INTEGRALA DUBLĂ

1. Integrale duble pe dreptunghiuri

Rb
Vom defini integrala dublă ı̂ntr-un mod similar cu integrala definită
a f (x)dx. Vom considera o funcţie de două variabile definită pe un
dreptunghi ı̂nchis

R = [a, b] × [c, d] = {(x, y) ∈ R2 : a ≤ x ≤ b, c ≤ y ≤ d}

şi vom presupune mai ı̂ntâi că f (x, y) ≥ 0. Graficul lui f este o
suprafaţă cu ecuaţia z = f (x, y). Fie S solidul cuprins ı̂ntre R şi
graficul lui f , adică

S = {(x, y, z) ∈ R3 : 0 ≤ z ≤ f (x, y), (x, y) ∈ R}.

Scopul nostru este de a determina volumul lui S. Primul pas este

să descompunem dreptunghiul R ı̂n dreptunghiuri mai mici. Vom des-
compune intervalul [a, b] ı̂n m intervale [xi−1 , xi ] de lungime egală cu
∆x = (b − a)/m, iar pe [c, d] ı̂n n intervale [yj−1 , yj ] de lungime egală
cu ∆y = (d − c)/n. Ducând linii paralele cu axele de coordonate vom
descompune, ca ı̂n figura următoare, dreptunghiul R ı̂n dreptunghiuri

Rij = [xi−1 , xi ] × [yj−1 , yj ] = {(x, y) : xi−1 ≤ x ≤ xi , yj−1 ≤ y ≤ yj },

fiecare având aria ∆A = ∆x∆y.

1
2 INTEGRALA DUBLĂ

Dacă alegem câte un punct intermediar (x∗ij , yij∗ ) ı̂n fiecare Rij , atunci
vom putea aproxima partea lui S care se află deasupra fiecărui Rij
printr-un paralelipiped dreptunghic cu baza Rij şi ı̂nălţimea f (x∗ij , yij∗ )
ca ı̂n figura următoare.

Volumul acestui paralelipiped dreptunghic este ı̂nălţimea ı̂nmulţită

cu aria dreptunghiului de la bază

f (x∗ij , yij∗ )∆A.

Urmând aceeaşi procedură pentru toate dreptunghiurile şi adunând

volumele corespunzătoare, vom obţine o aproximare pentru volumul lui
 INTEGRALA DUBLĂ 3

S
m X
n
f (x∗ij , yij∗ )∆A.
X
V ≈
i=1 j=1

Această sumă dublă ı̂nseamnă că, pe fiecare dreptunghi vom evalua

pe f ı̂n punctul ales, vom ı̂nmulţi cu aria dreptunghiului şi apoi vom
aduna rezultatele.
Intuiţia ne spune că aproximarea de mai sus devine mai precisă
atunci când m şi n sunt mai mari şi ne aşteptăm ca
m X
n
f (x∗ij , yij∗ )∆A.
X
(1) V = lim
m,n→∞
i=1 j=1

Vom folosi expresia din ecuaţia (1) pentru a defini volumul unui
solid S care este cuprins ı̂ntre graficul lui f şi dreptunghiul R.
Definiţie 1.1. Integrala dublă a funcţiei f pe dreptunghiul R este
ZZ m X
n
f (x∗ij , yij∗ )∆A
X
f (x, y)dA = m,n→∞
lim
R i=1 j=1

Mai precis, prin limita din definiţia anterioară se ı̂nţelege că pentru
orice  > 0 există un număr natural N , care depinde de  astfel ı̂ncât
 
ZZ m X n 
∗ ∗
 X 

 f (x, y)dA − f (x , y
ij ij )∆A 
 <
 R i=1 j=1 

pentru orice m şi n mai mari decât N şi orice alegere a punctelor
(x∗ij , yij∗ )
ı̂n Rij .
4 INTEGRALA DUBLĂ

O funcţie f se numeşte integrabilă dacă limita din definiţia ante-

rioară există. Se poate arăta că toate funcţiile continue sunt integra-
bile. Dacă f este mărginită pe R (adică există o constantă M astfel
ı̂ncât |f (x, y)| ≤ M pentru toţi (x, y) ∈ R) şi f este continuă pe R, cu
excepţia unui număr finit de curbe netede atunci f este integrabilă pe
R.
Punctul (x∗ij , yij∗ ) poate fi ales oriunde ı̂n dreptunghiul Rij , dar dacă
vom alege colţul din dreapta sus, atunci expresia integralei duble este
mai simplă:
ZZ m X
X n
f (x, y)dA = lim f (xi , yj )∆A.
R m,n→∞
i=1 j=1

Dacă f (x, y) ≥ 0 atunci volumul V al lui S este

ZZ
V = f (x, y)dA.
R

Suma din definiţia anterioară

m X
n
f (x∗ij , yij∗ )∆A
X

i=1 j=1

se numeşte suma dublă Riemann şi este folosită pentru a aproxima

valoarea integralei duble.

