Lucrare Diana

Bugetul Public European și
Procesul Bugetar al Uniunii Europene
Cuprins
Introducere ....................................................................................................................................... 3
Capitolul 1. Aspecte teoretice privind conceptul de buget public ................................................... 5
1.1 Cadru general ......................................................................................................................... 5
1.2 Funcțiile bugetului public ...................................................................................................... 8
1.2.1 Funcția de repartiție ......................................................................................................... 8
1.2.2 Funcția de control .......................................................................................................... 10
Capitolul 2. Bugetul Uniunii Europene ......................................................................................... 13
2.1 Aspecte generale privind Uniunea Europeană ..................................................................... 13
2.2 Instituțiile Uniunii Europene ............................................................................................... 14
2.3 Bugetul Uniunii Europene ................................................................................................... 15
2.3.1 Principiile bugetare are Uniunii Europene .................................................................... 18
2.4 Finanţarea bugetului Uniunii Europene ............................................................................... 21
2.5 Procedura bugetară la nivelul Uniunii Europene ................................................................. 23
2.6 Cheltuielile Uniunii Europene ............................................................................................. 27
2.7 Cooperare monetară la Nivelul uniunii Europene ............................................................... 30
Capiolul 3. Studiu comparativ privind bugetul României și bugetul Uniunii Europene ............... 32
3.1 România și bugetul Uniunii Europene ................................................................................. 32
3.1.1 Date despre politica regională ....................................................................................... 33
3.1.2 Dezvoltare rurală și agricultură ..................................................................................... 33
3.2 Date privind structura sistemului bugetar din România comparativ cu alte state member ale
Uniunii Europene ....................................................................................................................... 34
3.2.1 Structura bugetului local în țările member ale Uniunii Europene ................................. 35
3.2.2 Veniturile publice .......................................................................................................... 38
3.2.3 Bugetul local al României vs bugetul local al Uniunii Europene ................................. 39
3.4 Relațiile dintre pugetul public al Uniunii Europene și bugetul României ........................... 40
3.4.1 Analiza structurii bugetului public al Uniunii Europene .............................................. 40
3.4.2 Bugetul Uniunii Europene în raport cu România. Modalități de sprijin ....................... 44
1
3.5 Efectele integrării României în Uniunea Europeană ........................................................... 44

3.5.1 Costuri generate de integrarea României în Uniunea Europenă. Imactul asupra
bugetului public ...................................................................................................................... 46
Concluzii........................................................................................................................................ 50
Bibliografie .................................................................................................................................... 52
2
Introducere
Am ales acestă lucrare în vederea evidențierii importanței atât bugetului public al

Uniunii Europene cât și a procedurii bugetare.
Lucrarea conține trei capitole structurate astfel:
Primul capitol conține aspecte teoretice privind conceptul de buget public. Astfel, sunt
descrise cadrul general și funcțiile bugetului public. Bugetul public reprezintă una din categoriile
esențiale a științei finanțelor, a cărui definire se bazează pe două abordări precum: economico-
financiară și juridică. Funcțiile bugetului public depind în mare parte de acțiunile și manifestările
unui stat față de anumite procese economice . Acestea sunt: funcția de repartiție și cea de control,
care sunt în strânsă legătură.
În capitolul 2 al lucrării, denumit „ Bugetul Uniunii Europene”, am ales să descriu
instituțiile Uniunii Europene, bugetul Uniunii Europene, finanțarea acestuia, cheltuielile și
cooperarea monetară precum și procedura bugetară la nivelul Uniunii Europene. Funcţionarea
Uniunii Europene este asigurată prin intermediul instituţiilor componente, respectiv: Parlamentul
European, Consiliul Uniunii Europene, Comisia Europeană, Curtea de Conturi, European
Ombudsman şi European Data protection Supervisor, fiecare având funcţii bine definite în
domeniul legislativ, bugetar, executive.
Bugetul Uniunii Europene reprezintă actul care autorizează finanţarea anuală a tuturor
activităţilor şi intervenţiilor comunitare. Potrivit acestora pot fi stabilite în fiecare an priorităţile şi
orientările comunitare din punct de vedere economic.
Referitor la procedura bugetară, Comisia Europeană stabilește și prezintă anual
Consiliului de Miniştri un proiect de buget pentru anul următor. Cifrele din bugetul propus sunt
realizate potrivit calculelor sau estimărilor necesităţilor UE şi a instituţiilor comune, precum şi în
baza veniturilor anticipate şi a prognozelor economice pentru următorii ani. Consiliul de Miniştri
verifică propunerea de buget şi apoi o transmite Parlamentului European, urmând să dea un
răspuns. Acesta poate consta în modificarea anumitor cheltuieli neobligatorii şi poate propune
Consiliului de Miniştri modificări referitoare la cheltuielile cu caracter obligatoriu, acestea fiind
cele reieșite din Tratat.
3
În ultimul capitol al lucrării, am considerat necesară o analiză comparative privind

bugetul Uniunii Europene și cel al României. Pe lângă acestea sunt descrise modalitățile de
sprijin oferite țării noastre de către Uniunea Europeană precum și efectele integrării României în
Uniunea Europeană.
Uniunea Europeană a alocat un pachet financiar pentru România pentru perioada 2007-
2013, o sumă în valoare de peste 30 de miliarde de euro, ceea ce reprezintă mai mult de 4
miliarde de euro pe an, potrivit proiectului de buget aprobat de Consiliul European. Din acest
pachet financiar 18 mld. euro sunt alocate ca și fonduri structurale iar restul de 12 mld.euro ca
fonduri de coeziune. Aceşti bani trebuiau cheltuiţi până în 2015, de asemenea la această sumă se
pot adăuga alte 20 mld. euro reprzentând alte tipuri de finanţări europene.
Pentru perioada 2014-2020 României i-au fost alocați în exercițiul financiar multianual
39,88 miliarde euro fonduri structurale și de coeziune, precum și fonduri pentru agricultură.
4
Capitolul 1. Aspecte teoretice privind conceptul de buget public
1.1 Cadru general
Cu toate că primele idei cu privire la economie apar din cele mai vechi timpuri, putem
spune că economia ca știință este una relativ modernă. În antichitate primele referiri despre
economie au fost făcute de către Xenofon care susținea faptul că aceasta este necesar să asigure o
serie de reguli asupra asigurării unei bune adminstrări a gospodăriei individuale. Pe de altă parte,
toate aceste principii economice reprezentau modul de a administra propria gospodărie sau a
altuia. Ulterior, Aristotel dezvoltă acest concept mergând pe ideea că suma gospodăriilor
individuale reprezintă defapt statul sau societatea, iar administrarea acestora delimitează
economia unei societăți.1
În perioada interbelică, odată cu apariția teoriei bugetelor ciclice, s-a consacrat ideea
potrivit căreia se acceptă deficitul bugetar pe perioada de recensiune economică, dar se preconiza
excedent bugetar în timpul perioadelor de expansiune. În decursul unui ciclu economic, deficitele
și excedentele bugetare anuale trebuiau să fie echilibrate. După cel de-al doilea Război Mondial
concepția keynesistă asupra economiei și-a pus amprenta și asupra teorei bugetelor, mergând pe
ideea că este posibilă restabilirea sau menținerea echilibrului economic de ansamblu,
dezechilibrând bugetul statului, care devine unul din instrumentele de intervenție ale puterii
publice.
Concepțiile neoliberale, revin cu ideea de a critica deficitele bugetare persistente
considerând că acestea nu au scopul de a a regulariza activitatea economică ci au tendința de
perturba mersul economiei, constituind surse de inflație, de îndatorare publică, în toate țările.
În concepția modernă, contemporană, economia a devenit știință a legilor eficace care în
prezent are o serie de definiții. Aceasta poate fi înțeleasă ca știința alocării bunurilor materiale în
vederea satisfacerii unor nevoi personale.
1
Văcărel L, Bistriceanu G, Anghelache G, Bodnar M, Bercea F, Moșteanu T., Georgescu F, Finanțe publice, Editura
Didactică și Pedagogică București, 2006, p. 44
5
Economia publică reprezintă una din ramurile științei economiei și analizează

comportamentul statului și rolul acestuia. Pe lângă acestea, ea studiază impactul acestor roluri și
comportamente asupra economiei naționale și internaționale, și asupra bunăstării societății.
Bugetul public ajută la constuirea unui echilibrului între nevoile colective şi mijloacele
cu care se acoperă. În acest scop, se stabileşte un raport între resursele financiare publice
provenite, în principal, din impozite şi taxe, şi nevoile sociale; în cadrul acestui raport trebuie să
se urmărească respectarea echităţii în repartiţia sarcinii fiscale asupra membrilor societăţii. Astfel,
pe baza puterii de contribuţie a subiecţilor impozabili, se stabileşte capacitatea de satisfacere a
nevoilor generale (utile, necesare sau indispensabile).2
Bugetul public este o categorie fundamentală a științei finanțelor, a cărui definire
cunoaște două abordări: una economico-financiară și una juridică.
Prin bugetul public se proiectează şi se desfăşoară activitatea financiară, putând aprecia
că bugetul public reflectă activitatea privind finanţele publice ale unui stat.
Din punct de vedere financiar, „conceptul de buget public naţional reprezintă o noţiune
sintetică a trei instituţii juridice diferite: bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi
bugetele locale ale comunelor, oraşelor şi ale judeţelor.”3
Bugetul reprezintă totodată, un plan financiar, fapt care ne conduce la principiul
echilibrului între două component, și anume, venituri şi cheltuieli.4
Din punct de vedere juridic, bugetul este actul care prevede și autorizează în același timp
veniturile și cheltuielile anuale ale unui stat. Acest concept evidențiază necesitatea aprobării
parlamentare a indicatorilor bugetari. Totodată, fiind un document care are nevoie de autorizarea
în prealabil a puterii legistalive, bugetul de stat este obligatoriu. De altfel, prezintă o deosebită
importanță să se aibă în vedere că bugetul reprezintă un act de previziune a resurselor publice și
modalităților de folosire a acestora..
Elaborarea, execuția și controlul bugetar în statele democratice sunt efectuate potrivit
procedurilor de drept bugetar și a contabilității publice, stabilindu-se în md echitabil, un echilibru
între puterea legislativă și cea executivă, potrivit reglementărilor constituționale.
2
Ibidem, p. 45
3
art. 137 alin.(1) din Constituția României
4
Manolescu G., Buget, abordare economică și financiară, Editura Economică București, 2000, p. 21
6
De-a lungul timpului, ideile politice, economice și cele sociale au influiențat în mare
parte legea bugetului de stat.
Bugetul de stat arată gradul aprobat al cheltuielilor ce urmează a fi efectuate și veniturile
care pot fi mobilizate la dispoziția statului, precum și perioada pentru care se elaborează bugetul.
Dacă ne raportăm la aspectul economic ideea de buget evidențiază legăturile
macroeconomice și evoluția produsului intern brut. În perioada actuală, bugetul reprezintă o
structură esențială în stabilirea produsului intern brut și a gradului de folosire a resurselor.
Potrivit acestora, politica bugetară dă naștere la numeroase dispute, rezultatele acesteia fiind cel
mai des contradictorii.5
Nivelul indicatorilor bugetari și constituirea bazei evoluției favorabile a resurselor
pentntru viitor sunt determinate în funcție de nivelul produsului intern brut și modalitatea de
repartizare a acestuia.
Totodată, bugetul de stat exprimă relațiile economice în formă bănească care apar în
procesul repartiției produsului intern brut, potrivit politicilor economice, sociale și financiare din
diferite perioade.
Relațiile de mobilizare a resurselor sunt, în general relații de repartiție a produsului
intern brut în favoarea statului, prin intermediul impozitelor, taxelor și contribuțiilor, al
prelevărilor din venituri, la care se adaugă atragerile de disponibilități temporar libere din
economie prin intermediul împrumuturilor de stat interne. Insuficiența resurselor, generată de
repartiția produsului intern brut, determină relații ale statului cu străinătatea, concretizate în
diverse tipuri de finanțări externe.
Actualmente, bugetul nu mai constituie un simplu document în care se înscriu veniturile
și cheltuielile probabile ale statului pe o perioadă de un an, ci reprezintă un plan financiar la nivel
macroeconomic. Bugetul de stat reprezintă acel instrument de previziune atât pe termen scurt, ca
urmare a dimensionării veniturilor și cheltuielilor publice la nivelul unui an, cât și pe termen
mediu prin elaborarea bugetelor-program, în special referitorla cheltuielile publice de investiții.
5
Inceu A, Pop F, Lazăr D., Elemente de finanțe publice, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj Napoca, 2007, p.
63
7
1.2 Funcțiile bugetului public
Diviziunea muncii duce la creșterea productivității potrivit lui Adam Smith ( „ Avuția
națiunilor”, 1776). Totodată, duce la creșterea nevoii de ajutor reciproc și la o dependent a
fiecărui membru al societății. Acest ajutor reciproc și cooperare între membrii societății își are
rădăcinile în proprietatea private și economia liberă. În situația în care membrii societății încearcă
să-și realizeze propriile interese, aceștia sunt conduși de o mână invizibilă, pentru realizarea
interesului întregii societăți ca un tot.6
În vederea determinării bunurilor publice este necesar ca statul să compare beneficiile cu
costurile, iar pe de altă parte trebuie luată în considerare și preferința populației pentru bunurile
respective. Cu toate acestea, este destul de greu de stabilit care este cantitatea exacta de
bunurimce trebuie produsă. De obicei, în țările democratice decizia este luată prin vot.
Funcțiile bugetului public constau în manifestarea acțiunii și influenței statului asupra
fenomenelor și proceselor economice prin intermediul tuturor pârghiilor financiare în vederea
îndeplinirii misiunii sociale.
1.2.1 Funcția de repartiție
Acestă funcție se manifestă în procesul repartiției produsului intern brut, pe de o parte,
prin constituirea fondurilor financiare ( mobilizarea resurselor și formarea fondurilor bănești la
dispoziția statului), iar pe de altă parte, prin distribuirea acestora.
La constituirea fondurilor bănești participă:
- regiile autonome și societățile comerciale cu capital de stat;
- societățile comerciale cu capital privat și mixt;
- instituțiile publice și unitățile din subordinea acestora;
- populația, în raport de capacitatea financiară a fiecăruia;
- persoanele juridice și fizice rezidente în străinătate, dar care realizează venituri în țara
considerată.
Fondurile bănești sunt constituite prin intermediul:
- impozitelor,
- taxelor,
6
Petre Brezeanu&Ilie Şimon&Sorin Celea Fiscalitate europeană, Editura Economică, Bucureşti, 2005 , p. 77
8
- constribuțiilor pentru asigurări sociale și de sănătate,

