AUXILIARELE CURRICULARE- MODĂ SAU NECESITATE?

Ii poți da unui elev câte o lecție în fiecare zi, dar dacă îl poți îndruma să învețe stârnindu-i curiozitatea,
el își va dedica întreaga viață învățăturii."
Clay P. Bedford

Def. DEX. Auxiliar – adj., s.n. (element) care ajută la ceva, care se află pe plan
secundar față de ceva principal; (element) ajutător ; care are o funcție secundară,
ajutător; adj. accesoriu, anex, secundar, subsidiar.
Auxiliarele curriculare sunt produse curriculare utilizate de cadrele didactice și
de elevi, în procesul didactic, pentru implementarea adecvată și eficientă a
curriculumului.
În conformitate cu documentele curriculare reglatoare specifice sistemului de
învățământ, cadrele didactice proiectează situațiile de învățare, astfel încât dobândirea
achizițiilor învățării de către elevi să aibă rol adaptativ - social și profesional -, iar
diferențele individuale și nevoile/ interesele elevilor să constituie repere centrale.
Sistemul actual al documentelor curriculare reprezintă ansamblul componentelor
care formează Curriculumul Naţional și cuprinde o grupă de documente normative
şi o grupă care poate fi reunită sub denumirea de documente auxiliare (orientative).
Documentele normative (reglatoare) sunt planul de învăţământ şi programele
şcolare (obligatorii).
Documentele auxiliare, orientative şi nenormative cuprind manualele
alternative, ghidurile metodologice, suporturile de instruire, auxiliarele şcolare;
acestea au un caracter orientativ şi neobligatoriu, deoarece, deşi îşi au originea în
documentele normative, se îndepărtează frecvent de acestea.
Potolea şi Manolescu clasifică documentele curriculare în:
a) documente principale (planul de învăţământ, programa, manualul şcolar) şi
b) documente auxiliare (ghiduri metodologice, caiete de activitate independentă,
pachete de învăţare, seturi multimedia, softuri educaţionale).
 În actuala formă a Legii Educaţiei Naţionale (2015) sunt considerate
componente ale Curriculumului Naţional doar planul de învăţământ şi programele
şcolare.
Extinderea şi amplificarea producerii şi utilizării auxiliarelor educaţionale (în sens
larg) este un fenomen uşor de observat în ultima perioadă de timp. În prezent, pot fi
identificate următoarele tipuri de produse care ar putea fi incluse în acest concept:
 Materiale auxiliare educaţionale pentru limbi străine (caiete, ghiduri, CD-
uri, cărţi, inclusiv manuale tipărite în alte ţări); aceste auxiliare
funcţionează ca suporturi validate de o experienţă exterioară. Există şi
auxiliare autohtone pentru limbi străine, în forme şi cu origini diferite;
 Manuale auxiliare, realizate după programe de tip CDŞ;
 Manuale –caiet realizate după programe şcolare din Curriculum Naţional,
reprezentând însă „alternative” la manualele în uz (unele foarte vechi);
 Ghiduri ale profesorilor (ghiduri de aplicare a curriculumului şcolar);
 Didactici sau metodici pe niveluri, discipline, clase; 25
 Caiete de activitate independentă („caietul elevului”), pe discipline,
clase, semestre, cu forme diferite de construcţie şi exigenţe educaţionale
implicite, mai mult sau mai puţin identificabile;
 Culegeri (de probleme, activităţi, exerciţii) pe discipline şcolare
(matematică, fizică, chimie, biologie, limba română, limbi străine); aici se
includ şi culegerile de texte (comentate sau nu);
 Atlase (de tip „liber” sau de tip „curricular”) pentru diferite domenii
(istorie, botanică, zoologie, geografie, corpul uman);
 Culegeri de teste, adresabile testărilor naţionale şi testărilor de parcurs;
 Auxiliare cu funcţia de „materiale didactice”: planşe, hărţi, scheme, tabele
etc.;
 Suporturi informatice, foarte diferite ca iniţiatori, rezolvări şi destinaţii;
  Enciclopedii (în principiu relativ independente de curriculum, dar utilizabile
şi în procesul de instruire);
 Cărţi ale profesorilor sau lucrări similare (cursuri universitare, tratate, cărţi
