. Psihologii consideră motivaţia ca fiind sursă de energie care ne împinge spre
acţiune, motorul întregii noastre activităţi, atât în plan profesional cât şi personal.3

1
Naisbitt, John, Aburdene, Patricia, Anul 2000 – Megatendinţe, Bucureşti, Editura Humanitas, 1993., pg. 78
2
Naisbitt, John, Aburdene, Patricia, Anul 2000 – Megatendinţe, Bucureşti, Editura Humanitas, 1993., pg. 95
3
Maria Daniela Bondoc, Analiza Gestiunii Resurselor Umane, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 2008
 Știința numită ”Managementul Resurselor Umane (MRU)” presupune îmbunătăţirea
continuă a activităţii tuturor angajaţilor în scopul realizării misiunii şi obiectivelor
organizaţionale. Condiția ca acest tip de management, îndreptat cu precădere asupra resurselor
umane, este ca managerii să fie ei înșiși un exemplu de urmat pentru angajații lor.
Următoarea definiție ”arta și știința de a coordona efortul uman pentru a fi atinse
obiectivele organizției”4 poate fi cea mai concisă dintre toate definițiile date managementului
resurselor umane.
“Omul e măsura tuturor lucrurilor”5, afirmă filosoful grec Petoqoras, ceea ce înseamnă
că omul e capabil să interpreteze, să modeleze şi să integreze orice procese în baza anumitor
solicitări prezente sau viitoare.
Literatura de specialitate recunoaște faptul că, astăzi, baza obiectivă a dezvoltării
managementului o constituie activitatea umană, acesta fiind un proces de dirijare și orientare a
activității resurselor umane în scopul realizarii unor obiective. 6
Bill Gates conducător și fondator al firmei ,,Microsoft”, declara în anul 1992 că: ,,
Dacă 20 dintre cei mai buni oameni cu care lucrez mă părăsesc, în câteva luni nu veţi mai auzi
de «Microsoft» ”.7
Așadar, investiția în capital uman inteligent, capabil și eficient este absolut necesară,
deoarece capitatul intelectual potrivit asigură succesul unei afaceri.
Lucrarea de față este structurată in 3 capitole, intitulate „Comunicarea
Organizațională” , “Abordarea teoretică a motivării” si studiul de caz privind “Aplicarea
tehnicilor motivaționale la SC ORANGE SA.
Capitolul 1 prezintă în subcapitolele sale abordări teoretice ale conceptelor legate de
comunicarea organizațională, unde sunt descrise semnificația și tipologia acesteia, dar și
îmbunătățirea acestor concepte.
Capitolul 2 prezintă „Abordarea tehnică a motivării”, tehnicile motivaționale aplicate în
cadrul companiei Orange.
Studiul de caz, desfășurat în cap. al 3-lea are ca obiect SC ORANGE SA și a fost realizat
în cadrul sucursalei județene Hunedoara a Orange România SA. În cadrul studiului am
prezentat elemente referitoare la procesele de evaluare, recrutare, perfecționare, promovare,
particularități ale strategiilor și tehnicilor motivaționale și modalități de îmbunătățire a
acestora.
Studiul are ca punct central o cercetare calitativă realizată sub forma unui interviu care
are la bază un chestionar, adresat către 20 de persoane care lucrează cu contract de muncă la
Orange HD.

Interviul se referă la următoarele arii de comunicare:

4
Managementul Resurselor Umane, Managementul Dezvoltării Afacerilor, Universitatea Babeș – Balyai,Cluj-
Napoca, 2015, pg. 53
5
este citat de Platon în dialogul Theaitetos, de Aristotel în Metafizica, de Sextus Empiricus în Schițe
Pyrrhoniene (https://ro.wikipedia.org/wiki/Protagoras, accesat la 07.08.2017)
6 Florin Pasa, "Managementul strategic", în Tribuna economica, numarul 12/1997, p. 8-9).
7 Gary Johns, "Comportament organizational",Ed. Economica,Bucuresti,2003,p.295
 Figura 1.2 Chestionar propus către 20 angajati Orange Hunedoara

Motivația alegerii temei nu este de natură pur economică, ci una mai degrabă umană,
deoarece, hunedoreancă fiind nu am putut rămâne indiferentă în fața potențialului imens pe
care îl are județul nostru din punct de vedere economic în general, și al dezvoltării personale
în particular, vorbind despre o companie solidă și importantă din domeniul comunicațiilor.