2. Integrale iterate
Să ne reamintim că de obicei este dificil sa calculăm integrala definită
direct cu definiţia sa, dar formula Leibniz-Newton ne oferă o metodă
mult mai usoară. Calculul integralelor duble plecănd de la definiţie
este si mai complicat, de aceea ı̂n continuare vom vedea cum putem
exprima o integrală dublă sub forma unei integrale iterate, care poate
fi evaluată calculând două integrale definite.
Presupunem că f este o funcţie de două variabile care este integrabilă
pe dreptunghiul R = [a, b] × [c, d]. Vom folosi notaţia cd f (x, y)dy, care
R

ı̂nseamnă că x este fixat şi f (x, y) este integrată ı̂n raport cu y de
la y = c la y = d. Această procedură se numeşte integrarea paţială
ı̂n raport cu y. (Să notăm asemănarea cu derivarea parţială.) Acum
Rd
c f (x, y)dy va depinde doar de valoarea lui x, deci va defini o funcţie
de x:
Z d
A(x) = f (x, y)dy.
c
 INTEGRALA DUBLĂ 5

Dacă vom integra funcţia A ı̂n raport cu x de la x = a la x = b vom

obţine
Z b Z b ñZ d ô
(2) A(x)dx = f (x, y)dy dx
a a c

Integrala din partea dreaptă a ecuaţiei (2) se numeşte integrala ite-

rată. Putem omite parantezele şi atunci vom scrie
Z bZ d Z b ñZ d ô
f (x, y)dydx = f (x, y)dy dx
a c a c

ı̂nsemnând că vom integra mai ı̂ntâi ı̂n raport cu y de la c la d şi apoi
ı̂n raport cu x de la a la b.
Similar, integrala iterată
Z dZ b Z d ñZ b ô
f (x, y)dxdy = f (x, y)dx dy
c a c a

ı̂nsemnând că vom integra mai ı̂ntâi ı̂n raport cu x de la a la b şi apoi
ı̂n raport cu y de la c la d.
Exemplul 2.1. Să se calculeze integralele
a) 03 12 x2 ydydx; b) 12 03 x2 ydxdy.
R R R R

Soluţie. a) Privind pe x ca o constantă, obţinem

2 2 Ç 2å Ç 2å
Z 2 
2 2y 2 2 2 1 3
x ydy = x 
 =x −x = x2 .
1 2 
1 2 2 2
Asftel, funcţia A de mai sus este A(x) = 32 x2 . Vom integra acum ı̂n
raport cu x de la 0 la 3:
Z 3Z 2 Z 3 ñZ 2 ô
2 2
x ydydx = x ydy dx
0 1 0 1
3
x3 
Z 3
3 2 27
= x dx =  = .
0 2 2 0 2
b) Aici vom integra mai ı̂ntâi ı̂n raport cu x:
x=3
x3 
Z 2Z 3 Z 2 ñZ 3 ô Z 2
2 2
x ydxdy = x ydx dy = y  dy
1 0 1 0 1 3 x=0
2
y 2 
Z 2
27
= 9ydy = 9  = .
1 2 1 2
Următoarea teoremă ne dă o metodă practică de calcul a integralei
duble exprimând-o ca o integrală iterată.
6 INTEGRALA DUBLĂ

Teorema 2.2 (Fubini). 1

Dacă f este continuă pe dreptunghiul
R = [a, b] × [c, d] = {(x, y) ∈ R2 : a ≤ x ≤ b, c ≤ y ≤ d}, atunci
ZZ Z bZ d Z dZ b
f (x, y)dA = f (x, y)dydx = f (x, y)dxdy.
R a c c a

Mai general, formula este adevărată dacă presupunem că f este

mărginită pe R, este discontinuă doar pe un număr finit de curbe netede
şi integralele iterate există.
Nu vom include aici demonstraţia teoremei dar vom da o indicaţie
intuitivă pentru cazul ı̂n care f (x, y) ≥ 0. Să ne reamintim ca integrala
dubla reprezenta volumul

