Sunteți pe pagina 1din 39

NURSING NEUROLOGIC

1
Semiologia bolilor sistemului nervos

Anamneza va stabili:
Motivele care-l determină pe pacient să vină la medic - cefalee, tulburări de vedere,
scăderea forţei musculare, tulburări de vorbire, tulburări de echilibru, ameţeli, crize
de pierderea cunoştinţei, convulsii, tremurături, pierderea sensibilităţii într-o zonă a
corpului, etc.
Istoricul bolii: pacientul trebuie să povestească singur data, modul de apariţie, de
manifestare a simptomelor, descrierea tratamentului, durata, proceduri terapeutice
urmate.
Antecedentele heredocolaterale: bolile neuropsihice existente în familia sa (epilepsie,
pareze, neurolues, encefalopatii, demenţe, miopatii, coree cronică )etc.
Antecedentele personale: meningite, encefalite, gripe grave, traumatisme craniene sau
ale coloanei, eclampsie, HTA, stenoză mitrală, anemii grave, boli infecţioase grave
(TBC, sifilis).
Condiţiile de viaţă şi stilul de viaţă: uzul şi abuzul de alcool, tutun, cafea, sare,
glucide, grăsimi.
Condiţiile de muncă şi de locuit: manipularea de substanţe toxice (Pb, Hg, SCO3),
eforturi fizice deosebite, expunerea la frig, umezeală, trepidaţii.
Examenul somatic = examenul clinic general.
Examenul neurologic:
Inspecţia:
- atitudinea caracteristică pentru unele boli,
- semne meningeale (cefalee, vărsături în jet, fotofobie, redoarea cefei (din DD se
flectează capul pe piept);
2
- Kernig I – din DD se flectează pasiv gamba pe coapsă şi coapsa pe abdomen, apoi
întinderea gambei. Dacă bolnavul nu suportă întinderea la cel puţin 130˚ este pozitiv.
- Kernig II – în şezând, uşor aplecat, se flectează genunchii; dacă se apasă genunchii
pentru a-i întinde - apare durerea.
- Brudzinski al cefei – în DD se flectează forţat capul pe piept şi apare flexia
membrelor inferioare.
Examenul nervilor cranieni:
1.Nervii olfactivi:
- anosmie – TCC, AVC, toxicomanii.
- hiposmie – HIC
- hiperosmie – migrenă, boli alergice.
- halucinaţii olfactive – paraosmii.
2.Nervii optici:
- acuitatea vizuală (se pune pacientul să numere degetele examinatorului de la
distanţe diferite).
- diminuarea acuităţii vizuale = ambliopie;
- pierderea totală = cecitate;
- examinarea câmpului vizual pune în evidenţă: hemianopsia (pierderea vederii pe un
sfert de cadran (drept sau stâng) sau îngustarea concentrică a câmpului vizual
(bolnavul are impresia că priveşte printr-un tub), scotoamele.
- FO poate revela stază papilară (HIC), atrofie optică (tabes), nevrită optică,
angioscleroză retiniană (HTA);
- Ex. clinic al pupilei pune în evidenţă reflexele pupilare, forma şi mărimea pupilei
(micşorarea sub 2mm = mioză; creşterea peste 5mm = midriază), inegalitatea pupilară
în AVC, TCC; reflexul fotomotor (se acoperă succesiv şi simultan ochii); reflexul de
convergenţă: să privească un obiect sau un punct îndepărtat – apoi brusc degetul
examinatorului la 10-15 cm de ochii bolnavului ( se produce convergenţa privirii şi
mioză);

3
- Examinarea motilităţii globilor oculari: să urmărească mişcările verticale şi
orizontale ale indexului examinatorului.
3.Nervii trigemeni:
- funcţia motorie: pareze, paralizii ale muşchilor masticatori - mandibula deviază de
partea paralizată când bolnavul deschide gura; dacă este bilaterală – bolnavul nu mai
poate ţine gura înhisă;
- funcţia senzitivă: cercetează reflexul corneean prin atingerea marginii corneei cu o
bucată de vată şi se poate constata diminuarea sau dispariţia reflexului.
4.Nervii faciali:
- funcţia motorie: se cere bolnavului să fluiere, să umfle obrajii, să închidă ochii, să
arate dinţii → dacă doar le schiţează = pareze, dacă nu le poate efectua = paralizii.
5.Nervii acusticovestibulari:
- funcţia auditivă: acumetrie instrumentală + audiometrie → hipoacuzii, surditate,
acufene.
- funcţia vestibulară – ameţeli, tulburări de echilibru + greaţă + vărsături.
- proba Romberg – în ortostatism, cu picioarele apropiate şi membrele superioare
întinse înainte → dezechilibrarea denotă leziuni vestibulare.
- Nistagmusul = mişcări involuntare ale globilor oculari, ritmice, în plan orizontal,
vertical sau girator.
6. Nervii glosofaringieni: cu apăsătorul de limbă → fără reflex de vomă = sindrom
pseudobulbar.
7. Nervii pneumogastrici: analizează fonaţia şi deglutiţia.
8. Nervii spinali: apar diferenţe în flexia şi extensia capului şi
umărului.
9. Nervii hipogloşi: muşchiul limbii şi foamea.
Examinarea motilităţii: se observă pacientul în ortostatism, mersul, se examineză
motilitatea
activă cerând bolnavului să opună rezistenţă la anumite mişcări ale examinatorului +
motilitatea pasivă – se examinează tonusul muscular şi se poate constata hipotonie şi
4
hipertonie; se pot observa mişcări involuntare, ticuri, tremurături extrapiramidale sau
apariţia semnului roţii dinţate.
Examinarea reflexelor: se examinează reflexele osteotendinoase (ROT),
cutanate (abdominal, cutanat plantar), mucoase – corneean, faringian, velopalatin,
reflexul vegetativ – oculocardiac.
Examinarea sensibilităţii: se examinează sensibilitatea subiectivă, obiectivă –
tactilă, termică şi dureroasă, se observă tulburările trofice, tulburările sfincteriene,
deficienţele sexuale.
Examinarea limbajului: se examinează limbajul expresiv şi receptiv.
Examenul lexiei: se examineză grafia şi se poate constata afazie, dislexie, agrafie,
acalculie.
Examenul psihic: cercetează atenţia, memoria, judecata, afectivitatea.

Sindromul de neuron motor periferic Sindromul de neuron motor central


Neuronul motor periferic din coarnele Neuronul motor central situat în stratul V
anterioare ale măduvei spinării şi în al scoarţei cerebrale; axonii formează
nucleii motori ai nervilor cranieni este fasciculul piramidal.
singura cale a SNC care acţionează
asupra muşchilor. Deficitul motor – hemipareză, hemiplegie
Deficitul motor – paralizia; + ½ inferioară a feţei;
Tonusul muscular – scade, apoi apare
Tonusul muscular- scăzut sau complet hipertonia;
dispărut; amiotrofia limitată strict la
teritoriul muscular paralizat; ROT diminuate apoi exagerate, bruşte,
ROT diminuate sau abolite, ample, Babinski pozitiv.
Babinski negativ; Atrofiile musculare lipsesc sau apar târziu
Atrofii severe. datorită neutilizării muşchilor.
Etiologie: tumori, traumatisme, AVC, Etiologie: tumori, traumatisme, AVC.
toxice, infecţioase, carenţiale.

5
Sindromul vestibular periferic Sindromul vestibular central
Ameţeală, greţuri, vărsături agravate de Ameţeală mai puţin intensă;
mişcările capului;
Nistagmus orizontal sau motor; Nistagmus vertical;
Romberg pozitiv cu cădere de partea Romberg pozitiv de partea opusă
labirintului lezat + hipoacuzie sau labirintului lezat;
acufene; Durează mai mult, se compensează greu
Durează 3-4 săptămâni şi dispare fără sau deloc.
urme.

Sindromul cerebelos
Cerebelul are rol important în controlul mişcărilor voluntare, echilibrul în ortostaţiune
şi mers şi controlul tonusului muscular. Lezarea sa determină:
-tonus muscular scăzut;
-echilibrul nu e posibil decât cu baza mare sau nu poate sta în picioare (astazie);
-mersul este ebrios, fără a cădea;
-creşterea amplitudinii mişcărilor voluntare;
-ROT ample, lente, pendulante;
-vorbirea este sacadată, explozivă;
-scrisul este mare, neregulat.

Metode de investigare paraclinică în neurologie


Metode de diagnostic biologic
Examinarea LCR – normal cantitatea totală este de 150 ml. Presiunea măsurată în
şezând este de 20 cm apă, este clar ca apa de izvor, se găsesc 1-3 limfocite/ mm 3;
dacă apar mai multe + rare leucocite → semn de meningită. Glicorahia = 0,45-0,75
mg %, Proteinorahia = 0,15-0,40 mg%, Clorurorahia = 7-7,5 mg% (Examen
biochimic); Se mai poate efectua examenul bacteriologic şi examenul serologic.

