Boli ale ochiului

1.BLEFARITA

Descriere

Prin termenul de blefarita se intelege inflamatia pleoapelor, in special a marginilor libere

palpebrale, superioare si inferioare.
Este o afectiune des intalnita in cabinetele de oftalmologie, pacientii acuzand intepaturi,
usturimi, iritatia si inrosirea peloapelor, prurit si scame ce se formeaza la baza genelor.

Blefarita poate fi clasificata in:

-anterioara – afecteaza marginea externa a pleoapelor (locul unde sunt implantate genele). Cel
mai frecvent sunt intalnite blefaritele stafilococice sau seborice si mai rar alergice sau mixte.
-posterioara – afecteaza fata interna a pleoapelor si este rezultatul disfunctiei glandelor
sebacee meniboneius, rezultand blefarita seboreica. Aceasta este frecvent asociata cu acneea
rozacee, dar poate fi cauzata si de dermatita din infectia cu herpes simplu, cu virusul varicela-
zosterian sau moluscum contagiosum etc.

Cauze de blefarita

Blefarita are multiplii factori favorizanti:

- viciile de refractie necorectate, poluarea, infectiile, diabetul zaharat, alergiile, insuficienta sau
afectarea fluxului lacrimal, factori hormonali, cosmeticele, acneea rozacee, dermatita
seboriera, etc.
 Factorii infectiosi mai des intalniti sunt: Staphylococus aureus; Staphylococus
epidermidis, Corynebacterium sau Propomibacterium acnes.

Simptome blefarita

Pacientii se prezinta cu scuame si creste la nivelul marginii libere palpebrale, care este rosie,
edematiata, uneori cu secretii moderate, orificii glandulare afectate, etc.

Bolnavii acuza usturimi, prurit, senzatie de arsura si corp strain, lacrimare, durere,
afectiunea avand o evolutie cronica, cu pusee de exacerbare a simptomelor, alternand cu
perioade de acalmie.
Complicatiile blefaritelor cronice sunt urmarea relatiei stranse dintre pleoape si
suprafata oculara, si anume: conjunctiva si corneea. Astfel pot fi intalnite conjunctivite, keratite,
orjelete sau salazioane, trichiazis (implantarea anormala a genelor catre globul ocular) sau
chiar pierderea genelor.
Des este intalnita si afectarea si instabilitatea fluxului lacrimal (in 30-50% din cazuri)
blefarita fiind una ditre principalele cauze ale sindromului de ochi uscat.

Diagnostic

Ca analize necesare putem apela la examenul de laborator al secretiei conjunctivale si

efectuarea antibiogramei, ce poate indica etiologia afectiunii si tratamentul cel mai eficace.

Tratamentul pentru blefarita

Tratamentul blefaritei cuprinde:

- mentinerea unei igiene riguroase la nivelul pleoapelor cu ajutorul unor comprese calde (min 4-
5 de 2 ori/zi) care incalzind si lichefiind secretiile vascoase ale glandelor sebacee de la baza
genelor, favorizeaza evacuarea lor.
- spalarea si indepartarea mecanica a scuamelor de la nivelul marginii libere a pleoapelor.
Putem folosi servetele umede speciale, sau doar apa calda amestecata cu sapun pentru
bebelusi, etc.

Important este si masajul zilnic al pleoapelor dupa aplicarea unguentelor cu antibiotice si

antiinflamatorii steroidiene pe marginea pleoapelor. Se pot folosi si solutii cu antibiotic si
cortizon in cazul in care blefarita este asociata si cu o conjunctivita acuta.

In cazuri rare, ce nu raspund tratamentului clasic se poate administra si tratament antibiotic

oral, pe termen mai lung. Este utila si tratarea disfunctiei fluxului lacrimal, cu lacrimi artificiale si chiar
obstrurarea punctelor lacrimale, in cazuri mai grave.

2.GLAUCOMUL
Descriere

In acceptiunea actuala, glaucomul reprezinta o afectare progresiva a nervului optic

asociata de cele mai multe ori cu (si cauzata de) cresterea presiunii intraoculare.

Cauze glaucomului

Cresterea presiunii introculare este cauzata de aparitia unui dezechilibru intre secretia si
eliminarea lichidului intraocular (umor apos).
Exista anumite conformatii ale ochiului care predispun la dezvoltarea acestui mecanism
de crestere a presiunii intraoculare, conformatii care se pot mosteni de la familie.
Persoanele care au rude apropiate suferind de glaucom au un risc mai mare de a
dezvolta aceasta boala.
Simptome de glaucom

Glaucomul poate fi pentru o lunga perioada de timp o boala asimptomatica. O

tensiune intraoculara mediu crescuta nu da simptome dar actioneaza insidios asupra nervului
optic determinand distrugerea progresiva a fibrelor sale.
Rareori, in faze avansate ale glaucomului, pot aparea dureri de cap, senzatia de
presiune in zona oculara iar cand nervul optic este aproape complet distrus apare si scaderea
vederii.
Pentru o perioada indelungata glaucomul se manifesta doar prin ingustarea campului
vizual (pe care pacientul nu o sesizeaza), vederea centrala fiind in acest timp perfect pastrata.