- contribuții la fondul de șomaj,
- amnezi,
- penalități,
- vărsăminte din veniturile instituțiilor publice,
- redevențe și chirii din concesiuni și închirieri de terenuri și alte bunuri proprietate a
statului și a bunurilor fără stăpân,
- venituri din valorificarea unor bunuri proprietate a statului și a bunurilor fără stăpân,
- împrumuturi de stat primite de la persoane juridice și fizice,
- rambursări ale împrumuturilor de stat acordate,
- dobânzi aferente împrumuturilor acordate,
- donații, ajutoare, resurse primite cu titlu nerambursabil, etc.
Distribuirea fondurilor financiare, a doua parte a funcției de repartiție, generează relații
financiare între stat și persoanele juridice sau fizice beneficiare ale resurselor. Distribuirea cade
în sarcina autorităților publice competente și se face în funcție de resursele financiare disponibile
și de cererea de resurse financiare, stabilindu-se opțiuni pe baza unor criterii determinate de
organele autorizate.7
Prin distribuire înțelegem operațiunea de stabilire a opțiunilor bugetare pentru: acțiuni
social-culturale, acțiuni economice, întreținerea organelor statului, apărarea națională, etc. În
procesul distribuirii resurselor, fluxurile financiare îmbracă forma cheltuielilor pentru: plata
salariilor și a altor drepturi, procurări de materiale și plata serviciilor, subvenții acordate unor
agenți economici, investiții și rezerve materiale naționale, transferuri către persoane fizice.
Importanța funcției de repartiție constă în mutațiile care se produc în economie în urma
transferurilor de resurse financiare, a efectelor economice, sociale, demografice, ecologice sau de
altă natură produse de acestea. Ele sunt determinate de redistribuirea resurselor financiare pe plan
intern. Cu toate acestea, redistribuirea se poate realiza și pe plan extern prin:
- contractarea de împrumuturi externe;
- achitarea cotizațiilor și contribuțiilor datorate organismelor internaționale de către stat;
- primirea sau acordarea de ajutoare externe de către stat.
7
Văcărel L, Bistriceanu G, Anghelache G, Bodnar M, Bercea F, Moșteanu T., Georgescu F, op. Cit. p. 55
9
1.2.2 Funcția de conrol

Această funcție se află în raport de intercondiționare cu funcția de repartiție, adică,
funcția de repartiție oferă ocazie de manifestare funcției de control.
Necesitatea funcției de control decurge din faptul că statul este gestionarul fondurilor de
resurse financiare fiind interesat în mod direct de:
- asigurarea constituirii unor resurse financiare care sunt necesare în vederea satisfacerii
nevoilor statului;
- distribuirea fondurilor financiare în raport de anumite priorități și utilizarea lor corectă
și eficientă;
- rentabilitatea veniturilor bugetare, în ideea că averea și veniturile societății, care au fost
diminuate de la bugetul public, să determine fluxuri continue de venituri publice, în vederea
înregistrării unei creșteri permanente;
Efectuarea funcției de control se face prin:
- prin intermediul organelor de control financiar ale statului ( Parlament, Guvern,
Ministerul Finanțelor Publice, Curtea de Conturi, direcții generale ale finanțelor publice, garda
financiară, etc.)
- Prevenirea apariției unor nereguli;
- combaterea anumitor acte de indisciplină în folosirea resurselor financiare ale statului.
Având o mare capacitate de cuprindere, la toate nivelurile organizatorice și acționând
direct în toate fazele desfășurării activității economico-sociale, funcția de control are o foarte
mare importanță în tot acest proces.8
Volumul resurselor de care un stat are nevoie, este dat de cuantumul cheltuielilor publice
aferente perioadei de programare bugetară. Volumul acestor resurse depinde atât de gradul de
dezvoltare economică al unei țări cât și de deciziile privind modul de finanțare a diverselor
cheltuieli. Autoritățile pot decide să opteze pentru resurse interne sau pot apela la resurse externe.
La realizarea politicilor bugetare participă diferiți actori implicați în activitatea de
formulare, aprobare sau execuție a bugetului precum și diferite grupuri de interes care sunt
afectați într-o oarecare măsură de deciziile luate.
Aceștia sunt:
8
Ibidem
10
- Alegătorii;
- Ploticienii;
- Partidele politice;
- Grupurile de interese și grupurile de presiune;
- Aparatul tehnic al colectivităților locale și al administrației centrale.
Alegătorii sunt cetățenii cu drept de vot care acționează în mod neorganizat și transferă
prin vot politicienilor sau unui anume partid politic diverse atribuții referitoare la politicile
bugetare.
Politicienii sunt indivizi neorganizați, delegați prin vot în a lua decizii referitoare la
dimensiunea bugetului precum și a formării și alocării acestuia. Aceștia își exercită atribuțiile
fiind direcți interesați de problemele populației, creșterea standardului de viață al cetățenilor.
Partidele politice sunt organizații democratice cu scop politic, membrii lor acționând în
virtutea anumitor valori comune, căutând să maximizeze sufragiul prin intermediul asocierii. În
cadrul procesului bugetare partidele politice sunt destul de mult implicate în toate fazele acestuia,
scopul lor fiind acela de a implementa politicile bugetare acceptate de partidul din care fac parte.
Grupurile de interese reprezintă cluburi de votanți formate pe baza unor interese
economice și politici comune cu rolul de a influența luarea deciziilor politice bugetare.
Grupurile de presiune sunt organizații ale votanților, grupuri de interese ce acționează
asupra partidelor politice și politicienilor cu scopul de a-i influența în deciziile luate, în sensul
dorit de aceștia.
Aparatul tehnic din colectivitățile locale și administrațiile centrale este reprezentat de
funcționarii publici și personalul contractual implicat în procesul bugetar local și central.
Elaborarea bugetului presupune un anumit comportament al puterii politice, înseamnă
alegerea din mai mult opțiuni luând în considerare funcția de bunăstare colectivă. În funcție de
organizarea administrativ-teritorială și legislația fiscală a fiecărei țări, fiecare dintre actorii
implicați participă în mod diferit la etapele elaborării și implementării politicilor bugetare.9
În România organizarea şi desfăşurarea procesului bugetar sunt reglementate de
Constituţia ţării şi de Legea finanţelor publice. Prevederi cu privire la procesul bugetar sau la
9
Saguna Dan Drosu, Drept financiar şi fiscal, Editura C.H. Beck, București 2013, p. 164
11
anumite componente ale acestuia se găsesc şi în alte legi cum ar fi: Legea privind organizarea şi
funcţionarea controlului financiar şi a Gărzii Financiare.
Procesul bugetar este un proces:
- de decizie, deoarece esenţa sa este alocarea resurselor bugetare limitate pentru bunuri
publice care, întotdeauna, necesită mai mulţi bani decât resursele existente;
- predominant politic, deoarece deciziile de alocare a resurselor bugetare nu sunt
determinate de forţele pieţei, ci de grupuri politice prin mecanismul reprezentării şi al votului;
- complex, cu mii de participanţi (şcoli, spitale, universităţi, ministere)
- ciclic, care se desfăşoară după un calendar bine precizat, consecinţă a cerinţelor
principiilor anualităţii bugetare.
Politica veniturilor, politica cheltuielilor și politica echilibrului bugetar vor rămâne cele
mai importante componenete ale politicii economice ale unui stat, în demersul său de a asigura
alocarea optimă a resurselor și satisfacerea cerințelor societății.
12
Capitolul 2. Bugetul Uniunii Europene
2.1 Aspecte generale privind Uniunea Europeană
Uniunea Europeană (UE) este o comunitate de state europene independente, reunite în

jurul unor valori politice, economice, culturale şi sociale comune, în urma procesului de
cooperare şi integrare început în 1951, odată cu semnarea Tratatului de la Paris.
Uniunea Europeană, uniune vamală, uniune economică şi monetară printre cele mai
puternice din lume, îşi desfăşoară activitatea pe baza tratatelor încheiate de statele membre
fondatoare şi asociate prin manifestarea acordului lor de voinţă liber exprimat, precum şi prin
intremediul instituţiilor sale: Parlamentul, Consiliul, Comisia de Justiţie, Curtea de Conturi.
Intrument de bază al UE, bugetul comunitar are atributul mobilizării constituirii resurselor
financiare pentru finanţarea obiectivelor politicii agricole comune, a politicii vamale, a politicii
fiscale. De asemenea, este avută în vedere şi asistenţa acordată statelor în curs de aderare sau care
au aderat recent la Uniune. În acest sens, fondurile alocate programelor PHARE, ISPA şi
SAPARD contribuie în mod deosebit la crearea cadrului instituţional, a infrastucturii, a
dezvoltării rurale în noile state membre, precum şi cele care vor adera.10
Uniunea Europeană se implică într-o varietate de politici — economice, sociale, de
reglementare şi financiare — respectiv în toate domeniile în care activitatea sa este benefică
statelor membre. Dintre aceste politici, enumerăm: politicile de solidaritate (cunoscute de
asemenea sub numele de politici de coeziune) privind aspecte regionale, agricole şi sociale;
politicile de inovaţie, privind introducerea unor tehnologii de vârf în domenii precum protecţia
mediului, cercetarea şi dezvoltarea (RD) şi domeniul energetic.
Uniunea finanţează aceste politici printr-un buget anual de peste 120 miliarde de euro, la
care statele membre contribuie în mare parte. Acest buget reprezintă doar o mică parte din venitul
colectiv al UE (respectiv maxim 1,24% din venitul naţional brut cumulat al tuturor statelor
membre).
Fiecare buget anual face parte dintr-un ciclu bugetar de şapte ani cunoscut sub numele
de „perspectivă financiară“. Perspectivele financiare sunt stabilite de Comisia Europeană şi
10
Dăianu D., Vrâneanu R., România și Uniunea Europeană, Editura Polirom, Iași, 2002, p. 41
13
necesită aprobarea în unanimitate din partea statelor membre şi negocieri care să fie urmate de
acordul Parlamentului European. În cadrul perspectivei financiare pentru 2007-2013, bugetul
total pentru această perioadă a fost de 864,4 miliarde de euro.
2.2 Instituțiile Uniunii Europene
Funcţionarea Uniunii Europene este asigurată prin intermediul instituţiilor componente,

respectiv: Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene, Comisia Europeană, Curtea de
Conturi, European Ombudsman şi European Data protection Supervisor, fiecare având funcţii
bine definite în domeniul legislativ, bugetar, executiv.11
S-au înfiinţat organisme financiare precum Banca Europeană şi Banca Europeană de
Investiţii – Fondul de Investiţii European şi de consiliere ca şi Comitetul Economic şi Social
European, Comitetul Regiunilor.
La nivel interinstituţional activează Oficiul de publicaţii al Comunităţii Europene,
Oficiul de selecţie a personalului, dar şi organisme descentralizate de Uniunii Europene
precum Agenţia Comunităţii Europene, Agenţia privind cooperarea politică şi judiciară în materie
penală. În conducerea Uniunii Europene sunt implicate cinci instituţii:
- Parlamentul European (ales de către popoarele statelor membre);
- Consiliului (reprezentând guvernele statelor membre);
- Comisia (executivul şi organismul cu drept de a iniţia legislaţia);
- Curtea de Justiţie (care asigură compatibilitatea cu dreptul comunitar);
- Curtea de Conturi (responsabilă de controlul folosirii fondurilor comunitare)
Aceste instituţii sunt sprijinite de alte organisme: Comitetul Economic şi Social şi
Comitetul Regiunilor (organisme consultative care acordă sprijin ca poziţiile diferitelor categorii
sociale şi regiuni ale Uniunii Europene să fie luate în considerare), Avocatul Poporului în
Uniunea Europeană (care se ocupă de plâgerile cetăţenilor cu privire la administraţia la nivel
european), Banca Europeană de Investiţii (instituţia financiară a UE) şi Banca Centrală
Europeană (răspunzătoare de politica monetară în zona euro).
11
Ibidem
14
2.3 Bugetul Uniunii Europene
Primii douăzeci de ani de existenţă a Comunităţilor au fost marcaţi de o serie de evoluţii

importante: mişcarea spre unificare a instrumentelor bugetare, progresul spre autonomia
financiară a Comunităţii, dezvoltarea politicilor comune ale Comunităţii, căutarea unui echilibru
interinstituţional în exercitarea puterii bugetare.
Evoluţia spre autonomie bugetară a Comunităţii Europene, deşi prevăzută în articolul
201 al Tratatului de la Roma, a generat numeroase dificultăţi. Comunitatea avea însă nevoie de
independenţă politică şi financiară pentru a putea face faţă angajamentelor tot mai costisitoare ale
politicii agricole comune şi noilor politici comunitare introduse. Adoptarea sistemului de resurse
proprii a reprezentat, de fapt o reflectare a accentuării nivelului de integrare a ţărilor membre ale
Uniunii Europene, antrenând un mare transfer de decizii de la nivel naţional la nivel comunitar.12
Bugetul Uniunii Europene a reflectat etapele esenţiale ale integrării europene. Evoluţii
precum piaţa unică, extinderea, dezvoltarea unei viziuni globale asupra Europei, au determinat
schimbarea configuraţiei cheltuielilor Uniunii Europene. Anul 2007 a deschis o nouă etapă în
această evoluţie având în vedere că, pentru prima dată, politicile care urmăresc în special
creşterea economică şi locurile de muncă vor absorbi cea mai mare parte a bugetului comunitar.
Regula conform căreia bugetul general al Comunităţii este echilibrat şi integral finanţat
prin resurse proprii a fost pusă sub semnul întrebării începând cu anii '80 ai secolului trecut. Patru
factori majori au fost la originea crizei finanţelor comunitare din perioada anilor 1979-1987:
- Un climat conflictual în relaţiile dintre instituţiile comunitare implicate în procesul
bugetar;
- Chestiunea dezechilibrelor bugetare;
- Inadaptarea resurselor, în reducere, la nevoile comunitare, în creştere.
Reformele fundamentale, cunoscute sub numele „Pachetul Delors I”, care au determinat
caracteristicile sistemului resurselor proprii actual şi au consacrat principiul de corecţie a
dezechilibrelor bugetare, au fost adoptate în iunie 1988 de către Consiliul European de la
Bruxelles. Principala inovaţie a fost introducerea unei noi resurse proprii bazată pe PNB-ul
statelor membre, destinată să ţină cont de capacitatea contributivă a statelor membre.
12
Zai Paul Vasile, Politici bugetare europene, Editura Accent Cluj-Napoca 2010, p. 96
15
Consiliul European a definit principiul unei discipline bugetare consolidate pentru a