6
Biopsia musculară – se recoltează prin incizie, în condiţii de perfectă asepsie un mic
fragment care se examinează şi se observă alterări ale muşchiului, fibrelor musculare,
enzime celulare.
Metode de electrodiagnostic
EEG explorează activitatea bioelectrică cerebrală. Se execută într-o cameră izolată
fonic, obscură; bolnavul stă în DD sau în şezând, cu ochii închişi, se aplică electrozi
pe pielea craniului; părul trebuie să fie proaspăt spălat; înainte de examinare pacientul
nu trebuie să consume cafea, ceai, coca-cola, dar să mănânce.
Metode radiologice
Radiografia craniană – se execută faţă şi profil; pune-n evidenţă fracturi, tumori
osoase, calcificări intracerebrale, HIC.
Angiografia cerebrală – se execută pe nemâncate, cu bolnav cooperant, care să stea
nemişcat, după injectarea în artera carotidă a unei substanţe de contrast iodate; se
execută serigrafii; se administrează fenobarbital înainte pentru a preveni convulsiile.
Radiografia coloanei vertebrale – se execută din faţă şi profil, pe segmente.
Tomografia computerizată – printr-un fascicul îngust de raze X se observă capul în
straturi succesive. Leziunile se observă ca variaţii ale densităţii ţesuturilor şi se
depistează tumori, deplasări ale ventriculilor, infarcte cerebrale, hidrocefalie,
afecţiuni ale măduvei spinării, ale coloanei vertebrale, hernia de disc.
RMN – rezonanţa magnetică nucleară – scanning, detectează anormalităţi cu un câmp
magnetic; pacientul trebuie să îndepărteze orice bijuterie, chiar şi verigheta, ceasul.
Se educă pacientul pentru a şti că nu va simţi nimic, doar va auzi zgomotul bobinelor
magnetice.
Scala Glasgow – de apreciere a profunzimii unei come:
A. Examinarea reacţiei oculare la diferiţi stimuli „E”:
- deschiderea spontană a ochilor = E4
- deschiderea ochilor la stimuli sonori = E3
- deschiderea ochilor la stimuli dureroşi = E2
- absenţa deschiderii ochilor = E1
7
B. Examinarea răspunsuli verbal „V”:
- răspunde corect, coerent la întrebări = V5
- răspunde cu confuzie, lentoare, neadecvare = V4
- răspunde fragmentar, izolat, cu pauze lungi = V3
- răspunde prin sunete ininteligibile = V2
- nu răspunde = V1
C. Examinarea răspunsului motor „M”:
- execută mişcarea cerută de examinator = M5
- reflex de apărare la locul stimulat prin strângerea unui pliu cutanat =M4
- flexia unui membru superior sau a ambelor la un stimul dureros = M3 (reacţie de
decorticare)
- extensia membrelor la stimularea dureroasă = M2 ( reacţie de decerebrare)
- nici o reacţie motorie, la stimuli oricât de intenşi = M1.
Aprecierea finală a scorului Glasgow se realizează prin adunarea cifrelor
corespunzătoare celor trei date clinice examinate ( 14 = nota maximă; 3 = nota
minimă).
Coma reversibilă, cu şanse de supravieţuire, este cuprinsă între 9-13.
Coma profundă, cu şanse reduse de supravieţuire, este cuprinsă între 6-8.
Coma gravă, fără şanse de supravieţuire, este cuprinsă între 3-5.
Rolul autonom şi delegat al asistentei medicale în efectuarea actelor medicale de
îngrijire a pacientului cu afecţiuni neurologice
Îngrijirea bolnavului inconştient
Inconştienţa este condiţia în care funcţia cerebrală evoluează de la stupoare până la
comă.
Etiologie: traumatime craniene, supradoză de droguri, coma diabetică sau hepatică,
procese expansive craniene.
Diagnosticul se pune pe TC, glicemie, ionograma serică, creatinina, alcoolemie,
analize toxicologice, EEG.

8
Tratamentul este specific, când se cunoaşte cauza + oxigenoterapie + menţinerea
circulaţiei + tratarea disfuncţiei cardiace.
Complicaţii: infecţii pulmonare, urinare, escare, convulsii, sângerări
gastrointestinale.
Diagnostice nursing
1.Căi respiratorii nepermeabile datorită căderii limbii/ incapacităţii de a evacua
secreţiile.
2.Potenţial de deshidratare datorită incapacităţii de a bea/ terapiei osmotice (când se
foloseşte pentru reducerea HIC).
3.Uscăciunea mucoasei bucale datorită incapacităţii de a bea/ respiraţiei pe gură.
4.Alterarea integrităţii pielii datorită imobilităţii/ agitaţiei.
5.Potenţială alterare a integrităţii corneene datorită diminuării reflexului cornean.
6.Potenţială hipertermie datorită atingerii centrului hipotalamic.
7.Alterarea eliminării urinare datorită inconştienţei (incontinenţă sau retenţie).
8.Alterarea eliminării materiilor fecale datorită incontinenţei.
Obiective şi intervenţii
A. Menţinerea permeabilităţii căilor respiratorii
Se aşează pacientul în decubit lateral sau ventrolateral pentru a preveni căderea limbii
şi a încuraja drenajul secreţiilor. În absenţa reflexului de tuse şi de înghiţire, secreţiile
se acumulează rapid în faringele posterior şi în traheea superioară şi determină
complicaţii respiratorii infecţioase.
Se aplică pipa Guedel ca măsură pentru scurt timp, apoi se intubează endotraheal
pentru o evacuare eficientă a secreţiilor traheobronşice – căile aeriene obstruate cresc
presiunea intracraniană.
Se administrează O2 după prescripţie.
Se evaluează pulsul radial, carotid, apical şi pedios.
Se măsoară TA pentru a observa dacă circulaţia este adecvată sau nu. Atenţie la
aritmii!
B. Menţinerea echilibrului hidroelectrolitic
9
Se monitorizează fluidele administrate cu atenţie, deoarece excesul de volum poate
agrava edemul cerebral.
Se alimentează prin sondă nasogastrică.
Se măsoară bilanţul hidric şi densitatea urinei.
C. Menţinerea integrităţii mucoasei orale
Se îndepărtează proteza şi se inspectează mucoasa orală.
Se curăţă mucoasa orală cu bicarbonat de sodiu 2% la fiecare 2h.
D. Menţinerea integrităţii pielii
Se menţine pielea curată, uscată, liberă de compresiuni.
Se întoarce pacientul la 2h pentru a îndepărta pericolul escarelor, pentru a ajuta
drenajul secreţiilor pulmonare, pentru a stimula simţul kinetic, proprioceptiv şi
vestibular.
Se execută exerciţii pasive ale extremităţilor de 4 ori/ zi deoarece la pacienţii
inconştienţi apar devreme contracturile deformante.
Se taie unghiile bolnavului.
E. Menţinerea integrităţii corneei
Se observă mărimea pupilei şi reacţia la lumină.
Se spală ochii cu soluţie sterilă şi se instilează unguent oftalmic pentru prevenirea
uscării, ulcerării corneei şi se aplică plasturi care să menţină ochii închişi.
F. Scăderea febrei
Se măsoară temperatura regulat deoarece detectează deteriorarea cerebrală.
Se asigură încăpere răcoroasă de 18-19 o C.
Se acoperă numai cu cearceaf.
Se folosesc aplicaţii reci, umede.
G. Promovarea eliminării urinare
Se aplică un cateter uretral pentru scurt timp, pentru a minimaliza riscul infecţiei
urinare. Se acordă îngrijirile igienice necesare.
H. Promovarea eliminării materiilor fecale
Se supraveghează distensia abdominală.
10
Se monitorizează eliminarea scaunului şi se administrează softnere pentru scaun sau
supozitoare cu glicerină.
Se observă semnele de diaree care poate apare datorită infecţiilor, antibioticelor,
terapiei hiperosmolare.
I. Alte intervenţii nursing:
Se folosesc toate căile pentru a stimula pacientul: atingerea, tonul vocii; se
încurajează familia să vorbească cu pacientul, chiar atunci când nu reacţionează (se
ştie că auzul este ultimul dintre simţuri care se pierde).
Se orientează persoana în legătură cu timpul, locul.
Se asigură lumină adecvată pentru a preveni halucinaţiile la cei care-şi recapătă
cunoştinţa.
Se supraveghează nivelul agitaţiei ştiind că un anumit grad de agitaţie este favorabil,
dar poate indica hipoxie cerebrală prin obstrucţia căilor respiratorii sau o vezică prea
plină.
Se supraveghează atent şi se oferă explicaţii adecvate când îşi recapătă cunoştinţa.

