LEGISLATIA UNIUNII EUROPENE

Formarea si adoptarea

Uniunea Europeană este formata pe baza a unei serii de tratate. Tratatul este un acord cu forță
juridică obligatorie între statele membre ale UE. El stabilește obiectivele UE, regulile de funcționare a
instituțiilor europene, procedura de luare a deciziilor și relațiile existente între Uniune și statele membre.

Acestea au înființat inițial Comunitățile Europene și ulterior UE. Aceste tratate prin care statele și-au unificat
suveranitatea stabilesc și obiectivele generale și fondează instituțiile cu competențele legale necesare a pune în
practică aceste obiective. Aceste puteri juridice includ abilitatea de a adopta o legislație care poate afecta în
mod direct toate statele membre și locuitorii lor. Uniunea Europeană are personalitate juridică, cu dreptul de a
semna acorduri și tratate internaționale.

Sub principiul supremației, instanțele naționale au obligația să aplice tratatele pe care statele membre
le-au ratificat, precum și acele legi adoptate în numele lor, chiar dacă făcând așa intră în conflict cu legislația
națională, și (limitat) chiar cu prevederile constituționale. Tratatele și legislația Uniunii fiind peste orice
legislație națională contrară.

Legislatia Uniunii Europene este formata din:

1.Tratatele fondatoare, care au instituit Uniunea Europeană şi reglementează modul de funcţionare a

acesteia
2.Regulamentele, directivele şi deciziile UE, care au efect direct sau indirect asupra statelor membre.

Principalele acte juridice ale UE sunt în trei forme: reglementări, directive și decizii.

Reglementările devin lege în toate statele membre în momentul în care intră în vigoare, fără a exista
necesitatea implementării de măsuri naționale și au automat prioritate față de legislația națională.
Directivele solicită statelor membre să ajungă ajungă la un anumit rezultat lăsând la latitudinea lor
modul de implementare. Atunci când termenul de aplicare a directivei expiră, trebuie, sub anumite condiții să
aibă un efect direct asupra legislației naționale a statelor membre.
Deciziile oferă o alternativă la cele două modalități legislative de mai sus. Sunt acte legale care se
aplică strict anumitor indivizi, companii sau unor state membre. Sunt cel mai des folosite în legislația pentru
competiție sau pentru a stabili ajutoare de stat, dar sunt de asemenea folosite frecvent în proceduri
administrative în cadrul instituțiilor. Reglementările, directivele și deciziile au putere legală egală și se aplică
fără existența unei ierarhii legislative.

Procedura legislativă ordinară

Cea mai mare parte a legislației UE este adoptată prin procedura legislativă ordinară, în cadrul căreia
Parlamentul European (ales prin vot direct) și Consiliul UE (format din reprezentanți ai celor 28 de state
membre ale UE) au competențe egale. Propunerile legislative elaborate de Comisie sunt prezentate
Parlamentului European și Consiliului, care trebuie să ajungă la un acord asupra textului înainte ca acesta să
poată deveni parte din dreptul european. Parlamentul și Consiliul pot revizui și modifica textul unei propuneri
legislative în cadrul unei serii de lecturi. Dacă cele două instituții convin asupra amendamentelor la prima
lectură, actul propus este adoptat. În caz contrar, are loc o a doua lectură. Dacă nu se ajunge la un acord nici la
a doua lectură, propunerea este prezentată unui „comitet de conciliere”, compus dintr-un număr egal de
reprezentanți ai Consiliului și ai Parlamentului. Reprezentanții Comisiei participă la reuniuni și pot aduce
contribuții. Odată ce comitetul a ajuns la un acord, textul este transmis Parlamentului și Consiliului pentru a
treia lectură, după care este adoptat.