asigura cel mai bun echilibru între diferite categorii de cheltuieli ale bugetului general comunitar
şi o creştere controlată a acestora. Începând cu anul 1988, procedura bugetară a fost încadrată în
cadrul Acordurilor Interinsituţionale care înglobează şi perspectivele financiare pentru perioada
următoare.
Prin intermediul Agendei 2000 „pentru o Uniune mai puternică şi mai mare” s-a conturat
reforma politicii agricole comune, ce vizează stabilirea metodelor de stăpânire a cheltuielilor
alocate agriculturii şi transferarea dezvoltării rurale a politicii de dezvoltare regională în cadrul
Fondului European de Orientare şi Garantare Agricolă. Stabilizarea cheltuielilor UE era mijlocul
pentru statele membre contribuitori neţi de a evita o nouă deteriorare în termeni absoluţi a
poziţiilor lor deficitare, cu atât mai mult cu cât discuţia arăta dificultăţile de a obţine un acord
asupra reformei substanţiale a sistemului de resurse proprii.
Un element provocator al bugetului general comunitar este acela de a descoperi
modalităţile propice pentru susţinerea financiară cerută de procesul lărgirii Uniunii Europene
către Est. Această provocare este de mari dimensiuni, presupunând asimilarea acquis-ul
comunitar în ţări cu o structură economică şi socială distinctă de cea a Uniunii Europene.
Construcţia europeană reprezintă un proces complex şi dificil, ea presupune acceptarea
restrângerii de către statele membre ale Uniunii Europene, a suveranităţii, dar şi angajarea la un
efort continuu de încadrare în anumiţi parametri reclamaţi de interesul comun13.
Documentul fundamental pentru gestiunea financiară şi funcţionarea bugetară a
instituţiilor comunitare şi a organismelor implicate în execuţia bugetului comunitar este
Regulamentul Consiliului nr.1605/2002 din 25 iunie 2002 cu privire la Regulamentul Financiar
aplicabil bugetului general al comunităţilor Europene14.
Procesul de formare a sistemului financiar al Comunităţilor Europene a fost unul
frământat, de durată, marcat de evoluţii importante şi uneori surprinzătoare. Politica Uniunii
vizează sprijinul finalizării pieţei unice şi corectarea oricăror dezechilibre prin măsuri structurale,
având un aport de necontestat în sprijinul regiunilor defavorizate care întâmpină greutăţi. Nevoia
imperativă de solidaritate între statele şi regiunile UE a devenit mai pregnantă în situaţia aderării
13
M. Şt. Minea, C. F. Costaş, Dreptul Finanţelor Publice,vol I, Editura Wolters Kluwer, Bucureşti, 2008, pag. 299.
14
Nicoleta Diaconu, Revista de Drept Comercial, nr. 5, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2008, pag. 61.
16
celor 12 ţări membre cu venituri sesizabil inferioare faţă de media UE, faţă de care politica
regională se materializează prin transferuri de fonduri dinspre ţările bogate înspre ţările sărace 15.
Finanţarea vizează dezvoltarea regiunilor defavorizate, revitalizarea industriilor aflate în
declin, protecţia mediului, sprijinul integrării profesionale a tinerilor şi a şomerilor, modernizarea
agriculturiişi ajutarea zonelor rurale defavorizate.
Bugetul general al Uniunii Europene este actul care prevede şi autorizează pentru fiecare
exerciţiu ansamblul încasărilor şi plăţilor estimate necesare de Comunitatea europeană.
Mecanismele bugetare definite prin Tratatele de la Paris-1951 şi Roma-1957, ulterior au fost
schimbate de mai multe ori. Începand cu anii 1970, puterile Parlamentului European în materie
bugatară au crescut în mod progresiv. Procedura a facut obiectul unei reforme profunde în 1988
şi se bazează în acest moment pe trei principii:
- Furnizarea Uniunii Europene a resurselor care îi permit asigurarea funcţionării sale cu
un plafon total al resurselor proprii exprimat în fiecare an ca procent din Venitul Naţional Brut
(VNB) comunitar;
- Garantarea disciplinei bugetare (creşterea controlată a plăţilor) şi ameliorarea
procedurii instaurând un echilibru interinstituţional între Parlamentul European, Consiliul Uniunii
Europene şi Comisia Europeană;
- Asigurarea unui mecanism al Fondurilor structurale eficace.
Din anul 1998 s-au definit anumite perspective financiare care fixează un plafon şi
compoziţia plăţilor pentru o perioadă plurianuală: pachetul Delors Ι având ca perioadă 1988-
1992, pachetul Delors ΙΙ în perioada 1993-1999, Agenda 2000 pentru perioada 2000-2006. În
decembrie 2005, şefii de Stat şi de guvern ai ţărilor membre au ajuns la un acord asupra
perspectivelor financiare pentru perioada 2007-2013 cu suma de 862,4 miliarde de euro.
Politica bugetară reprezintă una din cele mai importante pârghii de funcţionare a
sistemului unic european, dar în ciuda acestui fapt, spre deosebire de celelelalte politici, în nici
unul din tratatele fundamentale - Roma sau Maastricht - nu se prevedea definirea sau
reglementarea sa explicită. Astfel nici unul din cele două tratate nu acordă politicii bugetare un
caracter comunitar pronunţat şi, deşi bugetul comunitar a crescut destul de mult, el nu reprezintă
15
Drăgoi, Ioan Lazăr, Drept financiar , Editura Risoprint, Cluj Napoca, 2008, pag. 111.
17
decât 2,4% din totalul bugetelor statelor membre.

Baza legală a bugetului comunitar este constituită din:
- art. 272 (203) din Tratatul de la Roma
- art. 177 din Tratatul EURATOM
- art. 78 din Tratatul CECO
2.3.1 Principiile bugetare are Uniunii Europene
Bugetul este stabilit şi implementat în conformitate cu câteva principii generale:
Principiul unităţii bugetare – acest principiu vine să întregească imaginea globală a
bugetului de stat, să dea ordine și claritate documentelor bugetare.
Principiul manționat conturează dimensiunea în spațiu a bugetului. Conform acestuia,
toate veniturile și cheltuielile statului trebuie înscrise într-un singur document și potrivit unei
scheme unice.
Principiul anualităţii – acest principiu presupune realizarea unui buget în care să se
regăsească înscrise cifrele de venituri și de cheltuieli corespunzătoare unei perioade de timp de un
an. Acest lucru presupune necesitatea eleborării fiecărui buget pentru o perioadă limitată de timp,
și anume, un an16. Atât angajamentele cât şi plăţile sumelor alocate pentru anul bugetar curent
sunt necesar a fi folosite în cursul anului curent, în vederea ușurării controlului activităţii
executivului comunitar.
De cele mai multe ori este necesară executarea acțiunilor plurianuale. Sub acest aspect
se face apel la noţiunea de credite disociate, în structura cărora apar credite de angajamente şi
credite de plăţi:
- Creditele de angajament presupun cheltuielile totale dintr-un an financiar ale
operaţiunilor care vor fi efectuate, reprezentând costul total al obligaţiilor juridice contractate
pentru acţiuni a căror realizare se întinde pe mai mult de un exerciţiu;
- Creditele de plăţi acoperă cheltuielile, până la nivelul introdus în buget, ce rezultă din
creditele angajate în exerciţiul financiar curent şi/sau exerciţiile financiare precedente. Ele fac
obiectul unei autorizări bugetare anuale.
16
Art.268 şi 271 (fostele articole 199 şi 202) TCE consolidat
18
Diferenţa dintre aceste două tipuri de credite constă în angajamentele ce rămân de

lichidat. Totodată acestă diferență este defapt decalajul în timp între suma cu care angajamentele
sunt contractate şi momentul în care plăţile corespunzătoare sunt lichidate.
Prin intermediul sistemului de raportare al creditelor sunt luate în considerare derogări
de la principiul anualităţii:
- creditele neutilizate la finele exerciţiului pentru care ele sunt înscrise, sunt, ca regulă
generală, anulate. Cu titlu excepţional, ele pot fi reportate;
- creditele nedisociate corespunzătoare angajamentelor juridice contractate la încheierea
exerciţiului sunt reportate de drept numai în exerciţiul următor;
- încasările afectate fac obiectul unui raport de drept în ceea ce priveşte încasările, orice
excedent eventual asupra ansamblului de plăţi efectuate în cursul unui exerciţiu este reportat
exerciţiului următor.
Principiul echilibrului – Prin definiție bugetul reprezintă un document, tablou în care
sunt înscrise alături veniturile și cheltuielile bugetare în vederea comparării și balansării lor
pentru fiecare an. Balansarea, echilibrul veniturilor și cheltuielilor bugetare, reprezintă o trăsătură
definitorie a bugetului. În situația în care, dimpotrivă, la sfârşitul anului se observă un deficit (s-a
cheltuit mai mult decât s-a încasat), acesta se deduce din capitolul cheltuieli al bugetului anului
viitor eleborându-se un “buget rectificativ”.
Există un mecanism bazat pe finanţarea plăţilor noi, anticipând economiile strânse în
cursul exerciţiului. Este vorba de o rezervă negativă: o sumă negativă este înscrisă în buget şi va
trebui să fie acoperită în cursul exerciţiului prin viramente care provin din capitolele care se
dovedesc excedentare.17
În conformitate cu principiul unităţii de cont, bugetul este proiectat şi implementat în
EURO şi bilanţurile contabile vor fi prezentate în EURO. Numai două excepţii sunt admise
pentru nevoi de trezorerie considerate justificate contabil şi pentru regii în avans (a căror
regularizare bugetară este efectuată în euro);
Principiul universalităţii – acest principiu oferă bugetului dimensiunea pe care o are în
spațiu și stabilește modalitatea de înscriere a veniturilor și cheltuielilor. Acest principiu pretinde
că fiecare acțiune a unui stat, toate veniturile și cheltuielile, să se ănscrie în buget cu suma lor
17
Zai Paul Vasile, op. Cit. p. 106
19
totală și să nu mai apară numai ca sold. În acest mod este asigurată transparența totală în
domeniul bugetar.
Principiul specialităţii – Legea finanțelor publice face referire la principiul specializării
bugetare la articolul 12, în care se precizează următoarele: veniturile și cheltuielile bugetare sunt
înscrise și sunt aprobate în buget în funcție de sursele din care provin și în funcție de categoria de
cheltuieli, potrivit naturii lor economice și destinației acestora, în funcție de clasificarea bugetară.
Principiul managementului financiar solid – este definit prin referirea la principiile
economiei, eficienţei şi eficacităţii. Aplicarea sa în practică insistă pe definirea obiectivelor
verificabile urmărite prin intermediul indicatorilor măsurabili pentru a trebe de la o gestiune axată
pe mijloace la o gestiune orientată pe rezultate de difuzat în care noţiunea de evaluare de-a lungul
unui joacă un rol esenţial.
Execuţia bugetară este atribuită Comisiei, iar controlul politic Parlamentului European şi
cel tehnic Curţii de Conturi.
Bugetul este întocmit în conformitate cu principiul transparenţei, asigurând
informarea asupra implementării bugetului şi contabilităţii. Odată adoptat, bugetul se publică în
DOCE/JOCE, la fel şi bugetul rectificat (când la sfârşitul anului se constată un excedent) sau cel
suplimentar (când la sfârşitul anului se constată un deficit);
Specializarea – bugetul identifică sursa fiecărei categorii de venituri, iar cheltuielile se
stabilesc pe categorii concrete, ceea ce asigură transparenţa acestuia18.
Cheltuielile şi resursele sunt prezentate în buget în funcţie de obiectiv (bugetare bazată
pe activitate), în vederea creşterii transparenţei în managementul bugetului.
Cheltuielile autorizate de bugetul pe anul 2007 totalizează 115.497,22 milioane pentru
plata sumelor alocate, reprezentând o rată de creştere de 4,96 % şi respectiv 7,56 % comparativ
cu bugetul din 2006.
Veniturile şi cheltuielile trebuie să fie în echilibru, ceea ce înseamnă că nu este permisă
existenţa unui deficit bugetar. Cheltuielile neprevăzute care apar în cursul unui exerciţiu bugetar
trebuie finanţate prin suplimentarea sau amendarea bugetului.
Principiul publicității – presupune informarea promptă și aexactă asupra situației
financiare.
18
Art. 271 (fostul articol 202) TCE consolidat
20
Principiul neafectării veniturilor- un venit odată încasar la buget este administrat

