Brexitul din perspectivă geopolitică

1
 Brexit (British exit) este un termen care a devenit utilizat ca o prescurtare pentru
problema ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană. Brexit-ul, a devenit o îngrijorare în plan
politic şi economic. O astfel de schimbare în peisajul Uniunii Europene ar diminua influenţa
uniunii în piaţa mondială.
Din punct de vedere geopolitic însă vor fi schimbări majore, chiar dacă referendumul
britanic nu afectează angajamentul european al Londrei în cadrul NATO (există şi alte
aranjamente britanice militare bilaterale încheiate cu ţări de pe continent).
Ieşirea instituţională a Marii Britanii din UE va însemna creşterea ponderii cuplului
franco-german şi reducerea semnificativă a influenţei americane. Prin intermediul Londrei,
Statele Unite erau ceea ce bine numea Catherine Durandin « o mare putere europeană ». Acum,
capacitatea de contrapondere faţă de cuplul franco-german, adept al unei autonomii strategice
europene şi al normalizării relaţiilor cu Rusia, va fi considerabil diminuată.
Vom asista în viitorul apropiat la instituţionalizarea Europei nucleului-dur ce va însemna
un parlament al acestei zone, politici bugetare şi fiscale comune şi un superministru de finanţe.
Probabil că această zonă va cuprinde cele şase ţări iniţial fondatoare ale UE, cărora li se va
alătura Austria, Finlanda, Danemarca, Suedia, Slovenia. Consecinţele Brexitului se vor face
simţite îndeosebi la periferia uniunii, în state slab dezvoltate precum România şi Bulgaria.
Brexitul slăbește UE, nu doar din punct de vedere politic, totuși era cea de-a doua mare
economie, alături de cea a Germaniei. Se va considera că Europa este mai slăbită și din
perspectiva solidarităților ei geopolitice. De exemplu, impunerea sancțiunilor Rusiei de către un
Consiliul European din care nu mai face parte Marea Britanie este un câștig al Rusiei. Sigur că
România era legată de SUA, via Marea Britanie. Pentru că Marea Britanie este un partener
strategic al României, Germania nu e un partener strategic, de fapt nu are noțiunea asta de
parteneriat strategic. Aici vom avea problemă: vom fi mai singuri în opțiunea pro-americană din
interiorul Uniunii Europene.
În al treilea rând, Germania este cumva în situația SUA de la începutul anilor '90 și de
astăzi. Va deveni, fără să vrea, sau fără să vrea întotdeauna și întru totul, un fel de arbitru
compulsiv al unei Uniuni Europene în transformare. Pentru că rămâne cea mai puternică țară din
UE. Era și înainte, dar împărțea multe griji cu Marea Britanie. Acum e alături doar de Franța,
care pare nereformabilă, cel puțin în situația de acum. Flancul nordic din UE este foarte scuturat:
nu este exclus ca formulele politice guvernamentale populiste din Olanda, din Finlanda, din
Franța să ia avânt și să se ajungă la o rețetă a unor referendumuri. Germania, după Republica de
la Weimar, practica referendumurile copios, tot prin referendum s-a ajuns și la Hitler. Prin
Constituția din 1949, valabilă și după reunificarea din 1990, Germania nu mai permite
referendumurile naționale pe teme politice. Va fi, ea însăși, supusă presiunii unor referendumuri?
Aici e discuția. Înseamnă că Europa se sfârșește? Europa are propriul ei destin, dar s-ar putea
ca în timpul vieții noastre să devenim spectatorii europeni ai fenomenelor care au dus totuși la
războaie.
Pentru că reîntoarcerea la mai multe națiuni, la mai mult egocentrism, la resentimente, la
solitudini în loc de solidarități, la ușurința de a transfera vina pe celălalt, reîntoarcerea la
geopolitică, vezi Rusia, toate astea, din păcate, alcătuiesc ingredientele unei situații infinit mai
imprevizibile și mai periculoase decât ne-am obișnuit în Europa ultimelor decenii. Anglia anunță,

2
prin ieșirea ei democratică din UE, redeschiderea posibilităților dintotdeauna și a pericolelor
dintotdeauna care au primejduit pacea în Europa. Orice naționalism, orice egoism național, orice
împărțire a proiectelor de tip federativ este o încurajare a conflictului între națiuni. Cea mai mare
ironie este că se întâmplă la 100 de ani de la cele mai crâncene lupte fratricide din Primul Război
Mondial, în timpul cărora au murit sute de mii de oameni
Consecințele vor fi evidente. Rusia va avea foarte mult de câștigat. Uniunea Europeană a fost
creată pentru a reconstrui economic Europa după Al Doilea Război Mondial și pentru a
împiedica creșterea influenței URSS asupra Continentului. Timp de decenii, proiectul a fost unul
de succes. În ultimii ani, UE a ratat ambele obiective primordiale. A fost pusă la îndoială însăși
rațiunea de a exista a Uniunii Europene.
