Metode de învăţământ

1. Statutul şi semnificaţia conceptului de metodă în activitatea didactică

2. Taxonomia metodelor de învăţământ
3. Eficienta metodelor de învăţare în formarea şi consolidarea
competentelor de bază ale elevilor cu deficienţe.
1.Statutul şi semnificaţia conceptului de metodă în activitatea
didactică
Metoda = modalităţi sau căi de urmat prin care elevii ajung în activbitatea de
învăţare sub conducerea profesorului la dobândirea de cunoştinţe, la formarea
deprinderilor şi priceperilor , la dezvoltarea capacităţii intelectuale.
Metoda trebuie aleasă în raport de :
-cel care învaţă (elevul)
-conditiile concrete ( resurse)
-obiectivele stabilite prin documente oficiale
-aplicate ţinând cont de principiile didactice
Metodele de învăţământ sunt selectate în raport cu scopul şi obiectivele
activităţii didactice, conţinutul lecţiei şi particularităţile elevilor( vârsta, nivelul
dezvoltării psihice, tipul şi gradul deficientelor/tulburărilor, nivelul de
specificitate mijloacelor de comunicare, tipul de percepţie al elevilor-analitic săi
sintetic) şi /săi stilul de lucru /personalitatea profesorului/
În şcoală specială, metodele trebuie alese şi aplicate ţinând cont de :
-specificitatea handicapului de intelect
-particularitatile fiecărui elev cu care se lucreaaza
-principiile didactice generale şi specifice , inclusiv de orientare corectiv-
formativa.
Orice metodă de învăţământ se aplică printr-o serie de procedee de lucru.
De fapt, metoda poate fi desfăşurată ca un ansamblu de procedee.
După caz, un procedeu poate deveni metoda şi invers .
Exemplu: Demonstraţia unui fenomen cu ajutorul unui model sau direct poate
reprezenta un procedeu în cadrul metodei explicaţiei. Dar şi invers , explicaţia
poate deveni un procedeu în cadrul unor lecţii în care metodă este
demonstraţia.
2.Taxonomia metodelor de învăţământ
A) Metode de predare-asimilare;
A1. Tradiţionale: expunerea didactică
323f53d Conversaţia didactică
323f53d Demonstraţia
 323f53d Observarea
323f53d Lucrul cu manualul
323f53d Exerciţiul
A2. De dată mai recentă : algoritmizarea
323f53d Modelarea
323f53d 323f53d Problematizarea
323f53d 323f53d Instruirea programată
323f53d 323f53d Studiul de caz
323f53d 323f53d Metode de simulare
( jocurile, învăţarea pe simulator),
323f53d 323f53d Învăţarea prin descoperire
a) Metode de evaluare
B1. De verificare :
1. Tradiţionale :
323f53d Verificarea orală curentă
323f53d Verificarea scrisă curentă
323f53d Verificarea practică curentă
323f53d Verificarea periodică ( prin teza sau practică)
323f53d Verificarea cu caracter global ( examenul), fie
în formă scrisă , fie orală , fie practică.
2. De dată mai recentă : verificare la sfârşit de capitol ( scrisă sau orală),
verificare prin teste docimologice ( curente sau periodice ).