Îngrijirea pacientului cu HIC


Tensiunea intracraniană poate creşte datorită hemoragiilor, scurgerii LCR sau
dezvoltării masei cerebrale. Creşterea presiunii intracraniene este definită ca o
creştere a presiunii LCR mai mult de 15 mmHg.
Etiologie: TCC, hematom, edem cerebral. AVC, abces cerebral, tumoră cerebrală,
ruptura unui anevrism cerebral, chirurgia intracraniană.
Dacă presiunea intracraniană creşte, substanţa cerebrală este comprimată şi devine
urgenţă (în câteva minute) pentru că poate duce la moarte sau la o existenţă
vegetativă a pacientului.
Manifestări clinice: nivelul conştienţei scăzut, letargie, încetinirea ritmului vorbirii,
agitaţie, confuzie, stupoare, comă. Mai apar: HTA, bradicardie, tahipnee (semn
precoce de HIC), respiraţie Cheyne-Stokes, Kussmaul, subfebrilităţi. Creşterea

11
presiunii intracraniene produce modificări asupra nervului optic şi modificări pupilare
– se observă mărimea pupilei şi reacţia la lumină la ambii ochi şi se notează.
DETERIORAREA PROGRESIVĂ A STĂRII PACIENTULUI ESTE SEMNUL CĂ
NECESITĂ INTERVENŢII DE URGENŢĂ!
Tratamentul: HIC este o urgenţă şi necesită tratament prompt.
Se asigură permeabilitatea CR şi circulaţia.
Se administrează diuretice osmotice.
Se inseră cateter uretral pentru monitorizarea diurezei.
Se administrează corticoizi.
Se asigură hiperventilaţie asistată.
Se asigură drenaj, dacă HIC se datorează LCR.
Se tratează febra.
Se administrează barbiturice şi anestezice care reduc fluxul cerebral, scad volumul
circulant cerebral, reduc HIC.
Se supraveghează poziţia pentru a împiedica compresiunea asupra jugularei, se
interzice aşezarea în DV şi flectarea gâtului, tusea şi orice stimul care ar putea
determina HIC.
Se ridică capătul patului cu 300
Se pregăteşte pacientul pentru intervenţie chirurgicală, dacă starea sa se deteriorează.

Îngrijirea pacientului cu traumatisme craniene


Manifestări clinice: alterarea conştienţei, cefalee, ameţeli, confuzie, agitaţie,
modificarea temperaturii, dispnee, modificări pupilare.
Se examinează atent orice pacient traumatizat cerebral şi se tratează ca şi cum ar avea
şi un traumatism al coloanei (multe accidente se produc sub influenţa alcoolului, ceea
ce maschează natura şi severitatea traumatismului).
Diagnosticul se pune pe examen neurologic, TC, radiografie craniană şi a coloanei.
Diagnostice nursing

12
1.Alterarea respiraţiei datorită hipoxiei cerebrale/ obstrucţiei laringiene/ reflexelor
laringiene.
2.Alterarea ţesutului cerebral datorită creşterii presiunii intracraniene.
3.Deshidratare datorită inconştienţei/ disfuncţiilor metabolice/ hormonale/
hipovolemiei sau ca rezultat al terapiei osmolare.
4.Alterarea nutriţiei (mai puţin decât nevoile organismului) datorită creşterii
metabolismului bazal cu catabolism şi pierdere în greutate consecutivă.
5.Alterarea securităţii pacientului datorită dezorientării / agitaţiei.
6.Alterarea proceselor de gândire datorită traumatismului cranian.
7Alterarea motilităţii gastrice (se opreşte după un traumatism cranian şi este necesară
aspiraţia).
Obiectivele tratamentului sunt de a prezerva homeostazia creierului, de a preveni
lezarea secundară a creierului datorită hematoamelor intracraniene.
OBIECTIVE ŞI INTERVENŢII
A. Asigurarea funcţiilor organismului
Se asigură CR permeabile şi ventilaţie, ştiind că hipoxia, ischemia agravează leziunile
creierului.
Se asigură intubaţie endotraheală celor inconştienţi şi ventilaţie.
Se stabilizează funcţia cardiovasculară pentru a menţine perfuzia creierului, se aplică
un acces vascular printr-o linie venoasă centrală sau periferică pentru sânge, soluţii
izotonice.
B. Prevenirea creşterii presiunii intracraniene
Se măsoară presiunea intracraniană la pacienţii care nu deschid ochii, n-au răspuns
verbal şi motor.
Se practică diureză osmotică.
Se administrează medicamente anticonvulsivante - riscul de convulsii este mai mare
la cei cu fractură frontală sau parietală, la cei cu hematom intracranian, unde
convulsiile apar precoce şi coma este mai prelungită.

13
Se supraveghează îndeaproape pentru că schimbarea nivelului răspunsurilor indică
îmbunătăţirea sau deteriorarea stării pacientului şi acest lucru se întâmplă în fiecare
minut.

Îngrijirea pacientului cu intervenţii chirurgicale craniene


Craniotomia este deschiderea chirurgicală a cutiei craniene pentru a avea acces la
structurile intracraniene şi a îndepărta o tumoră, pentru a scădea presiunea
intracraniană, pentru a stopa o hemoragie, pentru a evacua un hematom. Cranioplastia
reprezintă repararea defectelor craniene cu bucăţi de metal sau plastic.
Îngrijiri preoperatorii
Se evaluează respiraţia (gradele oricât de mici de hipoxie pot agrava ischemia
cerebrală);
Se monitorizează funcţiile vitale – mai importante sunt fluctuaţiile care denotă
creşterea presiunii intracraniene – HTA şi bradicardie;
Se măsoară temperatura rectal penru a evalua hipertermia care-ar putea rezulta prin
afectarea hipotalamusului;
Se determină nivelul de răspuns al pacientului la stimuli (scala Glasgow) sau
activitatea spontană a pacientului;
Se determină dacă este orientat în timp şi spaţiu;
Se supraveghează permanent pentru a observa precoce orice deteriorare (dificultatea
de a înghiţi, slăbiciunea sau paralizia unei extremităţi, modificările oculare sau ale
pupilei, parestezii);
Se aplică o sondă uretrală pentru a măsura diureza;
Se administrează, după prescripţie, corticosteroizi pentru a reduce inflamaţia, Manitol
sau alt diuretic, pentru a preveni retenţia de lichide şi anticonvulsivante pentru a
preveni convulsiile;
Se protejează pacienţii confuzi;
Se ajută pacienţii afazici să comunice adecvat;
Ingrijiri postoperatorii
14
Se măsoară PVC;
Se adiministrează oxigen;
Se administrează, după prescripţie, Manitol, corticosteroizi, anticonvulsivante,
antipiretice, analgezice;
Se supraveghează funcţia respiratorie şi celelalte semne vitale;
Se măsoară T  rectal;
Se evaluează frecvent starea neurologică;
Se supraveghează pansamentul pentru a observa sângerările plăgii sau scurgerea de
LCR;

Diagnostice nursing
1.Alterarea respiraţiei datorită modificării integrităţii creierului/ efectului secundar al
anestezicelor/ edemului cerebral postoperator/ implicării zonelor vecine centrului
respirator.
2.Alterarea perfuziei cerebrale datorită edemului cerebral.
3.Deshidratare datorită efectului secundar al medicaţiei administrate pentru reducerea
edemului cerebral / disfuncţiilor hormonale.
4.Potenţială infecţie intracraniană datorită tipului şi duratei intervenţiei chirurgicale.
5.Alterarea percepţiei senzoriale datorită edemelor periorbitale/ pansamentului
capului/ tubului endotraheal/ presiunii intracraniene.
Obiective şi intervenţii
A. Asigurarea schimburilor de gaze adecvate
Se aşează pacientul în DL sau VL până când îşi recapătă cunoştinţa, dacă nu există
alte indicaţii;
Se aspiră faringotraheal pentru îndepărtarea secreţiilor, cu grijă, deoarece aspiraţia
poate mări presiunea intracraniană prin stimularea creşterii răspunsului la acumularea
de CO2 în timpul aspiraţiei (în apneea indusă de aparat);

