Purtarea Crucii

I
a aminte, iubitule că Hristos și-a purtat Crucea nu numai în văzul tuturor dar și cu demnitate și cu mare curaj.
Cunoștea foarte bine Domnul, cât era de mare greutatea lemnului Crucii, nu numai materialicește ci și după simbolul ei, în-
trucât crucea purta pe dânsa păcatele întregii lumi. Știi foarte bine cât de slabă era puterea Lui din pricina multului
sânge pe care îl pierdu-se în chinurile suferite mai înainte, și din cauza durerilor dinlăuntru și dinafară ale firii Sale omenești. De ase-
menea știi foarte bine nedreapta hotărâre care osândea pe Sfântul Sfinților să moară ca un nelegiuit, ca un om blestemat și ca un
tâlhar primejdios, adică spânzurat pe Cruce. Dar cu toate acestea El o îmbrățișează cu multă noblețe și curaj, o strânge la
piept, o privește ca pe un altar, pe care să-și jertfească viața Sa; ca pe un tron al dragostei Lui, ca pe o slavă și laudă,
ca pe un sceptru împărătesc, ca pe o cămară de nuntă al Bisericii Sale
și ca o unealtă a răscumpărării noastre și a nimicirii păcatului.
Să știi că fără cruce nu ai mântuire. Adică fără să te biruiești pe si-
neți, fără să-ți supui patimile, fără să suferi necazuri și ispite, nu vei
primi cununa și răsplata căci zice Cuviosul Isaia că „crucea este înlătura-
rea a tot păcatul”. Iar Avva Macarie spune că „toată virtutea este o cruce”.
Nu numai că se cade să porți suferințele și crucea lui Hristos, ci se cade să
o porți cu curaj și demnitate, pentru că, după cum spunea Sfântul Teodor Studi-
tul, „curajul de multe ori face ușoare și pe cele grele, după cum dimpotrivă, mici-
mea de suflet și nepăsarea fac grele și pe cele ușoare”. Cine primește necazu-
rile și ispitele cu inimă bună și îndrăzneală, acela găsește în ele mângâ-
iere și face să rodească bogăție duhovnicească, iar cel ce primește cu
micime de suflet, acela se îngreunează îndoit, pentru că zice Sfântul Isaac,
„micimea de suflet este mama iadului”.
Și pentru ce să fii mic la suflet, frate? Ia spune de ce te temi? Îmbărbă-
tează-te, ai curaj și încredere în Domnul, căci El este cel ce te întărește să biru-
iești: „În lume necazuri veți avea, dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea” (Ioan 16, 33). Te temi de diavolul care pornește împo-
trivă-ți ispitele și nenorocirile? Dar mângâie-te că Hristos care este cu tine este mai puternic și mai mare decât diavolul: „Cel ce es-
te în voi este mai mare decât cel din lume” (I Ioan 4, 4). Tremuri din pricina slăbiciunii firii? Nădăjduiește în Domnul a cărei pu-
tere în slăbiciune se desăvârșește și se mărește: „Puterea mea în neputință se săvârșește” (II Cor. 12, 9).
Roagă-L pe Hristos să-ți întărească slăbiciunea cu Harul Său și să-ți dăruiască o parte din bărbăția Sa. Hotărăște
-te să-L urmezi până la Golgota, pe urmele stropite cu Sfânt Sângele Său până ce te vei ridica pe Cruce și până vei muri împreu-
nă cu El, prin ascultarea poruncilor Lui zicând și tu cu Toma: „Să mergem și noi ca să murim împreună cu Dânsul!” (In. 11,16)
(Sfântul Nicodim Aghioritul, „Deprinderi duhovnicești”)
 Rugăciunea pentru vrăjmași
a Sfântului Nicolae Velimirovici

D
oamne, binecuvântează pe vrăjmașii mei! Şi eu îi binecuvântez și nu-i blestem! Vrăjmașii m-au împins și mai mult spre Tine, în bra-
țele Tale, mai mult decât prietenii. Prietenii m-au legat de pământ și mi-au răsturnat orice nădejde spre pământ. Dar vrăjmașii m-au
făcut străin față de împărățiile pământești și un locuitor netrebnic față de pământ. Precum o fiară prigonită, așa și eu, prigonit fiind,
în fața vrăjmașilor, am aflat un adăpost mai sigur ascunzându-mă sub cortul Tău, unde nici vrăjmașii, nici prietenii, nu pot pierde sufletul meu.
Doamne, binecuvântează pe vrăjmașii mei! Şi eu îi binecuvântez și nu-i blestem. Ei au mărturisit în locul meu păcatele mele în fața lumii.
Ei m-au biciuit, când eu m-am cruțat de biciuire.
Ei m-au chinuit, atunci când eu am fugit de chinuri.
Ei m-au hulit, atunci când eu m-am măgulit pe mine însumi.
Ei m-au scuipat, atunci când eu m-am mândrit cu mine însumi.
Când eu m-am făcut înțelept, ei m-au numit nebun.
Când m-am făcut puternic, ei au râs de mine ca de un pitic.
Când am vrut să conduc pe oameni, ei m-au împins înapoi.
Când m-am grăbit să mă îmbogățesc, ei m-au smucit înapoi cu mână de fier.
Când m-am gândit să dorm liniștit, ei m-au trezit din somn.
Când mi-am zidit casă pentru viață lungă și liniștită, ei au răsturnat-o și m-au
izgonit afară.
Într-adevăr, vrăjmașii m-au dezlegat de lume și mi-au prelungit mâinile până
la veșmântul Tău. Binecuvântează Doamne pe vrăjmașii mei!
Binecuvântează-i și-i înmulțește; asmute-i și mai mult împotriva mea, ca fuga mea spre Tine să fie fără întoarcere; ca să se rupă nădejdea
mea în oameni, ca pânza de păianjen; ca smerenia să împărățească deplin în inima mea; ca inima mea să devină mormântul celor rele. Ca toa-
tă comoara mea să o aduni în Ceruri. Ah, de m-aș elibera odată de autoamăgire, care m-a încâlcit într-o mreajă cumplită a vieții înșelătoare!
Vrăjmașii m-au învățat să știu ceea ce puțini știu în lume: că omul nu are pe pământ vrăjmași afară de sine însuși. Doar acela urăște pe
vrăjmași care nu știe că vrăjmașii nu sunt vrăjmași, ci prieteni severi. De aceea, Doamne, binecuvântează pe prietenii și pe vrăjmașii mei! Slu-
ga blestemă pe vrăjmași, căci nu știe, iar Fiul îi binecuvântează, căci știe. Fiul știe că vrăjmașii nu pot să se atingă de viața Lui. De aceea El pă-
șește liber între ei și se roagă lui Dumnezeu pentru aceștia.
Doamne binecuvântează pe vrăjmașii mei! Şi eu îi binecuvântez și nu-i blestem!