B2.De apreciere ;
-apreciere verbală
-apreciere prin nota;
Sistemul metodelor -utilizat în învăţământul primar ( cu aplicare la
învăţământul special)
1. Metode de transmitere şi însuşire a cunoştinţelor
a) metode de comunicare orală:
expozitive -povestirea
323f53d -descrierea
323f53d -explicatia
323f53d -instructajul verbal
conversative -conversatia propriu-zisă
(dialogate) -conversatia euristica
 323f53d -discutia colectivă
323f53d - problematizarea
b) metode de comunicare scrisă (munca cu manualul, alte texte)
-metoda lecturii explicative
-metoda lecturii independente
2. Metode prin explorare şi descoperire(dirijată, nedirijata)
a) metode de explorare dirijată / nemijlocit a obiectelor şi fenomenelor
-instruirea programată
-studiul de caz
-observarea sistemica şi independentă
- exerciţiul euristic
-rezolvarea de probleme
-brinstorming-ul
-realizarea de experimente
-examinarea documentelor
b) metode de explorare prin intermediul substitutelor realităţii
-prin modele
-metoda demonstraţiei prin proiecţii, grafice
3. Metode bazate pe acţiune
a) prin acţiune reala-exercitii
323f53d -algoretmizarea
323f53d - lucrări practice
323f53d - metode observative
b) prin acţiune fictivă -jocuri didactice (joc pe calculator)
323f53d - învăţarea dramatizată
4. Instrurea programată -prin utilizarea calculatorului

Metodele de învăţământ sunt selectate în raport cu :

-scopul, obiectivele activităţii didactice, conţinutul lecţiei
-particularitatile elevilor-varsta
323f53d 323f53d -nivelul dezvolatrii psihice
323f53d 323f53d -tipul
323f53d 323f53d -gradul, deficienta
 323f53d 323f53d -nivelul de specificitate
mijloacelor de comunicare
323f53d 323f53d -tipul de percepţie al elevilor
-stilul de lucru şi personalitatea educatorului .

3.Eficienţa metodelor de învăţare în formarea şi consolidarea

competentelor de bază ale elevilor cu deficienţe.
Metodele de învăţământ concretizează căile de transmitere a conţinuturilor.
Dacă adecvarea lor nu este corepunzatoare obiectivelor şi conţinuturilor există
riscul ca ,deşi acestea sunt pertinente şi relevante , obiectivele să nu fie atinse ,
iar conţinuturile bine transmise , pentru că metoda se impune în învăţare.
Metodele tradiţionale :
-permit transmiterea unui volum mare de cunoştinţe
-permit transmiterea unor cunoştinţe cu grad mare de conceptualizare
ex : formule, ecuaţii ce nu pot fi descoperite de elevi prin efort personal, pentru
că acestea trebuie
prezentate sistematic şi coerent.
Cele mai importante modaliatti prin care metodele tradiţionale ( explicaţia,
demonstraţia, conversaţia, etc) să devină mai eficiente sunt:
1. prezentarea conţinuturilor într-o manieră care să sporească gradul de
atractivitate pentru respectivele conţinuturi;
2. prezentarea conţinutului într-o formă problematizata, curiozitatea,
amplificarea motivaţiei;
3. prezentarea conţinutului astfel încât:
- să fie subliniate ideile de relevanţă maximă pentru
păstrarea în MLD.
- Prezentarea elementelor de susţinere pentru
înţelegerea ideilor (configuraţii care asigură progresul
cunoaşterii în perioada ulterioară).
4. prezentarea conţinuturilor astfel încât să se sublinieze trecerea de la o
idee la alta.
5. introducerea în cadrul metodei, pe termen scurt , a altor metode de
instruire (descoperire, problematizarea) pentru a activiza metoda şi de a
oferi elevilor posibilitatea de a avea o contribuţie.
6. prin prezentarea unor corelaţii între conţinuturile predate şi conţinuturile
pe care elevii le poseda deja.
 7. prin indicarea utilizării conţinuturilor pentru a conştientiza că instruirea nu
este un act de gratuitate, ci o activitate ce-i instrumentează să fie capabili
de a rezolva sarcini specifice activităţii instructiv-educative.
8. utilizarea materialelor didactice-atracctivitate+ reprezentări corecte
despre conţinuturi.
9. prin depunerea unor eforturi de ameliorare a fee-back-ului;
Expunerea didactică
Consta în prezentarea verbală monologata a unui volum de informaţie , de
către educator către educaţi, în concordanţă cu prevederile programei şi cu
cerinţele didactice ale comunicării. În funcţie de vârsta elevilor şi de experienţa
lor de viaţă, poate îmbrăca mai multe variante : povestirea, explicaţia,
prelegerea şcolară.
