FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ

LUCRARE DE SEMINAR LA ISTORIA BISERICII UNIVERSALE

MARTIN LUTHER

Pr. Prof. Coord. : Student:

Șapcă Victor Ciobanu Alexandru Marius

Craiova
2018
 INTRODUCERE

Martin Luther a fost una dintre cele mai importante și influente personalități istorice ale
epocii moderne timpurii. Profesorul de teologie, devenit figura centrală a reformei protestante, a
influențat radical-prin învățăturile sale-nu doar istoria Europei, ci și Biserica Catolică, ce a trebuit ea
însăși să recurgă la o reformă (Contrareforma) pentru a-și salva autoritatea. În plus, mișcarea
protestantă inițiată de Luther a contribuit enorm la declinul limbii latine ca limbă de cult în țările
europene, aceasta lăsând loc limbilor naționale.

Martin Luther s-a născut în Eisleben în Saxonia la 10 noiembrie 1483, părinții lui fiind Hans
Luther şi Margaret Ziegler Luther. La scurt timp după nașterea lui Martin Luther familia s-a mutat
în Mansfeld, unde tatăl a lucrat ca miner. Tânărul Martin a studiat la MagdeburgşiEisenach, ca apoi
să se înscrie la universitatea din Erfurt. Îndrumat de tatăl său, Luther a început să studieze dreptul în
anul 1505, însă ulterior s-a dedicat carierei ecleziastice, devenind călugăr al ordinului augustinian. A
continuat studiile optând pentru teologie. Astfel, şi-a luat doctoratul în teologie în 1512 și a devenit
profesor de științe biblice la prestigioasa universitate din Wittenberg.
Credința lui Luther l-a făcut să intre în conflict cu Biserica Romano-Catolică în anul 1517. Pentru a
strânge fonduri în vederea construirii noii biserici San Pietro din Roma, papa Leon al X-lea a vândut
credincioșilor indulgenţe. Prin vânzarea de indulgențe se oferea, în schimbul unei donații bănești,
anularea suferințelor vremelnice datorate păcatului - odată iertat prin pocăinţă. Luther s-a declarat
împotriva acestei practice.

La 31 octombrie 1517 Luther a afișat pe ușa principală a bisericii din Wittenberg cele 95 de
teze care invocau interdicția comerțului de indulgențe. Aceste teze au circulat repede prin tot spaţiul
german și au cauzat o mare controversă. Papa a ordonat ca Luther să apară la Augsburg, în fața
cardinalului Thomas Cajetan. Cardinalul i-a cerut să-și retracteze cele 95 de teze. Luther a replicat că
și le va retrage doar dacă i se va dovedi pe baza Bibliei că el este cel care greșește.
În 1521, prin bula papală Decet Romanum Pontificem, Leon al X-lea l-a excomunicat pe Luther, şi a
cerut împăratului Carol al V-lea să dispună executarea lui sa. Împăratul, în loc să dea curs cererii
papei, a convocat o adunare pentru cercetarea lui Luther. Oficialitățile din dietă i-au cerut să-și
retragă declarațiile. Luther a refuzat, iar membrii dietei l-au declarat indezirabil.
Luther reușit să scape de pedeapsă cu ajutorul prietenului său, ducele Saxoniei, Frederic al III-lea,
care l-a protejat la castelul Wartburg, în aproapierea orașului Eisenach. În timpul șederii la Wartburg,
Luther a început să traducă Biblia în limba germană. Luther considera că mântuirea omului este
oferită gratuit tuturor de către Dumnezeu, dacă ai o credinţă adevărată. Fiecare credincios, care
studiază Biblia poate descoperi adevărul. Mântuirea poate fi asigurată de ceea ce crezi nu ceea ce
faci. Expresia latinăsola fide (numai prin credinţă) devine ideea centrală a mesajului lui Luther. Deşi
iniţial a fost călugăr, Luther a renunţat la celibat şi s-a căsătorit în 1525 cu o fostă călugăriţă,
Katherina von Bora. Ideile promovate de Luther se răspândesc cu rapiditate în spaţiul german, iar
aderarea la noul curent, care va deveni luteranismul, a luat forme violente, iar între 1524-1525 a avut
loc războiul ţărănesc al cărui conducător a fost Thomas Münzer. Luther s-a pronunţat contra
violenţelor fiind un adept al stabilităţii. La 18 februarie 1546, Martin Luthe a murit la Eisleben, fiind
ulterior îngropat în biserica dinWittenberg. A rămas cunoscut în istorie pentru întemeierea primei
biserici protestante, Biserica Lutherană.
 REFORMA LUI LUTHER