Brexit-ul are implicații geopolitice care reverberează de-a lungul și de-a latul globului dar
care nu trebuie exagerate. În ultimă instanță, Brexit-ul, indică o criză a instituțiilor Uniunii
Europene și în niciun caz un colaps al ordinii liberale globale. Summit-ul NATO de la Varșovia
ne-a demonstrat că singura ancoră de solidaritate rămâne Alianța militară a celor 28 de națiuni
care menține proiectul european în viață.
Brexitul a fost motivat de îngrijorările englezilor față de imigrație deși contextul
economic pozitiv din Anglia – șomaj scăzut și creștere economică mai mare decât a vecinilor
europeni- nu ar fi trebuit să declanșeze o astfel de opțiune. Englezii însă au reacționat la
schimbarea caracterului cultural al mediului în care trăiesc. Marea Britanie își păstrează deschise
toate opţiunile în privinţa ieşirii ori apartenenţei la Uniunea Europeană. De ce? Poate datorită
evoluției dezbaterilor referitoare la consecințele ce urmează ieșirii din UE.
Plecarea Marii Britanii va alimenta forțele politice care visează la destrămarea Uniunii
europene. Deja, ecranele televizoarelor au fost ocupate de liderii Europei, care sapă tenace la
coeziunea internă a UE. În Marea Britanie, Nigel Farage a proclamat ”Ziua independenței”, în
Franța, Marine Le Pen a cerut organizarea unui referendum similar în țara sa, același lucru l-a
solicitat și Gert Wilders în Olanda. Arsenalul politic al naționaliștilor va spori și, din nefericire,
vor fi din ce în ce mai credibili, vor avea tot mai multe argumente pentru a cere destrămarea
Europei.
Politicienii britanici vor încerca, cu siguranță, să prezerve beneficiile statutului de
membru UE și vor căuta să scape de obligațiile ce derivă din el. Se vor izbi probabil de poziția
rigidă a Bruxelles-ului, care nu va fi dispus la multe concesii. Dacă oficialii europeni nu vor
demonstra că părăsirea UE înseamnă pierderi considerabile, pericolul ca și alte țări să urmeze
exemplul britanicilor va fi foarte mare. Fatal, aș zice.
Criza economică a zdruncinat, pe de o parte, stabilitatea construită în perioada postbelică.
Recesiunea a alimentat egosimul națiunilor, în detrimentul spiritului comunitar. Cu vistieriile
sărăcite, statele-membre au fost tot mai preocupate să facă bani în detrimentul celorlalți parteneri
din UE. Germania, s-a apropiat tot mai mult de Rusia, trăgând după ea întreaga Europă.
Consolidarea relațiilor cu Moscova nu va putea fi evitată pe viitor, cu atât mai mult cu cât Marea
Britanie nu va mai fi parte a UE. Ea a avut, de pildă, un rol esențial în menținerea sancțiunilor
economice împotriva Rusiei, după anexarea ilegală a Crimeii.
Dacă pozitia din punct de vedere strict geografic ramane fixa, din punct de vedere
geopolitic ea va fi intr-o continua schimbare. Daca situatia politica dintr-o anumita zona se
modifica, atunci si pozitia geografica a statelor din jur va fi diferita. Acest lucru este valabil si

3
din punct de vedere al schimbarilor survenite in ceea ce priveste distanta fata de marile centre
culturale, fata de civilizatie.
În politica din Marea Britanie se dă acum satisfacţie curentului independenţei. Drept
urmare, ţara îşi va amplifica relaţiile comerciale cu orice ţară, chiar dacă pierde accesul a priori
la piaţa comună europeană. Ea va trebui să-şi asigure acest acces prin acorduri cu Uniunea
Europeană, ceea ce va şi face, de ambele părţi fiind avantaje mari. Geopolitic, ea are a-şi
evidenţia ponderea în constelaţia supraputerilor şi puterilor lumii. În cadrul NATO, Marea
Britanie va fi solidară cu SUA în urmărirea unor scopuri globale proprii. Peste toate, Marea
Britanie va rămâne legată prin nenumărate fire de Europa continentală, dar va câştiga spaţiu de
iniţiativă.
Uniunea Europeană slăbeşte prin plecarea Marii Britanii şi va avea de înfruntat atracţia
exiturilor. Unele guverne vor agita exitul pentru a obţine acorduri mai favorabile. S-a ajuns, în
orice caz, la capătul capacităţii de integrare – cum spun sociologii – nu numai sistemică, ci şi
socială a actualei Uniuni Europene. Când se amână ani la rând schimbări benefice pe direcţia
“Europei cetăţeanului”, nu ai să te aştepţi la altceva decât la criza integrării.