global fiind destinat acoperirii cheltuielilor privite în ansamblul lor. În principiu nu este admis
faptul ca pentru o anumită cheltuială bugetară să se instituie, încaseze și folosească un anumit
venit.
Principiul realității bugetului – Aceasta este o denumire sugestivă, acest principiu
pretinzând că veniturile și cheltuielile bugetare să fie astfel evaluate încât să reflecte realitatea, să
reflecte necesitățile activității reale ce trebuie susținute bugetar și să reflecte resursele ce
realmente pot fi mobilizate prin intermediul bugetului pentru susținerea acestor tipuri de acțiuni.
2.4 Finanţarea bugetului Uniunii Europene
Uniunea Europeană are propriile resurse de finanţare a cheltuielilor proprii. Din punct de
vedere legal, aceste resurse aparţin Uniunii. Deoarece Uniunea Europeană nu dispune de o
autoritate fiscală proprie, taxele şi drepturile vamale sunt colectate de autorităţile din statele
membre în numele UE şi transferate lunar Comisiei Europene.
Finanţarea bugetului comunitar se făcea, la începuturile construcţiei europene, din două
resurse proprii: taxele la importurilor de produse agricole din spaţiul extra-comunitar şi drepturile
vamale (taxe) la importurile de produse fabricate în afara Comunităţii, iar sumele obţinute erau
suficiente pentru acoperirea necesităţilor de finanţare comună. Pentru că aceste resurse au devenit
insuficiente pe măsură ce Uniunea Europenă s-a dezvoltat, la sfârşitul anilor ’70 au fost create
alte două surse de finanţare europeană: cota procentuală uniformă aplicată pe veniturile din TVA
şi cota procentuală uniformă aplicată pe PIB-ul naţional al fiecărui stat membru (produsul intern
brut). Contribuţia din PIB a crescut sensibil începând cu sfârşitul anilor ’80. 19
În ultimii ani, calculul contribuţiilor naţionale la bugetul UE nu se mai face raportat la
PIB ci la VNB (venitul naţional brut). Aceasta pentru că, în cazul economiilor foarte deschise,
PIB şi VNB pot să difere sensibil (este, de exemplu, cazul Luxemburgului sau al Irlandei, al căror
PIB/locuitor este net superior mediei comunitare, în timp ce VNB-ul se situează la nivelul mediei
UE, diferenţa fiind datorată veniturilor vărsate rezidenţilor din state non-comunitare). Contribuţia
din VNB reprezintă astăzi aproape trei sferturi din totalul bugetului european.
Sistemul actual de resurse proprii a fost acceptat de statele membre şi ratificat de toate
19
Zai Paul Vasile, op. Cit. p. 110
21
parlamentele naţionale. Acesta include un plafon al resurselor, care se ridică la 1,24% din VNB.
Totuşi, în realitate, cheltuielile se ridică la aproximativ 1% din VNB. Plafonul maxim al
resurselor totale ale bugetului european a fost stabilit în 1988 (« Pachetul Delors I »), pentru a
limita creşterea considerată excesivă a acestuia, fiind fixat la 1,27% din PIB, ceea ce corespunde
unui nivel de 1,25% din VNB.
Contribuţiile celor 3 resurse proprii la buget au fost următoarele:
- Resursele proprii tradiţionale (în principal din accize pe produsele importate din state
non-UE) constituie aproximativ 17,3 miliarde EURO sau 15% din venitul total;
- Resursa bazată pe TVA constituie aproximativ 17,8 miliarde EURO sau 15% din
venitul total; cota procentuală aplicată veniturilor din TVA este de 0,3334%.
- Resursa bazată pe venitul naţional brut (VNB) constituie aproximativ 80 miliarde
EURO sau 69% din venitul total; cota procentuală aplicată veniturilor din VNB este de 0,6769%.
Bugetul mai este alimentat şi cu alte venituri, cum ar fi impozitele pe venituri plătite de
angajaţii instituţiilor europene, contribuţii ale statelor care nu sunt membre ale UE la anumite
programe UE şi amenzi aplicate companiilor care încalcă legea competiţiei sau alte legi. Aceste
resurse ajung până la 1,3 miliarde EURO, adică aproximativ 1% din buget.
Veniturile intră în buget într-un mod aproximativ proporţional cu situaţia economică a
statului membru. Marea Britanie, Olanda, Germania, Austria şi Suedia beneficiază de unele
ajustări atunci când se calculează contribuţia lor. Pe de altă parte, fondurile se alocă statelor
membre în conformitate cu priorităţile identificate de Uniune. Statele membre mai puţin prospere
primesc mai multe procente decât cele mai bogate şi cele mai multe state primesc sume mai mari
decât cele plătite la buget.
Parte integrantă din sistemul resurselor proprii face şi mecanismul de corecţie a
dezechilibrelor bugetare. Acesta reduce vărsămintele din resurse proprii ale regatului Unit,
proporţional cu “dezechilibrul său bugetar” şi majorează vărsămintele din resurse proprii ale
celorlalte state membre în aceeaşi proporţie. Cele trei surse principale de venit sunt:
- un mic procent din venitul național brut al fiecărui stat membru (în general, în jur de
0,7 %) - cea mai mare sursă de încasări la buget. Principiile de bază sunt solidaritatea și
capacitatea de plată, dar valoarea poate fi ajustată pentru a evita suprasolicitarea anumitor țări.
- un mic procent din încasările din taxa pe valoarea adăugată armonizată ale fiecărui
stat membru (în general, în jur de 0,3 %).
22
- o mare parte din taxele la import percepute pentru produsele din afara UE (țara care
le percepe reține numai un mic procent din acestea).UE încasează, de asemenea, impozitele pe
salariile personalului instituțiilor europene, contribuțiile țărilor terțe la anumite programe
europene și amenzile aplicate întreprinderilor care încalcă normele și legislația UE.
2.5 Procedura bugetară la nivelul Uniunii Europene
Procedura bugetară este anuală şi începe cu pregătirea de către Comisia Europeană a

unui proiect preliminar de buget, ce va fi transmis până la 1 septembrie Consiliului de Miniştri.
Etapa de discuţie şi adoptare a proiectului de buget de către Consiliul de Miniştri şi Parlamentul
European a fost modificată şi simplificată fundamental odată cu intrarea în vigoare a Tratatului
de la Lisabona. Noul tratat introduce o singură lectură a proiectului de buget de către cele două
braţe ale autorităţii bugetare şi întăreşte puterile bugetare ale Parlamentului European, care
devine mai puternic decât Consiliul Uniunii Europene.
Consiliului Uniunii Europene stabileşte cu majoritate calificată forma în care proiectul
de buget va fi prezentat Parlamentului European până la 1 octombrie al anului care precede
execuţia bugetară. Tratatul de la Lisabona prevede 42 de zile de la transmiterea proiectului de
buget pentru lectura acestuia în cadrul Parlamentului European. Noul tratat elimină distincţia
între cheltuielile obligatorii şi cele neobligatorii, Consiliul Uniunii Europene şi Parlamentul
European devenind co-responsabili pentru toate cheltuielile Uniunii Europene.
Parlamentul European dispune de ultimul cuvânt asupra bugetului general comunitar.
Tăcerea sa echivalează cu aprobarea.
Comisia Europeană implementează bugetul Uniunii Europene. Există patru modalităţi de
gestiune a cheltuielilor UE:
Gestiunea centralizată, în mod direct de către serviciile Comisiei sau indirect prin
agenţiile comunitare – este practicată în cazul cheltuielilor administrative şi în cazul anumitor
credite operaţionale alocate politicilor interne şi acţiunilor externe;
Gestiunea împărţită - se caracterizează prin faptul că actele de gestiune sunt conferite
statelor membre, în cazul fondurilor comunitare alocate politicii agricole comune, în cazul
fondurilor structurale şi de coeziune şi în cazul resurselor proprii;
Gestiunea descentralizată - se caracterizează prin faptul că actele de gestiune sunt
23
conferite ţărilor terţe, în special în cazul ajutoarelor de preaderare;

Gestiunea mixtă - se referă la programele executate împreună cu organizaţiile
internaţionale, fără afectarea precisă a fondurilor comunitare la o acţiune dată.
Comisia Europeană întocmeşte şi contul anual de execuţie a bugetului UE. În fiecare an,
în cadrul procedurii de „descărcare” Comisia Europeană şi celelalte instituţii ale Uniunii
Europene trebuie să răspundă în faţa Parlamentului European de modul cum au fost folosite
resursele comunitare. Parlamentul European dă înainte de 30 aprilie a anului n+2 descărcare
Comisiei Europene pentru executarea bugetului general comunitar al anului n. Începând cu anul
1985, bugetul Uniunii Europene a fost încheiat cu excedent, datorită în proporţie de 95%
subexecutării creditelor de plăţi.
Competenţele Parlamentului European în materie de control al execuţiei bugetare nu se
limitează la procedura de descărcare. Astfel, tratatul de la Maastricht a introdus un mecanism de
audiere a Comisiei Europene în Parlament: Comisia pentru Control Bugetar, ce asigură
verificarea ansamblului de măsuri de execuţie financiară, bugetară şi administrativă privind
bugetul general al Uniunii Europene şi al Fondului European pentru Dezvoltare şi, în anumite
condiţii restrictive, a activităţilor Băncii Europene de Investiţii.20
Curtea de Conturi Europeană exercită un control independent, de natură administrativă,
asupra tuturor conturilor Comunităţii. Raportul definitiv al Curţii şi rezultatele controalelor se
publică în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene înainte de 30 decembrie al anului n+1.
Rapoartele Curţii de Conturi Europene reprezintă atât o bogată sursă de informaţii
asupra gestiunii financiare a Uniunii Europene, cât şi un mijloc de presiune asupra instituţiilor şi
altor organisme în vederea asigurării unei bune gestiuni a fondurilor.
Atât negocierile permanante dintre instituții cât și între statele membre au avut impact
real asupra politicii bugetare a Uniunii Europene. Clivajul net dezvoltat gradat este acela dintre
contributorii neţi şi beneficiarii neţi. Contributorii neţi reprezintă defapt ţările care contribuie
mai mult la bugetul UE decât să obțină. Aceste țări sunt cele mai dezvoltate, și anume: Germania,
Olanda, Suedia, Austria, Franţa şi Marea Britanie. În mod obișnuit, aceste state cer reducerea
dezechilibrelor bugetare, cerând austeritate bugetară şi bineînțeles rectificarea sistemului de
20
Teodor Stolojan, Raluca Tatarcan - Integrarea şi politica fiscală europeană, Editura Infomarket, Braşov 2002, p.
119
24
împărţire a sarcinilor. Totodată, principalii beneficiari ai bugetului UE sunt fostele state

comuniste care necesită susținere în vederea dezvoltării.
Referitor la procedura bugetară, Comisia Europeană stabilește și prezintă anual
Consiliului de Miniştri un proiect de buget pentru anul următor. Cifrele din bugetul propus sunt
realizate potrivit calculelor sau estimărilor necesităţilor UE şi a instituţiilor comune, precum şi în
baza veniturilor anticipate şi a prognozelor economice pentru următorii ani. Consiliul de Miniştri
verifică propunerea de buget şi apoi o transmite Parlamentului European, urmând să dea un
răspuns. Acesta poate consta în modificarea anumitor cheltuieli neobligatorii şi poate propune
Consiliului de Miniştri modificări referitoare la cheltuielile cu caracter obligatoriu, acestea fiind
cele reieșite din Tratat.
Totodată, Parlamentul poate respinge întreaga propunere de buget, cerând Comisiei să
redacteze o nouă propunere. Parlamentul European este cel care decide în final si adoptă în
întregime bugetul. Bugetul UE este gestionat de Comisie, care trebuie să urmeze regulile stabilite
în regulamentele financiare. Curtea Europeană de Conturi are sarcina de a monitoriza modul de
utilizare a fondurilor UE, atât în cadrul instituţiilor UE, cât şi în statele membre. Raportul anual al
Curţii de Conturi, precum şi conturile şi situaţiile financiare, sunt examinate de Parlamentul
European, înainte de a descărca de gestiune Comisia.21
Sistemul actual este foarte complex şi de cele mai multe ori au loc lungi discuţii pentru a
se ajunge la un compromis între statele membre cu privire la modul de finanţare al UE.
Parlamentul consideră deci că ar trebui creat un nou sistem, mai echitabil şi mai transparent.
Deputaţii europeni au adoptat în martie 2007 un raport în care propun reformarea sistemului de
resurse proprii ale Uniunii, în vederea asigurării unei egalităţi între statele membre. Raportul a
fost redactat din proprie iniţiativă de către deputatul european francez Alain Lamassoure (PPE-
DE). Deputaţii europeni consideră că sistemul actual este prea complex, ne-transparent şi de
neînţeles pentru public - de aceea trebuie revizuit.
Aceştia au propus două faze ale reformei:
Prima etapă: sistemul se va baza pe produsul intern brut. Această resursă este mai puţin
vizibilă pentru public dar este mai echitabilă în relaţia dintre contribuţii şi nivelul de prosperitate.
A doua etapă: noul sistem nu va da dreptul Uniunii să perceapă taxe. Suveranitatea
21
Ibidem
25
fiscală va aparţine în continuare statelor membre, care pot totuşi autoriza Uniunea pe o perioadă
limitată de timp, să beneficieze direct de o anumită cotă dintr-un impozit, aşa cum este cazul
autorităţilor locale sau regionale din majoritatea statelor membre.
Deputaţii europeni cer introducerea noului sistem din 2014, cu o perioadă de tranziţie care
să garanteze „o scoatere din uz eşalonată a vechiului sistem financiar“.
Aprobarea bugetului se realizează conform următoarei proceduri22:
- anual fiecare instituţie comunitară trebuie să elaboreze un proiect de venituri şi
cheltuieli pe care să-l prezinte Comisiei înainte de 1 iulie;
- pe baza acestora, Comisia elaborează un anteproiect de buget, ce conţine draft-urile
instituţiilor, opinia sa asupra acestora şi propriul proiect de buget;
- respectivul anteproiect al Comisiei stabileşte şi “rata maximă de creştere” a
cheltuielilor neobligatorii;
- anteproiectul Comisiei se prezintă Consiliului până la 1 septembrie, intrând în
procedura de co-decizie Consiliu-Parlament numită şi “prima lectură a Proiectului de buget”, iar
acesta trebuie să se pronunţe până la 5 octombrie. În această fază, Consiliul examinează proiectul
Comisiei şi, dacă are obiecţii, consultă Comisia şi alte instituţii ale UE;
- Consiliul votează anteproiectul prin majoritate calificată, acesta devenind proiect de
buget;
- proiectul de buget este trimis Parlamentului European care, în termen de 45 de zile,
trebuie să se pronunţe asupra sa.
Parlamentul European are următoarele posibilităţi:
- să respingă proiectul de buget în totalitatea sa, această decizie putând fi luată prin
majoritatea de 2/3, situaţie în care acesta revine la Comisie care trebuie să prezinte un nou
proiect; în cazul în care această situaţie nu se rezolvă la timp, viitorul an bugetar începe prin
utilizarea lunară a 12% din bugetul anului anterior, până la aprobarea unui nou buget;
- să formuleze amendamente la cheltuielile neobligatorii sau propuneri de modificări la
cheltuielile obligatorii, aceste decizii putând fi luate prin majoritate absolută în cazul celor
obligatorii, şi simplă în cazul celorlalte;
- să aprobe proiectul fără amendamente sau modificări;
22
Art. 272 (fostul articol 203) din TCE
26
- dacă în termenul de 45 de zile nu s-a respins şi nici nu s-au formulat amendamente şi

