INTRODUCERE

Lucrarea de faţă încearcă să facă o scurtă prezentare a vieţii politice a istoricului Ioan Lupaş. Ea se
concentrează pe evoluţia şi activitatea politică a istoricului de după anul 1918 şi pe parcursul perioadei
interbelice.
Despre Ioan Lupaş s-a scris mult din perspectiva omului de cultură şi mai puţin din cea a omului
politic. Acest fapt m-a îndemnat în alegerea acestui subiect, de a face o prezentare cât mai amănunţită a
vieţii politice a istoricului. Dacă înainte de 1 Decembrie 1918 istoriografia românească a fost unanim de
acord asupra staturii de luptător naţional persecutat politic de guvernele ungureşti pentru convingerile
sale, în perioada interbelică, opţiunile sale politice au avut parte atât de admiratori entuziaşti cât şi de
critici acide. Trecerea timpului şi estomparea patimilor politice, permit istoricului elaborarea unor opinii
apropiate adevărului. De asemenea, un alt argument în alegerea acestei teme a fost şi posibilitatea de a
studia fondul Ioan Lupaş ce se găseşte în Arhiva Bibliotecii Mitropoliei Sibiu ( în continuare A.B.M.).
Viaţa politică a lui Ioan Lupaş prezentată în această lucrare se confundă la început cu existenţa şi
activitatea Partidului Naţional Român atât în Transilvania aflată sub stăpânire străină, cât şi după Marea
Unire din 1918.
În primul capitol se face o scurtă referire la viaţa culturală a istoricului, precum şi la primele sale
afirmări pe scena luptei pentru libertate şi unitate naţională.
Capitolul următor surprinde ascensiunea lui Ioan Lupaş pe scena politică românească şi în cadrul
Partidului Naţional Român între anii 1919-1926, activitatea sa parlamentară, dar şi disensiunile apărute
între el şi conducerea partidului în fruntea căruia se afla Iuliu Maniu, fapt ce l-a determinat să părăsească
acest partid şi să participe la guvernarea averescană din anii 1926-1927.
Capitolul III şi ultimul este rezervat prezentării activităţii pe care Lupaş a desfăşurat-o în Partidul
Poporului de sub conducerea generalului Alexandru Averescu.
Lipsa timpului nu mi-a permis abordarea perioadei cuprinse între 1932-1938, când acesta a activat în
Partidul Naţional Agrar de sub conducerea lui Octavian Goga şi în Partidul Naţional Creştin în fruntea
căruia se afla tandemul Goga – Cuza.

1
 CAPITOLUL I
VIAȚA ȘI ACTIVITATEA ISTORICULUI IOAN LUPAȘ PÂNĂ LA
UNIREA DIN ANUL 1918

Născut în străvechea vatră românească numită Săliște în data de 9 august 1880, Ioan Lupaș provine
dintr-o familie de țărani ca fiu al lui Toma Lupaș și al Marinei, născută Popa- Comăniciu. La doi ani
rămâne orfan de tată, școala primară a urmat-o în satul natal la școala ortodoxă-română, iar studiile
secundare le-a continuat la Sibiu la Liceul Unguresc de Stat1, unde vine în anul 1891, aici remarcându-se
printr-o memorie excepțională. Inteligența, sârguința și stăruința întregită de acea memorie excepțională,
i-au asigurat elevului Lupaș locul ce i se cuvenea în fruntea colegilor săi români, maghiari, germani. Aici
la Liceul Unguresc din Sibiu, azi Gheorghe Lazăr, l-a întâlnit pe Octavian Goga în toamna anului 1896,
pe când era în clasa a V-a2. De atunci pe cei doi îi va lega o lungă și sinceră prietenie.
Atitudinea curajoasă și demnă spre apărarea drepturilor și dreptății naționale 3, făcând dovada
sentimentelor sale patriotice și a precocității politice4 i-a adus lui Lupaș ca și colegului și prietenului său
Octavian Goga, pedeapsa îndepărtării din școala ce cultiva naționalismul și șovinismul5. Astfel in clasa a
VIII-a în urma unui conflict cu profesorul de istorie Tompa Árpád care izgonise prin naționalismul său
exacerbat sentimentele lor naționale, Lupaș părăsește Liceul de Stat din Sibiu împreună cu Goga și cu alți
colegi, plecând la Brașov la Liceul Ortodox Român6. La acest liceu i-a avut ca profesori pe Vasile Goldiș
- preda latină și istorie, pe Virgil Onițiu și pe Iosif Blaga - figuri strălucite de educatori transilvăneni7.
Încheindu-și astfel studiile liceale cu rezultate eminente - mereu primul între colegii săi, Lupaș își
îndreaptă pașii spre Universitatea din Budapesta cu dorința de a se desăvârși în știința istoriei și-a limbii
latine8. Sosit la Budapesta în 1900, frecventează cursurile Facultății de Litere și Filosofie, unde a urmat
cursuri de istorie modernă, istoria Ungariei, cursuri de filozofie; face exerciții de diplomatică, studiază

1
Vasile Crişan, Ioan Lupaş: (1880-1967), studiu monografic, Editura Armanis, Sibiu, 2013, p. 15; Pascu Ștefan,
Pompiliu Teodor, Ioan Lupaş 1880-1967, în ,,Transilvania”, 1978, nr.7, p. 37-39.
2
Arhiva Bibliotecii Mitropoliei Sibiu (în continuare A.M.B.), fond I.Lupaș, doc.4530.
3
Ștefan Pascu, Ioan Lupaș, omul și opera, în ,,Memoriile secției de științe istorice a Academiei R.S.România”, 1980,
nr.5, p. 89-94.
4
Ioan Lupaș, Din istoria Transilvaniei, cuvânt înainte de Fl.Constantiniu, Editura Eminescu, București, 1988, p. V.
5
Ștefan Pascu, op.cit., p. 89-94.
6
A.M.B., fond I. Lupaș, doc.1.
7
Ioan Lupaș, Scrieri alese, introducere de Ștefan Pascu și Theodor Popescu, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1977, p. 10
vezi și Ioachim Crăciun, Note bibliografice și Bibliografia lui Ioan Lupaș, București, 1943, p. 3.
8
Ștefan Pascu, op.cit., p. 89-94.

2
latina9. Aici, Lupaș activează în societatea Petru Maior unde pe lângă o activitate istorică desfășoară și o
intensă activitate politică și literară împotriva tendințelor de maghiarizare promovate de guvernul de la
Budapesta. Vasta activitate literară realizată prin comunicări și disertații istorice în care se propagă
spiritul politic militant era orientală împotriva dualismului10. Acum, în anul 1901 scrie un articol
comemorativ în „Tribuna” din Sibiu, cu prilejul împlinirii a 80 de ani de la moartea lui Petru Maior, iar în
„Telegraful Român” publică articole despre viața studențească budapestană11.
În iarna anului universitar 1901-1902, pe când era student la Filosofie, s-a produs întâlnirea lui Ioan
Lupaș cu profesorul Nicolae lorga venit pentru cercetări arhivistice la Budapesta. Întâlnirea cu Iorga a
făcut din Lupaș un om de cultură dublat de un luptător politic12. În 1902 angajat pe făgașul culturii
militante, Lupaș a fost întemeietorul și conducătorul alături de: Octavian Goga, Alexandru Ciura, Aurel
Bărnuțiu, Ion Lapedatu și alții, a prestigioasei reviste de mai târziu, „Luceafărul”13. Publică în această
revistă articole cu conținut cultural-istoric14, anii petrecuți aici avândo înrâurire hotărâtoare pentru
orientarea politică și culturală a lui Ioan Lupaș15.
După „Luceafărul” a fost colaborator la „Tribuna” din Arad, la „Transilvania” și, „Țara Noastră” din
Sibiu, la „Viața Românească” de la Iași, „Convorbiri literare” din București și la alte reviste din
Transilvania și din Vechiul Regat16. Un an mai târziu, în 1903 pe timpul studenției, scrie o schiță istorică
numită Câteva pagini din trecutul comunei Săliște, în care tratează evoluția istorică, starea religioasă,
economică și viața socială reprezentând desigur prologul unei viitoare monografii pe care nu a mai prins
să o desăvârșească17.
Înarmat cu diploma de licență în istorie și latină, împodobită cu calificativul ,,Magna cum laude”,
obținut în 1904, tot în acest an, Lupaș își dă doctoratul cu o teză despre Biserica ortodoxă română
dinTransilvania și unirea religioasă în cursul veacului al XVIII-lea, lucrarea a pregătit-o sub îndrumarea
prof. Marezali Henrik18.
În anul 1904 datorită unei burse acordată de Societatea „Transilvania”, Lupaș are prilejul de a studia
un an de zile la Universitatea din Berlin, unde a aprofundat lucrările lui Leopold von Ranke, Theodor

9
Idem, Pompiliu Teodor, Ioan Lupaș (1880-1967), în ,,Transilvania”, 1978, nr.7, p. 37-39.
10
Ibidem, p. 37-39.
11
Ioachim Crăciun, op.cit, p. 3-4.
12
Mihai Diaconescu, Ioan Lupaș, în ,,Transilvania”, 1989, nr.2, p. 18-19.
13Vasile Crişan, op.cit. p.36
14
Ștefan Pascu, op.cit., p. 89-94.
15
Ioan Lupaș, op.cit., p.12.
16
Ioachim Crăciun, op.cit, p. 4.
17
Toma Lupaș, Săliștea Sibiului – străveche vatră românească – Monografie, Sibiu, 1990, p.13.
18
Ștefan Pascu, Pompiliu Teodor, op.cit., p. 37-39.

3
Mammsen și Karl Lamprecht19. De aici face o lungă călătorie în Italia, de unde revine la Sibiu pentru a se
dărui carierei universitare. Devine profesor universitar la Seminarul Andreian din localitate, unde i se
încredințează predarea istoriei Bisericii Române, iar prima sa lecție a fost Despre originea românilor,
lecția fiind începutul propagării adevărului istoriei naționale20. Catedra oferită la Seminarul Sibian a fost
singura excepție de la tradiția acestei școli, ai cărei profesori trebuia să fie întotdeauna și absolvenți de
teologie. La numire i s-a pus condiția să urmeze cursurile de teologie și să-și dea toate examenele. Cu
prilejul examenelor de sfârșit de an din materia predată de el era chestionat de către asesorul consistorial
Mateiu Voileanu21.
Profesoratul la seminarul din Sibiu s-a sfârșit în 1909, când ministrul ungar Appafi Albert a
comunicat mitropolitului Ioan Mețianu că nu-l mai tolerează la catedra seminarului22.Acest lucru s-a
datorat și faptului că Lupaș a început publicarea cursului său în „Telegraful Român”, iar mitropolitul a
dispus încetarea publicării de teama unor repercusiuni din partea autorităților maghiare23. În aceste
condiții, Lupaș a fost sfătuit să primească scaunul de protopop al Săliștei, post în care a fost ales cu votul
unanim al clerului și poporului, deținând totodată și funcția de inspector școlar. Despre numirea sa ca
protopop al Săliștei, Lupaș spune „mă simt adânc pătruns de importanța misiunii sfinte ce voi avea de
împlinit în viitor24.
Venirea în comuna natală a profesorului Lupaș va da noi dimensiuni activității despărțământului
„Astrei” din Săliște. După modelul Bibliotecii Populare a „Asociațiunii” conducerea Despărțământului
Săliște, la inițiativa lui I. Lupaș editează “Biblioteca Șaguna” în 1909 în localul oficiului protopopesc. În
cadrul ei erau tipărite și răspândite broșuri ce conțineau conferințe și predici pe teme de educație
patriotică, morală, economică25. Aici, în satul său natal a stat până în 1919, an în care a plecat la Cluj, la
Universitatea Daciei Superioare ca profesor universitar. Tot în acest an a fost ales și deputat în cercul
electoral Săliște, intrând în primul parlament al țării întregite. Ca protopop, și-a îmbărbătat credincioșii
prin cuvântări bisericești și naționale tipărite în „Biblioteca Șaguna" cu titlul Mângâiați poporul având
fericirea să le vestească despre mult așteptata unire a tuturor rânduielilor26.

19
Mihai Diaconescu, op.cit., p.18-19.
20
Ioan Lupaș, Din istoria Transilvaniei, cuvânt înainte de Fl.Constantiniu, p. VI.
21
Ioachim Crăciun, op.cit, p. 4.
22
Mihai Sofronie, Ioan Lupaş, protopop la Sălişte (1909-1919), în „Mitropolia Ardealului”, Sibiu, an XXV, nr.7-9,
1980, p.47.
23
Ibidem,
24
Ibidem, p.49.
25
Toma Lupaș, op.cit., p. 252-253.
26
Ioachim Crăciun, op.cit., p.5 și Scarlat Porcescu, Profesorul Ioan Lupaș, în rev.,,Mitropolia Moldovei și Sucevei”,
an 1980, nr.9-12, p. 794-798.

4
 Revenind la anul 1905, trebuie menționat faptul că Lupaș, în cadrul partidului Național, se integrează
grupării „tinerilor oțeliți” care erau adepții „noului - activism" hotărât de conferința partidului din ianuarie
190527. Proveniți din lumea satelor, ei s-au identificat cu aspirațiile țărănimii pentru prosperitatea căreia
au militat. Doreau de asemenea o schimbare și o organizare a Partidului Național pe baze largi populare.
Suntem în anii de avânt politic in care se renunță în tot mai mare măsură la politica tradițională a
petițiilor, deoarece a devenit tot mai ineficientă, intensificându-se acum lupta pentru înfăptuirea unirii28.
Mișcat de jalea și de suferințele poporului îngenuncheat sub povara cârmuirii străine Lupaș a redactat
articolul Toate plugurile umblă29, articol publicat in “revista poporală" a „Asociațiunii - Țara Noastră”, ce
reprezintă o luare de atitudine față de reprimarea răscoalei țărănești din 1907 și un act de acuzare
împotriva marilor proprietari de pământ, atât români cât și maghiari asupritori ai țărănimii. În 1908 a fost
condamnat de Curtea cu jurați din Cluj sub pretextul „delictului de presă” la trei luni de închisoare,
executate la Seghedin30 și o amendă de 200 de coroane plătibile în 15 zile cu motivarea „a instigat clasa
plugarilor la ură împotriva clasei proprietarilor de pământ”31.
Lunile august, septembrie și octombrie din anul 1908 le-a petrecut într-o celulă strâmtă din Seghedin
unde i-a avut ca tovarăși de suferință pe medicul slovac Vavro Șrodar, viitor ministru al sănătății și al
cultelor în Cehoslovacia, dr. Gheorghe Stoica, ce devine în anii '30 redactor la ziarul „Patria” și pe
părintele Andrei Hlinka ce va conduce tot în anii '30 Partidul Poporului din Slovacia32. Ioan Lupaș a
explicat motivele reale ale condamnării sale: tipărirea unei broșuri de răspuns la afirmațiile injurioase la
adresa poporului român făcute de istoricul Benedict Iansó intr-un ciclu de articole intitulat Valuri
politice33. În cele trei luni de detenție de la Seghedin, Lupaș a redactat o monografie a marelui mitropolit
Andrei Șaguna care îi va aduce premiul Academiei Române, iar în anul 1914 a fost ales membru
corespondent al înaltului for. Cu acest prilej a fost elogiat de Nicolae Iorga care-l caracterizase pe Lupaș
drept „cel mai bun scriitor istoric din tânăra generație ardeleană”34.
La 17 mai 1916 la propunerea lui Nicolae Iorga, Lupaș este ales membru activ al Academiei Române

27
Ioan Lupaș, op.cit., p.VII.
28
Ștefan Pascu, Pompiliu Teodor, op.cit., p. 37-39.
29
Arhiva Bibliotecii Mitropoliei Sibiu, fond I.Lupaș, doc.1 și Onisifor Ghibu, Amintiri despre Ioan Lupaș în
,,Societatea de mâine”, 1926, an III, nr. 13, p.17.
30
Nicolae Petruţiu, Cronica neamului Lupaş, Sibiu, Editura Imago, 2000, p 67.
31
Lucian Boia, Ioan Lupaș – istoric al unității românești, în ,,Memoriile secției de științe istorice a Academiei
R.S.România”, 1980, nr.5, p. 95-101.
32
,,Cuvântul poporului”, an XI, nr.50-51, din 14 dec.1930.
33
Ioan Lupaș, op.cit., p. VIII.
34
Ștefan Pascu, Pompiliu Teodor, op.cit., p. 37-39 și Toma Lupaș, op.cit., p. 228.

5
în locul rămas vacant prin decesul lui Ion Micu Moldovan35. În 1910 transilvăneanul intră în conducerea
„Asociațiunii pentru literatură și cultura poporului român”, începând cu anul 1914 și odată cu izbucnirea
primului război mondial sute de preoți din satele transilvane, acuzați de guvernanții maghiari de „spionaj”
în favoarea României și de trădare a Statului Maghiar au fost condamnați atunci la ani grei de temniță,
internați prin lagăre de detenție în județul Șopron la Rust, Lakompak, Csàva, Veperd etc, condamnați la
moarte și executați prin împușcare sau spânzurătoare36.
Acest lucru s-a intensificat mai ales din 1916, după intrarea în război a României împotriva Austro-
Ungariei. Din ziua de 15/28 august 1916 și istoricul săliștean Ioan Lupaș a fost deportat în mlaștinile
lacului Festa (Pesta) în orășelul Rust, județul Șopron, tot aici fiind deportate și Aurelia Goga, mama
poetului Octavian Goga și doamna Măcelariu37. În martie 1917 datorită condițiilor din lagăr s-a
îmbolnăvit grav și astfel i s-a permis reîntoarcerea acasă. Printre cei care au intervenit în favoarea lui
Lupaș s-a numărat și mitropolitul Vasile Mangra care putea comunica direct cu unii politicieni de la
Budapesta și chiar cu contele Isvan Tisza,șeful guvernului38.
În anul 1918, în condițiile terminării războiului și-a unirii tuturor teritoriilor locuite de români cu
patria mamă într-un singur stat, Lupaș va fi conducătorul masivei delegații săliștene ce-a ținut să participe
la Marea Adunare de la Alba Iulia. Aici Lupaș s-a găsit alături de profesorul său de la Brașov, Vasile
Goldiș, de istoricul Silviu Dragomir și alți oameni politici și de cultură. Salută marele eveniment în
,,Luceafărul” prin articolul Adunarea Națională de la Alba Iulia,în ,,Biruința Dreptății” și în ,,Libertatea
și unitatea națională” cu prilejul zilei de 24 ianuarie 191939. A scris elogios despre marele eveniment de la
Alba Iulia: „Unirea politică de la 1918 nu se cuvine să fie înfățișată, nici măcar în parte ca un dar coborât
asupra neamului românesc din încrederea și simpatia lumii civilizate nici ca o alcătuire întâmplătoare [...],
deoarece unirea românilor trebuie înfățișată totdeauna potrivit adevărului ca urmare firească a unei
îndelungate pregătiri istorice”40.
Cuvântarea rostită de Vasile Goldiș la Alba Iulia a înfățișat temeiurile istorice și politice ale hotărârii
de unire a tuturor românilor. ,,Din fiecare frază a clasicului discurs se simte ritmul grăbit al vremii,
pornirea năvalnică a sufletelor doritoare să vâslească spre limanul mântuirii”41.
Adunarea de la Alba Iulia, spunea Ioan Lupaș, a fost cea mai măreață dintre toate manifestările

35
Ibidem.
36
Mihai Diaconescu, op.cit., p.18-19.
37
Vasile Crişan, op.cit., p.148.
38
Mihai Diaconescu, op.cit., p.18-19.
39
Pompiliu Teodor, ,,Magazin istorie”, 1985, nr.3, p. 18-19.
40
Ibidem, p. 18-19.
41
Ioan Lupaș, Istoria Unirii Românilor, ediția a II-a, Editura Scripta, București, 1993, p. 281.

6
suveranității naționale nu numai prin covârșitoarea mulțime care a luai parte la ea, dar și prin însuflețirea
și demnitatea cetățenească, înfăptuirea României Mari liberă și independentă era considerată de mulți
ardeleni „Ca pământ al făgăduinței spre care se îndreaptă toate aspirațiile lor de libertate și progres [...].
Un soare nou li se părea tuturor românilor ardeleni că a răsărit în iarna aceea aspră pe orizontul vieții
noastre naționale”42.
Până în anul 1918 activitatea științifică și publicistică a profesoralul Ioan Lupaș este una remarcabilă.
Pe lângă studii și articole activitatea sa literară cuprinde câteva opere: Contribuții istorice privitoare la
trecutul românilor de pe pământul Crăiesc, scrisă în 1913, studiul intitulat: Misiunea episcopilor
Gherasim Adamovici și Ioan Bob la Curtea din Viena în 1792, scris în 1912, în 1915 a scris Luptători
pentru lumină și Contribuții la istoria românilor ardeleni 1780-1792, cu 84 de acte și documente inedite
publicate în Analele Academiei Române.
În bibliografia personală a lui Lupaș se înscriu titluri de studii dedicate lui Gh. Lazăr și Vasile Moga,
ziaristicii ardelene, lui George Barițiu și Andrei Mureșanu, epocii reformei în Ardeal (1917) și în sfârșit
Istoria bisericească a românilor ardeleni, scrisă in 191843.
De la catedra universității din Cluj el a vorbit în 1919 Despre factorii vieții naționale românești
pentru ca în plină maturitate creatoare, în Istoria Unirii românilor (1937) să reconstituie drumul
inexorabil al națiunii spre statul unitar național român44. După unire a fost numit secretar al resortului
Cultelor și Instrucției publice în Consiliul Diligent de la Sibiu, numărându-se printre fruntașii Partidului
Național. În 1919 a fost chemat de Onisifor Ghibu, un alt săliștean de-al său la Universitatea Daciei
Superioare ca titular al Catedrei de Istorie a românilor.
În concluzie, am putea spune că Lupaș, ca fiu al unei provincii românești aflată multă vreme sub
stăpânire străină, se înscrie în lungul șir al cărturarilor transilvăneni a căror trudă a contribuit în mod
esențial la cristalizarea unei conștiințe românești și în cele din urmă la unirea poporului român într-un
singur stat unitar și independent45. Multe dintre preocupările lui de după 1918 reiau problematica
anterioară, o diversifică sau o repetă în nenumărate contribuții risipite generos prin publicațiile istorice
sau în publicistica angajată.
Lupaș s-a integrat în primele decenii ale veacului nostru în constelația cărturărească ardeleană care a
participat la făurirea statului național unitar român. El s-a afirmat într-o epocă dominată de criza

42
Ștefan Pascu, Făurirea Statului Național Unitar Român 1918, Editura Academiei R.S.R., București, 1983, p. 210.
43
Ștefan Pascu, Theodor Popescu, op.cit., p. 37-39 și Lucian Boia, op.cit., p. 95-101.
44
Pompiliu Teodor, op.cit., p. 18-19.
45
Lucian Boia, op.cit., p. 95-101.