Brexit-ul nu este, nici pe departe, primul obstacol de care se lovește Comunitatea
Europeană și cu siguranță nu va fi nici ultimul. Nici măcar nu este cel mai important. O
problemă mult mai mare este, de exemplu, criza actualei clase politice europene, care în
nenumărate rânduri s-a arătat incapabilă să rezolve problemele sistemice ale UE. Ba dimpotrivă a
creeat unele noi – cum ar fi problema migranților – și le-a adâncit pe cele vechi – criza politică a
Uniunii Europene. Iar lucrurile se îndreaptă în direcția în care chiar problema clasei politice
europene să devină una sistemică.
Consecinţele pe care le poate avea ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană sunt mai
importante pe plan global decât pe plan european, căci problemele pe care le pot avea cetăţenii,
firmele sau instituţiile europene, deşi grave sau foarte grave, fie se vor atenua său rezolvă prin
negocierile ce vor urma, fie se vor transforma în pierderi şi drame la nivel personal sau sectorial
pe care timpul le va uita, aşa după cum teoria neoliberală a pieţei unice europene tratează
victimele oricărei schimbări ca pe nişte pierderi colaterale "normale".
În plan global, consider Brexit-ul ca pe un semnal de importanţă majoră pentru direcţia
pe care sistemul geoeconomic şi geopolitic a luat-o după 2010. Nu ştiu dacă britanicii şi-au
propus aşa ceva, dar au reuşit să dea un semnal similar cu cel din 1415 la Azincourt, când au
schimbat radical tehnica militară învingând cu simplii arcaşi pedestrii sofisticatele armuri
cavalereşti.
În linii mări, după 2010 asistăm la o schimbare majoră a situaţiei geopolitice cu implicaţii
importante şi geoeconomice. Începe războiul civil în Siria, apare Statul Islamic, se declanşează
conflictul ruso-ucrainien şi se anexează Crimea.
Este momentul în care se consideră că epoca de după 1990 caracterizată prin accentuarea
eforturilor globale pentru implementarea procesului de tranziţie la un nou model de
sustenabilitate a creşterii economice (noi forme de energie regenerabile, trecerea la cea de a patra
etapă a revoluţiei industriale, atenuarea diferenţelor regionale în dezvoltare, extinderea
acordurilor internaţionale de comerţ şi cooperare etc) se încheia prin reluarea stării beligerante de
război rece de tip hibrid. Deşi puţini analişti europeni au atras atenţia asupra unor discursuri cu

4
caracter mai mult filozofic decât electoral ale campaniei prezidenţiale americane, un aspect a
făcut totuşi obiectul unui editorial al directorului cotidianului francez Le Figaro, Alexis Brezet.
Migraţia, terorismul islamic şi, într-o oarecare măsură, austeritatea au fost temele
principale ale campaniei pro Brexit. De altfel, aceste teme sunt prezente în toată Uniunea
Europeană şi nu par a fi fost posibil de rezolvat prin politici sau iniţiative europene. Din contră,
lipsa unei unităţi de gândire politică a dus la dezbinare şi tensiuni importante între ţările membre.
Dacă Uniunea Europeană este în pericol de dezmembrare sau recesiune cronică,
economică şi socială, acesta nu constă în plecarea Marii Britanii şi chiar a unor alte ţări, ci
în efectele incalculabile pe termen mediu ale valului de migraţie islamică şi în apariţia unor
contradicţii distructive în plan social, din cauza şomajului şi scăderii standardului de viaţă.
În concluzie, în urma Brexitului de pierdut vor avea companiile din toate țările europene,
care au relații economice complexe cu Marea Britanie. Globalizarea își va spune cuvântul,
soliditatea relațiilor economice va fi menajată, interesele companiilor vor prima. Libertatea de
circulație a cetățenilor ar putea fi afectată. Acesta este un veritabil” călcâi al lui Ahile” al
politicienilor britanici. Cetățenii din aceste țări vor crește presiunea asupra politicienilor, iar
aceștia se vor duce la Bruxelles chitiți să servească interesul național în detrimentul celui
comunitar. Vom avea astfel mai puțină Europă, fapt care va alimenta forțele centrifuge.
Reformele pe care Bruxelles-ul le va iniția pentru a diminua pericolul de contagiune al Brexitului
vor fi, în fapt, concesii în favoarea statelor naționale. În final, este foarte posibil ca naționalismul
să învingă europenismul. Nu e de dorit, dar este foarte plauzibil. Acest dezastru se va ascunde
după un hashtag pe rețelele sociale. După #Brexit s-ar putea să avem #UEend.