modificări, proiectul este considerat aprobat de către Parlament;
- în cazul formulării de amendamente şi/sau modificări, Parlamentul retrimite proiectul
de buget Consiliului care are la dispoziţie 15 zile pentru a delibera, împreună cu Comisia
Europeană, asupra acestora;
- în cazul în care nu se modifică amendamentele şi/sau se acceptă propunerile de
modificare, bugetul se consideră aprobat;
- dacă Consiliul modifică amendamentele Parlamentului, prin majoritate calificată,
trebuie să trimită din nou Parlamentului proiectul de buget;
- Parlamentul are 15 zile la dispoziţie, iar dacă nu se pronunţă, bugetul se consideră
aprobat;
- Preşedintele Parlamentului European anunţă aprobarea bugetului, acesta publicându-se
în Buletinul Oficial al UE.
2.6 Cheltuielile Uniunii Europene
Cheltuielile bugetare sunt cuprinse în sectorul administrației publice. Acest sector

include toate unitățile instituționale, altele decât producătorii de pe piața a căror producție este
destinată consumului individual sau colectiv și finanțate în principal prin plățile obligatorii
efectuate de unitățile ce aparțin altor sectoare și/sau toate unitățile instituțiilor angajate în
principal în redistribuirea venitului național și averii.
Sectorul administrației publice se împarte în patru sub-sectoare, și anume:
- Administrația centrală ( S1311) – include toate serviciile administrative ale statului și
ale celorlalte organe centrale a căror componență se extinde în mod normal peste tot sectorul
economic, cu excepția administrării fondurilor de asigurări sociale. În acest sub-sector mai sunt
incluse și instituțiile non-profit care sunt controlate și finanțate în principal de către guvernul
central și a căror componentă se extinde asupra întregului teritoriu economic;
- Administrația regională ( S1312) este formată din administrații care sunt unități
instituționale separate care exercită unele din funcțiile guvernului la un anumit nivel mai scăzut
față de administrația centrală și mai înalt față de unitățile instituționale existente la nivel local cu
excepția administrării fondurilor pentru asigurări sociale. În acest sub-sector sunt incluse acele
27
instituții non-profit care sunt controlate, și în principal, finanțate de administrația regională și a

căror competență este limitată la teritoriile economice ale regiunilor.
- Administrația locală (S1313) cuprinde acele tipuri de administrații publice a căror
competență se extinde doar la nivel local, în afară de agențiile locale de fonduri de asigurări
sociale. În cadrul acestora sunt incluse și instituțiile non-profit care sunt controlate și finanțate de
către administrațiile locale și a căror competență este limitată teritorial de administrația publică
locală.
- Fondurile de asigurări sociale (S1314)- includ toate instituțiile centrale, regionale,
locale a căror activitate principală este aceea de a oferi beneficii sociale și care îndeplinesc
următoarele funcții:
- prin intermediul legii sau prin intermediul regulamentelor, anumite grupuri ale
populației au obligația de a participa la sistem sau de a plăti contribuții;
- managementul instituțiilor referitor la soluționarea sau aprobarea contribuțiilor și
beneficiilor independente de rolul lor este responsabilitatea guvernului central în baza rolului său
de supraveghetor;
Instituţia care răspunde în ultimă instanţă de alocarea bugetului este Comisia Europeană.
Cu toate acestea, 76% din fondurile UE sunt gestionate de ţările membre. Dacă se semnalează
fraude sau cazuri de efectuare a unor plăţi necuvenite, Comisia colaborează cu Oficiul european
de luptă antifraudă şi cu statele membre pentru a recupera banii. Din dorinţa de a asigura
transparenţa, informaţiile referitoare la beneficiarii fondurilor europene sunt accesibile publicului.
Din bugetul UE sunt finanţate diverse activităţi, de la dezvoltare rurală şi protecţia
mediului, până la promovarea drepturilor omului şi asigurarea protecţiei la frontierele externe.
Comisia, Consiliul şi Parlamentul sunt instituţiile care au un cuvânt de spus în stabilirea şi
alocarea bugetului. Responsabilitatea privind cheltuielile îi revine însă Comisiei. Țările UE și
Comisia își împart responsabilitatea pentru aproximativ 80 % din buget.
Bugetul UE finanțează activități diverse, de la dezvoltarea zonelor rurale și conservarea
mediului, până la promovarea drepturilor omului și protecția frontierelor externe.
În prezent, cea mai mare parte a resurselor bugetare este orientată către:
- stimularea creşterii economice;
- crearea de locuri de muncă;
- reducerea decalajelor dintre regiuni.
28
Sume semnificative sunt alocate şi agriculturii, dezvoltării rurale, pescuitului şi

protecţiei mediului. Printre celelalte domenii finanţate din bugetul UE se numără combaterea
terorismului, a crimei organizate şi a migraţiei ilegale.
Bugetul UE se împarte în circa 8 domenii de cheltuieli.
Tabel 2.1 Bugetul UE pe 2015

Axa Angajamente Plăți
Creștere inteligentă și favorabilă incluziunii 66 782 66 923
Competitivitate pentru creștere economică și ocuparea 17 552 15 798
forței de muncă
Coeziune economică, socială și teritorială 49 230 51 125
Creștere economică durabilă 58 809 55 999
Securitate și cetățenie 2 147 1 860
Europa globală 8 408 7 422
Administrație 8 660 8 659
Instrumente speciale 515 352
Total 145 322 141 214
29
Creștere
Competi Coeziun Creștere Securita Europa Adminis Instrum
intelige
tvitate e econom te și globală trație ente
ntă șipt econom ică cetățeni speciale
favorabi
creștere ică, durabilă e
lă
econom socială
incluuzi
ică și și
unii
ocupare teritoria
a forței lă
de
muncă
Angajamente 66782 17552 49230 58809 2147 8408 8660 515
Plăți 66923 15798 51125 55999 1860 7422 8659 352
Figura 2.1 Repartiția bugetului UE pe anul 2015
În prezent, cea mai mare parte a resurselor bugetare este orientată către stimularea
creșterii economice, crearea de locuri de muncă şi reducerea decalajelor economice dintre
diferitele regiuni ale UE. Agricultura, dezvoltarea rurală, sectorul pescuitului și protecția
mediului beneficiază, de asemenea, de cote importante. Printre celelalte domenii de cheltuieli se
numără și combaterea terorismului, a crimei organizate și a imigrației ilegale.23
2.7 Cooperare monetară la Nivelul uniunii Europene
Euro, moneda folosită zilnic de aproximativ 338,6 de milioane de europeni, este dovada
cea mai tangibilă a cooperării dintre statele membre. Avantajele sale sunt evidente pentru orice
persoană care călătoreşte în străinătate sau face cumpărături on-line pe site-uri din alte ţări ale
UE.
Moneda euro este dovada cea mai palpabilă a integrării europene - până în acest
23
http://www.mfinante.ro, accesat la 14.02.2016
30
moment, este moneda comună a 19 din cele 28 de state membre, fiind utilizată de circa 338,6 de
milioane de europeni.
Uniunea Economică şi Monetară presupune coordonarea politicilor economice şi fiscale,
aplicarea unei politici monetare comune şi folosirea monedei unice euro. Euro a fost introdus la 1
ianuarie 1999 ca monedă scripturală, utilizată numai în contabilitate şi pentru efectuarea unor
plăţi care nu presupuneau numerar. Bancnotele şi monedele au fost introduse la 1 ianuarie 2002.
O monedă unică oferă mai multe avantaje, printre care eliminarea fluctuaţiei ratelor de
schimb şi a comisioanelor de schimb valutar. Întreprinderile pot desfăşura mai uşor operaţiunile
comerciale transfrontaliere, economia devine mai stabilă, se dezvoltă mai uşor, iar consumatorii
se bucură de o ofertă mai largă. O monedă comună îi încurajează pe consumatori să călătorească
şi să facă cumpărături în alte ţări. La nivel global, moneda euro conferă mai multă influenţă
Uniunii Europene, fiind a doua monedă ca importanţă la nivel internaţional, după dolarul
american.
Banca Centrală Europeană (BCE) este organismul independent care se ocupă de
afacerile monetare în Uniunea Europeană. Scopul său este să menţină stabilitatea preţurilor. De
asemenea, BCE fixează anumite rate de referinţă ale dobânzilor pentru zona euro. Deşi taxele şi
impozitele sunt în continuare percepute de statele membre şi fiecare dintre acestea ia propriile
decizii în materie bugetară, guvernele naţionale au elaborat norme comune în domeniul finanţelor
publice pentru a-şi coordona activităţile menite să asigure stabilitatea, creşterea economică şi
ocuparea forţei de muncă.
31
Capiolul 3. Studiu comparativ privind bugetul României și bugetul

Uniunii Europene
3.1 România și bugetul Uniunii Europene
Bugetul UE este axat pe depășirea crizei, prin investiții în creșterea economică și în

crearea de locuri de muncă, o serie întreagă de proiecte sprijinind antreprenorii care doresc să
înceapă o afacere, iar noul fond în valoare de 6 miliarde EUR fiind destinat combaterii șomajului
în rândul tinerilor în regiunile din Uniune care sunt afectate cel mai mult de această problemă.
Bugetul UE susține agricultorii români și dezvoltarea în zonele rurale, prin investiții în
proiecte de îmbunătățire a condițiilor de trai în mediul rural și prin sprijinul acordat
întreprinderilor de la sate pentru creșterea competitivității.
UE investește sume importante în regiunile României, prin proiecte cum ar fi
modernizarea sistemelor de alimentare cu apă și construirea de autostrăzi. România a întâmpinat
dificultăți în ceea ce privește cheltuirea fondurilor care îi sunt alocate de la bugetul UE, din cauza
lipsei capacității administrative necesare pentru gestionarea și promovarea acestor fonduri. Cu
toate acestea, situația se îmbunătățește încetul cu încetul, iar proporția în care România utilizează
fondurile UE a crescut în ultima perioadă, ajungând la 21 % în iulie 2014. 24
În 2014, cheltuielile publice ale României se ridicau la aproximativ 223 miliarde RON
(50 de miliarde EUR) – adică doar aproximativ o treime din bugetul UE pentru același an (și
anume 644 miliarde RON sau 144 de miliarde EUR). Această sumă reprezenta însă 36 % din
VNB-ul țării, în timp ce bugetul UE pentru cele 28 de state membre reprezenta aproximativ 1 %
din VNB-ul Uniunii. Bugetul UE și bugetele naționale servesc unor scopuri diferite și totuși
complementare. Bugetul UE vizează domeniile în care fondurile UE pot genera valoare adăugată.
De exemplu, un proiect de amploarea sistemului european de radionavigație prin satelit Galileo
nu ar putea fi finanțat de un singur stat membru.
Spre deosebire de bugetul României și, de altfel, de orice alt buget național, bugetul UE
nu finanțează cheltuieli în domeniul apărării sau al protecției sociale, ci este axat în principal pe
cheltuielile cu investițiile.
24
Conf. Univ. dr. Augustin Fuerea, Manualul Uniunii Europene, Edit. ACTAMI, Bucureşti, 2007, p. 67
32
România este unul dintre statele membre care primesc de la bugetul UE sume mai mari
decât cele cu care contribuie, iar acest lucru va rămâne valabil pe întreaga durată a următoarei
perioade bugetare (2014-2020). Acest sold net nu reflectă cu exactitate numeroasele avantaje pe
care le aduce cu sine calitatea de membru al UE. Multe dintre acestea, cum ar fi pacea,
stabilitatea politică, securitatea, precum și libertatea de a locui, lucra, studia și călători oriunde în
Uniune nu pot fi cuantificate.
În plus, investițiile europene sunt menite să aducă beneficii Uniunii în ansamblu, iar
finanțările europene acordate unuia dintre statele membre pot aduce beneficii și altor state
membre. Întreprinderile românești au dobândit acces nelimitat la o piață unică imensă, cu 508
milioane de consumatori. Această situație aduce profituri considerabile României, având în
vedere că, în 2013, aproximativ 70 % din exporturile sale au avut ca destinație țări din UE.
Aderarea la UE a stimulat, de asemenea, dezvoltarea României.
Sold bugetar de funcționare: Diferența dintre ce primește o țară de la bugetul UE și ce
plătește la acest buget. Există multe metode posibile de calculare a soldurilor bugetare. În
raportul său financiar, Comisia utilizează o metodă bazată pe aceleași principii ca și cele utilizate
pentru calcularea corecției dezechilibrelor bugetare în fa oarea Regatului Unit (corecția în
favoarea Regatului Unit). Cu toate acestea, este important să se sublinieze faptul că formularea de
estimări privind soldurile bugetare este doar un exercițiu de contabilitate a costurilor și
beneficiilor pur financiare suportate/obținute de fiecare stat membru în relația sa cu Uniunea și nu
oferă niciun indiciu cu privire la multe dintre celelalte beneficii obținute de pe urma politicilor
UE, cum ar fi cele referitoare la piața internă și la integrarea economică, fără a mai menționa
stabilitatea politică și securitatea.
3.1.1 Date despre politica regională
Cea mai mare parte a fondurilor pe care România le primește de la bugetul UE este
directionată către regiunile sale. Politica regională are drept obiectiv reducerea decalajelor
economice, sociale și teritoriale dintre regiunile Europei. Fondurile regionale investesc într-o
gamă largă de proiecte care sprijină crearea de locuri de muncă, competitivitatea, creșterea
economică, îmbunătățirea calității vieții și dezvoltarea durabilă. Transporturile și cercetarea
reprezintă priorități esențiale pentru România.
3.1.2 Dezvoltare rurală și agricultură
Cel de-al doilea domeniu finantat de către bugetul UE este agricultura și dezvoltarea
33
rurală. Politica agricolă a UE îi susține pe agricultori și promovează alimentele sigure și de

