Oamenii sunt poduri.

Suntem pusi in situatii in care viata pur si simplu vrea sa vada cat suntem de puternici. Avem de dat
probe pentru care nu suntem pregatiti inca. Suntem martorii unor intamplari pe care nici in cosmaruri
nu am vrea sa le traim. Ne luptam pentru a face fata, ulterior, unor sentimente prea greu de suportat si
unor momente pe care nici o pisica cu 9 vieti nu le poate indura. Cum sa mai fii uman dupa sagetile care
ti se dau? Te simti de parca tu esti cel in care se trage non-stop. Tu esti puntea pe care trec sute de pasi
si niciunul nu se opreste sa te intrebe daca nu ai obosit sa sustii atatea ganduri si sentimente. Niciunul,
insa, nu se gandeste ca daca s-ar despica acel pod, s-ar ruina totul. Nimeni nu constientizeaza nevoia si
duritatea de care da dovada. O ruptura, intr-o zi, s-ar putea sa demonteze totul. Sustinerea decade
brusc. Ce raman in urma? Cateva urme de tristate, nervi, suparare. Cum se mai face legatura acum? Cum
se mai poate trece pe partea cealalta?