7
dualismului și de afirmare puternică a tendințelor de unire46.Începând cu anul 1919 a intrat în jocul
nestatornic al politicianismului dăunător. Din păcate în cuvântul său rostit și scris în această vreme apar
tendințele politice ale epocii pe care o traversează, alunecări confesionale și elemente naționaliste47.

46
Ioan Lupaș, Scrieri alese, Introducere de Ștefan Pascu și Teodor Popescu, p. 7 - 28.
47Ștefan Pascu, Theodor Popescu, op.cit., p. 37-39.

8
 CAPITOLUL II
LOCUL LUI IOAN LUPAȘ ÎN CADRUL PARTIDULUI NAȚIONAL
ROMÂN 1919-1926.
2.1. ACTIVITATEA PARLAMENTARĂ

La începutul acestui capitol aș dori să fac o scurtă referire la ziarul „Cuvântul Poporului". Acest ziar
a fost întemeiat de Ioan Lupaș în anul 1919, an în care începe și ascensiunea pe scena politică românească
a întemeietorului său. După Unire, când ,,zorii desrobirei noastre naționale fac să se deschidă tot mai larg
pleoapele neamului nostru" a fost posibilă apariția unor ,,gazete poporale” noi48, context în care s-a
încadrat și „Cuvântul Poporului”.
Această gazetă a apărut în toamna anului 1919 la Săliște, cu prilejul primelor alegeri pentru cel dintâi
Parlament al României întregite49. „Cuvântul Poporului”, scris intr-un limbaj accesibil țărănimii, duce o
luptă intransigentă național-politică și de înalte concepții morale care au dat poporului român din Ardeal o
intensă educație cetățeneasca, națională și religioasă facându-l conștient de drepturile și dorințele sale ca
factor activ în viața de stat50.
Inițial ziarul a aparținut Partidului Național Român între anii (1919-1926) strâns legat de
personalitatea profesorului Ioan Lupaș, având ca redactor la început pe Petrea Dascălu, iar din 1923 pe
talentatul ziarist și poet Elie Măgeanu. Așa cum am arătat „Cuvântul Poporului”, foaie economică,
culturală, industrială și politică, cum se denumea își face apariția pe scena presei românești transilvane în
31 august 1919. Are o apariție săptămânală, apare duminica, având redacția și administrația la Săliște
până în anul 1922, când va apărea la Sibiu, adresa redacției fiind Strada Regina Maria nr.l51. Cenzura
epocii a făcut ca ziarul să-și înceteze activitatea pentru o scurtă perioadă de timp. Reapare la 12 februarie
1922, prilej cu care prof. Ioan Lupaș a semnat articolul intitulat Calea spre lumină în care spunea că
,,Binecuvântată să fie clipa când « Cuvântul Poporului» pornește din nou la drum”52.
Printre cei care au colaborat la redactarea ziarului, semnând diverse articole cu conținut politic sau

48
Sebastian Bornemisa, Gazete poporale din Transilvania și Banat, 1939, p. 10.
49
Calea spre lumină, în ,,Cuvântul Poporului”, an IV, nr.1 din 12 februarie 1922.
50
Ioan Lupaș, Contribuțiuni la istoria ziaristicii românești ardelene, Editura Asociațiunii, Sibiu, 1926, p. 7.
51
Calea spre lumină, în ,,Cuvântul Poporului”, an IV, nr.1 din 12 februarie 1922.
52
Ibidem.

9
cultural îi amintim pe Ioan Berghia. Victor Agârbiceanu, Mitruț Ocneriu, dr. Petrache Bucșan și alții. În
anul 1925 este nevoit să-și schimbe din nou redacția și administrația, activând o perioadă scurtă de timp la
adresa str. Școala de Înot, nr. 8-10, pentru ca din 28 iunie același an să-și stabilească un sediu care va
rămâne până la încetarea apariției ziarului. Acest sediu a fost în str. Pintenului nr. 153. Acum, „Cuvântul
Poporului" se confruntă și cu probleme financiare; printr-o scrisoare, Elie Măgeanu îi solicită lui I. Lupaș
un ajutor financiar pentru a putea face posibilă în continuare apariția ziarului care „nu face politică
militantă, urmărește numai scopul de a da educație politică, națională și economică cetățenilor săi”54.
După ce prof. Ioan Lupaș a părăsit Partidul Național Român, în 1926 împreună cu Vasile Goldiș și
alții, ziarul „Cuvântul Poporului” devine oficiosul fracțiunii Goldiș-Lupaș care se va numi Partidul
Național Român din Transilvania. Timp de un an de zile are o apariție bisăptămânală, miercurea și
sâmbăta, dar din 1927 își reduce din nou activitatea la o singură dată pe săptămână. Tot din anul 1927,
fiind legat de personalitatea prof. Ioan Lupaș, „Cuvântul Poporului” va deveni organ al organizației locale
averescane condusă chiar de Lupaș,
Din 1932 „Cuvântul Poporului” devine organ al Partidului Național Agrar o dată cu înființarea
acestui partid de către Octavian Goga împreună cu oameni politici și intelectuali transilvăneni precum:
Ioan Lupaș, Silviu Dragomir, Ioan Petrovici, Sebastian Bornemisa, Alexandru Hodoș etc55.
În 1933, la 1 ianuarie este aniversat jubileul de 15 ani de apariție a ziarului, Elie Măgeanu semnând
articolul După 15 ani...56Un an mai târziu acesta avea să se stingă din viață.
În anul 1935, datorită cenzurii apar doar două numere, iar începând cu anul 1936, după fuziunea
Partidului Național Agrar cu Liga Apărării Național Creștine, devine organul oficial al Partidului Național
Creștin, având imprimată pe prima pagină svastica. La 30 ianuarie 1938 apare ultimul număr ai ziarului.
Deși nu a avut o rubrică permanentă în „Cuvântul Poporului”, I. Lupaș a semnat mai multe articole
de-a lungul apariției ziarului. Dintre acestea menționăm doar câteva; a scris despre Avram Iancu- Regele
Munților la 50 de ani de la moartea acestuia. „Alături de atâția conducători buni și pricepuți pe care în
acei ani de grele încercări (n. n. 1848-1849) i-a avut poporul nostru, fiul Munților Apuseni a îndeplinit cea
mai însemnată chemare, dovedind lumii întregi că poporul român e în stare să înțeleagă glasul timpului,
să pretindă libertatea națională și să lupte cu impunător eroism pentru dobândirea ei”57. Viața lui Avram
Iancu frântă în două tocmai în culmea gloriei se prăbuși în întunericul suferinței fără ca de pe urma

53
,,Cuvântul Poporului”, an VII, nr.23 din 28 iunie 1925.
54
A.M.B., doc.1236.
55
,,Cuvântul Poporului”, an XIV, nr.15 din 23 aprilie 1932.
56
După 15 ani..., în Ibidem, an XV, nr.1 din 1 ianuarie 1933.
57
Avram Iancu – regele munților 1872-1922, în Ibidem an IV, nr.31 din 10 septembrie 1922.

10
strălucitelor sale rezultate ostășești să fi putut culege cuvenita roadă pentru sine sau pentru națiunea sa.
În noile condiții date după unirea din 1918 când România trebuia sa treacă printr-un lung șir de
reforme, Lupaș a socotit că totuși una este ,,cea mai necesară": cea sufletească. „În timpul acesta al
reformelor pripite și a legilor nestudiate impuse țării mai mult cu sila decât prin consimțământul națiunii
[...] cea mai necesară reformă, fără înfăptuirea căreia întregul edificiul constituțional și administrativ al
patriei noastre [...] ar rămâne ca o clădire cu temelii de nisip, este reforma sufletească, consolidarea
morală a sufletului național. Orice politică înțeleaptă și prevăzătoare de aici ar trebui să pornească"58.
Lupaș a scris în ziarul său și despre democrație încercând să dea o explicație sensului cuvântului și
binefacerile unei societăți democratice: Ce este democrația? „stăpânirea poporului în viața unei societăți
organizate”. Ideea democratică pune la temelia întregii organizări de stat „voința întregii națiuni” care se
manifestă prin încrederea cu care învrednicește prin votul majorității pe cei chemați a o cârmui și-a face
legi în numele ei59.
În concluzie, putem spune că după unire ,,gazetele poporale” nu mai semănau cu acele foi de dinainte
de război care informau și cultivau țărănimea. Acum presa românească transilvană a intrat într-o perioadă
de acomodare la noile condiții, de căutare a unor direcții și orientări. Cele mai multe dintre ele vor deveni
organe oficiale de presă ale unor partide politice pierzându-și astfel caracterul de ,,gazete poporale”.

2.2. IOAN LUPAȘ ÎN MARELE SFAT NAȚIONAL DIN TRANSILVANIA ȘI ÎN

PRIMUL PARLAMENT AL ROMÂNIEI DE DUPĂ UNIRE
(1918-1920)
După unire, administrarea Transilvaniei a fost preluată de Marele Sfat Național Român, care era
format din 250 de membri, printre care se număra și Ioan Lupaș. Din cadrul Marelui Sfat Național s-a ales
un Consiliu Dirigent format din 15 membri, având în frunte pe Iuliu Maniu, președintele Partidului
Național Român și care și-a desfășurat activitatea în perioada 2 decembrie 1918-10 aprilie 192060.
Consiliul Dirigent era împărțit pe resorturi, iar din cel al Cultelor și Instrucțiunii Publice făcea parte
și Ioan Lupaș, cu funcția de secretar general, având obligația de a se îngriji de rezolvarea problemelor în
ceea ce privește Biserica Ortodoxă. Resortul se ocupa de probleme de învățământ, cultură și artă. Șef de
resort era Vasile Goldiș, care și-a exercitat funcția între 2 decembrie 1918-15 martie 1919, fiind urmat de
Valer Braniște în perioada 15 martie 1919 - 10 aprilie 1920. Alături de Ioan Lupaș, secretari generali ai

58
A.M.B., doc.4626; Reforma cea mai necesară, în Ibidem, an V, nr.36 din 5 septembrie 1923.
59
Ce este democrația?, în Ibidem, an VI, nr.22 din 1 iunie 1924.
60
M.Mușat și I. Ardeleanu, Românii după Marea Unire, vol.II, partea I, Editura Științifică și Enciclopedică,
București, 1986, p.71.

11
resortului de Culte și Instrucțiune Publică mai erau Onisifor Ghibu (Instrucțiune Publică), Alexandru
Russu, în ceea ce privește Biserica Greco-Catolică și Lotz Korodi (Biserica Protestantă)61.
În cadrul Consiliului Dirigent, Lupaș a desfășurat o activitate foarte laborioasă, fiind reprezentantul
acestuia la consfătuirea bisericească de la Sinaia; tot în această perioadă a făcut parte și din primul
Parlament al României întregite. Trăind clipa marii bucurii a înfăptuirii unității național-politice a tuturor
românilor, Lupaș este chemat acum să participe și la unirea religioasă a bisericilor ortodoxe din România
întregită.
La consfătuirea bisericească din Sinaia cu scopul unificării bisericilor ortodoxe române din 22 iulie
1919 au participat înalte fețe bisericești printre care: Înalt Prea Sfinția Sa Pimen, mitropolitul Moldovei,
Înalt Prea Sfinția Sa Nicodim, Arhiepiscopul Basarabiei. Prea Sfinția Sa Miron, Episcopul Banatului, Prea
Sfinția Sa Vartolomeiu, Episcopul Argeșului, profesor doctor Saghin și doctor Sesan din Bucovina, iar
din Transilvania dr. Valer Braniște și dr. Ioan Lupaș, reprezentanți ai Consiliului Dirigent62. S-au ținut trei
ședințe în care fruntașii bisericii din toate provinciile românești clerici și mireni, au convenit:
să se decreteze unificarea ierarhică și canonică a bisericilor ortodoxe române din toate provinciile
alipite patriei mame „și anume să se înceapă această lucrare cu forul suprem de conducere bisericească a
Sfântului Sinod";
la cea mai apropiată ședință a Sfântului Sinod, să fie convocați toți ierarhii Bisericii Ortodoxe
Române din provinciile României întregite, ca membri de drept istoric și canonic ai acestei înalte
corporațiuni bisericești;
la organizarea bisericească pe baze canonice și autonome, din punct de vedere reprezentativ,
legislativ, administrativ și judecătoresc, se ia ca punct de plecare pentru dezbateri „Statutul Organic” al
Mitropoliei Ortodoxe Române din Transilvania, Banat și părțile ungare;
în acest scop textul „Statutului Organic” se va trimite autorităților bisericești din toate provincile spre
studiu amănunțit „și pre a indica modificările pe care
le vor afla de trebuință”, rămânând ca aceste proiecte să formeze obiectul de dezbatere al unei
viitoare consfătuiri63.
Într-un articol publicat în ziarul „Patria" oficiosul Partidului Național, sub titlul Spre unitate
bisericească, Ioan Lupaș arată că „prin consfătuirea de la Sinaia s-a făcut un pas însemnat spre unitate
bisericească. Înfăptuirea unității național-politice trebuia să dea naștere și tendințelor de unitate național-

61
Aurel Galea, Formarea și activitatea Consiliului Dirigent al Transilvaniei, Banatului și ținuturilor românești din
Ungaria, Editura Tipomur, Târgu Mureș, 1996, p. 144.
62
Vasile Crişan, op.cit., p. 199.
63
Ibidem.

12
bisericească”64.
La sfârșitul lunii iulie, membrii Marelui Sfat Național s-au reunit la Sibiu, pentru a pune în discuție
legiferarea reformei agrare și electorale în Transilvania. Astfel, în data de 29 iulie la orele 10, au început
dezbaterile în legătură cu cele două reforme65. S-au ținut mai multe ședințe, dezbaterile au fost foarte
aprinse, iar membrii de frunte ai Marelui Sfat au ținut să-și exprime părerea. În ședințele din 6,7 și 8
august a vorbit și profesorul Ioan Lupaș, care și-a întregit discursul cu exemple din istoria țăranilor
ardeleni aflați sub stăpânire maghiară și care acum ar trebui să se bucure că vor deveni stăpânii
pământului pe care au fost robi. „Un exemplu din secolul al XVII-lea este ordinul lui Gabriel Bethlem,
către nemeși de-a nu mai răpi pământul besericilor și țăranilor români. [...] A sosit vremea ca acestui
popor să i se facă dreptate [...] în aceste clipe mari și ca creștini ne simțim mângâiați făcându-se dreptate
celui sărac”66.
Adoptarea unei reforme agrare a fost primită ca o necesitate, o reparație morală făcută țăranului
român, în condițiile în care cel ce muncește pământul trebuie să devină acum și stăpânul lui, contribuind
astfel la consolidarea statului român. „În aceste momente frumoase parcă nu ne putem bucura așa cum ar
trebui dacă se vede tendința de a îmbunătăți starea țăranului român și a întări statul român”67.
La 6 august 1919, a fost votat de Marele Sfat Național, proiectul de lege electorală pentru
Transilvania68. În articolul său din ziarul „Patria”, Lupaș arată faptul că „în ziua când trupele române
intrau victorios în capitala Ungariei, Marele Sfat întrunit la Sibiu, legifera reforma electorală, acordând
cetățenilor dreptul de vot universal”69.
Deși lupta acum pentru binele întregii societăți transilvane, Lupaș nu și-a uitat locurile natale și nici
pe locuitorii acestora, sprijinind o delegație de sălișteni formată din: L. Lăpădat, N. Soră Boroiu și D.
Moga, care s-au prezentat la Consiliul Diligent cu doleanța înființării unei școli civile și a unui curs
comercial începând cu anul școlar 1919-1920, curs ce a funcționat numai între acești ani70. Înființarea
acestora era necesară pentru că se dorea o industrializare a localității Săliște, o trecere „de la economia de
vite și de la mica industrie spre marile întreprinderi de fabrică”71.
Unirea din 1918 a deschis însă pentru istoricul Ioan Lupaș calea Universității, fiind numit de către

64
Spre unitatea bisericească, în ,,Patria”, an I, nr.114 din 6 iulie 1919.
65
A.M.B., doc.2601.
66
Dezbaterile Marelui Sfat, în ,,Patria”, an I, nr.140 din 9 august 1919.
67
Ibidem.
68
Gheorghe Iancu, Desfășurarea și rezultatul alegerilor parlamentare din noiembrie 1919 în circumscripțiile
Transilvaniei, în ,,Studia Universitas Babeș-Bolyai. Seria Historia”, Cluj, fasc. 1/1974, p. 104.
69
Biruința dreptății, în ,,Patria”, an I, nr.141, din 10 august 1919.
70
Toma Lupaș, Săliștea Sibiului – străveche vatră românească - monografie, Sibiu, 1990, p. 119.
71
Ibidem, p. 113.

13
comisia universitară din Consiliul Dirigent, profesor la Universitatea Daciei Superioare din Cluj, unde
participă alături de Sextil Pușcariu, Onisifor Ghibu, Alexandru Borza, Iuliu Hațieganu, Petru Poni și alți
savanți români de prestigiu, la organizarea acesteia, care-și deschide porțile la 3 noiembrie 1919.
Activează încă din primul an de studii ca profesor titular alături de Vasile Pârvan, Ioan Ursu, Alexandru
Lapedatu, Emil Panaitescu, ținând un curs de Istoria românilor de la Mihai Viteazu până la Constantin
Brâncoveanu, altul despre Istoria Transilvaniei în secolele XVI-XVII și despre domnia lui Constantin
Brâncoveanu72.
Activează la această universitate în toată perioada interbelică și vine cu propunerea înființării unui
institut de istorie națională, care va lua ființă la 1 februarie 1920. Alături de Alexandra Lapedatu a fost
directorul acestui institut între anii 1920-194573.

2.3. LUPAȘ ÎN PRIMUL PARLAMENT AL ROMÂNIEI: NOIEMBRIE 1919 -

MARTIE 1920

Conducerea Partidului Național Român în preajma alegerilor pentru prima Constituantă a României
întregite a anunțat la mijlocul lunii octombrie 1919 „noul program politic”, principalele puncte din acest
program fiind desăvârșirea unității naționale, prin înlăturarea „particularismului provincial și dreptate
socială”74. Pe listele Partidului Național pentru un loc de deputat în Parlamentul României, la alegerile din
noiembrie 1919, a candidat și reprezentantul circumscripției Săliște, istoricul Ioan Lupaș.
Cu promisiunea că va respecta numai interesele poporului, reprezentantul Partidului Național Român,
Ioan Lupaș a fost votat în unanimitate ca deputat al acestei circumscripții. Aceste alegeri au fost un succes
pentru Partidul Național care a obținut cel mai mare număr de mandate - 199. Acest fapt a permis în
noiembrie 1919, să se constituie „Blocul Parlamentar” din sânul căruia s-a format guvernul prezidat de
Alexandru Vaida Voievod75.
Deși a fost un mandat scurt de deputat Parlamentul încetându-și activitatea în martie 1920, Lupaș a
avut o activitate parlamentară interesantă. Neuitând că a purtat 10 ani haina preoțească într-o comună din
Ardeal, el s-a ridicat împotriva unui proiect de lege votat de Senat, care lua ardelenilor dreptul de a-și
alege ei înșiși episcopii și mitropoliții lor.
În cuvântarea rostită de la tribuna Camerei Deputaților,Lupaș a luat apărarea legii ortodoxe cunoscută

72
Ibidem, p. 228; Ștefan Pascu, Pompiliu Teodor, Ioan Lupaș, în ,,Transilvania”, 1978, nr.7, p. 37-39.
73
Ștefan Pascu, Pompiliu Teodor, op.cit., p. 37-39.
74
M.Mușat și I. Ardeleanu, op.cit., p. 79.
75
Ibidem, p. 80.