calitate, dar, în același timp, protejează mediul înconjurător și stimulează economiile rurale.
Venitul agricol pe lucrător a crescut cu aproximativ 51 % între 2007 și 2015. 25
3.2 Date privind structura sistemului bugetar din România comparativ

cu alte state member ale Uniunii Europene
Uniunea Europeană a pompat 18,5 miliarde de euro în România, de la 1 ianuarie 2007,

când ţara a aderat la UE, până la 31 martie 2015, ca sold al intrărilor şi ieşirilor de bani, conform
datelor oficiale ale Guvernului privind Cadrul Financiar Multianual 2007-2013.
România a primit în total 29,8 miliarde de euro de la bugetul UE şi a contribuit, la rândul
ei, cu 11,35 miliarde de euro la bugetul comunitar, rezultând plusul de 18,5 miliarde de euro
în favoarea ţării.
Cei 29,8 miliarde de euro intraţi în ţară sunt compuşi din fonduri de preaderare (2,7
miliarde de euro) şi fonduri post-aderare (27,15 miliarde de euro), din care: fonduri structurale şi
de coeziune (11,65 miliarde de euro), fonduri pentru agricultura, pescuit şi dezvoltare rurală (6,75
miliarde de euro), plăţi directe la hectar pentru agricultori (7,25 miliarde de euro) şi alte fonduri
europene de post-aderare (1,5 miliarde de euro).
În ultimul an, soldul pozitiv pentru România în raport cu bugetul UE s-a majorat cu peste
4,5 miliarde de euro, de la 13,95 miliarde de euro cât era în 31 martie 2014, la 18,5 miliarde de
euro în 31 martie 2015, mai relevă datele oficiale raportate de Guvern.
Anul 2015 este ultimul în care România mai poate absorbi fondurile europene alocate în
perioada de programare 2007-2013. România trebuie să aibă grijă, pentru că riscă să fie nevoită
să dea inapoi Bruxelles-ului şi din banii deja absorbiţi, din cauza marilor proiecte de
infrastructură rutieră, feroviară şi de utilităţi publice începute şi nefinalizate. Procentual, România
a atras 49% din fondurile structurale şi de coeziune şi peste 80% din banii europeni pentru
dezvoltarea satelor.
În ianuarie 2014, Comisia Europeană a avertizat Guvernul României că ţara va fi nevoită
să încheie proiectele europene din bani de la bugetul de stat şi de la beneficiari, dacă acestea nu
vor fi finalizate până la sfârşitul anului 2015.
25
www.eurostat.com, accesat la 3.03. 2016
34
3.2.1 Structura bugetului local în țările member ale Uniunii Europene

Ţările membre ale Uniunii Europene, în vederea aplicării principiului autonomiei locale
au adoptat un document în acest sens şi anume Cartea Europeană a Autonomiei Locale. Existenţa
Uniunii Europene presupune realizarea unei armonizări pe toate planurile, inclusiv la nivelul
administraţiilor publice locale. Astfel, din acest punct de vedere, bugetele publice locale ale
ţărilor membre prezintă şi asemănări dar şi deosebiri specifice fiecărui stat în parte.
Unele dintre ţările membre au o structură bugetară reprezentată de un singur buget, care
este împărţit în două secţiuni (operaţional şi investiţii), alte state au în structură două bugete
locale diferite (unul operaţional şi unul de investiţii). În oricare dintre situaţiile de mai sus trebuie
să se ţină cont de următoarele:
- trebuie realizată separarea clară dintre cheltuielile curente şi cheltuielile cu investiţiile;
- să fie evitate pe cât posibil comutările de cheltuieli din bugetul operaţional către cel de
investiţii cu scopul de a evita afectarea echilibrului bugetar.
Cheltuielile publice locale pot fi definite ca fiind eforturile entităţilor administraţiei
publice locale de a satisface nevoile, interesele sociale, economice, culturale, de dezvoltare a
serviciilor publice precum şi a altor cerinţe care vin din partea cetăţenilor respectivei unităţi
administrativ-teritoriale.
În general, cheltuielile publice sunt clasificate după aceleaşi criterii în toate statele
membre. Astfel pot fi delimitate două clasificări: una funcţională şi una economică.
După clasificarea funcţională se delimitează sectoarele de activitate care în România
sunt denumite părţi. Între statele membre diferenţele apar în ceea ce priveşte lărgimea
competenţelor sectoarelor de activitate. Cu cât nivelul de competenţe este mai ridicat, cu atât sunt
alocate sectoarelor respective sume mai mari de bani, având astfel o autonomie financiară mare.
Se poate exemplifica faptul că unele ţări din Uniunea Europeană acordă o importanţă sporită
anumitor sectoare, astfel:
- pe sectorul educaţie: Slovenia (40%), Danemarca (33%), Anglia (36%), Spania, Suedia
(31%), Ungaria (28%), Lituania, Letonia, Polonia, Finlanda (27%);
- pe sectorul locuinţe: Cehia (25%), Italia (22%);
- pe sectorul sănătate: Finlanda (31%), Ungaria (16%);
- pe sectorul de servicii sociale: Suedia, Olanda, Spania (30%), Slovenia (11%).
După clasificarea economică, cheltuielile sunt formate din cheltuieli de funcţionare care
35
pot fi curente (operaţionale, operative) şi din cheltuieli de capital (de investiţii). În acest caz
diferenţele între ţări sunt evidenţiate prin ponderea deţinută de cheltuielile de funcţionare sau de
investiţii în bugetul local.
Lituania,Letonia,
Polonia,Finlanda,
27%
Slovenia, 40%
Ungaria, 28%
Danemarca, 33%
Suedia, 31%
Anglia, 36%
Spania, 31%
Grafic 3.1 Sectorul educație
Italia, 22%
Cehia, 25%
Grafic 3.2 Sectorul locuințe

36
Ungaria, 16%
Finlanda, 31%
Grafic 3.3 Sectorul sănătate
Slovenia, 11%
Suedia, Olanda,
Spania, 30%
Grafic 3.4 Sectorul de servicii sociale
37
Cheltuielile şi veniturile bugetare sunt consemnate în documente bugetare din

perspectivă economică (în acord cu natura cheltuielilor – operaţionale, de transfer, de personal) şi
în termeni operaţionali. Astfel în unele state clasificarea cheltuielilor poate fi caracterizată ca
fiind pur economică (Slovacia) sau pur funcţională (Anglia).
Prezentarea pe departamente a cheltuielilor permite identificarea mult mai clară a
costurilor politicilor autorităţilor locale şi stabilirea modului în care resursele sunt distribuite între
domenii de activitate şi identificarea tipului de resurse alocate.
3.2.2 Veniturile publice
Structura resurselor entităţilor publice, conform Cărţii Europene a Autonomiei Locale26,
se prezintă sub forma resurselor proprii şi a resurselor transferate de la nivel central (transferuri
financiare). Astfel:
a) Resursele proprii27 sunt reprezentate de acele resurse ale căror nivel sunt controlate de
entităţile publice locale, în limitele stabilite prin lege. Ele provin în mare parte din impozite
locale, venituri din proprietate, onorarii pentru serviciile prestate.
b) Resurse transferate (transferuri financiare) sunt reprezentate de resursele din impozite
împărţite între diferite nivele de administrare sau între diferite entităţi publice. Legislaţia
naţională stabileşte procentul alocat unui anumit nivel de alocare precum şi procedura de alocare.
Autonomia financiară poate avea diferite grade în funcţie de resursele proprii deţinute de
entităţile publice locale. Astfel se poate aprecia că, cu cât veniturile proprii sunt mai mari, cu atât
creşte gradul de autonomie iar cheltuielile publice pot fi acoperite în mare măsură din veniturile
proprii. Ponderea veniturilor proprii în totalul veniturilor bugetului local diferă pe ţări:
- până la 30% în Italia, Ungaria, Olanda etc.
- între 30%-50% în Grecia, Cipru, Belgia etc.
- peste 50% în Suedia, Danemarca, Spania etc.
În situația în care veniturile proprii sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile locale,
26
Carta Europeană a Autonomiei Locale, art.9 – Resursele financiare ale autorităţilor administraţiei publice locale
38
se procedează la transferul de fonduri de la bugetele centrale la cele locale sub forma sumelor
defalcate din impozite.
3.2.3 Bugetul local al României vs bugetul local al Uniunii Europene
În țara noastră bugetele locale sunt elaborate în conformitate cu prevederile Legii nr.
273/200628, astfel veniturile şi cheltuielile sunt incluse în totalitate în buget, în sume brute, fiind
aprobate în condiţiile legii pe o perioadă de un an.
Generalmente, structura bugetului local în România este asemănătoare cu structura
bugetelor locale ale ţărilor din Uniunea Europeană. Se poate identifica şi la nivelul ţării noastre
atât o clasificare funcţională cât şi una economică a cheltuielilor publice locale. În majoritatea
statelor U.E., conform clasificării funcţionale, este folosită noţiunea de sector de activitate, pe
când în România aceasta poartă denumirea de parte. Se poate afirma că noţiunile de sector de
activitate şi parte sunt în linii mari similare, ponderile acestora în totalul cheltuielilor fiind
apropiate. În categoria cheltuielilor curente intră aceleaşi elemente în toate ţările membre inclusiv
în România.
Potrivit structurii veniturilor şi cheltuielilor, România a aderat din 1997 la Carta
Europeană a Autonomiei Locale. Conform prevederilor acesteia, entităţile publice locale din
România trebuie să asigure un nivel cât mai mare al veniturilor proprii pentru a demonstra
aplicarea principiului autonomiei locale. În multe ţări membre, inclusiv în România, sursa cea
mai importantă de venit este reprezentată de impozitul pe proprietate, una dintre excepţii find
Portugalia, unde impozitul pe tranzacţii imobiliare reprezintă 40% din totalul de impozite şi taxe.
Țara noastră se află într-un proces de descentralizare a serviciilor publice, ceea ce
determină modificări importante în structura bugetului local, tendinţa generală fiind de creştere a
veniturilor proprii în total venituri. Din acest punct de vedere, România poate fi considerată o ţară
cu un nivel ridicat de descentralizare – veniturile proprii reprezintă aproximativ 51,7% din totalul
veniturilor înregistrate.
Analiza comparativă evidenţiază tendinţa României de a se conforma impunerilor
dictate de Uniunea Europeană, tendinţă realizată prin implementarea strategiilor de dezvoltare a
unităţilor administrativ-teritoriale.
28
Comisia Europeană (2006), Commission Report on the Operation of Own Resources System
39
3.4 Relațiile dintre pugetul public al Uniunii Europene și bugetul

României
3.4.1 Analiza structurii bugetului public al Uniunii Europene

Bugetul Uniunii Europene poate fi definit ca fiind actul care autorizează finanţarea
ansamblului activităţilor şi intervenţiilor comunitare în fiecare an. În funcţie de acesta pot fi
observate şi analizate în fiecare an priorităţile şi orientările economice comunitare29.
Actualmente bugetul UE este realizat prin respectarea principiilor bugetare dar şi a
regulilor contabilităţii publice privitoare la separarea atribuţiilor ordonatorilor de credite şi
contabililor publici.
Acest buget are la bază şase principii esenţiale:
1) Principiul unităţii – reglementat prin numeroase articole de lege, prevede că vor fi
incluse într-un singur buget toate veniturile şi cheltuielile Comunităţii.
2) Principiul anualităţii – operaţiunile bugetare fac referire la un anumit an bugetar, care
se suprapune peste cel calendaristic (începe la 1 ianuarie şi se încheie la 31 decembrie).
3) Principiul echilibrului – presupune că veniturile estimate pentru un an bugetar trebuie
sa fie egale cu alocaţiile de plată pentru anul în cauză; balanţa pentru fiecare an financiar trebuie
inclusă în bugetul de pe anul viitor în categoria veniturilor în cazul unui surplus bugetar şi în
categoria alocaţiilor de plată în cazul înregistrării unui deficit bugetar.
4) Principiul universalităţii – prevede că totalul alocaţiilor de plată va fi acoperit de
totalul veniturilor.
5) Principiul specificităţii cheltuielilor – prevede că fiecare alocaţie bugetară are un scop
precis, fiind destinată unui obiectiv specific.
6) Principiul calculului în Euro – a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 1999, conform
acestui principiu estimările veniturilor şi ale cheltuielilor sunt realizate în Euro.
Prin art. 272 al Tratatului CE este stabilită procedura bugetară, care stipulează
modalitatea şi termenele ce trebuie respectate de Parlament şi de Consiliu, pentru adoptarea
bugetului anual al Uniunii Europene. Etapele procedurii bugetare sunt:
- toate instituţie ce fac parte din comunitatea europeană efectuează până la data de 1
29
Matei Gheorghe, Drăcea Raluca şi alţii – Finanţe publice, Editura Sitech, Craiova, 2007, p. 195
40
iulie al fiecărui an, estimări ale cheltuielilor şi veniturilor proprii , care sunt trimise apoi Comisiei
- potrivit informaţiilor transmise, Comisia întocmeşte un anteproiect de buget, care va fi

