Sunteți pe pagina 1din 1

Creste montane

Plecarea într-o drumetie montana solicită multe resurse și eforturi atât psihice, pentru
planificarea traseului sau pentru asigurarea că ați luat cu dv. tot ce trebuie, cât și fizice,
pentru excursia în sine. Bănuim că plecați într-o excursie pentru că aveți nevoie de o
schimbare, de puțină aventură care să condimenteze rutina zilnică, deci nu o să alegeți
un drum drept, fără obstacole. Drumețiile montane sunt la mare căutare în prezent.
Acestea nu sunt însă atât de ușoare, ele presupun o activitate solicitantă, chiar și cei
care pleacă în drumeții în mod regulat au nevoie de antrenament.

Drumeții experimentați își permit să plece în excursii chiar și iarna, după ce sezonul s-a
încheiat. Aceștia se antrenează însă și pe timpul verii și în extrasezon. Iată câteva sfaturi
prinse din zbor de la aceștia care vă vor ajuta în următoarea drumeție:

1. Faceți exerciții și pentru dezvoltarea altor mase musculare nu doar pentru


picioare. Spatele dv. vă va fi recunoscător dacă îl antrenați înainte de a-l încărca
cu rucsacuri. Forța mușchilor este foarte importantă în acest procedeu. De
asemenea exercițiile cardio sunt recomandate pentru a vă obișnui inima cu
oboseala care cu siguranță o să apară în timpul drumețiilor. Pentru toate acestea
nu e neapărat nevoie să mergeți la sală, aparatele de fitness sau bicicletele sunt
soluția perfectă.
2. Mergeți cât puteți de des în drumeții mai scurte. Repetiția este mama învățării,
ce mod mai bun de a vă obișnui cu drumețiile decât practicarea lor? Obișnuiți-vă
să plecați în ture scurte de câteva ore, dar și în drumeții mai lungi. Acestea ajută
la creșterea rezistenței pe distanțe mari.
3. Nu hibernați în timpul iernii, antrenamentele pot continua și în condiții mai
grele. O simplă plimbare prin zăpadă vă ajută extrem de mult. Nu evitați mersul
pe jos și orice tip de sport. Schi-ul de exemplu sună foarte bine în această
perioadă.
4. Consumați des fructe și legume. Chiar dacă suntem sătui până peste cap de
sloganul care apare atât de des pe timpul pauzelor publicitare, mesajul acestuia
este unul cât se poate de benefic. O alimentație corectă bogată în vitamine și
proteine crește de asemenea rezistența în timpul drumețiilor montane. Fructele și
legumele n-ar trebui să lipsească din masa dv. zilnică. Evitați utilizarea altor
substanțe care promit rezultate mai rapide și mai vizibile, nu riscați să vă puneți
astfel sănătatea dv. în pericol.

Orice tip de activitate contribuie până la urmă la obișnuirea organismului cu condițiile mai
vitrege. Efortul depus în mers, în urcatul scărilor sau la o partidă de fotbal cu prietenii
antrenează mușchii pentru viitoarele drumeții. Practicați deci orice sport și fiți atent la
dieta dv. Drumețiile vor fi o plăcere de acum înainte.

S-ar putea să vă placă și