15
Se menţine pacientul pe ventilaţie artificială cât timp este necesar pentru o bună
ventilaţie şi se monitorizează presiunea gazelor în sânge, pentru a aprecia calitatea
respiraţiei,
Se ridică capătul patului cu 30 cm după revenirea conştienţei, pentru a ajuta drenajul
venos al creierului şi pentru a preveni compresia jugularelor (se evită flectarea
capului pe torace);
Se evaluează semnele vitale pentru a observa stabilitatea cardiacă;
B. Menţinerea circulaţiei cerebrale
Se supraveghează răspunsul ocular, răspunsul motor, verbal, reflexele, activitatea
spontană;
Se evaluează semnele şi simptomele HIC care determină alterarea funcţiilor
creierului:
- diminuarea răspunsului la stimuli
- fluctuaţia semnelor vitale
- agitaţia
- paralizia extremităţilor
- modificările vizuale
- cefaleea
Se menţine pacientul afebril deoarece hipertermia creşte nevoile metabolice ale
creierului;
Se hiperventilează cu O2 100% înainte de a-l aspira;
Se evită manevra Valsalva (apnee diafragmatică prin contracţia diafragmului) şi
contracţiile musculare;
Se pregăteşte pentru TC pacientul a cărui stare se deteriorează;
C. Corectarea deficitului hidric
Se supraveghează pacientul să nu primească nimic pe gură până la reluarea
deglutiţiei;
Se monitorizează ionograma deoarece procedurile intracraniene au tendinţa de a
reţine apa şi Na →creşterea precoce în greutate postoperator indică retenţia de fluide;
16
pierderea de Na şi Cl determină letargie, comă; scăderea K determină confuzie şi o
reactivitate scăzută;
Se măsoară BH atent şi se administrează lichidele i.v. cu prudenţă;
D. Prevenirea infecţiilor
Se ţine cont de faptul că riscul de infecţie este crescut după intervenţiile
neurochirurgicale, mai ales dacă sunt de lungă durată sau intervenţia a fost la al III lea
ventricul;
Se supraveghează pansamentul şi conţinutul drenajului ventricular;
Se inspectează marginea craniotomiei pentru roşeaţă, sensibilitate, edem, separare
(dehiscenţă) şi miros urât;
Se observă scurgerile bruşte de LCR dintr-o plagă craniană sau spinală deoarece
necesită intervenţie chirurgicală imediată;
Se avertizează pacientul pentru strănut, tuse, suflarea nasului care agravează
scurgerea de LCR;
Se evaluează T şi redoarea cefei,
Se încurajează respiraţiile ample pentru deschiderea alveolelor şi se umidifică aerul
camerei;
Se repoziţionează pacientul la 2h pentru mobilizarea secreţiilor, dacă presiunea
intracraniană permite;
Se monitorizează locul puncţiei i.v. pentru a observa precoce o infecţie locală, flebită
(edem, roşeaţă, inflamaţie);
E. Compensarea deprivării senzoriale
Se anunţă prezenţa atunci când se intră în salonul bolnavului;
Se orientează frecvent pacientul în legătură cu locul, timpul şi relativ la propria
persoană;
Se aplică comprese uşor reci, la intervale specifice (pentru reducerea echimozei
periorbitale) şi se asigură pacientul că acestea sunt temporare.

Îngrijirea bolnavului cu boli cerebrovasculare


17
Bolile cerebrovasculare sunt cele în care funcţionarea anormală a SNC este cauzată
de interferenţa cu circulaţia cerebrală. Patologia poate implica o arteră şi/sau o venă;
circulaţia devine deficitară ca rezultat al obstrucţiei parţiale sau complete a vasului de
sânge sau ca rezultat al ruperii unui perete vascular.
Afecţiuni cerebrovasculare prin afectarea circulaţiei cerebrale sunt atacuri ischemice
tranzitorii manifestate prin pierderea bruscă a funcţiei motorii, senzoriale de la câteva
minute până la 1h, dar nu mai mult de 24 h.
Etiologie: alterarea temporară a fluxului sanguin către creier datorită ATS vasculare
(obstrucţia microcirculaţiei cerebrale cu un embol mic); un pacient care are episoade
tranzitorii ischemice prezintă riscul de a dezvolta un AVC.
Tratamentul: antiagreganţi plachetari – când problemele se datorează coagulării,
anticoagulante, interveţie chirurgicală pentru scăderea fluxului sanguin către creier.
Afecţiuni cerebrovasculare datorită hemoragiei
1.Hemoragia extradurală este hemoragia apărută în afara durei mater – este
considerată o urgenţă majoră care ameninţă viaţa pacientului (îngrijirile sunt aceleaşi
ca la traumatismele craniene).
2.Hemoragia subdurală este cea care apare sub duramater (îngrjirile sunt aceleaşi ca
la traumatismul cranian).
3.Hemoragia subarahnoidă apare în spaţiul subarahnoidian datorită ruperii unui
anevrism, unei malformaţii congenitale arteriovenoase, HTA, tumorilor,
traumatismelor.
Un anevrism intracranian este o dilataţie a pereţilor unei artere cerebrale.
Manifestări clinice: debut brusc cu cefalee nouă, atipică, cu dureri în ochi, „cea mai
rea” durere de cap „ pe care a avut-o pacientul vreodată”, cu pierderea conştienţei,
tulburări vizuale (vedere împăienjenită, fotofobie, diplopie), febră, redoarea cefei,
ameţeală, greaţă, vomă, hemipareză sau hemiplegie.
Diagnosticul se pune pe TC, puncţie lombară, angiografie.
Tratament: repaus la pat cu sedare, monitorizare cardiacă (se asociază aritmii), se
tratează HIC, HTA, vasospasmul cerebral pentru a creşte perfuzia cerebrală,
18
antifibrinolitice, se tratează constipaţia (pentru a preveni efortul de defecare care duce
la creşterea TA); se administrează anticonvulsivante preventiv; se practică intervenţie
chirurgicală pentru a preveni viitoarele hemoragii pentru obliterarea anevrismului,
ligaturarea sau refacerea peretelui arterial.
Complicaţii: reapariţia hemoragiei, cu incidenţa cea mai mare în primele 3
săptămâni→atenţie la durerile de cap + greaţă+ vărsături; vasospasmul cerebral, cu
incidenţa cea mai mare între a 4a şi a 14a zi după hemoragie→se supraveghează
cefaleea, ameţelile, somnolenţa, meningismele şi febra; hidrocefalia, apare datorită
obstrucţiei şi fibrozei membranei subarahnoidiene datorită sângelui care inhibă
absorbţia LCR→se observă atent afectarea gândirii, memoriei, tulburările de mers;
epilepsia, problemele psihiatrice.

Intervenţii nursing
A. Prevenirea reapariţiei hemoragiilor (rată mare de mortalitate din acestă cauză)
Se aşează pacientul în repaus absolut la pat, în linişte, atmosferă nestresantă,
restrângând vizitatorii (cu excepţia familiei care este educată să aibă un efect
liniştitor);
Se ridică capătul patului cu 30-35 grade pentru a facilita drenajul venos de la creier şi
pentru a preveni edemul cerebral;
Se asigură lumină slabă pentru că fotofobia este prezentă;
Se interzice orice activitate care creşte TA;
Se administrează anxiolitice.
B. Prevenirea complicaţiilor
Se supraveghează continuu pacientul pentru a recunoaşte deteriorarea neurologică şi a
avea timp suficient pentru intervenţie chirurgicală;
Se monitorizează TA, P, T, R, reacţia la stimuli şi dimensiunile pupilei,
Se monitorizează presiunea intracraniană şi BH pentru a preveni dezechilibrele
hidroelectrolitice;
19
Se asigură îngrijiri igienice dacă pacientul este inconştient.
4.Hemoragia intracerebrală apare în interiorul substanţei cerebrale datorită HTA,
ATS, anevrismelor.
5.AVC este o disfuncţie neurologică datorită întreruperii fluxului sanguin către creier.
Etiologie: tromboză, embolie cerebrală, ischemie cerebrală, hemoragie cerebrală.
Factorii de risc: HTA, afecţiuni ischemice tranzitorii, boli cardiovasculare (ATS,
valvulopatii, aritmii, hipercolesterolemia), diabetul, obezitatea, fumatul, abuzul de
droguri (cocaina la tineri).
Manifestări clinice: pierderea temporară sau permanentă a motricităţii, memoriei,
vorbirii, sensibilităţii sau cefalee severă, hemiplegie sau paralizie, hemianopsie,
alterarea sensibilităţii, alterarea capacităţilor psihologice, depresie.
Diagnosticul se pune pe TC care face diferenţa între hemoragie şi infarct şi
angiografie care demonstrează patologia vasculară.
Tratamentul:
-se supraveghează atent şi se monitorizează parametrii hemodinamici;
-se iniţiază măsuri de reducere a presiunii intracraniene;
-se susţin funcţiile vitale;
-se administrează medicamente antispastice.
Diagnostice nursing:
Alterarea mobilităţii fizice datorită hemiparezei/ pierderii coordonării/ spasticităţii/
traumatismului cerebral.
Alterarea confortului pacientului datorită hemiplegiei/ spasticităţii.
Deficit de autoîngrijire datorită sechelelor AVC( pareză, apraxie, deficit vizual,
senzorial, scăderea puterii de concentrare şi a memoriei).
Alterarea percepţiei senzoriale (parţial sau total pentru atingere, mărime, textură)
datorită afectării creierului.
Incontinenţă de urină datorită lezinilor SNC/ deficitului motor/ dificultăţilor de
comunicare.
Alterarea proceselor de gândire datorită lezării creierului.
20
Complicaţii: embolii pulmonare, pneumonii de aspiraţie, spasticitate cu dureri
asociate, depresii postAVC, AVC recurent.
Intervenţii nursing
A. Promovarea mobilizării şi prevenirea deformărilor
Se poziţionează corect pacientul în pat, cu un bun aliniament (eventual pe plan tare);
Se plasează o pernă în axila bolnavului de partea afectată pentru a limita rotaţia
externă şi pentru a-l ţine depărtat de trunchi, pentru a preveni adducţia umărului
afectat;
Se aşează pacientul în DV şi DL 15-30 minute/ 2-3ori/zi pentru a preveni contractura
articulaţiilor şi pentru a preveni hiperextensia articulaţiilor coxofemurale, esenţiale
pentru o mobilizare normală;
B. Promovarea unui program de exerciţii
Se execută exerciţii pasive ale părţii neafectate de 4-5 ori/zi, dar şi a celei afectate
pentru a menţine mobilitatea articulaţiilor, pentru a preveni contracturile, pentru a
asigura o circulaţie normală,
Se educă pacientul pentru a şti să pună piciorul neafectat sub cel afectat pentru a se
mişca şi întoarce singur;
Se menţine mobilitatea membrelor superioare pentru a preveni sindromul umărului
afectat; dacă braţul afectat este flasc atunci când pacientul se ridică şi se plânge de
durere, educaţi-l să-şi susţină braţul sau susţineţi-l cu un dispozitiv; durerea în umăr
determină contracturi şi atrofia ţesutului subcutanat;
Se efectuează exerciţii frecvente ale braţelor;
Se ridică frecvent braţul pentru a preveni edemul secundar;
Se ţine braţul pe o pernă pentru a preveni edemul de poziţie al braţului şi se indică să
facă mişcări de flexie şi extensie a mâinii şi degetelor afectate.
C. Pregătirea pentru ambulator
Se verifică TA în DD şi şezând, ştiind că TA crescută poate provoca noi leziuni;