ulterior predat Consiliului până în data de 1 septembrie al fiecarui an.
Cheltuielile care sunt finanţate din bugetul Uniunii Europene sunt grupate în două
categorii: cheltuieli obligatorii şi cheltuieli neobligatorii. Cheltuieliele considerate obligatorii
trebuie înscrise în buget, acest lucru permiţând Comunităţii să-şi respecte obligaţiile atât interne
cât şi externe, asumate prin acte sau tratate. De asemenea cheltuielile bugetului comunitar sunt
grupate, conform obiectivelor din tratate, în cheltuieli administrative şi cheltuieli de finanţare a
politicilor comunitare. După cum se observă şi din tabel, în ceea ce priveşte repartiţia
cheltuielilor europene, jumătate din bugetul comunitar este alocat politicii agricole comune
(PAC).
O altă parte importantă din bugetul comunitar este alocată ameliorării coeziunii
economice şi sociale (aproximativ o treime). Preocupările prioritare ale Uniunii Europene sunt
reprezentate de mijloacele de reducere a dispariţiilor bogăţiilor între regiuni şi rezolvarea
problemei şomajului.
De asemenea Uniunea alocă o parte din bugetul său cercetării şi dezvoltării tehnologice,
investirea în cercetare fiind considerată o investiţie în viitor. Acţiunile exterioare reprezintă o
ultimă parte a cheltuielilor Comunităţii, care deşi nu sunt incluse în buget, aceste acţiuni
reprezintă 9% din totalul cheltuielilor. Sumele vărsate de către Uniune către terţe ţări au făcut din
Uniunea Europeană principalul contribuitor mondial în materie de ajutor pentru dezvoltare.
Bugetul Uniunii Europene este finanţat atât din resurse proprii cât şi din alte surse care
care deţin o pondere mai scăzută în buget precum: diverse taxe şi contribuţii, venituri provenite
din operaţiunile administrative ale instituţiilor, surplusuri din anii bugetari anteriori, amenzi,
dobânzi la plăţi întârziate etc. Resursele proprii provin din: PNB, taxe vamale, taxe agricole,
TVA30.
Resurse proprii tradiţionale precum taxele vamale şi taxele agricole sunt considerate a fi
mai degrabă venituri adunate ca urmare a politicilor comunitare, decât venituri obţinute de la
30
Potrivit art.2 al Deciziei Consiliului nr. 597 din 29 septembrie 2000
41
statele membre, prin contribuţii naţionale. Sunt denumite tradiţionale deoarece iniţial au stat la
baza formării bugetului, dar ulterior printr-o decizie din 1970 au fost adăugate la resursele proprii
şi cele provenite din TVA, pentru că resursele tradiţionale nu au fost suficiente pentru finanţarea
bugetului Comunităţii. În 1988 a fost introdusă în cadrul bugetului a patra resursă bazată pe PIB,
devenind o resursă proprie suplimentară.
Resursele proprii sunt reprezentate de:
a) Taxe vamale - realizate prin aplicarea unui tarif vamal comun la valoarea mărfurilor
importate de către terţe state.
b) Taxe agricole- sunt constituite din taxele percepute asupra importurilor de produse,
introduse în 1962 ca urmare a politicilor agricole comune.
c) Resurse din TVA – este practicată o cotă unică de 1% pe bunuri şi servicii prelevată
asupra încasărilor de TVA realizate de fiecare stat membru.
d) Resurse bazate de PNB – a fost stabilit plafonul resurselor proprii ca fiind un anumit
procent din PIB, această resursă calculându-se în funcţie de diferenţa dintre cheltuieli şi estimarea
celorlalte resurse proprii.
S-a stabilit că în categoria veniturilor cea mai mare pondere o deţine resursele bazate pe
PNB (aproximativ jumătate din totalul veniturilor), urmate de resursele provenite din TVA; de
asemenea cea mai mică pondere o au resursele provenite din taxele agricole.
Ţările membre ale Uniunii participă la construirea resurselor bugetului raportat la
capacitatea lor contributivă, aceasta fiind apreciată prin diverse criterii, precum: PNB pe cap de
locuitor, numărul de locuitori, gradul de dezvoltare economică, etc.
Tabel 3.1 Prezentarea contribuției statelor membre la bugetul UE în anul 2015 (

milioane euro)
Statul Contribuţia la Balanţa de Contribuţia ca Contribuţii
bugetulUE(mil.eu cont a UE procent din proiectate la
ro) bugetul total al bugetul UE
UE 2005
Germania 16,914 -7,7 23,2 21,313
Franţa 14,113 -1,9 19,4 16,888
42
Italia 10,639 -0,8 14,6 13,996

Marea Britanie 7,871 -2,8 10,8 12,339
Spania 6,676 +8,7 6,676 8,901
Olanda 3,635 -2 5 5,412
Belgia 2,322 -0,8 3,2 4,091
Belgia, 3.20%
Olanda, 5%
Spania, 6.67%
Germania,
23.20%
Marea Britanie,
10.80%
Italia, 14.60% Franța, 19.40%
Grafic 3.5 Contribuţia ca procent din bugetul total al Uea țărilor prezentate în
anul 2015
Ţările care au economie slab dezvoltată sau sectoare agricole ineficiente şi o

infrastructură slabă, primesc cele mai semnificative subvenţii – în acest caz sunt incluse state
precum: Spania, Portugalia, Grecia, România în timp ce, cei mai mari contribuabili pe cap de
locuitor sunt olandezii şi suedezii. Scopul este ca prin finanțare aceste țări să evolueze din toate
punctele de vedere, iar sumele alocate sunt destul de mari, oferindu-se șanse reale pentru
dezvoltarea pe toate sectoarele.
43
După cum am mai spus, bugetul Uniunii Europene finanţează toate politicile europene şi
cheltuielile instituţiilor acesteia. Cadrul este stabilit prin intermediul unui acord între statele
membre, veniturile şi cheltuielile fiind prevăzute în bugetul comunităţii în baza unor programe
anuale.
3.4.2 Bugetul Uniunii Europene în raport cu România. Modalități de sprijin
Odată cu aderarea României la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007, ţara noastră
participă la procesul bugetar comunitar în ansamblul său, astfel:
- participă la mecanismul de luare a deciziilor pe parcursul desfăşurării procesului
bugetar comunitar la nivelul fiecărui an bugetar (de elaborare, aprobare, execuţie şi control al
bugetului);
- participă la mecanismul de stabilire sau de schimbare a cadrului general legal de bază
prevăzut de Regulamentele comunitare din domeniul bugetar şi de Tratatul Uniunii Europene.
În calitate de membru al UE, România participă la procesul decizional din domeniul
bugetului comunitar care se desfăşoară la nivelul Consiliului UE, la nivelul Comisiei Europene
cât şi la nivelul Parlamentului European prin alegerea de europarlamentari prin votul direct al
populaţiei31.
Esențiala problemă ce necesită o rezolvare pentru perioada 2014-2020 este dată de
reglementarea şi implementarea balanţei financiare nete, instrument ce permitajută la controlarea
fluxurilor financiare primite de la Uniunea Europeană cât şi acordate fondului comunitar,
instrument deosebit de important, generat din impactul pe care aceste fluxuri îl au asupra
bugetului de stat al României.
3.5 Efectele integrării României în Uniunea Europeană
Efortul pe care România trebuie să-l depună este cauzat de decalajele existente între
standardele impuse de Uniunea Europenă şi cele pe care ţara noastră le înregistrează în prezent,
precum şi de diferenţele dintre structurile instituţionale şi politicile economice ale comunităţii
europene şi cele existente la noi. Efortul depus se concretizează într-o accelerare a proceselor de
reformă, în adoptarea unor măsuri în vederea creşterii şi dezvoltării susţinute a economiei.
Beneficiile integrării României în Uniunea Europeană pot fi evidențiate potrivit
31
Tatiana Moşteanu – Buget şi trezorerie publică, Editura Universitară, Bucureşti, 2008, p. 121
44
următoarelor:
- Creșterea și diversificarea resurselor financiare prin intermediul șansei de a beneficia
de fondurile structurale și de coeziune;
- Beneficiile de pe urma acordării statutul de membru cu drepturi depline precum:
susţinerea intereselor naţionale în cadrul UE prin participarea directă la procesul decizional,
diversificarea relaţiilor externe, participarea la Piaţa Unică etc.
- Grăbirea proceselor de reformă şi al susţinerii tranziţiei pentru nașterea unei economii
de piaţă funcţională capabilă să facă faţă competiţiei în cadrul Uniunii.
România beneficiază de sprijinul financiar necesar susţinerii şi dezvoltării economice a
ţării, volumul finanţărilor disponibile fiind mult mai mare decât volumul celor acordate României
prin diferite programe. Accesul la fondurile structurale comunitare permite României dezvoltarea
în mod echilibrat a regiunilor mai puţin favorizate, dezvoltarea rurală susţinută, crearea de noi
oportunităţi de forţă de muncă, modernizarea infrastructurii, promovarea de politici sociale care
să conducă la atingerea standardelor impuse de UE etc.
Actualmente sunt un număr de patru fonduri structurale care permit Uniunii Europene să
ofere asistenţă financiară nerambursabilă statelor membre pentru a-şi rezolva problemele
economice şi sociale. Cele patru fonduri sunt specializate pe un anumit sector de activitate
acoperind zona sa tematică specifică.
1) Fondul European de Dezvoltare Regională (abreviat ERDF), obiectivele acestuia sunt:
promovarea dezvoltării structurale a regiunilor subdezvoltate, finanţarea de proiecte de
infrastructură, de investiţii, de proiecte locale de dezvoltare, ajutoare pentru IMM-uri, etc.
2) Fondul Social European (abv. ESF) are ca obiective: îmbunătăţirea oportunităţilor de
angajare pentru muncitori şi şomeri în Piaţa Unică, creşterea mobilităţii lor şi facilitarea adaptării
la schimbările economice.
3) Secţiunea de Orientare a Fondului European de Garantare şi Orientare pentru
Agricultură (EAGGF) finanţează măsuri de dezvoltare rurală şi ajutoare pentru fermieri, având ca
obiective îmbunătăţirea eficienţei structurilor de producţie, procesare şi marketing al produselor
agricole şi forestiere precum şi dezvoltarea potenţialului local în zonele rurale.
4) Instrumentul Financiar de Orientare în domeniul Pescuitului (FIFG) are ca obiective
adaptarea şi modernizarea industriei pescuitului, a dezvoltării regiunilor cu potenţial în acest
sector de activitate.
45
Potrivit informațiilor publicate România a atras în primul trimestru din 2010 fonduri
europene în valoare de 136 milioane de euro, numărul total al contractelor depuse pentru
atragerea de fonduri europene fiind până la sfârşitul lunii martie de 16.093. În anul 2008 România
a fost al cincilea mare beneficiar de fonduri europene pentru proiecte, în valoare de 1,58 mld.
Euro. În ceea ce priveşte alocările primite de la bugetul Uniunii Europene, România s-a situat pe
poziţia a zecea cu 2,6 mld. euro ceea ce înseamnă aproximativ 2,5% din buget, în timp ce
contribuţia totală a statului român a atins un nivel de 1,2 mld. euro. Astfel se poate estima că
România primeşte de două ori mai multe fonduri decât oferă.
Uniunea Europeană a alocat un pachet financiar pentru România pentru perioada 2007-
2013, o sumă în valoare de peste 30 de miliarde de euro, ceea ce înseamnă peste 4 miliarde de
euro pe an, conform proiectului de buget aprobat de Consiliul European. Din acest pachet
financiar 18 mld. euro sunt alocate ca fonduri structurale iar restul de 12 mld.euro ca fonduri de
coeziune. Aceşti bani trebuiau cheltuiţi până în 2015, de asemenea la această sumă se pot adăuga
alte 20 mld. euro reprzentând alte tipuri de finanţări europene.
Pentru perioada 2014-2020 au apărut noi pachete financiare acordate României în
vederea dezvoltării pe toate axele prioritare. Există o serie de proiecte în derulare, proiecte prin
care țara noastră are mari șanse de dezvoltare și de îndeplinire a condițiilor puse de Uniunea
Europeană.
3.5.1 Costuri generate de integrarea României în Uniunea Europenă. Imactul asupra
bugetului public
Pentru a aduce economia şi societatea românească la standardele europene, statul
trebuie să depună eforturi care sunt determinate de exigenţele UE dar în acelaşi timp acestea
constituie preţul reformei indispensabile pentru relansarea economiei şi a ţării în general.
Atingerea standardelor impuse presupune folosirea atât a sumelor alocate pentru divese domenii
de la UE cât şi suportarea costurilor care trebuie cedate comunităţii europene.
Integrarea României în UE presupune existenţa a patru tipuri de costuri: - costuri de
natură legislativă şi instituţională care sunt generate de participarea la bugetul comunitar şi la
instituţiile europene. De asemenea punerea în practică a acquis-ului comunitar presupune
efectuarea unor costuri considerabile în domeniul agriculturii, politicilor regionale, mediului,
transportului, dezvoltării economice şi a altor domenii de activitate, care în România sunt slab
dezvoltate prin comparaţie cu ţările membre ale Uniunii.
46
- costuri de modernizare a capacităţilor de producţie care au în vedere creşterea

productivităţii şi competitivităţii companiilor româneşti pentru a respecta normele impuse de
Piaţa Unică.
- costuri investiţionale care sunt determinate de necesitatea respectării standardelor UE
de către agenţii economici români (respectarea standardelor în domenii precum infrastructura,
transport, mediu, energie, protecţia consumatorului, protecţia animalelor, controlul frontierelor
etc.).
- costuri legate de formarea personalului, reorientarea şi recalificarea profesională, de
pierderea locurilor de muncă precum şi alte costuri sociale determinate de procesul de integrare
S-ar putea aprecia că integrarea economică a României în structura europeană are
consecinţe nefaste asupra economiei naţionale precum şi falimentarea şi dispariţia firmelor
româneşti care nu vor respecta standardele şi normele impuse, acest fenomen conducând la
creşterea şomajului şi la scăderea drastică a veniturilor.
Costurile care vor fi plătite de firmele româneşti, adică cele denumite ca fiind private,
sunt determinate de modificarea normelor româneşti astfel încât desfăşurarea activităţilor
economice să fie compatibilă cu cele europene.
Integrarea României în Uniunea Europeană implică atât costuri economice cât şi costuri
sociale precum creşterea masivă a preţurilor. Costurile integrării României sunt estimate ca fiind
mai mari decât în alte ţări, iar transferul de resurse financiare prin programele comunitare ar
putea fi insuficiente pentru o ţară care s-a situat ani la rând pe ultimul loc al alocărilor prin
programele Uniunii.
Impozitarea proprietăţilor este una din variantele cele mai comod şi uşor de implementat
atunci când vine vorba de atragerea de fonduri la bugetul de stat. De exemplu, impozitul pe profit
este un impozit ce reduce randamentul investiţiilor ulterioare, reduce stimulentele de a investi şi
de a inova, în timp ce impozitele pe venitul personal pot influenţa deciziile de angajare a forţei de
muncă. Prin comparaţie cu acestea, impozitele pe consum şi cel anual asupra bunurilor imobile
sunt mai puţin dăunătoare pentru eficienţă şi creştere economică. Trebuie remarcat faptul că
impozitele pe tranzacţiile de capital (fie că vorbim aici şi de transferul proprietăţilor imobiliare)
pot avea un caracter de descurajare a tranzacţiilor care nu fac decât să aloce mai eficient resursele
într-o economie.
Din acest motiv am considerat necesară prezentarea perspectivei europene recente în
47
ceea ce priveşte impozitarea proprietăţilor imobiliare, fie că vorbim de proprietăţi deţinute de