Reforma a fost o mișcare de renovare a religiei sub triplă ipostază ce implică

organizarea bisericii, credința și ritualul, fiind un fenomen complex, cu caracter religios,
social-politic și ideologic. Scindarea bisericii catolice a dus, astfel, la apariția unor noi culte
creștine în Europa. Mișcările de reformă au fost recurente în evul mediu. Cauza fundamentală
a fost distanța dintre funcționarea bisericii și idealul cristic. Modalitățile de reacție ale
bisericii au fost cooptarea și represiunea. De-a lungul Evului Mediu au fost numeroase
mișcări eretice, precum cea a catarilor care susțineau divinitatea duală. Astfel, Jan Hus (1369 -
1415), a contestat dogma papală și a fost ars pe rug, fiind judecat drept eretic. La fel făcuse și
înaintașul său, Francisc de Assisi (cca1181/1182 - 1226), dar, întrucât el a acceptat să îi fie
rescrisă regula, s-a putut retrage în mănăstire și, ulterior, a fost sanctificat.

Mișcarea a dus la apariția unor biserici protestante și reformate. Mișcarea lutherană

a avut impact asupra catolicismului, ceea ce a dus la reforma catolică și la reorganizarea
bisericii catolice - "in capite et in membris", ce a fost cerută de mulți reprezentanți în secolele
anterioare. Mișcarea de contrareformă a mizat pe lupta împotriva protestanților, pentru a opri
noile culte și a readuce la catolicism teritoriile influențate de mișcările reformiste.

Reforma Protestantă, câteodată, numită și Revoluția Protestantă, a fost o mișcare

în secolul XVI de a reforma Biserica Romano-Catolică din Europa Occidentală. Reforma a
fost începută de Martin Luther, cu Cele 95 de teze despre practica indulgențelor. La sfârșitul
lunii Octombrie 1517, el le-a afișat pe ușa Bisericii Castelului din Wittenberg, folosită în mod
obișnuit ca afișier pentru comunitatea universitară. În Noiembrie, le-a trimis diferitelor
autorități religioase ale timpului. Reforma s-a sfârșit în divizare, prin întemeierea unor noi
instituții. Cele mai importante patru tradiții care au izvorât direct din reforma sunt tradiția
luterană, cea reformată/calvinistă/prezbiteriană, cea anabaptistă și cea anglicană. Tradiții
protestante ulterioare își au, de obicei, rădăcinile în aceste patru școli inițiale ale Reformei. În
plus, Reforma Protestantă a dus la o Reformă Catolică sau Contrareformă în sânul Bisericii
Catolice, printr-o varietate de noi mișcări spirituale, reforme ale comunităților religioase,
înființarea de seminarii, clarificarea teologiei catolice, ca și schimbări structurale în instituția
Bisericii.

Protestantismul nutrește nobila aspirație de a reveni la formele primare ale

creștinismului. Principiile fundamentale ale protestantismului îl deosebesc atât de catolicism
cât și de Biserica Ortodoxă. Protestanții de toate categoriile, luterani, zwinglieni și calvini sau
reformați se deosebesc de cele doua Biserici, în învățătura lor despre har, mântuire, Biserică,
sfințenie, numărul și valoarea Tainelor.

În învățătura luterană despre mântuirea omului numai prin credință, stă în legătura și
concepția lor despre coruperea totală a chipului și asemănării omului cu Dumnezeu, prin
căderea protopărinților Adam și Eva în păcatul originar, încât omul este incapabil de vreun
efort personal în actul mântuirii, adică să facă ceva bun de la sine și ca atare faptele bune ale
omului nu pot avea în actul mântuirii nici un rol. Referitor la predestinare, luteranii susțin că
Dumnezeu știe totul mai dinainte și rânduiește totul mai dinainte.

În învățătura despre Biserică, ei preferă concepția despre Biserica invizibilă, nu admit

infailibilitatea bisericii ca depozitară a carismei adevărului și nici infailibilitatea sinoadelor
ecumenice. Nu admit ierarhia bisericească harică, stabilită canonic pe temeiul succesiuni
apostolice, ci preoția universală. Renașterea morală a omului se face în legătură directă cu
Hristos, fără mijlocirea ierarhiei harice. În ortodoxia răsăriteană și romano-catolicism, însă,
acestea se face prin mijlocirea ierarhiei harice.