14
sub numele de „Statutul Organic” și a cerut ca Parlamentul României Mari să respecte drepturile pe care
le-au câștigat cu veacuri înainte credincioșii Bisericii Ortodoxe Române din Ardeal76.
La următoarele alegeri parlamentare din mai 1920, profesorul Ioan Lupaș nu a mai participat. La
propunerea sa, marele istoric Nicolae lorga, a candidat pe listele Partidului National în circumscripția
electorală Săliște. Nefiind cunoscut dc sălișteni, pentru că nu a fost unul dintre liderii lor din perioada
luptei pentru eliberare și unitate națională, Nicolae lorga a pierdut alegerile din această circumscripție.
Acest lucru îl va face pe profesor să refuze propunerea lui Mihai Popovici de a candida tot în această
circumscripție la alegerile parlamentare din anul 192277.
La începutul anului 1920 Lupaș părăsește comuna natală, Săliște și se mută la Cluj unde își desfășura
acum activitatea și Consiliul Dirigent, fiind totodată și profesor la Universitatea Daciei Superioare din
localitate.

2.4. DESFIINȚAREA CONSILIULUI DIRIGENT

După căderea guvernului Vaida, popularitatea Partidului Național era în scădere. Acest lucru a ieșit
în evidență la confruntarea electorală din mai 1920. Se cerea acum tot mai insistent atât din partea
opoziției cât și din partea unor membri ai naționalilor desființarea Consiliului Dirigent. Prin acest lucru se
dorea înlăturarea particularismului provincial și desăvârșirea adevăratei unități naționale.
Fără îndoială că activitatea Consiliului Dirigent a fost un succes politic, dar menținerea lui a dus la
dezertări din cadrul partidului, cum a fost cea a iui Octavian Goga din 1920, care a părăsit partidul
împreună cu 38 de persoane, printre care: C. Bucșan, Eugen Goga, Octavian Tăslăuanu, Anton Mocioni,
Ionel Mocioni, dr. Petru Groza și alții78.
În articolul din ziarul „Patria”, numit Un succes politic, Lupaș ia apărarea Consiliului Dirigent
scoțând în evidență activitatea lui meritorie și binefacerile pe care le-a avut acesta pentru Transilvania:
„Cu o deosebită stăruință vrednică de o cauză mai importantă s-a cerut din partea unor deputați
desființarea imediată a Consiliului Dirigent. Stăruința aceasta în motivarea ei se crăsnește să scoată în
relief numai părțile cele mai întunecoase din activitatea Consiliului Dirigent, acoperind sub vălul tăcerii
meritele reale ale acestei corporațiuni politice ardelene. Scurta autonomie provizorie și instituirea
Consiliului Dirigent a fost o măsură de prevedere și înțelepciune politică și o verigă necesară în

76
Cuvinte înțelepte, în ,,Cuvântul Poporului”, anul II, nr.9-12 din 7-28 martie 1920.
77
Nicolae Iorga, Memorii, vol.III, Editura Națională S.Ciornei, p. 270.
78
,,Patria”, an II, nr.72 din 2 aprilie 1920.

15
succesiunea lucrărilor menite a pregăti calea spre închegarea deplină a unității național-politice. Dacă la 2
decembrie 1918 ar fi trebuit să urmeze și în Transilvania același sistem administrativ, sub al cărui regim
se aflau frații din Vechiul Regat, este mai mult ca sigur că acest sistem ar fi produs și în Transilvania
aceleași nemulțumiri pc care le-am auzit trâmbițate zi de zi de cea mai mare parte a presei din Vechiul
Regat. S-ar fi produs o stare de spirit foarte puțin favorabilă tendințelor de unificare deplină. Curentul de
autonomie teritorială ar fi câștigat teren, putând să primejduiască la un moment dat „clădirea” ale cărei
temelii se puseseră la Alba Iulia. Din acest pericol ne-a scăpat Consiliul Dirigent care a fost în stare să dea
un puternic avânt tendinței de unitate național-politică și să înăbușească cu totul veleitățile
autonomiste”79.
Noul guvern Averescu, printr-un decret lege din 2-3 aprilie 1920, a dispus desființarea Consiliului
Dirigent.

2.5. CAMPANIA ELECTORALĂ A LUI IOAN LUPAȘ ȘI ALEGERILE

PARLAMENTARE DIN LUNA MARTIE ANUL 1922 ÎN CIRCUMSCRIPȚIA
ELECTORALĂ SĂLIȘTE

La alegerile parlamentare din martie 1922 în circumscripția electorală Săliște din partea Partidului
Național Român, candidează profesorul universitar membru al Academiei Române, doctorIoan Lupaș80.
Circumscripția electorală Săliște era formată din 18 comune81,toate situate în Mărginimea Sibiului; prin
toate aceste comune Lupaș a întreprins un „turneu” electoral, prilej cu care s-a bucurat de o mare
popularitate, fiind după cum spuneau alegătorii din întrega circumscripție: „cel chemat să fie interpretul
durerilor noastre în casa țării”82.
Programul de deputat al candidatului Ioan Lupaș va fi prezentat cu prilejul „Marii Adunări Poporale”
din Săliște la data de 15 februarie 1922, ora 14 în școala din comună. Cu acest prilej și-a făcut cunoscut
programul electoral și Petre Drăghici, candidat pentru Senat din partea Partidului Național Român83.
Lupaș îi îndeamnă pe cei veniți la adunare, să voteze cu cei care s-au remarcat până acum, prin fapte și nu
prin vorbe. Vorbitorul evocă binefacerile guvernării Consiliului Dirigent, care era format din membrii
Partidului Național Român din Ardeal după înlăturarea dominației ungare. În continuare, candidatul

79
Un succes politic, în Ibidem an II, nr.2 din 3 ianuarie 1920.
80
Calea spre lumină, în ,,Cuvântul Poporului”, an IV, nr.1 din 12 februarie 1922.
81
Chemare în Ibidem an IV, nr.5 din 12 martie 1922.
82
Candidatul Partidului Național în județul Sibiu, în Ibidem, an IV, nr.3 din 26 februarie 1922.
83
Ziua Spovedaniilor, în Ibidem, an IV, nr.2 din 19 februarie 1922.

16
pentru Camera Deputaților din partea Partidului Național Român, critică guvernarea avereascană (martie
1920 - decembrie 1921) acuzându-i de „proastă” politică a schimbării coroanelor, multe bancheturi ținute
în București și în tară, făcându-i vinovați că au adus țărănimea ardeleană la sapă de lemn, din opreliștea
exportului de vite, din vămăria aplicată față de funcționari, pe care i-a dat afară din serviciu și i-a lăsat pe
drumuri. Astfel, guvernul Averescu a fost unul al plimbărilor, banchetelor şi pârjolelilor. La alegerile din
1922, Lupaș arată în cuvântarea sa că Partidul Național Liberal, în frunte cu I. I. C. Brătianu, dorește
colaborarea cu Partidului Național Român din Ardeal, colaborare care nu s-a putut realiza, pentru că
liberalii doreau a fi „singuri stăpâni asupra țării întregi”84. Partidul Național Român este unul țărănesc iar,
Partidul Național Liberal, unul al bancherilor, al bogătanilor. Înainte de alegeri liberalii au strecurat vestea
că Lupaș va părăsi Partidul Național și va trece la Partidul Național Liberal, oferindu-i-se chiar un post de
ministru, lucru total neadevărat85.
După prezentarea programului său electoral, Lupaș a întreprins vizite cu același caracter în satele
care aparțineau circumscripției electorale Săliște. Candidatul Partidului Național Român, a fost primit cu
mare însuflețire, pretutindeni întâmpinat cu urale, fiind numit la o vizită în satul Poiana „sol al
dreptății”86.
În Apoldul Mic, toți fruntașii satului, au declarat că sunt alături de Partidul Național, în Apoldu Mare
de asemenea. În Mag și Săcel discursul istoricului Ioan Lupaș a fost mereu întrerupt de popor cu
îndemnul de „trăiască Partidul Național, nu ne trebuie liberali“. La Gura Rîului și Orlat aproape întreg
satul a venit pentru a-l asculta pe înțeleptul profesor. În Rod primirea a fost ca-n povești. O poartă mare
de triumf la intrarea în comună și un banderiu de 45 de călăreți împodobiți cu eșarfe tricolore și un steag
tricolor așteptau venirea candidatului Partidului Național.
De primire călduroasă s-a bucurat Lupaș și în celelalte sate: Galeș, Tilișca, Jina, etc87.Tuturor celor
care l-au ascultat - și nu au fost puțini - Lupaș le-a expus programul lui de muncă și de luptă, ocrotirea
populației de la sate și luminarea ei prin tot felul de învățături și prin îndrumarea ei către îndeletniciri
folositoare. „Voiu face tot ce-mi va sta în putință, ca să ajut poporul nostru în toate năzuințele lui spre
bunăstarea morală, culturală și economică. În bunăstarea și fericirea iubitului nostru popor îmi voiu căuta
singura răsplată pentru toată truda vieții mele”88.
În timpul acestei campanii electorale „atât de frumoasă și înălțătoare dar și grea”, Lupaș a rostit 26 de

84
Ibidem.
85Vasile Crişan, op.cit., p. 234.
86
Chemare în ,,Cuvântul Poporului”, an IV, nr.5 din 12 martie 1922.
87
Ibidem.
88
Ibidem.

17
discursuri89 în care s-a ferit ,,de vrajbă sau de ocară; pe Brătianu șitovarășii săi din guvern de asemenea i-
a înfățișat poporului ca pe niște oameni vrednici de toată stima. Am spus însă că pe noi, ca români ne
doare inima văzând numele lui Brătianu cu aceeași listă de candidare în București cu al grecilor
Ferechide, Lambru” etc, „și cu al celui mai mare bancher jidan Elhy Berkcovitz iar, în Ardeal în tovărășia
sașilor și a secuiului Arpad împotriva ? - împotriva noastră a Partidului Național”90
Lupaș mai spune că trebuie combătută „politica financiară, îmbogățitii de război și marii bancheri
fiind cruțați de impozite”, dar acest lucru ar fi trebuit să se întâmple cu „bieții funcționari, muncitori și
sărăcimea cea multă, care nu poate înghiți bucătura și nici îmbrăca haina decât după ce plătește impozitul
de consum”91. Aceste argumente au fost bine receptate de popor, fapt ce a făcut ca rezultatul votului să-i
fie favorabil reprezentantului Partidului Național pentru Camera Deputaților. Ioan Lupaș a reușit să-i
învingă pe candidatul Partidului Național Liberal - dr. Stoica și pe cel al Partidului Poporului - dr.
Bucșan. Astfel Partidul Național a întrunit 3214 voturi „curat românești”, cei liberal „1339 voturi dintre
care însă numai vreo 700 românești; vreo 500 săsești, iar restul țigănești, și partidul averescan care, s-a
topit ca ceara de la fața focului, a rămas cu 184 de voturi”92. Câștigând alegerile în circumscripția Săliște,
Ioan Lupaș devine pentru următorii patru ani deputat în Parlamentul României. În Ardeal biruința
Partidului Național a fost covârșitoare față de Partidul Național Liberal, care au fost câștigătorii alegerilor
pe întreaga țară.

2.6. ACTIVITATEA DEPUTATULUI IOAN LUPAȘ ÎN PARLAMENTUL

ROMÂNIEI ȘI ÎN CADRUL PARTIDULUI NAȚIONAL ROMÂN ÎNTRE 1922 – 1926

A fost un mandat „întreg” de deputat pentru Ioan Lupaș, exercitat de-a lungul celor patru ani cât a
durat si guvernarea liberală. El a reprezentat opoziția, fiind deputat din partea Partidului Național - partid
care a pierdut alegerile. Activitatea sa parlamentară a fost una însemnată, nu de puține ori făcându-se
auzit de la tribuna Camerei exprimându-și părerea față de unele proiecte de legi de importanță națională și
care atunci când au fost alcătuite ar fi trebuit să se țină seama și de sfaturile opoziției. Am aici în vedere:
Proiectul de Constituție, proiectul Reformei electorale, legea pădurilor, legea unificării bisericești si
altele.
În cadrul Partidului Național Român - a fost unul dintre cei care au susținut permanent necesitatea

89
Vasile Crişan, op.cit., p.221.
90
Ibidem.
91
Ibidem. p.223.
92
Ibidem.

18
fuziunii Partidului Național cu Partidul Țărănesc, considerând că numai astfel i-ar putea „înfrânge” pe
liberali în alegeri și ar fi reprezentat o alternativă la guvernare.
Trebuie amintit faptul că la început toți membrii opoziției printre care și Ioan Lupaș, au boicotat
lucrările parlamentului, acuzându-i pe liberali că au falsificat alegerile, că au „furat" urnele și că actuala
alcătuire parlamentară, nu reprezintă voința poporului. Amenințați că în cazul în care nu vor reveni în
parlament îți vor pierde mandatul, membrii opoziției s-au întors la lucrări.
Ținând mereu o strânsă legătură cu cei care l-au susținut în alegeri, Ioan Lupaș le vorbea sălișteniîor
despre situația politică actuală a tării, înfățișându-le fărădelegile făcute de liberali, atât în timpul alegerilor
din 1922 cât și în timpul guvernării lor între anii 1922-1926.
În cuvântarea ținută de Lupaș cu prilejul „marii adunări de popor din Săliște”, și-a început expunerea
cu amintirile zilei de 15/28 august 1916 când, „vitezele armate ale gloriosului căpitan Ferdinand I, au
trecut Carpații să ne dezrobească”93. El vorbește din nou despre faptul că alegerile din primăvara lui 1922,
au fost falsificate spunând că „cine fură vaca sau berbecul înfundă pușcăria, însă cine fură votul e ridicat
în onoruri și cinste”94. Lupaș amintește de propaganda electorală cinstită dusă de Partidul Național în
această circumscripție. În data de 31 octombrie 1922 s-a ținut la Sibiu o adunare a Partidul Național, la
care au participat alături de Ioan Lupaș și reprezentanți ai Partidului Național - Iuliu Maniu, precum și alți
membrii de frunte ai partidului: generalul Boeriu, Mihai Popovici, Aurel Vlad, Ion Lapedat și alții95.
În cuvântul rostit de Ioan Lupaș, la această adunare este evocată importanța Sibiului în istoria
Partidului Național, aici având loc Congresele, Conferințele (Conferința de la Sibiu din 30 aprilie - 12
mai; 2 - 14 mai 1881) a cercurilor electorale din Transilvania, Banat, Crișana si Maramureș care, au
hotărât unificarea Partidului Național al românilor din Banat și Ungaria cu Partidul Național din
Transilvania constituindu-se astfel Partidul Național Român96, precum și programul partidului de la 1881,
ieșirea din pasivitate hotărâtă în anul 190597etc. Tot el spune că „unirea Ardealului cu Țara Mamă a facut-
o Partidul Național care, de 75 de ani, conform programului său de la 1848, a luptat pentru independența
politică a neamului românesc. Vorbitorul adaugă că „înlăturarea guvernului Vaida” a fost o „șmecherie
liberală” fiindcă dacă nu ar fi fost această „șmecherie”, acest guvernul ar fi fost și azi la putere98.
Deputatul Săliștei a fost primit la începutul lunii noiembrie a anului 1922 în audiență la Majestatea
Sa Regele Ferdinand. El a fost însoțit de colegul său de la Universitatea din Cluj, Alexandru Lapedatu.

93
Evanghelia politică a deputatului dr.Lupaș, în ,,Cuvântul Poporului”, an IV, nr.30 din 3 septembrie 1922.
94
Ibidem.
95M.Mușat și I.Ardeleanu, op.cit., p. 70.
96
Cuvântul d-lui dr.Ioan Lupaș, în ,,Cuvântul Poporului”, an IV, nr.39 din 5 noiembrie 1922.
97
Ibidem.
98
Cuvântul Majestății Sale, în Ibidem, an IV, nr.40 din 12 noiembrie 1922.

19
Ambii s-au prezentat la Sinaia, fiind primiți mai întâi de alteța sa regală Principele Carol în castelul Foișor
oferindu-i acestuia un exemplar din Anuarul Institutului de Istorie Națională. La orele amiezii cei doi au
fost primiți în castelul Pelișor de Maiestatea Sa Regele.
Lupaș s-a arătat impresionat de faptul că regele „este bine informat asupra stărilor politice și asupra
personalităților marcante de la noi”99.
La începutul anului 1923, în calitate de membru al Comitetului Executiv al Partidului Național 100,
Ioan Lupaș a făcut un amplu rechizitoriu asupra politicii pe care liberalii au dus-o în primul an de
guvernare. Istoricul a criticat aspru actul încoronării regelui Ferdinand și a reginei Maria de la Alba lulia,
ca suverani ai tuturor românilor, considerând că timpul nu a fost potrivit pentru acest lucru, deoarece
liberalii „în acel moment se aflau învrăjbiți cu toate partidele politice. Tot el adaugă că liberalii „au fost
preveniți atât de Ardeleni” în speță Partidul Național cât și de întreaga opoziție „că nu e cale ca acest
mare praznic să se săvârșească în vremuri de hărțuieli și mai ales să se săvârșească de un singur partid,
care e certat cu toată țara; [...] urmarea a fost că majoritatea opoziției a lipsit de la încoronare și astfel
marele praznic a fost umbrit întru-câtva de supărarea și mâhnirea tocmai acelora care au săvârșit
unirea”101.
Dar Unirea nu a fost făcută numai de Partidul Național care nu a dorit să fie alături de guvernul
„urnelor furate”, la săvârșirea acestui act de mare însemnătate.
Primele luni ale anului 1923, găsește o opoziție „unită” împotriva proiectului de Constituție, propus
de liberali. Partidul Național, Partidul Naționalist Democrat, Partidul Țărănesc și Partidul Conservator
Progresist a lui Marghiloman nu recunosc legalitatea Constituției. Singurul partid care s-a aflat de partea
liberalilor la început în susținerea proiectului de Constituție a fost Partidul Poporului Averescu, dar în
final și acesta va vota împotriva Constituției.
Partidul Național a luat poziție față de proiectul de Constituție liberal, rând pe rând spunându-și
cuvântul membrii de frunte ai partidului precum Iuliu Maniu, Al. Vaida Voievod. I. Agârbiceanu, Sever
Dan, M. Popovici, E. Hațeganu, Moldovan, Ioan Lupaș și alții.
Toți au criticat și au căutat să împiedice ,,votarea unei constituții de partid din partea unei majorități
care a fost scoasă din urne măsluite, iar nu votată de popor”102.
Cuvântul deputatului Săliștei Ioan Lupaș, în ședințele Camerei din 13 și 14 martie 1923, prin care

99
Marin Nedelea, Aspecte ale vieții politice din România în anii 1922-1926, Editura Științifică și Enciclopedică,
București, 1987, p. 124.
100
La Răspântie, în ,,Cuvântul Poporului”, an V, nr.4 din 22 ianuarie 1923.
101
Frământări în jurul noului proiect de Constituție, în Ibidem, nr.12 din 25 martie 1923.
102
Ion Constantinescu, Din însemnările unui fost reporter parlamentar, Editura Politică, București, 1973, p. 159.

20
critică actuala Constituție, și totodată evidențiază imoralitatea politicienilor vremii față de înaintașii lor.
„...este un ciudat capriciu ? al naturii ca tocmai la 100 de ani de când prin acel proiect de constituție prin
care intelectualii Moldovei încercau să schimbe mentalitatea feudală și medievală a claselor diriginte, ne-
am pomenit cu noul proiect de Constituție tocmai în direcția diametral opusă"103.
„Punând față în față faptele strămoșilor” cu cele ale guvernanților de azi reiese o „grozavă
deosebire”104.
Lupta neprețuită pentru binele țării au lăsat azi locul patimei și politicianismului, tendinței de a
subjuga țara, intereselor de partid. Lupaș spune că poporul român a rezistat prin virtuțiile sale tuturor
samavolniciilor care s-au abătut peste el în „cei peste 800 de ani de jertfe pentru țară...”. În urma
fărădelegilor și sălbăticiilor de la alegeri au urmat plângerile și protestele țârii care au fost luate105 ,,în
bătaie de joc”.
Oratorul spune că ar fi fost cu mult mai bine „dacă Constituția se vota în Parlamentul din 1918-1920”
era un legislativ în care majoritatea o deținea Partidul Național „după ratificarea declarațiilor de unire"106.
Cu sau fără voia opoziției Constituția s-a votat atât în Camera Deputaților cât și la Senat. Alături de
liberali care erau majoritari în cele două camere, în favoarea Constituției au mai votat prelații și
parlamentarii minorității evreiești. Întreaga opoziție în care intrau și reprezentanții celorlalte minorități, au
votat împotrivă. Cu toate minusurile și plusurile ei, cu toate că a fost criticată de unii și apreciată de alții,
Constituția din 1923 a stat la baza tuturor guvernărilor ce au urmat până în anul 1938. România era acum
o Monarhie Constituțională. În data de 6 mai 1923, opoziția a ținut întruniri în București, Craiova și
Brașov. La Craiova au vorbit Ioan Lupaș, Alexandru Vaida, Grigore Filipescu, P. Brătășanu, Sever Bocu,
Grigore Gafencu și C. Brediceanu. Top au scos în evidență ,,nenorocita stare de lucruri în care se zbate
azi țara” datorită cârmuirii liberale107.
Mergând pe această linie a blamării guvernului Liberal, Lupaș spune „că este un guvern despotic
total lipsit de respectul legilor”, deoarece a încălcat toate „libertățile individuale, sociale și politice ale
cetățenilor României întregite”108.
Liberalii au dat poporului dreptul de vot obștesc pe hârtie, pentru ca în realitate să-l despoaie de el.
La alegerile din luna martie a anului 1922 a „fabricat” prezența Națională prin „operația nocturnă a
urnelor ca să impună țării o Constituție la adăpostul baionetelor, a călcat în picioare principiul

103
Cuvântul deputatului nostru, în ,,Cuvântul Poporului”, an V, nr.14 din 8 aprilie 1923.
104
Ibidem.
105
Ibidem.
106
Răvaș politic – Întrunirile opoziției, în ,,Cuvântul Poporului, an V, nr.19 din 13 mai 1923.
107
Ioan Lupaș, Ce fel de guvern avem?, în Ibidem, an V, nr.47 din 25 noiembrie 1923.
108
Ibidem.