Povestirea
Consta în prezentarea informaţiei sub forma discriptiva sau narativ ,
respectând ordonarea în timp sau în spaţiu a obiectelor, fenomenelor,
evenimentelor,
Explicaţiile nu lipsesc cu desăvârşire , dar ele ocupa un loc secundar în raport
cu prezentarea faptelor.
Povestirea constă în prezentarea conţinutului unor texte literare , relatarea
unor evenimente.
- este utilizată foarte frecvent la d.m.
- este însoţită de citirea textelor din manuale.
În cazul nevăzătorilor , vocabularul activ adesea foarte bogat al acestora
generează tendinţa educatorului de a folosi pe scară largă metodele verbale în
lucrul cu elevii respectivi: convorbirea , povestirea, explicaţia verbală. La o
verificare mai atentă se constată că o parte din cuvintele prezente în
vocabularul acestor copii nu au o acoperire corespunzătoare în R. Rezultă că
utilizarea cu predilecţie a metodelor verbale nu va asigura activităţii de învăţare
o eficienţă reală -elevii respectivi vor fi puşi în situaţia de a recepţiona vorbe
care nu vor actualiza în mintea lor imagini corespunzătoare R pe care să se
sprijine informaţiile.
Spre deosebire de copilul normal la care povestirea are funcţie pozitivă
deoarece declanşează emoţii, sentimente şi orientează copilul spre ceea ce este
bun şi frumos, la copilul d.a. ( mai ales la clasele mici) - povestirea nudă nu
trezeşte emoţii şi sentimente , nu are valoare formativă , iar la clasele mari are
o valoare formativă nesemnificativă.
La d.m. ,la care R şi vocabularul sunt sărace, lacunare, convorbirea,
povestirea, fără sprijin masiv pe material concret şi fără antrenarea elevilor la
activităţi de prelucrare individuală a materialului de învăţare nu pot fi eficiente.
Sunt mai eficiente atunci când sunt utilizate:diafilme, materiale ilustrative.
 Un deziderat al învăţământului special îl reprezintă ameliorarea utilizării
mijloacelor de lucru la lecţii , astfel se captează mai uşor atenţia şi este
facilitata implicarea afectiv-motivationala a elevilor în sedcventele lecţiei.

Explicaţia
Metoda de comunicare orală expozitiva
-este o formă de expunere a unui subiect ( principiu, lege, teorema), prin care
se prezintă în mod logic cauze, motive, relaţii, funcţii, sensuri.
-este frecvent însoţită de demonstraţii
-se porneşte de la teorie la practică , de la abstract la concret.
-pentru elevii d.m. , din clasele mici, acest demers deductiv este inaccesibil,
explicaţia reprezentând o metodă bazată pe gândirea operatorie, în timp ce
elevii cu d.m. din clasele mici se afla la stadiul gândirii preoperatorii.
- ca o variantă a metodei explicative în învăţământul special se utilizează citirea
explicativă 9 asociată cu citirea unor texte din manual).
Explicaţia , ca şi descrierea în cazul copilului cu deficienţe ( senzoriale şi
mintale) sunt mai eficiente atunci când sunt utilizate cu alte metode că :
demonstraţia, convorbirea.
Descrierea
-metoda de comunicare orală expozitiva
La deficientul de auz aceasta solicita o serie de condiţii pentru a fi eficientă:
-realizarea în bune condiţii a labiolecturii;luminozitate, unghi, distanţă,
capacitate de concentrare a atenţiei, nivelul motivaţiei, etc.
-este foarte important modul de organizare al clasei:scaunul profesorului situat
la acelaşi nivel cu al elevilor.