CAUZELE REFORMEI

Europa medievală era predominată de războaie, foamete și epidemii, moartea fiind o

prezența obsesivă. În secolul al XIV-lea, în urma Marii Ciume și devastatorului război de un
veac, temele macabre dominau arta medievală, ca "Dansul Macabru". Prezența morții în viața
cotidiană ducea la accentuarea pesimismului sau la o viață pasională, după Boccacio în
preambulul Decameronului. Pe plan religios, teama de moarte ducea la creșterea pietății și
credinței individului. Misticismul ia amploare în zonele renane și în spațiul flamand, unde s-a
dezvoltat "Devotio moderna". Apare o cerere crescută de dovezi certe în privința mântuirii
personale, iar biserica nu răspundea decât parțial prin intermediul cultului sfinților, al
moaștelor, pelerinajelor, ceea ce ducea la o religiozitate puternică și la o adâncă interiorizare.

Reforma a fost inițiată într-o societate marcată de înrădăcinarea renașterii și a

capitalismului, punându-se mai mult accent pe om ca individ, și mai puțin ca membru al unei
colectivități. Religia trebuia să fie interiorizată, să fie adresată omului ca individualitate și nu
ca membru al unei colectivități bisericești. Se preconizează ideea eliberării individului, creând
premisele unui contact cu divinitatea fără medierea bisericii.

Funcțiile bisericești erau cumpărate, prelații acumulau mai multe funcții bisericești
pe care nu le îndeplineau, dar din care obțineau beneficii materiale. Mulți membri ai înaltei
ierarhii bisericești preferau să rezideze la Roma, fiind centrul de putere și de influență al
curiei papale, sau la curțile principilor, uitând de asistență și îndrumarea enoriașilor. În ciuda
reformei gregoriene, clerul continuă să fie imoral și ignorant, iar papii și cardinalii erau
corupți. Papii din timpul Renașterii erau susținători ai culturii, astfel, au recurs la fiscalitate
excesivă și la indulgențe pentru a finanța artiști, generând urmări negative asupra bisericii, ca
opoziție și contestări. Adepții reformei vor fi iconoclaști, privind arta ca pe un lux inutil, un
obstacol în calea comunicării directe dintre credincios și divinitate. Biserica era criticată și
pentru bogăția excesivă și pentru luxul personal al prelaților.

Biserica susținea bipolaritatea culturală și sexuală pentru a motiva superioritatea

clerului. Vârsta de căsătorie a fost ridicată la 30 de ani, obligând membrii societății să trăiască
în celibat, astfel, clericii nu mai puteau argumenta că aveau o "viață neprihănită" justificând
privilegiile față de laici. Mulți preoți trăiau în concubinaj, iar călugării erau imorali.

Mulți indivizi din rândurile clasei de mijloc din orașe, ce erau centre meșteșugărești și
comerciale, au fost instruiți și educați să obțină capacitatea de a scrie și citi. Laicii umaniști și
artiștii și-au cultivat spiritul ce a contribuit la monopolul cultural al clericilor. Rata
alfabetizări a crescut, astfel, mulți indivizi puteau avea acces direct la biblie, facilitând
traducerea cărții sfinte în limba vorbită, interpretarea proprie a conținutului și răspândirea
acesteia prin intermediul tiparului.

Tiparul a avut un rol important în cadrul mișcării reformiste, datorită climatului

intelectual pe care îl favoriza, contribuind la răspândirea bibliei și lucrărilor teologice, dar și a
operelor umaniste. Sunt descoperite elemente care zdruncină poziția bisericii oficiale.
Lorenzo Valla a demonstrat falsitatea "Donației lui Constantin", document pe care
papalitatea își motiva amplasamentul la Roma. Erasmus de Rotterdam a retradus biblia în
latină după ce a relevat greșelile traducerii bibliei în secolul al IV-lea făcută de Ieronim.
Versiunea tradusă greșit, Vulgata, a fost considerată oficială, fiind baza constituirii unor
dogme ale bisericii catolice.

Cauze economice

Economia și societatea au avut un rol prioritar în transformarea bisericii, care

reprezenta un obstacol în calea schimbărilor comise de capitalismul abia apărut. Biserica
catolică a condamnat comerțul și împrumutul cu dobândă. A inventat "Purgatoriul", un al
treilea loc destinat, pentru a oferi speranțe de mântuire negustorilor și bancherilor contaminați
de utilizarea "incorectă" a banilor, mergând pe principiul "banii nu fac pui", ceea ce intră în
contradicție cu nevoile fundamentale ale clasei de mijloc. Bogăția bisericii a suscitat dorințe
de secularizare ale averilor bisericești de către aristocrație.