21
responsabilității ministeriale, a luat în bătaie de joc independența justiției și a stânjenit libertatea tiparului
și a întrunirilor”109. Toate aceste nelegiuiri ale puterii au fost scoase mereu în evidență de către membrii
opoziției care, nu doreau decât răsturnarea guvernului liberal.
În primii doi ani ai guvernării liberale cele mai importante partide de opoziție, Partidul Național și
Partidul Țărănesc au încercat o colaborare și chiar o fuziune. Astfel după ce în anul 1920 s-a încheiat la
Cluj un „pact” între cele două partide, un an mai târziu acestea erau pe punctul de a fuziona într-un singur
partid care să se numească Partidul Național Țărănesc. Această tentativă de fuziune a eșuat, deoarece
țărăniștii cereau ca noul partid să primească programul țărănist, lucru refuzat de ardeleni. Totuși un an
mai târziu s-a realizat o contopire între Partidul Țărănesc din Basarabia- Pan. Halippa și Partidul
Național110.
La data de 11 mai 1924 a avut loc Adunarea Generală județeană a Partidului Național din întregul
județ. Cu acest prilej deputatul Ioan Lupaș a fost ales membru onorific al Comitetului județean. În
vorbirea ținută la această Adunare, Lupaș a criticat faptul că în elaborarea Constituției nu s-a ținut cont și
de părerile opoziției. Partidul Național refuză orice colaborare cu liberalii în dorința de a reveni la putere.
Mulți liberali spun că „era mai bine dacă făceau colaborarea cu ei [...]. Fiindcă n-am colaborat ne-am
păstrat neatinsă o frumoasă speranță, ne-am păstrat curat și neatins steagul cinstei și al moralității.
Partidul Național a ajuns să cunoască bine întreaga țară, iar când va veni la putere va întrona cinstea
morală și buna chiverniseală”111.
Deși a plecat din satul său natal în anul 1920, când a devenit profesor la Universitatea din Cluj, Lupaș
nu și-a uitat locurile natale și nu a uitat faptul că, în anul 1919 pe când era membru al Consiliului Dirigent
a sprijinit înființarea unei școli la Săliște. Locul în care funcționa o școală medie pentru băieți și fete era
vechi și neîncăpător fiind, vechiul edificiu al școlii primare. În ședința Camerei Deputaților din 21 mai
1924 istoricul a ținut o cuvântare despre „însemnătatea școalei din Săliște” cerând colegilor deputați
cedarea unei diurne, pentru ridicarea unui nou edificiu școlar112.
La sfârșitul lunii mai și începutul lunii iunie a anului 1924 s-a dezbătut în Parlament noul proiect de
lege al pădurilor. Scopul proiectului era să se treacă în proprietatea statului pădurile ce aparțineau
comunelor, bisericilor, corporațiunilor și ale altor instituții. Contra acestui proiect s-a ridicat Partidul
Național prin vocea lui Ioan Lupaș, Ion Lapedatu și Aurel Lazăr. Primul a făcut o documentară expunere
asupra „însemnătății” pădurilor comunale. El a criticat proiectul de lege prin care statul vrea să se

109
Răvaș politic, în Ibidem, an V, nr.25 din 24 iunie 1923 și nr.40 din 7 octombrie 1923.
110
Adunarea generală județeană a Partidului Național din județul Sibiu, în Ibidem, an VI, nr.19 din 11 mai 1924.
111
Deputatul Dr.Ioan Lupaș despre însemnătatea școalei din Săliște, în Ibidem, an VI, nr.30 din 27 iulie 1924.
112
Legea pădurilor, în Ibidem an VI, nr.24-25 din 15/22 iunie 1924.

22
amestece în administrarea acestor păduri113.
Ioan Lupaș a declarat că, acest proiect nefiind nici democratic, nici constituțional, nici pătruns de
dorința de a îmbunătăți starea economică a populației rurale, Partidul Național își va face datoria să-l
abroge"114.
La începutul anului 1925 în lunile ianuarie și februarie din inițiativa revistei „Societatea de mâine" s-
a hotărât ținerea la Cluj a unui ciclu de conferințe la care să ia parte toți fruntașii vieții politice din Ardeal,
pentru a se găsi un mijloc de ieșire din haosul în care a aruncat Ardealul guvernul liberal. S-au ținut mai
multe consfătuiri iar, printre participanțis-au numărat: Ioan Lupaș, Octavian Goga, Onisifor Ghibu, Valer
Pop, Bogdan Duică și mulți alții. Iuliu Maniu președintele Partidului Național, a refuzat participarea la
această consfătuire115.Toți participanții au pledat pentru un front unic al partidului de opoziție, care să
aibă la bază ideea națională. Acest „front unic” se poate realiza prin adoptarea unui program comun
deoarece programele partidelor sunt asemănătoare. Nu se impune necesitatea fuzionării tuturor partidelor,
ci fiecare partid să aibă delegați pentru formarea acestui „front”116. De asemenea participanții au pledat și
pentru necesitatea unei concentrări democratice a tuturor forțelor de valoare ca la o operă patriotică
constructivă pentru a da un alt curs vieții politice a acestei țări. Lupaș a insistat asupra înlăturării
egoismului de partid care a produs atâtea ravagii de ordin material și moral, încât poporul a început să-și
piardă încrederea în toate partidele, fie că sunt la guvernare fie că sunt în opoziție; a înlăturării tuturor
disensiunilor „spre a putea închega pe luptătorii Ardealului din nou într-o tabără a înțelegerii și
solidarității frățești”117.
Ardealul, spune profesorul, lipsește de la îndeplinirea celei mai importante misiuni istorice, lipsește
de la guvernarea țării, lipsește de la datoria de a contribui cu toate forțele sale la consolidarea unității
noastre Naționale. În fața acestei probleme principale ar trebui să înceteze orice ambiție personală, orice
patimă și să se topească orice separatism sau egoism de partid118.
Rezultatul Conferinței a fost că un an mai târziu o parte dintre ardeleni vor fi implicați în actul de
guvernare în guvernul Averescu. Acest lucru nu a dus însă la o unitate a tuturor ardelenilor, cât mai ales la
o dispersare a lor.
La începutul lunii aprilie anului 1925, s-a dezbătut în Camera Deputaților, Legea unificării

113
,,Neamul Românesc”, an XIX, nr.120 din 1 iunie 1924.
114
Consfătuirile de la Cluj, în ,,Cuvântul Poporului”, an VII, nr.2 din 18 iunie 1925.
115
Ibidem.
116
Ibidem, nr.5 din 8 februarie 1925.
117
Ibidem, nr.6 din 15 februarie 1926.
118
Ioan Lupaș, Legea unificării bisericești – discurs rostit în ședința Camerei Deputaților la 1 aprilie 1925,
Imprimeria Statului, București, 1925, p.20-21.

23
bisericești. Părintele Lupaș fiind unul dintre cei mai autorizați să se pronunțe în această problemă și-a
făcut din nou cunoscută poziția de la tribuna Camerei. „Noi am spus - ne unificăm în acele corporațiuni și
foruri de conducere centrală [...], în ceea ce privește Sfântul Sinod și recunoaștem congresul general
bisericesc care își va ține ședințele la București. Recunoaștem [,..] și Consiliul general, dar lăsați-ne
celelalte întocmiri constituționale și administrative [...] fiindcă ele nu ating nicidecum în mod păgubitor
unitatea noastră sufletească [...]. Am stăruit să nu se schimbe ce a fost bun, dar am admis din capul
loculuiunele modificări”119.
Cu alte cuvinte Biserica Ortodoxă din Ardeal funcționa pe baza unei legi de pe timpul mitropolitului
A. Șaguna. Ea dorea ca noua lege să completeze doar în punctele deficitare vechea lege bisericească din
Ardeal, iar aceasta să stea la baza elaborării noii legi. Această stăruință a deputatului Partidului Național,
a făcut ca principiile fundamentale ale statutului organic ale lui Andrei Șaguna să se introducă la această
lege pentru toată țara120. Ultima cuvântare rostită de Ioan Lupaș în Parlamentul României la 12 Mai 1925,
a fost cu prilejul jubileului de 75 de ani a Liceului Andrei Șaguna din Brașov. Era vorba despre școala
unde și-a absolvit clasa a 8-a, după ce a fost nevoit să părăsească liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu, în
urma conflictului cu profesorul Tompa Arpàd. Edificiul ridicat în 1850 împlinea trei sferturi de secol de la
înființare și se dorea ca în zilele de 28 - 29 iunie, cu prilejul unei serbări jubiliare, să se întâlnească toți
absolvenții acestui liceu rămași în viață. A fost o instituție de cultură de mare prestigiu, aici activând ca
profesori: Ioan A. Lepedatu, Virgil Onițiu, Vasile Goldiș, Valer Braniște, Axente Banciu, Alexandru
Bogdan, Vasile Nicula și mulți alții, iar dintre foștii elevi ai acestui liceu au răsărit mari oameni politici și
de cultură, precum: Titu Maioreseu, Alexandru Vaida-Voevod, Octavian Goga, istoricul Ioan Bogdan,
Sextil Pușcariu, G. Popa Lisseanu, publiciști precum Alexandru Hodoș, Silvestru Moldovan, Gheorghe
Tulbure, Ghiță Pop, Sebastian Bornemisa, pedagogi Gnisifor Ghibu, economiști Ioan I. Lapedatu121.
Liceul Andrei Șaguna din Brașov, a fost unul de frunte a patriei române întregite. Situația lui a ajuns
în acei ani, una foarte grea. Era necesar ajutorul statului și al ministrului Instrucțiunii publice, pentru ca
această instituție de cult să revină acolo unde îi era locul. Tot în anul 1925, s-a dezbătut în Parlament
proiectul de reformă electorală. La 27 martie 1926, legea electorală a fost adoptată. Poziția lui Lupaș față
de această reformă a fost una de împotrivire. În opinia lui aceasta „nu va aduce mult bine țării după cum
nu au adus nici celelalte reforme, votate de actualele corpuri legiuitoare”122. În ceea ce privește pe
ardeleni ei vor constata că li se impune un nou sistem electoral, prin faptul că se desființau

119
,,Cuvântul Poporului”, an VII, nr.33 din 23 septembrie 1925.
120
Ibidem, nr.18 din 17 mai 1925.
121
Ibidem, nr.22 din 21 iunie 1925.
122
Ibidem.

24
circumscripțiile electorale existente până atunci. După noul proiect candidaturile nu se mai puneau
individual, nici pe circumscripții, ci fiecare partid își prezintă lista tuturor candidaților săi la locurile de
deputați și senatori dintr-un județ la tribunalul din reședința județului respectiv. Votarea urma să se facă în
viitor pe liste și pe semnele partidelor123. A fost ultima lege importantă care a fost adoptată de parlamentul
liberal. Între 19 -30 august 1925 Lupaș, în calitate de parlamentar, a avut misiunea de a reprezenta țara și
biserica noastră la Congresul Ecumenic, pentru creștinismul practic ce s-a ținut în capitala
Suediei,Stockholm și la care au participat 680 de delegați ai bisericii creștine din 37 de state ale Europei,
Asiei, Africii și Americii. Aici s-au discutat probleme legate de Biserică și chestiunile economice și
industriale, despre Evanghelie și viața publică, despre Biserică și educație creștină124. Întors de la acest
Congres creștin, Lupaș cu prilejul Adunării poporale a Partidului Național din circumscripția Săliște, face
o scurtă recapitulare a activității Parlamentului între anii 1922 - 1925. El spune că țara nu i-a dorit pe
liberali și că au venit la putere prin fraudă. Legile, multe dintre ele, s-au votat în ședințele de noapte iar,
activitatea parlamentului este într-o penibilă decadență, Lupaș stăruie și asupra respectului față de lege
arătând că datoria poporului este să spună că nu mai voiește să mai fie guvernat de astfel de oameni și cu
astfel de metode. Evidențiază de asemenea și rezultatele opoziției în Parlament, amintind de Legea
pădurilor - acestea au rămas la stăruința iui Ion Lapedatu și Ioan Lupaș în proprietatea satelor și nu au fost
trecute în proprietatea statului așa cum se dorea.Alt rezultat a fost obținut la Legea pentru unificarea
bisericească125. Tot în anul 1925 Lupaș a fost ales membru activ al secțiunii istorice a ,,Asociațiunii pentru
Literatura Română și Cultura Poporului Român, a cărui președinte era Vasile Goldiș126. La începutul
anului 1926, activitatea Parlamentară cât și cea din cadrul Partidului Național lua sfârșit. Lupaș va părăsi
acest partid pentru un fotoliu ministerial în guvernul condus de generalul Alexandru Averescu. Cu câteva
zile înainte de a părăsi Partidul Național, asociațiunea A.S.T.R.A. l-a sărbătorit pe profesorul Ioan Lupaș,
la Sibiu cu prilejul împlinirii a 25 de ani de activitate jurnalistică și publicistică. În sala Prefecturii
județului a avut loc o ședință omagială la care au asistat peste o mie de personae. A urmat apoi un banchet
ținut la Bulevard la care au participat peste 150 de persoane. Cu acest prilej Ioan Lupaș a primit scrisori
omagiale din partea lui luliu Maniu, Vasile Goldiș, Alexandru Lapedatu, precum și din partea lui
Octavian Goga127.
La 30 martie 1926 Lupaș avea să părăsească Partidul Național de sub conducerea lui Iuliu

123
A.M.B., doc.4658.
124
,,Cuvântul Poporului”, an VII, nr.33 din 23 septembrie 1925.
125
A.M.B., doc.3746.
126
,,Patria”, an VIII, nr.67 din 25 martie 1926.
127
,,Cuvântul Poporului”, an VI, nr.19 din 11 mai 1924.

25
 Maniu.

2.7. PLECAREA DIN PARTIDUL NAȚIONAL ROMÂN AL LUI IOAN LUPAȘ

„Dezertarea” lui Lupaș din Partidul Național s-a făcut într-un context mai larg, el nu a fost singurul
care în 1926 a părăsit Partidul. Majoritatea istoricilor impun varianta Goldiș- Lupaș și că ei s-au aflat în
fruntea celor ce au plecat din Partidul Național. Cauzele care i-au determinat pe cei doi fruntași să creeze
această dezidență au fost multiple dar cele mai importante erau de ordin confesional, preponderenta
greco-catolică în fruntea partidului și minimalizarea celor de religie ortodoxă. De asemenea neajungerea
la un acord cu Partidul Țărănesc până în anul 1926 când Partidului Național nu i s-a încredințat din partea
Suveranului mandatul de-a forma guvernul ceea ce condamna partidul la o nouă opoziție și nu în ultimul
rând dorința celor pomeniți mai sus de-a ocupa un fotoliu ministerial. Totul a început încă din anul 1924.
Acum în acest an tratativele dintre Partidul Național și Partidul Țărănesc au fost atât de avansate încât s-a
fixat și un viitor program al Partidul Național Țărănesc128. Dar în urma unor neînțelegeri fuziunea național
țărănistă a eșuat iar Vasile Goldiș care conducea tratativele din partea Partidul Național a fost îndepărtat
de la aceste negocieri fapt ce l-a determinat pe acesta să se retragă la Arad și să refuze a mai participa la
viața de partid129. Vasile Goldîș a apreciat gestul ca o încercare de a fi împins pe un plan secundar și
aceasta a ascuțit divergențele între „uniți" și „ortodocși” în conducerea Partidului Național. Împotriva
fuziunii cu țărăniștii a acționat și grupul din jurul lui Al. Vaida Voievod care reprezenta aripa dreaptă a
partidului, receptivă în mai mare măsură la ideea unor combinații de culise cu liberalii. Grupul de
dezidenți din jurul lui Goldiș, grup din care făcea parte și Ioan Lupaș au susținut că la conducerea
partidului s-a „încuibărit” un spirit sectar și confesionalist130.
În aceste condiții a avut loc consfătuirea „intimă” de la Sibiu unde au participat printre alții Ioan
Lupaș, Valer Braniște, Vasile Goldiș, Lapedatu și alții, aceștia exprimându-și dorința de-a face posibilă o
mai largă participare a membrilor Partidului Național de confesiune ortodoxă în trei direcțiuni: „în
comitetele de conducere ale partidului să fie reprezentați în număr mai mare”; direcția ziarului „Patria” să
fie reorganizată în același sens; iar Vasile Goldiș vicepreședinte al partidului să aibă un rol mai accentuat
în conducerea de partid131. Tot în anul 1924, Octavian Goga îi face o propunere lui Ioan Lupaș de a intra
el și gruparea Goldiș în Partidul Poporului, iar „partidul nostru", spune Goga, să primească atributul de

128
Marin Nedelea, op.cit., p. 223.
129
Ibidem.
130
A.M.B., doc.1246.
131
Ibidem, doc.825.

26
„național'' urmând să se numească „Partidul Național al Poporului”132.
Vasile Goldiș a adresat un memoriu în numele grupului său lui Iuliu Maniu la sfârșitul anului
1924 prin care se atrăgea atenția asupra nenumăratelor greșeli săvârșite și cerea o nouă orientare a
partidului. Memoriu semnat pe lângă Vasile Goldiș, de Ioan Lupaș și Ion Lapedatu, imputa președintelui
Partidului Național eșecul guvernării din anii 1919-1920, faptul că nu a ajuns la o înțelegere cu generalul
Al. Averescu în anul 1920 când acesta ajunsese la guvern, fapt ce a determinat sciziunea lui Octavian
Goga ce a dus la fărâmițarea forțelor Ardealului. A urmat apoi „încă inconsecventele și enormele greșeli
de tactică săvârșite în opoziție în cursul guvernării liberale” dintre 1922-1926. „Amenințarea că nu vom
intra în Parlamentul - hoților de urne și apoi am intrat - hotărârea de a nu lua parte la dezbateri și apoi am
luat, [...] neparticiparea la încoronarea de la Alba Iulia și astfel jignirea simțului monarhic și dinastic al
poporului nostru și sfidarea solidarității unității noastre naționale în fața străinătății [...] Toate greșelile
conducerii partidului au fost întrecute prin formidabilul și rușinosul eșec al fuziunii cu Partidul
Țărănesc”133. Vina pentru acest eșec spun semnatarii scrisorii este a conducerii partidului. Aceasta a reușit
să planeze în 1925 adâncirea conflictului și să preîntâmpine o sciziune. Goldiș a renunțat temporar la
lupta fățișă, dar nu și la concepțiile și planurile sale134.
La 27 martie 1926 guvernul liberal și-a depus mandatul. Suveranul a cerut partidului de opoziție să
prezinte liste de persoane menite a forma guvernul. În aceste condiții Partidul Țărănesc a propus
Partidului Național ca atât Nicolae Iorga cât și Ion Mihalache să prezinte Guvernului o singură listă, a
guvernului de colaborare național - țărănist. Partidul Național a admis propunerile Partidului Țărănesc,
dar Nicolae Iorga a prezentat majestății Sale două liste, una de partid și alta de colaborare. Cu o zi înainte
de convorbirea guvernului135 în convorbirile dintre Iuliu Maniu și Vasile Goldiș. ultimul a spus clar că
rămâne „sub steagul purtat de dl. Maniu dacă se înfăptuiește acordul de colaborare cu țărăniștii fie pentru
guvern, fie pentru opoziție, iar dacă acest acord rămâne până în ultimul moment [,..]va proceda cum îi
dictează interesele țarii, ducând Partidul Național Român într-o colaborare de guvern cu acel șef de partid
pe care va afla Majestatea Sa de bine al încredința cu formarea noului cabinet”136.Pentru consultare în
vederea formării noului cabinet a fost chemat la palat și generalul Averescu președintele Partidului
Poporului. Regele dorea un guvern de concentrare națională format din cele 3 partide ale opoziției:
Partidul Național, Partidul Țărănesc și Partidul Poporului.

132
Politica Partidului Național, în ,,Țara Noastră”, an VII, nr.15, din 11 aprilie 1926, p. 446-447.
133
Ibidem, p. 447.
134
Marin Nedelea, op.cit., p. 142.
135
,,Țara Noastră”, an VII, nr. 15 din 11 aprilie 1926, p. 446-449.
136
A.M.B., doc.4811.