21
Se supraveghează permanent la schimbarea de poziţie, mai ales culoarea pielii, R, P -
tahicardia şi transpiraţiile profuze indică reaşezarea bolnavului în pat; timpul cât
pacientul stă în şezând se creşte după toleranţa pacientului;
Se încep activităţi ambulatorii, când pacientul stă în şezând, se pun pantofi cu talpă
tare şi se aşează într-un fotoliu lângă pat sau la marginea patului, susţinut;
Se ridică pacientul în picioare la marginea patului susţinându-i spatele cu braţul
nostru şi genunchii noştri în spatele genunchilor pacientului;
Se ajută pacientul să-şi păstreze echilibrul în picioare, de mai multe ori pe zi;
Se foloseşte un cadru pentru mers şi se lasă pacientul să-l mânuiască cu braţul şi
piciorul sănătoase.
D. Asigurarea îngrijirilor
Se ajută pacientul în asigurarea igienei şi se încurajează treptat să-şi reasume toate
îngrijirile, pe rând, cu partea sănătoasă;
Se folosesc haine mai largi ca de obicei, fără nasturi, fermoare, pantofi uşor de
încălţat, fără şireturi.
E. Dezvoltarea unor îndemânări compensatorii
Dacă pacientul are hemianopsie, se arată pacientului obiectele plasate în acea parte,
verificând dacă le vede; se încurajează pacientul să se întoarcă pentru a vizualiza
întreg câmpul vizual;
Se asigură un sistem de semnalizare la îndemâna părţii sănătoase;
Se oferă pacientului cuburi de gheaţă sub limbă, apoi bomboane, apoi hrană păstoasă,
apoi de consistenţă normală;
Se oferă alimentele şi fluidele pe partea sănătoasă a gurii;
Se controlează gura frecvent, mai ales pe partea afectată, pentru că între obraz şi
maxilar se poate aduna mâncare şi se asigură igiena gurii frecvent;
F. Promovarea controlului vezicii
Se foloseşte un program de reeducare pentru că, cel mai adesea, pacientul hemiplegic
este incontinent.
G. Compensarea proceselor de gândire afectate
22
Se observă atent pacientul pentru a vedea ce este în stare să facă, performanţele şi se
apreciază permanent;
Se folosesc calendare, ceas, fotografia familiei pentru reorientare.
H. Promovarea comunicării
Se încurajează pacientul să asculte deoarece acest lucru cere un efort mintal; se
vorbeşte rar, nu prea tare, nu prea mult cu pacientul şi se menţine contactul vizual, pe
partea neafectată; se folosesc propoziţii simple, pauze şi se verifică dacă pacientul a
înţeles mesajul; se repetă şi se reformulează ideea; se foloseşte comunicarea
nonverbală; se vorbeşte cu pacientul când este îngrijit, se manifestă interes; se
menţine o atmosferă relaxată şi permisivă;
Se oferă timp suficient să răspundă; se încurajează pacientul să folosească orice
formă de comunicare (gesturile, scrisul, desenul) până la revenirea capacităţii de a
vorbi;
Se folosesc toate canalele senzoriale posibile, se stimulează audio-vizual cu TV,
radio, cărţi, jocuri electronice.
I. Promovarea cooperării pacientului
Se educă şi se încurajează familia pentru a preveni stresul datorită suprasolicitării în
situaţia dată, se asigură toate informaţiile despre AVC şi îngrijirile necesare.

