Configuraţia externă - are forma literei „ J”, măsurând când este plin
moderat 25 cm. Lungime, 10 cm. Lăţime, 8 cm. Grosime. Capacitatea mijlocie
atinge 1300 ml.
Prezintă trei porţiuni: fundul sau marea tuberozitate, este partea cea mai
largă şi priveşte spre diafragm; reprezintă camera cu aer a stomacului şi nu
conţine alimente; corpul este partea mijlocie; porţiunea pilorică sau porţiunea
orizontală este partea inferioară, cea mai îngustă a stomacului şi are două
segmente: antrul piloric şi canalul piloric.
Stomacul are două feţe: anterioară şi posterioară; două margini sau curburi:
mica curbură concavă şi orientată spre dreapta; marea curbură convexă şi
orientată spre stânga, având o lungime de circa 40 cm. Stomacul este în
legătură, prin cele două extremităţi ale sale, cu esofagul şi intestinul subţire.
Orificiul prin care stomacul comunică cu esofagul se numeşte cardia şi este
uşor dilatabil, având muşchi sfincter slab dezvoltat. Orificiul dinspre intestinul
subţire se numeşte pilor şi este închis printr-un muşchi – sfincterul piloric. La
nivelul pilorului, mucoasa stomacală prezintă o prelungire a cărei margine
liberă este îndreptată spre intestin, formând valvula pilorică.
I. 2. Structura stomacului
Stomacul are două funcţii strâns legate între ele: funcţia secretorie şi funcţia
motorie.
I. 3. Vascularizaţia stomacului
I. 4. Inervaţia stomacului
Stomacul are o inervaţie complexă. Ea este formată din fibre provenite din
plexul solar, care sunt fibre simpatice şi fibre parasimpatice (din nervii vagi).
Aceste fibre, pătrunzând în peretele stomacului, formează trei plexuri
simpatico-parasimpatice: un plex slab dezvoltat, numit plexul subseros al
suprafeţei tunicii musculare; un plex mai dezvoltat, aşezat în grosimea tunicii
musculare, numit plexul Auerbach; un al treilea plex, de asemenea mai puţin
dezvoltat, care se numeşte plexul Maissner, aşezat în submucoasă.
I. 5. Fiziologia stomacului
Neoplasmul gastric reprezintă din punct de vedere statistic una dintre cele
mai frecvente localizări viscerale ale bolii canceroase, în unele zone incidenţa
atingând până la jumătate din numărul total al malignoamelor. Pentru incidenţa
geografică diferită a cancerului gastric au fost incriminaţi o mulţime de factori
genetici, de mediu, particularităţile regionale de alimentaţie şi în special modul
de conservare şi preparare a alimentelor. S-a considerat că un efect
carcinogen important îl au hidrocarburile ce rezultă din prelucrarea prin
afumare şi prăjire a cărnii (peşte afumat, grăsimi animale prăjite). Incidenţa
maximă a bolii este între 50 şi 70 ani. Afecţiunea este mai frecventă la sexul
masculin.
II. 1. Etiopatologie
Factorii genetici.
Factorii de mediu
Factorii alimentari
Factorii predispozanţi
Polipoza gastrica reprezintă maladia care are cel mai crescut potenţial de
malignizare dintre toate tumorile benigne ale stomacului. Se insistă mult
asupra posibilitaţii existenţei iniţiale a unui cancer gastric, formă polipoidă,
de la început. În aceste condiţii devine obligatorie, odata diagnosticată
polipoza gastrica, aplicarea tratamentului chirurgical. Formaţiunile polipoide
gastrice mai mari de 2 cm ,multiple şi sângerânde, au risc major de
degenerare malignă.
II. 3. SIMPTOMATOLOGIA
Manifestările sus menţionate pot evolua izolat sau intr-un context clinic
complex, caracterizat prin alterarea stării generale, astenie psihică şi fizică
progresivă, pierdere ponderală importantă, flebite migratorii. În general, toate
acestea nu sunt corectate de o terapie simptomatică, sunt tenace şi se
accentuează progresiv.
Examenul endoscopic
Examenul endoscopic (fibrogastroscopia) reprezintă o investigaţie de o
deosebită valoare în diagnosticul neoplasmului gastric, mai ales în formele
sale incipiente. Diagnosticul este precizat de fibrogastroscopie, care
obigatoriu va recolta şi biopsii multiple din toate leziunile suspecte.
Examenul radiologic
Pentru diagnosticul neoplasmului gastric, explorarea radiologică
(tranzitul baritat) este de primă importanţă. Rolul clinicianului este de a
avertiza radiologul că bănuieşte, în urma examenului clinic, un cancer
gastric la pacientul ce urmează a fi examinat. Aceasta pentru că tehnica
examenului baritat gastric în astfel de cazuri este esenţială pentru
diagnostic. În stadiul de debut al cancerului gastric unele semne, chiar
minore, pot avea importanţă mare pentru diagnostic. Trebuie efectuat deci,
un examen atent şi nu de rutină, urmărind peristaltică pereţilor gastrici,
examenul în strat subţire a pliurilor mucoasei gastrice, examinarea fornixului
în poziţie Trendelenburg, studierea în incidenţe diferite a tuturor
segmentelor gastrice, cu şi fără compresie etc.
Leziunea iniţială este mai ales pe mica curbură, dar curând cuprinde
feţele gastrice, determinând o infiltrare circulară, stenozantă. În perioada de
stare, radiologic se evidenţiază o imagine lacunară, care alungeşte spaţiul
antrobulbar. În această zonă, pasta baritată poate traversa un defileu
neregulat, tortuos, cu un contur malign. Concomitent se instalează un
sindrom de stenoză pilorică, în care apare o atonie gastrică marcată, dar cu
o dilataţie mai redusă a stomacului, comparativ cu aspectul întâlnit în
stenoza ulceroasă a pilorului. Uneori, neoplasmul gastric generează un pilor
incontinent, prin care substanţa de contrast traversează în cantitate redusă,
dar continuu, canalul piloric retractat şi rigid.
Ecografia abdominală
Ecografia endolumenală
Tomografia computerizată
Laparoscopia de diagnostic
Forma latentă
Forma caşectică
Forma febrilă
Neoplasmul juxtacardial
Neoplasmul antropiloric
Forma tumorală
Stadiul T
T1- neoplasm limitat la mucoasă şi submucoasă
Stadiul N
Stadiul M
Stadiul 0 TIS N0 M0
Stadiul 1 A T1 N0 M0
Stadiul 1 B T1 N1 M0
T2 N0 M0
Stadiul 2 T1 N2 M0
T2 N1 M0
T3 N0 M0
Stadiul 3 A T2 N2 M0
T3 N1 M0
T4 N0 M0
Stadiul 3 B T3 N2 M0
T4 N1 M0
Stadiul 4 T4 N2 M0
TX NX M1
Tumorile benigne sunt adesea foarte bine delimitate, dar acest caracter
nu poate fi considerat definitoriu, motiv pentru care intervenţia chirurgicală
este indicată, iar diagnosticul îl va preciza numai examenul histopatologic al
regiunii rezecate.
II. 9. Evoluţie