27
 Profitând de neînțelegerile dintre naționali și țărăniști generalul Al. Averescu dând regelui și
argumentul „dacă-mi dați puterea fugarii din celelalte partide îmi vor întării gruparea”137 a primit din
partea Suveranului dreptul de a forma guvernul, un ajutor având și din partea „fugarilor de la Ardeleni”
Vasile Goldiș, Ioan Lupaș și Ion Lapedatu138.Această colaborare a celor 3 transilvăneni s-a făcut și în
ideea de-a tempera opoziția partidelor burgheze în special a Partidului Național lucru care nu s-a reușit139.
Numirea guvernului Averescu s-a făcut astfel și cu concursul celor trei ardeleni fapt ce a dus la un val
de critici împotriva lor, mai ales din partea Partidului Național și a conducătorilor acestuia. Cu acest prilej
Nicolae Iorga a publicat în „Neamul Românesc” articolul ,,Fripturiștii”, în care aprecia că în România
politica se făcea în funcție de mirosul de friptură. La rândul său actorul Constantin Tănase a alcătuit un
spectacol de revistă în care el îl reprezenta pe Averescu în haine de bucătar cu o friptură imensă în mână,
atrăgând pe amatorii de friptură140. Tot Nicolae Iorga îi numește pe Goldiș, Lupaș, Lapedatu „slugi
înnăscute și păsări călătoare” „între toți mizerabilii pe care-i trezesc competițiile politice, aceștia sunt cei
din urmă și cei mai fericiți […] Plecarea lor o constatăm cu durere, nu pentru că au părăsit steagul cum l-
au părăsit, ci pentru că de data aceasta exemplul rău l-au dat frații noștri din Transilvania”141.
Ziarul „Patria”, oficiosul Partidului Național, îi numește pe cei trei ardeleni care au părăsit Partidul,
trădători, „Trădare, aproape fără seamăn în viața partidelor politice a d-lor Goldiș, Lupaș, Lapedatu, care
pentru satisfacerea ambițiilor de-a ajunge la portofolii ministeriale s-au dat unealtă în mâna d-lor Brătianu
- Goga- Averescu [...] Trădarea lor se pregătea de mult. N-au trădat numai Partidul Național, nici numai
interesele Ardealului, ci ale întregii democrații române”142. Astfel în 1926 așa cum spunea Nicolae Iorga
„cea din urmă așchie” a părăsit Partidul143.
Motivele care l-au determinat pe Lupaș să intre în guvernul Averescu au fost multe. Dorința de a
guverna indiferent de componența acestuia, neînțelegerile cu conducerea Partidului Național Român.
Apoi, spunea Lupaș „vechiul meu obiceiu de-a nu refuza niciodată serviciile care mi se cer și pe care mai
simt în stare a le închina binelui obștesc în toate împrejurările. N-am putut refuza apelul de colaborare pe
care mi l-a făcut dl. General Averescu după ce a primit de la Majestatea Sa Regele însărcinarea de-a
forma guvernul. Am fost și suntem convinși că dacă am fi refuzat păcătuiam și contra țârii și contra
Partidului Național și contra intereselor specifice ardelenești, pe care le-am fi expus din nou unor

137
Păsări călătoare, în ,,Neamul Românesc”, an XXI, nr.76 din 2 aprilie 1926.
138
Nicolae Iorga, op.cit., vol. V, p. 119.
139
Mihai Rusenescu, Ioan Saizu, Viața Politică în România, 1922-1928, Editura Politică, București, 1979, p. 195.
140
Ioan Scurtu, Gh.Buzatu, Istoria românilor în secolul XX, Editura Paidea, București, 1999, p. 198 și Ultima sfidare
a voinței naționale din România Mare, în ,,Patria”, an VIII, nr.72 din 1 aprilie 1926.
141
,,Neamul Românesc”, an XXI, nr.76 din 2 aprilie 1926.
142
,,Patria”, an VIII, nr.72 din 1 aprilie 1926 și nr.75 din 8 aprilie 1926.
143
A.M.B., doc.3704.

28
suferințe tot așa de grele cum au fost ele îndurate sub regimul liberal. Ar fi fost o neiertată greșeală
politică să refuzăm colaborarea cu un guvern care-a dat elementelor ardelenești o participare așa de
considerabilă cum la nevoie ar fi fost posibilă în oricare altă formațiune144.
Cei care au mijlocit singura dizerțiune importantă pe care a suferit-o aripa ardeleană a Partidului
Național condus de Iuliu Maniu au fost liberali prin Al. Constantinescu145. Analizând această situație
Comitetul executiv al Partidului Național au apreciat că cei trei „au înfrânt disciplina de partid, și-au
încălcat angajamentul luat și-au săvârșit față de programul și principiile partidului un act de trădare”146,
drept care au fost excluși de Partidul Național.
Grupul Goldiș- Lupaș - Lapedatu nu s-au considerat niciodată demisionari sau excluși de la naționali.
Ei au susținut mereu că doar conducerea partidului s-a schimbat, „că steagul Partidului Național Român
din Transilvania a trecut din mâna slăbită a dl. Iuliu Maniu în mâna viguroasă a d-lui Vasile Goldiș care a
fost de fapt în ultimii 30 de ani capul cugetărilor și purtătorul de condeiu la cele mai importante acte
istorice din viața Partidului Național”. „Sunt sigur că”, continuă Lupaș, „Transilvania va urma în
covârșitoare majoritate steagul pe care nu ambiția lui Goldiș, ci logica implacabilă a evenimentelor și
psihologia atitudinilor politice din ultimii șapte ani l-au smuls din mâna d-lui Maniu”147.
Noul Partid Național - Vasile Goldiș, care era de fapt o disidentă, nu a putut disloca o parte
importantă din Partidul Național: Iuliu Maniu. Au fost și unele excepții, o mare parte a organizației
Partidului National din județul Sibiu și-a celei săliștene l-au urmat pe Ioan Lupaș. Un fruntaș săliștean
remarca atunci că cei din comună au fost mereu alături de Ioan Lupaș, ei făcând de fapt „politică
personală de partid”148.
Mulți dintre simpatizanții lui Goldiș sau lui Lupaș nu i-au urmat pe cei doi pentru că au văzut în
disidența lor un motiv de-a ajunge mai repede în fotoliile ministeriale149.
Odată cu numirea lor ca miniștri în Guvernul Averescu, Lupaș spune că ei nu au intrat și în Partidul
Poporului încheind doar cu aceasta un „acord de colaborare păstrând intactă ființa, doctrina și concepția
de legalitate a Partidului Național Român150.

144
Ibidem, doc.4811.
145
Marin Nedelea, op.cit., p.142.
146
Hotărârile Comitetului Executiv al Partidului Național, în ,,Patria”, an VIII, nr.74 din 5 aprilie 1926 și Ioan
Scurtu, Viața politică în România 1926-1947, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1983.
147
A.M.B., doc.4811.
148
Toma Lupaș, op.cit., p.100.
149
A.M.B., doc.4811.
150
Ibidem.

29
 2.8. IOAN LUPAȘ MINISTRU (30 MARTIE 1926 - 4 IUNIE 1927 )

La 30 martie 1926 s-a format guvernul generalului Al. Averescu. Lupaș a primit în acest guvern
postul de Ministru al Sănătății și Ocrotirii Sociale. Cu prilejul instalării în această funcție, Lupaș a făcut
cunoscute intențiile sale în domeniul sanitar: „vom face să dispară înspăimântătoarea mortalitate infantilă,
ravagiile molimelor, primejdiilealcoolismului și nepăsarea față de cei în suferință. Vom transforma iubita
noastră patrie într-un leagăn binecuvântat al sănătății, al virtuții, al fericirii”151.
La 5 aprilie 1926 cei trei fruntași ai Partidului Național, Vasile Goldiș, Ioan Lupaș, Ion Lapedatu care
au primit să intre în guvernul prezidat de Generalul Averescu au publicat un manifest către partizanii lor
explicând motivele acțiunii politice pe care au întreprins-o. Motivele invocate în acest manifest sunt
același ca și în memoriul adresat lui Iuliu Maniu la sfârșitul anului 1924. Dar acum în 1926 situația este
alta, unele lucruri s-au mai schimbat: „Criza prin care trece în clipa de față nu partidul însuși, ci
conducerea sa de până acum o considerăm un fenomen normal în viața oricărui partid. Ea nu înseamnă
decât schimbarea conducerii, trecerea steagului dintr-o mână ostenită în alta care a reușit să deschidă
partidului nostru calea spre a afirma și valorifica spre binele său și al țării prin acțiuni pozitive în politica
României întregite. Declarăm solemn că potrivit condițiilor de colaborare cu dl. general Averescu la
guvernare, noi vom păstra intactă ființa, tradiția, structura și întreaga doctrină democratică a Partidului
Național Român din Ardeal. Facem un apel frățesc către toți românii ardeleni [...] săne urmeze pe cărarea
cea nouă a activității, părăsind chiliuțele strâmte, în care i-a ținut ca în temnițele robiei pasivitatea de până
acum a Partidului Național Român. Cine dorește binele Patriei române întregite, suntem siguri că va da
ascultare acestui apel frățesc”152.
Văzând puțina aderență a trinității Goldiș- Lupaș - Lapedatu, vechii averescani și-au manifestat
nemulțumirea pentru distribuirea prefecturilor în Ardeal unde aceștia sunt sacrificați în favoarea
transfugilor153.
Încă de la preluarea postului de ministru, Lupaș s-a confruntat cu probleme de sănătate chiar în
interiorul guvernului. Între 9 și 17 aprilie 1926 Lupaș va asigura interimatul la Ministerul Cultelor și
Artelor, unde titular era Vasile Goldiș care acum și-a luat un concediu fiind bolnav154.
În data de 25 aprilie 1926 s-a ținut la Sibiu în Sala „Urania” o mare adunare de popor a noului Partid

151
Cuvinte înțelepte, în ,,Cuvântul Poporului”, an VIII, nr.17 din 22 aprilie 1926.
152
Mihai Fătu, Cu pumnii strânși, Editura Globus, București, 1993, p. 85-86 și ,,Țara Noastră”, an VII, nr.15 din 11
aprilie 1926, p. 473-475.
153
Nicolae Iorga, op.cit., vol.V, p. 122 și Transfugii în guvernul averescan, în ,,Neamul Românesc”, an XXI, nr.78
din 4 aprilie 1926.
154
A.M.B., doc.1015.

30
Național - Vasile Goldiș. Aceștia au precizat că ei sunt activiștii Partidului Național din Ardeal și acesta
devenise o scândură de salvare pentru toți naufragiații valurilor furioase ale politicii155. Tot acum Lupaș a
participat și la banchetul Societății femeilor ortodoxe. El a luat parte la „masa frățească” a acestei
societăți, la friptura căruia a ținut să sosească după ce la dezbaterile Congresului a fost absent156.
La 2 mai 1926 a avut loc Congresul Partidului Național Vasile Goldiș din Ardeal la Sibiu. Au
participat printre alții Vasile Goldiș, Ioan Lupaș, Ion Lapedatu, Victor Moldovan, Silviu Dragomir, Petre
Drăghici, Nicolae Comșa. De asemenea au mai fost prezenți și cinci mii de țărani din toate județele
Transilvaniei, în Piața Mare din Sibiu s-a ridicat o tribună pentru vorbitori și pentru biroul Congresului.
Printre cei care au luat cuvântul s-au numărat: dl. N. Comșa, prefectul Sibiului și membru în Partidul
Poporului, Vasile Goldiș, Ioan Lupaș, Victor Moldovan și alții157. În discursul său, ministrul Lupaș a
atacat conducerea Partidului Național Român, Iuliu Maniu făcând un „rechizitoriu” asupra întregii
activități desfășurate de acesta la conducerea naționalilor de la război încoace, „felul de-a gândi a
conducătorilor de până aici ai Partidului National care n-au privit cu ochi inteligenți vremurile mari prin
care trecem, acești oameni crescuți în temnița politică și intelectuală care era vechiul stat maghiar pentru
noi nu au avut inima destul de largă ca să se bucure de înfăptuirea idealului național”158.
Lupaș spune că după generația de la 1848 și cea a tribuniștilor ce s-au manifestat prin ziarul
„Tribuna” „ne-am ridicat noi generația a treia care nu înțelegem să ducem politica strâmtă a
conducătorilor de până aici”159. Această a treia generație a lui Octavian Goga, a elevilor lui Vasile Goldiș
de la liceul ortodox din Brașov. Aceștia erau purtătorii unui steag nou al panromânismului izbăvitor160.La
acest congres s-a adoptat și o moțiune care în punctul trei spune că „se decide reorganizarea Partidului
Național Român pe temeiurile sale istorice în scopul de-a desăvârși unirea sufletească a tuturor românilor
din noul Stat Național, concordând cu interesele generale ale țării, cu cele ale fiecărei provincii și în
special cu cele ardelenești și bănățene”161. Lupaș devenea acum membru al Comitetului Județean Sibiu al
partidului Național Român - Vasile Goldiș. La începutul lunii mai a început și campania electorală pentru
alegerea noului Parlament al țării, alegeri ce erau programate la sfârșitul acestei luni. Pentru Camera
Deputaților pe lista Guvernului în județul Sibiu se găseau: Octavian Goga, I. Lapedatu, Ioan Lupaș,

155
,,Cuvântul Poporului”, an VIII, nr.14 din 11 aprilie 1926 și nr. 18 din 27 aprilie 1926.
156
,,Patria”, an VIII, nr.91 din 28 aprilie 1926.
157
Marea Adunare Națională, în ,,Cuvântul Poporului”, an VIII, nr.19 din 29 aprilie 1926.
158
Acuzațiuni ridicole, în ,,Patria”, an VIII, nr.98 din 7 mai 1926 și Vorbirea d-lui Lupaș, în Ibidem.
159
Ibidem, nr.22 din 8 mai 1926.
160
,,Patria”, an VIII, nr.96 din 5 mai 1926.
161
,,Cuvântul Poporului”, an VIII, nr.23 din 11 mai 1926.

31
Rudolf Brandsch și Gh. Măcelar, iar pentru Senat Ilie Beu și Petru Drăghici162. Semnul electoral era
steaua în șase colțuri. La alegerile desfășurate între 25-30 mai 1926 Ioan Lupaș, omul cu „gura de aur” și
inimă largă pentru toți năpăstuiții a reușit împreună cu ceilalți candidați de pe lista sa să obțină numărul
de voturi necesare intrării în Cameră. Singura excepție a făcut-o Gh. Măcelar care nu a fost ales deputat.
Partidul Poporului în speță guvernul a câștigat alegerile în cartel electoral cu Partidul Maghiar și cu
Partidul German, obținând 52,09%, revenindu-i 292 de mandate163.
În București, la data de 16 mai 1926 a avut loc congresul medicilor, Ioan Lupaș în calitate de
Ministru al Sănătății și Ocrotirii Sociale, a participat și el la acest congres ținând o cuvântare din care
reiese faptul că dorința lui este ca cei înzestrați cu darul tămăduirilor să aducă în dezbaterile acestui
congres și cuvântul înțelepciunii, al științei și al credinței ca cu ajutorul acestor daruri să poată înlătura
primejdiile care pândesc vitalitatea neamului nostrum, să poată afla mijloacele cele mai potrivite pentru
promovarea sănătății trupești și sufletești164.
Dorind să lase în urma sa o operă cât mai trainică în domeniul sanitar Lupaș s-a remarcat la cârma
acestui minister ca un om plin de energie și cu intenții clare de a însănătoși din punct de vedere medical
neamul românesc.
În ședința Consiliului de Miniștri din 4 august 1926, la propunerea Ministrului Sănătății Ioan Lupaș
s-a hotărât să se organizeze pe cuprinsul întregii țări colonii de vară pe seama orfanilor și elevilor de
școală de orice categorie165. Numai că aceste colonii de vară trebuiau înființate în zone care să corespundă
atât din punct de vedere al situației geografice cât și al climatului, iar singurele zone care îndeplineau
aceste cerințe erau muntele și Marea Neagră. În aceste condiții Ministerul Sănătății și Ocrotirilor Sociale a
luat hotărârea de a înființa o colonie de vară și în comuna de la poalele muntelui Săliște166. Pentru
înființarea unei colonii de vară în această localitate, Consiliul de Miniștri a autorizat Ministerul Sănătății
să cumpere vila Comșa cu prețul de 2,5 milioane lei167. De asemenea Ministrul Sănătății și Ocrotirii
Sociale a înființat colonii școlare de vacanță și pe malul Mării Negre la: Agigea, Iasmachale, Tekirghiol-
Eforie, Mangalia, Balcici, Tusla și Ecrene destinate copiilor cu probleme psihice („debili”)168.Pentru
adăpostirea copiilor care urmau să vină în aceste colonii s-a hotărât de către Minister construirea a 70 de
barăci din lemn. Capacitatea unui asemenea adăpost trebuia să fie de 70 de copii. Pentru construirea

162
Ioan Scurtu, Gh.Buzatu, op.cit., p. 168-169.
163
,,Cuvântul Poporului”, an VIII, nr.27 din 22 mai 1926.
164
A.M.B., doc.2421.
165
Ibidem.
166
.Vasile Crişan, op.cit., p.233
167
Ibidem.
168
Ibidem.

32
barăcilor urma să se intervină la Ministerul de Război pentru a da soldați specializați (tâmplari, dulgheri)
ca mână de lucru ieftină. Din referatul trimis de Ministerul Sănătății și Ocrotirilor Sociale primului
ministru, reiese faptul că s-a avut în vedere și îngrijirea medicală a copiilor. Astfel s-a hotărât să se
numească un medic de colonii iar pe lângă acesta mai asigurau asistență medicală și medicii orașelor și
medicul de circumscripție. În ceea ce privește hrana copiilor, pâinea urma să se facă de brutari militari în
cuptoare de campanie. Alimentația urma să se facă în patru centre: Constanța, Mangalia, Balcic, Bazargic.
Transportul coloniștilor urma să se facă cu două autocamioane. Costurile legate de înființarea și
activitatea acestor colonii urmau să fie suportate de Ministerul Sănătății și Ocrotirilor Sociale și din alte
surse169.
La data de 8 august 1926 a fost inaugurată clădirea serviciului sanitar al portului Constanța. Era o
clădire impunătoare construită cu cheltuiala statului și se dorea a fi „un turn de veghe sanitară aici în
portul Constanța”170.
De la venirea în fruntea Departamentului Sănătății și Ocrotirii Sociale, Lupaș a făcut inspecții
aproape la toate spitalele din țară unde a constatat lipsuri și a luat măsuri pentru îndepărtarea lor. Cererile
cele mai urgente de reparații parțiale și de continuare a unor lucrări începute au fost luate în considerare în
marea lor majoritate și onorate după posibilitățile bugetare. De asemenea au fost studiate dinpartea
comisiilor de specialitate măsurile necesare pentru combaterea tuberculozei, pentru protecția mamei și a
copilului, pentru modificarea legii invalizilor, orfanilor și văduvelor (I.O.V.)171.
În mesajul sesiunii ordinare a corpurilor legiuitoare prezentat de președintele Partidului Poporului,
Ministrul Sănătății a schițat principalele măsuri legislative ce vor fi supuse discuției corpurilor legiuitoare.
Proiectul de lege pentru ocrotirea mamei și copilului, combaterea bolilor venerice, îmbunătățirea situației
invalizilor, orfanilor și a văduvelor vor trebui să formeze în această sesiune preocuparea Parlamentului172.
Îmbunătățirea situației de organizare sanitară prin înființarea unui Institut de Igienă și Medicină
Socială. Proiectul de lege pentru organizarea Casei Sănătății Publice va preciza modul de funcționare al
acestei instituții. Prin organizarea unui învățământ stomatologic și legiferarea comerțului de stupefiante
va contribui la o salubritate publică iar prin organizarea Casei de Credit și Ajutor, Ministerul Sănătății
intenționează să vină în ajutorul funcționarilor săi173.
Se mai lucra și la diferite regulamente prevăzute în noua lege de organizare a ministerului. Unul din

169
,,Cuvântul Poporului”, an VIII, nr. 46 din 14 august 1926.
170
Pentru sănătatea țării, în Ibidem.
171
A.M.B., doc.2522 și 3586.
172
Ibidem.
173
,,Cuvântul Poporului”, an VIII, nr. 54 din 22 septembrie 1926.

33
aceste regulamente privitor la stațiunile balneare și climaterice a obținut aprobarea Consiliului de Miniștri
fiind tipărit și distribuit pentru luarea măsurilor necesare pentru o bună administrare locală. În a doua
parte a lunii septembrie, anul 1926 Lupaș și-a luat 15 zile de concediu motivând că este obosit.
Interimatul la Ministerul Sănătății și Ocrotirilor Sociale a fost asigurat de ministrul muncii Gr. Trancu
Iași174.
Proiectul de lege pentru combaterea abuzului de stupefiante erau înscrise și substanțele ce făceau din
această categorie; opiu, preparatele sub orice formă, cocaina și derivații săi, ,,harschisch’' și preparatele
sale precum și alte substanțe naturale sau sintetice cu efecte similare acestora. Importul, fabricarea și
comercializarea acestor substanțe era permisă numai farmaciilor și instituțiilor specializate. Nerespectarea
acestei legi se pedepsea cu amendă de la 20000-100000 și închisoare de la 3 luni la un an175.
A existat și un proiect de regulament pentru „premiul prof. dr. Victor Babeș” premiu înființat de
Ministerul Sănătății ce era răsplătit cu suma de 60000 lei176. Acest premiu urma să fie decernat în fiecare
an unuia dintre tinerii care au obținut diploma de doctor în medicină și chirurgie la una din cele trei
facultăți din țară. Premiul consta într-un studiu în străinătate timp de un an de zile pe cheltuiala statului177.
După reîntoarcerea din concediu, Ministrul Sănătății Ioan Lupaș a avut o inițiativă lăudabilă și anume
de a preface mănăstirile de călugărițe în școli de infirmiere sau surori de ocrotire. „E un mare interes atât
religios cât și național politic și umanitar ca toți membru înaltului nostru cler împreună cu consiliile lor
eparhiale să dea preoțimii de sub jurisdicția lor îndrumări clare și precise pentru o colaborare sistematică
între slujitorii instituțiilor religioase și a celor sanitare. Împotriva acestui proiect s-a ridicat și marele
istoric Nicolae Iorga”178.
În ședința Camerei Deputaților din 3 decembrie 1926 Ioan Lupaș în calitate de Ministru al Sănătății și
Ocrotirii Sociale a ținut un discurs ca răspuns la mesajul tronului179.El a vorbit despre principalele
evenimente politice ce s-au petrecut în România după unirea tuturor provinciilor.
Lupaș a expus mai întâi importanța problemelor sanitare problemă care a ajuns să fie prețuită numai
când statele lumii au trecut prin zguduiri care au pus la grea încercare populația și-au cauzat în multe părți
micșorarea și deteriorarea capitalului biologic uman. Printr-o asemenea încercare a trecut și statul nostru
în cursul războiului mondial. În aceste condiții problema sanitară trebuie să devină una a națiunii întregi.
Așezămintele au de luptat cu dificultăți materiale grele și datorită alocării a numai trei sau patru procente

174
A.M.B., doc.3592.
175
Ibidem, doc.3593.
176
Ibidem.
177
Nicolae Iorga, op.cit., p. 156-157.
178
Ibidem, p. 170.
179
România după unirea tuturor provinciilor, în ,,Cuvântul Poporului”, an VIII, nr. 68-69 din 11-18 decembrie 1926.