3. Integrala dublă pe domenii generale

Pentru integrale simple, domeniul pe care integrăm este ı̂ntotdeauna
un interval. Pentru integrale duble dorim sa putem integra funcţia f nu
doar pe dreptunghiuri, dar şi pe domenii mai generale D. Presupunem
1Teorema este numită după numele matematicianului italian Guido Fubini (1879-
1943), care a demonstrat o versiune mult mai generală a acestei teoreme ı̂n
1907. Versiunea pentru funcţii continue era cunoscută matematicianului francez
Augustin-Louis Cauchy cu aproape un secol ı̂nainte.
 INTEGRALA DUBLĂ 7

că D este o regiune mărginită, ceea ce ı̂nseamnă că D poate fi inclusă

ı̂ntr-un dreptunghi ca in figura următoare.

Vom nota cu F funcţia următoare:


f (x, y) dacă (x, y) este ı̂n D
(3) F (x, y) = 
0 dacă (x, y) este ı̂n R dar nu este ı̂n D
Dacă F este integrabilă pe R, atunci vom defini integrala dublă a
lui f pe D prin
ZZ ZZ
f (x, y)dA = F (x, y)dA unde F este definită ı̂n (3).
D R
RR
Definiţia are sens deoarece R este un dreptunghi si astfel R F (x, y)dA
a fost definită anterior. Procedura este rezonabilă deoarece valorile lui
F (x, y) sunt 0 atunci când (x, y) este ı̂n afara lui D şi de aceea nu con-
tribuie la valoarea integralei. Aceasta ı̂nseamnă că nu are importanţă
ce dreptunghi R folosim atâta timp cât ı̂l conţine pe D.
RR
În cazul ı̂n care f (x, y) ≥ 0, putem interpreta D f (x, y)dA ca fiind
volumul solidului care se afla deasupra lui D şi sub suprafaţa z =
f (x, y). Acest lucru este rezonabil dacă vom compara RR
graficele lui f
şi F din figurile următoare şi reamintindu-ne că R F (x, y)dA este
volumul de sub graficul lui F .
8 INTEGRALA DUBLĂ

Figura de mai sus ne arată că este posibil să avem discontinuităţi
la frontiera lui D. Cu toate acestea, dacă f este continuă pe D şi
curba care reprezintă frontiera lui D ”se comportă bine”2 atunci se
RR RR
poate arăta că R F (x, y)dA există şi deci D f (x, y)dA există. În
particular, acesta este cazul pentru următoarele două tipuri de regiuni.
O regiune plană D spunem că este simplă ı̂n raport cu Oy dacă se
află ı̂ntre graficele a două funcţii continue de variabilă x adică,

D = {(x, y) : a ≤ x ≤ b, g1 (x) ≤ y ≤ g2 (x)}

unde g1 ş i g2 sunt continue pe [a, b]. Câteva exemple de astfel de

regiuni sunt ı̂n următoarele trei grafice.

RR
Pentru a calcula D f (x, y)dA atunci când regiunea D este simplă ı̂n
raport cu Oy, vom alege un dreptunghi R = [a, b] × [c, d] care conţine
pe D, ca ı̂n figura următoare.

2curba trebuie să aiba anumite proprietăţi care depăşesc scopul acestui curs
 INTEGRALA DUBLĂ 9

Fie funcţia F definită de ecuaţia (3). Atunci din teorema lui Fubini
avem
ZZ ZZ Z bZ d
f (x, y)dA = F (x, y)dA = F (x, y)dydx
D R a c

Observăm că F (x, y) = 0 dacă y < g1 (x) sau y > g2 (x) deoarece (x, y)
este ı̂n afara lui D. De aceea
Z d Z g2 (x) Z g2 (x)
F (x, y)dy = F (x, y)dy = f (x, y)dy
c g1 (x) g1 (x)

pentru că F (x, y) = f (x, y) când g1 (x) ≤ y ≤ g2 (x). Astfel vom avea
următoarea formulă de calcul pentru integrale duble pe regiuni simple
ı̂n raport cu axa Oy.