Epilepsiile
Sunt afecţiuni ale funcţiei cerebrale cu simptomatologie complexă, caracterizate prin
convulsii recurente, asociate cu modificări de comportament, de gândire, ale
activităţii motorii şi senzoriale.
Etiologie: factori genetici, traumatisme, tumori craniene, abces cranian, intervenţii
chirurgicale craniene, tulburări circulatorii cerebrale, tulburări metabolice
(hipoglicemie, hipocalcemie, anoxie), drogurile, alcoolul, infecţiile cerebrale.
Manifestări clinice: crize recurente de pierderea cunoştinţei cu exces sau pierderea
tonusului motor, tulburări de comportament, de dispoziţie, ale senzaţiei, percepţiei.
Diagnosticul se pune pe istoricul convulsiilor, EEG, TC.
23
Tratamentul cu anticonvulsivante alese şi dozate pentru controlul convulsiilor.
Diagnostice nursing
Alterarea perfuziei cerebrale legat de apariţia convulsiilor / stresului de a avea
epilepsie.
Deficit de cunoştinţe legat de epilepsie şi de controlul convulsiilor.
Frică datorită apariţiei convulsiilor.
Potenţială alterare a integrităţii fizice datorită pierderii cunoştinţei.
Intervenţii nursing
A. Controlarea convulsiilor şi prevenirea reapariţiei lor
Se accentuează importanţa de a lua regulat medicaţia antiepileptică prescrisă pentru a
reduce numărul şi severitatea crizelor; pacientul nu trebuie să stopeze niciodată
medicaţia antiepileptică.
Se educă pacientul pentru a observa efectul secundar al medicaţiei (tulburări vizuale,
necoordonare motorie, ameţeli, hiperplazie gingivală, nervozitatea).
Se educă pacientul să nu ia medicamentele pe stomacul gol, pentru a nu provoca
gastrită (mai ales Fenitoin).
Se educă pacientul să se spele frecvent pe dinţi şi să-şi maseze gingiile pentru a
preveni infecţiile (anticonvulsivantele determină hiperplazie gingivală).
Se educă pacientul să facă examene hematologice periodic (anticonvulsivantele
afectează hematopoieza).
Se educă pacientul să înregistreze evenimentele dinainte şi de după criză (număr,
durată, ora apariţiei), pentru a putea stabili tratamentul cât mai adecvat;
Se educă pacientul pentru a avea un stil de viaţă regulat, moderat, cu dietă şi odihnă
suficientă.
Se încurajează pacientul pentru a studia propriul mediu pentru a determina factorii
care precipită convulsiile.
Se educă familia pentru a supraveghea somnul pacientului (să fie suficient), să nu
consume alcool, să nu înnoate singur, să nu aibă hobby-uri riscante.
Starea de rău epileptic
24
Este un acces prelungit de convulsii repetate în serie, fără recăpătarea conştienţei
între atacuri, cel puţin 30 minute. Este considerată o urgenţă neurologică cu o mare
rată de mortalitate (se tratează în ATI). Factorii care precipită starea sunt febra, factori
de mediu stresanţi, factori metabolici, lipsa de somn, lipsa medicaţiei.
Tratamentul
A. Asigurarea funcţionării adecvate cardiopulmonare şi oxigenării creierului
Se menţine permeabilitatea CR şi TA
Se recoltează analize (glicemie, uree, electroliţi) pentru determinarea anormalităţilor
şi pentru a menţine homeostazia biochimică.
Se administrează oxigen.
Se aplică o linie i.v. pentru a administra cu uşurinţă medicaţia, fluidele.
B.Controlarea convulsiilor şi prevenirea leziunilor permanente ale creierului şi a
morţii
Se administrează anticonvulsivante i.v.foarte lent pentru a asigura o concentraţie
constantă în sânge;
Se apreciază şi se tratează corect dezechilibrele hidroelecrolitice şi acidobazice;
Se indică anestezie generală, dacă tratamentul nu dă rezultate.
Îngrijirea pacientului cu convulsii
Aprecierea
Se descriu circumstanţele dinaintea atacului de convulsii (stimuli vizuali, auditivi,
olfactivi, tactili, emoţionali, perturbări psihice sau ale somnului);
Se observă ce parte a corpului este implicată în mişcare;
Se apreciază dimensiunile pupilei; avea privirea plafonată?
Se apreciază dacă a apărut pierderea de urină şi/ sau fecale;
Şi-a muşcat limba?
Care a fost durata atacului?
Poate vorbi după atac? Este inconştient?
A adormit după atac? A fost/sau nu confuz după atac.
Intervenţii în timpul convulsiilor
25
A. Asigurarea CR libere
Dacă o aură precede convulsiile se introduce o batistă împăturită între dinţii
pacientului pentru a reduce posibilitatea de a-şi muşca limba;
Când pacientul nu respiră după convulsii, se întoarce pe o parte pentru a facilita
drenajul mucusului şi salivei şi pentru a preveni aspiraţia;
După criză se ţine în decubit lateral.
B. Asigurarea securităţii pacientului
Dacă pacientul este în pat, se îndepărtează perna;
Dacă convulsiile se petrec afară, se ajută pacientul, în cădere şi se protejează capul cu
ceva (haină împăturită);
Se îndepărtează hainele care ar putea stânjeni respiraţia (nasturi, cravată, curea,
sutien);
Se asigură intimitatea pacientului şi se protejează de curioşi, într-o manieră calmă;
Se supraveghează pacientul până la conştienţa completă, cu calm şi blândeţe, mai ales
dacă prezintă tulburări de comportament;
Se reorientează când se trezeşte;
Se supraveghează sau se trimite la spital pentru că există riscul de a dezvolta stare de
rău epileptic;
Se educă familia pentru a şti să NU ţină fixat pacientul în timpul convulsiilor pentru
că sunt foarte puternice contracţiile şi pot produce o fractură.
Abcesul cerebral este o colecţie de puroi localizată în substanţa
cerebrală.
Etiologie:
-prin invazia directă a creierului datorită unui traumatism deschis sau unei intervenţii
chirurgicale;
-prin propagarea infecţiei din vecinătate, de la ureche sau sinusul mastoid;
-prin propagarea infecţiei din orice altă parte a organismului(pulmonar,endocardită –
mare suspiciune de abces cerebral când apar semne şi simptome neurologice la o
persoană cu antecedente recente de abces pulmonar sau otită).
26
Manifestări clinice:
Cefalee (datorită creşterii presiunii intracraniene), semne neurologice care depind de
localizarea abcesului, alterarea vederii, slăbiciunea mâinii sau a unui picior, edem
papilar(FO), febră (febra poate fi normală când abcesul are pereţii groşi), leucocitoză,
afectarea proceselor de gândire.
Diagnosticul se pune pe TC care arată localizarea abcesului.
Tratamentul este chirurgical cu drenajul abcesului, antibiotice în doze mari i.v.,
steroizi pentru reducerea edemului cerebral din jurul abcesului.
Complicaţii: meningita, epilepsia, hemipareza, rata mortalităţii foarte mare.
Intervenţiile nursing sunt aceleaşi ca pentru pacientul neurochirurgical; drenajul
plăgii poate fi foarte mare şi pacientul trebuie să stea pe partea afectată pentru a
favoriza drenajul; se administrează antibioticele prescrise; se monitorizează febra,
frisonul şi cefaleea.
Tumora cerebrală este un neoplasm intracranian care ocupă spaţiul în cutia craniană
şi tinde să crească presiunea intracraniană. Incidenţa cea mai mare la adulţii între 50-
70 de ani; tumora poate fi primară sau metastază a altor tumori din organism, benignă
sau malignă.
Clasificare: tumori cu originea în ţesutul cerebral = glioame; tumori care invadează
orice porţiune a creierului (cel mai întâlnit tip de tumoră); tumori din afara ţesutului
cerebral = meningioame, care mai mult compresează decât invadează creierul;
tumori care se dezvoltă în sau pe nervii cranieni (neurinom acustic, spongioblastom
al nervului optic); leziuni de metastază cu punct de plecare cel mai adesea de la
plămâni şi sâni, osos, cutanat; tumori ale vaselor de sânge (angioame,
hemangioblastoame), tumori congenitale.
Manifestări clinice: depind de localizarea tumorii şi de natura ei:
Simptome care determină HIC: cefalee persistentă, recurentă, indiferent de activitatea
care creşte tensiunea intracraniană (efortul, înclinarea capului), vomă necorelată cu
ingestia de alimente, edem papilar asociat cu vedere împăienjenită şi diplopie,
modificări de comportament;
27
Simptome neurologice în funcţie de localizarea tumorii: simptome motorii
(slăbiciune, paralizie, necoordonare) + anormalităţi senzoriale de miros, văz, auz,
atingere. Orice modificare de personalitate, confuzia, tulburările de vorbire şi de mers
apărute la o persoană în vârstă→suspiciune de tumoră intracraniană.
Diagnosticul se pune pe examenul clinic, TC, EEG.
Tratamentul depinde de tipul şi localizarea tumorii: tumorile neîncapsulate fac
posibilă îndepărtarea completă cu oarecare afectare neurologică (orbire, paralizie);
meningioamele pot fi tratate precoce; tratamentul include intervenţie chirurgicală,
radioterapie, chimioterapie.
Îngrijiri preoperatorii: se administrează corticoizi pentru a reduce HIC şi
anticonvulsivante profilactic; Radioterapia se realizează prin iradierea întregului
creier şi poate determina cefalee, depresie, greaţă, oboseală, căderea părului;
Chimioterapia se administrează combinat cu radioterapia sau singură.
Îngrijirile postoperatorii sunt aceleaşi ca la orice intervenţie chirurgicală craniană.
Boala Parkinson este o tulburare neurologică progresivă a centrilor responsabili cu
controlul şi coordonarea mişcărilor. Se caracterizează prin bradikinezie, tremurături,
rigiditate musculară, alterarea refexului de postură.
Etiologie: necunoscută; se încriminează susceptibilitatea genetică (istoricul familiei),
infecţii virale, boli cerebrovasculare, intoxicaţii.
Manifestări clinice: bradikinezie, diskinezie, hipokinezie, tremurături care dispar în
timpul somnului, rigiditate a mişcărilor, oboseală musculară care afectează mâncatul,
mestecatul, deglutiţia şi vorbirea + depresie.
Tratamentul atenuează simptomatologia fără a împiedica progresia bolii:
anticolinergice, sedative. Se urmăresc efectele secundare ale medicaţiei – uscăciunea
gurii, împăienjenirea vederii, retenţia de urină, constipaţia, confuzia, tulburările de
memorie.
Complicaţii: demenţa şi infecţiile pulmonare.
Diagnostice nursing
Alterarea mobilităţii datorită încetinirii mişcării/ oboselii/ tremurăturilor/ rigidităţii.
28
Deficit de autoîngrijire( nu se poate hrăni, nu se poate îmbrăca, nu-şi poate face
igiena) datorită diminuării forţei motorii şi tremurăturilor.
Alterarea eliminărilor (constipaţie) datorită efectului secundar al medicamentelor/
reducerii activităţii.
Alterarea nutriţiei(mai puţin decât nevoile organismului) datorită dificultăţii de a
mesteca şi înghiţi.
Potenţială alterare a integrităţii fizice (căderile) datorită alterării echilibrului /
încetinirii reacţiei/ diminuării reflexului postural.
Alterarea comunicării verbale datorită incapacităţii de a mişca muşchii faciali/
efectelor
adverse ale medicamentelor.
Izolare socială datorită depresiei / progresiei bolii.
Intervenţii nursing
A. Promovarea mobilităţii
Se încurajează pacientul la terapie fizică pentru a creşte forţa musculară, coordonarea
şi dexteritatea, pentru a preveni contracturile. Exerciţiile trebuie să se facă după un
program zilnic, să fie complexe, să menţină mobilitatea articulaţiilor.
Se încurajează pacientul la masaje, hidroterapie pentru a ajuta relaxarea musculară,
pentru a preveni rigiditatea, pentru a calma durerile.
B. Promovarea independenţei şi autoîngrijirii
Se educă pacientul pentru a şti să folosească dispozitive care să ajute mobilizarea şi
susţinerea în baie, bucătărie.
C. Promovarea unui tranzit intestinal normal
Se încurajează ingestia de hrană cu conţinut de fibre crescut.
Se încurajeaz pacientul să bea mai multe lichide.
Se asigură dispozitive de susţinere la W.C.

