DREPTUL SECURITĂȚII SOCIALE.

INTRODUCERE

Termenul de „securitate socială” a fost consacrat pentru prima oară pe plan legislativ
în Statele Unite ale Americii, prin legea americană a securității sociale din anul 1935
– Social Security Act, care a fost adoptată în scopul punerii în aplicare a politicii New
Deal (1933-1938).

După al Doilea Război Mondial, securitatea socială a fost consacrată juridic odată cu
adoptarea Declarației Universale a Drepturilor Omului, care în art. 22 prevede
următoarele: „Orice persoană, în calitatea sa de membru al societăţii, are dreptul la
securitate socială; ea este îndreptățită ca prin efortul naţional şi colaborarea
internațională, ținându-se seama de organizarea şi resursele fiecărei țări, să obţină
realizarea drepturilor economice, sociale şi culturale indispensabile pentru demnitatea
sa şi libera dezvoltare a personalităţii sale.”

Dreptul la securitate socială face parte din a II-a categorie de drepturi fundamentale
(drepturile sociale, economice, culturale) și vizează asigurarea respectului
(reglementare prin lege) și protecției (garantarea efectivității – accesul la
justiție+sancțiune) unor valori fundamentale, precum demnitatea umană 1 și
echitatea.

Calificarea drepturilor sociale ca fiind drepturi fundamentale ale omului are relevanță
în privința regimului juridic al garanțiilor asigurării efectivității acestor drepturi și,
mai ales, prin prisma creării mijloacelor necesare pentru a asigura respectarea lor, în
mod special, prin punerea lor în executare. În această privință, și mai ales în legătură
cu posibilitatea punerii lor în executare, s-a susținut că drepturilor sociale și
economice, spre deosebire de cele civile și politice, le lipsește ceea ce literatura
de specialitate numește ”justițiabilitate” 2.

1 Demnitatea umană are în vedere satisfacerea nevoilor de bază – hrană, locuință, securitatea locului
de muncă.
2 Robin R. Churchill and Urfan Khaliq, ‘The Collective Complaints System of the European Social

Charter: An Effective Mechanism for Ensuring Compliance with Economic and Social Rights?”,
European Journal of International Law, Volume 15 (2004), Issue 3, Oxford University Press, p. 417-
456.
URL: http://ejil.oxfordjournals.org/content/15/3/417.short#target-1 (accessed 31.01.2016).

1
Justițiabilitatea este un atribut al drepturilor de natură civilă și economică, ce are în
vedere:

 Posibilitatea indivizilor ce pretind încălcarea unui drept de a formula o

plângere cu acest obiect în fața unui organism imparțial și independent;
 Dreptul indivizilor de a solicita repararea prejudiciului suferit ca urmare
a încălcării dreptului lor; și
 Posibilitatea de a pune în executare hotărârea pronunțată de către
organismul sus-menționat.

Adepții teoriei potrivit căreia drepturile sociale și economice sunt lipsite de

justițiabilitate consideră că drepturile sociale și economice, precum dreptul
persoanelor la o locuință decentă sau dreptul persoanelor de a beneficia de servicii
sociale calificate, au un caracter vag și sunt progresive ca natură, motiv pentru
care conținutul lor nu poate fi definit cu precizie și acuratețe.

Constituția României 3 prevede expressis verbis că statul român este stat social 4 și
înscrie drepturile sociale în categoria drepturilor și libertăților fundamentale, alături
de alte drepturi și libertăți, precum dreptul la viață și la integritate fizică și psihică5,
libertatea conștiinței 6 , libertatea de exprimare 7 , dreptul la proprietate privată 8 ,
libertatea economică9 etc.

Înainte de a defini securitatea socială, se impune a fi clarificat conceptul de „garanții

constituționale”. Astfel, acesta a fost definit ca fiind 10 o măsură legală ce se
caracterizează prin faptul că (i) protejează drepturile fundamentale împotriva
ingerințelor statului și (ii) nu poate fi modificată sau abrogată în condițiile dreptului
comun, ci doar cu observarea unor reguli speciale.

International Commission of Jurists (ICJ), Courts and the Legal Enforcement of Economic, Social and
Cultural Rights. Comparative Experiences of Justiciability, 2008, Human Rights and Rule of Law Series
No. 2.
URL: http://www.unhcr.org/refworld/docid/4a7840562.html (accessed 13.03.2014)
3 Republicată în M. Of. nr. 767 of 31 octombrie 2003.
4 Art. 1 alin.(3) din Constituția României.
5 Art. 22 din Constituția României.
6 Art. 29 din Constituția României.
7 Art. 30 din Constituția României.
8 Art. 44 din Constituția României.
9 Art. 45 din Constituția României.
10 Laws John, "Constitutional Guarantees", Statute Law Review 29, no. 1 (February 2008), p. 1. For

further reading on this matter, please see Backhaus, Jürgen, "Constitutional guarantees and the
distribution of power and wealth", Public Choice 33, no. 4 (Fall 1978), p. 45-63.