34
din bugetul statului ministerului sănătății180.
Vorbitorul s-a referit în discursul său și la sentimentul dinastic al poporului român care este adânc
înrădăcinat în mentalitatea acestui popor. Sentimentul dinastic nu înseamnă numai atitudinea unui popor
și a conducătorilor săi față de capul statului și față de membrii dinastiei, ci înseamnă și atitudinea față de
țară și interesele ei. Regele Carol I a contribuit la fundamentarea României, întemeind o dinastie, lăsând
un testament politic de mare importanță urmașilor săi pe care regele Ferdinand a reușit să-l ducă la
îndeplinire cu același eroism cu care l-a dus și înaintașul său181.
Lupaș mai spune că pecetluirea definitivă a unirii Ardealului cu România s-a făcut în ziua de 15
octombrie 1922 prin încoronarea Majestății Sale Regelui Ferdinand in catedrala de la Alba Iulia,
încadrare la care Lupaș a participat .... ,,sufletește”182. De asemenea el se declară și împotriva lozincii
„Ardealul al Ardelenilor" spunând că „noi ce luptăm cu condeiul, cu graiul viu și cu tiparul pentru
unitatea națională nu vom accepta niciodată această lozincă” fiindcă este în contradicție „cu ceea ce s-a
hotărât la Alba Iulia la 1 decembrie 1918”.
În ultima ședință a Consiliului de Miniștri din 31 decembrie 1926 s-a luat în discuție și referatul
Ministrului Sănătății și a Ocrotirii Sociale prin care arată necesitatea înființării unei societăți care să
procure medicamente și material medical necesar instituțiilor stalului: în urma motivelor expuse Consiliul
de Miniștri a aprobat înființarea unei asemenea societăți183.
Debutul anului 1927 a înregistrat o nouă realizare a Ministerului Sănătății. Din prima zi a anului s-a
deschis în Săliște o popotă școlară în Școala de menaj țărănesc și care are ca scop să dea elevilor săraci să
mănânce la un preț redus iar fetele de țărani din această margine să fie îndeletnicite în ale bucătăriei și
gospodăriei184.
Ioan Lupaș în calitate de Ministru al Sănătății și Ocrotirii Sociale a elaborat un anteproiect de lege
pentru organizarea Casei Sănătății Publice, în acest proiect se prevede: Scopul și atribuțiile casei sănătății
publice, organizarea acestei case, direcțiunea tehnică- medicală, serviciul administrativ și financiar, etc185.
Dintre atribuțiile acestui edificiu menționăm: procurarea și administrarea fondurilor pentru construcții,
amenajări și înzestrări de așezăminte sanitare în întreaga țară, studierea metodelor științifice modeme,
corespunzătoare pentru o bună îndrumare a organizării sanitare, va controla și promova executarea
lucrărilor de salubritate publică, va aduna și centraliza fondurile necesare pentru combaterea bolilor

180
Ibidem, nr. 70-71 din 25 decembrie 1926.
181
Ibidem, an IX, nr. 1 din 1 ianuarie 1927.
182
Ibidem, nr.2 din 8 ianuarie 1927.
183
A.M.B., doc.3581.
184
Ibidem, doc.2450.
185
Ibidem, doc.3562.

35
sociale186.
În discursul ținut în fața Camerei Deputaților în 12 martie 1927 cu prilejul dezbaterilor la legea casei
sănătății, Lupaș a pledat pentru necesitatea înființării acestui edificiu. Se dorea totodată prin crearea
acestui organ auxiliar să se dea posibilitatea câtorva medici specialiști ca puși la adăpostul influențelor
politicii cotidiene militante să poată muncii netulburați de nimeni „conduși numai de interese adevărate
ale problemelor mari de igienă și de sănătate publică ale țării noastre [...] Conducătorii Casei Sănătății
prin comitetele sanitare comunale și județene vor face propagandă și educație igienică sănătoasă care să
pătrundă până în coliba și bordeiul săracului să trezească interesul și spiritul de sacrificiu, să stimuleze
inițiativele locale, să le îndrume și ajute necontenit pentru intensificarea acțiunilor de ordin igienic și
sanitar”187
Datorită necesităților sociale tot mai numeroase Lupaș a inițiat un proiect de lege al timbrului și
importului pe acte și fapte juridice, proiect ce se afla în dezbaterea Parlamentului și care prevedea:
desființarea timbrului de asistență socială și înlocuirea lui cu o cotă din totalul încasărilor anuale ale
timbrului fiscal. În ședința comisiei financiare a camerei din 11 aprilie s-a admis ca această cotă să fie de
5% din totalul încasărilor. Lupaș dorește ca să se prevadă pentru alimentarea fondului de asistență socială
o cotă de 10% din totalul încasărilor rezultată prin aplicarea dispozițiilor acestei legi188. Pentru susținerea
acestui proiect Ministrul Sănătății a rostit un discurs în fața Senatului la 15 februarie 1927prin care arată
că în anul 1926 taxa de timbru aduna 68 mil. lei. Acum se spera ca la aceastăsumă să se adauge un
procent de 40-50%189.
Legea timbrului a fost promulgată la 28 aprilie 1927, în forma ei finală prevedea 6% din totalul
încasărilor190.
Ministrul Sănătății a elaborat și un proiect de lege pentru majorarea pensiilor și ajutoarelor acordate
orfanilor, văduvelor și invalizilor de război. Proiectul acestei legi a fost votat în Senat cu unanimitate de
voturi, același lucru fiind valabil și pentru Camera Deputaților191.
În cursul lunii mai Ministrul Lupaș a întreprins o călătorie prin întreaga Europă străbătând țări
precum: Italia, Franța, Belgia, Germania, Cehoslovacia, Austria și Ungaria192.A vizitat în Franța Parisul și
câteva locuri din preajma capitalei Franței. La Versailles și Trianon a vizitat parcurile frumoase și sălile în

186
Casa sănătății, în ,,Cuvântul Poporului”, an IX, nr.6 din 5 februarie 1927.
187
Pentru casa sănătății, în Ibidem, nr.14 și 15 din 2 și 9 aprilie 1927.
188
A.M.B., doc.2126.
189
Discursul dl. Ministru Lupaș, în ,,Cuvântul Poporului”, an IX, nr.10 din 5 martie 1927.
190
A.M.B., doc.2502.
191
Discursul dl. Ministru Lupaș, în ,,Cuvântul Poporului”, an IX, nr.10 din 5 martie 1927.
192
De vorbă cu Dl.Ministru Lupaș, în Ibidem, nr.22 din 28 mai 1927.

36
care s-au semnat tratatele de pace. Lupaș de asemenea a vizitat și orașul Lille pentru a-și vedea băiatul,
Semproniu Lupaș care-și efectua studiile la Universitatea din acest oraș193. La întoarcere a trecut prin
Cehoslovacia, a vizitat capitala Praga unde s-a întâlnit cu doctorul Milan Hodja, Ministrul de Culte și
Instrucțiune Publică și cu Ministrul Sănătății din această țară, preotul slovac Dr. Tiso194.
La întoarcerea în țară, având presimțirea că mandatul său de ministru se apropie de sfârșit, Lupaș a
dorit să mai îmbuneze traiul vieții de zi cu zi a medicilor. El a reușit printr-un amendament admis și de
Ministrul de finanțe să crească salariile medicilor de circumscripție, a celor de județ, a surorilor de
ocrotire precum și a altor categorii de medici și funcționari care se găseau în serviciul ministerului său195.
La 27 mai 1927 Regele și-a exprimat dorința unui guvern de uniune națională. La insistențele
Majestății Sale, Averescu a organizat la începutul lunii iunie o întâlnire cu șefii partidelor parlamentare
pentru un guvern de coaliție. La apel au răspuns Iorga și A. C. Cuza. În aceste condiții, generalul
Averescu și-a dat demisia din fruntea guvernului și astfel au luat sfârșit cele 14 luni de guvernare
averescană. Lupaș, cu ocazia despărțirii de funcționarii Ministerului Sănătății, în data de 6 iunie a rostit o
cuvântare de adio. În cuvântarea sa fostul ministru face referire la două dintre realizările importante:
1.înființarea Institutului de Igienă și
2.înființarea Casei Sănătății.
Își exprima speranța că cele două instituții vor desfășura ca organe auxiliare ale ministerului o
activitate folositoare „progresului patriei noastre [... ]. Plecând de-aici în momentul despărțirii îndeplinesc
datoria plăcută de a exprima cele mai vii mulțumiri tuturor funcționarilor în scurtul timp de 14 luni și-o
săptămână cât am lucrat împreună cu dumneavoastră”196. Lupaș urma acum să-și continue activitatea în
cadrul Partidului Poporului, mai ales că așa cum am arătat începând cu luna martie anul 1927 el a devenit
membru deplin al acestui partid.

193
A.M.B., doc.3663.
194
De vorbă cu Dl.Ministru Lupaș, în Ibidem, nr.22 din 28 mai 1927.
195
Ibidem.
196
De la Ministerul Sănătății și Octotirilor Sociale, în Ibidem, nr.26 din 25 iunie 1927.

37
 CAPITOLUL III

La sfârșitul lunii martie, anul 1927 se împlinea un an de guvernare a Partidului Poporului în

colaborare cu Partidul Național Român - Vasile Goldiș. În tot acest timp, generalul Averescu a cerut
ministrului Goldiș ca partidul pe care-1 conduce să fuzioneze cu Partidul Poporului. Ba mai mult,
generalul a cerut lideruiui național, în casa generalului Coandă, ca împreună cu Ioan Lupaș, Ion Lapedatu
și partizanii lor să intre în Partidul Poporului, prin fuziune o dată cu intrarea în guvern, adică în martie
1926, cerință refuzată de Vasile Goldiș197.
După un an, în 6 martie 1927, grupul Goldiș a primit un ultimatum din partea generalului Alexandru
Averescu, care l-a pus în fața alternativei: ori intră în Partidul Poporului, ori părăsesc guvernul toți trei,
adică Vasile Goldiș, Ioan Lupaș și Ion Lapedatu198. În aceste condiții, la 11 martie 1927, Goldiș a citit
hotărârea de fuziune a Partidului Național Român Vasile Goldiș cu Partidul Poporului, adăugând că: ,,de-
acum soarta mea și a amicilor mei politici e legată de Partidul Poporului; nu avem altă ambiție decât
aceea de a fi utili tronului, patriei și națiunii române”199. Grupul parlamentar ardelean de sub președinția
lui Vasile Goldiș a redactat o moțiune prin care decideau în unanimitate alipirea la Partidul Poporului de
sub conducerea generalului Averescu200.
O dată cu intrarea în acest partid, Ioan Lupaș a fost ales președinte al organizației județene Sibiu a
acestui partid. Mulți dintre adepții lui din Săliște l-au urmat, dar cu aceasta și aici au urmat fărâmițarea
politică201. Acest lucru se va vedea foarte bine în alegerile parlamentare ce s-au desfășurat începând cu
anul 1927 când Lupaș nu a mai reușit să intre în parlament.
La data de 4 iunie 1927, guvernul Averescu a fost demis. Trebuiau organizate alegeri ce s-au fixat
pentru data de 7 iulie pentru Cameră și 10-14 iulie pentru Senat. În județul Sibiu, din partea Partidului
Poporului au candidat pentru Cameră: Ioan Lupaș, Constantin Bucșan, Ilie Beu, Octavian Prie și Andrei
Gușu. Semnul electoral sub care candidau aceștia era steaua202.
În campania electorală, Lupaș a colindat toate satele din mărginimea Sibiului, ascultând păsurile
oamenilor. La Jina s-a consemnat și un moment mai aparte: aici Lupaș, din cauză că preotul satului lipsea
și fiind și o zi de duminică, a îmbrăcat odăjdiile bisericești și a celebrat slujba vecerniei. La Săliște - locul

197
Vasile Crişan, op.cit., p.238
198
Ibidem,.
199
Ibidem, p.239.
200
Însemnări, în ,,Țara noastră”, an VIII, nr.8 din 17 mai 1927, p. 189-190.
201
Toma Lupaș, Săliștea Sibiului – Străveche vatră românească – Monografie, Sibiu, 1990, p. 100.
202
Către alegătorii din județul Sibiu, în ,,Cuvântul Poporului”, anul IX, nr.26 din 25 iunie 1927.

38
său de baștină - s-a ținut o mare adunare de popor în fața căruia Lupaș a rostit o,,magistrală cuvântare”203.
La început el ține să afirme că a trecut mult timp de când nu a mai stat de vorbă cu oamenii. Acest lucru s-
a datorat și funcției de ministru care îi răpea cea mai mare parte din timp. Vorbind despre guvernul
Averescu, spune că acesta a făcut într-un an și două luni o operă salvatoare pentru care ar fi trebuit să
primească mulțumiri. Pentru munca desfășurată ca ministru, el își asumă toată răspunderea înaintea
oricărui om cu judecată dreaptă. Lupaș stăruie și asupra meritelor guvernului Averescu atât în politica
internă cât și externă, precum și politica economico-financiară.
Programul electoral înfățișat de Lupaș poporului era unul ,,de fapte nu de vorbe”, spre binele tuturor
oamenilor. ,,Eu vă chem ca totdeauna la luptă pentru progresul binelui obștesc. Când voi vedea că aceste
interese obștești pot fi promovate prin altcineva mai bine decât prin stăruința și lupta mea, voi fi cel dintâi
care mă voi da la o parte”204.
Lupta electorală a fost dură. Partidul Poporului a pierdut alegerile, în județul Sibiu obținând doar
1110 voturi, Ioan Lupaș nefiind ales deputat. Parlamentul s-a reunit în grabă deoarece la 20 iulie s-a
anunțat moartea regelui Ferdinand. Lupaș i-a trimis reginei Maria o telegramă de condoleanțe. Răspunsul
reginei nu a întârziat să apară: ,,Cuvintele domniei voastre de așa mare dragoste pentru Regele pe care-l
deplângem, sunt o mângâiere pentru inima mea zdrobită205.
La începutul lunii decembrie a avut loc Adunarea Generală a ,,Astrei”, Lupaș deținea acum
vicepreședinția acestei instituții de cultură. În deschiderea conferinței, Lupaș a primit însărcinarea să
rostească în această adunare un profil al Suveranului dispărut. Regele Ferdinand era un mare botanist, îi
plăcea să trăiască în împărăția fiorilor. În societatea oamenilor se simțea obosit în ultima vreme. O mare
bucurie a avut răposatul rege când a primit o delegație care-i aducea în 1918 hotărârile Adunării de la
Alba Iulia prin care Ardealul și Banatul se declarau pe veci unite cu patria mamă. Sub domnia acestui
mare rege s-au înfăptuit trei mari probleme importante:
Unitatea Națională
Reforma agrară care ne-a asigurat liniștea internă
Reforma Constituțională politică, dar care până acum nu a dat rezultat mulțumitor.
Regele Ferdinand a fost ales președinte de onoare ai Astrei pe care a făcut-o părtașă la
legatele amintite în testamentul său206. Din această cuvântare reiese faptul că sentimentul dinastic era
puternic înrădăcinat în inima tuturor românilor.

203
Marea adunare de popor din Săliște, în Ibidem, nr.27 din 2 iulie 1927.
204
Ibidem.
205
,,Cuvântul Poporului”, anul IX, nr.32 din 6 august 1927.
206
Adunarea Generală a Astrei, în Ibidem, nr.49 din 10 octombrie 1927.

39
 În anul 1927 Lupaș a fost propus pentru un loc în consiliul de direcțiune al băncii ,,Albina” pe un
post rămas vacant. ,,El este dorit să fie ales în acest consiliu ca merit pentru cultura națională207.
În ședința Camerei Deputaților din 21 decembrie 1927 ministrul Sănătății Publice, Ioan Inculeț a
formulat o gravă acuză ministrului Sănătății și Ocrotirilor Sociale din guvernul Averescu, în speță Ioan
Lupaș, în legătură cu comanda materialelor sanitare dinGermania în contul reperațiiior de război și în
temeiul prescripțiunilor cuprinse în planul Dawes208. Învinuirile care i se aduc lui Ioan Lupaș de către
Inculeț de la tribuna parlamentară sunt următoarele:
comanda materialelor sanitare s-ar fi făcut fără consultarea specialiștilor;
lista materialelor comandate ar fi fost întocmită personal de dl. ministru Lupaș împreună cu
secretarul său general, doctorul Banu;
contractele ar fi fost oneroase și statul ar fi fost păgubit cu importante sume de bani;
Lupaș ar fi călătorit la Paris cu scopul de a interveni la Comisia de Reparații ca “omologarea să se
facă mai degrabă”209.
În contractarea materialelor sanitare s-a urmat exemplul Iugoslaviei care procurase importante
cantități de instrumente sanitare și aparate chirurgicale în contul despăgubirilor de război ce avea să
primească din partea Germaniei.
Lupaș, pe timpul cât a fost ministru al sănătății s-a îngrijit mereu de îmbunătățirea condițiilor de
igienă și înzestrare cu materiale sanitare și chirurgicale de primă necesitate a spitalelor românești. Pentru
realizarea acestui lucru, fostul ministru din guvernul averescan cere sprijinul Delegației Economice a
guvernului care, în ședința din 18 ianuarie 1927 atribuie în acest scop Ministerului Sănătății și Ocrotirilor
Sociale 10% anual din cota de reparații cuvenită României, pentru înzestrarea celor 330 de spitale din
țară, înzestrare ce era evaluată la 14.000.000 mărci aur210.
Materielele sanitare ce urmau a fi contractate de Ministerul Sănătății erau instrumente și aparate
chirurgicale, aparate pentru agenți fizici și aparate de radiologie, materiale pentru laboratoare și
bacteriologic, mobilier sanitar pentru sălile de operații, stabilimente de dezinfectare și sterilizare fixe și
mobile, precum și materiale necesare atelierelor mecanice211.În vederea procurării acestor materiale,
Consiliul de Miniștri din 12 aprilie 1927 aprobă ofertele avantajoase din punct de vedere al prețului și
calității tăcute de casele ,,Inag” și ,,Dewitt & Hertz” din Berlin — Germania, iar suma de 14.000.000

207
Vasile Crişan, op.cit., p. 237.
208
Ibidem.
209
Ibidem.
210
Ibidem, p.238.
211
Ibidem.

40
mărci necesară achiziționării materialului sanitar urma să se împartă între cele două case212. Delegația
română din Paris, primind cele două contracte ce au fost încheiate cu firmele germane, le-a trimis pentru
omologare la Comisia de Reparații din Paris. Furnizarea materialelor sanitare urma să se facă într-un an
de zile, iar atât din punct de vedere financiar-administrativ, cât și juridic, au fost respectate și îndeplinite
toate formele legii. Dar ia sfârșitul anului 1927 s-a iscat un imens scandal politico-judiciar din cauză că
firma Dewitt & Hertz a dat faliment, iar cu acest prilej, creditorii acesteia au descoperit în scriptele
societății o sumă de 92.000.000 lei plătiți drept comision în România la diferite persoane cu ocazia
încheierii contractului furnizării de seringi. Toate suspiciunile s-au îndreptat asupra lui Ioan Lupaș, care
atunci când s-au încheiat acele contracte era ministrul Sănătății. Aceste suspiciuni au fost amplificate și
mai mult de faptul că firma germană nu a voit să arate cui a plătit enormele comisioane ce știa că s-au dat
pentru încheierea scandaloasei afaceri și, mai mult, Lupaș, în acea perioadă când Comisia de Reparații de
la Paris primea spre omologare cele două contracte, a făcut o vizită în Franța. Acest lucru i-a fost reproșat
și de Inculeț care nu știa că scopul vizitei în Franța făcută de Lupaș era pentru a-și vedea fiul, Semproniu
Lupaș, ce studia la Universitatea din Lille, iar în Paris s-a oprit doar pentru câteva zile.
Scandalul s-a întins până în anul 1933. El a fost amplificat și de ziarele din București, precum și de
guvernul național-țăranist213. Adunarea Deputaților a ordonat o anchetă parlamenteră pentru a constata
dacă sunt întemeiate acuzațiile de incorectitudine sau ilegalitate, pe care o ,,mizerabilă cabală politică” le-
a ridicat împotriva lui Lupaș în legătură cu comanda materialului sanitar din Germania în contul
reparațiilor.
Lupaș a cerut și o audiență la Consiliul de Regență, unde după mai multe intervenții a fost primit în
data de 6 martie anul 1928. El a obținut promisiunea acestui Consiliu că i se va da posibilitatea legală să
răspundă la toate acuzațiile calomnioase ridicate împotriva lui de la locul de unde au fost acestea rostite,
adică de la tribuna Camerei Deputaților. Acest lucru i-a fost refuzat atât de guvernul Vintilă Brătianu, cât
și de cei care l-a succedat, condus de luliu Maniu.
În cursul anului 1928, Lupaș a făcut nu mai puțin de 12 intervenții atât la Președinția Consiliului de
Miniștri cât și la Consiliul de Regență pentru a i se oferi prilejul de a-și dovedi nevinovăția, dar toate au
rămas fără nici un efect214. Spre sfârșitul anului 1928, guvernul liberal a căzut și a venit un guvern
naționai-țărănist condus de luliu Maniu. Ioan Lupaș a trimis noului premier o scrisoare deschisă prin care
îi solicita să accelereze ancheta parlamentară și să-i ofere prilejul de a prezenta faptele așa cum au fost ele