Diagnostic

Diagnosticul de suspiciune de glaucom se pune atunci cand la un control de rutina

depistam o tensiune intraoculara care depaseste limitele normale cuprinse intre 10-21 mmHg.
Diagnosticul de glaucom se stabileste prin alte investigatii care pot sa confirme o
afectare a nervului optic:
- examinarea fundului de ochi (inclusiv aspectul nervului optic)
- examinarea campului vizual poate depista deficite de functie a nervului optic deja instalate.
- tomografia nervului optic arata in detaliu structura fibrelor nervoase si eventuala lor
acceptare.
- pahimetria masoara grosimea corneei si este importanta deoarece masurarea tensiunii
intraoculare se realizeaza prin aplicarea unor presiuni aplicate la nivelul corneei; rezultatele
acestor masuratori pot fi influentate in plus sau in minus prin existenta unei cornei mai groase
sau mai subtiri fata de media statistica.

Tratamentul glaucomului

De cele mai multe ori, tratamentul glaucomului este medicamenos, prin instilarea
unor picaturi care scad tensiunea intraoculara fie prin reducerea productiei de umor apos, fie
prin facilitarea eliminarii lui din ochi. La nevoie se pot asocia doua sau chiar trei substante care,
actionand prin mecanisme diferite, isi potenteaza efectul hipotensor ocular.

Daca raspunsul la picaturi nu este satisfacator se poate asocia si cu un tratament cu laser. Prin
impactele laser aplicate in zona prin care lichidul intraocular este eliminat se poate imbunatati
evaluarea acestui lichid.

In cazurile de glaucom agresiv, in care tensiunea intraoculara nu poate fi stapanita si in care se

constata o alterare progresiva a fibrelor nervului optic este necesara interventia chirurgicala.
Aceasta realizeaza o cale de scurgere a umorului apos in exces intr-un spatiu suubconjunctival
de unde este rezorbit.

Chiar operat, glaucomul este o boala care nu se vindeca niciodata. Uneori este necesara
instilarea de picaturi antiglaucomatoase si dupa operatie. La nevoie interventia se poate repeta
dar aceasta se intampla doar in cazuri exceptionale.

Pacientul care sufera de glaucom trebuie sa stie ca toata viata va trebui sa fie urmarit din punct
de vedere al tensiunii intraoculare, al structurii si functiei nervului optic, urmand sa se prezinte
la controale ale caror periodicitate o stabileste medicul oftalmolog in functie de ritmul de
evolutie al bolii sale.

3. KERATOCONUSUL

Descriere

Este o afectiune oculara degenerativa din grupul ectaziilor oculare, alaturi de keratoglob si
degenerescenta marginala pellucida.
Este caracterizata prin modificarea formei corneei care, din rotunda, devine conica si a
grosimii corneene care devine din ce in ce mai subtire.
 Corneea este fereastra ochiului. Lumina patrunde prin ea, traverseaza lentila-cristalinul,
spre retina, apoi informatia este dusa la creier pentru a forma imaginea vizuala.
Este tipic diagnosticata la pacientii adolescenti cate o data atingand forme severe la
pacientii de 20 si 30 de ani.
Afecteaza ambii ochi, cu un usor decalaj in evolutie, ducand chiar la incapacitatea
pacientilor de a conduce masina si imposibilitatea citirii unui text.
Afecteaza ambele sexe.

Cauzele keratoconusului

S-a descoperit ca apare datorita unui deficit enzimatic de la nivelul corneei.

Prevalenta in populatia generala este de 1/1000. Anumite studii au adus dovezi ale
faptului ca sunt niste mutatii genetice la nivelul cromozomilor 16q si 20q. Altele sugereaza ca se
transmite autosomal dominant. Se asociza cu boli atopice care includ astmul si alergiile.

Keratoconus - simptome

Cel mai frecvent pacientul percepe:

- o vedere incetosata,
- imagine distorsionata,
- sensibilitate crescuta la lumina,
- iritatie oculara
- imagini multiple fantoma- poliopiemonoculara

Diagnosticul de keratoconus

Exista niste semne caracteristice ale keratoconusului care sunt observate de clinician la
biomicroscop. Dar sunt foarte frecvente situatiile cand la debutul afectiunii aceste semne NU
exista.
 In suspiciunea de diagnostic, se inscrie este un pacient tanar care isi schimba frecvent
ochelarii, care prezinta un astigmatism evolutiv, neregulat.

Tratamentul pentru keratoconus

Initial in cazurile incipiente, pacientii pot fi corectati din punctul de vedere al vederii cu
ochelari si lentile de contact moi.
O alta alternativa este folosirea lentilelor de contact rigide gaz permeabile, dar care
prezinta un dezavantaj, disconfortul pacientului, acesta plangandu-se de faptul ca nu le suporta,
ca simte un corp strain in ochi si nu este o metoda de stoparea a bolii.
Este foarte dificila ca tehnic, dar si din punctul de vedere al materialelor necesare.