Dacă f este continuă pe o regiune D simplă ı̂n raport cu Oy

astfel ı̂ncât
D = {(x, y) : a ≤ x ≤ b, g1 (x) ≤ y ≤ g2 (x)}
atunci ZZ Z b Z g2 (x)
f (x, y)dA = f (x, y)dydx
D a g1 (x)

Integrala din partea dreaptă este o integrală iterată similară cu cea

considerată ı̂n secţiunea precedentă cu exceptia că ı̂n integrala din in-
terior vom privi pe x ca fiind o constantă nu doar ı̂n f (x, y), dar şi ı̂n
limitele de integrare g1 (x) şi g2 (x).
Vom considera de asemenea regiuni plane simple ı̂n raport cu Ox,
care sunt de forma

D = {(x, y) : c ≤ y ≤ d, h1 (y) ≤ x ≤ h2 (y)}

10 INTEGRALA DUBLĂ

unde h1 şi h2 sunt funcţii continue de varială y. În continuare sunt

ilustrate două regiuni de acest fel.

Folosind aceleaşi medode, putem stabili o formulă de calcul.

Dacă f este continuă pe o regiune D simplă ı̂n raport cu Ox

astfel ı̂ncât
D = {(x, y) : c ≤ y ≤ d, h1 (y) ≤ x ≤ h2 (y)}
atunci ZZ Z d Z h2 (y)
f (x, y)dA = f (x, y)dxdy
D c h1 (y)

RR
Exemplul 3.1. Să se calculeze D (x + 2y)dA, unde D este regiunea
mărginită de parabolele y = 2x2 şi y = 1 + x2 .
Soluţie: Parabolele se intersectează când 2x2 = 1 + x2 , adică x2 = 1,
x1,2 = ±1.
 INTEGRALA DUBLĂ 11

D = {(x, y) : −1 ≤ x ≤ 1, 2x2 ≤ y ≤ 1 + x2 }

ZZ Z 1 Z 1+x2
(x + 2y)dA = (x + 2y)dydx
D −1 2x2
Z 1 î óy=1+x2
= xy + y 2 y=2x2
dx
−1
Z 1
= [x(1 + x2 ) + (1 + x2 )2 − x(2x2 ) − (2x2 )2 ]dx
−1
Z 1
= (−3x4 − x3 + 2x2 + x + 1)dx
−1
ô1
x5 x4 x3 x2 32
= −3 − +2 + +x = .
5 4 3 2 −1 15
Pentru a calcula o integrală dublă este esenţial să desenăm pe D.
De multe ori este de ajutor să desenăm o săgeată verticală ca cea din
figura din exemplul de mai sus. Săgeata pleacă de la marginea de jos
y = g1 (x), care ne dă limita inferioară a integralei din interior şi vârful
este pe marginea superioară y = g2 (x), care ne dă limita superioară de
integrare. Pentru regiuni simple ı̂n raport cu Ox, săgeata se desenează
orizontal, de la marginea din stânga la marginea din dreapta.
RR
Exemplul 3.2. Să se calculeze D xydA unde D este regiunea mărginită
de y = x − 1 şi de parabola y 2 = 2x + 6.
12 INTEGRALA DUBLĂ

Soluţie: Integrala este simplă ı̂n raport cu ambele axe dar este mai
simplu să considerăm pe
1
D = {(x, y) : −2 ≤ y ≤ 4, y 2 − 3 ≤ x ≤ y + 1}.
2
După cum se vede in figura următoare, daca vom considera pe D ca
regiune simpla ı̂n raport cu Oy, va trebui sa calculăm două integrale,
deoarece marginea de jos este formată din două părţi.

4. Proprietăţi ale integralei duble

În această seţiune vom presupune că toate integralele care apar exis-
tă.
Integralele duble au următoarele proprietăţi:
1.
ZZ ZZ ZZ
[f (x, y) + g(x, y)]dA = f (x, y)dA + g(x, y)dA
D D D

2.
ZZ ZZ
cf (x, y)dA = c f (x, y)dA
D D

unde c este o constană.

3. Dacă f (x, y) ≥ g(x, y) pentru toţi (x, y) ∈ D, atunci
ZZ ZZ
f (x, y)dA ≥ g(x, y)dA
D D

4. Dacă D = D1 ∪ D2 , unde D1 şi D2 nu se intersectează, eventual

cu excepţia punctelor de pe frontieră, atunci
ZZ ZZ ZZ
f (x, y)dA = f (x, y)dA + f (x, y)dA
D D1 D2
 INTEGRALA DUBLĂ 13

Această proprietate ne permite să calculăm integrale pe regiuni D

care nu sunt simple nici ı̂n raport cu Ox şi nici cu Oy. Figurile
următoare ilustrează procedura.

5. Această proprietate a integralei spune că dacă integrăm funţia

constantă f (x, y) = 1 pe D, vom obţine aria lui D:
ZZ
1 dA = Aria(D).
D

Figura următoare ne arată de ce această proprietate este adevărată.