tematice etc.
În condițiile învățământului modern, presărat cu o serie de reforme și modificări
constante ale programelor școlare, însă nu și o actualizare și modenizare a manualelor
alternative, oferite drept instrument gratuit în demersul educativ, cadrul didactic este
nevoit să identifice o paletă largă, interactivă, de conținuturi și activități de învățare
diferențiate, specifice particularităților vârstei elevilor, precum și metode diverse de
predare-învățare-evaluare, astfel ca motivația elevului pentru învățare să fie mereu vie,
rezultatele procesului instructiv-educativ să indice mereu un progres școlar.
Având în vedere evoluția societății românești postcomuniste, a mentalității
românilor, oferindu-se orizonturi mult mai largi din toate punctele de vedere, progresul
constant al tehnologiei, preocupările și interesele actuale ale elevilor, se impune și
schimbarea și adaptarea programelor școlare, precum și a manualelor alternative școlare,
(lucrându-se în prezent la acest aspect), astfel ca să nu existe discrepanțe între acestea.
Odată cu apariția manualelor alternative, s-a dezvoltat exploziv și industria ofertei
educaționale, în special a auxiliarelor curriculare, așa încât este necesară o analiză
riguroasă a acestor materiale auxiliare, pentru ca acestea să satisfacă întru totul sau într-
un grad cât mai ridicat, cerințele educaționale, să fie antrenante, mobilizatoare să ofere
grade de dificultate diferite și conținuturile propuse să fie conforme cu programa școlară
în vigoare.
Adeseori se utilizează auxiliarele didactice în mod excesiv, însă auxiliarul didactic
este, prin definiție, un mijloc de învățământ care asigură eficientizarea activității
didactice, activitate care se desfășoară pe baza în baza unei programe școlare, însă
învățământul românesc fiind un învățământ gratuit (10 clase), Ministerul Educației pune
la dispoziția elevilor și a profesorilor un suport didactic, numit manualul alternativ,
acesta fiind evaluat și aprobat. Însă, din păcate, manualele școlare nu au mai fost
actualizate de foarte mulți ani, acestea propunând uneori conținuturi depășite, învechite,
neconforme cu programa școlară aflată în vigoare sau cu interesele și preocupările
elevilor, astfel că este absolut necesar să se apeleze constant la auxiliare curriculare, care
oferă o gamă largă de activități moderne de învățare, stimulând creativitatea, interesul
elevilor și totodată motivația acestora.
Deci, având în vedere contextul socio-educativ, ca procesul didactic să fie unul
eficient, cu rezultate deosebite ale învățământului românesc, pe lângă manualele școlare
puse la dispoziția elevilor de Ministerul Educației, este absolut necesar să se apeleze la
auxiliarele curriculare, în demersul didactic, atât pentru pregătirea de zi cu zi a lecțiilor,
cât și pentru pregătirea cu ocazia participării la diverse concursuri și olimpiade școlare
sau în derularea unor activități extrașcolare. Și nu este doar un moft, acest aspect,
deoarece auxiliarele curriculare oferă diverse și vaste conținuturi actualizate, conform
programelor școlare în vigoare, metode moderne și antrenante, activități de învățare
stimulative, texte multimodale, cadrul didactic dovedindu-și măiestria selectând,
îmbinând util și propunând elevilor conținuturi și activități de predare-învățare-evaluare,
prin mijloace si metode didactice adecvate, care le trezesc și le mențin elevilor interesul,
curiozitatea, atenția, motivația și dragostea pentru învățătură.

BIBLIOGRAFIE:

1. Ardelean, Aurel, Contribuțiila teoria Curriculumului: proiectarea

documentelor reglatoare și metodologice, University Press, Arad, 2015.
2. Bocoș, Mușata; Jucan, Dana, Fundamentele pedagogiei. Teoria si
metodologia curriculumului, Editura Paralela 45, București, 2017.
3. Cucoș, Constantin, Pedagogie, Editura Polirom, 2014.
Legea Educației Naționale, Nr.1, 2011,