212
Ibidem.
213
Ibidem, p.239
214
Ibidem.

41
de la tribuna Camerei Deputaților215. Concluzia comisiei de anchetă parlamentară a fost că Lupaș nu are
nici o vină în această chestiune a materieîelor sanitare. El a intentat proces calomniatorilor: lui Alexandru
Vaida-Voevod, care în numărul de Paști al ziarului ,,Patria” din 1928 a publicat un articol de o
,,nestăpânită agresivitate” împotriva lui Goga și a lui Lupaș, motiv pentru care ultimul i-a intentat proces
la Tribunalul din Cluj216. De asemenea Lupaș a mai intentat proces și lui Fagure de la ziarul ,,Lupta” la
Tribunalul din București, lui Simoneti, un discipol al maeștrilor în arta calomniei - Vaida și Fagure - la
Tribunalul Sibiu, ziarului ,,Adevărul” și lui Ion Inculeț la Tribunalul Brașov, precum și învățătorului
Galeriu Nicolae la Tribunalul Sibiu. Avocatul profesorului Ioan Lupaș se numea Alexandru Otetelianu217.
În procesul de calomnie, Tribunalul Sibiu l-a condamnat pe învățătorul Galeriu Nicolae la plata a 4.000
lei, pedeapsă principală și 1.000 lei pedeapsă pecuniară pentru că în timpul campaniei electorale din anul
1928 a afirmat despre Ioan Lupaș că pe când era ministru ai Sănătății și Ocrotirilor Sociale, ar fi furat de
la stat mai multe milioane de lei218.
Celelalte procese, prin legea amnistiei dată de guvernul țărănist, s-au stins. În aceste condiții, Lupaș
și-a vărsat amarul pe Alexandru Vaida-Voevod, despre care a afirmat: ,,de când îl cunosc nu mi-a putut
aprecia niciodată calitățile de om politic și nu i-am ascuns părerile mele în această privință. L-am
considerat cum îl consider și azi ca pe un etern student vienez, nicidecum ca pe un spărgător de grăniți
cum îi place dânsului să fie considerat. De altfel sentimentele lui ostile mie sunt determinate și de faptul
că eu sunt ortodox, iar dânsul greco-catolic ca și ceilalți calomniatori ai mei: Sever Dan, Iuliu Moldovan,
Iuliu Hațieganu, Aurel Dobrescu, Simoneti etc. Recunosc însumi că ura și patima lor sălbatică împotriva
mea are două motive grele: nu cred nici în infailibilitatea Papei de la Roma, nici în infailibilitatea marelui
bărbat de stat Iuliu Maniu”219.
În anul 1932 Legația Regală a României din Paris a ajuns în posesia listei cu persoanele ce au încasat
comisioanele de la firma Dewitt & Hertz. Această foaie i-a fost trimisă fostului ministru Ioan Lupaș.
Conform documentului, cei care au primit bani sunt: Max Zöller, Artur Schesinger, Marin Simioneseu -
Râmniceanu - reprezentantul firmei menționate mai sus la București, Iancu Klepper, Luiza Simionescu-
Râmniceanu, Eugen Sturdza și alții. Ei au încasat acele comisioane între anii 1928-1931220. În această
afacere au fost implicați și Gheorghe Banu - secretar general al Ministerului Sănătății în guvernul

215
Ibidem.
216
„Cuvântul Poporului”, an X, nr. 10 din 3 martie 1928, p.1.
217
Ibidem.
218
Ibidem.
219
Ibidem.
220
Scrisoare deschisă către Dl. Iuliu Maniu, în „ Cuvântul Poporului”, an XV, nr.1 din 1933, p.1-2.

42
Averescu - și I. D. Condurache - delegat-ajutor al României la Comisia de Reparații din Paris221.
Paralel cu acest scandal, viața politică a profesorului Ioan Lupaș în cadrul Partidului Poporului și-a
urmat cursul firesc. În prima parte a anului 1928, generalul Alexandru Averescu, a făcut un apel către
președintele organizației Sibiu a partidului ca, în vederea organizării partidului pentru evenimentele
politice ce vor urma, să strângă de la partizanii săi suma de 10.000 lei destinată propagandei prin
publicitate și pentru marea întrunire ce urmează să se țină la București. Dar, până la întrunirea de la
București, Partidul Poporului va ține la Cluj, în ziua de 18 martie o adunare la care vor participa toate
delegațiile partidului. A fost prezent și Ioan Lupaș care a condus delegația din județul Sibiu și care a ținut
o cuvântare în care a făcut referire la programul Partidului Poporului. În vorbirea sa, el spune că acest
partid a înțeles postulatul clipei istorice și a integrat în programul său nu numai doleanțele tuturor
categoriilor și claselor sociale ci și a tuturor provinciilor. ,,Programul Partidului Poporului și interesele
clasei țărănești și muncitorești, fără a cădea în erezia de clasă ”222 realizând armonia dintre clase și dintre
provincii. În finalul discursului său, Lupaș ține să afirme că ,,țara va cere să-i luați cârma domnule
General, iar partidul vă urmează cu însuflețire”223. Dorința de a reveni la putere nu i-a părăsit, se pare, pe
averescani. În acest sens, în luna aprilie 1928, Ioan Lupaș, printr-o scrisoare adresată Patriarhul ui-Regent
Miron Cristea, îi solicită acestuia să alcătuiască un ,,guvern național [...] încredințați pe generalul
Averescu, singurul bărbat de stat cu autoritate necontestată de nimeni, să formeze el acest guvern”224.
Desfășurarea evenimentelor a făcut ca în anul 1928 Regența să încredințeze formarea guvernului
liderului național-țărănist Iuliu Maniu. O lună mai târziu, Lupaș a fost prezent în București deoarece în
data de 23 mai, ora 11, se întrunea comisia pentru alcătuirea programului Partidului Poporului, în localul
Clubului Central din Calea Victoriei 54. Fostul ministru era unul din cei 5 membri ai comisiei pentru
alcătuirea noului program al partidului numiți de generalul Averescu. Ei se întruneau acum pentru a
redacta un nou program după cel din1922, adoptat la Sibiu. În cadrul acestei comisii, Lupaș avea sarcina
de a revizui și completa programul partidului în punctele privitoare la chestiunile culturale și artistice, la
cele ale instrucțiunii, igienei și sănătății publice, precum și ale ocrotirilor sociale225.
La sfârșitul lunii mai și începutul lunii iunie, secția istorică a Academiei Române a ținut o serie de
ședințe în urma cărora l-a ales în locul regretatului Vasile Pârvan pe Silviu Dragomir ca membru al
acestei secții. Raportul prezentat înaltei instituții pentru alegerea domnului profesor Silviu Dragomir a

221
Ibidem.
222
Grandioasa manifestare a Partidului Poporului în Cluj, în ,,Cuvântul Poporului”, an X, nr.13 din 24 martie 1928.
223
Ibidem.
224
A.M.B., doc.356.
225
Ibidem, doc.439 și ,,Cuvântul Poporului”, an X, nr.31 din 28 iulie 1928.

43
fost făcut de Ioan Lupaș, care a arătat în mod strălucit marea importanță culturală a operei profesorului
din Cluj226.
Vineri, 27 iulie 1928, s-a ținut în sala Unicum din Sibiu, Adunarea Partidului Poporului din întregul
județ. Cu acest prilej Ioan Lupaș a prezentat o dare de seamă asupra situației politice. El a precizat că
prigoana contra Partidului Poporului la alegerile din 1927 făcută de liberali a împiedicat Partidul
Poporului să-și trimită reprezentanți în corpurile legiuitoare.
După lovitura de la 4 iunie, Partidul Poporului, pe care mulți îl considerau desființat, a ieșit
consolidat, în ceea ce privește organizația Sibiu a partidului, Lupaș spune că aici nu s-a înregistrat nici o
defecțiune227.
La 3 noiembrie 1928, guvernul Vintilă Brătianu și-a depus mandatul. La 10 noiembrie, Regența a
încredințat formarea guvernului Partidului Național Țărănesc. S-a dizolvat Parlamentul și s-a hotărât
convocarea de alegeri pentru luna decembrie anul 1928. Organizația Partidului Poporului din Sibiu a
depus la Tribunalul din localitate lista candidaților pentru Camera Deputaților. În fruntea acestei liste se
afla Ioan Lupaș care era urmat de alți membri din partid: Ilie Beu, Grigore Cristescu, Octavian Prie, Ioan
Popa. Semnul electoral era steaua. Partidul Poporului participa la aceste alegeri cartelat cu Partidul
Naționalist-Democrat al lui Nicolae Iorga228.
Lupaș și-a început campania electorală printr-o vizită în satele din Mărginimea Sibiului. Duminică, 2
decembrie 1928, a vizitat Apoldul alături de Nicolae Colan, Rectorul Academiei Teologice, de profesorul
Ioan Popa și Elie Măgeanu. Lupaș a ascultat necazurile oamenilor pe care i-a îndemnat să nu-și plece
urechea la bârfele demagogilor, ci să urmeze sfatul celor care au dovedit cu fapte că știu munci pentru
binele și progresul neamului și al țării229. Din Apold, Lupaș și cei care îl însoțeau s-au îndreptat spre
Săliște unde îi așteptau oaspeți din Galeș, Tilișca, Rod, Miercurea, Aciliu, Amnaș, Săcel, Mag, Vale,
Sibiel, Cacova. În sala cea mare a școlii din localitate, candidatul pentru Cameră din partea Partidului
Poporului a ținut o cuvântare prin care îndemna asistența să-și prețuiască oamenii de valoare, mai ales pe
cei care s-au ridicat din mijlocul lor. Lupaș spune că ,,așa am înțeles eu viața ca să muncesc fără preget,
nu de dragul meu ci de dragul acelora pe care vreau să-i luminez și să-i îndrum pe calea virtuților
creștinești și patriotice”230. În continuarea discursului său candidatul nu uită să amintească și despre
ticăloșia liberalilor, despre scandalul furniturilor și despre guvernul Maniu care, spune, e un ,,guvern în

226
,,Cuvântul Poporului”, an X, nr.23 din 2 iunie 1928.
227
Întrunirea Partidului Poporului în județul Sibiu, în Ibidem, nr.31 din 28 iulie 1928.
228
Ibidem, nr.47 din 17 noiembrie 1928 și nr.49 din 1 decembrie 1928.
229
Marea Adunare de popor din Săliște, în Ibidem, nr.50 din 8 decembrie 1928.
230
Ibidem.

44
lanțuri” ca un prizonier al propriilor sale vorbe nesocotite din timpul opoziției”231. Așa cum s-a întâmplat
și la scrutinul din vara anului 1927, Lupaș a pierdut alegerile, nereușind să intre în Parlament. Cartelul
Avereseu-Iorga nu a reușit să obțină decât 5 mandate.
Viața politică a profesorului Lupaș am putea spune că nu mai era una de prim plan. Dar, el desfășura
în tot acest timp la Universitatea din Cluj o frumoasă și fructuasă activitate profesorală. Acest lucru l-a
apreciat și Nicolae lorga, care îi scrie în primăvara anului 1929, că ,,luând personal conducerea cursurilor
de vară de la Vălenii de Munte v-aș fi recunoscător dacă v-ar fi cu putință să colaborați la această operă
menită a prezenta unui public nespecialist starea actuală a chestiunilor științifice”232.
În luna septembrie 1929, Ioan Lupaș se afla la Săliște. Cu acest priiej, în sala Hotelului Central a avut
loc Adunarea de Constituire a Partidului Poporului din Săliște și împrejurimi233.Fruntașul partidului a
ținut o cuvântare în care spune că rezultatele obținute în politica internă și externă de guvernarea
averescană au dovedit și consacrat valoarea oamenilor care au fost în fruntea guvernului și a partidului.
Guvernul Averescu, împreună cu membrii comitetului de direcție s-au întrunit duminică, 24 noiembrie
1929 în localul clubului averescan. Au luat parte printre alții: Constantin Coandă, Octavian Goga, P.P.
Negulescu, Grigore Trancu-Iași, Vasile Goldiș, Octavian Tăzlăuanu, Ioan Lupaș. S-a discutat despre
răsturnarea guvernului național-țărănist. Acest comitet a dat depline puteri generalului Averescu să
hotărască planul luptei de înlăturare a guvernului Iuliu Maniu234.
Tot în luna noiembrie a avut loc și Congresul Național Bisericesc, unde, în ședința din 21 noiembrie
1929, Lupaș a ținut o cuvântare, afirmând că ,,simțim necesitatea sufletească de a exprima Prea Fericitului
Patriarh și înalt Regent Miron întreaga recunoștință a clerului și a poporului nostru drept credincios"235.
Vorbitorul a continuat arătând că din toate crizele care au bântuit viața și societatea noastră, cea de
autoritate e cea mai gravă, ,,căci amenință să surupe temeliile și să clatine echilibrul societății și al tuturor
așezămintelor noastre de orice categorie, atât în domeniul vieții bisericești, cât și în al celei
constituționale-politice”236. Lupaș participa la aceste congrese și întruniri ale Bisericii Ortodoxe Române
deoarece după anul 1922 făcea parte din corporațiunile bisericești cum ar fi: consilier mitropolitan Sibiu,
eparhial Cluj și membru al Congresului Național Bisericesc din București237.
În data de 12 februarie 1930, tineretul universitar din Cluj a organizat în sala restaurantului New

231
Ibidem.
232
A.M.B., doc.1018.
233
Adunarea Partidului Poporului din Săliște, în ,,Cuvântul Poporului”, anul XI, nr.37 din 14 septembrie 1929.
234
Ibidem și Răsturnarea guvernului va fi un fapt împlinit în scurtă vreme, în Ibidem, nr.48 din 30 noiembrie 1929.
235
Închiderea Congresului național-bisericesc, în Ibidem, nr.48 din 30 noiembrie 1929.
236
Ibidem.
237
Ioachim Crăciun, Note bibliografice în Bibliografia lui Ioan Lupaș, București, 1943, p. 7.

45
York o manifestație de simpatie față de conducătorii ardeleni ai Partidului Poporului, Ioan Lupaș și
Octavian Goga. Primul a făcut o expunere a stărilor politice din țară provocate de cârmuirea Partidului
Național-Țărănesc. Puterea autorității statului a fost compromisă, iar actualul guvern nu scapă nici un
prilej să lovească în prestigiul Coroanei, ,,dând impresia că un șef de partid ar putea, în România de
astăzi, să se ridice deasupra dinastiei”238.
Spre sfârșitul lunii aprilie 1930, cu prilejul împlinirii a 30 de ani de la înființarea revistei
,,Luceafărul” s-au întrunit o parte dintre întemeietorii acesteia și alți fruntași averescani: Octavain Goga,
Silviu Dragomir, Ioan Agârbiceanu, Alexandru Hodoș, Ioan Lupaș ș.a. Ultimul evocă acele vremuri de
,,însuflețire și curățenie sufletească atunci când în odăița din Budapesta, pe acea vreme se croia soarta
Luceafărului”239.
Așa cum am arătat mai sus, Ioan Lupaș, fiind un fruntaș al Partidului Poporului, a fost invitat să
participe le ședința săptămânală a organizației averescane din lași. Aici el a prezentat viața poporului
român din Ardeal sub dominația ungurească, subliniind rezistența în fața persecuțiilor ungurești pentru
deznaționalizare. Referitor ia situația de atunci, el arată importanța istorică a ,,momentelor de azi”,
criticând pe cei care au pus la cale îndepărtarea prințului Carol al II-lea. Dar, ,,nedreptățitul de la 4
ianuarie 1926 este astăzi regele tuturor românilor spre satisfacția și mulțumirea întregului popor”240.
În calitate de președinte al organizației județene a Partidului Poporului, Ioan Lupaș a participat în
data de 6 septembrie 1930 la Sighișoara, la o consfătuire a delegațiilor din diferite sectoare ale județului,
în vederea organizării partidului. În cuvântarea ținută aici, Lupaș înșiră ,,păcatele” guvernului actual,
spunând că ,,actualii naționali nu au educație românească și simț național integral”241.
Făcând referire la componenta națională din partidul de guvernământ, el spune că ,,se laudă că sunt
Partidul Național înființat de Șaguna și Bărnuțiu pe Câmpia Libertății. Dar acești luceferi ai neamului n-
au înființat Partidul Național în contra regatului ci pentru unirea cu regatul”242. Vorbitorul își încheie
această expunere cu o apologie adresată regelui Carol al II-lea.
Convingerea sa pur monarhică l-a făcut pe Lupaș să trimită o telegramă noului rege cu prilejul urcării
acestuia pe tron: ,,Rog pe Atotputernicul să reverse asupra domniei voastre binecuvântare cerească și
toată strălucirea care înfrumusețează paginile istoriei noastre naționale din epoca glorioșilor antecesori

238
Două cuvântări, în ,,Cuvântul Poporului”, anul XII, nr.9 din 1 martie 1930.
239
Adunarea de joi seara a fruntașilor Partidului Poporului, în Ibidem, nr.17 din 26 aprilie 1930.
240
Declarațiile dlui I.Lupaș făcute la Iași, în Ibidem, nr.25 din 21 iunie 1930.
241
Adunarea Partidului Poporului din Sighișoara, în Ibidem, nr.38 din 20 septembrie 1930.
242
Ibidem.

46
Carol I și Ferdinand I”243.
Organizația Partidului Poporului din Ardeal a ținut o adunare poporală în data de 26 octombrie 1930
în sala ,,Thalia” din Sibiu, unde au participat, pe lângă Octavian Goga și Ioan Lupaș, delegați din județele
învecinate, precum și câteva mii de țărani. Vorbirea de deschidere a ținut-o I. Lupaș care a elogiat
personalitatea mareșalului Averescu, spunând că ,,nu a fost în viața politică un om mai nedreptățit” decât
acesta244.
Acum, în anul 1930, numărul aderenților Partidului Poporului în județul Sibiu a crescut. În acest sens
s-a dus și o campanie de atragere de noi membri, mai ales tineri intelectuali din Transilvania, dar acest
lucru nu s-a reușit deoarece, așa eum spunea Ilie Beu, un fruntaș al acestui partid, ,,intelectualii uniți din
sudul Transilvaniei nu ne-au adus și nu ne vor aduce nici un aport electoral-politic”245.,,Uniții” este lesne
de înțeles se orientau spre Partidul Național, unde majoritatea conducătorilor erau de aceeași religie.
În aprilie 1931 s-a ținut, sub președinția lui Octavian Goga, o conferință unde au fost invitați să
participe toți șefii de organizații ale Partidului Poporului din Ardeal246. În cuvântarea rostită de șeful
organizației Sibiu a partidului - Ioan Lupaș - se face referire la ,,răposatul guvern național-țărănist”. Iuliu
Maniu și Alexandru Vaida- Voievod, în cursul guvernării de doi ani și jumătate, ,,au transformat România
întregită într-o vale a plângerii, într-un cimitir al descompunerii materiale și al descompunerii
sufletești”247.
După întoarcera din Cluj, Lupaș a ținut o consfătuire la Sibiu cu delegațiile organizațiilor comunale și
de plasă. Scopul acestei întâlniri a fost de a desemna persoanele ce vor candida în alegerile programare pe
1 iunie pentru un loc în parlamentul României. S-a stabilit ca pentru Cameră, în capul listei să fie Ioan
Lupaș, urmat apoi de llie Beu, Nicolae Colan, Ioan Popa și Traian Bude248.Semnul electoral era steaua.
A urmat o campanie electorală scurtă pe care organizația Sibiu a Partidului Poporului a întreprins-o
prin satele din Mărginimea Sibiului. Joi, 21 mai, candidații pentru Parlament au vizitat comuna Gura
Râului, unde au fost întâmpinați cu fanfara. Fiind sărbătoarea Sfinții Constantin și Elena, la monumentul
eroilor s-a ținut un parastas, iar Lupaș a ținut o cuvântare despre eroii comunei Gura Râului și despre
eroina Florica Manta, care ,,s-a jertfit îngrijind pe alții în mijlocul prăpădului de gloanțe”249.

243
Dl.I.Lupaș, președintele organizației Sibiu a Partidului Poporului a trimis Majestății Sale cu prilejul urcării pe
tron următoarea telegramă, în Ibidem, nr.43 din 25 octombrie 1930.
244
Marea Adunare de popor din Sibiu, în Ibidem, nr.44 din 1 noiembrie 1930.
245
A.M.B., doc.346.
246
Ibidem, doc.850.
247
Cuvântarea d-lui prof.dr.I.Lupaș, fost ministru, rostită la întrunirea din Cluj, în ,,Cuvântul Poporului”, anul XIII,
nr.18 din 2 mai 1931.
248
Cu duhul blândeții și al păcii, în Ibidem, nr.19 din 9 mai 1931.
249
Marile Adunări de la Gura Râului și Orlat, în Ibidem, nr.21 din 23 mai 1931.

