„Broasca ţestoasă cea fermecată”

de Petre Ispirescu
rezumat

A fost odată ca niciodată un împărat. El avea trei feciori. După ce primii doi îşi
găsiră neveste veni şi rândul meznului. Tot căutând dădu de un eleşteu. Acolo întâlni
o broască ţestoasă. Privind-o cu mare atenţie, strigă că ea îi va fi logodnică. Atunci ea
se transformă într-o zână!
Când ajunse acasă şi le povesti fraţilor mai mari şi tatălui său că logodnica lui
este o broască, începură să râdă. Dar neterminând de povestit, suportă ruşinea.
În ziua următoare veni din nou la eleşteu, unde i se înfăţişă broasca ţestoasă,
care, de astă dată, se transformă într-o prinţesă. Ei se aranjară în palatul scos de ea
din lac. Toţi îl invidiară când ajunse acasă şi se urcă pe tron.
 „Aleodor împărat”
de Petre Ispirescu
Rezumat

A fost odată un împărat. Atunci când ajunse la bătrâneţe, dobândi un fiu.

Numele lui era Aleodor. Pe patul de moarte împăratul i-a zis că poate să vâneze în
multe locuri numai pe moşia lui Jumătate-de-om-călare-pe-jumătate-de-iepure-şchiop
să nu vâneze. Aleodor se urcă pe tron. Din întâmplare, într-o zi, alunecă nu ştiu cum
şi ajunse pe moşia celui slut care i se şi înfăţişă. El îi ceru pentru a scăpa teafăr să îi
aducă pe fata lui Verdeş împărat. Zis şi făcut.
Pe drum se întâlni cu o ştiucă. Era la ananghie. Aleodor vru să o mănâncce,
dar la rugămintea ei o cruţă. Ea îi dărui un solzişor şi îi spuse că atunci când va avea
nevoie va veni. Mai merse el ce mai merse şi dădu de o cioară care avea aripa rănită.
Băiatul ar fi vrut să o mănânce, dar ea îl rugă să o cruţe. Aşa şi făcu. La sfârşit îi dădu
o pană şi spuse că, dacă va avea vreodată nevoie de ea, va veni. Merge el ce merge
şi dă de un tăune. Aleodor ar fi vrut să îl calce, dar, la rugăminţile acestuia, prinţul îl
cruţă. Tăunele îi dădu un puf din aripioară şi îi zise ce i-au spus şi celelalte animale.
Ajunse în sfârşit la împărat şi îl rugă să îi dea fata. Împăratul îi zise că este de
acord, dar va trebui să respecte obiceiul de acolo ca bărbatul să se ascundă de trei
ori şi fata trebuie să îl găsească. Dacă prinţesa nu îl va găsi, o va putea lua. Prima
dată el chemă ştiuca să îl ajute, iar ea îl transformă într-o scoică şi îl ascunse pe fundul
mării. Fata îl găsi. A doua oară chemă cioara, iar ea îl transformă într-o cioară mică.
Fata îl găsi şi de această dată. Ultima dată chemă tăunul. El îl transformă într-o lindină
şi o ascunse chiar în coada fetei. De data asta, prinţesa nu reuşi să-l
găsească. Aleodor se arătă şi plecă împreună cu fata. Ea se îndrăgosti de el.
Băiatul, când ajunse la Jumătate-de-om-călare-pe-jumătate-de-iepure-şchiop,
plecă. Fata făcu ce făcu şi îl omorî pe slut. Apoi Aleodor şi prinţesa se căsătoriră.
 ”Zâna munților”
de Petre Ispirescu .
rezumat

De la început trebuie spus că basmul acesta, deși seamănă, e

mult mai interesant decât Cenușăreasa.
Un împărat viteaz, drept și înțelept, la bătrânețe a primit în dar de la Dumnezeu,
un fecior. Feciorul se dovedi, la fel ca tatăl, silitor la carte, drept la judecată și deosebit
de înțelept/matur pentru vârsta lui tânără. După ce nimeni nu a mai avut ce să-l învețe,
Împăratul s-a gândit, ca orice tată, că i-a venit flăcăului vremea de însurat. Ele, fetele
celorlalți împărați, tare ar mai fi vrut să aleagă pe una din ele, dar el nu și nu, că e prea
tânăr pentru așa o destoinică încercare. Iată însă că Zâna Munților, cine știe cum, se
îndrăgostise de el, și temătoare, se tot deghiza în turturică și-i ieșea în cale mereu.
Văzând că nu reușește să-l apropie așa, Zâna se transformă într-o fată săracă
și se angajă găinăreasă la curtea de păsări a castelului. Muncea grozav de bine, și fiul
împăratului parcă, parcă nu-și mai putea lua ochii de la frumusețea și vrednicia ei.
Mergând la nunta fiului unui împărat vecin și prieten, flăcăul nostru se și prinse în horă
cu o fată necunoscută, îmbrăcată într-un fel nemaivăzut până atunci.
Tot așa, nuntă după nuntă, nu era horă sau joc unde fiul de împărat să n-o
întâlnească pe frumoasa necunoscută și să nu sufere amarnic pentru că nu știa nimic
despre ea. La ultima nuntă însă, necunoscuta își pierdu în grabă, condurul/pantoful în
noroi. Bineînțeles că prințul nostru își trimise credincioșii din casă-n casă să vadă pe
care picior de domniță se potrivește încălțămintea fermecată. Tot ca-n poveste, ultima
care mai rămăsese, găinăreasa își potrivi pantoful de parcă era turnat. Ea tăgăduia
într-una, dar flăcăul nostru o arătă cu degetul și spuse părinților lui că EA va fi
aleasa/soția lui. Zâna mărturisi că sentimentele pentru feciorul de împărat sunt atât de
puternice că de dragul lui ea se leapădă de puterile ei nepământene pentru iubirea lui
pământeană.
Un basm sensibil și delicat, minunat de citit la orice vârstă.
 „Soacra cu trei nurori”
de Ion Creangă
Rezumat

În această poveste este vorba despre o babă lacomă care avea trei feciori.
Când a venit timpul ca băiatul cel mare să își caute o mireasă, baba avea deja
una pentru el. Băiatul o acceptă. Baba o punea să facă tot felul de treburi și îi
spunea că are un ochi la ceafă și vede tot ce se întâmplă. Situația s-a repetat și
cu fratele mijlociu. Numai cel mic și-a ales singur nevasta.
Fata cea mică le-a întors pe cele două împotriva babei. Acestea au plănuit
să scape de ea. Au izbit-o cu capul de toți pereții. Baba era pe moarte. Chiar
atunci au venit dintr-o călătorie cei trei soți. Înainte să moară, soacra a arătat cu
degetul către cele trei nurori și spre răsărit, apoi spre apus, pe urmă în mijlocul
casei, locurile unde fusese lovită de ele. Fii plângeau și nu puteau înțelege
semnele mamei lor. Atunci nora cea tânără le-a spus că fiul cel mijlociu să ia
casa din miazăzi, cel mare casa din miazănoapte, iar cel mic să rămână aici.
Așa a murit soacra cu trei nurori.
Mi-a plăcut această poveste datorită istețimii fetei mici.