-profesorul trebuie să vorbească cu faţa spre clasa, el trebuie să repete
răspunsurile, întrebările şi comentariile celorlalţi copiii;este important ca şi copiii
să se vadă atunci când vorbesc =pentru facilitatrea labiolecturii.

Instructajul
-metoda de comunicare orală expozitiva
-explicatia care precede sau însoţeşte o activitate practică, activitatea de atelier,
o excursie.
-ajuta la precizarea sarcinilor de îndeplinit, a condiţiilor, a modului de
comportare a subiectului.
-se aplica mai mult la clasele mari
-formarea acestui procedeu la d.m. e dificilă pentru că se reţine cu mare
greutate conţinutul verbal .

exemplu: Instructajul la atelier , la o activitate practică. Se realizează în acelaşi

timp instructajul şi demonstraţia pe material didactic.
1. se face planul-momentele care trebuie parcurse
2. fotografia observată care trebuie realizată pe etape.
3.
Prelegerea şcolară
Reprezintă formă de expunere în cadrul căreia informaţia este prezentată ca o
succesiune de idei , teorii, interpretări de fapte separate , în scopul unificării lor
într-un tot. Întrebuinţarea ei se concepe la clasele mari.
Conversaţia didactică
Conversaţia euristică
Este o metodă de comunicare orală dialogata -conversativa.
-favorizeaza descoperirea noului, exersarea proceselor psihice, clarificarea ,
sintetizarea, consolidarea şi sistematizarea cunoştinţelor, verificarea şi
evaluarea performanţelor.
Se foloseşte în scopul:
1. însuşirii de către subiect a unor noi cunoştinţe
2. reactualizarea cunoştinţelor şi introducerea în lecţia nouă ( debutul
lecţiei)
3. fixarea şi sistematizarea cunoştinţelor ( pe parcursul predării)
4. evaluarea / verificarea orală a cunoştinţelor
Trebuie să :
1. predomine întrebările de judecată : Cum? De ce ? Ce însemnătate are? Şi
nu întrebările de memorie: Cine? Unde? Ce este?
2. întrebările să fie formulate clar, simplu, corect.
3. întrebările să solicite răspunsuri corecte, precise.
La d.m. este dificilă pentru că:
-conversatia presupune existenţa unui bagaj de cunoştinţe, R ( la d.m. R sunt
lacunare, insuficiente, bazate pe şablon).
-necesita o disciplină a dialogului ( deprinderea de a asculta întrebarea şi de a
formula logic raspunsul- aceste calităţi sunt diminuate, chiar inexistente la
d.m.).
-este supus unei excitaţii verbale;
-presupune un vocabular relativ bogat şi activ.
Recomandări :
- evitarea conversaţiei spontane, improvizate ca mijloc de comunicare a
cunoştinţelor.
- să nu se pornească de la ideea că oricum la vârsta dată fiecare subiect trebuie
să aibă nişte R empirice
- trebuie activizat vocabularul
-trebuie provocat la răspuns un copil care suntem siguri că va da un răspuns
corect , nerigid.
Conversaţia, citirea din manual , povestirea deci lecţii bazate pe material
verbal- copilul este supus unei excitaţii verbale.
Trebuie asociată cu demonstraţia , cu observaţia, cu exerciţiul practic-
copilul să ia contact prin toate simţurile.
Conversaţia tradiţională (catehetica)
De cele mai multe ori este contraindicata în cazul elevilor cu deficienţe,
deoarece prin această metodă este favorizată memorarea mecanică. Experienţă
practică a demonstat necesitatea combinării metodelor interogative cu celelate
metode (expozitive, demonstrative, activ-participative);astfel se înlătură
monotonia , sunt stimulate gândirea şi concentrarea atenţiei, condiţii necesare
în obţinerea succesului la elevii cu cerinţe speciale.
Demonstraţia
Metoda prin explorare şi descoperire
-se utilizează mai ales în activitatea de învăţare cu caracter practic;
-subiectii sunt antrenaţi să observe ceea ce demonstrează profesorul şi apoi să
repete activitatea demonstrată de profesor folosind materiale didactice.