47
 De aici întreaga delegație a Partidului Poporului s-a îndreptat spre Orlat, apoi spre Miercurea,
poposind pe data de 24 mai la Săliște. Aici, în fața unei impresionante audiențe, Lupaș afirmă că guvernul
național-țărănist a dus România într-o criză ,,economico-financiară și moral-politică”250. Făcând referire
la programul său personal, candidatul spune că acesta este trecutul său, ,,este binele pe care m-am silit și
am reușit să-l înfăptuiesc pentru poporul meu; este ajutorul pe care m-am silit a-l da tuturor care s-au
apropiat cu încredere de mine și pe care mă voi sili să-l dau și în viitor în limitele posibilității, cu aceeași
dragoste frățească și inimă largă ca și în trecut”251.
Astfel s-a încheiat campania electorală. Urmau alegerile care au scos în evidență popularitatea în
scădere a lui Lupaș. El a obținut doar 2932 de voturi, pierzând locul de deputat. Cele mai multe voturi le-a
primit la Săliște - 619 - unde a devansat guvernul Iorga- Argetoianu - 306 voturi, pe național-țărâniști,
care au primit 378 voturi, pe social-democrați, cu 52 voturi etc252.
În prima parte a anului 1931, vicepreședintele organizației Partidului Poporului din județul Sibiu,
rectorul Academiei Teologice din localitate, Nicolae Colan, a întreprins o anchetă asupra situației politice
din timpul guvernării național-țărăniste. Acesta critică guvernarea național-țărănistă din timpul Regenței,
ceea ce a dus la venirea pe tron a Maiestății Sale Regele Carol al II-lea. De asemenea, ,,apologeții
regionalismului (Maniu și Vaida) și ai luptei de clasă (Mihalache, Madgearu etc.) au reușit în nu mai mult
de un an și jumătate să dezorganizeze aparatul administrativ al țării (legea administrativă), să ruineze
viața economică a ei și să degradeze viața culturală”253 și politică a țării. De asemenea, național- țărăniștii
mai sunt acuzați că ,,și-au bătut joc [...] de Biserica Ortodoxă a neamului, adâncind prin aceasta discordia
confesională, mai ales în Ardeal”254. Nicolae Colan mai spune că pentru toate acestea este binevenită
schimbarea de regim din anul 1930, ,,schimbare menită să scape țara de sub domnia proștilor, a
flămânzilor și a sămănâtorilor de anarhie”255. Situația grea în care se găsea atunci țara a afectat toate
clasele sociale: țărănimea care nu-și mai puteau desface produsele, orășenii care erau împovărați de
impozite și taxe, meseriașii care nu-și puteau vinde produsele din cauza fabricilor care le-a acaparat piața.
,,În asemenea împrejurări, oricare strat social își poate revendica întâietatea în mizerie”256. Întradevăr,
guvernarea național-țărănistă s-a desfășurat într-o situație dificilă. Era în plină desfășurare marea criză
economică dintre anii 1929-1933 care a afectat nu numai România ci și Europa, America și alte

250
Cuvântarea d-lui fost ministru dr.I.Lupaș, în Ibidem, nr.22 din 30 mai 1931.
251
Ibidem.
252
Rezultatul oficial al alegerilor, în Ibidem, nr.23 din 6 iunie 1931.
253
A.M.B., doc.553.
254
Ibidem.
255
Ibidem.
256
Ibidem.

48
continente.
În cursul lunii iulie 1931 Majestatea Sa Regele Carol al II-lea a primit în audiență pe președintele
Partidului Poporului, mareșalul Averescu, pe Octavian Goga și pe Ioan Lupaș. Cei doi ardeleni în speță,
Goga și Lupaș au avut rolul de a informa pe rege asupra adevăratelor stări de spirit din Ardeal, precum și
asupra necesităților economice și culturale ale acestei provincii. Ambii au fost distinși din partea
Maiestății Sale cu decorația ,,proprio motu” a ordinului Ferdinand în grad de mare ofițer257.
În cursul anului 1931 era programat să se țină și Congresul Partidului Poporului. În acest sens,
mareșalul Averescu a trimis o circulară strict confidențială lui Ioan Lupaș, președintele organizației Sibiu,
în care spune că ,,am nevoie să fiu sigur și complet orientat asupra spiritului care domnește în Țară din
punct de vedere politic, economic și social”258. De asemenea, Lupaș este însărcinat să culeagă informații
personal și în mod absolut obiectiv din toate cercurile politice, adică partidele sau organizațiile politice,
precum și din toate profesiile care nu sunt implicate în politică: armata, justiția, clerul, învățământul,
comerțul, industria, funcționarii statului, funcționarii particulari, breslele și societățile etc259.Cât de
importante erau aceste date pentru conducerea Partidului Poporului aflăm din stăruința Mareșalului către
Lupaș: “Datele și informațiile ce veți culege vor face obiectul foarte precis și amănunțit al unei relațiuni
de a cărei exactitate și obiectivitate sunteți personal răspunzător”260.
Scopul congresului Partidului Poporului este de a da o nouă orientare a activității politice care să fie
în concordanță cu realitatea obiectivă. Problemele asupra cărora mareșalul Averescu dorea să fie informat
erau:
,,Cum este judecat faptul că actualul regim este menținut la cârma țării și după înlăturarea Regenței
de al cărei sprijin se bucura?
Cum este privită perspectiva unui spor de impozite ce va aduce cu sine realizarea unui nou împrumut
sub orice formă ar fi el?
La care anume categorii se resimte mai mult criza economică și cum se manifestă urmările ei?
Ce perspective sunt pentru realizarea încasărilor fiscului pentru anul 1931 față de rezultatele din anul
1930?
În ce măsură este populația rurală la curent cu criza politică și economică din țară?
Dacă se constată germenii unui spirit de răzvrătire și cu ce tendințe?
Cei care simt apăsarea situației datorită regimului actual, în ce direcții își îndreaptă nădejdile?

257
Trei audiențe, în ,,Cuvântul Poporului”, anul XIII, nr.29 din 18 iulie 1931.
258
A.M.B., doc.2612.
259
Ibidem.
260
Ibidem.

49
 Ce impresie a produs în cercurile interesate de toate categoriile ultimele rețineri din salariile
funcționarilor?
Vă rog să răspundeți la fiecare punct, numerotând răspunsurile așa cum sunt numerotate aici
întrebările”261.
Lupaș trebuia să se rezume doar la precizarea rezultatelor acestei anchete, dar la sfârșit avea
permisiunea de a adăuga sub titlu de ,,vederi personale” și modul său de a judeca situația fără a anticipa o
hotărâre ce urma să fie luată de Congres. Relatarea președintelui organizației Sibiu a Partidului Poporului
,,trebuia să fie trimisă prin curier (nu prin poștă), sigilată și predată secretarului general al partidului până
cel târziu 10 martie anul curent”262, adică 1931.
În ședința de direcție a partidului averescan din 20 septembrie 1931 s-a hotărât a se convoca pentru
zilele de 25 și 26 octombrie a.c. Congresul partidului cu următoarea ordine de zi:
Alegerea președintelui;
Orientarea politică a partidului;
Alegerea vicepreședintelui partidului263.
La acest congres au participat peste 2000 de delegați ai organizațiilor județene. Printre cei care au
luat cuvântul se numără: mareșalul Averescu, Trancu-Iași, Constantin Bucșan, ce reprezenta organizația
Sibiu a partidului, Al.Teodorescu, Oteteleșanu etc264.
Toate delegațiile participante din întreaga țară au votat în unanimitate realegerea în funcția de
președinte al partidului pe mareșalul Averescu. Se pare că înainte de acest congres au început să iasă la
lumină relațiile încordate dintre mareșalul Averescu și Octavian Goga. Ultimul se baza pe cazul plecării
din partid și simpatia ardelenilo în frunte cu Ioan Lupaș.
În data de 21 noiembrie 1931, cărările politicii au făcut ca Ioan Lupaș și Iuliu Maniu să se întâlnească
din nou. Cei doi nu au mai stat de vorbă, din anul 1926, an în care actualul fruntaș averescan a părăsit
Partidul Național. Cei doi s-au întâlnit în Cluj și iată cum descrie Lupaș întâlnirea cu președintele
Partidului Național-Țărănesc: ,,Am vorbit de la 8 la 11 dimineața. Vorbea dulceag și sentimental despre
stăruințele lui necontenite de a ține elementele ardelene laolaltă și despre zădărnicirea acestor stăruințe.
Dar optimist cum a fost totdeauna spunea că e ferm convins de necesitatea înjghebării într-o singură
tabără și prevede că aceasta va fi accelerată de experimentele tot mai triste ale tuturor ardelenilor

261
Ibidem.
262
Ibidem.
263
Convocarea Congresului Partidului Poporului, în ,,Cuvântul Poporului”, anul XIII, nr.39 din 24 octombrie 1931.
264
Congresul Partidului Poporului, în Ibidem, nr.44 din 31 octombrie 1931.

50
îngenunchiați de regionalismul bucureștean”265.
Maniu i-a comunicat lui Lupaș amănunte despre motivele ce l-au determinat să se retragă de la șefia
Partidului Național-Țărănesc, precum și motivele demisiei din fruntea guvernului în anul 1931, spunând
că ,,sistemul inaugurat la cârma statului este foarte dezastruos, amestecul coroanei în actul de
guvernământ va devein fatal și pentru țară și pentru dinastie; guvernarea Argetoianu-Iorga va accelera
alunecarea țării pe povârnișul ruinei morale și material. În astfel de împrejurări lui nu i-au mai rămas
decât două căi: 1) Să caute a lămuri pe suveran asupra tuturor pericolelor iminente determinându-l să
schimbe fără întârziere sistemul nenorocit inaugurat chiar a doua zi după venirea lui în țară […]; 2) Să
sune dintr-o trâmbiță mare ca să poată trezi întreaga națiune din letargie chemând-o la luptă contra
sistemului constituțional care impinge țara la pierzare. Pe calea aceasta din urmă însă nu a putut porni,
împiedicându-l sentimentului lui profund dinastic, iar cealaltă neducându-l la rezultatul dorit”266.Maniu își
declină de asemenea ,,orice răspundere pentru dezastrul apropiat pe care-l prevede cu certitudine
matematică”267.
Lupaș a primit cu îndoială aceste afirmații ale lui Iuliu Maniu, iar ,,la obiecțiunea mea, că datoria
patriotică i-ar fi impus tocmai în ceasul acesta de primejdie să rămână la postul de comandă și de
răspundere nu să-l părăsească, Maniu a ținut să accentueze foarte răspicat că el știe ce face, că toate
prevederile lui politice de 30-40 de ani încoace s-au împlinit exact și el nu va lipsi de a-și face datoria să
salveze țara din vâltoarea spre care o împinge actualul sistem. Dumneata știi foarte bine, a încheiat
Maniu, că în toată activitatea mea politică nu m-am lăsat niciodată amăgit de rezultate imediate, ci am
urmărit totdeauna scopurile mari, permanente ale salvării naționale”268.
După această convorbire, Lupaș îi scrie lui Octavian Goga și îi prezintă discuția dintre el și fruntașul
național-țărănist și-l roagă să verifice cu mijloacele de investigație ce-i stau la dispoziție ,,cât adevăr și
câtă plăsmuire [...] poate să încapă în cuvintele sihastrului de la Bădăcini”269.
Fără îndoială că Maniu avea dreptate. El a prezis acum, în 1931 ce avea să se întâmple începând cu
anul 1938, când se instituie dictatura regală, întregul sistem de partid este îngropat în mormântul
neființei, iar rezultatul avea să se vadă în 1940, când României i se răpeau din trupul țării teritorii
însemnate, iar dinastia își trăia ultimii 7 ani de existent în România.

265
Apostol Stan, Iuliu Maniu - Naționalism și democrație. Biografia unui mare român, Editura Saeculum,
Bucureşti, 1997, p.123.
266
Ibidem.
267
Ibidem.
268
Ibidem, p.125.
269
Ibidem.

51
 La sfârșitul anului 1931 și începutul anului 1932, între Octavian Goga și mareșalul Averescu
intervine o ruptură care va primi contur și notă oficială la sfârșitul lunii februarie 1932270.
Ambițios și doritor de o ascensiune politică rapidă, Octavian Goga, sfătuit de Carol al II-lea, a decis
să se despartă de mareșalul Averescu. La începutul lunii martie 1932 a lansat un apel public în care
afirma: ,,de un an aproape președintele Partidului Poporului, dl. Al.Averescu, prin atitudinile d-sale
politice tulbură consecvent și metodic tradiționalul respect care a înconjurat Coroana la noi ca o
fundamentală chezășie morală a așezării noastre constituționale”271.Goga a convocat o ședință a
Comitetului Central Executiv al Partidului Poporului în ziua de 12 martie, la care au participat 91 din cei
144 membri; cu acest prilej Goga a fost proclamat președinte al Partidului Poporului272. Apoi a convocat
Congresul General al partidului pentru 10 aprilie. La propunerea lui Octavian Goga, Congresul, socotit
drept unul al Partidului Poporului, a hotărât schimbarea denumirii acestuia în Partidul Național-Agrar. În
realitate a fost vorba despre Congresul organizațiilor reprezentate în Comitetul Executiv de cadrele care s-
au raliat în jurul lui Goga273. Printre fruntașii acestui partid se aflau: Ioan Lupaș, Silviu Dragomir, Ioan
Petrovici, Sergiu Niță, iar organul central de presă era ,,Țara Noastră”274.
Experiența profesorului Ioan Lupaș în Partidul Poporului se încheia aici. El nu putea să nu-l urmeze
pe Octavian Goga, fostul său coleg din clasa VIII-a, de la liceul Unguresc de Stat din Sibiu. Lupaș vedea
în noul partid unul în care elementul ardelenesc este predominant, un partid care luptă pentru ridicarea și
prosperitatea clasei cea mai de jos a societății – țărănimea.

270
Mihai Fătu, Cu pumnii strânși, Editura Globus, București, 1993, p. 211.
271
Ioan Scurtu, Ghe.Buzatu, op.cit., p. 239.
272
Ibidem.
273
Mihai Fătu, op.cit., p. 214.
274
Ioan Scurtu, op.cit., p. 173.

52
 Concluzii

Biografia lui Ioan Lupaş reprezintă un adevărat model cultural al intelectualului român din
Transilvania secolului trecut. Istoricul ardelean educat în mediul românilor mărgineni, ataşat idealului
naţional, Bisericii Ortodoxe Române şi rolului ei cultural în epoca de lupte pentru desăvârşirea unităţii
naţionale, a rămas acelaşi de-a lungul timpului pe care l-a străbătut, un devotat al istoriei.
Intrat în jocul nestatornic al politicianismului după Unirea din 1918, Lupaş a fost mereu ataşat de
valorile naţionale, promovând un naţionalism constructiv. Ales deputat în mai multe rânduri şi de două ori
ministru, el a intrat în polemică cu mai multe personalităţi politice ale epocii precum Nicolae Iorga, Iuliu
Maniu, Alexandru Vaida Voevod. A dat dovadă de mare patriotism şi a fost un militant de seamă pentru
realizarea aspiraţiilor naţionale. A trecut prin mai multe regimuri politice: de la democraţie la dictatura
regală, apoi la cea militară a mareşalului Antonescu, sfârşind cu dictatura comunistă.
Istoricul Ioan Lupaş şi-a centrat energia, erudiţia şi talentul asupra reevaluării istoriei românilor din
perspectiva unităţii naţionale. În egală măsură, pedagogul Ioan Lupaş era conştient de valoarea şi
perenitatea cuvântului scris şi tipărit. O trăsătură definitorie a staturii sale intelectuale a fost dată de dubla
calitate de om al catedrei şi al bisericii. În ambele planuri a dovedit aptitudini deosebite, confirmate de
împliniri rămase în conştiinţa studenţilor şi a enoriaşilor. Ioan Lupaş aşeza credinţa, cultura şi umanitatea
la temelia formării personalităţii indivizilor şi popoarelor.
În viaţa politică a României interbelice aducea naţionalismul avântat al generaţiei de intelectuali
ardeleni făuritori ai actului de la 1 Decembrie 1918. În toată activitatea sa politică a făcut tot ce i-a stat în
putinţă în ajutorarea acestui popor în toate năzuinţele spre bunăstarea morală, economică şi culturală. În
acelaşi timp, traseismul politic al lui Lupaş este o realitate care nu poate fi ocolită. El s-a datorat atât
influenţei exercitate asupra sa, în principal de prietenul său Octavian Goga şi de fostul profesor Vasile
Goldiş, cât şi de firea sa dinamică, opusă caracterului prudent şi predispus la aşteptare a şefului de
necontestat al Partidului Naţional Român, Iuliu Maniu, pe care l-a părăsit în odiseea sa din viaţa politică a
României Mari.
De bună seamă cea mai importantă moştenire pe care Lupaş a lăsat-o posterităţii este situată în
câmpul istoriei naţionale. Chiar dacă astăzi nu-i poartă numele, a fost întemeietor al Institutului de Istorie
Naţională, alături de Alexandru Lapedatu, pe care l-a condus mai bine de un sfert de veac. A pus bazele
Bibliotecii institutului şi a Anuarului Institutului, ale cărui prime zece volume au apărut sub coordonarea
sa. Opera sa îl aşează în galeria marilor istorici ai românilor alături de Alexandru Xenopol, Nicolae Iorga,

53
Vasile Pârvan, Dimitrie Onciul sau Gheorghe Brătianu.

54
 Bibliografie

I. Arhive
Arhiva Bibliotecii Mitropoliei Sibiu, Fond “ Ioan Lupaş”

II. Periodice
“ Cuvântul Poporului” 1919-1938
“ Neamul Românesc” 1924-1926
“ Patria” 1919-1920 şi 1926
“ Ţara Noastră” 1926-1927

III. Memorialistică
Constantinescu, Ion, Din însemnările unui fost reporter parlamentar, Editura Politică,
Bucureşti, 1973.
Iorga, Nicolae, Memorii, Editura “ Naţionala” S. Ciornei, Bucureşti, 1939.

IV. Lucrări generale

Bornemisa Sebastian, Gazetele poporale din Transilvania şi Banat, 1939.
Fătu, Mihai, Cu pumnii strânşi, Editura Globus, Bucureşti, 1993.
Galea, Aurel, Formarea şi activitatea Consiliului Dirigent al Transilvaniei, Banatului şi
ţinuturilor româneşti din Ungaria, Editura Tipomur, Târgu Mureş, 1996.
Iancu, Gheorghe, Desfășurarea și rezultatul alegerilor parlamentare din noiembrie 1919 în
circumscripțiile Transilvaniei, în ,,Studia Universitas Babeș-Bolyai. Seria Historia”, Cluj, fasc.
1/1974
Lupaş, Ioan, Din Istoria Transilvaniei, Editura Eminescu, Bucureşti, 1988.
Idem, Scrieri alese, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1977.
Idem, Istoria Unirii Românilor, ediţia a II-a, Editura Scripta, Bucureşti, 1993.
Idem, Contribuţii la istoria ziaristicii româneşti ardelene, Editura Asociaţiunii, Sibiu, 1926.

55
 Lupaş Toma, Săliştea Sibiului, străveche vatră românească. Monografie, Sibiu, 1990.
Muşat, Mircea, Ardelean, Ion, România după Marea Unire, vol. II, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1986.
Nedelea, Marin, Aspecte ale vieţii politice din România 1922-1926, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1987.
Rusenescu, Mihai, Saizu, Ioan, Viaţa politică în România 1922-1928, Editura Politică,
Bucureşti,1979.
Scurtu, Ioan, Buzatu, Gheorghe, Istoria românilor în secolul XX, Editura Paidea, Bucureşti,
1999.
Scurtu, Ioan, Viaţa politică în România,1918-1944, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,
Bucureşti, 1983.
Stan, Apostol, Iuliu Maniu – Naţionalism şi democraţie. Biografia unui mare român, Editura
Saeculum, Bucureşti, 1997.

V. Lucrări speciale
Ardelean Radu, Ioan Lupaş, în “Transilvania”, nr. 8, 1980.
Boia, Lucian, Istoric al unităţii româneşti, în “ Memoriile Secţiei de Ştiinţe Istorice a
Academiei R.S.România”, nr. 5, 1980.
Crăciun Ioachim, Note biografice, în “Bibliografia lui Ioan Lupaş”, Bucureşti, 1943.
Crişan, Vasile, Ioan Lupaş: (1880-1967), studiu monografic, Editura Armanis, Sibiu, 2013.
Diaconescu, Mihail, Ioan Lupaş, în “Transilvania”, nr. 2, 1989.
Ghibu, Onisifor, Amintiri despre Ioan Lupaş, în “Societatea de Mâine”, nr. 13, 1926.
Lupaș, Ioan, Legea unificării bisericești – discurs rostit în ședința Camerei Deputaților la 1
aprilie 1925, Imprimeria Statului, București, 1925
Pascu, Ştefan, Ioan Lupaş, omul şi opera, în “ Memoriile Secţiei de Ştiinţe Istorice a
Academiei R.S.România”, nr. 5, 1980.
Pascu, Ştefan, Teodor, Pompiliu, Ioan Lupaş 1880-1967, în “Transilvania”, nr. 7,1978.
Porcescu, Scarlat, Profesorul Ioan Lupaş, în “ Mitropolia Moldovei şi Sucevei”, nr. 9, 1980.
Sofronie, Mihai, Ioan Lupaş, protopop la Sălişte (1909-1919), în „Mitropolia Ardealului”,
Sibiu, an XXV, nr.7-9, 1980.

56
57