D. Promovarea nutriţiei
Se încurajează pacientul să mestece bine mâncarea.
29
Se oferă mâncare cu tacâmuri uşoare şi se prelungeşte timpul mesei
Se asigură supliment caloric prin încă două mese mici, zilnic.
Se măsoară frecvent greutatea.
E. Prevenirea traumatismelor
Se ridică capătul patului, se asigură un sistem de alarmă la îndemână.
Se oferă ajutor la modificările de poziţie.
F. Promovarea comunicării
Luarea medicamentelor cu regularitate asigură inteligibilitatea vorbirii.
Se educă pacientul să folosească cuvinte scurte şi să facă exerciţii în faţa oglinzii
pentru a-şi îmbunătăţi vorbirea.
Se ajută pacientul pentru a fi activ cât mai mult timp, să participe la propria îngrijire,
prevenind anxietatea, depresia, frustrarea, supărarea.
Scleroza multiplă este o boală cronică a sistemului nervos caracterizată prin apariţia
unor demielinizări ale substanţei albe, asociate cu modificări inflamatorii ale fibrelor
afectate. Demielinizarea se referă la distrugerea mielinei fibrelor nervoase din creier
şi din măduvă ce determină tulburări ale transmiterii impulsurilor nervoase.
Etiologie: necunoscută, incidenţă între 20-40 ani, susceptibilitate genetică.
Manifestări clinice: semnele şi simptomele reflectă localizarea ariei de demielinizare
a sistemului nervos; Simptomele sunt foarte variate cu multe remisiuni: oboseală,
reflexe anormale, exagerate sau absente, tulburări vizuale, tremurături, necoordonare,
ataxie, polakiurie, nicturie, incontinenţă până la alterarea posturii, disartrie, depresie,
labilitate emoţională.
Diagnosticul se pune pe RMN + evaluare oftalmologică, urologică, psihiatrică .
Tratamentul nu este specific, ci simptomatic, paliativ, cu corticoizi, care scurtează
durata şi intensitatea acceselor + antispastice, antidepresive, laxative + terapie
ocupaţională.
Complicaţii: respiratorii, infecţii urinare, complicaţii datorate inactivităţii (escare,
tromboze, contracturi).
Diagnostice nursing
30
Alterarea mobilităţii fizice datorită oboselii musculare/ ameţelilor(secundare stării
SN)
Oboseală datorită procesului bolii/ stresului determinat de boală.
Potenţial de cădere datorită instabilităţii în mers/ alterării vederii.
Deficit vizual datorită modificărilor bolii.
Incontinenţă urinară / retenţie datorită demielinizării căilor care inervează vezica.
Constipaţie datorită demielinizării măduvei.
Deficit de autoîngrijire datorită spasticităţii/ tremurăturilor.
Alterarea integrităţii pielii datorită imobilităţii.
Alterarea comunicării verbale datorită modificării integrităţii SN.
Potenţial de infecţie datorită modificării integrităţii SN.
Durere datorită modificării integrităţii SN.
Intervenţii nursing
A. Promovarea mobilităţii
Se efectuează exerciţii fizice zilnice pentru a preveni şi minimaliza spasticitatea,
atrofiile şi artrozele.
Se folosesc aplicaţii cu gheaţă în fazele incipiente ale bolii pe muşchii spastici,
aprox.30 minute.
Se previne oboseala, dar pacientul trebuie să meargă cât mai mult folosind orice
dispozitiv.
Se încurajează să doarmă în DV pentru a minimaliza spasmul flexor al genunchilor şi
articulaţiei coxofemurale.
B. Conservarea energiei
Se ajută pacientul să înţeleagă că oboseala face parte din boală.
Se alcătuieşte un plan de activităţi şi de odihnă în funcţie de priorităţi.
Se evită băile fierbinţi şi eforturile.
Se educă pentru un nou stil de viaţă cu dietă hipolipidică şi multă odihnă.
C. Prevenira traumatismelor
Se ajută pacientul când apar necoordonările.
31
Se educă să evite schimbările bruşte de poziţie şi să folosească dispozitive care ajută
mobilizarea.
D. Compensarea deficitului vizual
Se amenajează un mediu sigur pentru pacient şi se folosesc ochelari.
E. Controlul vezicii şi al tranzitului intestinal
Se supraveghează mai ales retenţia de urină; Se asigură consum crescut de lichide
pentru a reduce flora bacteriană şi precipitarea sărurilor în urină,
Se măsoară frecvent febra pentru că tulburările neurologice se agravează în timpul
episoadelor febrile,
Se iau toate măsurile cunoscute pentru a asigura un scaun moale, uşor de eliminat; se
administrează supozitoare cu glicerină dimineaţa, eventual la aceeaşi oră, pentru a
asigura eliminarea scaunului;
F.Promovarea independenţei de autoîngrijire
Se folosesc orice mijloace pentru mobilizare;
Se ajută pacientul la efectuarea îngrijirilor igienice;
Se schimbă frecvent poziţia ( în scaunul cu rotile la 30 minute, în pat la fiecare 2 h)
Se acordă îngrijiri adecvate sacrale şi perineale şi se previn escarele;
G. Educarea bolnavului pentru a cunoaşte efectele bolii
Se înţeleg şi se acceptă frustrarea, mânia, resentimentele, depresia;
Se răspunde cu onestitate la întrebări;
Se conservă cât mai mult timp activităţile fizice şi sociale deoarece odată pierdute
sunt greu sau imposibil de recâştigat;
Să ştie să evite eforturile, febra, emoţiile, supărările.
Miastenia gravis este o boală ce afectează transmiterea neuromusculară a
impulsurilor la muşchii voluntari şi se caracterizează prin oboseală musculară.
Manifestări clinice: oboseală intensă, precoce, diplopie, ptoză palpebrală (expresie de
adormit), disartrie, disfagie.
Diagnosticul se pune pe TC, teste serice pentru a detecta anticorpii specifici de
acetilcolină.
32
Tratamentul este individualizat cu anticolinesterază (PROSTIGMIN, NEOSTIGMIN)
pentru a ajuta pacientul. Se observă creşterea oboselii în prima oră după
administrarea medicamentelor; se observă toxicitatea medicamentelor care se
manifestă cu crampe abdominale, fasciculaţii, oboseală progresivă. Se administrează
corticoizi;
Criza colinergică care apare la supradozarea medicaţiei anticolinergice se manifestă
cu insuficienţă respiratorie bruscă, disfagie, diplopie, ptoză palpebrală, tahicardie,
slăbiciune extremă a musculaturii extremităţilor. Se tratează în terapie intensivă:
ventilaţie asistată + atropină. În criza miastenică se administrează medicaţia
parenteral.
Se educă pacientul pentru a cunoaşte medicamentele care agravează boala:
antibiotice, antiaritmice, anestezice locale, analgezice, miorelaxante. Se asigură
efectul maxim al anticolinergicului în timpul mesei pentru ca el să poată înghiţi.
Traumatismele coloanei se pot petrece prin contuzie, lacerare, compresie sau
secţionare completă a măduvei. Răspunsul măduvei la traumatism este ischemie,
edem, hemoragie – care se transformă într-un proces progresiv, ireversibil, indiferent
de intervenţii.
Etiologie: traumatisme datorită accidentelor de motocicletă, maşină, căderi, plonjări
în sport, accidente în industrie şi agricultură.
Manifestări clinice: durere acută sau sensibilitate la nivelul gâtului, spatelui +
ameţeli, amorţeli, senzaţia de arsură, spasm sau slăbiciune musculară; pierderea
sensibilităţii sau paralizie motorie sub nivelul leziunii, scădere marcată a TA datorită
pierderii rezistenţei periferice vasculare, pierderea controlului asupra vezicii urinare
(incontinenţă) sau retenţie (cu distensie) şi a sfincterului anal, pierderea tonusului
muscular sub nivelul leziunii.
Diagnosticul se pune pe examenul clinic, radiografie de coloană.
Tratament:
-resuscitare cardiorespiratorie + oxigenoterapie;
-intubaţie + ventilaţie mecanică,
33
-se imobilizează după realiniere, stabilizarea elementelor de coloană traumatizate sau
decompresie chirurgicală;
-se supraveghează neurologic permanent;
-se aspiră nasogastric;
-se cateterizează vezical;
-se administrează anticoagulante pentru profilaxia accidentelor tromboembolice.
Complicaţii: stop cardiorespirator, complicaţii tromboembolice, urinare, respiratorii,
şoc al măduvei spinării prin întreruperea continuităţii între coloană şi centrii nervoşi
superiori cu pierderea completă a tuturor reflexelor sub nivelul leziunii:
Diagnostice nursing
Respiraţie ineficientă datorită paraliziei muşchilor abdominali, intercostali,
diafragmului cu incapacitatea de a tuşi şi elimina secreţiile.
Alterarea mobilităţii datorită disfuncţiei motorii şi senzoriale.
Potenţială alterare a integrităţii pielii datorită imobilizării/ pierderii sensibilităţii.
Retenţie de urină datorită incapacităţii de a avea micţiuni spontane/ leziunilor
măduvei.
Constipaţie datorită atoniei secundare leziunilor măduvei,
Intervenţii nursing
A. Prevenirea complicaţiilor
Se supraveghează îndeaproape pierderea sensibilităţii sub nivelul traumatismului,
distensia vezicii, meteorismul, creşterea TA, hipertermia – în timpul perioadelor de
paralizie, zonele paralizate nu transpiră.
B. Asigurarea respiraţiei
Cu cât nivelul traumatismului este mai înalt riscul de insuficienţă respiratorie este mai
mare;
Se supraveghează capacitatea pacientului de a tuşi, deoarece în caz de paralizie a
muşchilor expiratori pacientul nu poate tuşi.
Se umidifică oxigenul administrat şi se hidratează adecvat,
Se aspiră secreţiile şi se observă semnele de infecţie respiratorie;
34
Se schimbă frecvent poziţia dacă este posibil, la indicaţia medicului.
C. Menţinerea/ promovarea mobilităţii
Se menţine un aliniament bun în pat pentru a preveni deformările;
Se asigură mişcări pasive pentru a stimula circulaţia şi a preveni anchilozele.
D. Păstrarea integrităţii pielii
Se controlează frecvent zonele predispuse la escare şi se asigură igienă adecvată;
Se previn escarele prin toate mijloacele cunoscute.
E. Promovarea eliminării urinare
Se cateterizează vezica pentru a preveni supradistensia, în condiţii de perfectă asepsie
şi se îngrijeşte adecvat sistemul de drenaj;
Se fac uroculturi periodic, se observă aspectul urinei şi se măsoară T;
Se măsoară BH.
F. Asigurarea tranzitului intestinal
Se observă distensia abdominală pentru că după un traumatism al coloanei pacientul
are un ileus paralitic;
Când se reia tranzitul se încurajează o alimentaţie echilibrată pentru asigurarea
tranzitului.
G. Creşterea mobilităţii şi independenţei
Perioada de imobilizare este determinată de starea pacientului şi se mobilizează
numai la indicaţia medicului;
Se asigură program de reabilitare în caz de tetraplegie.
Îngrijirea pacientului cu traumatisme ale coloanei cervicale
Traumatismele coloanei cervicale trebuie imobilizate imediat pentru stabilizarea
coloanei şi menţinerea unui aliniament bun.
Tracţiunea cervicală se aplică cu aparate speciale, cu greutăţi de 4,5-9 Kg, în funcţie
de greutatea pacientului. Tracţiunea se creşte progresiv pentru a lărgi spaţiul dintre
discurile vertebrale şi se controlează radiologic după fiecare adăugare de greutate;
greutăţile se îndepărtează progresiv.

