Universitatea din Craiova

Facultatea de Drept

Referat
la Istoria Dreptului Romanesc
Pe tema:
Dreptul în perioada interbelică

Realizat de : Afteni Dorina

Studentă anul I, licență, seria I, gr. 50101
Verificat de: Tereza Danciu
 Încheierea Primului Război Mondial a transformat radical statul
roman.

Una din marile probleme în legătură cu dreptul României între 1918

şi 1938, a fost cea a unificării legislative. La Romania Mică formată de
Cuza(1859) s-au adăugat Basarabia, Bucovina si Transilvania (1 Decembrie
1918),realizandu-se Romania Mare.

Provinciile reunite sub numele de România, au avut altă organizare şi un

alt drept, fiind absolut necesară o consolidare pe plan intern și extern a
noului stat roman.

Marea Unire din 1918 a reclamat unificarea legislativa în primul rând

pe planul dreptului constitutional si al dreptului administrativ

Dreptul Constituțional:

În materia dreptului constituţional a rămas în vigoare Constituţia din 1866 până în

anul 1923, când a fost adoptată o nouă Constituţie. Aceasta a fost promulgată la 28
martie şi publicată la 29 martie 1923. În procesul de elaborare a noii constituţii s-a
pornit de la textele Constituţiei din 1866, dintre care aproximativ 60% au fost
preluate. De aceea, în doctrina juridică s-a afirmat că, în realitate, Constituţia din 1923
este doar o modificare a celei din 1866. In consecinta, au fost mentinute vechile
principii si norme caracteristice monarhiei constitutionale parlamentare: principiul
suveranitatii nationale, principiul guvernamantului reprezentativ, principiul separării
puterilor în stat, principiul monarhiei ereditare, principiul inviolabilității monarhului,
principiul responsabilității ministeriale, principiul rigidității constituționale, principiul
supremației Constituției în raport cu celelalte legi. Acestora le-au fost adăugate însă și
cateva noi, așa cum au fost: principiul statului național unitar, principiul naționalizării
subsolului și principiul supremației legii și a statului de drept.

Drepturile si libertațile cetățenești.

În noul text constituțional, noțiunea de "roman" a capătat un sens nou, care depășea
semnificațiile etnice și confesionale pe care i le conferiseră textul din 1866. Astfel,
referirile la "romani" nu mai apelau la vechile distinctii de factura etnica, lingvistica
sau confesionala, apropiind sensul notiunii de conceptul modern de "cetatean".

În titlul referitor la drepturile romanilor, sunt enumerate in articole distincte

majoritatea drepturilor si libertatilor cetatenesti: egalitatea cetatenilor in fata legii;
libertatea individuala; libertatea constiintei; inviolabilitatea domiciliului;secretul
corespondentei; libertatea intrunirilor; dreptul de asociere; dreptul de petitionare;
dreptul de a-i actiona in judecata pe functionarii publici. A fost mentinuta in totalitate
libertatea presei, prevazandu-se raspunderea civila solidara a proprietarului impreuna
cu aceea a autorului, raspunderea tipografiei pentru acele publicatii neperiodice ai
caror autori sau editori erau necunoscuti. A fost suprimata obligativitatea casatoriei
religioase, instituindu-se totodata egalitatea intre sexe.

Cu privire la dreptul de proprietate, Constitutia din 1923 a mentinut caracterul sacru

si inviolabil al proprietatii, stabilind regula ca nimeni nu poate fi expropriat decat
pentru caz de utilitate publica si dupa o dreapta si prealabila despagubire stabilita de
justitie.

Conform principiului separatiei puterilor, Constitutia din 1923 a mentinut cele trei
categorii de organe care exercitau puterile in stat (legislativa, executiva si
judecatoreasca), declarandu-le independente una de cealalta.
 -Puterea legislativa se exercita in continuare in mod colectiv de catre Rege si
Reprezentanta Nationala bicamerala.

-Membrii celor doua Camere erau alesi prin vot universal, direct, secret,
obligatoriu si egal.

-Sistemul de vot a incetat sa mai fie cel unipersonal, in locul sau fiind introdus
scrutinul pe lista.

-Mandatul membrilor celor doua Camere era stabilit pentru o perioada de 4 ani.

-Puterea executiva apartinea Regelui

-Puterea judecatoreasca. In articolele consacrate puterii judecatoresti, a fost

consacrat principiul inamovibilitatii tuturor magistratilor.

Legea electorala din 1926 a introdus sistemul primei majoritare. Constitutia din 1938
a pus bazele juridice ale regimului de guvernare autoritara a monarhului.