Cauze politice

Reforma a avut succes și de pe urma incompatibilității dintre statul modern, care

evolua spre o direcție națională, și universalismul bisericii catolice, ce se prezenta ca un
organism supranațional. Statele s-au modernizat sub forma unui absolutism monarhic,
realizând monopolizarea autorității pe întregul lor teritoriu, eliminând un centru concurent de
putere - Roma. Privilegiile și imunitățile bisericii nu mai puteau fi tolerate. Se dorea
transformarea bisericii într-un instrument pe care să-l folosească în interesul propriu,
deschizând calea spre secularizare și laicizare, odată cu Concordatul de la Bologna din 1516
încheiat de regele Franței, Francisc I, și papa, regii nemaifiind interesați să sprijine reforma.
Regii aveau nevoie permanent de fonduri, datorită creșterii aparatului birocratic și a
necesităților militare cauzate de războaie.

Motivația economico-politică a funcționat doar în statele mici, în orașe, cantoane și

principate. Spre deosebire de Anglia, nici un alt stat absolutist nu a fost câștigat pe deplin de
ideile reformei. Astfel, în perioade diferite și în diferite zone ale Europei, au apărut și s-au
cristalizat idei reformiste, precum cele afirmate cu forță de Luther, ce susținea "sola fide"
(mântuirea prin credință), sacerdoțiul universal (orice creștin era un preot, nu mai era necesar
rolul de mediatori al clericilor și al bisericii dintre umanitate și divinitate) și "sola scriptura"
(autoritatea bibliei, care reprezenta unică sursă a credinței).

CONTRAREFORMA

Reacția bisericii catolice și a papalității față de reforma a fost violentă, manifestată

prin excomunicări, condamnări, războaie religioase. Între 1545-1563, a fost convocat
Conciliul Tridentin, ce a combătut problemele dogmatice și disciplinare, nereușind să asigure
prezența protestanților. Roma, de astfel, nu-și dorea întoarcerea acestora în sânul bisericii
catolice. Conciliul de la Trento nu a acceptat ideile reformiste, confirmând dogmele
anterioare. Au luat măsuri în privința reorganizării vechilor ordine monastice, ale căror abateri
au fost criticate. S-a decis formarea ordinului iezuit, întemeiat de nobilul Ignațiu de Loyola și
recunoscut de papa în 1540. Printr-o disciplină riguroasă, organizare cvasi-militară, prin
suplețe și învățământ de calitate oferit tuturor tinerilor, indiferent de confesiune, ordinul a
contribuit la reîntoarcerea unor regiuni la catolicism, având o vocație în Orient și în lumea
nouă. La Trento s-au luat decizii care au marcat organizarea bisericii catolice. Capul bisericii
era în continuare papa, urmașul apostolului Petru, garantul unității bisericii. Limba de cult era
latina, ca măsură împotriva introducerii limbilor vernaculare în cultul religios de către
protestanți. Versiunea oficială a bibliei era în continuare Vulgata, nefiind autorizată
traducerea bibliei în limbi vulgare și interpretarea laică. Mântuirea era realizată prin credință
și prin fapte pioase, cu mijlocirea bisericii, singura care avea autoritatea de a interpreta textul
sacru, prin intermediul sfinților. Cele șapte taine și celibatul preoților sunt menținute.

Au fost luate măsuri împotriva abuzurilor atacate de reformatori: simonia,

nepotismul, cumulul de funcții ecleziastice, nerezidența prelaților în eparhia lor, excesele
fiscalității pontificale. Este reorganizat învățământul bisericesc, fiind ridicat nivelul cultural al
clerului catolic, care putea să combată cu argumente teologice și intelectuale ideile
reformatorilor. Un rol major l-au avut seminariile pentru formarea preoților, precum și
colegiile iezuite ce asigurau un învățământ de calitate destinat clericilor și laicilor. A fost
stabilită obligația preotului de a predică o dată pe săptămâna în limba vorbită, pentru a spori
influență învățământului bisericesc asupra credincioșilor. Arhitectura bisericilor se modifică,
punând în evidență amvonul de unde vorbea preotul comunității credincioșilor, plasat în
centrul bisericii, și desigur, prin ornamentație deosebită. S-a stabilit Indexul cărților interzise,
pentru a lupta împotriva răspândirii ideilor reformei. Este reorganizată Inchiziția pentru
vânătoarea de eretici, adică reformații.
 Biserica catolică a pus accent pe interiorizarea credinței, pe dialogul cu divinitatea,
prin intermediul preotului și bisericii. Creșterea nivelului intelectual al preoților și
preocuparea pentru educarea populației a fost un răspuns la contestările reformate,
producându-se o alfabetizare la scară largă a Europei occidentale. Prin intermediul măsurilor
de reformă interioară, biserica romană și-a consolidat pozițiile rămase catolice și a recâștigat
teritorii din tabăra reformei: Austria, Bavaria și Polonia. Misionarii catolici au cucerit spații
din lumea extra-europeană, precum Francisc Xavier, ce este considerat apostolul Indiei,
Chinei și Japoniei.