-trebuie însoţită de explicaţie verbală, pe secvenţe
-are o valoare terapeutică în activitatea cu d.m. pentru că cere şi stimulează
atenţia , incita interesul pentru natura , pentru obiectele observate.
Demonstraţia este o metodă de predare-invatare ,în cadrul căreia mesajul
de transmis către elev se cuprinde într-un obiect concret, o acţiune concretă
sau substitutele lor.
Demonstraţia este prezentă într-o formă sau alta , în toate materiile de
învăţământ.
Se pot delimita cinci forme de demonstraţie relativ distincte , în funcţie de
mijlocul pe care se bazează fiecare:
- demonstraţia cu obiecte în stare naturală
- demonstraţia cu acţiuni
- demonstraţia cu substitutele obiectelor , fenomenelor, acţiunilor.
- demonstraţia de tip combinat
- demonstraţia cu mijloace tehnice.
Observarea
Observarea poate fi independenţa sau dirijată parţial de profesori, se
desfăşoară după un plan stabilit de acesta, precizând obiectivele observării,
notarea datelor esenţiale şi prelucrarea lor. Pe cât este posibil profesorul îi va
laasa pe elevi să observe independent , sugerându-le doar direcţii mai
importante, pentru a-i pregăti în vederea cercetării.
Constă din urmărirea sistematică de către elev a obiectelor şi fenomenelor
ce constituie
conţinutul învăţării, în scopul surprinderii însuşirilor semnificative ale acestora.
Observarea - metoda de explorare dirijată/nemijlocita
-ca metoda se observa mai ales la activităţi cu caracter practic;
-insoteste explicaţia ;
-are o valoare terapeutica-compensatorie, dezvolta spiritul de observaţie,
curiozitatea.
-se întocmeşte planul de observat , apoi are loc urmărirea fenomenului de
observat în etapele prestabilite.
-se asociază cu activităţi practice pe care subiectul le desfăşoară cu modelul de
observat -manipulari comparative.
-obseravrea reprezintă una dintre metodele de învăţare prin cercetare şi
descoperire
Lucrul cu manualul
Metoda didactică în cadrul căreia învăţarea are ca sursa esenţială şi ca
instrument de formare a elevului cartea şcolară sau alte surse similare.
Manualul şcolar şi explicaţiile profesorului , cărţile , revistele, emisiunile
radio şi televiziune sunt principalele instrumente de acces ale elevilor spre
valorile culturii umane. Încă din clasele mici , ei trebuie obişnuiţi cu tehnicile de
muncă intelectuală, ca mijloc de pregătire pentru învăţarea permanentă. În
urma unor cercetări s-a constatat că aproximativ 80 % din elevi nu folosesc
manualul şi nici nu ştiu cum să-l folosească eficient , întrucât nu cunosc
tehnicile muncii intelectuale.
Încă din clasele gimnaziale, elevii trebuie familiarizaţi cu tehinicile lecturii
eficiente.
Exerciţiul
Executarea repetată şi conştientă a unei activităţi urmărind formarea
deprinderilor, consolidarea cunoştinţelor şi dezvoltarea capacităţilor intelectuale.
 Exerciţiul nu se limitează doar la formarea deprinderilor , ci vizează în acelaşi
timp consolidarea unor cunoştinţe , care reprezintă aspectul teoretic al
actiounilor implicate în exerciţiu.
Este importantă asigurarea varietăţii pentru a nu accentua inerţia
patologică .
Exemplu: în cazul lecţiilor de aritmetică -nu se dau coloane separate +, -, se
alternează.