În dreptul administrativ sunt de retinut:

1.Legea pentru unificarea administrativa din 1925 care împarțea teritoriul României în
comune, plasi si judete;

2.Legea pentru reorganizarea ministeriala din 1929, prin intermediul careia

ministerele au primit o organizare unitara si mecanisme functionale similare. ;
3.Statutul functionarilor publici din 1923

4. Legea administrativa din 1938. În baza acesteia au fost formate 10 ținuturi, fiecare
dintre ele fiind alcătuite din mai multe județe, independent de criteriul istoric: Argeș
(sau Bucegi), Crișuri (sau Someș), Dunării (sau Dunărea de Jos), Jiu (sau Olt), Mării,
Mureș (sau Alba Iulia), Nistru, Prut, Suceava, Timiș.
 Dreptul civil si procedura civila.

In domeniul dreptului civil a ramas in vigoare codul adoptat in 1864. In acelasi timp au
fost adoptate si unele legi speciale reclamate de transformarile intervenite in viata
economica si sociala a tarii. Unificare legislativa in acest domeniu a fost dificila, cauza
principala fiind reprezentata de caracterul extrem de eterogen al relatiilor
patrimoniale. Pentru solutionarea problemei a fost propusa solutia adoptarii unui nou
cod civil.

În materie de proprietate au intrat în vigoare: Legea minelor si Legea privitoare la

comercializarea si controlul întreprinderilor economice ale statului (1924). Dupa 1918
legi repetate au reglementat exproprierea marilor proprietati rurale si
împroprietarirea taranilor.

Statutul persoanelor fizice si juridice. Au fost promulgate: Legea actelor de stare

civila (1928), Legea asupra asociatiilor profesionale (1926), Legea persoanelor juridice
(1924).

În domeniul legislatiei muncii: Legea pentru reglementarea conflictelor de munca

(1920) si Legea contractelor colective de munca (1928).

În procedura civila prin legile din 1924 si 1925 s-a realizat unificarea în materie a
instantelor judecatoresti (judecatorii, tribunale, curti) si jurisprudentei pe întreg
teritoriul României.

Dreptul penal si procedura penala.

Noul Cod penal, intrat in vigoare la 1 ianuarie 1937, a fost adoptat pe fondul
schimbarii radicale a climatului politic intern si international. In anii celui de al doilea
deceniu interbelic confruntarea dintre cele doua mari orientari politice extremiste,
comunismul si fascismul, dar si amenintarile amandurora la adresa democratiei
parlamentare au sporit in intensitate, pana la punctul declansarii unor conflicte
militare.

Noul cod penal a reprezentat principalul raspunsul la adresa acestor amenintari, el

fiind caracterizat de legiuitor drept o "lege fundamentala de aparare sociala". Codul
din 1937 a fost redactat in trei parti: Cartea I cuprindea dispozitii generale; Cartea II-a
cuprindea dispozitii privitoare la crime si delicte; in vreme ce Cartea III-a cuprindea
dispozitii privind contraventiile.

Codul penal din 1937 cuprindea dispozitii privitoare la crime, delicte si contraventii.
Trasatura generala a fost multiplicarea încriminarilor si amplificarea pedepsei.
Majoritatea legilor au vizat apararea ordinii publice si siguranta Statului:

 Legea pentru reprimarea unor infractiuni contra linistii publice (1924);

 Legea pentru apararea ordinii de stat (1934);
 Legea pentru autorizarea starii de asediu (1933).

Dupa vechiul sistem din 1864, Codul a impartit faptele penale in trei categorii:
crime, delicte si contraventii, in functie de sistemul pedepselor. Pe langa
pedepsele principale, au mai fost prevazute pedepse complementarii si accesorii.
Avand in vedere scopul sau declarat, Codul a procedat la o reglementare foarte
minutioasa a infractiunilor. In acest sens, au fost definite trei genuri de infractiuni:
infractiunile de drept comun, care puteau deveni infractiuni politice; infractiunile
politice prin natura lor si infractiunile de drept comun care nu puteau deveni sub
nici o forma infractiuni politice.
Bibliografie
1. *** Istoria dreptului romanesc, coordonator: Ioan Ceterchi, vol. II, partea a II-a,
Editura Academiei RSR, Bucuresti,

2.Stanomir, I., Libertate, lege si drept. O istorie a constitutionalismului romanesc,

Editura Polirom, Iasi, 2005.

3.Cernea, Emil; Molcut Emil, Istoria statului si dreptului romanesc, editia a II-a,
Casa de editura si presa "Sansa SRL", Bucuresti, 1992
4. RĂDULESCU, A., "Privire asupra dezvoltarii juridice a României de la 1864 pâna
astazi", Bucuresti, 1933
5. *** - "Istoria României", Editura Enciclopedica, Bucuresti, 1998