2
Securitatea socială reprezintă atât un sistem de drepturi pozitive, cât și o
opțiune politică.

Securitatea socială se concretizează în mecanisme instituționale destinate reparării

consecințelor păgubitoare produse individului de anumite evenimente, calificate
drept riscuri sociale.

Așadar, la baza oricărui sistem de securitate socială se află riscul social, ce poate
fi definit ca fiind un eveniment ce produce consecințe negative asupra situației
economice și sociale a individului.

Convenția OIM nr. 102/1952 privind normele minime de securitate socială a

sistematizat pentru prima oară la nivel internațional riscurile sociale, enumerând 9
riscuri, și anume:

1. Boală;
2. Maternitate;
3. Invaliditate;
4. Bătrânețe;
5. Accidente de muncă și boli profesionale;
6. Decesul;
7. Protecția juridică a urmașilor;
8. Sarcinile familiale;
9. Șomajul.

Obiectivele sistemelor de securitate sunt, în principal, următoarele (primordial –

garantarea securității economice a individului):

(i)Garantarea posibilității fiecărui individ de a desfășura o

activitate profesională;
(ii)Ocrotirea juridică a activității profesionale – protecția împotriva
concedierii – indemnizație de șomaj în cazul concedierii pe motive ce
nu țin de persoana salariatului;
(iii)Stabilirea unui nivel minim al venitului profesional – salariul
minim pe economie – în prezent 1900 de lei, începând cu 1 ianuarie
2018.
(iv)Acordarea unor venituri de înlocuire a salariului
 Cea mai importantă prestație, din punct de
vedere al cuantumului și al duratei, este pensia pentru
limită de vârstă.

3
  Majoritatea indemnizațiilor se raportează la
cuantumul venitului profesional – calculându-se ca
procent din veniturile pe care le înlocuiesc.

Politicile de securitate socială sunt reprezentate de atitudinea statului față de

riscurile sociale într-un anumit moment.

În general, în perioade de criză/recesiune economică, drepturile sociale sunt

diminuate – a se vedea, cu titlu de exemplu Legea nr. 329/200911, care a suprimat
cumulul pensiei cu salariul în sectorul public, pentru ipoteza în care cuantumul net al
pensiei depășește nivelul câștigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea
bugetului asigurărilor sociale (în prezent, câștigul salarial mediu brut utilizat la
fundamentarea bugetului asigurărilor sociale este de 4162 lei).

Potrivit aceluiași act normativ, pensionarii care se aflau în situația de a cumula pensia
al cărui cuantum depășește nivelul salariului mediu brut pe economie cu venituri
salariale sau asimilate salariului din exercitarea unor activități în condițiile precizate
au obligaţia de a exprima în scris opţiunea între suspendarea plăţii pensiei pe
durata exercitării activităţii şi încetarea raporturilor de muncă, de serviciu sau
a actului de numire în funcţie, în termen de 15 zile de la data survenirii situației de
cumul. Neîndeplinirea acestei obligații avea ca efect încetarea de drept a raporturilor
de muncă stabilite în baza contractului individual de muncă sau a raporturilor de
serviciu, care aveau la bază actul de numire în funcţie.

Dreptul securității sociale este o ramură a dreptului public, al cărui obiect de

reglementare este constituit din raporturile de asigurare socială și raporturile de
asistență socială.

A. Raporturile de asigurare socială:

 Sunt acele raporturi juridice care se nasc, se modifică și
se sting în legătură cu acoperirea unor riscuri expres
prevăzute de lege (e.g.: boală, bătrânețe, invaliditate etc).
 Raporturile de asigurare socială se nasc, de regulă, ex
lege. Există totuși și anumite categorii de persoane pentru care

11Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorități şi instituții publice, raționalizarea
cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia
Europeană ş i Fondul Monetar Internațional, publicată în M.Of. nr. 761 din 9 noiembrie 2009 – în
prezent, dispozițiile sus-citate nu mai sunt în vigoare.

4
 asigurarea nu este obligatorie, dar care se pot asigura pe bază
de contract;
 Obiectul raportului de asigurare constă în furnizarea
unor prestații ce reprezintă venit de înlocuire a câștigului
profesional și care au la bază contribuția asiguraților (pensii;
indemnizații de asigurări sociale de sănătate).

B. Raporturile de asistență socială:

 Sunt acele raporturi juridice care se nasc, se modifică și
se sting în legătură cu dreptul cetățeanului de a avea un
minim necesar susținerii traiului, dacă se află în
imposibilitatea de a-și procura în mod licit sursele materiale
pentru a trăi.
 Obiectul raportului de asistență socială constă în
acordarea unor prestații suplimentare non-contributive care
nu servesc înlocuirii câștigului profesional, ci asigură un
venit minim garantat necesar susținerii traiului.
 Raporturile de asistență socială au la bază starea de
nevoie și implică o verificare a mijloacelor de trai (e.g. venitul
minim garantat.
 Prestațiile sunt fixe și uniforme și nu depind de
cuantumul venitului profesional.