persoane fizice sau juridice sau de clădiri cu destinaţie de locuinţă sau cu destinaţie specială.
Acest lucru este cu atât mai interesant acum, când vorbim în România de introducerea unui
impozit pe construcţiile speciale din sectoarele energie, telecomunicaţii, utilităţi, transport şi
infrastructură, conform Ordonanţei de urgenţă nr. 102/2013 pentru modificarea şi completarea
Legii nr. 571/2013 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri-financiar fiscale, care a
apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 703 din data de 15 noiembrie 2013.
Statisticile privind impozitul aplicat proprietăţilor imobiliare la nivelul fiecărui stat
membru al Uniunii Europene au fost prezentate pentru prima dată într-un raport al Comisiei
Europene în 2012.
Totodată, impozitul anual plătit de contribuabilii care deţin proprietăţi imobiliare este
considerat a fi impozitul cu cele mai puţine efecte negative asupra creşterii economice, având în
vedere imobilitatea materiei supuse impunerii. Aceasta reduce efectele comportamentale la acest
tip de impozitare, şi, la rândul său, minimizează distorsiuni economice (Comisia Europeană,
raport 2013). Impozitele anuale pe proprietate sunt cele mai mari din Marea Britanie, Danemarca
şi Franţa. Malta iese în evidenţă, deoarece nu percepe deloc acest tip de impozit.
În acelaşi timp, există şi alte forme de impozite pe proprietate, cele mai frecvente fiind
impozitele pe transferul proprietăţilor imobiliare, cu alte cuvinte atunci când dreptul de
proprietate asupra imobilelor este transferat printr-o vânzare. Aceste impozite au un nivel ridicat
în Belgia, Italia, Luxemburg, Malta şi Franţa.
În anul 2015 aproape jumătate din statele membre au făcut modificări la impozitarea
proprietăţilor şi din acest motiv se pare că există dorinţă din partea autorităţilor de a face acest
impozit mai eficient şi astfel de a creşte veniturile la bugetul de stat într-un mod probabil mai
favorabil pentru contribuabili. Specialiştii spun că impozitarea anuală poate fi unul din modurile
corecte de a creşte veniturile publice, chiar dacă acest lucru se va realiza într-o măsură mai mică
decât în cazul altor impozite. Totuşi este de acceptat o astfel de măsură doar în condiţiile în care
atragerea de venituri la bugetul de stat este absolut necesară şi în condiţiile în care cuantumul
impozitelor se menţine în cazul altor categorii de taxe şi impozite.
Măsurile în domeniul impozitării proprietăţilor şi în special al locuinţelor în 2015
încearcă să se coreleze cu problema instabilităţii pieţelor imobiliare. De multe ori, în statele
Uniunii Europene, impozitarea include stimulente pentru ca persoanele fizice sau juridice să se
48
poată îndatora pentru a cumpăra un bun imobil, în sensul în care este permisă deducerea
cheltuielilor cu dobânzile la creditele ipotecare la calculul impozitului pe venit. Acest lucru se
pare că a generat la nivelul UE o instabilitate pe piaţa imobiliară şi o criză a datoriilor, de aceea
legislaţia fiscală din mai multe state în 2015 a urmărit reducerea deductibilităţii dobânzilor
ipotecare. De exemplu Spania (începând cu 2013) şi Belgia (începând cu 2014) au optat pentru o
eliminare totală a deductibilităţii dobânzilor în aceste situaţii, în timp ce Olanda, Finlanda şi
Estonia au luat măsuri pentru a se reduce treptat cuantumul valorii considerate deductibile.
Majoritatea statelormembre au luat măsuri pentru modificarea legislaţiei referitoare la
impozitele anuale pe proprietăţi, fie că vorbim de clădiri sau terenuri.
Spre exemplu, Lituania şi Letonia au mărit baza de impozitare pe proprietate şi noile rate au fost
stabilite de către autorităţile locale. În unele state membre, impozitarea proprietăţii se face
progresiv pentru a amortiza potenţialul impact social. Slovenia a introdus un impozit mărit pentru
proprietăţile cu o valoare mai mare de 500.000 de euro (0,5%) şi de peste 2 milioane de euro
(1%).
Concluzionând, putem afirma cu certitudine că statele member au ca scop mărirea
veniturilor atrase la bugetul de stat din impozitul anual aplicat proprietăţilor. Dacă ne raportăm la
stadiul nu tocmai favorabil în care se află în continuare piaţa imobiliară, dar şi datorită condiţiilor
tot mai grele de creditare, creşterea impozitelor anuale asupra proprietăţilor pare este o măsură
mult mai eficientă comparative cu creşterea impozitării tranzacţiilor imobiliare în condiţiile în
care se doreşte o creştere a veniturilor fiscale din această direcţie.
49
Concluzii
Bugetul Uniunii Europene poate fi definit ca fiind actul care autorizează finanţarea
ansamblului activităţilor şi intervenţiilor comunitare în fiecare an. În funcţie de acesta pot fi
observate şi analizate în fiecare an priorităţile şi orientările economice comunitare. Cheltuielile
care sunt finanţate din bugetul Uniunii Europene sunt grupate în două categorii: cheltuieli
obligatorii şi cheltuieli neobligatorii. Cheltuielile considerate obligatorii trebuie înscrise în buget,
acest lucru permiţând Comunităţii să-şi respecte obligaţiile atât interne cât şi externe, asumate
prin acte sau tratate. Bugetul Uniunii Europene este finanţat atât din resurse proprii cât şi din alte
surse care deţin o pondere mai scăzută în buget precum: diverse taxe şi contribuţii, venituri
provenite din operaţiunile administrative ale instituţiilor, surplusuri din anii bugetari anteriori,
amenzi, dobânzi la plăţi întârziate etc. Resursele proprii provin din: PNB, taxe vamale, taxe
agricole, TVA.
În calitate de membru al UE, România participă la procesul decizional din domeniul
bugetului comunitar care se desfăşoară la nivelul Consiliului UE, la nivelul Comisiei Europene
cât şi la nivelul Parlamentului European prin alegerea de europarlamentari prin votul direct al
populaţiei.
Ca și instrument important al UE, bugetul comunitar are rolul de a mobiliza constituirea
resurselor financiare în vederea finanțării scopurilor politicii agricole comune, a politicii vamale,
a politicii fiscale. Totodată, se pune preț și pe asistenţa acordată statelor în curs de aderare sau
care au aderat recent la Uniune. Potrivit acestora, fondurile alocate programelor PHARE, ISPA şi
SAPARD contribuie în mod deosebit la crearea cadrului instituţional, a infrastucturii, a
dezvoltării rurale în noile state membre, precum şi cele care vor adera.
Uniunea Europeană este implicată într-o serie de politici, și anume, economice, sociale,
de reglementare şi financiare, de asemenea în toate domeniile în care acțiunile sale sunt
favorabile statelor membre. Toate aceste politici sunt următoarele: politicile de solidaritate
(cunoscute de asemenea sub numele de politici de coeziune) referitoare la aspecte regionale,
agricole şi sociale; politicile de inovaţie, referitoare la introducerea anumitor tehnologii
importante în domenii precum protecţia mediului, cercetarea şi dezvoltarea (RD) şi domeniul
50
energetic.
Uniunea finanţează statele membre stabilind un buget anual mai mare de 120 miliarde de
euro, la care statele membre contribuie semnificativ. Acest buget reprezintă doar o mică parte din
venitul colectiv al UE (respectiv maxim 1,24% din venitul naţional brut cumulat al tuturor
statelor membre).
51
Bibliografie
1. Văcărel L, Bistriceanu G, Anghelache G, Bodnar M, Bercea F, Moșteanu T.,

Georgescu F, Finanțe publice, Editura Didactică și Pedagogică București, 2006
2. Manolescu G., Buget, abordare economică și financiară, Editura Economică
București, 2000
3. Inceu A, Pop F, Lazăr D., Elemente de finanțe publice, Editura Presa Universitară
Clujeană, Cluj Napoca, 2007
4. Petre Brezeanu&Ilie Şimon&Sorin Celea Fiscalitate europeană, Editura Economică,
Bucureşti, 2005
5. Saguna Dan Drosu, Drept financiar şi fiscal, Editura C.H. Beck, București 2013
6. Dăianu D., Vrâneanu R., România și Uniunea Europeană, Editura Polirom, Iași, 2002
7. Zai Paul Vasile, Politici bugetare europene, Editura Accent Cluj-Napoca 2010
8. M. Şt. Minea, C. F. Costaş, Dreptul Finanţelor Publice,vol I, Editura Wolters Kluwer,
Bucureşti, 2008
9. Nicoleta Diaconu, Revista de Drept Comercial, nr. 5, Editura Lumina Lex, Bucureşti,
2008
10. Drăgoi, Ioan Lazăr, Drept financiar , Editura Risoprint, Cluj Napoca, 2008
11. Teodor Stolojan, Raluca Tatarcan - Integrarea şi politica fiscală europeană, Editura
Infomarket, Braşov 2002
12. Matei Gheorghe, Drăcea Raluca şi alţii – Finanţe publice, Editura Sitech, Craiova,
2007
13. Tatiana Moşteanu – Buget şi trezorerie publică, Editura Universitară, Bucureşti,
2008
14. Conf. Univ. dr. Augustin Fuerea, Manualul Uniunii Europene, Edit. ACTAMI,
Bucureşti, 2007
15. Constituția României

16. Carta Europeană a Autonomiei Locale, art.9 – Resursele financiare ale autorităţilor
52
administraţiei publice locale

17. Comisia Europeană (2006), Commission Report on the Operation of Own
Resources System
18. http://www.mfinante.ro, accesat la 14.02.2016
19. www.eurostat.com, accesat la 3.03. 2016
53
54

Lucrare Diana

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Lucrare Diana

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Bugetul Public European și

Procesul Bugetar al Uniunii Europene

Procesul Bugetar al Uniunii Europene

3.5 Efectele integrării României în Uniunea Europeană ........................................................... 44

Procesul Bugetar al Uniunii Europene

Am ales acestă lucrare în vederea evidențierii importanței atât bugetului public al

Procesul Bugetar al Uniunii Europene

În ultimul capitol al lucrării, am considerat necesară o analiză comparative privind

Procesul Bugetar al Uniunii Europene

Capitolul 1. Aspecte teoretice privind conceptul de buget public

1.1 Cadru general

Procesul Bugetar al Uniunii Europene

Economia publică reprezintă una din ramurile științei economiei și analizează

Procesul Bugetar al Uniunii Europene

Procesul Bugetar al Uniunii Europene

1.2 Funcțiile bugetului public

Procesul Bugetar al Uniunii Europene

- constribuțiilor pentru asigurări sociale și de sănătate,

Procesul Bugetar al Uniunii Europene

1.2.2 Funcția de conrol

Procesul Bugetar al Uniunii Europene

Procesul Bugetar al Uniunii Europene

Procesul Bugetar al Uniunii Europene

Capitolul 2. Bugetul Uniunii Europene

2.1 Aspecte generale privind Uniunea Europeană

Uniunea Europeană (UE) este o comunitate de state europene independente, reunite în

Procesul Bugetar al Uniunii Europene

2.2 Instituțiile Uniunii Europene

Funcţionarea Uniunii Europene este asigurată prin intermediul instituţiilor componente,

Procesul Bugetar al Uniunii Europene

2.3 Bugetul Uniunii Europene

Primii douăzeci de ani de existenţă a Comunităţilor au fost marcaţi de o serie de evoluţii

Procesul Bugetar al Uniunii Europene

Consiliul European a definit principiul unei discipline bugetare consolidate pentru a

Procesul Bugetar al Uniunii Europene

Procesul Bugetar al Uniunii Europene

decât 2,4% din totalul bugetelor statelor membre.

Procesul Bugetar al Uniunii Europene

Diferenţa dintre aceste două tipuri de credite constă în angajamentele ce rămân de

Procesul Bugetar al Uniunii Europene

Procesul Bugetar al Uniunii Europene

Principiul neafectării veniturilor- un venit odată încasar la buget este administrat

2.4 Finanţarea bugetului Uniunii Europene

Procesul Bugetar al Uniunii Europene

Procesul Bugetar al Uniunii Europene

2.5 Procedura bugetară la nivelul Uniunii Europene

Procedura bugetară este anuală şi începe cu pregătirea de către Comisia Europeană a

Procesul Bugetar al Uniunii Europene

conferite ţărilor terţe, în special în cazul ajutoarelor de preaderare;

Procesul Bugetar al Uniunii Europene

împărţire a sarcinilor. Totodată, principalii beneficiari ai bugetului UE sunt fostele state

Procesul Bugetar al Uniunii Europene

Procesul Bugetar al Uniunii Europene

- dacă în termenul de 45 de zile nu s-a respins şi nici nu s-au formulat amendamente şi

2.6 Cheltuielile Uniunii Europene

Cheltuielile bugetare sunt cuprinse în sectorul administrației publice. Acest sector

Procesul Bugetar al Uniunii Europene

instituții non-profit care sunt controlate, și în principal, finanțate de administrația regională și a

Procesul Bugetar al Uniunii Europene

Sume semnificative sunt alocate şi agriculturii, dezvoltării rurale, pescuitului şi

Tabel 2.1 Bugetul UE pe 2015

Procesul Bugetar al Uniunii Europene

Figura 2.1 Repartiția bugetului UE pe anul 2015

2.7 Cooperare monetară la Nivelul uniunii Europene