Există mai multe tipuri de exerciţii clasificate astfel:
-dupa subiecţii care le executa , exerciţii:
-individuale
-in echipă
-frontale
-dupa funcţia îndeplinită :
-introductive
-debaza
-operatorii (de mânuire)
-dupa modul de intervenţie al profesorului:
-dirijate
-semidirijate
-libere
-dupa obiectul didactic urmărit :
-de calcul mintal
-de comunicare
-de rezolvare a problemelor
-de formare a deprinderilor intelectuale
-de creativitate
-de autocontrol.
Metodele de simulare ( bazate pe jocul didactic şi dramatizare) pot
fi aplicate cu succes atât în ceea ce priveşte conţinutul unor discipline
( dramatizarea unor lecţii) , cât şi în formarea şi dezvoltarea comunicării la elevii
cu deficienţe mintale şi senzoriale. Implicarea lor cât mai directă în situaţii şi
circumstanţe de viaţă simulate ( activităţi de tip jocul de-a..) trezeşte motivaţia
şi facilitează participarea activă, emoţională a elevilor, constituind şi un mijloc
de socializare şi interrelaţionare cu cei din jur.
Jocul didactic -metoda bazată pe acţiune
Exemplu:
 1. La matematică -formarea reprezentărilor despre formele geometrice,
verificarea cunoştinţelor despre culori.
Joc: "Ce formă am primit?"-se folosec figuri geometrice decupate ( cerc,
triunghi, pătrat), în clasa vor fi aşezate obiecte a căror formă este
asemănătoare:
-minge-cerc
-batista-patrat
-basma-trunghi
fiecare elev primeşte o figură geometrică din carton.Apoi, educatorul va indica
batista , iar elevii care au pătratul îl ridică , îl numesc şi îi spun culoarea.
2.Pentru fixarea numeraţiei 1-10
jocul : "Ce numere lipsesc"
-se desfăşoară sub formă de concurs
-elevilor li se prezintă un şir de numere naturale lacunar, ei trebuie să găsească
numerele care lipsesc şi să le scrie pe foi de hârtie.
La lb.romana-dezvoltarea vocabularului
Jocul : " Cine scrie mai multe cuvinte"
-concurs cu o silabă dată , copiii trebuie să formeze cât mai multe cuvinte care
să înceapă cu silabă respectivă.
La mediul înconjurător:
"Roata anotipurilor"
"Ce mănâncă fiecare animal"
Jocurile didactice satisfac nevoia de motricitate şi gândire concretă a
preşcolarilor şi elevilor mici.
După conţinut şi obiective :
-jocuri senzoriale (vizual-motorii, auditive)
-jocuri de observare a mediului înconjurător
-jocuri de dezvoltare a vorbirii
-jocuri aplicative
-jocuri de imaginaţie
După materialele folosite:
-jocuri cu / fără materiale
-jocuri orale
-jocuri cu întrebări .
În contextul activităţilor specifice educaţiei speciale, mai ales pentru copiii
cu deficienţe de intelect, tulburări asociate(autismul, sindromul Down) sau
pentru cei cu tulburări senzoriale,metoda imitaţiei şi procesul
înlănţuirii ,ocupă un loc foarte important datorită compatibilităţii existente
între specificul acestora şi particularităţile de învăţare ale respectivelor categorii
de subiecţi, pe de o parte, dar şi datorită calităţii acesor metode şi procedee,
extrem de potrivite şi eficiente în situaţiile de prezentare, antrenare şi
consolidare a noilor cunoştinţe şi deprinderi din diverse discipline pe care elevii
să le însuşească , pe de lat parte.
Excursii, vizite
-precedate obligatoriu de o activitate pregătitoare (ce va trebui să facă)
-succedate de o activitate de sinteze şi concluzii.
Utilizarea calculatorului
În procesul instructiv-educativ, calculatorul joacă 2 roluri importante:
-suport în comunicare
-sprijin în învăţare
În cazul copiilor cu deficienţe fizice şi senzorile, învăţarea asistată de calculator
(IAC) determină creşterea independenţei în învăţare.