Un cilindru cu baza D şi cu ı̂nălţimea 1 va avea volumul
RR
egal cu aria
bazei ı̂nmulţită cu 1, dar volumul poate fi scris si ca D 1 dA.
14 INTEGRALA DUBLĂ

5. Schimbarea de variabile ı̂n integrale duble

RR
Dacă avem de calculat D f (x, y)dA, uneori este util să facem o
schimbare de variabile pentru a uşura calculele. În general, vom pre-
supune că x şi y se pot exprima ı̂n funcţie de alte două variabile u şi v
prin ecuaţiile
x = x(u, v)
y = y(u, v)

unde (u, v) ∈ S. Vom privi aceste ecuaţii ca fiind o transformare de

la (u, v) ∈ S la (x, y) ∈ D. Presupuneam că această transformare are
următoarele proprietăţi:
i) fiecare punct din S este dus ı̂ntr-un punct din D prin acestă trans-
formare;
ii) fiecare punct din D este imaginea unui punct din S;
iii) puncte diferite din S sunt duse ı̂n puncte diferite din D.
Vom presupune ı̂n plus că Jacobianul
 ∂x ∂x 

D(x, y)

 ∂u ∂v  6= 0.
= 
 ∂y
D(u, v)  ∂y 
 
∂u ∂v
 
 D(x,y) 
Atunci dA = dxdy =  D(u,v)  dudv şi
 
ZZ ZZ  D(x, y) 
f (x, y)dA = f (x(u, v), y(u, v)) 

 dudv.

D S D(u, v) 

5.1. Coordonate polare. Pentru multe aplicaţii ale integralei duble,

fie domeniul de integrare, fie funcţia integrată, sau amandouă, pot fi
exprimate mai simplu ı̂n termeni de coordonate polare
 INTEGRALA DUBLĂ 15

x = r cos θ
y = r sin θ.
 
Calculând  D(x,y)
D(r,θ)
 obţinem


dA = dxdy = rdrdθ
Vom aplica coordonatele polare ı̂n cazuri ı̂n care R poate fi descris
simplu ı̂n coordonate polare.

5.2. Coordonate polare generalizate.


x = ar cos θ
y = br sin θ, θ ∈ [0, 2π] şi r ∈ [0, 1].
D(x,y)
D(r,θ)
= abr.
 2
 x2
+ yb2 − 1 ≤ 0
a2
RR
Exemplul 5.1. Sa se calculeze D (x+y)dxdy, unde D : x ≥ 0, y ≥ 0.

6. Câteva aplicaţii ale integralei duble

Integrala dublă are aplicaţii in geometrie, fizică, inginerie, proba-
bilităţi, etc. În continuare vom prezenta câteva dintre ele.
6.1. Masa. Vom considera o placă de forma regiunii D care va avea
densitatea ı̂n punctul (x, y) dată de ρ(x, y), unde funcţia ρ este continuă
pe D. Atunci masa acei placi plane se poate calcula cu formula
ZZ
m= ρ(x, y)dA
D
16 INTEGRALA DUBLĂ

6.2. Centrul de greutate. Vom considera aceeaşi placă D cu densi-

tatea ρ. Atunci centrul de greutate al acestei plăci va avea coordonatele
G(xG , yG ) unde
1 1
ZZ ZZ
xG = xρ(x, y)dA, yG = yρ(x, y)dA,
m D m D
iar m reprezintă masa placii.
6.3. Momentul de inerţie. Momentul de inerţie al unei particule
de masă m ı̂n raport cu o axă este definit ca fiind mr2 , unde r este
distanţa de la particulă la axă. Se poate extinde acest concept la o
placă cu funcţia de densitate ρ(x, y) şi care are forma regiunii D. Vom
descompune pe D in dreptunghiuri mici şi vom aproxima momentul
de inerţie al fiecarui dreptunghi in raport cu axele. Rezultatul va fi
momentul de inerţie al plăcii. Astfel, momentul de inerţie al plăcii D
ı̂n raport cu axa Ox este
ZZ
Ix = y 2 ρ(x, y)dA
D
iar cu axa Oy este ZZ
Iy = x2 ρ(x, y)dA.
D
Dacă vom considera momentul de inerţie ı̂n raport cu originea, numit
şi momentul de inerţie polar definit prin
ZZ
IO = (x2 + y 2 )ρ(x, y)dA.
D
observăm că IO = Ix + Iy .