Sunteți pe pagina 1din 2

Comentariu literar – comedia:

O scrisoare pierdută – de Ion Luca Caragiale

Scriitorul şi dramaturgul Ion Luca Caragiale face parte din


perioada marilor clasici, fiind cunoscut ca cel mai mare dramaturg
român. Opera sa este caracterizată prin satira acerbă, se divizează în
opere în proză de tip nuvelă şi schiță sau opere dramatice de tip
comedie şi dramă.
Opera literară O scrisoare pierdută se inspiră din evenimentele
politice ale anului 1883, este jucată pe scenă în 1884 şi publicată în
1885. Opera aparține genului literar dramatic şi este o comedie de
moravuri de tip clasic.
Titlul pune în evidenţă contrastul comic dintre aparenţă şi
esenţă. Pretinsa luptă pentru putere politică se realizează, de fapt, prin
lupta de culise, având ca instrument al şantajului politic „o scrisoare
pierdută” – pretextul dramatic al comediei. Articolul nehotărât indică
atât banalitatea întâmplării, cât şi repetabilitatea ei (pierderile
succesive ale scrisorii).
Tema operei o constituie satirizarea societăţii burgheze şi a
lumii politice de la mijlocul secolului al XIX-lea. Opera are un
caracter de generalitate prin temă, fapt evidenţiat şi de reperele
spaţio-temporale: „În capitala unui judeţ de munte, în zilele noastre”.
Opera cuprinde 4 acte, în care conflictul dramatic se cumulează prin
tehnica „bulgărelui de zăpadă”, conflicte secundare acumulându-se în
cel principal, scoţându-se astfel în evidenţă amplificarea treptată a
conflictului.
Fiind destinată reprezentării scenice, creaţia dramatică impune
anumite limite în ceea ce priveşte amploarea timpului şi a spaţiului de
desfăşurare a acţiunii. Acţiunea comediei este plasată în „capitala
unui judeţ de munte, în zilele noastre”, adică la sfârşitul secolului
al XIX-lea, în perioada campaniei electorale, într-un interval de trei
zile. Acţiunea este plasată în actele I şi II, în anticamera lui Ştefan
Tipătescu, actul al III-lea în sala cea mare a Primăriei, iar ultimul act
în gradina lui Zaharia Trahanache.
Personajele din comedii au trăsături care înlesnesc încadrarea lor
tipologică. Caragiale este considerat cel mai mare creator de tipuri din
literatura română. Ele aparţin viziunii clasice pentru că se încadrează
într-o tipologie comică, având o dominanţă de caracter şi un repertoriu
fix de trăsături. Pompiliu Constantinescu precizează, în articolul
„Comediile lui Caragiale”, nouă clase tipologice, dintre care
următoarele sunt identificate şi în O scrisoare pierdută: tipul
încornoratului (Trahanache), tipul primului-amorez şi al donjuanului
(Tipătescu), tipul cochetei şi al adulterinei (Zoe), tipul politic şi al
demagogului (Tipătescu, Caţavencu, Farfuridi, Brânzovenescu,
Trahanache, Dandanache), tipul cetăţeanului (Cetăţeanul turmentat),
tipul funcţionarului (Pristanda), tipul confidentului (Pristanda,
Tipătescu, Brânzovenescu), tipul „raisonmeurului” (Pristanda).
Dar scriitorul depăşeşte cadrul comediei clasice, având
capacitatea de a individualiza personajele, prin comportament,
particularităţi de limbaj, nume, dar şi prin combinarea elementelor de
statut social şi psihologic. De exemplu, Trahanache este încornoratul
simpatic, dar şi vanitosul înşelat şi ticăitul, Zoe reprezintă tipul
cochetei, dar şi al femeii voluntare.
Având în vedere aceste caracteristici, opera literară O scrisoare
pierdută, de Ion Luca Caragiale, este o comedie de moravuri, în care
sunt satirizate aspecte ale societăţii contemporane autorului.
În opinia mea, prin aceste mijloace, piesa provoacă râsul, dar, în
acelaşi timp, atrage atenţia cititorilor/spectatorilor, în mod critic,
asupra „comediei umane”.