CAPITOLUL I

COMUNICAREA ORGANIZAȚIONALĂ
 1.1. Conținutul și semnificația comunicării organizaționale

Organizația reprezintă un grup de oameni adepți ai aceluiași cadru social și care

acționează împreună, în mod organizat, pentru atingerea unor scopuri comune.8
Pentru a se putea numi ”organizație” trebuie sa fie îndeplinite minimum trei condiții:

Figura 1.3 Condițiile existenței organizației

Trebuie specificat, tot legat de organizație că scopul este cel al grupului, nu unul
compus din scopurile individuale ale fiecărui membru din grup. Organizația nu se schimbă în
funcție de interesele individuale ale membrilor ei, ci în funcție de un interes general, fie că
este vorba despre profit, scopuri sociale etc.

Oraganizațiile, la rândul lor, pentru a se impune în mediul în care își desfățoară

activitatea trebuie să găsească soluții pentru porvocările zilnice.
De aceea, există un proces ciclic în care o serie de cauze, idei şi opţiuni ale societăţii
umane se nasc, se dezvoltă şi apoi dispar. Pentru a fi sustenabile, acţiunile întreprinse
trebuie să aibă la bază strategii elaborate de specialişti care să ofere soluţii pertinente.
În acest context, comunicarea instituţională devine un instrument eficient utilizat
de către organizaţii (publice sau private) pentru:

8
Managementul Resurselor Umane, Managementul Dezvoltării Afacerilor, Universitatea Babeș – Balyai,Cluj-
Napoca, 2015, pg. 1
 Figura 1.4 Avantajele comunicării organizaționale

Chiar dacă este vorba de o companie multinaţională sau de un IMM, în ambele cazuri,
folosirea comunicării organizaționale este obligatorie.
Nu putem trece mai departe fără a trece în revistă multiplele încercări de a defini
termenul de comunicare, un termen utilizat de câteva decenii și cu aceeași importanță și
astăzi.
Utilizat începând cu secolul al XIV –lea, termenul ”comunicare”9 are la origine
cuvântul latin ”communis” = a pune în comun, având la vremea respectivă mai mult înțelesul
de ” a împărtăși”.
Abia din secolul al XVI-lea i se asociază un înțeles nou, și anume acela de ”a
transmite”, mai ales că în același timp se dezvoltă diverse căi de comunicație: poșta,
drumurile și acest sens trece pe primul loc, mai ales odată cu apariția unor alte noi mijloace de
” a transmite” și anume: trenul, automobilul, telegraful, telefonul.
Începând cu secolul al XIX-lea teremnul de comunicare mai primește o încărcătură
după descoperirea radioului, televiziunii, cinematografului, aceea de difuzare. În literatura de
specialitate lucrurile se complică și mai mult, născându-se peste douăzeci de definiții date de
diverși specialiști din cele mai variate domenii.
De exemplu, biologul E. O Wilson, de la Universitatea Harvard dă o definiție aparte
comunicării, având la bază comportamentul furnicilor:
” Comunicarea este o acţiune a unui organism sau a unei celule care alterează
modelele prealabile de comportament ale altui organism sau celule, într-o manieră adaptativă
pt. unul sau ambii participanţi.” 10
Putem continua cu multe accepțiuni ale termenului, accepțiuni care sunt contracarate
și dezbătute și astăzi, mai ales după dezvoltarea științei comunicării, din a cărei perspectivă
procesul de comunicare necesită patru componente esențiale:

9
https://dexonline.ro/definitie/comunicare, accesat în 28.01.2018
10
E.O. Wilson, 1975/2003, p.157
  un emiţător;
 un canal;
 o informaţie;
 un receptor.
În anul 1949, Shannon11 și Weaver12 au publicat in “The Mateematical Theory of
Comunicative”13 un model elementar al comunicatiilor, model care ulterior a produs o
puternica influenta asupra analizei comunicarii umane. Dupa modelul elaborat de ei, un
proces de comunicare se desfasoara potrivit schemei din figura urmatoare:

Figura 1.5 Modelul elementar al comunicării14

Analizând schema de mai sus, putem deduce că singularitatea nu este o opțiune, în

procesul de comunicare fiind necesari mai mulți participanți și anume: un emitent (emițător)
și unul sau mai mulți receptori. După îndeplinirea acestei condiții minime are loc partea cea
mai importantă a procesului, care constă în transmiterea informației (mesajului) de la un
participant la celălalt, circulația putând avea loc în sens dublu (este bidirecțională). Alteori
însă circulația mesajului are loc într-un singur sens (unidirecțională) cum ar fi cazul
monologului, cuvântărilor sau declarațiilor mass-media.

