Sentinţa judiciară constituie unul din importantele acte ale justiţiei penale. În conformitate cu art.

11 din
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului adoptată la 10 decembrie 1948 de Asambleia Generală a
Organizaţiilor Naţiunilor Unite orice persoană acuzată de comiterea unui act cu caracter penal are
dreptul să fie presupusă nevinovată până când vinovăţia sa va fi stabilită în mod legal în cursul unui
proces public în care i-au fost asigurate toate garanţiile necesare apărării sale. Această normă de drept
şi-a găsit reflectare atât în art. 21 din Constituţia Republicii Moldova; art. 8, art. 25 CPP Republica
Moldova, precum şi în alte acte normative ale altor state (ex.: p. 1 art. 49 Constituţia F. Ruse, art. 14 CPP
F. Ruse, Hotărârea Plenului Judecătoriei Supreme a F. Ruse nr. 1, 29.04.1996 “Cu privire la sentinţa
judiciară”. Deci nimeni nu poate fi declarat vinovat de săvârşirea unei infracţiuni, precum şi supus unei
pedepse penale, decât în baza unei sentinţe a instanţei judecătoreşti. Nici un oarecare alt act procesual
nu poate hotărî cele menţionate şi nu poate înlocui sentinţa instanţei de judecată. Totalitatea
cercetărilor şi investigaţiilor efectuate privind noţiunea sentinţei judiciare, definirea acestei noţiuni,
precum şi esenţa sentinţei judiciare ca act al justiţiei penale se bazează pe multiplele idei, interpretări,
principii, analize şi sinteze expuse în lucrările savanţilor în materie de drept procesual penal din diferite
ţări. Pentru a delimita atât tendinţele comune cît şi divergenţele cuprinse la capitolul definirii noţiunii de
sentinţă, iniţial e necesar să-i aflăm originea sau provenienţa sentinţei ca act procesual. Referindu-ne la
acest aspect un răspuns îl găsim în art. 341 actualul CPP al Republicii Moldova, unde este indicat că
instanţa judecătorească la înfăptuirea justiţiei în cauzele penale adoptă încheieri, sentinţe, decizii şi
hotărâri. Aceeaşi idee era stipulată şi în art. 219 vechiul CPP RM pînă la introducerea ultimelor
modificări, însă sub un alt aspect, indicându-se că în urma dezbaterilor judiciare, instanţa de judecată
adoptă una din următoarele hotărâri: sentinţe, decizii şi încheieri. Din asemenea prevedere era evident
faptul că sentinţa este o hotărâre adoptată de instanţă, însă nu era nominalizată şi hotărârea ca act care
este emis de Plenul Curţii Supreme de Justiţie, prevedere care s-a introdus ulterior şi care a fost preluată
şi în actualul CPP RM şi pentru a nu le confunda una cu alta, adică sentinţa – ca hotărâre şi hotărârea –
ca act, legiuitorul le defineşte în felul următor: – hotărârea prin care cauza penală se soluţionează în
fond de prima instanţă se numeşte sentinţă; – hotărârea prin care instanţa se pronunţă asupra apelului,
recursului, recursului în anulare, precum şi hotărârea pronunţată de instanţa de apel şi de recurs la
judecarea cauzei se numeşte decizie; – Plenul Curţii Supreme de Justiţie adoptă hotărâri. – Toate
celelalte hotărâri date de instanţe în cursul judecării cauzelor se numesc încheieri. Din prevederile art.
341 CPP RM rezultă faptul că sentinţa este emisă numai de prima instanţă sau instanţa de fond şi că
sentinţa judecătorească este cea mai importantă hotărâre, pentru că prin acest act de dispoziţie instanţa
soluţionează cauza penală, deoarece odată cu emiterea sentinţei se termină examinarea cauzei în
judecata primei instanţe şi numai sentinţa este pusă în executare, iar hotărârile şi deciziile doar o
completează. Conform principiilor fundamentale ale Justiţiei consfinţite în Constituţia RM şi CPP RM,
evidenţiem următoarele: în primul rând Justiţia în Republica Moldova se înfăptuieşte în numele legii
numai de instanţele judecătoreşti; iar în al doilea rând, orice persoană acuzată de săvârşirea unei
infracţiuni este prezumată nevinovată până când vinovăţia sa va fi dovedită în