35
Se inspectează marginile sistemelor de tracţiune la atingerea pielii şi se îngrijeşte
adecvat;
Se supraveghează toate activităţile pacientului datorită greutăţii aparatului şi limitării
câmpului vizual.
Hernierea discului intervertebral
Protuzia nucleului discului în interiorul inelului fibros din jurul discului cu compresia
nervului poartă numele de hernie de disc.
Etiologie: degenerativă, traumatică, predispoziţie congenitală.
Manifestări clinice: depind de localizarea, mărimea şi efectul asupra structurilor din
jur, dacă este acută sau cronică.
Hernierea discului cervical se manifestă cu durere, redoarea cefei, dureri în
extremităţile superioare +parestezii.
Hernierea discului lombar se manifestă cu dureri lombare, afectarea sensibilităţii şi
motricităţii de diferite grade + deformări ale coloanei lombare, slăbiciune, reflexe
asimetrice.
Diagnosticul se pune pe RMN, CT:
Tratamentul constă în repaus la pat, pe plan tare, pentru a reduce stresul asupra
discului respectiv;
Se administrează AINS sau AIS + miorelaxante+analgezice+sedative.
Se indică fizioterapie, intervenţie chirurgicală.
Se educă pacientul pentru a şti:
-să respecte repausul la pat pentru că reduce inflamaţia, edemul ţesuturilor şi reduce
presiunea asupra terminaţiilor nervoase;
-să poarte guler cervical 2-3 săptămâni, ziua şi noaptea (bărbaţii care poartă guler să
nu se bărbierească);
-se folosesc aplicaţii calde, umede de mai multe ori pe zi pantru a reduce
spasticitatea, a favoriza circulaţia şi a promova relaxarea;
-că recuperarea durează aproximativ 6 săptămâni;

36
-să facă exerciţii când au diminuat simptomele acute, mai ales de apucare pentru a-şi
îmbunătăţi supleţea şi elasticitatea muşchilor şi ligamentelor paraspinale,
-să doarmă cu picioarele flectate;
-să păstreze o postură corectă în ortostatism, în sezând;
-să controleze greutatea;
-să nu stea în DV şi să evite ridicarea sau flectarea când este asociată cu rotaţie.
Intervenţii nursing după intervenţii chirurgicale asupra coloanei
Aprecierea preoperatorie urmăreşte durerea, paresteziile, crampele musculare, gradul
de mobilitate al exremităţilor, tulburările sfincteriene.
Tipuri de intervenţii chirurgicale:
Discectomie(excizia discului intervertebral), laminectomie (excizia materialului
herniat), fuziune spinală (consolidarea a două vertebre adiacente pentru a preveni
mişcarea).
Pentru discul cervical – se observă disfonia, capacitatea de a tuşi eficient, de a
elimina secreţiile disfagia. Se umidifică aerul , se foloseşte gulerul pentru a preveni
mişcările în plus.
Pentru discul lombar - se examinează periodic neurologic, se supraveghează
sensibilitatea, puterea, motricitatea, culoarea şi temperatura tegumentelor; se măsoară
frecvent funcţiile vitale pentru a detecta precoce o posibilă hemoragie; se
adminstrează analgezice, se încurajează să se mişte, să se întoarcă, să păstreze o pernă
între picioare când se întoarce. Se evită poziţia semşezând pentru a preveni
compresiunea , se indică mobilizarea chiar de-a doua zi, după operaţie, să crească
activităţile progresiv, să poarte un suport abdominal, se reduce şofatul, să nu stea pe
scaune moi.
Medicaţia în neurologie
Stimulante – Nootropil 800 mg
- Piracetam 400/800 mg

Trofice – Pramistar tb
37
- Lecitină 1000mg
- Bilobil
- Tanakan
- Memo+ - lecitină+magneziu+cofeină
- Memotanalec

Circulator – Cavinton tb 5/ 10 mg
- Oxybral (Vincamină) dg 10 mg
- Extract din proteine de origine animală - Cerebrolysin soluţie
injectabilă/perfuzabilă 1/ 5/ 10 ml
- Bilobil 40/ 80 mg
- Stugeron tb 25 mg
- Betaserc 8/ 16/24 mg
- Actovegin soluţie injectabilă 200mg/5 ml
Statine – Simvastatine 10/20/40 mg – CRESTOR, SORTIS, SIMVACARD, LESCOL

- Scad concentraţia de colesterol şi trigliceride din sânge (hepatotoxice)
Fibraţi – Lipantyl 100/ 160/ 200 mg – scade trigliceridele
Antiparkinsoniene – Amantadina (Viregyt)
- Madopar
- Romparkin
- Mirapexim – toate eliberează dopamina
Antipaludice de sinteză – Plaquenil
Corticoterapie – Medrol 4/16/ 32 mg
- Arava + Prednison
- Metrotrexat /citostatic) 2mg sau fiole 5/10 mg
- Lăptişor de matcă + înţepături de albine
Anticonvulsivante – Clonazepam - Rivotril – mioclonii, copil
- Fenitoin
38
- Fenobarbital -
- Diazepam –de urgenţă, nu se foloseşte curent pentru a ajuta în urgenţă
- valproat şi acid valproic – Depakine, Orfiril
- carbamazepina -Filepsin, Taver, Stazepin, Carbavin, Neurotop
- Lamotrigina

39