1.2 Componentele comunicării organizaţionale

La o scară normală putem vorbi despre comunicarea dintre indivizi ca o comunicare

interpersonală, iar la o scară mai mare, privită din punct de vedere al relaţiilor din cadrul
structurilor organizatorice - comunicare organizaţională.
Comunicarea organizaţională este o acțiune intenţionată, un schimb de mesaje între
grupuri sau persoane, cu scopul atingerii atât a obiectivelor individuale, cât şi a celor
colective. Fără aportul unei comunicări eficiente, care ,,apare atunci când oamenii potriviţi
primesc la timp informaţia potrivită“ 15 activitatea unei organizații poate suferi grav,
ajungându-se chiar la situații de criză.
Există mai multe modele de comunicare dezvoltate de-a lungul anilor, dintre care
putem desprinde unul care va include următoarele elemente:

11
Claude E. Shannon: matematician, inginer și criptograf american
(https://en.wikipedia.org/wiki/Claude_Shannon, accesat în 29.01.2018)
12
Warren Weaver: om de știință, matematician și inginer american
(https://en.wikipedia.org/wiki/Warren_Weaver, aceesat în 29.01.2018)
13
Claude E. Shannon, Warren Weaver. The Mathematical Theory of Communication. Univ of Illinois Press,
1949
14 https://en.wikipedia.org/wiki/A_Mathematical_Theory_of_Communication, accesat în 29.01.2018
15
Cândea, Rodica, Comunicarea managerială, Bucureşti, Editura Expert, 1996, pp. 182-183
 Figura 1.6 Elementele comunicării

Fiecare element este supus unor roluri şi poziţii diferite în întregul proces de
comunicare:
 Figura 1.7 Semnificația elementelor componente ale comunicării

Așadar, procesul de comunicare nu este ușor, deoarece include componente cu o

sensibilitate ridicată, existând riscul ca uneori mesajul să nu fie receptat.
În aceeași idee, de a avea un mesaj clar, emițătorul trebuie să îndeplinească o serie de
condiții pentru a dobândi succesul în comunicare, succes care depinde de factorii care au
impact asupra elementelor de bază (fig. 1.8 Condițiile unui mesaj de succes).
 Figura 1.8 Condițiile transmiterii unui mesaj de succes

Emiţătorul este acela care trebuie:

– să identifice destinatarii;
– să determine răspunsul;
– să aleagă cel mai bun mesaj, ţinând seama, de exemplu, de modelul AIDA (Atenţie,
Interes, Dorinţă, Acţiune);16

Figura 1.9 Modelul A.I.D.A17

– să selecteze canalele de comunicare;

16
Mattelart, Armand; MATTELART, Michele, „Istoria teoriilor comunicării”, Editura Polirom, Iași, 2001,p. 35
17
Ibidem , p.35
 – să recepţioneze reacţia inversă (feedbackul). tot atât de adevărat, însă, nu
întotdeauna această latură subtilă a mesajului este percepută în acelaşi mod cu
intenţiile emitentului.
Infatuarea, plictiseala, dezacordul, uneori percepute în mesajele celorlalţi, nu
reprezintă intenţii ale emitentului, ci interpretări proprii ale situaţiilor marcate
de sensibilităţile, prejudecăţile, starea de spirit a receptorului;
Contextul sau mediul - dar care poate influenţa mult calitatea comunicării chiar
dacă este o componentă secundară a procesului de comunicare.
Se referă la spaţiu, timp, starea psihică, nterferenţele zgomotelor, temperaturilor,
imaginilor vizuale care pot distrage atenţia sau provoca întreruperi, confuzii. Un mesaj va
căpăta o altă semnificaţie rostit de aceeaşi persoană, spre exemplu şeful, în biroul său
(importanţă oficială), în iroul subordonatului (simplu reproş), pe stradă (mesaj lipsit de
importanţă), ori la domiciliu (atenţie, prietenie).
Canalele de comunicare, sau rutele pe care circulă mesajele, pot fi și ele
împărțite în funcție de gradul de formalizare, în:

Un proiect eficient de comunicare solicită luarea în considerare a ambelor

categorii de canale, cunoaşterea modului lor de funcţionare, a avantajelor şi dezavantajelor
pentru a le putea folosi şi controla.