Efecte ale utilizării PC:
-dezvolta capacitatea elevilor cu deficienţe severe de a opera cu semne şi
simboluri
-antreneaza, dezvolta percepţia vizuală şi auditivă
-motiveaza elevul
Metode activ-participative în activitatea educativă a copiilor cu
cerinţe speciale
În ultimul timp se invoca frecvent metodele activ-participative utilizate în
practică instructiv-educativa deoarece permit elevului satisfacerea cerinţelor
educaţionale prin efort personal sau în colaborare cu alţi colegi. Specific acestor
metode este faptul că se stimulează interesul pentru cunoaştere, se facilitează
contactul cu realitatea înconjurătoare, ele fiind subordonate dezvoltării mintale
şi a nivelului de socializare al elevilor.
Aceste metode stimulează şi dezvolta foarte mult învăţarea prin cooperare(
lucrul în perechi sau în grupe mici de elevi) , facilitând astfel comunicarea,
socializarea , relaţionarea, colaborarea şi sprijinul reciproc pentru rezolvarea
unor probleme.
Experienţă practică de până acum în aplicarea metodelor de învăţare prin
cooperare a evidenţiat o serie de rezultate, dintre care cele mai evidente sunt:
-cresterea motivaţiei elevilor pentru activitatea de învăţare;
-increderea în sine bazată pe acceptarea de sine;
-competente sociale sporite;
-atitudine pozitivă faţă de personalul didactic, disciplinele de studiu şi conţinutul
acestora;
-cooperarea între elevii clasei;
-relatii mai bune, mai toleranţe cu colegii;
-capacitati sporite de a percepe o situaţie, un eveniment sau o serie de obiecte
şi fenimene şi din perspective celuilalt;
-confort psihic sporit, dezvolatrea capacităţii de adaptare la situaţii noi,
creşterea capacităţii de efort.
Algoritmizarea
Algoritmizarea =modalitatea de a studia un obiect, fenomen, proces, sau
de a rezolva o problemă teoretică sau practică, prin intermediul unor operaţii
precise, neschimbate, prin reguli sau prescripţii denumite legi.
Algoritm= o operaţie univocă de rezolvare a unui anumit procedeu de lucru
într-un anumit domeniu de activitate( reţete, formule, coduri, reguli, modele
tipice de natură matematică).
algoritm = model operaţional care ajut la rezolvarea unor probleme ,
micşorând efortuirle şi timpul de efectuare a acţiunilor, mărind productivitatea
muncii intelectuale sau practice Algoritmizarea = concepută şi utilizată
inteleigent poate asigura şi spori precizia , rigoarea , operaţionalitatea şi
randamentul muncii în toate domeniile de activitate( excepţie, artă, filozofie,
literatură).
Algoritmizarea presupune că predarea conţinuturilor către elevi să se facă
prin utilizarea unor logaritmi, pot fi definiţi ca seturi de operaţii care se
desfăşoară mereu într-o ordine standard, valabile pentru anumite categorii de
sarcini.
Dat fiind specificul activităţii de instruire , în activitatea didactică se folosesc
algoritmi cu un număr mai mare sau mai mic de verigi.
Exemplu;
a) simpli: 1,2 operaţii;
b) complecşi:mai mult de 3 operaţii;
pot fi utilizaţi în diverse contexte ( obiectivarea lor într-un proiect de lecţii, sir
mare de operaţii , sau alte categorii de sarcini).
Limite
1. nu toate disciplinele de învăţământ se pretează la utilizarea ei. Cele mai
adecvate pentru această metodă:matematică, fizică, gramatică.
2. utilizarea excesiva-riscul favorizării învăţării de tipul S-R, oarecum se
limitează creativitatea didactică
3. în cazul utilizării excesive poate apărea riscul mecanizării activităţii de
instruire( prin specificul sau rămâne o activitate interactivă =presupune
schimburi de păreri , atitudini între agenţii care intră în interacţiune).