CONFLICTUL DINTRE GENERATII

Conflictul dintre generaţii a existat dintotdeauna, indiferent de contextul istorict, ţară,

cultură sau nivel de educaţie. Acest conflict, care este de fapt o ruptură între generaţii, este cu
siguranţă una dintre problemele principale şi de actualitate ale societăţii.
În prezent, ,,conflictul dintre generații” poate fi explicat prin existența a două ,,tabere” care
se "războiesc": pe de-o parte, tinerii, dornici de a fi independenţi, iar pe de alta, părinţii ( sau
bunicii), profesorii, care nu le înţeleg nemulţumirile şi care, uneori, din prea multă dragoste, riscă
să-i protejeze excesiv şi chiar să-i sufoce.
În aceste divergenţe, ambele ,,tabere” ar trebui să dea dovadă de o mai mare flexibilitate.
În cele mai multe cazuri, părinții sunt stresaţi, îngrijoraţi de nesiguranţa zilei de mâine şi, din
nefericire, nu mai au răbdarea necesară pentru a comunica cu tinerii şi a rezolva cu calm orice
problemă. Acest fapt are un rezultat nefavorabil: fie situaţia se menţine conflictuală (cu certuri şi
restricţii impuse de adulţi) fie părinţii îşi lasă copiii să decidă cum cred ei de cuviinţă ( fapt care
conduce la apariția unor situații problemă ).
Prin urmare, o primă soluție pentru aplanarea acestui ,,conflict între generații” este o mai
bună comunicare între cele două părţi. Părinţii trebuie să-şi facă timp pentru a discuta (cât mai
frecvent posibil) cu copiii. În acest mod, vor şti întotdeauna ce doresc aceştia, cum gândesc tinerii
şi nu vor fi luaţi pe nepregătite sau puşi în faţa unui fapt împlinit. Astfel, orice acţiune greşită a
copilului va putea fi stopată numai dacă adultul îi va explica cu argumente convingătoare care sunt
efectele negative ale acelui lucru. În cazul contrar în care părintele nu-şi ascultă copilul și nu-i dă
dreptul de a-şi exprima dorinţele, atunci acesta va căuta soluţii şi înţelegere în cercul său de prieteni
( care, la rândul lor, pot fi considerați teribiliști și imaturi) . Dacă adultul va încerca să-şi impună
punctul de vedere, nu va face altceva decât să-i creeze copilului o stare de frustrare şi nemulţumire
care, chiar dacă nu va răbufni pe moment, va strânge amărăciunea în suflet şi tot va izbucni la un
moment dat.
O altă greşeală pe care o fac părinţii este să nu confere acea independenţă de care are nevoie
orice tânăr. Trebuie însă creată numai iluzia de independenţă, pentru că adolescentul va fi vegheat
din umbră. Dorinţa de independenţă este unul din motivele principale ale conflictelor dintre adulţi
şi copii. Părintele trebuie să încerce să-i sugereze soluţii la rezolvarea problemelor pe care le are
într-un mod destul de discret, în aşa fel încât să creadă că a descoperit singur calea corectă. Dacă
se va impune brutal, copilul nu va reacţiona favorabil, din contră, va face complet diferit de ceea
ce i s-a spus, în acest fel încercând să se răzbune pentru că a fost obligat să facă acel lucru. Părinţii
ar trebui să ţină cont că adolescentul este într-o perioadă de mari nelinişti sufleteşti şi are o mare
dificultate să-şi deschidă sufletul în faţa lor, nu neapărat din cauza eventualelor pedepse, ci de
ruşine.
Pe de altă parte, şi tinerii trebuie să întreprindă un minim de efort pentru a avea o relaţie
bună cu proprii părinți. Numai câştigându-le încrederea, demonstrându-le că sunt maturi şi
responsabili (fapt ce implică timp şi efort), tinerii îi pot transforma pe părinții lor în cei mai buni
prieteni. Odată câştigată, încrederea părinţilor trebuie menţinută mereu. Un părinte care a prins
încredere în fiul său adolescent nu va fi suspicios în legătură cu gaşca sa de tineri gălăgioşi sau cu
locurile pe care le frecventează.